Reportaje
În Băița, la Calvaria, apoi pe valea Băița și valea Colbu, iarna
Traseul turistic din 2 ianuarie 2015 cu I. Balazs, N. & N. Fănățan, R.Borșa, R.Todea & eu
Plecăm din Baia Mare. – 7 grade C (la întoarecere vor fi -4 grade C). Ioc nea în bazinul băimărean sub circa 700-800 m altitudine. Oprim în țintirimul bisericii romano-catolice din Băița pe care dorim să o vizităm dar… e închisă dincolo de micul hol de la intrare. Ne mulțumim în consecință să-i admirăm naosul, altarul, statuile sfinților, frescele pictate în manieră renascentistă și vitraliile-cruci prin geamul zăbrelit. O luăm apoi prin dreapta bisericii spre Calvaria. Pe parcurs admirăm câteva case construite de către foștii concesionari ai perimetrelor miniere din Băița și Valea Borcutului la finele secolului XIX și debutul secolului XX. Spre N, cocoțată pitoresc pe un deal stâncos brun-negricios, apare capela Calvaria – restaurată destul de recent. Suim spre ea pe poteca abruptă și înghețată bocnă, spre final stâncoasă, cu tufe îmbobocite de iarbă neagră pe flancuri și un huci tânăr. De la capelă admirăm plonjant vatra fostei comunități miniere multiseculare. Coborâm, ne îmbarcăm și continuăm spre N depășind gura văii Limpedea, oprind la Lomaș, cu gura văii Tiuzoșa la stânga și valea Băița în dreapta.
Pe traseul Băița-Lomaș, spre final, în dreapta drumului apare o clădire cu arhitectură geometrică deosebită – e microhidrocentrala văii Băița din aval. De la aceasta în sus versantul împădurit din stânga drumului auto-forestier e aprig scurmat de excavatoarele și buldozerele care au astupat conducta de apă din aval de Microhidrocentrala Băița (debutând sub drumul desprins la dreapta spre valea Sfântul Gheorghe cu cabana silvică de vânătoare). Microhidrocentrala Băița amonte are un dig de beton în dosul căruia a apărut destul de recent un mic lac de acumulare format la confluarea văii Colbu și valea Băița (după ce aceasta a primit de pe versanții V ai vârfului Ulmoasa apele văii Sfântul Gheorghe). Luciul de apă de culoare smarald e înghețat acum bocnă.
Ținem drumul forestier din stânga. Imediat apare un loc de popas silvic, acoperit, util și pe vreme rea. De acum încolo ne deplasăm când pe drum, când pe lângă albia văii Colbu, deosebit de accidentată, majoritar captivă ghețurilor după nopțile geroase ale finalului de an 2014. Spectacolul formațiunilor glaciare, marmitelor fierbând-înspumate, repezișurilor apoi, pe cursul mijlociu, o splendidă cascadă în evantai, înghețată de această dată în proporție de 85%, ne răsplătesc strădaniile de coborâre/urcare peste lujerii agasanți de mur, printre grohote glazurat-alunecoase.
Suim în continuare pe drumul forestier din care, spre stânga, se desprind variante abrupte de TAF ce duc la foste parchete silvice. În dreapta, jos, valea Colbu (superioară) ne încântă cu un lung repeziș înspumat incorsetat în gheața spongioasă. Lângă drum, pe stânga, un ciurgău amenajat de forestieri ne surprinde cu bizareriile sale glaciare, unele deosebite (incluziuni vegetale verzi ori ruginii în gheața cristalină, strălucitoare). Mai apoi în dreapta (versantul geografic stâng al văii Colbu superioară) apare o stâncărie cu turnuri cascadate – peretele aproape vertical are 80-100 m iar vârfurile, pe alocuri ca niște medievale donjoane, proemină deasupra coroanelor gorunetului matur. Imediat după aceea, pe aceeași parte a văii, se ivește o fostă carieră de aglomerate vulcanice din care s-a prelevat arocamentul necesar întreținerii drumului forestier de pe valea Colbu dar și în amonte, cele de pe valea Paltinu, respectiv de pe valea Cireșu, adică până la poalele S ale vârfului Paltinu și vârful Pietroasa.
După 1 oră și 45 de minute de la plecarea de la Lomaș ajungem la podul de la confluența văii Cireșului cu valea Paltinu și la bifurcația drumului forestier. Nu dorim să suim pe vârful Paltinu sau vârful Pietroasa ne întoarcem de aici pe același traseu însă lfugăriți de cerul sur prevestitor de ninsoare și de gerul acut resimțit din pricina brizei după-amiezii, ne trebuiesc doar 45 minute până la Lomaș.
Personal am bătut nu o dată, cu diferiți ortaci, începând din copilărie și în toate anotimpurile, traseele spre vârfurile Pietroasa, Paltinu și Țiganu, prima oară cu Papa și fratele meu Alex, în schimb mei ortacii de azi se află în premieră pe acest traseu (iar pe vârfurile Pietroasa-Țiganu-Paltinu nu au fost niciodată) în care valea Băița și valea Colbu ne-au oferit nenumărate ipostaze fascinante (în sezonul cald vegetația arboricolă tânără obturează cursul văilor spectaculoase dar mai mereu aflate-n umbră densă, întunecoase).
Alte trasee si atractii turistice:
Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă de la Sighet, ediția 2014
Sighetu Marmației debordează de vitalitate, optimism și culoare între Crăciun și Anul Nou, când în municipiu se organizează Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă. Marmația 2014 a ajuns la a 46-a ediție și a strâns la Sighet, în data de 27 decembrie, 28 de grupuri de colindători din Maramureș și țară.
Un plus considerabil a avut ediția din acest an a Festivalului Datinilor și Obiceiurilor, atât datorită numărului mai mare a grupurilor și ansamblurilor folclorice prezente, cât și a strădaniilor organizatorilor de a înfrumuseța străzile pentru această sărbătoare de iarnă a orașului.
Sute de colindători minunat înveșmântați, în marea lor majoritate copii, adolescenți și tineri au pornit în alai prin centrul municipiului Sighetu Marmației. Mii și mii de spectatori interesați și fericiți s-au aliniat frumos la marginea străzii și au urmărit cu atenție evenimentul anual, absolut unic și grandios.
Puzderii de amatori interesați să imortalizeze alaiul colindărilor pe suport foto și video, numeroși dintre ei foarte indisciplinați sau egoiști, dar și câțiva spectatori au ignorat cordoanele fixate de către jandarmii meniți să vegheze la ordinea desfășurării evenimentelor, încurcând grupurile folclorice ce defilau prin fața lor.
Impresionanți au fost mai ales copii costumați tradițional, inocenți, imprevizibili, radiind de frumusețe și bucurie. Captivante au fost și măștile grotești, o mulțime de draci invadând Sighetul împreună cu moși, vraci, oșteni, preoți și crai, personaje mitice din frumosul obicei al Viflaimului.
Spectaculoși au fost și colindătorii călare pe cai semigrei, bogat împodobiți cu cergi florale, panglici multicolore și zurgălăi, dar și tinerii maramureșeni cu drongi și talangă uriașe fixate pe curele late de piele puse pe spate și piept.
Alaiul colindătorilor n-ar fi fost complet fără ceterași, dubași și contrași. Alaturi de instrumentiștii din Maramureș, la Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă din acest an au fost oșeni și bihoreni cu ceteră cu goarnă, dar și tulnicari, care au deschis festivitatea alături de călăreți.
Alaiul de colindători a făcut să răsune Sighetul, dar a oferit și reprezentații scurte spectatorilor adunați ciorchine pe marginea drumului. Cei prezenți au putut să vadă, unii pentru prim dată în viața lor, obiceiuri legate de Crăciun sau Anul Nou de sorginte laică, profană ori religioasă. Dacă toate acestea la un loc nu ar putea eventual satisface cele mai pretențioase orizonturi de așteptare, evoluțiile ansamblurilor folclorice de pe scenele amenajate de-a lungul traseului pot să-i încânte și bucure chiar și pe cei mai cârcotași spectatori.
Vino și vezi! E îndemul pe care-l adresez turiștilor capabili să guste apreciativ strădaniile celor care încearcă să conserve portul, tradițiile, datinile și obiceiurilor ancestrale românești și-ndeosebi ale celor autentice maramureșene.
La Memorialul Sighet, pe timp de iarnă
Sighetu Marmației, înainte de Crăciun și Anul Nou, atrage o mulțime de turiști și nu doar la Memorialul Sighet (Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet), ci și la tradiționalul Festival de Datini și Colinde.
Decid să mă alătur și eu numeroșilor privitori ai alaiului de colindători care străbat în costume populare străzile Sighetului, dar înainte de asta optez să vizitez Memorialul Sighet – fosta închisoare comunistă aflată în centrul municipiului, pe strada Corneliu Coposu, care a fost recent pavată și redeschisă doar circulației pietonale.
Mulți vizitatori se aflau la Memorial, semn că Maramureșul prezintă interes turistic chiar dacă drumurile sunt pline de gropi iar zăpada nu mai este ca în alți ani. Biletul pentru adulți costă 6 lei la care se adaugă 5 lei pentru cei care declară onest că doresc să facă fotografii ori să filmeze.
Chiar de la intrare se remarcă exemplara amenajare interioară, ordinea la care se adaugă extraordinar de bogata documentare-ilustrare și punere-n valoare oferită estetic vizitatorilor.
Impresionante din start, miile de portrete ale victimelor ororilor comuniste afișate pe culoarul de la parter, bărbați și femei, vârstnici, maturi, tineri. Habar n-am câte portrete de victime-martiri sunt expuse în Memorialul Sighet, acestea tapițând practic pereții culoarului, dar probabil puteau reprezenta populația unui oraș românesc de provincie de prin anii 1944-1955.
Chiar de la intrare vizitatorul e întâmpinat de vocea caldă a poetei Ana Blandiana, mai apoi peste aceasta se suprapune muzica lui George Enescu. Ținând cont de umilințele, dramele, tragediile, mutilările și exterminările petrecute între zidurile fostei pușcării comuniste, chiar și melodioasa muzică enesciană poate să pară într-un fel neadecvată spațiului.
Pentru a afla despre consecințele opresiunilor ar fi necesare zile-n șir plus intervențiile pertinente ale unor ghizi cu vocație (pe lângă sursele digitale audio/TV din anumite săli), însă nu prea e timp când ești turist în fugă de la o destinație la alta. Informațiile se pot completa ulterior din cărțile ce pot fi achiziționate de la standurile Memorialului.
Plimbarea pe culoarul de la parter, apoi pe scările tocite de pașii deținuților politici și pasarelele suspendate de la etajele I și II, cu podele de stejar, îi terifiază pe vizitatori chiar și fără să mai privească la izolatoarele cu podea de beton și belciug în ele (negrele) și în care deținuții erau închiși cu săptămânile sau chiar lunile.
La capetele culoarelor sunt plase de sârmă și fier forjat patinate de decenii, menite inițial să anihileze orice tentativă de eliberare prin saltul sinucigaș în gol.
Fiorii te pot cuprinde când vezi celulele în care au fost incarcerați Iuliu Maniu, Constantin I.C. Brătianu și Gheorghe I. Brătianu, Constantin Argetoianu și ați politicieni marcanți, precum și înalți prelați. În 1950, închisoarea din Sighet și-a căpătat renumele de închisoarea miniștrilor, după ce, în noaptea de 5/6 mai au fost încarcerați aici peste 100 de demnitari (foști miniștri, academicieni, economiști, militari, istorici, preoți, ziariști, politicieni).
Memorialul Sighet are săli dedicate preoților martiri, intelectualilor martiri, victimelor sovietizării și apoi ale colectivizării, nu în ultimul rând demolărilor fără de noimă a numeroase edificii și lăcașe de cult cu valoare națională.
Sculptorul contemporan Camilian Demetrescu are expuse două inspirate lucrări monumentale la parterul Memorialului –omagii deținuților politici.
Într-o curte interioară a fost amenajat un fel de sanctuar unde, pe plăci șlefuite de marmură neagră, sunt înscrise numele martirilor.
Dacă vizitând acest complex Memorial, ai putea rămâne oarecum neutru, inert și incapabil să meditezi și reverberezi oripilându-te și cutremurându-te la aflarea atrocităților antiumane românești ale sec. XX , vizitând curtea interioară, în care e expusă monumentala lucrare sculpturală de grup a lui A. Vlad – Cortegiul sacrificaților, e imposibil să nu te simți copleșit, probabil la fel ca vizitând lagărele de exterminare nazistă de la Dachau, Auschwitz sau ruinele atacurilor nucleare de la Hiroshima și Nagasaki.
Personal, la ieșirea din Memorialul Sighet, am avut impresia că acesta constituie o exemplară dovadă irefutabilă de înaltă, profundă și deplină considerație și respect pentru deținuții politici și victimele comunismului, nu doar din Sighetu Marmației, ci și din întreaga Românie iar cei care l-au conceptualizat și apoi pus în operă merită la rândul lor respectul cetățenilor acestei țări, dar nu numai.
E dificil să pleci din Memorialul Durerii, adică dintr-un spațiu al umilinței, terorii și atrocităților, fără să nu te gândești la suferința celor care au luptat pentru libertatea noastră și să te rogi ca istoria să nu se repete.
În Slătioara, Buciumi și la Biserica din Căeni (Josani), Călinești
Slătioara e un sătuc micuț aparținător de comuna maramureșeană Strâmtura, aflat la circa 30 km de Sighetu Marmaţiei, respectiv la vreo 80 km de municipiul Baia Mare. Pitoreasca zonă nu atrage foarte mulți turiști, deși tradițiile s-au conservat destul de bine aici. Mai de interes este localitatea Glod, aflată și ea pe teritoriul administrativ al comunei Strâmtura.
Destinațiile noastre sunt Slătioara, cu văile Morii și Unghiului, dar și biserica de lemn din Căieni (Josani), Călinești, cu fresce realizate la 1754 de vestitul meșter zugrav Alexandru Ponehalschi. Lăcașul de cult este monument istoric și are hram la Nașterea Maicii Domnului.
Pornirea la drum o facem la ora 9,30, iar din Baia Mare ne propunem să trecem peste Gutâi, dar cu un popas la circa 3 km de bifurcația DN 18 cu drumul spre Mogoșa și Șuior, într-o buclă în ac de păr a șoselei. Oprim aici ca să căutăm crini de pădure (Lilium martagon) și mătrăgună (Atropa beladona), într-un loc descoperit în urmă cu 10 ani și în care la final de mai, început de iunie este special.
Dăm peste un singur exemplar de crin de pădure, asta după ce în anii trecuți erau cu zecile într-un luminiș creat prin doborârea câtorva fagi maturi, prin lăstărișul scund de fag și printre lujerii de muri și urzici. Probabil creșterea lăstărișului și pădurii împreună cu invazia murilor și a urzicilor va distruge treptat habitatul crinilor de pădure de pe DN 18 Gutâi.
Plecăm, iar din Hărnicești deviem spre Hoteni, admirând Gutâiul – Creasta Cocoșului, dinspre NE-E. Oprim iar între Hoteni și Ocna Șugatag pentru a panorama spre mica stațiune balneo-turistică și fundalul grandios oferit de Munții Maramureșului (Muntele lui Șerban – Pop Ivan – Paltinu, Farcă – Mihailec), dar și Pietrosul Rodnei.
La Ocna Șugatag, în zi de târg, traversarea spre Călinești, Valea Cosăului, este îngreunată de târgoveții gură cască.
Peisajul câștigă în particularitate și frumusețe ieșind din Călinești spre Văleni. La stânga, peste o modestă vale, printre sulițele verzi întunecate ale molizilor, se vede turla ascuțită, drănițată, a bisericii de lemn din Căeni (Josani), Călinești, pe care ne-o propunem să o vizităm la reîntoarcere. În Călinești, ieșind spre Ocna Șugatag, în dreapta șoselei Budești – Călinești – Cornești, pe un deal cu molizi, e biserica de lemn, monument istoric, din Susani.
Am mai oprit o dată la ieșirea din Văleni, spre Iza și Bârsana, pentru a admira peisajul, precum și perspectiva spre bisericile din Bârsana, cea mai vestită fiind cea din mănăstire, iar cea mai valoroasă – biserica de lemn, Sf. Paraschiva – inclusă patrimoniului UNESCO.
Pe lângă drum, la Mănăstirea Bârsana, s-au aciuat artizani populari și simpli vânzători care oferă cergi mițoase, ii tradiționale sau din plastic, trăistuțe populare dar și multe kitchuri.
Abandonăm șoseaua din amontele văii Iza, traversând podul pentru a continua în amontele văii Slătioara spre satul omonim, lăsând la gura văii o moară veche și o vâltoare.
În Slătioara, dincolo de o horincie, închisă din lipsa borhotului de mere, la gura văii Morii, urcăm pe drumul de țară pietruit, pe lîngă gospodăriile încă tradiționale și malurile umede invadate de cucută – Cicuta virosa, căldărușele – Aquilegia vulgaris – cultivate ornamental în grădinițele din fața caselor alături de maci, lupini.
Mergem tot înainte, după bifurcația la dreapta care duce spre izvorul de slatină (apă sărată folosită de locanici în bucătărie – la conservatul cărnii de porc și slăninilor, dar și la muratul castraveților), iar mai apoi facem stânga ca să ajungem la obârșia văii Unghiului și de acolo la Buciumi – râpa grezoasă N-NE cu pajiștea naturală invadată de variate specii de orhidee, flori de nu mă uita dar și unele ce par a fi lăcrămioare – Lilium martagon – dar și de mătrăgună.
Aici am găsit cele mai mari orhidee Papucul doamnei – Cypripedium calceolus, doar că, dacă în urmă cu un deceniu erau 40-50 inflorescențe, acum abia dacă sunt 2-3. Se pare că instalarea unei stâne cu 500 mioare Pe Grui, pășunatul intens în sit, reducerea treptată a insulelor însorite prin dezvoltarea tufelor de alun și a stejarilor au afectat, ba chiar au distrus flora.
Ajunși Pe Grui, se deschid panorame spre trunchiul de piramidă al Măgurii Glodului și, diametral opus, spre Muntele lui Șerban – Pop Ivan-Farcău – Mihailecu. Jos și la stânga se vede valea Morii dar și valea Slătioara.
Călinii – Viburnum opulus – îi găsim în plină floare, albele lor rozete decorând tufele mari, deliberat lăsate de localnici pe lângă gardurile care separă proprietățile. Am admirat și o mare insulă de salcâmi albi, în floare, după care câteva exemplare albe de orhidee – stupiniță – Platanthera bifolia.
Revenim la mașină după o plimbare încântătoare de 3 ore și ne îmbarcăm cu destinația Călinești, la biserica monument istoric din Căieni (Josani).
Biserica Nașterea Maicii Domnului din Căeni, Călinești se remarcă prin frumusețea frescelor zugravului Alexandru Ponehalschi. De la olteanca ce ne-a deschis sfântul locaș, în care nu se mai slujește de o vreme, am aflat că în curând va fi introdus iluminatul electric, asta după ce a fost realizat un gard larg, tradițional împletit din alun, acoperit cu draniță, iar jos, sub biserică, spre valea modestă, s-a ridicat o casă de oaspeți și stâlpii viitoarei porți monumentale maramureșene.
Admirăm biserica din Căieni, Călinești și ne îndreptăm spre Baia Mare, via Sârbi – Budești – Cavnic, ajungând acasă după aproape 7 h 30 min de hoinăreală de neuitat.
Munţii Maramureşului: Din Luhei la Lacul Vinderel, vârful Mihailecu, Stânișoara și Smereka
Traseul 25 din 24 mai 2014 în având ca obiectiv Lacul Vinderel, vârful Mihailecu (1917 m), Culmea Mihailecu, Stânișoara, Smereka, Luhei-Poienile de Sub Munte
Ne trezim la ora 4 dimineața. Plecăm din Baia Mare sâmbătă dimineața la ora 5,30. Ne întâlnim cu trupa sigheteană & Dan Lumezeanu la o belvedere de pe Dealul Hera, cu perspectivă spre Mănăstirea Izvoru Tămăduirii-Poloninca, Muntele lui Șerban, Pop Ivan, Paltinu, Tomnatecu, Săhleanu. Continuăm prin Petrova, Leordina, Ruscova, Repedea până în centrul comunei Poienile de Sub Munte. Aici le fac colegilor o scurtă informare tehnică, propunându-le circuitul alpin și sugerând găsirea unui autovehicol care să poată îmbarca 9 turiști pentru a-i duce din Luhei până la gura pârâului Groapa Julii. Din fericire Doru Ștețco îl cunoștea pe un patron de SRL – exploatare lemnului, acesta, extrem de amabil și plin de solicitudine, ne îmbarcă în Luhei, ducându-ne cu jipanu din dotare până la destinația dorită (7 km, scutindu-ne astfel de minim 2 ore de tălpuială-ciumpădeală plicticoasă pe drumul pietruit dar și scurtându-ne, în mod salutar, timpul total necesar și scăpându-ne în acest fel de aversa strașnică seara, care ne-ar fi murat până la piele din Stânișoara în jos).
De la platforma de afluire-încărcare, la ora 8,45 ne începem tura efectiv, luându-ne rucsacii și (unii) bețele de trekking, traversăm prin vad valea abia formată – Roșoșu Mic, continuând în amontele violent-spectaculosului pârâu Groapa Juli, cu numeroase repezișuri, cascade, bulboane. Curând, privind în lungul pârâului sălbatic, minunat prin muzica apelor sale și flora proaspătă decorându-i accidentale maluri, avurăm în față (spre S) perspective spre Mihailecu, un picior V-NV cu fuioare de nea, respectiv Farcău – versantul E-NE.
La ivirea unui afluent din dreapta traversăm la stânga, spre albia principală a pârâului Groapa Juli, intrăm în făgetul matur cu exemplare seculare colosale și, imediat, în dreapta, o căsoaie de bârne în ruină. De aici începe deplasarea în urcuș alert prin vasta Groapa Juli invadată de ștevia ivită după numeroasele cicluri pastorale. Aici întâlnim un cioban păzind mioarele proprietarilor din Bârsana (de pe Valea Izei)- ajutat de o ceată de voinici, dar ascultători, neagresivi, câini ciobănești.
Nebuloasele încep să asalte Mihailecu și Culmea Mihailecu dinspre E-SE-S. Doar Jancsi M. cu mine am mai fost în aceste locuri (noi doi, alături de alți ortaci, realizaserăm numeroase alte trasee pe Farcău, Mihailec, Vinderel, Vârtopu Mare, Culmea Rugașu, Culmea Mihailecu, cu abordări din Repedea, Smereka, Pentaia etc.) motiv pentru care unii voiau să suim pe vârful Farcău, de acolo şi coborâm la Lacul Vinderel, continuând spre Mihailecu-Stânișoara-Smereka. Atrag atenția că asta înseamnă vreo 2- 2 ore şi 30 de minute în plus și condiţiile meteo nu vor permite asta.
De la tradiționala stână din Groapa Julii, după un scurt popas-regrupare, continuăm la dreapta-n sus, traversăm un vâlcel cu izvoare din grohote, vizând un picior N tăiat de o potecă pastorală, la capătul acestuia, spre S, pe un vârf stâncos, fiind înfiptă o cruce solidă de lemn, frumos încrustată. Ajungem astfel la urmele ample ale unei vechi cornișe, cu o mare insulă de nea tasată, și primele brândușe apoi, realizăm că din șa ne-ar mai trebui 45 minute minim până pe vârful Farcău, și că nebuloasele invadaseră treptat orizontul S-SV-V. Renunţăm, coborând spre Lacul Vinderel unde admirăm o mică herghelie de cai de o frumusețe aparte. Panorama largă lăsa vederii vârful Micu, Stogu, Budescu Mare, Lădescu, Lutoasa, Toroiaga, Inău, Puzdre, Pietrosu Rodnei, Țibleșul, Gutâiul. Track-uri de ATV spurcaseră din păcate piciorul E al Farcăului, zona S a Vinderelului, izvoarele din grohote cu restrânse zone umede în care motoriștii își bălăciseră forțoșii bidivii hăcuind zona şi flora, continuând cu un picior SV–V al Mihailecului și apoi spre Vârtopu-Culmea Rugașu. Trecerea lor, și a altor vandali de sec XXI, a lăsat și alte urme-vetre de foc lângă Lacul Vinderel, doze de bere, PET-uri, alte ambalaje.
S-a făcut ora 12,45 iar de la debutul turei au trecut deja 4 ore. După un scurt popas pentru masă suim pe vârful Mihailecu, unii pe un picior V-NV, alții pe versantul V-SV – caz în care perspectiva din dreapta lăsa vederii Pietriceaua dar mai ales o suită de tăuri, unul în curs de eutrofizare, cu nea, altele cu oglinzi sure ori verzui de apă, pe lângă cele din Vârtopu păscând taurine și cai. De aici apar gențienele- Gentiana acaulis, oițele- Pulsatilla micrantha, ochiul găinii- Primula minima roz liliachii, brândușele de primăvară-Crocus vernus în preajma ultimelor depozite groase de nea topindă etc. În mod surprinzător, printre dolinele vârfului Mihailecu și pe Culmea Mihailecu nu am întâlnit, de această dată, narcise sălbatice în schimb, mai târziu, pe Stânișoara, ne-au bucurat numeroasele violete dar și exemplarele de in de munte, albastre pal. Coborârea Culmii Mihailecu și apoi a Stânișoarei ne-a oferit regalul turmelor de mioare afluind la staulul și stâna din Groapa lui Bologa, păscutul în coardă la SE de Stânișoara, o mai mare herghelie de cai, mai apoi văcăriștea și stâna nouă cu sălașe și colibe acoperite cu tablă galvanizată, nu cu bârne de molid și draniță, precum tradițional, odinioară.
Coborând Stânișoara, admirăm pajiștea alpină extrem de accidentată, masiv acaparată de afiniș, din păcate molizii și ienuperii fixatori de versanți/reținătorii apei și avalanșelor fuseseră riguros secerați cu drujba (program APIA-nefericit mod de a hăcui codri tineri), perspectiva din față lasă vederii, aproape, Piatra Socolăului, dincolo de nevăzuta vale Socolău, Culmea și vârful Pecealu apoi Bucovinca, Grohot (cu urmele unui uriaș torent expus NV) și Bardău. Traversăm cele două poieni, cea inferioară cu căsoaia stânei vechi a Stânișoarei-azi pustie. Apăre un nou drum de TAF aici, diferit de vechiul-tradițional-cu marcajul turistic bandă roșie-fapt derutant o vreme. Și din poiana inferioară spre Smereka vechiul drum pastoral fusese recent amenajat cu TAF-ul, urmând probabil exploatarea făgetului secular de la SV-V-NV de Piatra Socolăului dar îndeosebi a mult mai atractiv-valorosului molidiș.
Ieșind în Smereka, zona NV-V a cătunului locuit de etnici ucrainieni, ai impresia că ai pășit în Paradis, mai ales în mai-iunie, atunci când pajiștile naturale abundă de felurite specii botanice în plină înflorire. O vreme mergem costiș, apoi pe un vechi șleau de car spălat de torente. Există, la stânga acestuia, o variantă nouă, mai accesibilă. Unii dintre ortaci au optat pentru asta, alții pentru varianta veche, mai abrupt-dificilă. La ora 18,10 , după 9 ore și 30 de minute de la start, în timp ce aversa își face apariția mocănește iar în Vârtopu-Culmea Mihailecu-Stânișoara nebuloasele smoliu-plumburii trădau ploaia violentă, ne încheiem splendida aventură din această parte a Parcului Natural îmbarcându-ne, plecăm, unii spre Sighetu Marmației, alții către Baia Mare. Toți cu tolbele foto pline de minunății și spiritele încărcate de bucurie. Băimărenii cu un plus, probabil, de șansă-în Sat Șugatag, admirând de-a crestulul DN 18, nuntașii, îndeosebi june și juni frumos îmbrăcați în discutabile costume populare tradiționale (dar vorba aia, mulți văd, puțini se pricep), prinși într-o la fel de discutabilă horă moroșenească, nelipsind oiegile cu câte-o fele de horincă, având drept muzicanți un tânăr ceteraș alături de un la fel de tânăr zongoraș plus un mai vârstnic dobaș. Prospețime, ritm, inedit și indiscutabil, în cele din urmă, frumos a defini impresia lăsată nouă după o încântătoare excursie (e greu să faci abstracție în astfel de ocazii de ciorapii de relon, sprâncenele cu acribie pensate, bujoreii boiți din obrăjiori, pantofii cu toace de 16 ori schiloditoarele platforme, pantofii negri, de lac, ai flăcăilor, chimirurile atipice, nu late, din piele ci parțial mecanic brodate la ceva cooperativă din Bistrița Năsăud, iile frumoase, sexy-frivole, brodate laser pe pânza sintetic-chinezească…).
Alte trasee si atractii turistice:
Pe ploaie de Florar, în Buteasa și la bisericile de lemn din Săcălășeni, Remetea Chioarului și Coruia
Traseul 22 din 4 mai 2014, singur
Weekend de 1 Mai prelungit – 4 zile nelucrătoare pentru bugetari îndeosebi. O veritabilă minivacanță, excelentă din perspectivă agricolă pentru secetosul, de foarte lungă vreme, Maramureș, deranjantă însă pentru cei care visau cu ochii deschiși la proiecte turistice la munte, din cauza averselor diurne, uneori cu descărcări electrice, tunete și fulgere, ba chiar și cu grindină. Din fericire Maramureșul nu a beneficiat în această perioadă (nici în primăvara 2014 de până acum) de coduri meteo galben-portocaliu ori roșu. Temperaturile scăzuseră însă de la 24-25 grade C la 11-12 grade C dar natura își îmbrăcase cu vreo 2-3 săptămâni mai înainte decât în alți ani straiele frivol-florale ale primăverii.
Lansarea unor invitații pentru ture adecvate capriciilor meteo de către mine colegilor de drumeții precum din Buteasa la Casa Zmăului-Peștera Curtea Căpitanului via Valea lui Uriș și valea Prislop ori pe valea Neamțului (valea Toncii pe hărțile turistice din seria Gutinul turistic 2005) – Poiana Neamțului-Șaua Trei Stejari-vârful Elena-vârful Iricău… par a avea inițial un pozitiv ecou dar… în final rămân gură cască, interesul ortacilor dispărând total și subit. Asta m-a determinat să purced de unul singur duminică, 4 mai-după-amiaza pe la ora 15 spre Buteasa deși nebuloasele plumburii cotropiseră cerul urbei aparent pustii. În oraș nu ploua. Primele picături ale ploii mă șicanează admirând la Cătălina râul Lăpuș, vacile Bălțate Românești păscând nestingherite pe taluzul digului de apărare contra revărsărilor de ape, mai apoi dând cu ochii de irișii galbeni-portocalii- Iris pseudacorus care înviorau șanțurile, mai apoi canalele de drenare-desecare dinspre Săcălășeni.
Nu am mai fost de ceva vreme la Biserica Adormirea Maicii Domnului –Săcălășeni. Am revăzut-o acum prin ploaie, aceasta impresionându-mă din nou prin sobrietate, zveltețe, armonie și proporții echilibrate și nu în cele din urmă prin trăinicie și simbolistică. Lintița acoperise precum o diafană acuarelă oglinda apei unui modest pârâu. Ieșind din Săcălășeni ploaia se înteți iar asta mă înfrână s-o iau spre Culcea ori Coruia pentru a vizita și-acolo frumoasele biserici de lemn, monumente istorice. Doi ortaci de ture turistice, pasionați foto-peisagiști și pescari amatori, apar din lunca râului Lăpuș – zona Săcălășeni – drumul Coașului, aproape de colosalul plop alb. Îi salut surprins dar și bucuros de revedere pentru ca după nicio sută de metri să opresc pentru că la stânga drumului zăresc un căprior și o căprioară păscând nestingheriți.
Nu s-au speriat, și după câteva clipe remarc și a doua căprioară. Măcar și pentru atât meritase să evadez din casă! Dar nu, înfloriseră socii, rapița sălbatică, măceșii, salcâmii, aceștia părând a-și rupe ramurile de bogăția ciorchinilor alb-parfumați dulceag.
E imposibil ca suind ușor către Remetea Chioarului să nu dai cu privirea de minaretele argintii ale noi biserici ortodoxe și, alături de acestea, de modesta dar impresionanta suliță drănițită a bisericii de lemn, monument istoric. La fel e imposibil e să nu remarci la stânga lor alte turle argintii galvanizate aparținând bisericii noi din Coaș. Sunt tot mai rare casele vechi, tradiționale Fisculașului de odinioară și Țării Chioarului. Macii sălbatici, strașnic înlăcrimați de ploaia îndesită și rece (temperatura a scăzut de la 14 la 11 grade) mă încântară suind spre Bechezoaia apoi din Berchez spre cumpăna apelor spre Șomcuta Mare.
Din păcate în Maramureș e destul de greu să dai peste insule, ori holde-ntregi, invadate de aceste superbe flori… nespus de fragil-efemere dar e suficient să le admiri punctând violent, încântător, un rambleu, taluz, hat sau margine de holdă cu orz ori grâu. Tufele albe de flori boules de neige apar înaintea caselor din Săcălășeni, mult mai numeroase fiind pe la periferia Șomcutei Mari și apoi în Ciolt. Acestea mă făc să zâmbesc, prezența lor amintindu-mi de copilărie și de acele mingiuțe aplatizate din hârtie creponată colorată curcubeu, umplute cu rumeguș și legate cu elastic, săltând jucăuș la cea mai mică mișcare a mâinii. Plouă mocănește iar frigul intră tăios-proaspăt în habitaclu dar cu toate că cerul este plumburiu, de pe văile Hovrilei, Berchezoaiei, Defileul Lăpușului înainte Roșia-Remecioara sau Buteasa Pod-Cetatea Chioarului se ridică albe fuioare vaporoase de neguri promițând (mincinos) răzbunarea și vremea bună. Plouă și pe când traversez Zapodie, nemurind din nou căsuța desprinsă parcă din povești, albastră bleumarin, ascunsă între pruni și de astă dată străjuită de o mâță albă încremenită precum un miniatural sfinx. Plouă și mai tare când traversez zona cu dolomite, calcare grezoase și caolinizări a Pietrișului. Nicio vulpe. Niciun fazan. Niciun căprior nu se ivesc pe flancurile drumului precum mai de fiecare dată atunci când am cutreierat aceste minunate locuri. Pustiu e saivanul dinaintea Butesei dar pajiștea din preajma lui fremăta datorită unui cârd mare de grauri tuciurii.
Nici vorbă să mă pot încumeta să sui pe vârful Coastei, m-aș fi făcut ciuciulete cât aș fi zis pește. Cobor în sat admirând din nou realmente unicele, bogat ornamentatele porți mari ale șurilor, câteva case vechi cu fundații de calcare minuțios clădite cu mortar de lut, un țăran cu clop de paie chiorean înalt și brâu împletit de asemenea din paie inspectându-și marhăle adăpostite-n grajdul trainic de cărămidă, valăul mare pentru adăparea ciurdei recent reamplasat pe butuci groși de stejar, intrând pe urmă spre vechea biserică de lemn, sperând să constat niscaiva demersuri stringent necesare în vederea restaurării dar nu! Dau însă, realmente șocat, de o casă-magazie de-alături, recent zugrăvită strident-arlechin. De pe o răstignire de piatră din fața bisericii un Iisus pictat naiv pe o tablă ruginită părea a privi resemnat-trist-neconsolat la ecleziastica nepăsare contemporană, și nu numai, de la aceea a enoriașilor la autoritățile legal abilitate.
Cobor spre lunca văii Buteasa admirând covoarele galben-portocalii de Ranunculus acris și o perspectivă ascendentă, de la S spre N, a vârfului Coastei. Plouă în continuare. Nici vorbă de speratul, fie el cât de scurt, intermezzo pluvial. Atunci o iau îndărăt și surpriză, chiar înainte de-a coborî spre saivanul cu fonduri U.E. și șaua afundă de unde se desprinde (din cureaua îngustă a asfaltului) drumul descendent spre Buteasa Pod, la stânga, statuar, păscând netulburat în fâneața de trifoi cu puful miilor de păpădii, un căprior frumos. Șuier discret de câteva ori până să catadicsească a mă pricopsi cu blând-nobila-i privire, arătându-și coroana scurt-rămuroasă a coarnelor brune. Stolul de grauri devenise mai numeros și gâlcevitor, de parcă ar fi fost gata să dea năvala în vreun cireș pârguit dar…mai e până la coacerea cireșelor. Păduceii par monumentali pe haturile teraselor ce coboară prin Forța spre Valău de la Ziduri, alții își proiecteaza siluetele verzi-albe, alături de sângeri, pe canavaua verde-biliard a Codrului Butesei ori a dealurilor vestigiilor medievalei Cetăți a Chioarului. Cobor spre Țuranu din Zapodie, spectaculoasele denudări cu grohote și un frumos perete ocru-bej-ruginiu din stânga drumului.
Ploua a jale și am decis că nu are nici un sens să mai forțez nota, azi trebuind să mă rezum la cam atât. Dincolo de Dealul Colnic, în dreapta și peste pădurea de pini întunecați verzi, se ivește treptat Berchezoaia. Negurile albe devin și mai lăptoase, pârând a fi toarse demiurgic în ascendente fuioare pe culoarul sinuos al nevăzutului Lăpuș și a râului Cavnic- dincolo de la fel de invizibila de-aici Împreunarea Râurilor. Smântânicile – Cruciata laevipes – verzi-aurii și cu miresme îmbătătoare de miere acaparaseră fânațele livezilor dintre Berchezoaia și Remetea Chioarului.
Nu zăbovesc… din pricina ploii, prea mult la biserica de lemn din Remetea Chioarului, ologită parcă după retezarea celor doi bătrâni și falnici tei care flancaseră și umbriseră decenii la rând aleea intrării. Într-un șanț gras înierbat din apropierea crucii drumului spre Coaș un țăran pitoresc și mucalit își paște vacile, aproape de el, în holda glodoasă abia semănată cu porumb alergă un frumos cocoș de fazan comun iar apoi, în dreapta, pe lângă digul Lăpușului, se ivește un splendit bâtlan sur-argintiu, desprins parcă dintr-o stampă niponă ori chinezească. Din păcate se-nălță rapid, cu ample bătăi de aripi, dispărând în coroanele bătrânelor sălcii de curând înverzite. Hai să mai văd biserica de lemn din Coruia, mi-am zis, amintindu-mi că ultima dată am surprins-o parțial demolată metodic cu scopul necesarei, ample, restaurări. Minunat edificiu. Impresionant datorită groșilor și laților săi dulapi de stejari ai zidurilor multiseculare susținute de stâlpi la fel de solizi și proeminând ca niște veritabili contraforți, un gen constructiv nevăzut de mine la similare edificii de cult maramureșene ori sălăjene sau de-aiurea. Frumoase și arcadele tărnațului, decorațiunile acestora sculptate, unele în basorelief, înscrisurile dactilografiate migălos în alfabetul chirilic. M-am bucurat să găsesc aici o suită de afișe informative asupra istoricului ei dar și dând cu privirea, în zona E a bisericii, de uriașul stejar secular declarat de silvici monument al naturii. Constat ca deja trecuseră (pe nesimțite) 4 ceasuri de când fugisem din strânsoarea orașului, răstimp în care văzusem o sumedenie de lucruri diferite și încântătoare. Ploua mai departe dar soarele apăru la un moment dat undeva dincolo de Culcea, spre Cătălina, chior, ireal irizat, ca dinaintea unei iminente eclipse.
Intrând în Baia Mare via Satu Nou de Jos, admir negurile și nebuloasele ce cotropiseră de câteva zile Mogoșa, Gutâiul, Ignișul, Mons Medius, Dealul Crucii, Morgăul, Iricăul și-n continuare culmile împădurite dinspre Tăuții Măgherăuș-Nistru-Cicârlău-Ilba până spre Dealul Soarelui din Seini îmi spun din nou, fără nicio emfază patriotard-locală „ce șansă totuși să fii băimărean și în nici 25-35 km din buricul urbei să poți vedea și savura atâtea minunății neaflate la îndemâna altor români!”
De Ziua României La Hij – Dealul Tieiului și Cheile Dănești
Traseul 57 din 1 decembrie 2014 în Fisculaș cu D. Pascu, M.Gheție și eu
Iarnă sadea, cu ninsori, lapoviță, freezing rain și polei în S-SE României. Temperatura -1 grad C dimineața în Baia Mare și vreo 10 minute un fantastic răsărit zmeuriu apoi de foc. Prognoză meteo 4-5 grade C, cer parțial acoperit pentru Fisculaș-Dănești, cu 22 % șanse de precipitații după ora 14.
Plecăm la ora 9 spre Dănești, optând pentru o variantă mai lungă dar generoasă peisagistic-istoric-cultural prin Dumbrăvița-Rus-Unguraș, ulterior prin Bontăieni. Vizităm mai întâi biserica impozantă din Unguraș, cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, ridicată între 1904-1906 sub păstorirea dr. Vasile Lucaciu. O precede valea Chechișel, cu apele smolii de la borhotul de prune provenit de la horinciile din amonte. La biserică suim pe sub o impresionantă poartă maramureșană de stejar. Apoi admirăm câteva gospodării prospere, grajduri și șuri cu porți de lemn artistic decorate, localnicii scoțând în câmp cu ștrafurile tractate de jeep-uri sau tractoare bălegarul de grajd, făcând abstracție de Ziua Națională.
Ne întoarcem în Rus pentru a vizita excepționala biserică ridicată de greco-catolici la 1815, cu o migălos decorată și vopsită-n albastru turlă bulbucată de lemn. De acolo ne orientăm spre Bontăieni. Oprim la căsuța din fața vechii școli în care predase o învâțătoarea de-a locului de care se îndrăgostise Octavian Goga (ambele edificii sunt lăsate pradă ruinei). Continuăm în amontele văii Izvorul Bulzului, lăsând în dreapta Secret Garden (unde sunt valorificate balnear apele sulfuroase, carbogazoase) și apoi biserica veche cu o arhitectură specific transilvanică.
Ieșim la DJ 184 și parcăm vizavi de un magazin alimentar după care, ne luăm rucsacii ușori și bețele de trekking ochim directissima spre măguricea La Hij, urmând ca de-acolo să continuăm pe culmea Dealului Tieiului parcurgând-o integral de la V spre E (traseu în premieră pentru noi până în poiana de deasupra zonei N a Cheilor Bulzului).
E ora 10,20 a.m. și începe să ne muște obraznic un vânticel înghețat iar cerul e doar parțial degajat, uneori dramatic-spectaculos, dar ne permite să panoramăm și fotografiem. Curios, unii goruni, câțiva fagi, un cireș sălbatic și un paltin nu și-au lepădat deplin frunzele, oferindu-ne neașteptate pete vioaie de culoare. Apoi de la coliba/ căbănuța de La Hij putem admira Fisculașul întins pre S-SV-V și Negreia și Mogoșa la N-NE, după care coborâm în șa trecând pe lângă sărăcăcioasa gospodărie solitară a lui badea Făt Vasile din Prislop, căprarul stabilit în Negreia. Pe neașteptate apare marcajul atipic cruce albastră pe care-l urmăm curioși până la final, în valea Izvorul Bulzului (în urmă cu câțiva ani prospectasem zona Negreia-Mogoșa-Piatra Bulzului-valea Izvorul Bulzului cu D. Iștvan, I. Pop-Topo, M. Gheție și Brena descoperind o îmbârligătură ciudată de trasee și marcaje diletant executate, în afara oricăror reguli ale turismului montan clasic, intersectate și derutante de-a dreptul).
Depășim o șa largă cu poiană imensă flancată de făgetul matur, coborând spre Negreia apoi suim spre o măgură stâncoasă cu abrupt fotogenic spre S.Puțin mai la E de aceasta cobor pe versant pentru a admira un turn stâncos fotogenic, ocazie cu care, involuntar, speriu un frumos șoldan urecheat trezit din somn care dispare în doar câteva salturi în codru. Pe culme în unele pasaje înguste lăstărișul de fag a mai păstrat smocuri verzi aurii de frunze animate de briza glaciară.
Ieșim deasupra Cheilor Bulzului și a celor două căsuțe sărăcăcioase dar pitorești de pe versantul S al Dealului Tieiului după care continuăm pe marcaj-potecă spre E. Verific eronata marcare/ săgeată spre dreapta, prin lăstăriș, în timp ce Mișu G. și D. Pascu țin poteca ce coboară versantul abrupt, cu făget rar, spre vâlcelul N-S cu pârâiaș firicel. Ne regrupăm, dăm în potecă și o ținem la dreapta, coborând ușor spre drumul de car de pe valea Izvorul Bulzului. În față apare pe un fag ultima (credeam noi) săgeată și cruce albastră, peste valea bolovănoasă căsuța roz, la dreapta drumul spre Cheile Dănești, la stânga triunghiul albastru spre Dealul Crucii. O luăm la stânga pe drumul de car pietros-noroios, triunghiul albastru sare peste vad valea Izvorul Bulzului continuând pe malul său stâng către Dealul Crucii (aflat departe, spre E, făcând legătura cu traseele Șurdești Dealul Crucii-Poiana Arșița-vârful Mogoșa și spre Poiana Secătura-Pietrele Șoimului-Cavnic). Spre uimirea noastră, din senin, reparare crucea albastră care de această dată duce spre phalicul obelisc (Dâmbul Pulii) aflat la circa 1,5 km E. În afara unui locuitor din Dănești care și-a făcut biata Dacie pickup 4×4 pentru cărat lemne de foc și un câine tuciuriu al acestuia nu vedem țipenie de om.
Ținem marcajul, în dreapta-jos apare hidoasa, amplă, excavare în vederea amenajării neinspirate a unui eleșteu. Deviem câteva zeci de metri de la drum spre stânga pentru a vizita un alt heleșteu invadat de păpuriș și fără luciiu de apă, cu o căbănuță nouă pitită aproape, în pădurea de la V. Intorși la drum continuăm în sus și după o voltă descendentă deviem la stânga pentru a admira cele două stâncării gemene aglomerat vulcanice și apoi obeliscul ca o uriașă măciucă.
Coborâm în Cheile Dănești. La ieșire dăm peste o turmă de mioare cu doi ciobani din Negreia îmbrăcați cu gube specific chiorene din lână țurcană sură bătute-n piuă și cușme din pielicele de miel. Sunt însoțiți de un voinic, tânăr și neagresiv, Ciobănesc Carpatin, alb tărcat cu negru, și o ceată de câțiva căței negri vioi, adunători de oi, fătați în primăvara acestui an. În câteva minute doar, admirând arinii scorțoși invadați de jerbele de iederă, ieșim din chei în buricul Dăneștiului, la mașină.
E ora 14,10, ne îmbarcăm și plecăm spre casă prin Șișești-Baia Sprie, bucuroși că tocmai am prospectat o zonă neștiută de noi en detail, foarte pitorească, a Fisculașului din zona Dănești.
Izvoarele – Trestia – Piatra Runcului – Bulbucu
Traseul din 5 decembrie 2014 cu D. Pascu, M & A Kelemen, M. Gheție și eu
Obiectiv turistic: satul Izvoarele de pe valea Bloaja (comuna Cernești), biserica de lemn Sfântul Ioan Evanghelistul construită în 1803, strămutată în 1926 din Fântânele (sat de lângă Rohia), biserica nouă de lemn; satele Ciocotiș și Trestia, Măgurița – 614 m (sau Măguricea conform sătenilor ), Runcu – Piatra Runcului și vârful Măgurița – 933 m, Bulbucu de pe Măgura Focului – 873 m.
-2 grade C în Baia Mare, soare, senin, la ora 9 când ne îmbarcăm în Fiat și plecăm spre Trestia. Neguri pe valea Cavnicului și poalele N ale Culmii Preluca în Copalnic Mănăștur. Deoarece unii din colegi nu fuseseră vreodată în Izvoarele traversăm pe rând din Cernești satele Fânațe și Ciocotiș apoi, surprinși că hârtoposul drum pietros a fost înlocuit cu un asfalt îngust, excelent, îl urmăm până la capăt, cu ceva emoții acolo unde bruma nopții a fost înlocuită de alunecuș/ polei. Oprim pentru a admira de jos în sus Piatra Runcului și pe urmă Bulbucul. În soare Izvoarele. Splendidă această localitate rurală însorită, cu bisericuțele străjuindu-i capetele NV și SE și gospodăriile flancând bolovănoasa vale Bloaja. Urcăm la biserica veche, cu șarpanta de șindrilă recent înnoită. Un strat subțire de nea acoperă pajiștea dinspre Cornu Șatrei. Coborâm la mașină și o luăm înapoi spre Ciocotiș.
Suim în Trestia, admirăm gospodăriile bătrânești rare, apoi continuăm spre școală și biserică. Spre deosebire de iarna lui 2012 când suisem pe la poalele Runcului spre Măguricea, coborând în final la Mausoleul Eroilor (cu D. Pascu, M.Gheție & Brena) și în Trestia, de această dată continuăm spre N pe o stradelă asfaltată ce ne scoate la mărginașa gospodărie ordonată a familie Bota.
La ora 11,25 ne luăm rucsacii de tură, bețele de trekking și suim pe dumul pietruit, apoi direct prin fânața unei livezi, pe la E de Măguricea apoi lăsând la stânga un afloriment vulcanic cu o râpă, ieșind la drumul auto-forestier *(circulabil pâna la poalele SV ale Runcului, în sezonul fără nea, cu orice autoturism). Nu mai facem volta mare spre NV-N-NE ci scurtcircuităm pe un drum de TAF. Suntem în zona SV, inferioară, a Runcului și de aici facem un amplu arc de cerc ascendent spre N-NE , urmărind drumul de car/TAF printre parcele agricole, panoramând vast, circular *(zeci de km în zilele senine și fără de pâclă).
Pentru a ajunge la belvederea de pe Piatra Runcului deviem ascendent-dreapta, spre liziera făgetului (pe deasupra carierei de andezite), ajungem la poteca orientată costiș spre NE, trecem pe sub Piatra Runcului și ieșim într-o poiană (din poiană la NE circa 100 m, în făgetul tânăr și dens, se află Bulbucul – un martor de eroziune impresionant, cu aspect de turn).
Ne întoarcem pe lizieră și suim spre poiana- fostă holdă- de la N de Piatra Runcului apoi ajungem la stâncoasa belvedere-cu praguri și brâne a acesteia. Într-o zi fastă panorama de la Șatra Pintii și Cornu Șatrei continuă la stânga spre Țibleș – Hudin – Munții Rodnei – Secu – Văratec – Zdârcea Mare, dedesubt spre valea Bloaja și Izvoarele.
E ora 13,30 când facem un scurt popas în fosta holdă cu nea subțire de lângă Piatra Runcului după care ne întoarcem spre Trestia profitând de un vâlcel abrupt, cu poteca pastorală invadată de muri și măceși agasanți. Norii mânați de briza rece fac să ne zburde fanteziile iar înserarea generează rustice feerii, în principal datorate soarelui la apus și fumurilor leneș înălțate din hornurile caselor. Minunile fantastice ale crepusculului le gustăm suind din Berința spre Dealul Cărbunarului, imediat după aceea apusul incendiar iar în Groși Luna ne răsplătește cu magica-i apariție dintre Secătura Gutâiului și vârful Mogoșa. Incredibil, la ora 16,15 au fost 10 grade C în Cernești iar la ora 17, în Baia Mare, 8 grade C, asta în seara de decembrie a lui Moș Nicolae.
Din Vâlcele Firiza, în Poiana Cocoșului
Traseul 12 din 27 februarie 2014 cu D. Pascu, M & A Kelemen, Brena & eu
Prietenii noștri în ale drumețiilor și florilor, A & M Kelemen, ne propun un nou traseu în Poiana Cocoșului la lușcuțe și la ghiocei, în poalele SE-S ale vârfului Ostra. Ne întâlnim la ora 9 dimineața și plecăm spre Ferneziu-Firiza. Ceață, temperatură -2 C. Prognoza anunțase 12 C peste zi și soare.
Ajungem în Lunci Ferneziu și le propun colegilor o scurtă deviere (marcaj turistic triunghi roșu, spre Fântâna Stanii) la dreapta, peste valea Firiza, la barajul și micul lac artificial Berdu. Ceața se retrage treptat spre vârful Hija. Scurtă vreme traversăm rampa de afluire-sortare-debitare a buștenilor de pe malul stâng al văii Firiza apoi abadonăm drumul ce suie pe valea Șlipului, urmărind în urcuș susținut, scurt, un șleau de car din stânga. Rămân de-o parte și de alta locuri forestiere de popas. Între fagii uriași apar rari molizi și pini silvatici colosali. Ieșim din nou la drumul forestier după care continuăm pe vechiul tehnologic, al hidroconstructorilor, tăind valea Berdu zăgăzuită între maluri de beton acaparate de mușchi. Brândușele sunt glazurate de brumă dar soarele e din ce în ce mai prezent.
Admirăm Lacul Berdu și Barajul Firiza apoi ne întoarcem la mașină continuând pe șosea, pe malul drept al Lacului Firiza, până la Cabana Silvică Vâlcele, de aici luând-o la stânga pe un drum îngust, parcăm sub o vilă impozantă cu doi minunați prepelicari de Weimar șoricii-catifelați. Ne luăm rucsacii ușori, bețele de trekking și pornim la deal pe drumul de car/TAF ce duce în 2-3 km la poienile de la SE-E-NE de vârful Ostra. Trecem pe lângă gospodăria lui tanti Florica Rodica, o veche cunoștință de-a colegilor noștri care-și cumpără urdă și caș proaspăt de la ea. Pajiștile scund-verzi au fost nocturn argintate de groasa brumă. Traversăm locuri cu poienițe știute de câțiva ani drept extraordinare locații pentru orhidee și, îndeosebi, cu gladiole sălbatice. Prietena noastră Codruța, un metis ciobănesc carpatin ce fusese odinioară atacată de un mistreț chiar în prezența noastră, a murit lăsându-l drept circumspect urmaș pe Codruț, zvelt-armonios și negru bălțat cu alb. Acesta ne va acompania în întreaga tură ținându-se însă la o respectabilă distanță. În dreapta (N-NV) peste poiana largă și firul unui pârâu flancat de insule mari de plopi albi și mesteceni fotogenici, apar rare vile și izolate gospodării iar sus, în ditai codrul de foioase, o solitară casă cu acces probabil din Firiza, pe valea Vălinelor.
Înainte de prima culme și Bs III/107, pe versant, la stânga potecii, apare un prim pâlc de lușcuțe înflorite și mai multe îmbobocite doar. În față tronează vârful Ostra și lângă potecă, prima poiană de la E de acesta, cu o recent construită căsuță de vărat din lemn. Poiana a fost recent iertuită (defrișată la ras), lemnele, unele din fagi și stejari uriași, fiind cărate pentru foc iar rămurișul pus în șire și incendiat, totul în cadrul unui proiect UE-APIA și cu o recompensă de 200 euro/ha. Pentru noi e un grav afront adus naturii și în primul rând habitatului și așa agresat prin păstorit-cosit-jaful florilor gladiolelor sălbatice în final de iunie, debut de iulie. La poalele și pe versanții E ai Ostrei duduie un TAF și mugesc sinistru drujbele.Tocmai se exploatează fagii maturi, stejarii, gorunii, paltinii, aceștia fiind tractați ca atare peste lăstărișul rămas și arborii tineri, neinteresanți economic, rupți, vătămați… Aici pățesc ceva de tot râsu-plânsul! Neatent, tastez pe Nikon-ul D5100 DELETE și… întrebat de soft dacă chiar vreau să rad imaginile de dimineață dau un profund și hotărât-bărbătesc OK. Imediat mă trezesc din transă venindu-mi să urlu și să-mi dau pumni în cap, constatând că astfel s-au dus brândușele cu cristale de brumă, Lacul Berdu, o gospodărie tradițională din Lunci-Ferneziu, peisajele cu versanții mângâiați de lumina ca de candelă a soarelui…
Continuăm spre a doua poiană, mai mare, cea cu fânar și mult mai multe gladiole sălbatice vara, plus întinse insule de sânziene aurii. Mărul sălbăticit, plopii tineri și huciul de aici au fost rase la rând cu drujba în virtutea aceluiași proiect european-APIA de degajare a pajiștilor naturale, insolația estivală intensă și consecutiva diminuare a umidității solului urmând să ducă la dispariția gladiolelor sălbatice și a superbelor orhidee în câțiva ani.
Mai sus, în făgetul exemplar deși parțial rărit, în dreapta, e valea accidentată cu cascada voal neștiută de D. Pascu și mine, semnalată de A & M Kelemen care ciupercăresc frecvent vara și toamna pe aici. Nu o ratez, deși asta presupune realizarea unei bucle ample la dreapta, peste niște obârșii de vâlcele seci. Nu e exclus ca frumoasa cădere de apă să se afle pe cursul superior al văii Vălinelor (care are spre final Cascada Vâltori) sau una paralelă cu aceasta dar aflată puțin mai spre SE. De acum încolo peisajul e contradictoriu. Făgeturi exemplare în zona V-NV-N, o uriașă defrișare la E-SE-S spre vârful Ostra, totul fiind frământat, hărtănit și astfel devastat de rețeaua amplă a drumurilor forestiere și de TAF.
Urme de cervide, mult mai multe cele de mistreți, scurmături impresionante, ca după bombardament. Insule cu plantații de molid, uneori și pin roșu, atacate de larvele Ipidaelor, igienizate cică prin tăierea-extragerea exemplarelor bolnave și decojirea cioatelor, de fapt 45-50% din arbori și ramuriș e lăsat risipit haotic la sol, sălbăticiunile neavând cea mai firavă șansă de evadare în cazul ambuscadelor răpitorilor. Uli țipând din înalturi, chemând la rut și perpetuarea speciei. Puține lușcuțe înflorite, multe îmbobocite, mii abia răsărite… printre resturile de arbori drujbăliți eco-silvic și nelipsitele gunoaie ale muncitorilor forestieri, de la PET-uri de bere ori apă la cele pentru benzină și uleiul drujbelor, anvelope de autocamion și TAF azvârlite în albia pâraielor…
În urmă cu vreo 8 ani traversasem vârful Ostra de la SE la NV și continuasem pe la Poiana Cocoșului spre vârful Ulmoasa – Poiana Șeituri – Poiana Urzicii – Bagnău, coborând cu Jancsi Moldovan pe valea Seicina în Firiza. Pe atunci exploatarea silvică în zonă fusese abia la început. Mai înainte de asta, cu vreun an, parcursesem invers culmea lungă-spectaculoasă, dinspre Păstrăvăria Pistruia Blidari – via vârful Frăsineasa-Bagnău-Ulmoasa-Ostra-Valea Romană, cu un grup de la Speo Montana Baia Mare-atunci jaful silvic nici măcar nu era imaginabil.
După un lungit deliberat popas în plin soare, la cea mai întinsă Poiana Cocoșului, printre miile de marghile (mușuroaie) drapate acum cu graminee uscate, între ele abia ivindu-se săbiuțele miilor și miilor de lușcuțe, unele înflorinde alături de brândușe, ne întoarcem pe unde suisem, din zona cascadei-voal varientând la dreapta prin alte mocirle forestiere, admirând flori portocalii de podbal, un prim fluture galben valsând fascinant, o amorțită de frigul după-amiezei șopârlă de pădure-Lacerta vivipara, ieșind în poiana de la SE de Ostra, cea cu mormântul trăsniților, troița comemorativă cu icoană și mărul sălbăticit, în plin muget de drujbe, TAF și zgomotoasele prăbușiri cu gemete ale arborilor seculari retezați metodic. Am mai făcut un scurt popas în locul în care aniversaserăm cei 88 de ani împliniți de Papa în 24 iunie 2010 – de Sânziene, printre numeroasele gladiole sălbatice, și fiindcă se făcuse ora 15, soarele fiind gata să dispară dincolo de Ostra, am renunțat la vizitarea locației ghioceilor. Asta ar fi presupus un plus de vreo 1 oră și 30 de minute – 2 ore înainte de returul la Vâlcele Firiza.
Din poiana SE a Ostrei am coborât direct pe la tanti Florica Rodica, cumpărând un delicios caș și, în lătrăturile celor vreo 3 câini ciobănesco-maidanezi ai acesteia, am luat-o spre mașină, în final către Ferneziu-Baia Mare, încheind astfel etapa turistică finală a Făurarului 2014 – fără nea, incredibil de călduros.
Din Groape pe Dâmbul Groapelor La Piatră și-apoi la Ochiul Gropiței
Ruta 56 din 22 noiembrie 2014 cu D. Pascu, M. Gheție și eu
La 11 noimbrie 2014, parcurgând cu D. Pascu, M. Gheție, M & A Kelemen circuitul din flancul stâng al Defileului Lăpușului pe valea Hija la Strâmtori, vizavi de Bisericuță și-n aval de insulă, ajungând la belvederea stâncoasă de deasupra Ochiului Gropiței și privind spre N aveam sub noi luciul verde smarald al apei, imediat după aceea piramidă dolomitică a Dâmbului Pulii-341 m, bucla înierbată a fostei albii milenare a râului, apoi culoarul rectiliniu al văii Braniștea Mică afundat în făget iar la dreapta-deasupra acestuia o stâncărie ocru-bej de pe Dâmbul Groapelor pe care nu o ramarcasem în niciuna din numeroasele excursii realizate în această zonă, în varii anotimpuri, de-a lungul a trei decenii. Instantaneu mi-a încolțit în minte dorința de-a o vizita cât mai curând și, poate, de-a admira plonjant de la poalele sale Ochiul Gropiței.
Vineri 21 noiembrie lansez trupei noastre invitația. Decizia e luată abia sâmbătă dimineața după ora 8. Plecăm (cu M. Gheție și D. Pascu) la ora 10 din Baia Mare. Meteoblue prognozase pentru Preluca Veche – Peteritea cer variabil, mai mult însorit, lipsă de precipitații, temperaturi reduse dar pozitive, fără rafale de vânt. Îmbarc colegii și plecăm… încurcați nițel de restricțiile rutiere impuse de poliție în zona Facultății de Litere (concurs automobilistic). Noros, 1-2 grade C, cenușiu-tern. În consecință niciun motiv de-a ne opri, ca de alte ori, pe traseu pentru scurte ședințe foto. O facem abia dincolo de Răzoare (temperatura 5 grade C – cer la fel de leșinat/ pleoștit dar cu o geană luminoasă pe deasupra vârfului Hijii). Deasupra Podului Luncii admirăm marea flexare N a Lăpușului cu ape de smarald ante insulă, Strâmtori, gura văii Hija și Bisericuța. Mai oprim o dată după câteva sute de metri apoi continuăm până la marea curbă dreapta a drumului îngust-asfaltat deoarece vrem să admirâm din nou Lăpușul de pe dolomitele abrupte, cu brâne, ale Bisericuței (adică perspectiva diametral opus celei din 11 noiembrie 2014).
Opresc pe refugiul pietruit largm ne luăm bețele de trekking și o luăm la stânga pe promontoriul înșeuat, cu făget despuiat, fruzele depuse-n strat gros foșnind și răspândind un inconfundabil iz. Remarcăm bureți bej-suri, rude probabil de-ale vinețicilor comestibile dar și alarmant de multe gunoaie menajere aduse cu mașinile și lepădate în codru, treptat mânate de ploi spre râu. Păcat! (așa ceva, spre surprinderea noastră, vom mai vedea în pădure, pe lângă drum până în Groape și chiar la S de La Piatră – pe flancul stâng superior al văii Branișea Mică – inclusiv dormeze, canapele, oale emailate etc.).
Suim nițel apoi coborâm prudenți pe versantul accidentat-abrupt aflat la vreo 80-100 m deasupra Strâmtorilor, panoramând plonjant spre râu, insulă, lunca verde a gurii văii Hija, insula cu sălcii, Podurile Luncii și mai departe spre vârful Stârcilor, Târgu Lăpuș. Negurile sure ascund Hudinul și Țibleșul. Ne întoarcem pe promontoriu, coborâm și mai pudenți pe fața stâncoasă a Bisericuței. Fiind primul alertez involuntar un stârc ce se ridică în zbor deasupra Strâmtorilor și-apoi dispare către vârful Hijii fără a fi reușit să-l nemuresc fotografic. Spectaculoase sunt rarele și fragil-delicatele floricele portocalii, alb-stelare, liliachii ce par a sfida iminenta iarnă dar și cochiliile sidefii de melci, trunchiurile găunoase ale gorunilor prăvăliți de furtuni de decenii. Chiar dacă ziua e deplin ternă, tristă, cenușiu-bacoviană, perspectivele de la Bisericuță spre Lăpuș sunt încântătoare. Ne întoarcem la mașină, ne îmbarcăm și plecăm mai departe spre Groape, cu Pădurea Dumbrava în dreapta răsfățându-ne cu siluetele miilor de mesteceni tineri izbucnind din brun-ruginiul făgetului tânăr.
Parchez lângă școală, în fața casei unei localnice din Groape (după ce-i cer în prealabil acordul, evitând astfel să mă trezesc cu anvelope tăiate mioritic… cu brișca ). Ne luăm rucsacii și bețele de trekking (colegii și mănușile subțiri de lână – sunt doar 2 grade C și adie o briză cu iz de iarnă), trecem pe lângă biserică (ca de fiecare dată revoltați de tembela restaurare cu calcio vecchio tras peste pereții de odinioară la care s-a adăugat clopotnița nouă din grinzi de beton… antitanc). Vedem apoi crucea de piatră patinată de vremi, o gospodărie trainică dar parcă pustie și ieșim la Drumul Mașchii ce suie Dâmbul Groapelor și Fața Groapelor ieșind pe la Vidra în Preluca Veche – aproape de biserica ortodoxă din zona E a Paltinului. După șaua cu răstignire urmăm ascendet drumul, nu poteca directă din dreapta, doarece vrem să avem mereu în stânga și-napoi perspectiva frumoasă a Groapelor, cu gospodăriile izolate din livezi, pe alocuri grupate și turla argintie a bisericii strălucind ca un far. Drumul pietruit, îngust, a fost recent reparat, ogașele torentelor fiind binișor astupate și nivelate. Rambleul dolomitic din dreapta lasă vederii locurile de excavare-prelevare a rocii necesare întreținerii carosabilului abrupt. Mai apoi pe versantul E-SE al Dâmbului Groapelor apar vâlcele seci cu săritori dolomitice (și probabil torențiale deversări la topirea zăpezii și după averse strașnice). Ienuperi și pini silvatici spontani înviorează pajiștea aridă și săracă invadată de măcieși, porumbari, păducei și mai rar arbuști cu stacojii coaie ale popii .
Din marea curbă spre Fața Groapelor-Preluca Veche o luăm pe picior la stânga. Rafalele reci se intensifică și… gata, s-a dus și geana de lumină. Floricele scunde portocalii alături accidental înflorite acum lumânărici înviorează coasta dolomitică invadată de mușchi și licheni, uneori de alb-bej smocuri înalte de graminee înspicate. Ajung deasupra stâncăriei La Piatră (conform unui localnic din Groape ce-și descărca, alturi de cei ai casei, remorca cu fân, depozitându-l în șură și grajd; acesta ne spune că la V de aceasta curge pârăul cu lut alb sau părăul cu nisip alb, vreun afluent stânga al văii Braniștea Mică cu depuneri dolomitice fine sau bentonită aluvionară). Tatonez spre stânga în jos apoi la dreapta – văzând stâncile brun-cenușii datorită oxidării și licenilor în zona E-S. Colegii au rămas în urmă, mă strigă și-i aud deasupra mea și-a huciului apoi le sugerez varianta de coborâre fără riscuri. Fagi tineri blochează parțial spre S vederea peretelui conglomerat gresos-grosier, bej-ocru-ruginiu în partea centrală, cea mai înaltă. Câteva stive de lemne pentru foc sunt rezemate ca niște igluuri lângă poteca de La Piatră. Belvederea spre Dâmbul Pulii și Ochiul Gropiței, apoi spre belvederea stâncoasă de pe malul stâng al Lăpușului e faină dar… obstrucționată binișor de coroanele arborilor.
Urmărim poteca la stânga-n jos apoi o ținem pe piciorul custuros de pe care, abia spre final, scăpăm de coroanele fagilor tineri putând admira splendidele oglindiri de smarald și cleștar ale Lăpușului la Ochiul Gropiței și-n aval de aceasta. E tot mai rece și cu tot traseul ușor am transpirat iar rafalele iernatice… Coborâm la poteca pescărească și apoi în dosul Dâmbului Pulii dar decidem să nu mai mergem de această dată la cascada finișului văii Braniștea Mică. Suim cu Mișu G. direct pe Dâmbu Pulii în timp ce Dinu P. optează pentru ocolirea acestuia prin culoarul-fosta albie din stânga, la final suim la belvedere pe culoarul vestic și lunca Braniștei Mici.
E impresionat Ochiul Gropiței deși panoramarea sa nu constituie pentru noi o premieră. Nici despuierea făgetului, mistuirea autumnalelor pasteluri ori ziua cenușie a finalului de noiembrie nu-i pot diminua pitorescul. Coborâm prin ferigile înalte de circa 1 m, dense, ruginii-mate, arse de brume apoi o ținem alert spre Fântâna Ursului. De acolo ne aflăm aproape de gospodăriile tradiționale trainice, din lobe de stejar măiestru îmbinate apoi trecem printre ele luând aminte la numeroasele ochiuri sur-negricioase ale fânețelor din livezi rezultate după greblarea și arderea frunzelor uscate de către țărani. Aceștia au început deja sa-și scoată bălegarul de grajd pe holdele înguste abia recoltate de porumb și cartofi sau pe fânețele din livezi. Arar mai poți vedea câte un măr clasic lăbărțat, despuiat de frunze dar cu merele galbene sau roșietice părând globuri dintr-un bizar pom de Crăciun. Gardurile electrice numeroase, între care pasc vite din rase metisate, ne obligă la mici ocoliri înainte de-a traversa prima vâlcea seacă și-a sui la micul cimitir. Ele-s și mai numeroase în vatra propriu-zisă densă a Groapelor, de la V de biserică și școala gimnazială. Pe aici se diversifică și amplifică oferta lăpușeană tradițională a gospodăriilor pitorești, din nefericire unele fiind pustii de câțiva ani.
După circa 3 ore de la debutul drumeției ajungem la mașină, admirăm într-un grajd (aburind cald miresme iuți, inconfundabile) o iapă tânără isabell (cu coama și coada blond-mătăsoase, în rest roba de roib) și, aliniate pe iesle, pestrițe găini și-un cocoș. Îi mulțumesc gazdei pentru îngăduirea parcării fără nedorite incidente, ne îmbarcăm și plecăm spre casă, oprindu-ne puțin doar la zidul stâncos de la ieșirea din Groape spre Răzoare. Ninge în țară iar în Vrancea a avut loc cel mai puternic cutremur din 2014 -5,7 grade pe scara Richter – la 30 km adâncime, în zona Vrancea, burnițează în Baia Mare și sunt 5 grade C. La ora 16 ajungem acasă după ce am reușit să mai bifăm un obiectiv turistic – La Piatră – în premieră pentru noi.
Alte trasee si atractii turistice:
Defileul Lăpușului (Buteasa Pod): La Cetatea Chioarului pe la gura văii Grajdului
În Defileul Lăpușului, La Cântătoare
Prin Defileul Lăpușului și Țara Chioarului, la Balta Dosului și pe Dâmbu Izvorului
Defileul Lăpușului (Buteasa): De la Casa Zmăului, pe Valea lui Uris, la peștera Curtea Capitanului