Munții Igniș: De la Izvoare pe vârful Breze și la Pietrele Lucii
Traseul din 16 septembrie 2015 cu I. Pop Topo, Pongo & eu
Obiectiv: Pietrele Brezei, vârful Breze, Pietrele Lucii din Munții Igniș, în debutul toamnei
Localizare: Maramureș, Munții Igniș, zona V de Stațiunea Turistică Izvoare
Itinerar: Baia Mare-Ferneziu-Firiza-Valea Neagră-La Cruce-910 m altitudine conform GPS (Izvoare V) – 35 km
Marcaj turistic: doar parțial, triunghi roșu vechi
Tip traseu: drumeție montană
Grad dificultate: mediu
Echipament necesar: adecvat anotimpului; neapărat bocanci și bețe de trekking
Lungime și durată: aproximativ 15 km, 6 ore
Diferență de nivel: circa 300-350 m
Recomandări: harta turistică Baia Mare-Baia Sprie-zona Apșa (Ucraina) , scara 1:50.000
Avertismente: habitat de urși, mistreți, vipere * (drum în lucru în Ferneziu, până în Lunci – circulație semnalizată la paletă)
Căi de acces: din Baia Mare via Ferneziu-Firiza-Valea Neagră
Mijloace de locomoție: autoturism personal, microbuze Baia Mare-Stațiunea Turistică Izvoare; mountainbike (nu și în porțiunea spre vârful Breze – Pietre Lucii – retur la drumul auto-forestier Stedea – Izvoare)
Sugestii de cazare: Stațiunea Turistică Izvoare; nu recomandăm înnoptarea în cort în zona dintre vârful Breze – Pietrele Lucii din cauza urșilor foarte prezenți în zonă.
16 grade C în Baia Mare dimineața la ora 7,45 (vor fi 26 de grade C La Cruce la ora 16 si 29 grade C în Baia Mare la ora 17 când ne vom încheia tura montană).
Plecăm din Baia Mare spre Ferneziu-Firiza. Blocaj rutier după Romplumb S.A. până la Rezervația Limpedea-Lunci Ferneziu. Cald. Orizont pâclos. Din Lunci, pe lângă lacul de acumulare Firiza, până în satul Firiza, asfalt distrus de constructori în 2014-2015. Drum în lucru și ieșind din Firiza în sus, pe Valea Neagră, în zona vestitului izvor mereu asaltat de băimărenii avizi de apă plată gratuită – acum abia susurând după vara teribil de fierbinte și secetoasă. Frumoase casele firizene tradiționale. Deosebit de cochete și frumoase și unele căsuțe de vacanță ivite aici încă din sinistra Iepocă de aur. Peste Valea Neagră, în dreapta, apare o primă MHC iar pe asfaltul îngust, un câine cu un picior de ciută sau cerb, în dinți (accident, moarte naturală, braconaj?!). Suim spre Izvoare. La stânga văii apare a doua MHC *(ambele mizând pe terminarea acumulării Runcu-Tătaru și afluirea apei de-acolo – prin tunel – spre Valea Neagră și Lacul Firiza în final). Apar pastelurile incipiente ale toamnei, mai întâi la carpeni și paltini. Și ciupercarii care și-au construit colibe, bănci și mese în lunca îngustă, accidentată, poluând-o menajer și estetic. Cu blocajele rutiere avem nevoie de o oră și jumătate până dincolo de Curba Morții, pentru a parca La Cruce.
Ne luăm rucsacii și bețele de trekking și-o luăm costiș, pe lângă molidiș, pe direcția N, urmărind drumul auto-forestier care ajunge în valea Ștedea. Curând, la N de Stațiunea Turistică Izvoare, apare vârful Runcu – 1022 m, parțial exploatat forestier iar la stânga-sus vârful Breze-1253 m, preponderent împădurit cu făget matur. Imediat, în dreapta drumului și pe lizieră, apare un prim izvor. Al doilea e pe aceeași parte a drumului, nu departe. În stânga drumului care coboară ușor e un vârf parțial exploatat forestier-985 m altitudine-fără nume, la dreapta lui, spre NE, o șa cu fagi și molizi rari apoi un picior abrupt –SE-al vf.Breze pe care vom sui la cca 11/2 -2 ore de la start. E pâclă, cer sur, călduț, fără curenți de aer.
Încinși, ne lepădăm hanoracele. Ajungem la o buclă a drumului, un tub gros de azbociment – marcat cu o săgeată portocalie, drenează apele firavului pârâu pe lângă care suie spre vârful Breze un drum de TAF. Îl urmăm. Dăm apoi de o răspântie. Optăm pentru varianta de TAF din dreapta și care ne duce-n șa. Acolo abia apare marcajul turistic triunghi roșu pe un fag gros. La dreapta lui, aproape, pe un molid bătrân, e H-ul silvic și o bornă silvică ilizibilă. Poteca și marcajul continuă costiș. La început poteca, largă de mai bine de 1 m, e degajată apoi lăstărișul o ascunde pe câțiva zeci de metri. De-acolo, la stânga în jos, departe peste pădure, se vede zona Trestia de pe Valea Neagră (cu borviz ieșind printr-un ștuț de sondă care prospectase geologic odinioară resursele minerale din zonă). Suim pe direcția V-NV, ieșim pe culmea cu bătrâni, falnici și maiestuoși fagi îngemănați. La stânga și la dreapta, pe câțe un fag, e H-ul silvic, nu și triunghiul turistic (traseul acesta și marcajul obținuseră finanțare după 2000 dar… nimeni nu s-a ocupat de ele, tocarea iresponsabilă a banilor fiind prioritară).
Facem un scurt popas la poalele pâlcurilor de fagi și ne dregem cu apă și musli cu fructe deshidratate apoi o luăm la dreapta-n sus (E). Remarcăm solul superb acoperit cu smocuri verzi-ocru-bej de târsă (habitat ideal pentru vipere care, la revenirea zilelor foarte fierbinți, nu pregetă să iasă din vizuini). La stânga piciorului, spre intuibilul doar bazin hidrografic al văii Blidarului, e o plantație densă de molidiș, la dreapta făgetul bătrân în care apar primii martori de eroziune andezitici sur-argintii - Pietrele Brezei.
Ajungem pe un mic platou. De acolo schimbăm direcția de deplasare la stânga (N). Apar, succesiv, alte aflorimente andezitice situate la cote de altitudine din ce în ce mai mari iar printr-o breșă estică se vede platoul vulcanic Gutâi – în pâclă. Eu am mai fost pe acest traseu în urmă cu vreun deceniu (cu D. Iștvan, A. Ștefănoiu, A. Portase și Brena, în zona Pietrele Lucii ciupercărind incredibil, adunând zeci de kg de hribi de fag fiecare – acum de-abia am dat peste câteva Amanita muscaria deshidratate și atacate de limacși și scarabei, apoi de o solitară oiță verzuie). Ionică P.Topo a fost de vreo două ori, cu mulți ani în urmă, pe vârful Breze dar nu a parcurs niciodată traseul în continuare, spre Pietrele Lucii și returul prin avalul accidentatului pârâu Piatra Lucii.
După un parcurs ușor descendent prin poienițele culmii spre NE, în față ne apare o impresionantă îngrămădire de megaliți andezitici fotogenici iar la E-SE de ei, printre fagii uriași, alți câțiva mai mici, desprinși din primii. Cu toate că parcursesem traseul o singură dată și în urmă cu vreun deceniu, mi-l amintisem perfect până la acești coloși vulcanici sur-argintii-altitudine 1212 m. Prezența lor însă mă surprinse, părându-mi-se că am depășit deja locul unde trebuia să ne schimbăm direcția de mers către E, pentru a ajunge la locul scurtului popas de pe creștetul platoșei andezitice mari, înclinată la circa 75-80 grade, lucind în soare sur-argintie, orientată către platoul Stațiunii Turistice Izvoare (posibil de aici toponimia Pietrele Lucii). Coborând spre marea aglomerare a uriașilor andezitici, printre fagi și obârșia văii Blidarului, la N vedem creștetul vârfului Pleșca Mare – 1292 m altitudine, golaș, cu o bornă topo de vreo 3 m. Urmăm consultarea hărții recomandate mai sus și a celei de pe GPS pentru a descoperi astfel piciorul scurt, desprins către NE, care ne va conduce la cea mai mare dintre Pietrele Lucii, ca un fel de naturală oglindă (asemănătoare de exemplu celei SE de pe vârful Ostra – de lângă Lacul Firiza).
După circa 3 ore de la debut, pe o vreme caldă și agreabilă, din păcate cu orizonturi pâcloase și obraznice roiuri mari de muște, poposim deasupra cuirasei andezitice, panoramând de-acolo spre barajul sisific, interminabil probabil, construit de decenii în zona Runcu-Tătaru din andezite și agregate, mult mai aproape, spre valea Ștedia, la capătul ei, spre confluența cu valea Runcu, zărind o cabană silvică, în față spre vârful Runcu, apoi, peste platoul Stațiunii Turistice Izvoare și Mlaștina Vlășinescu, spre platoul vulcanic Gutâi, în fine, spre vârful Igniș cu relee de comunicare. În zona SV a locului de popas, pe direcția vârfului Breze, se conturează o potecuță, mai degrabă de sălbăticiuni, orientată costiș printre tufele de afin și merișoare.
După popasul de circa 20 minute decidem s-o luăm pe ea pentru a nu mai sui în culme, la megaliți și-n continuare spre vârful Breze. Mizăm ulterior pe coborârea directă a celor vreo 250 m diferență de nivel pe unul dintre malurile pârâului Piatra Lucii, până la drumul auto-forestier Izvoare-Ștedea și-n final La Cruce (unde-mi lăsasem autoturismul). În astfel de locuri umblate în premieră, pentru a evita rătăcirea și accidentarea, de mare importanță sunt experiența turistică bogată și spiritul de orientare/adaptare la teren dublat de intuiție. După un traverseu SV-S-SE pe curbă de nivel urmează coborârea pe versantul abrupt, tot mai frecvent acoperit cu grohote, praguri stâncoase și numeroase doborâturi de vânt, ajungând la albia pârâului Piatra Lucie, mal stâng. Pârâul e aproape sec iar pe blocurile andezitice mari, haotic aruncate de torente, pelicula de apă genera în soarele după-amiezii feerice străluciri (un argument în plus pentru toponimia Piatra Lucii). După o vreme, doborâturile fagilor uriași blochează versantul malului stâng și atunci traversăm prin talveg spre cel drept pe care continuăm să coborâm prudenți, ultimii vreo 300 m de versant fiind drapați cu grohote, mușchi alunecoși și un hățiș dens de muri scunzi…. ca norocul! În față, jos, la vreo 150 m, ne apare cureaua ocru-bej-sură a drumului Ștedea-Izvoare iar din stânga, un jeep Suzuki second-hand verde, cu volan anglo-saxon, pe dreapta și cu doi pădurari, poate ciupercari sau/și braconieri. La apropierea noastră de drum aceștia opresc și ironic-zeflemitor, sigur foarte mirați de imprevizibila noastră apariție pe acel versant deplin ostil, ne întreabă dacă ne-am rătăciserăm și de unde suntem apoi își continuară drumul după ce ne spun că până La Cruce mai aveam de mers vreo 5 km, dacă nu chiar mai bine de-atâta. Rezervele de apă ni se terminaserăm, soarele își intrase în drepturi însă, ca norocul, drumul suia ușor pe versanții E-NE împăduriți-umbroși. În afară de viesparul răscolit de urs, o balegă proaspătă a lui Moș Martin pe culmea Breze-Pietrele Lucii și de câțiva tineri molizi decojiți primăvara de frecătura coarnelor crescânde ale cerbilor, nu am întâlnit nimic legat de sălbăticiuni însă la un moment dat, acolo, pe drumul auto-forestier, în liziera cu deset de fag din dreapta, Pongo simțește ceva jivină deplin disimulată, se burzuluiește și începe să latre vehement, ca un adevărat Beagle tricolor ce e, punându-ne-n gardă. În rest nu avem nici un eveniment. Ne oprim pentru stâmpărarea arșiței și a setei la cel de-al doilea izvor dotat de pădurar, ori ciupercari, cu o cană de plastic (strategic și de departe vizibilă, pusă-n vârful unui par). Dublăm în acest traseu doar 1,5 km de drum înainte de-a ajunge La Cruce, ne îmbarcăm și plecăm spre Baia Mare
La izvor, intrând în Firiza, așteptăm vreun sfert de ceas semnalul drumarilor pentru a putea trece. Când ajungem în Lunci, lângă Rezervația coloanelor andezitice Limpedea, aașteptăm vreun sfert de ceas la semnalul drumarilor dotați cu paletă, după care ne continuăm drumul spre casă fără alte probleme.