Reportaje

Munții Rodnei: Tura la rododendron și gențiene în Parcul Național Munții Rodnei prin Pasul Prislop – Șaua Stiol – vârful Oncului, vârful Gărgălău – Tăul Știol

Publicat de Lucian Petru Goja la Jun 7, 2016 în Articole noi, Reportaje turistice | 0 comentarii

Prognoză meteo nefavorabilă pentru 7-8 iunie, posibile averse consistente, grindină și descărcări electrice în Maramureș – mai ales la munte și în Parcul Național Munții Rodnei – zona Gărgălău – Tăul Știol. Ortaci indisponibili, deciși să amâne tura la smârdar pentru 14-15 iunie. Plecăm sâmbătă dimineața la 5,30 din Baia Mare, via Cavnic – Pasul Neteda unde, o sprințară veveriță, ne taie calea încântându-ne. Soarele răsare imediat ce începem coborârea spre Maramureșul Istoric prin Budești, continuând pe Valea Cosăului spre Călinești, Văleni, Bârsana. Îngrijorător e cerul invadat de nebuloase-n Borșa, îndeosebi deasupra vârfurilor Feței și Puzdre, mai puțin spre Pietrosu Rodnei. Oribil DN 18 din Moisei în Pasul Prislop, plin de gropi, obligând la rulare lentă, în slalom rutier ilegalist. Splendide sunt panoramele spre Cearcănu, Capra, Toroiaga, Gâliu și Măgura din Parcul Național Munții Maramureșului, respectiv spre Știol, Muntele Cailor, Piatra Rea, Cimpoieș, Laptelui, Puzdre, Gărgălău, Pietrosu Rodnei în timp ce suim spre Pasul Prislop. Teribilă lupta naturii cu imbecilitatea umană-dovada refacerea grabnică, spontană, a molidișului de pe Prislop după defrișarea la ras consecutivă loviluției și dementei democrații mioritice originale. Anostă e Mănăstirea Prislop. Foarte distrus drumul forestier/pastoral din Pasul Prislop spre Șaua Știol și stâna de deasupra Cascadei Cailor – din Zănoaga Cailor. Ravene, bolovănișuri, stâncării greu surmontabile, imposibil fără un 4×4.

Plumburiu e cerul deasupra Piciorului Oncului și a Gărgălăului la 8,45 când, înconjurați de o turmă de mioare, aparent blajini ciobănești carpatini, ne luăm rucsacii ușori și bețele de trekking pornind spre lapiezurile, dolinele și ponoarele Știolului acaparat și minunat decorat de miile de boscheți de smârdar (rododendron). Fantastice gențienele albastre cerneală – Steluța Domnului – scunde, pitite pe lângă morenele și lapiezurile calcaroase, unele cu forme bizare, de avortoni sau uriașe schelete de monștri preistorici. Ciurdele de vite tocmai se revarsă din grajdurile Știolului, îndreptându-se spre malul stâng al Bistriței Aurii aflată la obârșii, altele către versanții NE-E-SE ai Muscetei și căldarea glaciară a Tăului Știol, imboldite fiind de guturalele onomatopee ale păstorilor. Ne îngrijorează nebulozitatea asaltând Picioru Oncului și Gărgălăul dinspre valea Bistriței Aurii, Zâmroslave, Munții Țibăului și Obcinele Bucovinei dar… sperăm să nu ne prindă furtuna și îndeosebit fenomenele electrice și grindina-n gol alpin. Riscăm. Cu șansă, pare-se în cele din urmă.

O luăm spre Bistrița Aurie, superbă, cu mici cascade, vijelioase repezișuri, cristalin ori înspumate bulboane. Trecem prin vad. Suim apoi oblic, pe sforace de izvoare, cu un zglobiu pârâu abrupt în dreapta, ne orientăm spre marea jnepenișului verde întunecat. Traversăm pajiștea cu boscheți de smârdar (rododendron) înmiresmați dulce-suav și cu izuri vagi de chimen. În căldarea Știolului, la N-NE de Gărgălău, paște o turmă de mioare-auzim melodioasele dangăte ale talăngilor acestora suind spre noi. Croitori, gândaci sidefii de bălegar, zburdalnice fâse, sturzi și mierle de munte, mai sus, pe culmea Oncului, o cumătră vulpe și apoi, în zona mameloanelor stâncoase, șistos cristaline, vizuini (pustii) de marmote. Nici un țipăt al acestora, nicio cascadată reveberare a avertizărilor lor specifice, din păcare. Nici vorbă de capre negre, cervide… Apar ultimele rămășițe ale iernii, groase pete de nea afundate-n căușurile/cuvetele/nivațiile nordice – unele reprezentând ultimii martori ai fostelor cornișe.

Însângerați de smârdar versanții E-SE-S, abia îmbobocite tufele de pe ceilalți versanți. Înflorirea va continua așadar până la finele lui iunie. Un ceas facem până pe culmea Oncului, 2 ore și 30 de minute până pe vârful Oncului, delectându-ne-n dreapta cu diferitele perspective plonjante spre Tăul Știol și căldarea N a Gărgălăului, respectiv spre Musceta, Șaua și vârful Gărgălău, mai departe către Putredu Galațiului, Laptelui, Puzdre, Pietrosu Rodnei. La stânga e valea Putredu, dincolo de un scurt picior, valea Tomnatec dominată la SE de piramida triunghiulară masivă a Tomnatecului II , îndărătul acestuia, invadate apoi eliberate de nebuloase, Creasta Pleșcuței, Inăul și Inăuțul, în dreapta lor Tomnatecu I, Coasta Netedă, Tarnișa lui Putredu, Cișa, vârful Omului, mai târziu apărând și La Cepe, vârful Clăii, Corongișul și, peste nevăzutul Someș, vârful Heniu, al Năsăudului.

Doi turiști ce fac creasta principală spre SE apar pe Gărgălău. La ora 12, după 3 ore si 15 ore de la debut, în timp ce cumulonimbușii fotogenici, dar și periculoși, asaltează cupola cerului pe care turboreactoarele-și lasă fuioarele albe de condens, ajungem la borna topo 2158 m – pe vârful Gărgălău. Nu ne permitem pauze. O luăm imediat la vale, spre Șaua Gărgălău, tăind nivațiile cu depozite de nea și efemere luciuri cristaline de apă. A parcurge poteca de pe Gărgălău la Șaua Gărgălău și-n continuare la dreapta (SE) spre căldarea glaciară superioară, cu tăușoare și minunate zone umede invadate de flori portocalii de ranunculacee, ar presupune circa 1 oră dar evoluția meteo, amenințătoare, nu ne permite s-o facem. Preferăm coborârea direct în căldare, pe versantul N, către poteca pastoral-turistică din marea de jnepeniș, la marcajul bandă albastră. Subit norii par a se disipa, soarele arzând realmente. În căldare e un mare grup de turiști ce face un popas lung înaintea atacării Șeii și vârfului Gărgălău. Se pare că dinamica meteo nu-i interesează defel, probabil nici nu au consultat vreun site meteo inainte plecării în traseu.

Facem un popas de circa 15 minute – coborârea de pe vârful Gărgălău la poteca din căldare și banda albastră am făcut-o în mai puțin de o oră. Nu ne lăfăim însă, și bine facem, cumulonimbușii se adună vijelios dinspre mealagurile năsăudene, traversând creasta V-NV-N din Munții Rodnei, copleșind Valea Izei și Valea Vișeului. Nu lipsesc însă ferestrele senine prin care soarele își trimite fierbințile sulițe.

Coborâm către Tăul Știol, cu pajiștile și ilegal amenajatul dig în vara 2002 invadate de ciurda de taurine. Splendide-s pâraiele ivite dintre jenepeni, cu malurile invadate de flori, îndeosebi jerbe de smârdari dar și portocalii grupuri de cujdă, calcea calului, sclipeți. Susur în preajmă, șoapte, vijelioase căderi de ape-n treptele șistos cristaline. Megaliți șistos-cristalini monumental statuari invadați de smârdari, ienuperi, păroase, scunde, campanule. Nu lipsesc anemonele – florile Paștelui – trecute însă, violetele alpine, degetăruții, albele, mărunte, ranunculacee și părăluțele aducând unor salbe alb-roz. Umbrele norilor se joacă cu cele ale vârfurilor Oncului, Gărgălăului, Muscetei dar și ale vârfurilor semețe de peste Vișeuț – aferente Parcului Natural Munții Maramureșului.

Impresionante ciurdele de vite păsc în pajiștea vrede-tonică, printre jerbele de rododendron și gențiene. Apar turiștii suind nonșalanți dinspre Șaua Știol. Nu par a avea nicio problemă meteo.

După 6 ore ajungem la lapiezuri, steluțele Domnului, doline, ponoare, aproape de stânele și grajdurile Știolului, la capătul SE superior al jgheabului de avalanșe ce suie din baza Cascadei Cailor în Șaua Știol. Am scăpat de furtună, ploaie dar mai ales de descărcările electrice, posibil mortale dacă te surprind în gol alpin, fără nici un refugiu, precar măcar.

Ne îmbarcăm și plecăm spre Pasul Prislop, privind nostalgic-retrospectiv spre Gărgălău, Picioru Oncului, Creasta Pleșcuța și vârful Inău. Aversa strașnică, răcoritoare, spală asfaltul șoselei pe Valea Izei – de prin Dragomirești. Urmează zone însorite și alte averse pe Valea Cosăului, mai apoi dincolo de Cavnic. Sunt 30 C în Baia Mare, și soare demn de luna lui cuptor când ne încheiem această, de neuitat, aventură în Munții Rodnei.

Festivalul de Datini și Obiceiuri de iarnă, Marmația 2015

Publicat de Lucian Petru Goja la Dec 28, 2015 în Articole noi, Imagini Maramures, Reportaje turistice | 0 comentarii

Ediția XLVII – 27 decembrie

Am participat și la Festivalul de Datini și Obiceiuri de iarnă, ediția din 2014, probabil pentru prima oară după 1990 (pe-atunci cu inerenta zgârcenie imagistică impusă de filmele Fuji color ori Kodak de 24 sau 36 clișee). Însă atunci fusese o zi de iarnă – e drept, cam leșinat-ternă – cu nea, nu cu soare și temperaturi de 9 grade C, cu lunca Marei și a Izei tonic verzi, de ziceai că azi e 15 martie, nu a treia zi după Crăciun, cum a fost anul acesta.

Lumea și țara. Probleme serioase de trafic în Sighetu Marmației și în special de găsit un loc de parcare. Găsim unul aproape de fostul celebru C.P.L., azi platforma industrială a mai multor fabrici de mobilă. De-acolo o plimbare agreabilă în soarele amiezei spre buricul urbei, străvechea capitală a Maramureșului Istoric sau a Maramureșului Voievodal. Aproape de Memorialul Durerii – Primăria Municipiului Sighetu Marmației apare primul grup de colindători, coconi și cocoane din Giulești. Ca să fiu cinstit, pentru copiii maramureșeni neasemuit de frumoși am decis să mai asist o dată la tradiționalul festival, înfruntând inerenta îmbulzeală. Constat precum alteori că poliția locală și jandarmii nu-și fac treaba, mitocanii profitând de asta, invadând strada, implicit deranjând numeroasa asistență civilizată. Curând se ivește marele car alegoric precedat de către solii călare pe cai semigrei bogat, policrom, înstruțați precum la vestitele nunți maramureșene de pe Valea Marei, Valea Cosăului și Valea Izei. Pentru a nu rata fotografic ziua fac un larg ocol prin fața primăriei până la biserica romano-catolică, de pe-acolo pornind grupurile de colindători, fiecare dintre ele realizând la un moment dat câte un mic spectacol (colindă, interpretează scenete de inspirație biblică legate de nașterea Mântuitorului, jocul caprei, dansul ursului, Steaua etc.). Mi-a făcut impresia că în comparație cu anii precedenți, de această dată au fost mai puține grupuri (am înțeles că în prealabil s-a recurs la o scrupuloasă selecție, permițându-se evoluția în marea paradă doar grupurilor care au respectat tradiția, specificul autentic și portul zonei reprezentate, ceea ce e îmbucurător de altfel). Cu toate acestea, am admirat pe parcursul a circa 3 ore perindarea prin fața deosebit de numeroasei asistențe a grupurilor folclorice din Giulești, Cavnic, Petrova, Sighetu Marmației, județul Mureș, Slovacia, Republica Moldova, Ceplenița-județul Iași, Dumbrăvița, Leordina, Săcel, Săliștea de Sus, Călinești, Bârsana, Borca-județul Neamț. De departe, m-a impresionat de această dată grupul bărbătesc din Ceplenița – județul Iași. Acesta se prinsese într-o drăcească horă și cânta de mama focului, cu un patos, vervă, forță, cerbicie, pasiune, ritm…indescriptibile, efectul fiind copleșitor, emoționant, făcându-mă realmente să simt furnicături de admirație de-a lungul șirei spinării. Doar o singură dată mi se mai întâmplase ceva similar, pe Valea Cosăului, în Sârbi, asistând întâmplător, în vara lui 2008, la o nuntă în care alaiul mirelui, cu dobașul, zongorașul și ceterașul său, avea să afluiască în apropierea bisericii de cel al miresei, care-și avea proprii dobaș, ceteraș și zongoraș. Atunci, aproape de podul peste râul Cosău, bărbații din alaiul mirelui au îngenuncheat, și-au ridicat mâinile cu sticla de horincă deasupra capului și au început să cânte bărbătește, în forță, într-un ritm inconfundabil moroșenesc, apoi s-au ridicat și, prinși pe după umeri, au început să danseze (într-un fel ancestral, arhaic, tribal) în timp ce horeau de mama focului, acompaniați fiind de către iscusiții instrumentiști (liderul lor, ceterașul, fiind Văsălie Godja, pe-atunci nespus de tânăr și devenit deosebit de celebru după participarea la o ediție Românii au talent de la PRO TV). Cu siguranță frumusețea și ineditul acestei prestigioase manifestări laice din final de an e conferită de bogăția, varietatea, bogăția porturilor populare și poate mai înainte de asta de frumusețea, candoarea, inocența, drăgălășenia copiilor integrați perfect micilor ansambluri. Mascații, de la bondroșii cu numeroase droange din Cavnic, la feluritele deghizări în draci, moarte, magi, crai de la răsărit, capre, urși oferă un plus de fantezie, vivacitate și culoare evenimentului.

Am mai spus-o și alteori, Festivalul de Datini și Obiceiuri de iarnă ar putea crește treptat în reputație, căpătând o aură internațională, beneficiile Sighetului Marmației și ale Maramureșului nerezumându-se strict la cele turistic-etno-culturale. Pentru asta însă ar trebui eliminat cu desăvârșire conceptul mioritic deosebit de păgubos “Merge și așa”. Organizatorii, responsabilii cu desfășurarea paradei grupurilor folclorice ar trebui să dea dovadă de ordine și rigoare, intransigență chiar, astfel încât pe strada pe care se deplasează colindătorii să nu pătrundă publicul spectator. Apoi, pentru foarte numeroșii fotografi și cameramani – care, orice s-ar spune, contribuie direct și major la mediatizarea largă a evenimentului – ar trebui amenajată o mică tribună astfel încât să existe condiții optime de cadrare-captură a imaginilor. Cel puțin cu o lună înaintea festivalului, o echipă a Primăriei Sighetu Marmației ar trebui să se asigure că măcar în perimetrul (centrul municipiului) în care are loc marea paradă clădirile nu au reclame oribile, ruginite, câș atârnânde, pereți scorojiți, geamuri cu ferestre sparte. Și încă ceva: forțele de ordine să aibă în vedere fauna urbană locală sau vremelnic aciuată în scopuri dubioase, aurolacii, hoții de buzunare etc.

Parada grupurilor folclorice începută duminică la ora 12,30 continuă până după-amiaza apoi, pe scena din centrul urbei evoluează ansamblurile cu cântece și jocuri, seara încheindu-se cu un grandios show de lasere și focuri de artificii. Nu lipsesc tarabele numeroșilor și prestigioșilor meșteri artizani maramureșeni, care expun sculpturi miniaturale, măști, mic mobilier rustic, ii autentice specific dantelate și brodate, gube, sumane, cioareci din pănură albă, sură ori neagră. Din păcate însă, nu lipsesc nici kitschurile.

Nu am rămas la evenimentele care urmau după frumoasa paradă, plecând spre Baia Mare, admirând neverosimil de primăvăratica zi însorită, luncile verzi, Râușorul cu ape puține și limpezi, platoul vulcanic Gutâi, cu Creasta Cocoșului și vârful Secătura abia acoperite de un strat infim de nea. În grădinița din fața casei părintești ghiocei copleșiți de atăta căldură îmbobociseră, fiind gata să înflorească de Revelion. Meteorologii A.N.M. anunțaseră însă că iarna în Maramureș avea să-nceapă de marți, 29 ianuarie, iar în weekend-ul de după Anul Nou, de la 9 grade C se va ajunge la -13 C. Brrrrrrrrrrr!

Locații rustice din Țara Chioarului și Fisculaș

Publicat de Lucian Petru Goja la Dec 10, 2015 în Articole noi, Reportaje turistice | 0 comentarii

Traseul din 19 noiembrie 2015, singur

Obiectiv: redescoperirea toamna a unor locații rustice deosebite din Țara Chioarului și Fisculaș
Localizare: Maramureș, partea NV a Țării Chiorului și Fisculaș (zonă astfel definită în perioada Imperiului Austriac, cuprinzând satele limitrofe Băii Mari și orașului Baia Sprie din care proveneau minerii și lucrătorii din șteampurile prelucrătoare ale minereurilor de aur și argint, beneficiari ai unor facilități fiscale imperiale, printre altele taxe mai mici și posibilitatea de a le plăti în natură)

Itinerar: Baia Mare-Săcălășeni-Coaș-Copalnic Mănăștur-Rușor-Măgureni-Cernești-Fânațe-Ciocotiș-Copalnic Mănăștur-Vad-Lăschia-Șurdești-Baia Sprie-circa 112 km

Marcaj turistic: -

Tip traseu: circuit autoturistic sau cicloturistic

Grad dificultate: -

Echipament necesar: adecvat anotimpului

Lungime și durată: în funcție de obiectivele vizate aproximativ 3-5 ore

Diferență de nivel: -

Recomandări: harta turistică Defileul Lăpușului 2012
Nu putem (deocamdată cel puțin) să recomandăm noul și deosebit de esteticul Centru de Documentare și Informare Turistică de la intrarea în Copalnic Mănăștur deoarece e mereu închis și în consecință total inutil (precum celelalte din Maramureș pentru care s-a cheltuit mult dar degeaba)
Din Coaș, pe Valea Caselor și Poiana Sclipodi, se poate ajunge la Zugău, în defileul sălbatic al râului Cavnic-traseu nemarcat sau, după circa 10 km (automobilistic/ cicloturistic), în Întrerăuri
Din Copalnic, în amontele văii Domoșa, trecând pe lângă biserica de lemn, monument istoric minunat restaurat, se poate sui în Copalnic Deal-Preluca Nouă, de acolo continuând către Codru Butesei, Aspra, Buteasa Râu, Ciolt sau spre Defileul Lăpușului-flancul geografic drept (nordic)
Din Copalnic Mănăștur se poate de asemenea continua, traversând Culmea Preluca, spre Preluca Nouă, Preluca Veche, Dealul Corbului și Defileul Lăpușului
Din Măgureni se poate accede (autoturistic/ mountainbike ) spre Valea Arinului-Culmea și Drumul Mașchii și-n continuare spre Groape-Răzoare-Tg.Lăpuș sau în Preluca Veche, pietonal către Defileul Lăpușului sau pe Culmea Preluca la Poarta Pintii (o arcadă dolomitică impresionantă), valea Babii și cascada omonimă, mai departe spre Muzeul Florean – Poiana Soarelui I și II – Dealul Pietriș, vizitând expoziția în aer liber cu sculpturi monumentale realizate în calcar, marmură, andezit ori tehnici mixte
Din Fânațe și Ciocotiș se poate sui (pietonal, traseu nemarcat) pe Șatra Pintii
Din Ciocotiș, prin Trestia, se poate sui pe Măguricea și în Runcu iar de-acolo se ajunge ușor la Bulbuc-un neck vulcanic impresionant care marchează versantul drept geografic al văii Bloaja. La S-SV de Măguricea, în apropierea unei plantații de pini silvatici, se află un mic mausoleu ridicat în memoria eroilor căzuți în Primul Război Mondial.
La 18 km de Cernești, mergând în amontele văii Bloaja și trecând prin Fânațe-Ciocotiș, se ajunge în sătucul Izvoarele, de un pitoresc aparte și cu o multiseculară biserică de lemn, monument istoric dar și o biserică de lemn mai nouă.
Din Izvoarele se poate sui (pietonal-turistic) spre Cornu Șetri și Șatra Pintii, către Schitul Șatra, o peșteră antropică din zona SE a Culmii Șatra, respectiv la un aven afund de peste 35 m din zona V-SV a aceleiași culmi, dezvoltat în diaclaza de sorginte tectonică a andezitelor dure (descoperit și cartat în 2013 de către membrii Clubului de Speologie Montana din Baia Mare)
La întoarcerea către Baia Mare, mergând din Copalnic Mănăștur în amontele râului Cavnic, de vizitat biserica de lemn, monument istoric cu o turlă atipică, influențată de baroc, din Lăschia, imediat după aceea bisericile de lemn, monumente istorice incluse patrimoniului UNESCO, din Plopiș și Șurdești, mai apoi Complexul istoric-muzeal dr. Vasile Lucaciu din Șișești
Pasionații de drumeții pot vizita în Șurdești Bulbucul Mare și Bulbucul Mic, Piatra Roșie și Peștera Pintii
Din Dănești se poate face o frumoasă excursie prin scurtele chei săpate multimilnar în durele roci vulcanice (riodacite de Dănești) de pe valea Izvoru Bulzului până pe Dealul Tieiului (a cheilor adică în argou local)

Avertismente: -

Căi de acces: circuitul auto sau cicloturistic se poate face din Baia Mare via Coaș-Copalnic Mănăștur sau invers, prin Baia Sprie-Șurdești-Copalnic Mănăștur

Mijloace de locomoție: autoturism personal; bicicletă

Sugestii de cazare: pensiuni băimărene, din Săcălășeni, Baia Sprie ori Dănești

Intrare în ultima decadă a lui noiembrie, după serii de brume urmate de o lungă perioadă aproape nefiresc de caldă, cu temperaturi diurne trecând adesea de 14-16 grade C, nopți cu 5-6 grade C, uneori cu averse domoale și scurte. Pădurile deja aproape despuiate. Excepție frivolii mesteceni arborându-și robele străvezii galben portocalii. Cer când noros-tenebros-dramatic, când generos, cu neregulate insule de senin și bucălați norișori albicioși. Dimineți umede și cețoase. Fastuoase crepusculuri urmate de noaptea grabnic pogorâtă.

O iau de unul singur pe la 10 dimineața spre Satu Nou de Jos-Cătălina-Săcălășeni. Remarc că apele Lăpușului au mai crescut în ultimele zile iar maiestuoasele sălcii și plopii își scaldă vânjoasele trupuri în acalmia din amontele micului baraj de la Cătălina. Ce frumos se profilează la stânga, intrând spre Săcălășeni, biserica din Ocoliș iar în fundal Mons Medius, Gutâiul și vârful Mogoșa! Șatra Pintii e înghițită de nebuloasele întunecate. Cu toate că-i lipsește strălucirea, ziua mi se pare faină, mai ales în momentul în care în fâneața din dreapta, după ce trecusem de Săcălășeni spre Remetea Chioarului, descopăr fericit cele patru siluete albe inconfundabile ale egretelor și aproape de ele pe cea solitară, sură, a unui bâtlan (stârc cenușiu). Mă opresc fascinat însă imediat, speriate, elegantele făpturi decolează cu nespusă grație și o aparentă imponderabilitate. Încerc o tehnică de învăluire a egretelor și stârcului, ieșind în câmp pe un drumeag îngust, asfaltat. Nu ține! Păsările-s la fel de circumspecte precum ulii șorecari care-mi urmăresc parșiva manevră din vârfurile plopilor, stâlpilor de telegraf ori a bâliilor negricioase de floarea soarelui. Sper din inimă să fi reușit totuși să surprind nițel aceste minunății aqua-avifaunistice.
Întorc și continui către Coaș, încântat de contrastul deosebit de plastic-armonios dintre verdele crud al otăvitelor tardiv trifoiști, lucerne, fânațe naturale cu porumbiștile nisipii-ocru-bej și sângeriul-vișiniu al tufelor de mur. Opresc pe podul de peste Lăpuș, panoramând în amonte, spre Remetea Chioarului și-apoi în aval, spre Coruia. Din nou soarele se joacă cu mine înviorând apa susurândă peste micile praguri ori grav bolborosindă în bulboanele afunde de la picioarele podului. Ioc pescari. Trec de izvorul natural debordând de avertizoare afișe îndemnând la igienă și curățenie, las la stânga școala și opresc în dreptul unui arbore bizar coafat, aducând flagrant unui exotic palmier. Dar ce să caute palmierii în Coaș (cu toată încălzirea golbală)?! Las apoi în dreapta, imediat după noua biserică și primărie, drumul către Valea Caselor, admirând în stânga armonioasa biserică, monument istoric cu turla migălos șindriluită profilată pe cerul albastru călătorit de norișori ce par năzdrăvani mielușei. După afunda înșeuare a Văi Caselor sui avântat spre marginea E a Coașului. La dreapta, peste o vale cu fânețe și livezi clasice, apare dosul Măgurii Coașului. La stânga, departe, se văd Culcea, Săcălășeniul, Coltăul și o parte din Baia Mare. Un drum pietruit duce (la stânga) în Curtuiușu Mic, apoi altul, desprins spre dreapta, în 8 km, la Întrerăuri (în mare parte asfaltat). Admir in passing spre Copalnic gorunetul, plantația matură de pini silvatici, ararele izbucniri galbene și portocalii ale extrem de puțin rămaselor frunze de plopi și mesteceni. Înainte de-a coborî în Copalnic scrutez peste fânașe și livezi amărâte spre măreața Șatra Pintii iar în dreapta ei spre o culme lungă deasupra căreia negurile lăptoase par a fi dat năvalnic în clocot.

Gospodării răzlețe în capătul V-NV al Copalnicului În umbră debutul defileului râului Cavnic dominat spre S de Copalnic Deal, rotunjit, chelios. Ori de câte ori intru în Copalnic Mănăștur îmi atrage irezistibil privirile silueta bisericii cu turla argintie ițită din micul pâlc de pini – indiferent de anotimp acea panoramă e de o indescriptibilă picturalitate și fotogenie. O tai prin centrul comunei și mă opresc abia în Rușor, descoperind acolo tot mai rarele case vechi, tradiționale și bulbucata turlă a bisericii apoi minunățiile peisagistice ale feței nordice a Culmii Preluca și Dealului Flori. Minusculele pete de culoare le generează și-acolo mestecenii tineri, perii și cireșii sălbatici alături de tufele de mur. Clăile burduhănoase de fân la poalele cărora scurmă ori dormitează ciopoarele de găini și grămezile mari de bălegar de grajd aranjat meticulos pentru a fermenta înainte de-a fi scos pe ogoare le conferă un inconfundabil iz patriarhal acestor locuri. Probabil de la ultima tura din Valea Arinului la Poarta Pintii (cu Mișu și Brena) nu am mai fost prin Măgureni, celebru pentru pomăriile sale și horinca de prune dar mai ales cea de leac, de pere puturoase. Ies din șoseaua spre Cernești-Drslul Pietriș-Târgu Lăpuș luând-o-n dreapta pe asfaltul îngust ce duce-n Măgureni. Aici din nou un ceva mereu fascinant, grafica cu ritmica plastică a îngustelor holde dispuse pe câte un deal mamelonat ori pe mici terase. Mere galbene, roșii, verzi-roșii (șovare delicioase) atârnă în ramurile subțiri, negre și dens dantelate parcă, aducând unor globuri natur numai bune să decoreze Pomul de Crăciun. Gospodăriile și ogrăzile par pustii. Doar lătraturile câinilor și câte un tractoraș ogorând de zor semnalează pe-aici pulsul vieții scurse după un aparent diferit timp. Înainte de-a ajunge la biserica zidită și cu turla la fel bulbucată precum a celei din Rușor, aud glasuri de femei. De descopră la stânga drumului. Sunt cernite și adunate ca la un prohod, tăifăsuind stând așezate pe lavițele de lemn din prispa micului magazin sătesc privat. Mai apoi întâlnesc câte o femeie ori două, vârstnice mai ales și țărani meșterind în curți, reparându-și utilajele agricole, atelajele sau extinzându-și gospodăriile. Atipică mi se pare doar firesc-detașata lor comunicare cu telefoanele mobile de care nu se mai despart defel. Deh globalismul și asaltul high tech fără frontiere!

Plec către Cernești. Înspre zările N-NE răsar culmile Gutâiului. Însorite. Frumoasă lunca văii Bloaja, otăviturile, ogoarele cu bradze groase, sălciile cu coame aurii și arinii verzi întunecați străjuind malurile dar mai ales perspectivele, peste terasări, spre partea V-NV a Șatrei lui Pintea și Cornului Șetri. Atipice aici porțile maramureșene, masive, bogat ornamentate, foarte departe de tradiționalul ancestral. Mărețe, opulente, arogante. Acestea nu lipsesc nici în Ciocotiș ori Izvoarele (Bloaja e denumirea veche, consacrată secular de localnici) . La fel ca peste tot, nu doar în Maramureș, și în Fânațe și Ciocotiș s-au împuținat drastic casele, șurile, gospodăriile tradiționale cu specificul arhitectural inconfundabil. Cu greu mai descopăr câte una pe care o foto-nemuresc. Ceva aparte însă mă mișcă nespus pe-aici, mai întâi o densă livadă de pruni tineri neîngrijiți ale căror coroane amalgamate crează ciudate tuneluri paralele, demne de un sofisticat parc nobiliar englezesc iar mai apoi, de pe la intrarea în Ciocotiș, căpița însorită a Măguricii pe care ajunsesem într-o urâcioasă zi de iarnă cu nea umedă, viscolită (alături de D. Pascu, M.Gheție & draga mea Brena). La dreapta ei Runcu, cu fața sudică tăiată de drumul forestier în largi serpentine și stâncăria în trepte de pe vârf, către valea Bloaja. Descopăr câteva porți de șuri, relativ recente, bogat decorate apoi decid să mă întorc spre Copalnic Mănăștur și de-acolo în sus, pe lângă râul Cavnic. Gata cu aparițiile soarelui. Admir în trecere turla înnoită, șindriluit-bulbucată, a bisericii monument istoric din Lăschia apoi ascuțitele turle-săgeți ale bisericilor UNESCO din Plopiș și Șurdești, Piatra Roșie, Măgura Dăneștiului…Temperatura a urcat între timp până la 13 grade C dar e cenușiu, tern și excesiv de umed, dovadă că frontul atmosferic aducător de precipitații se apropie vertiginos de Maramureș. Pe la ora 14 ajung în Baia Mare nespus de nerăbdător să-mi descarc și privesc critic (ca de obicei), imaginile adunate-n acest scurt, dar interesant, circuit printr-o parte a Țării Chioarului și Fisculaș.

Din Glod la Biserica Dracilor și vârful Măgurii Glodului

Publicat de Lucian Petru Goja la Dec 2, 2015 în Articole noi, Reportaje turistice | 0 comentarii

Traseul din 14 noiembrie 2015 cu I. Pop Topo, M. Gheție, N & N Fănățan, Pongo & eu

Obiectiv: Valea Izei, Slătioara și Glod (satul de origine al Fraților Petreuș, vestiți rapsozi populari maramureșeni), biserica de lemn, monument istoric cu hramul Sfântul Nicolae ridicată pe la 1700 în Glod, știubeiele cu slatină și borcut de pe lângă valea Glodului, gospodării și porți maramureșene tradiționale, vâltori, activități agro-pastorale de sezon, Măgura Glodului (Biserica Dracilor-951 m și Fața Măgurii situate spre SE, către hotarul Poienilor Izei, vârful Măgurii Glodului 972 m – central și Dosu Măgurii, aflat către NV, spre flancul drept al văii Glodului)

Localizare: Maramureșul Istoric, în partea de N a Munților Lăpușului, satul Glod

Itinerar: Baia Mare – Cavnic – Budești-Călinești-Văleni-Bârsana-Slătioara-Glod-circa 90 km (șosea asfaltată)

Marcaj turistic: -

Tip traseu: drumeție în circuit

Grad dificultate: mediu

Echipament necesar: adecvat anotimpului: neapărat bocanci aderenți și bețe de trekking; urcușul final dinspre partea NE a Măgurii Glodului în șaua (913 m altitudine) dintre Biserica Dracilor și vârful Măgurii se face pe un versant-jgheab torențial cu înclinația de peste 45 grade, marnos-gresos și cu spălări (sau pe laturile acestuia, prin pajiștea abruptă și alunecoasă)

Lungime și durată: circa 10 km, 4-5 ore (aproximativ 9 ore incluzând deplasarea din/în Baia Mare)

Diferență de nivel: 446 m conform hărții și cotații GPS

Recomandări: harta turistică Zona Băiuț (scara 1:50.000 ); de vizitat în Glod și borcutul sulfuros-carbogazos cu depunere masivă de travertin din zona SV a satului, apropiat de drumul spre Feredeauă (locație cu izvoare minerale sulfuroase-saline-carbogazoase unde odinioară se practica balneoterapia empirică) și biserica Mănăstirii Văleni; de la Biserica Dracilor pe Fața Măgurii se poate coborî în vatra Poienilor Izei și vizita biserica de lemn, monument UNESCO cu hramul Sfânta Cuvioasa Paraschiva.

Avertismente: zonă pastorală, atenție la turmele de oi păzite de numeroși, agresivi, câini ciobănești, uriași Bucovineni și Carpatini și mai modești Mioritici; DJ 184-DJ 186 Baia Sprie-Cavnic-Valea Cosăului-Bârsana e aproape complet reabilitat-asfaltat și marcat rutier, excelent – în curs de montare glisierele acostamentului

Căi de acces: din șoseaua națională Sighetu Marmației-Bârsana-Strâmtura -Borșa, imediat după Mănăstirea Bârsana și Strâmtori (cu pereți grezoși în flancul geografic drept al râului Iza), la dreapta (S) spre Slătioara-Glod, până la magazinul sătesc /casa parohială, aproape de școală (la capătul asfaltului)

Mijloace de locomoție: curse de autobuze sau microbuze din Baia Mare ori Sighetu Marmației pe Valea Izei: autoturism personal; mountainbike

Sugestii de cazare: pensiuni de pe Valea Izei, pensiuni agroturistice noi și deosebit de frumoase, din Glod; gospodării țărănești, vara în cort.

Dimineață noroasă și deosebit de umedă, cu temperatura de 7 grade C; prognozate de către meteorologii ANM peste zi scurte averse și intensificări de vânt cu rafale de peste 50 km/h în Maramureș, la munte, ninsoare după-amiaza și în noaptea de sâmbătă spre duminica Lăsatei Secului și începutul Postului Crăciunului. Peste zi temperatura va urca până la 10 grade C dar după-amiaza, trecând din Budești spre Cavnic prin Pasul Neteda, temperatura va coborî la 3 grade C iar cerul plumburiu anunță prima ninsoare a acestei toamne.

Plecăm din Baia Mare spre Baia Sprie-Cavnic-Văleni la ora 7,30 dimineața.
Nu ne grăbim, savurând din habitaclu, ca de fiecare dată, specificul peisagistic inconfundabil. Opresc doar la confluența văii Slătioara cu râul Iza pentru ca N & N Fănățan să vadă în premieră străvechea moară purtată de apă și vâltoarea apoi continuăm către Slătioara. Minunată, o măgură din dreapta, cu fâneața de pe versantul abrupt otăvităși pictural bordată de făgetul ruginiu intercalat cu pâlcuri de molizi verzi întunecați și galben-portocalii mesteceni aduce unor imense făclii.

Parchez lângă casa parohială, vizavi de biserica de lemn, monument istoric de secolele XVII-XVIII Sfântul Nicolaie iar pe la ora 9,30, sfătuiți de un localnic, traversăm valea Glodului și ne apropiem de biserica frumos restaurată, cu pereții din bârne de lemn atipic spoiți cu var. Continuăm pe uliță și la prima, apropiată, răspântie o luăm la dreapta. Nu după multă vreme, din nou consiliați de localnicii care ne privesc amabili dar și curioși, părăsim ulița, suim la stânga pe o potecă ce se îndreaptă de la N către SV spre Măgura Glodului ce trece pe Sub Măgură. În urmă rămân gospodării tradiționale, în acest anotimp caracterizate de proviziile consistente de lemne de foc migălos crăpate și puse la uscat. Aici iernile, oricât de grele ar fi, nu-i surprind niciodată pe țărani. Înafara haturilor cu măceși doldora de rubinii fructe și frunziș portocaliu, de micile crânguri cu aluni, mesteceni, fagi tineri, plopi și molizi falnici, fiecare palmă de pământ e grijuliu lucrată în Glod, cultivată cu cartofi, ovăz, grâu de primăvară, lucernă sau trifoi ori exploatată ca fâneață sau pășune naturală. Nici chiar zonele numeroase vizibil afectate de alunecările de versanți nu sunt lăsate în paragină. Livezile de pruni, meri clasici și cireși se regăsesc doar spre vatra satului ce pare un minunat, vast, amfiteatru dominat la S de Măgura Glodului iar la N, către Slătioara, de o măgură mai mică, ca un ou cu circulare terasări până pe creștet. Acum turmele de oi coborâte de la stânele de munte pasc în jurul satului prin fânețe și ogrăzi bogat otăvite. Șoprurile cu șarpante glisabile pe verticală se răresc. Prindem un drum străvechi de car pe care suim oblic -SE- și curând începe să se vadă, cu toată dimineața foarte mohorâtă, stâncăria Bisericii Dracilor de pe Măgura Glodului.

Curios e faptul că locuitorii din Glod nu știu nimic să ne spună despre Biserica Dracilor, spre deosebire de cei din Poienile Izei (aceștia ne spuseseră foarte recent că în conformitate cu legendele străvechi, într-o anume noapte a fiecărui an dracii se adună la taifas și desfătare pe creștetul stâncos – SE- al Măgurii Glodului, la Biserica Dracilor, unde pun la cale felurite năzdrăvănii și blăstămății menite să-i provoace și corupă pe creștini; creștinii ortodocși din Poienile Izei afirmă că dracii și-ar fi găsit locul de adunare acolo pentru a-i pedepsi pe localnicii din Glod trecuți la felurite secte de pocăiți). Despre Biserica Dracilor, o mică grotă și fotogenici martori grezoși de eroziune de pe Măgura Glodului îi povestise destul de recent și ing. Munteanu de la Adiministrația Parcului Național Munții Rodnei-Borșa colegului nostru de drumeții I. Pop Topo.
Din păcate la fața locului nu găsim nimic înafara unui creștet grezos-silicios cu aspect metamorfic uneori și a unor aflorimente grezoase teșite și banale, intens erodate, marcând Fața Măgurii spre Poienile Izei.

Suim către șa direct pe acesta iar acolo unde solul este foarte instabil ocolim prin pajiștea umedă-alunecoasă, după circa 1 oră și 30 de minute de la start poposim la 913 m altitudine.
Ne așezăm pentru un scurt popas în care rafalele violente de vânt ridică vălătuci uriași de frunze purtându-i ca pe niște stoluri de vrăbii și presuri până hăt departe, impresionându-ne. Din șa mai trebuie să suim la stânga doar vreo 50 m până pe stâncăria Bisericii Dracilor, de-acolo panoramând spre vârful Măgurii, Dosu Măgurii și vatra Glodului cețos-ternă de astă dată (spre deosebire de altădată când într-un Florar din urmă cu vreo 3-4 ani, după vizitarea sitului din Slătioara -valea Morii- cu orhideea rară Papucul doamnei-Cypripedium calceolus, am urcat pe Dosu Măgurii pentru a fotografia de-acolo vatra satului scăldată în soare). De-abia se deslușește către Sâlța (recent vizitată de noi) Cornu Dumbrăvii. Ne întoarcem apoi în șa de unde, panoramând spre Fața Măgurii, Poienile Izei și la S, peste valea Caselor către negurosul vârf Ticera-867 m, suim pe vârful Măgurii-972 m, escaladând un mic afloriment grezos flancat de obraznic-țepoși arbuști.
De pe vârful Măgurii coboară către SV o culme principală golașă care, dincolo de cumpăna apelor valea Caselor și valea Izvorul Ciuroiului (numele obârșiei văii Glodului), face legătura cu vârful Scărișoara -1226 m din lanțul Munților Lăpușului. Norii negri și odioși prevestitori de ninsoare și negurile joase nu ne lasă să vedem vârfurile și culmea Munților Lăpușului, de-abia vedeam sub Fața Măgurii, către SV, Țâgla Măgurici-949 m. O luăm pe culmea cu făget matur (golașă pe fața S-SV), înșeuată în două locuri, spre NV și imediat au apărut fagii seculari groși, deosebit de bizari, stranii uneori, din ce în ce mai numeroși pe măsură ce ne apropiam de Dosu Măgurii. Țăranii din Glod le retezaseră în urmă cu câteva decenii crengile groase, trunchiurile rămase scunde (2-3 m) îngroșându-se considerabil (unele având circumferințe de 2-3 m), deformându-se, prezentând scorburi de diferite forme și mărimi din care nu era defel greu să-ți închipui că pot ieși drăcușori, djini, iele, năluci, vrăjitoare, zgripțuroaice, zâne bune ori pitici din poveste, sub rădăcinile unuia descoperind vizuina unui viezure ori poate a unei cumetre vulpi. Ne vine să-i spunem Pădurea nebună sau Pădurea chinuită, atât de numeroși, feluriți și misterioși sunt fagii întortocheați admirați acolo. De pe trunchiurile a doi fagi bătrâni se desprinseseră smochinându-se două uriașe exemplare, ca niște urechi de elefant indian, de păstrăvi-Polyporus squamatus pistruiați (nu mai văzusesm așa ceva de mulți ani, prima oară în Țibleș, coborând cu Jancsi M. din Culmea Gorganelor pe Piciorul Zimbrului în Izvoru Rău, la Tunelul IPEG ce duce spre Dragomirești).

De la ora 12,15 la 12,45, într-o șa cu mesteceni și plopi tremurători din care privind spre SE-aproape, vedem creștetul Măgurii și mai departe spre E Biserica Dracilor, ne facem popasul de prânz. Înșelător, soarele pare a apare scăldând la NE de Glod o golașă măgură terasată dar totul intră curând în genericul sur-cenușiu-tern-morocănos care caracterizase întreaga dimineață.

După popas coborâm pe Dosu Măgurii prin aceași Pădure nebună. Vrem să ieșim în fâneața terasată din flancul drept geografic al văii Izvorul Ciuroiului. Prindem un foarte abrupt jgheab accidentat cu gresii și roci metamorfice spectaculos stratificate, acoperit de mai bine de o jumătate de metru frunziș uscat-foșnitor de fag. Riscând deraparea și alunecarea incontrolabilă, îl abandonaăm și ieșim la liziera făgetului tocmai când începe să burnițeze. Cerul devine straniu și amenițător, frontul de lapoviță și ninsoare propagându-se de la V-NV peste culmea M-unilor Lăpușului. Avem fiecare din noi hanorace și pelerine pentru ploaie dar burnița nu ține mult. Turma de mioare păzită de 10 dulăi ciobănești, văzută de noi păscând dimineața pe terasele de Sub Măgură, ajunsese acum în Preluca Șesului. Fascinat de mioare Pongo (Beagle-lul meu tricolor de doar 11 luni) dădu jucăuș năvala spre ele dar în câteva clipe fu înconjurat și tăvălit de vajnicii dulăi care l-ar fi omorât dacă nu ar fi avut zgarda de piele plus pe cea de forță, cu zale dințate din oțel și dacă Nelu F. nu și-ar fi scos prompt fuierul șuierând acut-strident temperându-i, dar și dacă nu am fi dat năvala spre ei cu bețele de trekking, în același timp păcurarul intrând între ei cu toiagul său zdravăn altoindu-i fără milă. L-am întrebat de ce ține 10 câini (niciunul cu jujeu care săi împiedice să hăituiască sălbăticiunile) la o turmă de nici trei sute de mioare, dintre aceștia șapte fiind adulți-voinici iar trei cățelandri din primăvară. Ne-a răspuns că de frica lupilor (care de fapt nu-s!). Incidentul care-l putea costa viața pe simpaticul Pongo ne-a cam bulversat.

După acest șocant episod nedorit traversăm prin vadul bolovănos, cu puțină apă, valea Izvorul Ciuroiulu și ieșim în drumul balastrat recent care ne va conduce în Glod. Pe parcurs ne bucurăm să mai putem admira câteva gospodării și porți tradiționale, holde pe care deja fuseseră transportate grămezi de bălegar de grajd copt, un știubei de stejar cu borcut, o neo-poartă maramureșană fălos-opulentă cu un basorelief pastoral pe care meșterul dăltuise crezul și speranța de veacuri a locuitorilor acestor meleaguri ”Am fost și om si” apoi coborâm pe lângă vestigiile fostei mori.
Se înnorează din ce în ce mai tare pe când admirăm o vâtoare și abia ajungem la mașina parcată lângă casa parohială o aversă rece, violentă, se năpustește asupră-ne dar… suntem deja la adăpost. Ploaia nu ține mult dar ziua continua să fie urâcios- bacoviană iar prognoza meteo se adeverise pe deplin. Suntem nespuși de încântați de drumeția noastră în premieră pe Măgura Glodului (chiar dacă informațiile privind grota și stâncăriile solitare de pe Măgura Glodului se dovediseră a fi fost simple fabulații).

O luăm spre Slătioara-Bârsana-Pasul Neteda. În Budești vedem la o poartă grupul dobaș-ceteraș-zongoraș sosit la nunta din preziua Lăsatei Secului și intrării în Postul Crăciunului. La ora 16,30 deja pe înserat și pe o temperatură de 6 grade C ne despărțim de ortaci în Baia Mare fără a avea habar, deocamdată, încotro ne vom îndrepta în tura montană.

Din Maramureșul Istoric în Țara Lăpușului

Publicat de Lucian Petru Goja la Nov 18, 2015 în Articole noi, Reportaje turistice | 0 comentarii

Traseul din 5 noiembrie 2015 cu M. Gheție, I. Pop Topo & eu

Obiectiv: În tranzit către Maramureșul Istoric și Valea Izei puteți admira Fisculașul, Valea Cosăului, Văleni, apoi Bârsana, Strâmtura, Rozavlea cu satul Sâlța, Poienile Izei (biserica de lemn UNESCO – Sfânta Paraschiva, Botiza (borcutul de pe Valea Sasului, izvoarele minerale de la Băile Botiza și biserica de lemn, monument istoric); peisaje, arhitectură tradițională, activități agro-pastorale; valea Băița-Pasul Didi-Valea Minghetului cu Drumul Crucii, Casa de Piatră și la final Țara Lăpușului, începând din Groșii Țibleșulu, trecând prin Suciuri și Târgu Lăpuș spre Dealul Pietriș și-n continuare, prin Copalnic Mănăștur în Baia Mare; panoramând către Bârsana, Poienile Izei, Botiza, Munții Lăpușului, Munții Maramureșului, Munții Rodnei și Munții Țibleș.

Localizare: Maramureș, Maramureșul Istoric, Fisculaș, Valea Cosăului, Valea Izei-Bârsana, Poienile Izei, Botiza, Valea Minghetului -Groșii Țibleșului-Țara Lăpușului

Itinerar: Baia Mare – Cavnic-Budești (55 km) – Sârbi – Călinești – Văleni – Bârsana (75 km)- Rozavlea – Sâlsa-Poienile Izei-Botiza – valea Băița – Pasul Didi – Groșii Țibleșului – Târgu Lăpuș- Baia Mare – circa 225 km total (în funcție de obiectivele vizitate)

Marcaj turistic: triunghi roșu din Poienile Izei în Botiza prin Glivei și pe lângă Mănăstirea Botiza; cruce albastră din Botiza pe valea Sasului către vârful Văratec din Munții Lăpușului; bandă galbenă, din Valea Minghetului spre Tarnița Hudieșului; aici apare și punct albastru-în circuit-din Groșii Țibleșului pe vârful Minghet – Casa de Piatră; în Groșii Țibleșului, la confluența Văii Minghetului cu valea Bradu apar marcajele turistice bandă galbenă spre Tarnița Hudieșului prin Valea Minghetului-valea Arieșului – Curțile Jizilor 5 ore și 30 de minute – 6 ore, respectiv bandă albastră pe valea Bradu-Cabana Țibleș-Refugiul Arcer-7 ore (de acolo pe vârful Arcer se mai fac pe marcaj punct albastru 1 oră și 30 minute – 2 ore și cam tot atâta pe bandă albastră, pe la obârșia văii Izvorul Rău în șaua dintre vârful Arcer-vârful Țibleș )

Tip traseu: circuit autoturistic cu posibilități de realizare a unor trasee montane marcate

Grad dificultate: -

Echipament necesar: lejer, adecvat scopului și anotimpului

Lungime și durată: circa 8-10 ore, în funcție de numărul obiectivelor vizitate

Diferență de nivel: -

Recomandări: de vizitat bisericile de lemn UNESCO din Șurdești, Plopiș, Budești Josani, Muzeul Mineritului, Logolda și cascada de pe valea Izvor din Cavnic, bisericile de lemn, monumente istorice, din Budești Susani precum și din Sârbi Josani și Susani, Călinești Căieni și Susani, Mănăstirea Roșia Budești, instalațiile hidraulice tradiționale și horinciile de pe Valea Cosăului (mori, vâltori), meșterii populari (clopari, opincari, cojocari, torcătoare, țesătoare, croitorese, drănițari, cioplitori de porți și troițe maramureșene, fierari-potcovari-rotari), Mănăstirea Bârsana, biserica de lemn UNESCO-Bârsana, bisericile de lemn, monumente istorice, din Strâmtura, Rozavlea și Șieu dar și noile biserici de lemn construite în stil maramureșean tradițional, biserica UNESCO Sfânta Cuvioasa Paraschiva din Poienile Izei, biserica de lemn, monument istoric, din Botiza, borcutul de pe Valea Sasului, Băile Botiza, Drumul Crucii de pe Valea Minghetului până în Pasul Didi, Casa de Piatră – un deosebit martor grezos de eroziune

Avertismente: DJ 184 în zona Cavnic are porțiuni în lucru, atenție la denivelări; drumul montan (asfaltat, cu o lungime de 23 km) din Botiza pe valea Băița (numită eronat râul Bârsana) spre Pasul Didi (care separă spre V Munții Lăpușului cu vârful Minghet de Munții Țibleș la E, cu vârful Hudin, coborând pe Valea Minghetului spre Groșii Țibleșului (din Țara Lăpușului) poate deveni impracticabil în condiții de iarnă cu depunere de gheață pe carosabil și căderi abundente de zăpadă

Căi de acces: din DJ 184 Cavnic-Călinești-Văleni -Bârsana; în continuare în amontele Văii Izei prin Strâmtura-Rozavlea-deviere peste Iza la dreapta, în Sâlța (4 km), revenire în Rozavlea și continuare către Șieu-Poienile Izei, traversare prin Glivei în Valea Sasului din Botiza; coborâre pe valea Botiza în centrul satului, la biserica de lemn monument istoric, Căminul Cultural în curs de reamenajare și biserica nouă, zidită iar de acolo în sus pe valea Băița spre Pasul Didi-Groșii Țibleșului-Târgu Lăpuș-Cernești-Baia Mare. Circuitul autoturistic poate fi efectuat și invers, plecând din Baia Mare spre Țara Lăpușului -Valea Minghetului-Pasul Didi-Botiza-Poienile Izei-Șieu-Rozavlea-Bârsana-Văleni-Cavnic (ori din Bârsana prin Oncești-Vadu Izei-Giulești-Valea Marei-Pasul Gutâi-Baia Sprie)

Mijloace de locomoție: autoturism personal; mountainbike

Sugestii de cazare: pensiuni agroturistice de pe Valea Cosăului, Valea Izei, Mănăstirea Bârsana, pensiuni din Poienile Izei, Botiza, Groșii Țibleșului, Târgu Lăpuș; vara cort sau în gospodăriile rustice tradiționale

-2 grade C dimineața la ora 8 când mă pregătesc de plecare, soare, senin, cer albastru cu o imensă geană portocalie la răsărit, brumă groasă. Îmbarc cei doi colegi la ora 9,30 și o luăm către Cavnic-Pasul Neteda-Valea Cosăului-Văleni-Bârsana. De data asta nu opresc decât intrând spre Bârsana pentru câteva peisaje autumnale înflăcărate, unul cu Bârsana și drumul pitoresc prin Bradova, râul Iza în amonte de pod, cu promontoriul eruptiv împădurit Văivodca părând a sta de-a curmezișul cursului secătuit de lunga secetă 2015. Din Bârsana continuăm spre Rozavlea. Remarcăm două poduri, destul de noi, peste râul Iza făcând legătura spre mici comunități rurale aparținând de Rozavlea-sat reședință comunală. Frumoase sunt terasele din flancurile Izei, clăile și jirezile ori mai rarii jupi de coceni de porumb. Ieșind din Rozavlea spre Șieu apare indicatorul rutier spre Sâlța-sat înființat după 1990, parte a Rozavlei-4 km la dreapta, traversând râul Iza. De acolo panoramăm spre lunca Izei și terase cu pâlcuri de pini și mai rar molizi, în rest codrul dominat de făgeturi, de astă dată înflăcărate, punctate de galben-portocalii mesteceni solitari, alteori dispuși în minunate pâlcuri (78 km din Baia Mare-neumblată de Mișu și mine deși am circulat foarte des pe Valea Izei).
Ca și în cazul Văii Muntelui-valea Trestia și valea Poienilor din Bârsana, în Sâlța cu greu mai găsești vechi gospodării autentic tradiționale, biserica de lemn e nouă și nearmonioasă, acoperită cu tablă galvanizată și cu o monumentală neo-poartă opulent-arogantă oribil lăcuită. În schimb panorama SE din Sâlța spre Cornu Dumbrăvii este cu totul excepțională. La întoarcere din Sâlța (ora 12,30) spre podul de peste Iza, lunca Izei și o zveltă, ceva mai nouă, biserică de lemn din Rozavlea ne încântă. Continuăm spre Șieu oprind la biserica de lemn ridicată în 1760, precedată de o frumoasă poartă monumentală. Din nefericire nu doar aici în Șieu ci în general în Maramureș și România, mulțimea cablurilor și a sârmelor de tot felul, alături de stâlpii de beton inadecvat amplasați spurcă execrabil situl istoric-cultural. Continuăm spre Poienile Izei și ne oprim la o biserică nouă de lemn din Șieu ridicată în preajma anului 2007, cu o monumentală neo-poartă maramureșeană de stejar decorată printre altele cu un lanț gros și lung cioplit măiestru în lemn. Aceleași cabluri, sârme și droade pângăresc estetica rurală de ansamblu. Mai sus de biserică e o casă tradițională, mai apoi spre Poienile Izei alte câteva, nu multe, alături de șopruri pentru fân, jirezi numeroase cu otava de trifoi tonic verde abia pusă la uscat, toate așezate pe valea Poienilor, între Zăvoaie și Sub Arșiță.

Intrând în Poienile Izei satul pare a se prosterna la picioarele călătorului, dominat fiind spre S de vârful Scărișoara iar la stânga acestuia de vârful Sermetieș (din Munții Lăpușului) în timp ce spre SV-V tronează cu splendide și numeroase terase Măgura Glodului. De aici încep să se vadă releele Văratecului (se văd și mai bine de pe Valea Sasului din Botiza). În Poienile Izei (118 km din Baia Mare), aproape de buricul satului, un indicator rutier arată spre dreapta drumul către Slătioara. Noi continuăm înainte și descendent spre biserica greco-catolică UNESCO-1632 – Sfânta Cuvioasa Paraschiva. După vizitarea ei o luăm în sus și la stânga, doar încă puțină vreme pe asfalt apoi pe un drum pietruit cu puține serpentine continuând spre valea Fântânii, trecând prin livezile din Glivei. De acolo panoramăm spre vatra satului, Măgura Glodului, vârful Scărișoara și vârful Sermetieș. Depășim alte terase și culmea plană cu holde subzistențiale și fânețe cu trifoi, lăsăm la stânga un grajd solitar cu șopru tradițional, Ionică dă peste niște delicioase mere Popești galben-aurii pistruiate pe care le savurăm bucuroși. Panorama se lărgește de la culmea și piemonturile nordice ale Munților Lăpușului spre Munții Rodnei după care, coborând în Botiza, către Valea Sasului, la stânga apare Mănăstirea Bârsana ridicătă după 1990. Trecem pe lângă o pensiune agroturistică ordonată și îmbietoare apoi odată ajunși în Valea Sasului deviem puțin la dreapta și în sus, până la borcut. De această dată îl găsim frumos și igienic amenajat cu o alee și un pavilion protector cochet.

Coborâm pe Valea Sasului spre Băile Botiza marcate azi de o pensiune agroturistică relativ nouă dar inestetică. Aici, în malul drept al văii, se vede un știubei de stejar în care e captat un izvor mineral salin. Un altul e în curtea pensiunii, pur decorativ fiindcă apa minerală carbogazos-salin-sulfuroasă e de fapt într-o fântână îngrijit amenajată. Aici (ora 14,30) pe malul Văii Sasului facem un scurt popas de prânz după care vizităm biserica de lemn, monument istoric din Botiza, adusă din Vișeu de Jos în 1699. Noua biserică zidită, imensă, opulentă și construită în istoricul sit strivește realmente armoniosul vechi lăcaș (ca în cazul bisericii de lemn din Bogdan Vodă de exemplu). De fapt haosul arhitectonic și avântul neo-constructiv botizan pare a fi de nestăvilit. Tocmai se modernizează Căminul Cultural (șarpanta de lemn pare a fi împrumutat neostilul maramureșeano-bucovinean de la Mănăstirea Bârsana; de fapt și acolo construcțiile noi, imense, mai nou din cărămidă, par a contura inechivoc setea de venituri turistico-ecumenice) iar în partea de E a bisericii monument istoric, în țintirim, agresând secularul cimitir, a apărut în ultima vreme o gospodărie nouă. De remarcat că în dreapta bisericii, la poalele unui prun, noile morminte din andezit, marmură, piatră artificială, beton, majoritatea strident-kitchoase, nu au făcut să dispară multiseculara cruce dăltuită în basorelief în gresia moale, cu Iisus răstignit, la picioarele sale fiind probabil reprezentați Adam și Eva, nucleu primordial al umanității. Un panou info-turistic cu hartă e-n buricul Botizei (121 km până aici de la startul băimărean; ora 15,15 iar apusul dă iama peste culmile Munților Lăpușului).
De aici ne îndreptăm în amontele văii Botiza (cu afluenții S-SV valea Băița-valea Secu și valea Sasului), suind spre Pasul Didi. La stânga, curând, în valea Băița afluiește valea Plăiușului. O bornă kilometrică indică aici 23 km până în Groșii Țibleșului. Suind pe asfaltul cu volte ample admirăm versanții înflăcărați de amurgul toamnei, galben portocaliile candele ale numeroșilor mesteceni contrastând complementar cu verdele întunecat ale molidișurilor. În față domină orizontul vârfului Hâja, la stâga lui, cu pajiște muntenească, Muncelu. Din păcate pădurea tânără care flanchează drumul nu permite spectaculoase panoramări E-NE. În flancul drept al văii Băița apar stratificări de gresii. De fapt și talvegul văii e constituit din bolovani grezoși (ca și întreg cursul Văii Minghetului de altfel). În dreapta se desprinde un drum forestier care acompaniază-n amonte valea Urzicari (conform spuselor unui tânăr și amabil pădurar întâlnit acolo în pragul serii). În Pasul Didi atrag atenția două inestetice răstigniri ale lui Iisus pictat pe tabla ruginită, un loc de popas silvic și capela care marchează cea de-a 15 oprire, finală-cea a Învierii, din Drumul Crucii care debutează în Groșii Țibleșului, suind aici (cota de altitudine 985 m conform GPS) pe Valea Minghetului. La stânga, mai jos, apare valea Arieșului pe care suie traseul turistic spre șaua Hudieș-Hudin.

Coborâm pe valea Minghetului și inițial credem că avem în dreapta șoselei heleșteul unei păstrăvării. Nici vorbă! E lacul mic de acumulare a unei microhidrocentrale de pe Valea Minghetului, următoarea e mult mai în aval, în apropierea sa existând vreo trei heleștee mici, rectangulare, pe lângă care suie circa 150 m drumul de car ce trece pe lângă Casa de Piatră. Mai jos de MHC amonte, spre stânga șoselei, atrage atenția un loc de popas cu pavilon drănițit pe lângă care suie spre Gârdăcioaia (cu un pândar de urși) un drum silvic. Aici apare marcajul turistic bandă galbenă, din Valea Minghetului spre Tarnița Hudieșului și punct albastru-în circuit-din Groșii Țibleșului pe vârful Minghet-Casa de Piatră.
Ionică P. Topo ne conduce la minunata Casă de Piatră aflată în dreapta Văii Minghetului, accesibilă în circa 10 minute de la heleștee în sus, urând un drum lutos de car. Formațiunea e de fapt o uriașă ciupercă asimetrică erodată din gresii, cu mușchi și afiniș pe creștet, desprinsă din versantul NV, cu numeroși bolovani urași și grohote în zona SV-V, la poalele unor molizi și ale fagilor. Pentru Mișu si mine această vizită în premieră la Casa de Piatră valoreză cât o cireașă pe tort. Eu umblasem de numeroase ori pe traseul Botiza-Pasul Didi-Valea Minghetului-Târgu Lăpuș prin anii 1974-1975 când, în calitate de medic veterinar-fermier achiziționam junici și vaci Brune de Maramureș din Maramureșul Istoric (Valea Izei, Ruscova-Repedea-Poienile de Sub Munte) în vederea populării Fermei de Vaci Târgu Lăpuș, pentru Mișu traversarea din Botiza pe valea Băița și valea Minghetului în Țara Lăpușului constituind o minunată premieră).

După ce admirăm Casa de Piatră și vânăm pasionați oglindirile apusului în micile heleștee coborâm spre Groșii Țibleșului, ajungem la ora 16,30 la confluența văii Minghetului cu valea Bradu (145 km de la debutul circuitului în Baia Mare). Pe un stâlp de beton apar două săgeți indicatoare turistic: bandă galbenă spre Tarnița Hudieșului prin valea Minghetului-valea Arieșului-Curțile Jizilor 5 ore și 30 de minute -6 ore, respectiv bandă albastră pe valea Bradu-Cabana Țibleș-Refugiul Arcer – 7 ore (de acolo pe vârful Arcer se mai fac pe marcaj punct albastru, 1 oră și 30 de minute -2 ore și cam tot atâta pe bandă albastră, pe la obârșia văii Izvorul Rău). Temperatura e de 7 grade C, Țibleșul scăldat în lumina blândă ca de sacră candelă crepusculară, făgeturile roșii sângerii, doar pe Podirei, coborând către Lăpuș, pinii silvatici plantați pe lunga terasă din stânga văii Țibleșului sunt verzi întunecați. Ziua se mistuie vertiginos, orizontul spre Culmea Breaza și Târgu Lăpuș virează din galben-portocaliu în sângeriu apoi în roșu copt iar fumurile leneșe plutesc fantomatic de-a curmezișul Suciurilor, o biserică zidită, cu turla ascuțit-transilvanică, pare a fi supendată pe canavaua cerului de firele ca de păianjen ale haoticelor cabluri electrice și de telefonie apoi de deasupra Pășunii Tecioaia (pe unde primăvara trec în pasaj nagâții și berzele negre) surprindem ultimele scăpărări feerice ale serii deasupra localităților Dămăcușeni, Târgu Lăpuș și debutului Defileului Lăpușului în Răzoare.
Gata, s-a terminat cu foto-cinegetica turistică, noaptea învăluind totul mai înainte de ora 18,30 când ne încheiem circuitul de neuitat.

Toamna în Bârsana și Ieud

Publicat de Lucian Petru Goja la Nov 3, 2015 în Articole noi, Reportaje turistice | 0 comentarii

Traseul din 1 noiembrie 2015 cu D. Pascu și eu

Obiectiv: Fisculașul, Valea Cosăului, Văleni, Bârsana, Valea Muntelui cu cei doi afluenți ai săi – valea Trestia și valea Poienilor – zona La Hij, Valea Izei în zona Strâmtura-Rozavlea, Ieud, în ceasurile amurgului; peisaje, arhitectură tradițională, activități pastorale; panorama plonjantă a Ieudului de La Cruce – Dealul Pietrei și Dealul Padeș; panoramări spre Munții Maramureșului , Munții Rodnei și Munții Lăpușului

Localizare: Maramureș, Maramureșul Istoric, Fisculaș-Cavnic, Valea Cosăului, Valea Izei-Bârsana, Ieud

Itinerar: Baia Mare-Cavnic-Budești (55 km) – Sârbi-Călinești-Văleni- Bârsana (75 km)-Valea Muntelui, valea Trestia și valea Poienilor (90 km)- Ieud-Baia Mare (92 km) – aproximativ 182 km total

Marcaj turistic: cruce albastră din Bârsana pe Valea Muntelui spre DN 18 în Dealul Hera

Grad dificultate: -

Echipament necesar: lejer, adecvat scopului și anotimpului

Lungime și durată: 182 km total, circa 8-9 ore, în funcție de numărul obiectivelor vizitate

Diferență de nivel: urcușul din Ieud pe Dealul Pietrei La Cruce – circa 150 m

Recomandări: vizitați bisericile de lemn UNESCO din Șurdelti, Plopiș, Budești Josani, Muzeul Mineritului, Logolda (cianurația și topitoria de aur) și cascada de pe valea Izvor din Cavnic, bisericile de lemn, monumente istorice, din Budești Susani precum și din Sârbi Josani și Susani, Călinești Josani și Susani, Mănăstirea Roșia Budești, instalațiile hidraulice tradiționale și horinciile de pe Valea Cosăului (mori, vâltori), meșterii populari, Mănăstirea Bârsana, Biserica de lemn UNESCO-Bârsana, bisericile de lemn, monumente istorice, din Strâmtura, Rozavlea, și în Ieud biserica din Șes și biserica din Deal, apoi Mănăstirea Ieud (nouă, pe locul unei vechi mănăstiri anterior datată Mănăstirii Peri-Săpânța), biserica de lemn greco-catolică din Ieud-Plopșor; în apropiere biserica de lemn, monument istoric, din Bogdan Vodă; în cazul cazării în zonă de vizitat celebrele sate Botiza și Poienile Izei, fiecare cu câte o biserică de lemn monument istoric (cea din Poienile Izei-monument UNESCO): în Botiza, pe Valea Sasului, fântână cu borviz; pentru cei care zăbovesc într-o minivacanță în Bârsana neapărat de vizitat Bradova (cu pensiune agroturistică) și Valea Caselor

Avertismente: DJ 184 în zona Cavnic are zone în lucru, atenție la denivelări

Căi de acces: din DJ 184 Cavnic-Călinești-Văleni peste podul de peste râul Iza în Bârsana; din Bârsana la stânga, trecând pe sub o uriașă poartă maramureșeană tradițională, în sus pe Valea Muntelui până la biserica nouă; de acolo, mai întâi în sus pe valea Trestia, lăsând spre stânga un afluent al ei ce suie Pe Resor, apoi retur la biserică și-n continuare în sus pe valea Poienilor până La Hij; întoarcere în Bârsana și de continuat pe Valea Izei către Strâmtura-Rozavlea-Ieud; la final retur pe Valea Izei-Valea Cosăului-Cavnic-Baia Mare; din Bârsana în Baia Mare se poate ajunge și prin Nănești-Oncești-Vadu Izei-Giulești-Valea Marei-Pasul Gutâi-Baia Sprie

Mijloace de locomoție: autoturism personal; mountainbike

Sugestii de cazare: pensiuni agroturistice de pe Valea Cosăului, Valea Izei sau la Mănăstirea Bârsana

Temperaura -2 grade C, soare, senin, brumă groasă. Plecăm din nou doar în doi spre Cavnic iar peisagistica de pe traseu ne obligă la numeroase opriri în care codrul policrom pastelat ne oferă un regal. Chiar dacă faci traseul pe DJ 184 zilnic, spre Cavnic-Budești și-n jos pe Valea Cosăului și-n continuare spre Văleni-Bârsana, nu te poți plictisi deoarece toamna târziu totul se schimbă vertiginos după brume. Apoi, în funcție de momentul zilei, intensitatea luminii, proiecțiile umbrelor arborilor, terasărilor seculare, gospodăriilor, șoprurilor pentru fân, a clencerilor și jirezilor cu otavă ori a clăilor, fiecare cadru fotografic se schimbă nespus de rapid, generând surpriză și încântare. Asta o spunem în deplină cunoștință de cauză după ce am bătut în lung și-n lat Maramureșul Istoric pe parcursul mai multor decenii, în toate anotimpurile. Dacă iubești natura, Maramureșul Istoric îți oferă mereu noi și noi fațete inedite ale sale, aparent paradoxal încă necunoscute.
În vara aceasta am descoperit în aceeași echipă minunata zona Bradova și Valea Caselor din Bârsana, trecând și pe la vestitul meșter al porților, caselor, troițelor maramureșene tradiționale, Toader Bârsan.

Acum ne vom lasa încântați și surprinși de Valea Muntelui și a celor două pitorești apendice ale sale de pe valea Trestia și valea Poienilor, fundurile N-NE ale acestora apropiindu-se de Dealul Hera și DN 18 (în zona aproximativ dintre Rona de Sus și Petrova). Spre uimirea și regretul nostru vom constata că deși sunt oarecum destul de izolate, Valea Muntelui din Bârsana și afluenții săi modești, au păstrat un număr considerabil mai mic de case, porți, gospodării maramureșene tradiționale decât vatra satului, Bradova și Valea Caselor însă toamna, codrul de foioase, huciurile de fag, carpen, plopi tremurători, sălcii și arini deciși să-și păstreze încă multă vreme frunzișul verde închis, luncile înguste otăvite, ciopoarele de oi, micile cirezi cu vite, stupii policromi, jirezile, șoprurile etc. crează niște peisaje rustice de vis. Localnicii folosesc încă incredibil de frecvent atelajele trase de cai dar și pe cele greoaie tractate molcom de frumosi boi (metiși de Bălțată Românească, Pinzgau, Brună de Maramureș) la căratul fânului din câmp, a lemnelor pentru foc din pădure, adunatul recoltei de pe holdele subzistențiale cultivate cu cartofi, porumb, bostani porcești, lucernă și trifoi. Minunații aici, ca-n întreg Maramureșul, sunt numeroșii copii cu trăsături delicate și ochi mirați, imenși, a la Tonitza. Îi remarci prin curți, ogrăzi, păscând vacile ori mieii sau purtați de iubitorii și grijulii lor părinți în carele trase de boi sau cai (metiși semigrei). E o zonă rece, cu ierni lungi și primăveri târzii, neprielnică pomiculturii și îndeosebi viței de vie dar cu toate acestea gospodarii nu pregetă să cultive în preajma casei aceste specii. Deja s-a început fiertul borhotului de prune pentru obținerea vestitei horinci mărgelate îmbătătoare la cele 52-54 volume tărie.

Popasul de prânz îl facem La Hij, în fundul văii Poienilor, huzurind în soare la poalele unui uriaș amfiteatru punctat de sălașe și saivane relativ noi. De necrezut, după bruma nocturnă, peste zi la soar, termometrul indica 22 grade C (14 grade C la umbră) și se poate face liniștit plajă. Din fundul văii Trestia se poate sui pe jos, ori cu carul prin Plăiuț pe Dealul Hera iar de la Hij, cu aceleași mijloace clasice, seculare, pe Dealul Hera sau traversa direct în Petrova. Drumul de odinioară, accesibil bătrânelor și defel capricioaselor Dacii, spre Petrova s-a deteriorat teribil în ultimele decenii de după 1989 din cauza exploatării intense și lipsa minimelor lucrări periodice de întreținere (drumul figurează scriptic ca drum județean) și pe-acolo azi cu greu mai poți răzbate doar cu 4 x 4, tractorul și TAF-ul. Deplasarea pe îngustele drumuri pietruite ale văii Trestia și valea Poienilor se poate face-n sezonul cald cam cu orice fel de autoturism fără probleme, rulând însă prudent.

Deoarece mizăm să ajungem în Ieud, zona bisericii de lemn, monument istoric, din Șes, pe la ora 15, astfel încât să avem timpul necesar pentru a sui pe Dealul Pietrei pe un picior SE accidentat și foarte abrupt, surmontând aproximativ 150 m diferență de nivel pentru a poposi La Cruce înainte de crepuscul, plecăm repejor din Bârsana și ne orirm doar pentru scurte reprize foto abia la intrarea în Ieud. Admirăm mai întâi niște porți de lemn din Ieud, suplețea, înălțimea și desăvârșita armonie a bisericii din Șes, gardul din calcar relativ recent reconstruit al acesteia (cu aspect medieval), vechile cruci de lemn apoi, reîmbarcați, continuăm pe asfalt către S-SV, cotim la dreapta și parcăm (cu acordul gazdei amabile) în curtea Dispensarului Veterinar Ieud. Aici admirăm casa frumoasă de lemn cu prispă îngustă după care, dotați doar cu aparatele foto și bețele de trekking, prindem poteca pastorală urmărind-o direct pentru ca după circa 30 minute să ajungem La Cruce.
Pe parcursul suișului susținut, mitraliem variate cadre foto excepționale ale vetrei satului Ieud, noile acoperișuri conferind ansamblului un aspect general extrem de policrom, viu și proaspăt. Bizară este proiecția umbrelor jirezilor din preajma caselor, aducând unor orientale litere uriașe așternute pe fânețele verzi.

Pe măsură ce suim dealul cu ultimele garofițe, ciocul berzei, barba caprei și alb-bej pămătufuri vaporoase scămoșate de intemperii, orizontul se lărgește, la SV-V spre vârful Văratec și lanțul Munților Lăpușului, la NV-N către Valea Izei (zona Rozavlea-Bogdan Vodă-Dealul Bocicolel) și-n depărtare Munții Maramureșului, la NE-E spre Dragomirești și prelungirea Munților Maramureșului spre meleagurile Moiseiului și ale Borșei iar la S-SV Munții Rodnei – vârful Pietrosu Rodnei, Buhăiescu Mare și Mic, Bătrâna, Muncelu Râios iar mult mai aproape Mănăstirea Ieud și deasupra acesteia Măgura Mare.

Vestita biserică de lemn Ieud din Deal nu se vede dinspre Dealul Pietrei, fiind ascunsă de un pâlc de pini silvatici aflați pe un delușor din flancul geografic drept al văii Ieud. Probabil cea mai grozavă panoramă peste Ieud la ora crepusculului se deschidea spre SV, în zona bisericii de lemn din Plopșor și asta datorită alb-leneșelor fuioare de fum purtate de briza serii venind repejor. Ne putem plânge eventual doar de soarele extrem de generos și cerul imaculat până la căderea serii, în consecință de lipsa jocului proiecțiilor umbrelor norilor asupra vetrei satului.
Se face răcoare când începem să coborâm spre mașină (noaptea, fără lanternă/frontală, poteca accidentată ar putea constitui sursa unor nedorite accidente, apoi temperatura scade la doar 6 grade C.

Plecăm spre Rozavlea și ne oprim puțin la biserica monument istoric, continuând apoi spre Văleni. Pe parcurs ne mai oprim pentru fugare ședințe foto pe Valea Izei unde gospodarii ard bălăriile holdelor cu cartofi apoi suind spre Văleni deoarece cerul deveni intens portocaliu-roșiatic. Din Dealul Văleniului tragem cele din urmă cadre memorabile cu Gutâiul și Creasta Cocoșului în fundal și-n continuare Culmea Pietrei despicată de valea Cheii.
Returul din Budești spre Pasul Neteda-Cavnic nu e o încântare chiar dacă în bună parte asfaltul nou o fi cu adevărat unul european, din pricina marcării rutiere și a bornelor de plastic, multe nereflectorizante, aliniate pe banda separatoare de sens albă și proaspătă dar… dărâmate de participanții neatenți uneori la trafic.
Ne încheiem excursia pe la ora 18,30 constatând că deja s-a făcut noapte.

Toamna prin Fisculaș și pe Valea Cosăului

Publicat de Lucian Petru Goja la Oct 31, 2015 în Articole noi, Reportaje turistice | 0 comentarii

Traseul din 31 octombrie 2015 cu D. Pascu și eu

Obiectiv: Fisculașul, Valea Cosăului, Văleni (comuna Călinești), cătunul Secătura, Mănăstirea Văleni și Valea Morii, peisaje, arhitectură tradițională, activități pastorale

Localizare: Maramureș, Maramureșu Istoric, Fisculaș-Cavnic, Valea Cosăului-Văleni, Valea Morii

Itinerar: Baia Mare – Cavnic – Budești (55 km) – Sârbi – Călinești – Văleni – Secătura – Mănăstirea Văleni (74 km) – Valea Morii – Bârsana (82 km) – Baia Mare – 152 km total

Marcaj turistic: -

Tip traseu: circuit auto-turistic

Grad dificultate: -

Echipament necesar: lejer, adecvat scopului și anotimpului

Lungime și durată: circa 7-8 ore, în funcție de numărul obiectivelor vizitate

Diferență de nivel: -

Recomandări: de vizitat Bisericile de lemn UNESCO din Șurdești, Plopiș, Budești Josani , Muzeul Mineritului, Logolda-cianurația și topitoria de aur și cascada de pe valea Izvor din Cavnic, bisericile de lemn, monumente istorice, din Budești Susani precum și din Sârbi Josani și Susani, Călinești Josani și Susani, Mănăstirea Roșia Budești, izvoarele minerale sulfuroase de La Feredeauă-Văleni, instalațiile hidraulice tradiționale și horinciile de pe Valea Cosăului (mori, vâltori), meșterii populari, Mănăstirea Bârsana, Biserica de lemn UNESCO-Bârsana

Avertismente: din Văleni Mijlocia prin Secătura, până la Mănăstirea Văleni (sau mai sus cu circa 1,5 km, până La Feredeauă) și apoi în jos pe lângă valea Secăturii, numită în aval de intersecția spre Văleni (7,5 km) Valea Morii, până în Bârsana (5 km), drumul este pietruit dar în sezonul cald accesibil aproape pentru orice tip de autoturism/microbus

Căi de acces: din DJ 184 Cavnic-Călinești-Văleni se suie la dreapta traversând Văleni Tinoasa, coborând în valea Morii (reper o bornă a drumarilor cu mențiunea Poiana lui Miron 10 km), cotire la dreapta, traversare cătun Secătura, suit ușor până la Mănăstirea Văleni. Retur pe același drum până la bifurcația la stânga Văleni, înainte și în jos pe Valea Morii, până la podul peste râul Iza din Bârsana-reper pe malul stâng al Izei versantul stâncos eruptiv ruginiu numit Văivodca de localnici

Mijloace de locomoție: autoturism personal; mountainbike

Sugestii de cazare: pensiuni agroturistice de pe Valea Cosăului, Valea Izei sau la Mănăstirea Bârsana

Cer senin, soare dar brumă groasă și -1 grad C temperatura la ora 7,30 dimineața în Baia Mare când pornim spre Baia Sprie-Cavnic-Budești-Văleni doar în doi. Culorile codrilor scăldați în soare ne obligă la prima foto-repriză chiar ieșind din Tăuții de Sus, admirând de-acolo Dalul Bulat și Mons Medius (Dealul Minei). Apoi oprim în Șișești, Șurdești, pe valea râului Cavnic, în dreptul văii Secături, respectiv a vârfului Tisa, din aceleasi rațiuni peisagistice fascinante. Luna tocmai se-ndreaptă spre culcare. Urmează Pietrele Soimului, Dealul Ciontolan din Cavnic iar după ce trecem de Pasul Neteda, la stânga, se ivesc Gutâiul Mic și vârful Gutâi, în dreapta Măgura Mică și Măgura Mare din Munții Lăpușului iar la N-NE-semeții Munți ai Maramureșului continuând spre NV cu cei a Zakarpatyei Ucrainei.

Sunt doar 4 grade C în Cavnic iar brumele din ultimele zile au ars realmente frunzișul fagilor deveniți bruni-ruginii. Coborând spre Pripor (locul unde se crede că mașinile suie singure la deal, de fapt topografii au demonstrat că asfaltul coboară) și Budești apar căsoaiele pastorale construite din bârne de lemn, mestecenii galben portocalii, Creasta Cocoșului, Culmea Pietrei iar spre dreapta, peste valea Oanța, caldeira vulcanică Gruiu Lupului-Corha, Chicera, vârful Pietrei din Munții Lăpușului. În zonă au apărut două stâne, o pensiune în construcție și alte două funcționale deja. În Budești casele noi, unele cu influențe arhitecturale tradiționale, altele cu alură de cabane alpine confecționate din bârne de lemn băițuite, alternează cu construcții insipide, mari, etajate, strident spoite, cu termopane și inoxuri și, din ce în ce mai rar, cu casele și gospodăriile vechi, autentic maramureșene.

Continuăm spre Sârbi, oprindu-ne pe la case și porți autentice apoi pentru a scruta albia accidentată a râului Cosău. Ne oprim și la intrarea spre Călinești, la un deosebit de frumos heleșteu lângă care funcționează (aproape pe tot parcursul anului) o horincie (fabrică de Dumnezei) și o vâltoare. Casele și gospodăriile precedate de mari porți bogat sculptate-n stejar masiv ne încântă și în Călinești. De acolo abandonăm șoseaua care duce în jos pe Valea Cosăului spre Cornești-Ferești, racordându-se cu DN 18 pentru a continua către Sighetu Marmației. O luăm la dreapta și șerpuim curând în urcuș Dealul Văleni de pe care, retrospectiv, putem admira Călinești, Ocna Șugatag, Munții Gutâi, Culmea Pietrei, spre N-NE Munții Maramureșului și o parte din Valea Izei aferentă comunei Bârsana iar spre S Munții Rodnei (vârful Pietrosu, Buhăiescu Mare și Buhăiescu Mic). Apar idilice scene pastorale profilate pe tonic verzile terase cu fânațe otăvite iar coborând în Văleni, alte case, porți de lemn și gospodării tradiționale, uneori cu joviale bătrâne active și la peste 90 de ani trebăluind pe prispe sau prin curte și ogrăzi.

După ce coborâm serpentinele abrupte pe direcția Bârsana, imediat la dreapta se desprinde un drum asfaltat mai îngust care suie prin Văleni Tinoasa după care trece peste cumpăna apelor coborând prin Mijlocia spre Valea Morii, pe traseu, la stânga, rămânând o carieră de tufuri vulcanice. De la răspântia la stânga în jos pe Valea Morii și înainte-dreapta către Secătura, în amontele văii omonime, continuând către Secătura, apare în dreapta drumului pietruit o și mai mare carieră de tufuri vulcanice. În lunca îngustă dar și prin fânețele de pe dealurile învecinate apar șopruri pentru fân cu acoperișurile drănițate și glisabile opțional vertical pe cei patru stâlpi în funcție de cantitatea de fân sau otavă pusă la adăpost de intemperii. O râpă sedimentară de culoare nisipie bej bej rămâne în dreapta după un pod după care se face o voltă mare care duce spre Mănăstirea Văleni (de menționat că aceasta poate fi abordată pietonal și dinspre Sălnița, suind pe firul văii Morii-o alta decât cea pe care vom coborî azi în Bârsana).

De la Mănăstirea Văleni se mai poate continua circa 1,5 km pe drumul pietruit către La Feredeauă (locul cu mai multe izvoare saline carbogazos-sulfuroase ale căror ape tămăduitoare de afecțiuni osteo-articulare, reumatice etc. au fost secular dar empiric folosite de locuitorii satelor din preajmă în cure balneare, pentru asta amenajându-se scăldători în care puneau apa în prealabil încălzită în căldări mari la focuri haiducești). De La Feredeauă drumul mai suie vreo 3,5 km până în Poiana lui Miron iar pietonal, de la izvoarele minerale se poate traversa culmea spre S-SV pentru a ajunge, trecând pe lângă un alt izvor mineral sulfuros cu spectaculoase depuneri de travertin, în Glod, satul de baștină al Fraților Petreuș-vestiții rapsozi populari de pe Valea Izei. Vizităm Mănăstirea Văleni, cu troiță, paraclis de vară, biserica zveltă de lemn construită în stil tradițional dar neavând o valoare istoric-patrimonială. În urmă doar cu câteva zile, conform spuselor localnicilor Secăturii, un incendiu devastator a mistuit dependințele sfântului lăcaș, dovadă cărbunii negri și cenușa de pe fostul amplasament al acestora și mobilierul salvat, depozitat provizoriu în pavilioanele-ciuperci de lemn de lângă biserică. De aici, încântați de culoarea codrilor pastelați, coborâm pe Valea Morii. Ieșim la râul Iza prin dreapta Văivodcăi, acel bizar promontoriu stâncos-eruptiv cu făget pe creștet de pe malul geografic stâng al râului Iza, la podul peste care vom traversa pentru a ajunge în Bârsana. De aici, deoarece am vizitat cu alte ocazii, de numeroase ori chiar, această frumoasă localitate, ne întoarcem spre Baia Mare prin Văleni-Valea Cosăului-Cavnic.

Toamna prin Țara Codrului și Strâmtorile Țicăului

Publicat de Lucian Petru Goja la Oct 24, 2015 în Articole noi, Reportaje turistice | 0 comentarii

Traseul din 22 octombrie 2015 cu D. Pascu și eu

Obiectiv: o parte din Țara Codrului toamna, râul Someș, Pescăria Ariniș cu o peisagistică și avifaună minunată, lunca Someșului de pe ambele sale maluri în zona Someș Odorhei-Năpradea, Benesat, Balta Benesat, Strâmtorile Țicăului apoi Ulmeni și satele până la Sălsig; activități pastorale de sezon în lunca Someșului și a văii Sălăjel

Localizare: Maramureș și Sălaj, Țara Codrului și Stâmtorile Țicăului

Itinerar: Baia Mare-Hideaga-Ardusat-Gârdani-Ariniș-Cehu Silvaniei-Benesat-Someș Odoreu-Năpradea-Benesat-Ulmeni-Sălsig-Baia Mare- circa 170 km

Marcaj turistic: -

Tip traseu: circuit autoturistic sau cicloturism

Grad dificultate: -

Echipament necesar: lejer, adecvat autoturistic

Lungime și durată: circa 7-8 ore, aproximativ-200 km (în funcție de obiectivele vizitate)

Diferență de nivel: -

Recomandări: harta rutieră Maramureș și harta interactivă Sălaj; pentru acces (vizitare și pescuit sportiv) în Pescăria Ariniș-proprietate privată – tel. 0757-607618- dir. Ramona Cosma); în acest circuit se pot vizita și următoarele obiective turistice: biserica de lemn, monument istoric, din Buzești, crucile (așa zis) celtice din Ariniș, orașul Cehu Silvaniei, biserica de lemn, monument istoric din Horoatu Cehului, biserica greco-catolică, monument istoric din Benesat, cu un cimitir impresionant prin crucile de piatră și fier, printre ele și câteva rotunde- celtice, crucea celtică de la intrarea bisericii Aluniș, biserica de lemn, monument istoric și Râpa Străminoasa din Vădurele, vestigiile cetăților medievale din Cheud, unele în flancul drept al Someșului la gura văii Hija (cu granați), celelalte pe o măgură la poalele vestice ale căreia sunt destul de bine conservate ruinele Mănăstirii Benedictine – sec. XIII-XIV, ultimele vestigii ale castelului grofului Pecsy Mihaly din Țicău (poarta și, parțial, zidul de piatră ); orașul Ulmeni; pescuitul sportiv poate fi practicat de către amatori de-alungul râului Someș sau/și la Pescăria Ariniș (numai după o prealabilă programare și obținerea acordului proprietarului; de menționat că aici se organizează concursuri de pescuit sportiv la răpitori)

Avertismente: -

Căi de acces: vezi itinerar; circuitul se poate face și în sens invers

Mijloace de locomoție: autoturism personal; bicicleta

Sugestii de cazare: cort

Plecăm din Baia Mare, abia pe la ora 11. Soare, senin, 6 grade C temperatură. O zi ideală pentru o hoinăreală de toamnă. Primele subiecte foto se ivesc coborând în Hideaga. Un cuptor pentru pită, o casă tradițională învăluită în vița de vie spoită în galben auriu. Apoi în lunca Someșului, la Colțirea, cu sutele de baloți de paie profilați pe background-ul culmilor împădurite băimărene. Pe la prânz, țăranii ieșiți de dimineața la cules bostani și porumb în zona podului de la Ardusat, se întorc spre casă, pentru a prânzi, cu atelajele trase de cai. De-abia se văd mistuindu-se discret printre holdele de porumb ruginii. Flancurile Someșului sunt dominate încă de verdele văratic dar prin maiestuoasele sălcii răsare, ca un solar far, câte un plop tremurător. Până la Gârdani, dacă nu evadezi din chingile șoselei pe ulițele laterale ale Tămaiei, Buzeștiului, Sârbiului și Fărcașei, în afara fânețelor otăvite și a unor pitorești scene pastorale nu prea ai ce vedea. În Gârdani însă mai pot fi văzute câteva gospodării tradiționale de o poezie și un farmec cu totul aparte, de la prispele înguste aurite de vița de vie la spoiala florală a pereților și minunatele traforaje realizate în scândura de brad patinată de decenii. Alte scene pastorale între Gârdani-Rodina și Ariniș. Și o zveltă siluetă a bisericii Mănăstirii Frasin ivită pe dealurile din dreapta.

Nu ne mai oprim până în dreptul heleșteelor Pescăriei Ariniș (în mare parte acestea, în zona lor estică și pe flancul geografic stâng al modestei văi Sălăjel, au fost secate în 2014 și în prezent sunt cultivate cu porumb). Frumoase-s bordurile de stuf și papură dar mai ales oglindirile sălciilor în heleșteul de 4 ha de lângă șosea, cele mici, de reproducție, dinspre vest, sunt neutilizate de câțiva ani. Ne remarcă vigilentul paznic și ne-ntreabă de ce fotografiem balta, fiind vorba de o proprietate privată. Îi spunem că suntem pe o șosea (spațiu public) și ne fascinează peisagistica pur și simplu dar și că odinioară, cu acceptul personalului pescăriei, fotografiasem pe balta cea mică solemne cârduri de lebede albe, stârci cenușii și egrete (spre bucuria Ancăi și a nepoților mei Radu și Darius). La asta ne sugerează s-o contactăm pe directoarea Pescăriei Ariniș, cu șanse reale de-a vedea și balta mare, de 20 ha, aflată în spatele clădirilor administrative (niciodată nu știusem de ea). Nu ne place să deranjăm lumea dar… e atât de superbă ziua și locația încât dăm curs propunerii paznicului și, spre uimirea noastră, obținem pe loc acordul directoarei plus câteva recomandări privind avi și acvafauna, permițându-mi-se să parchez în curte. Asta ne dă peste cap programul avut în vedere inițial dar… ce regal! De la urmele căprioarelor ce pasc nocturn pe digurile otăvite, la brâiele sau întinsurile de stuf, cele din urmă păpădii și cicori, bărcile pescărești, pescarii dintr-o barcă gonflată aflați în acerbă căutare de răpitori, mâțele tărcate strategic fofilate printre bălării, punând ambuscade bietelor rozătoare și păsărelelor. Eleganța, noblețea, zborul ca un dans magic, ne-o oferă însă stârcii cenușii, albele egrete și mai apoi două lebede care plutesc cam departe de noi și inofensiva vânătoare foto. Ne plimbăm așadar inocenți și risipitori, de parcă am fi zeii stăpâni ai timpului, pe digul ce separă de la N spre S heleșteul mic de cel mare după care o cotim spre V, pe digul lung păscut de vite. Practic cea mai mică schimbare de locație și perspectivă aduce o imagine nouă, inedită, de la culoarea, reflexele și umbrele proiectate pe luciul apei la marginile cu stufăriș și clădirile administrative în timp ce spre N, pe un deal, solitară, suplă și elegantă, atrage atanția alba siluetă cu acoperiș de țiglă a bisericii Mănăstirii greco-catolice din Băsești (pe care am vizitat-o an de an aproape cu ocazia vizitării poienilor cu lăcrămioare ale pădurii de ceri și goruni Potoc).

Constatăm că a trecut de ora 14 și că ziua e tot mai scurtă. Ne întoarcem la mașină ca niște fraieri gură cască, nebăgând în seamă egreta care pescuiește în heleșteul mic la doar câțiva metri de noi. Cu ceva șansă îi nemurim totuși eleganta plutire spre albastrele zări. Ne resemnăm repede, admițând că pentru fotografia avifaunei de aici e de venit în zori, de stat peste zi și apoi la pândă în amurg, înarmați până-n dinți cu teleobiective, trepied, costume de mascare… sau de venit pur și simplu pentru a marca magia tranziției unei zile, indiferent de anotimp, de la mijirea zorilor și răsăritul soarelui la aceea a nopții. Îi mulțumim paznicului, plecând către Moara Florii, în fâneața otăvită din lunca Sălăjelului admirând o turmă de 666 mioare. Biserica din Oarța de Jos rămâne-n urmă și la dreapta iar mai apoi, peste heleșteele de la Cehu Silvaniei, se văd cele de la Motiș și vatra satului sălăjan omonim.

Traversăm Cehu Silvaniei oprindu-ne pentru câteva peisaje din zona Horoatu Cehului, intrând pe urmă în Benesat. Continuăm spre Aluniș-Someș-Odorhei (având treburi în Năpradea). Minunat Someșul răsfirat peste pragurile mici, succesive, strălucind orbitor în soarele după-amiezii de octombrie. Doi cormorani își fac nestingheriți siesta în amonte de podul rutier ce leagă Someș Odorhei de Someș Guruslău. Pe deasupra lor se văd culmile împădurite ale Dealului Sălajului. În aval de pod parcă ar curge un alt râu, mai calm, mai umflat, lăptos-cafeniu, flancat de șirurile de plopi și sălcii, la stânga tronând impozanta siluetă a bisericii din Someș Odorhei. În acea zonă, pe malul drept, fojgăiesc tăcuți și misterioși pescarii amatori visând la marea captură. Trecând prin Traniș nemurim gospodării tradiționale pastelate de vița de vie, doar la întoarcere vom acorda cuvenita atenție ritmurilor cromatice oferite de alternanța ogoarelor cu verdele trifoistilor, ruginiul porumbiștilor și pastelul codrului tânăr de foioase. Departe, toată după-amiaza, soarele se va juca cu noi scoțând în evidență din ce în ce mai mult Stanu Cozlei și cuesta vestică (calcaroasă) a Prisnelului Vălișoarei. Prietenul nostru năprădean, coleg în excursiile sălăjene, tânărul profesor de istorie Dorin Trif, ne așteaptă la casa sa părintească apoi ne învită la o cafea și ne arată grădina și micul heleșteu ingenios amenajat la capătul tinerei livezi de pruni. Admirându-i obiectele gospodărești moștenite de la bunici (rindea și jilău, compas arhaic, piaptăn pentru fuiorul de cânepă, un îmblăciu pentru cânepă, un superb fier de călcat cu cărbuni încinși (botezat pe aici voșolău iar prin Maramureș ticlăzău, ambele derivate din limba maghiara) dar și sfioasele-i mâțe, ne trezim că a trecut deja de ora 17 și imediat vine apusul soarelui.

Ne luăm rămas bun zbughind-o spre Benesat. Aici o specie agățătoare de plantă înrudită hameiului acoperă ca o rubiniu-sângerie plasă de mascare tinerele sălcii iar imaginea lor contre jour nu poate fi ratată. Abandonăm șoseaua care-n circa 1,5 km intră în Strâmtorile Țicăului acompaniind spre Țicău-Ulmeni flancul stâng al râului Someș, luând-o pe drumul îngust, betonat, din dreapta care trece calea ferată apoi pe lângă instalațiile marii și vechii balastiere, ajungând pe malurile V-SV-S ale Bălții Benesat – un rai al pescarilor și al avifaunei lacustre. Imediat ne atrage atenția regala plutire a două lebede înconjurate de câțeva rațe sălbatice și lișițe, în aer, în preajma lor, zburând acrobatic un mic stol de păsări acvatice neidentificate-aducând unor minusculi pescăruși. Ne începem tertipurile foto-cinegetice dând ocol bălții. Soarele cade repejor la orizont în timp ce cromatica apei, strălucirile sale feerice capătă irizații bronz-aurii. Gata. Ne spune Săgeata albastră ce șuieră acut în timp ce năvălește impetuoasă din Strâmtorile Țicăului către pustia gară Benesat, oprind acolo doar pentru un minut.
Plecăm spre Ulmeni, oprindu-ne în Strâmtorile Țicăului pentru a ne juca cu demi-Luna răsărită deasupra codrilor poleiți ai Dealului Mare și pentru a surprinde Someșul într-o amplă voltă. Ce bine că aici nu s-a materializat proiectul ceaușist de construire a centralei electro-nucleare! (sau poate că nu, naiba știe?!). Mă întreb retoric de câte ori oare am fotografiat, venind din Benesat spre Țicău, monumentalul stejar din stânga șoselei, de la poalele plantației de pini silvatici aferenți modeștilor Munți ai Țicăului?

Nu rezistăm nici de această dată, solitarul stejar e mult prea falnic, sculptural și splendid proiectat pe zmeuriul-auriu al amurgului debordant. Galopăm spre Ulmeni apoi spre Sălsig-Baia Mare cu ochii țintă ba la șosea, ba la soarele care, obosit de fastuoasa-i preumblare diurnă, se îndreaptă grabnic spre meritata-i odihnă. Dar cum să ratezi o stivă de baloți de paie care parcă tocmai a luat foc de la incandescentul astru, o casă de chirpici și lut bătut părăsită, mai încolo o ciudă de vaci și doi ponei iar în Sălsig apusul însăși? Acolo rulăm bezmetici – fără multă șansă-pe neștiutele ulițe vestice pentru a prinde breșele degajate necesare, tragem niște cadre, o tulim avizi spre intrarea în Gârdani dar… într-o clipă doar, ultima geană însângerată a soarelui pică pe după dealurile orizontului la Rodina-Ariniș. Finiș! Aparent doar fiindcă imediat după podul de la Ardusat ratăm, din pricina grabei și a beznei, un mascul fălos de fazan plimbându-se șăgalnic și inconștient pe acostament, nu și ultimele imagini SV-V ale cerului, spre Strâmtorile Țicăului și Munții Codrului.

După 8 ceasuri de autumnal foto-regal ajungem la casele noastre încântați (precum de fiecare dată) chit că știam din start, ca pe propriile noastre buzunare, toate acele minunate locuri și pe deasupra și în varii anotimpuri, dovadă că dacă-ți deschizi larg ochii… minții vei avea mereu noi și noi motive de satisfacție, admirație și încântare. Sunt doar 7 grade C în Baia Mare dar noaptea temperatura va coborî la -3 grade C aducând a doua brumă a acestei toamne.

Defileul Lăpușului: Din Dealul Hotarului la Piatra Corbului

Publicat de Lucian Petru Goja la Sep 30, 2015 în Articole noi, Reportaje turistice | 0 comentarii

Traseul din 27 septembrie 2015 cu M & A Kelemen, M. Gheție, I Pop Topo & eu

Obiectiv: Valea Jugastrului și Piatra Corbului din Defileul Lăpușului, între Peteritea și Vima Mică (flanc geografic stâng)

Localizare: Maramureș, Defileul Lăpușului, între Peteritea-Vima Mică, la S-SE de Podurile Vimei

Itinerar: Baia Mare – Târgu Lăpuș – Peteritea – Dealul Dintre Hotare (Dealul Hotaruluiu- 445 m altitudine) -65 km – șosea asfaltată

Marcaj turistic: -

Tip traseu: drumeție pentru orice anotimp

Grad dificultate: ușor

Echipament necesar: adecvat anotimpului, după ploi recomandabile cizme de cauciuc-sol argilos pe Dealul Hotarului și pe valea Jugastrului; utile bețele de trekking în unele pasaje

Lungime și durată: 8-9 km, circa 3 ore – 3 ore și 30 de minute (la care se adaugă 1 oră -1 oră și 15 minute /sens pentru deplasarea din /în Baia Mare)

Diferență de nivel: circa 250-300 m

Recomandări: Harta turistică Defileul Lăpușului: de vizitat scurtele și accidentatele chei de pe finalul văii Jugastrului spre confluența acesteia cu râul Lăpuș- în anotimp secetos; de vizitat bisericile de lemn, monumente istorice, din Peteritea, Vima Mică, Vălenii Lăpușului

Avertismente: nu vă expuneți pe Piatra Corbului-creștetul acesteia se află la circa 75-80 m (poate mai mult chiar) deasupra albiei râului Lăpuș – risc major de derapare și prăbușire în prăpastie; nu există semnal GSM; pe Dealul Hotarului & valea Jugastrului există activități pastorale în sezonul cald- atenție la numeroșii câini ciobănești

Căi de acces: din șoseaua Târgu Lăpuș- Răzoare- Gălgău- Dej, imediat după cariera de calcar din Văleni, la dreapta, spre Peteritea și în continuare, pe șoseaua spre Vima Mică, până pe Dealul Hotarului *(sau Dealul dintre Hotare)-reper o răstignire și o troiță apropiată din dreapta drumului

Mijloace de locomoție: curse de autobuze Baia Mare-Târgu Lăpuș, în continuare spre Vima Mică; autoturism personal: mountain bike (doar parțial-până La Cântătoare)

Sugestii de cazare: pensiuni din Târgu Lăpuș; Răzoare; cort pe valea Jugastrului –sunt foarte precare sursele de apă potabilă, fiind o zonă de carst activ și dolomite.

Duminică dimineață îmbarc colegii de tură la ora 7.30. Am studiat fiecare (vineri-sâmbătă) intens prognoza meteo pentru finalul de weekend în zona Peteritea-Vima Mică iar singura veste bună era că probabil, în traseu, nu va ploua. Superbe culmile peribăimărene împădurite și separate de văi afunde din care se înalță la ora 8 dimineața neguri lăptoase. Intrăm în Copalnic Mănăștur și I. Pop Topo ne indică la stânga șoselei Centrul de Informare și Documentare Turistică, sugerându-ne să-l vizităm la întoarcere. Am făcut o scurtă foto-oprire abia dincolo de cumpăna apelor Dealului Pietriș pentru a ne bucura de minunata panoramă, de astă dată cu un ceva scenografic dramatic datorită norilor și a vălătucilor groși de neguri albe animate de curenți pe deasupra orașului Târgu Lăpuș, Culmii Breze, vârfului Hudin și a Țibleșului. Din Târgu Lăpuș o luăm la dreapta, pe lângă Spital – Piață și continăm spre Răzoare. La pragurile șistos-cristaline cu mii de granați din dreptul intrării spre Răzoare, râul Lăpuș cu ape lutoase, ce trădează aversele abundente nocturne de la munte, pare a fierbe deși debitul său nici acum nu este cel firesc pentru acest anotimp, seceta verii încinse lăsându-și în continuare pecetea. Puțină animație matinală în rroma Ponorâta, cai păscând în bătăturile colibelor și ale caselor mai răsărite sau în pajiștea din stânga, pe lângă școala ridicată în ultimii ani cu fonduri UE; frumușei dar jegoși și neîngrijiți (din păcate) copii, băieți și fetițe, jucându-se inocenți, în marea și nedefinita curte tribală, inclusiv pe șosea.

Coborâm serpentinele spre o afundă înșeuare apoi suim spre Peteritea, ochind în dreapta vârful Stârcilor-445 m-cu releu de comunicații, valea Hădăroaia la E de Dealul Stârcii-439 m și valea Peteritea la V de acesta și imediat după aceea, pe lângă un mare panou info-turistic Defileul Lăpușului, intrarea din amonte pe valea Hijului. Biserica zveltă de lemn din Peteritea, acoperită inițial cu draniță, acum neadecvat, cu tablă galvanizată, rămâne ca un far creștin la stânga șoselei pe care suim în volte largi spre Dealul Hotarului. Câte o turmă mare de mioare țurcane paște de-o parte și de alta a șoselei. Cea din dreapta e păzită de nouă dulăi aprigi.
Parchez în Dealul Hotarului, pe pajiștea argiloasă care-mi încalță urgent anvelopele cu groase și grele opinci de lut. Ne luăm rucsacii si ne orientăm imediat (descendent lejer) spre obârșia SE a văii Jugastrului pe care o știam din 2014, din tura La Cântătoare. De astă dată o luăm repejor spre valea aridă din stânga, flancată de ponoare și doline (unele din ele fiind transformate în gropi de gunoaie menajere pentru locuitorii din Peteritea-Vima Mică), coborâm terasele invadate de măceși, păducei, muri și lăstăriș. În pajiștea aridă remarcăm frecvent niște bizare arcuri de cerc descrise de pălăriuțele unor mici ciupercuțe bej-maronii, comestibile. Pur aleatoriu apare și câte o ciupercă de bălegar – Agaricus campestris – cunoscute comercial drept champignon. Abundă exemplarele austere, dar fotogenice, de Carlina vulgaris, plante din care au fost ameliorate pentru culturi horticole policromele și decorativele flori de pai.

Ajungem curând pe malul drept al văii Jugastrului, ne deplasăm facil pe un vechi drum de car, valea aridă, aproape seacă, cu ponoare și sifoane medeste, aflându-se aproape și în stânga. Atenția la traversarea unui pârâiaș firav dincolo de care, în pajiște, se văd câțiva bolovani dolomitici! Pe pârâiaș, luând-o în dreapta circa 25 m, apare din grohote un izvor-sifon, apa acestuia provenind (subteran) de La Cântătoare, grota îngustă și inaccesibilă aflată la vreo 10 m mai sus. Un mic perete semănând cu o seceră, pe care apare înscris cu ocru BUCUR, ne conduce privirile la stânga, spre micul portal triunghiular al grotei La Cântătoare. Înafara lui Mișu G. care e-n premieră aici, ceilalți suntem a doua oară însă doar de această dată, ascultând în liniște, auzim din fundul peșterii active, blocat cu grohote, gâlgâitul gingaș -melodios al apei semănând scurgerii tumultuoase a vinului prin cepul unui poloboc. În aval pe valea Jugastrului, drumurile de car se despart curând. Unul suie alert la dreapta, ajungând după câteva sute de metri la un drum forestier care coboară spre lunca văii Jugastrului și râul Lăpuș dinspre capătul S al Custurii Vimei (pe care în luna mai, aproape neverosimil având în vedere substratul dolomitic stâncos, înfloresc narcise sălbatice). A doua variantă de drum de car înnierbat acompaniază o vreme (spre înainte) valea Jugastrului pe malul geografic drept, după câteva sute de metri dispărând într-un hățiș din debutul amonte al unui pitoresc defileu care continuă cu niște scurte chei, talvegul accidentat și strâmt oferind vederii praguri seci acum și mici cascade după topirea zăpezii ori averse strașnice.

Suntem în zona E-SE a Pietrei Corbului. Renunțăm să parcurgem accidentatul defileu și să coborâm prin cheile sălbatice ale văii Jugastrului deoarece chiar dacă am reuși să ieșim spre râul Lăpuș ne-ar fi practic imposibil să escaladăm (fără asigurare alpinistică) versantul dolomitic aproape vertical din stânga pentru a poposi pe creștetul Pietrei Corbului. În consecință hotărâm să ne întoarcem vreo 200-300 m pe vale, apoi pe un drum de car de pe malul ei geografic stâng ca imediat după aceea să suim la dreapta într-o șa parcursă (aproximativ pe direcția S-N ) de o potecă largă drapată gros cu frunziș umezit de ploi din care răsar câteva exemplare gingașe de Crocus banaticus-albastre. Poteca suie alert prin codrul matur, traversează o scurtă zonă de platou împădurit cu fag, stejar, carpen, jugastru și paltin mai rar, după care coboară spre buza unei prăpăstii.
Ne aflăm aproape deasupra Pietrei Corbului și spre N apar stâncăriile ocru-bej-ruginii (dolomitice, stratificate orizontal) în care se află peștera Casa de Piatră (Casa Pintii), Culmea Pietrei, partea SV – sură a Pietrei Cerbului și deasupra pajiștea aridă ce suie pe flancurile văii Curetiului (cascadei Pișătoarea) spre Paltinu și Preluca Veche. O custură dolomitică scurtă și accidentată ne conduce pe Piatra Corbului, la mica belvedere suspendată deasupra râului Lăpuș poate la vreo sută de metri (e greu de evaluat ochiometric) . Lăpușul curge rectiliniu pe sub noi apoi se flexează ușor pe sub Piatra Corbului după care o ia direct spre Lunga și Gura văii Vimei. De remarcat că în aval de marea buclă în U a Lăpușului, datorită Custurii Vimei vizavi de Pișătoarea și Piatra Cerbului, acesta curge aproape rectiliniu spre Lunca și Gura văii Vimei, doar în dreptul Pietrei Corbului *(de pe malul său geografic stâng) flexându-se minor. După Gura văii Vimei Râul cotește spre N ocolind printr-o succesivă, spectaculoasă, buclă Custura Cetățelei, trecând pe la gura văii Morii și poalele Pietrei Ciutei pentru a ieși la podul dintre Sălnița de Jos. Astfel, privind spre NV de pe Piatra Corbului, se vede curgând pe dedesubt Lăpușul apoi codrul de foioase al Podurilor Vimei. Acum, după ploile nocturne, apele-i sunt cafenii-lutoase acum iar cerul plumburiu, temperatura în jur de vreo 14-15 grade C iar umiditatea atmosferică excesivă. În scurtul popas, treptat, cerul se degajă pe deasupra Culmii Pietrei și Pietrei Cerbului.

Ne întoarcem aproximativ pe același traseu în valea Jugastrului, continuând în amontele acesteia până la bifurcarea drumurilor. Intenționăm să suim pe culmea din stânga (versant geografic drept al văii Jugastrului) spre niște bancuri și stânci grezoase, trecând pe sub un frumos și măricel pâlc de pini silvatici. Aici Mișu constată că… nu mai are rucsacul în spate și pleacă să-l caute dar fără succes. Revenim cu toții la valea Jugastrului după care Ionică îl ghidează pe Mișu până pe Piatra Corbului… recuperând rucsacul uitat acolo. Distracția lor a presupus circa 2,5- 3 km total și vreo 45 minute. După acest incident nu mai suim în culmea cu bancuri și stânci ci ne deplasăm spre obârșia văii Jugastrului și-n continuare pe terasele clisoase și cu mărăcini ale Dealului Hotarului. Cerul e mult mai degajat atunci când ne îmbarcăm, plecând spre Peteritea-Tg.Lăpuș-Baia Mare iar temperatura a urcat până la 17 grade C. Minunate-s lucernierele și trifoiștile geometrice intens otăvite. După traversarea Copalnic Mănăștur, imediat după bifurcația spre Vad-Lăschia-Șurdești-Baia Sprie (sau Cavnic la dreapta din Dealul Cornului) cu drumul către Coplanic-Berința, pe un delușor terasat din dreapta (limitrof unui cimitir) se ivește noul și foarte cochetul, dar și total pustiul, Centru de Informare și Documentare Turistică. Suim la el și-l admirăm realmente pentru zveltețe, ineditul arhitectonic, soluțiile arhitectonice inspirate ale șarpantei și drenării apelor pluviale. Deși e duminică (aproximativ ora 15) nu-i nici dracu acolo înafară de noi (care, din fericire și de destul de mulți ani, cunoaștem chiar binișor oferta turistică peisagistică, istorico-etno-ecumenic-culturală a comunei Copalnic Mănăștur și a împrejurimilor). Evaluăm apreciativ soluțiile pentru iluminatul extern, camerele video security, apoi prin geamurile termopan, microcentrala termică, o sală mică de ședințe cu mobilier modern și două babane stive de broșuri turistice nescoase din folia protectoare de polietilenă, mai apoi o sală mai mare de conferințe cu ecran pentru proiecții video etc. totul făcut ca la carte dar… practic deplin inutil și asta în condițiile în care, conform unui panou info dinspre cimitir și o fundație de piatră al cărei scop e învăluit deocamdată într-un patriarhal-mioritic mister, apare numele proiectantului din Satulung și al constructorului din Vișeu de Sus (aceleși care construise Stația de epurare din Copalnic Mănăștur în dreapta văii Cavnicului) alături de suma alocată proiectului turistic, ceva puțin peste 130.000 Euro. Subit îmi răsare-n minte un alt, nou și la fel de inutil, Centru de Informare Turistică din Buzești-comuna Fărcașa – acela având aspectul de cochetă cabană turistică de lemn, sau casă parohială de vacanță, amplasată în situl bisericii de lemn, monument istoric, restaurată deja de două ori după 1990. Apoi ne amintim împreună de similare proiecte mărețe ridicate după anul 2000 în așa numitele zone cu potențial turistic major, finanțate UE etc., din Orțița-Țara Codrului, la mai numeroasele ivite ca ciupercile după ploaie în Maramureșu Voievodal (Istoric). Ni se pare apoi absolut firesc să ne întrebăm cui folosesc de fapt aceste investiții turistice, în ce fel concret și mai ales când, plecând de la realitatea că în marea majoritate a acestor locații/centre lipsesc cu desăvârșire stâlpii cu săgeți indicatoare de trasee și marcaje turistice. De exemplu Culmea Preluca-Defileul Lăpușului-zone de un real pitoresc și interes turistic național, comparabile cu Rezervația Naturală Cheile Nerei, nu au niciun traseu marcat turistic deși obiective sunt cu zecile pe ambele flancuri ale râului Lăpuș, pe o lungime de circa 45 km din amonte spre aval.

Munții Igniș: De la Izvoare pe vârful Breze și la Pietrele Lucii

Publicat de Lucian Petru Goja la Sep 28, 2015 în Articole noi, Reportaje turistice | 0 comentarii

Traseul din 16 septembrie 2015 cu I. Pop Topo, Pongo & eu

Obiectiv: Pietrele Brezei, vârful Breze, Pietrele Lucii din Munții Igniș, în debutul toamnei

Localizare: Maramureș, Munții Igniș, zona V de Stațiunea Turistică Izvoare

Itinerar: Baia Mare-Ferneziu-Firiza-Valea Neagră-La Cruce-910 m altitudine conform GPS (Izvoare V) – 35 km

Marcaj turistic: doar parțial, triunghi roșu vechi

Tip traseu: drumeție montană

Grad dificultate: mediu

Echipament necesar: adecvat anotimpului; neapărat bocanci și bețe de trekking

Lungime și durată: aproximativ 15 km, 6 ore

Diferență de nivel: circa 300-350 m

Recomandări: harta turistică Baia Mare-Baia Sprie-zona Apșa (Ucraina) , scara 1:50.000

Avertismente: habitat de urși, mistreți, vipere * (drum în lucru în Ferneziu, până în Lunci – circulație semnalizată la paletă)

Căi de acces: din Baia Mare via Ferneziu-Firiza-Valea Neagră

Mijloace de locomoție: autoturism personal, microbuze Baia Mare-Stațiunea Turistică Izvoare; mountainbike (nu și în porțiunea spre vârful Breze – Pietre Lucii – retur la drumul auto-forestier Stedea – Izvoare)

Sugestii de cazare: Stațiunea Turistică Izvoare; nu recomandăm înnoptarea în cort în zona dintre vârful Breze – Pietrele Lucii din cauza urșilor foarte prezenți în zonă.

16 grade C în Baia Mare dimineața la ora 7,45 (vor fi 26 de grade C La Cruce la ora 16 si 29 grade C în Baia Mare la ora 17 când ne vom încheia tura montană).
Plecăm din Baia Mare spre Ferneziu-Firiza. Blocaj rutier după Romplumb S.A. până la Rezervația Limpedea-Lunci Ferneziu. Cald. Orizont pâclos. Din Lunci, pe lângă lacul de acumulare Firiza, până în satul Firiza, asfalt distrus de constructori în 2014-2015. Drum în lucru și ieșind din Firiza în sus, pe Valea Neagră, în zona vestitului izvor mereu asaltat de băimărenii avizi de apă plată gratuită – acum abia susurând după vara teribil de fierbinte și secetoasă. Frumoase casele firizene tradiționale. Deosebit de cochete și frumoase și unele căsuțe de vacanță ivite aici încă din sinistra Iepocă de aur. Peste Valea Neagră, în dreapta, apare o primă MHC iar pe asfaltul îngust, un câine cu un picior de ciută sau cerb, în dinți (accident, moarte naturală, braconaj?!). Suim spre Izvoare. La stânga văii apare a doua MHC *(ambele mizând pe terminarea acumulării Runcu-Tătaru și afluirea apei de-acolo – prin tunel – spre Valea Neagră și Lacul Firiza în final). Apar pastelurile incipiente ale toamnei, mai întâi la carpeni și paltini. Și ciupercarii care și-au construit colibe, bănci și mese în lunca îngustă, accidentată, poluând-o menajer și estetic. Cu blocajele rutiere avem nevoie de o oră și jumătate până dincolo de Curba Morții, pentru a parca La Cruce.

Ne luăm rucsacii și bețele de trekking și-o luăm costiș, pe lângă molidiș, pe direcția N, urmărind drumul auto-forestier care ajunge în valea Ștedea. Curând, la N de Stațiunea Turistică Izvoare, apare vârful Runcu – 1022 m, parțial exploatat forestier iar la stânga-sus vârful Breze-1253 m, preponderent împădurit cu făget matur. Imediat, în dreapta drumului și pe lizieră, apare un prim izvor. Al doilea e pe aceeași parte a drumului, nu departe. În stânga drumului care coboară ușor e un vârf parțial exploatat forestier-985 m altitudine-fără nume, la dreapta lui, spre NE, o șa cu fagi și molizi rari apoi un picior abrupt –SE-al vf.Breze pe care vom sui la cca 11/2 -2 ore de la start. E pâclă, cer sur, călduț, fără curenți de aer.

Încinși, ne lepădăm hanoracele. Ajungem la o buclă a drumului, un tub gros de azbociment – marcat cu o săgeată portocalie, drenează apele firavului pârâu pe lângă care suie spre vârful Breze un drum de TAF. Îl urmăm. Dăm apoi de o răspântie. Optăm pentru varianta de TAF din dreapta și care ne duce-n șa. Acolo abia apare marcajul turistic triunghi roșu pe un fag gros. La dreapta lui, aproape, pe un molid bătrân, e H-ul silvic și o bornă silvică ilizibilă. Poteca și marcajul continuă costiș. La început poteca, largă de mai bine de 1 m, e degajată apoi lăstărișul o ascunde pe câțiva zeci de metri. De-acolo, la stânga în jos, departe peste pădure, se vede zona Trestia de pe Valea Neagră (cu borviz ieșind printr-un ștuț de sondă care prospectase geologic odinioară resursele minerale din zonă). Suim pe direcția V-NV, ieșim pe culmea cu bătrâni, falnici și maiestuoși fagi îngemănați. La stânga și la dreapta, pe câțe un fag, e H-ul silvic, nu și triunghiul turistic (traseul acesta și marcajul obținuseră finanțare după 2000 dar… nimeni nu s-a ocupat de ele, tocarea iresponsabilă a banilor fiind prioritară).

Facem un scurt popas la poalele pâlcurilor de fagi și ne dregem cu apă și musli cu fructe deshidratate apoi o luăm la dreapta-n sus (E). Remarcăm solul superb acoperit cu smocuri verzi-ocru-bej de târsă (habitat ideal pentru vipere care, la revenirea zilelor foarte fierbinți, nu pregetă să iasă din vizuini). La stânga piciorului, spre intuibilul doar bazin hidrografic al văii Blidarului, e o plantație densă de molidiș, la dreapta făgetul bătrân în care apar primii martori de eroziune andezitici sur-argintii - Pietrele Brezei.
Ajungem pe un mic platou. De acolo schimbăm direcția de deplasare la stânga (N). Apar, succesiv, alte aflorimente andezitice situate la cote de altitudine din ce în ce mai mari iar printr-o breșă estică se vede platoul vulcanic Gutâi – în pâclă. Eu am mai fost pe acest traseu în urmă cu vreun deceniu (cu D. Iștvan, A. Ștefănoiu, A. Portase și Brena, în zona Pietrele Lucii ciupercărind incredibil, adunând zeci de kg de hribi de fag fiecare – acum de-abia am dat peste câteva Amanita muscaria deshidratate și atacate de limacși și scarabei, apoi de o solitară oiță verzuie). Ionică P.Topo a fost de vreo două ori, cu mulți ani în urmă, pe vârful Breze dar nu a parcurs niciodată traseul în continuare, spre Pietrele Lucii și returul prin avalul accidentatului pârâu Piatra Lucii.

După un parcurs ușor descendent prin poienițele culmii spre NE, în față ne apare o impresionantă îngrămădire de megaliți andezitici fotogenici iar la E-SE de ei, printre fagii uriași, alți câțiva mai mici, desprinși din primii. Cu toate că parcursesem traseul o singură dată și în urmă cu vreun deceniu, mi-l amintisem perfect până la acești coloși vulcanici sur-argintii-altitudine 1212 m. Prezența lor însă mă surprinse, părându-mi-se că am depășit deja locul unde trebuia să ne schimbăm direcția de mers către E, pentru a ajunge la locul scurtului popas de pe creștetul platoșei andezitice mari, înclinată la circa 75-80 grade, lucind în soare sur-argintie, orientată către platoul Stațiunii Turistice Izvoare (posibil de aici toponimia Pietrele Lucii). Coborând spre marea aglomerare a uriașilor andezitici, printre fagi și obârșia văii Blidarului, la N vedem creștetul vârfului Pleșca Mare – 1292 m altitudine, golaș, cu o bornă topo de vreo 3 m. Urmăm consultarea hărții recomandate mai sus și a celei de pe GPS pentru a descoperi astfel piciorul scurt, desprins către NE, care ne va conduce la cea mai mare dintre Pietrele Lucii, ca un fel de naturală oglindă (asemănătoare de exemplu celei SE de pe vârful Ostra – de lângă Lacul Firiza).

După circa 3 ore de la debut, pe o vreme caldă și agreabilă, din păcate cu orizonturi pâcloase și obraznice roiuri mari de muște, poposim deasupra cuirasei andezitice, panoramând de-acolo spre barajul sisific, interminabil probabil, construit de decenii în zona Runcu-Tătaru din andezite și agregate, mult mai aproape, spre valea Ștedia, la capătul ei, spre confluența cu valea Runcu, zărind o cabană silvică, în față spre vârful Runcu, apoi, peste platoul Stațiunii Turistice Izvoare și Mlaștina Vlășinescu, spre platoul vulcanic Gutâi, în fine, spre vârful Igniș cu relee de comunicare. În zona SV a locului de popas, pe direcția vârfului Breze, se conturează o potecuță, mai degrabă de sălbăticiuni, orientată costiș printre tufele de afin și merișoare.

După popasul de circa 20 minute decidem s-o luăm pe ea pentru a nu mai sui în culme, la megaliți și-n continuare spre vârful Breze. Mizăm ulterior pe coborârea directă a celor vreo 250 m diferență de nivel pe unul dintre malurile pârâului Piatra Lucii, până la drumul auto-forestier Izvoare-Ștedea și-n final La Cruce (unde-mi lăsasem autoturismul). În astfel de locuri umblate în premieră, pentru a evita rătăcirea și accidentarea, de mare importanță sunt experiența turistică bogată și spiritul de orientare/adaptare la teren dublat de intuiție. După un traverseu SV-S-SE pe curbă de nivel urmează coborârea pe versantul abrupt, tot mai frecvent acoperit cu grohote, praguri stâncoase și numeroase doborâturi de vânt, ajungând la albia pârâului Piatra Lucie, mal stâng. Pârâul e aproape sec iar pe blocurile andezitice mari, haotic aruncate de torente, pelicula de apă genera în soarele după-amiezii feerice străluciri (un argument în plus pentru toponimia Piatra Lucii). După o vreme, doborâturile fagilor uriași blochează versantul malului stâng și atunci traversăm prin talveg spre cel drept pe care continuăm să coborâm prudenți, ultimii vreo 300 m de versant fiind drapați cu grohote, mușchi alunecoși și un hățiș dens de muri scunzi…. ca norocul! În față, jos, la vreo 150 m, ne apare cureaua ocru-bej-sură a drumului Ștedea-Izvoare iar din stânga, un jeep Suzuki second-hand verde, cu volan anglo-saxon, pe dreapta și cu doi pădurari, poate ciupercari sau/și braconieri. La apropierea noastră de drum aceștia opresc și ironic-zeflemitor, sigur foarte mirați de imprevizibila noastră apariție pe acel versant deplin ostil, ne întreabă dacă ne-am rătăciserăm și de unde suntem apoi își continuară drumul după ce ne spun că până La Cruce mai aveam de mers vreo 5 km, dacă nu chiar mai bine de-atâta. Rezervele de apă ni se terminaserăm, soarele își intrase în drepturi însă, ca norocul, drumul suia ușor pe versanții E-NE împăduriți-umbroși. În afară de viesparul răscolit de urs, o balegă proaspătă a lui Moș Martin pe culmea Breze-Pietrele Lucii și de câțiva tineri molizi decojiți primăvara de frecătura coarnelor crescânde ale cerbilor, nu am întâlnit nimic legat de sălbăticiuni însă la un moment dat, acolo, pe drumul auto-forestier, în liziera cu deset de fag din dreapta, Pongo simțește ceva jivină deplin disimulată, se burzuluiește și începe să latre vehement, ca un adevărat Beagle tricolor ce e, punându-ne-n gardă. În rest nu avem nici un eveniment. Ne oprim pentru stâmpărarea arșiței și a setei la cel de-al doilea izvor dotat de pădurar, ori ciupercari, cu o cană de plastic (strategic și de departe vizibilă, pusă-n vârful unui par). Dublăm în acest traseu doar 1,5 km de drum înainte de-a ajunge La Cruce, ne îmbarcăm și plecăm spre Baia Mare

La izvor, intrând în Firiza, așteptăm vreun sfert de ceas semnalul drumarilor pentru a putea trece. Când ajungem în Lunci, lângă Rezervația coloanelor andezitice Limpedea, aașteptăm vreun sfert de ceas la semnalul drumarilor dotați cu paletă, după care ne continuăm drumul spre casă fără alte probleme.

Pagina 1 din 1112 3...10...»Ultima pagină »

Reportaje

Munții Rodnei: Tura la rododendron și gențiene în Parcul Național Munții Rodnei prin Pasul Prislop – Șaua Stiol – vârful Oncului, vârful Gărgălău – Tăul Știol

Festivalul de Datini și Obiceiuri de iarnă, Marmația 2015

Locații rustice din Țara Chioarului și Fisculaș

Din Glod la Biserica Dracilor și vârful Măgurii Glodului

Din Maramureșul Istoric în Țara Lăpușului

Toamna în Bârsana și Ieud

Toamna prin Fisculaș și pe Valea Cosăului

Toamna prin Țara Codrului și Strâmtorile Țicăului

Defileul Lăpușului: Din Dealul Hotarului la Piatra Corbului

Munții Igniș: De la Izvoare pe vârful Breze și la Pietrele Lucii

Stiri

Partii schi Maramures

Reportaje turistice

Două sate din Maramureș, selectate printre cele mai frumoase așezări rurale din Transilvania

Țara Lăpușului, la bisericile din Poiana Botizii și Lăschia, apoi la lacurile Zâmbrița

Tarife pârtii schi Șuior 2014-2015 – abonamentul de schi costă 80 de lei în weekend

Prințul Charles, nostalgic după Maramureș

Mocănița, Valea Vaserului

Cheile Lăpușului, în obiectiv pentru un eveniment care îmbină utilul cu plăcutul

Programul complet de la Zilele Maramureșului 2018, 8-13 mai

Zilele Maramureșului vor avea loc în perioada 8 – 13 mai 2018

Ambasadorul Japoniei a sărbătorit Paștele în Maramureș, la Desești

Ambulanța pentru Monumente a intervenit în satul Breb

De Ignat – din Blidari, pe Piatra Lupului

Cheile Tătarului – baraj Runcu

Sărbătoarea Castanelor 2017 nu mai are loc în septembrie, ci în octombrie

Tăuții Măgherăuș (Nistru): Piatra Handalului

Munții Igniș: Din Cicârlău, pe valea Negruți și vârful Șindilitu

Caută

Navigare rapidă

Publicitate

Facebook

Pin It on Pinterest

Reportaje

Alte trasee si atractii turistice:

Alte trasee si atractii turistice:

Alte trasee si atractii turistice:

Alte trasee si atractii turistice:

Alte trasee si atractii turistice:

Alte trasee si atractii turistice:

Alte trasee si atractii turistice:

Alte trasee si atractii turistice:

Alte trasee si atractii turistice:

Alte trasee si atractii turistice:

Caută

Navigare rapidă

Publicitate

Facebook

Pin It on Pinterest