Reportaje

În fânețele cu gladiole sălbatice de sub vârful Ostra

Publicat de Lucian Petru Goja la Jul 16, 2015 în Articole noi, Reportaje turistice | 0 comentarii

Traseul din 14 iunie 2015 cu I. Pop-Topo, M. Gheție, Pongo la 6,5 luni, în prima sa drumeție și eu

Obiectiv: poienile cu fânețe naturale și gladiole sălbatice de la E de vârful Ostra, cascadele de pe cursul superior al văii Vâlcele; poienile cu fânețe naturale din flancul stâng al văii Vâlcele, Lacul Firiza.

Localizare: Maramureș, Munții Igniș, zona Lacului Firiza

Itinerar: Baia Mare-Ferneziu-Cabana Silvică Vâlcele-Firiza – 23-24 km aproximativ

Marcaj turistic: nu există; reper util borna silvică UP III/107 de pe culmea care separă bazinul hidrografic al văii Moldoveanului (SV) de cel al văii Vâlcele (E-NE)

Tip traseu: drumeție în circuit

Grad dificultate: ușor

Echipament necesar: adecvat anotimpului; neapărat bocanci aderenți; utile bețele de trekking pentru coborârea în albia accidentată a văii Vâlcele la cascade

Lungime și durată: 3 ore și 30 de minute – 4 ore (inclusiv deplasarea din/ în Baia Mare; circuitul propriu-zis necesită vreo 2-2 ore și 30 de minute în care se parcurg 8-9 km)

Diferență de nivel: circa 250-300 m

Recomandări: harta zona turistică Baia Mare-Tăuții Măgherăuș din seria Gutinul turistic 2005

Avertismente: atenție la coborârea pe malurile abrupte la cascade și la deplasarea prin albia bolovănoasă, cu ramuri, trunchiuri, aluviuni

Căi de acces: din Baia Mare prin Ferneziu până în dreptul Cabanei Silvice Vâlcele (în aval de Pensiunea Căprioara de la coada Lacului Firiza) – de acolo la stânga-V-NV

Mijloace de locomoție: autobuze locale Baia Mare-Firiza; autoturism personal; mountainbike

Sugestii de cazare: pensiuni din Firiza sau Baia Mare

Plecăm din Baia Mare la ora 7 dimineața. Sunt 20 grade C , cer însorit. Vor fi 27 grade C la finalul traseului – pe la ora 11 și 30 grade C la ora 16 în Baia Mare și o secetă foarte lungă. Șoseaua e desfundată în zona Ferneziu-Firiza (s-a introdus recent rețeaua de canalizare a apelor menajere). Lacul Firiza se zărește în dreapta șoselei, printre arbori. Opresc și parchez la stânga Cabanei Silvice Vâlcele, aproape de o vilă păzită de un brac german sârmos. De aici, cu rucsaci ușori și bețe de trekking, strunindu-l din scurt pe năzdrăvanul Pongo – un Beagle tricolor de doar 6 luni și jumătate aflat la prima sa drumeție o luăm spre V-NV pe un drum de car/TAF. Trecem pe lângă case rare apoi lăsând în stânga o căprărie (de unde se poate cumpăra vara caș proaspăt și urdă). Drumul flancat de carpenii retezați ai unui fost gard viu suie lejer apoi la stânga apare o poieniță alungită umbrită de arini în care tocmai înfloresc gladiolele sălbatice-Gladiolus imbricatus alături de cimbrișor, margarete, clopoței, barba caprei. Aceste flori rare preferă zonele umede și însorite dar parțial umbrite de tinerii arini negri. În dreapta drumului, mai jos, curge valea Vâlcele-modestă, cu debit drastic redus în timpul verii secetoase. Dincolo de ea, spre NE, se văd vreo trei case muntenești și numeroase sperietori pentru mistreți, din saci de plastic și PET-uri atârnate de ramuri. Deasupra lor codrul de fag e bordat cu mesteceni.

Ieșim pe o culme-la Bs III. 107- marcată pe un fag și pe un bolovan. În dreapta e o poiană alungită aproximativ N-S, cu căsoaie de stână apărută în 2013-2014, la V de ea curge valea Moldoveanului și se înalță vârful Ostra-825 m altitudine, cu versantul E exploatat forestier la ras, în urmă rămânând șiruri paralele de martoane *(grămezi alungite de ramuri). Sub martoane, la poalele E-SE ale Ostrei, e o poiană mare cu colibă pastorală, un măr sălbăticit și o cruce de lemn în amintirea unor firizeni loviți de trăznet (și aici înfloresc acum gladiolele sălbatice). Continuăm la dreapta, spre N, urmărind șleaul de car/TAF, depășind un huci cu plopi tremurători și carpeni tineri, ieșind în cea de-a doua poiană din flancul stâng al văii Moldoveanului, cu un șopru, care de lemn pentru fân, doi meri sălbăticiți (locație de gladiole sălbatice-afectată în anii în care fâneața e cosită sau păscută de turma de capre, acum teribil scurmată și devastată de mistreți, cu un unic exemplar de gladiolă pe malul văii – aici, în urmă cu câțiva ani, am admirat zeci de gladiole sălbatice). Remarcăm că sânzienele sunt abia îmbobocite, înflorirea maximă trebuind să fie în jurul datei de 24 iunie – la Sânziene.

Drumul suie de aici costiș și în dreapta, intră în făget, fiind pe o bună bucată blocat de ramurile fagilor doborâți, trunchiurile fiind duse la vale, restul abandonat mârlănește, de-a valma. Îl urmăm iar în dreapta se aude curgând valea Vâlcele-foarte modestă în această perioadă de arșiță și secetă prelungită. Suim pe drum până într-o zonă de platou din care, privind în dreapta, vedem un vâlcel sec și dincolo de el, spre NE, valea Vâlcele cu două cascade. Cea superioară, mai mică ce acum de-abia are o peliculă de apă cristalină, e la doar câțiva metri SE de drumul forestier ce suie din valea Romană pentru a ocoli pe la E poalele vârfului Ostra. A doua, înaltă de 10-12 m, acum cu ape împuținate are aspect de văl diafan de mireasă, e mai înspre aval cu circa 50-60 m. Aici, în făget dar mai ales în albia accidentată, în afara bolovanilor andezitici, sur-negricioși, apar alții roșii cărămizii, ocru-portocalii, ocru pal sau gălbui, de jasp (aceste roci silicioase pot fi admirate și pe cursul superior/incipient al văii Vâlcele, până sub vârful Tocastru – zona E precum și pe pâraiele născute din fosta Poiană a Cocoșului).

După ce admirăm valea Vâlcele și cascadele sale continuăm în amonte, traversăm podul și cotim la dreapta, coborând o vreme pe drumul auto-forestier larg care duce în valea Vălinelor-Firiza. Admirăm, mai dificil din pricina reliefului accidentat, malul stâng al cascadei mari apoi Pongo se zburlește și mârâie agresiv-a simțit un mistreț dormitând în lăstărișul din preajma drumului. Acolo unde drumul o cotește spre NE coborând spre valea Vălinelor, se desprinde un drum de car spre dreapta – SE. Îl urmăm. Coborâm o vreme pe o culme la stânga căreia se deschide o poiană rectangulară largă, cu fâneață spontană bogată și priveliște spre codrii minunați de la NV-N de vârful Igniș, spre vârful Bulzului. Lizierele sunt decorate de frumoase campanule mari, albastre cerneală, dar și de mai rare exemplare bicolore de sor cu frate. Ionică găsise chiar în startul drumeției un exemplar mic/tânăr de hrib-Boletus edulis -apoi mai dăm peste câteva exemplare de Amanita pantherina și un exemplar de Amanita rubescens-cuc, comestibil pentru foarte abilii cunoscători. Arșița și seceta nu sunt pe placul ciupercilor!
Ieșim spre SE, deasupra unei prime poieni cu perspectivă spre versanții V-NV ai Ignișului, vârful Ostra fiind mereu în dreapta noastră. La stânga se conturează cursul superior al văii Vălinelor în timp ce valea Vâlcele o ia aici mult în dreapta. Între pârâiaș și valea Vâlcele e o altă poiană orientată aproximativ NV-SE, cu pruni, clăi de fân, sute de sperietori pentru mistreți. Trei case muntenești apar aici iar mai apoi, pe măsură ce coborâm spre coada Lacului Firiza, casele de vacanță, vilele și o cabană din bârne de molid lăcuite. Coborâm vreo 300 m după care descindem în șoseaua Firiza-Ferneziu, cotim dreapta și după alți vreo 200 m ne încheiem circuitul la mașină.

Numeroși turiști și autoturiști ajung în zona malului vestic al Lacului Firiza, majoritatea pentru plajă, baie și picnic. Pe alții o să-i vedem coborând din autobuzul local ce leagă Baia Mare de cartierul Lunci, Ferneziu, sub barajul mic-Berdu. Finalul traseului nostru e în dreapta capătului văii Vâlcele – aproape de vărsarea în Lacul Firiza, și dincolo de Pensiunea Căprioara din debutul Firizei, văii Vălinilor. Plecăm spre Baia Mare admirând feeria acvatică de smarald a Lacului Firiza și bucuroși de cele văzute, scăpăm astfel de căldura toridă sosim în Baia Mare după ceasurile amiezii.

Turist în Baia Mare

Publicat de Lucian Petru Goja la Jun 26, 2015 în Articole noi, Reportaje turistice | 0 comentarii

O vreme neprielnică, o efemeră indispoziție, un nedorit beteșug pot nărui peste noapte mult visate proiecte turistice. În astfel de ocazii, dar nu numai, nu strică să-ți acutizezi senzorialele capacități și să dai frâu liber fanteziei, încercând să descoperi nespus de aproape, în locuri prin care te-ai preumblat probabil (blazat/indiferent) adesea, constatând că ai risipit inconștient o suită de lucruri nevisate sau eventual, să înțelegi ce văd și gustă satisfăcuți turiști de-aiurea, poposiți tranzitoriu pe meleagurile tale. Un astfel de exercițiu poate constitui și o fericită alternativă, comparativă și la rece, după o vacanță petrecută pe alte meleaguri, din țară sau străinătate

Dacă te plimbi prin Baia Mare, dinspre Piața Izvoarelor-Turnu Măcelarilor *(parte din medievala poartă sudică a cetății Baia Mare – atestată documentar din 1599) spre fostul Centru Vechi-Piața Millenium după 1990 (dominat în perioada democrației populare și iepoca de aur socialistă de insipida statuie-odă ostașului sovietic eliberator) privirile întâlnesc, de-alungul străzii Crișan, siluetele fostului Tribunal, Bisericii ortodoxe Sfântul Nicolae, Turnul Ștefan, Teatrul Municipal, turlele Catedralei romano-catolice și dincolo de piața pietonală, Biserica reformată calvină cu turnul clopotniță roșu cireșiu.

Plimbându-te dinspre Parcul și Stadionul Municipal spre Podul Viilor – adică dinspre poarta nordică a fostei cetăți medievale băimărene (atestată documentar din anul 1469 când regele Matia Corvin a permis ridicarea zidurilor împrejmuitoare de piatră), descoperi cursul râului Săsar îndiguit, vechiul pod relativ recent, estetic și inspirat, restaurat apoi Biserica reformată calvină și, de-alungul străzii Podul Viilor, peste Piața Millenium, turlele Catedralei romano-catolice Sfânta Treime Bisericii ortodoxe Sfântul Nicolae și Turnul Ștefan.
Pentru mine o biserică (monument istoric) are în primul rând o valoare cultural-istoric-parimonială, motiv pentru care mi-am propus ca-n finele lui 2014 și prima parte a lui 2015 să (re)văd istoricele lăcașuri de cult băimărene, de la Biserica reformată lutherană la multiseculara Biserică romano-catolică Sfântul Anton din Piața Mică, Catedrala romano-catolică, Turnul Ștefan, Catedrala ortodoxă română *(fostă greco-catolică, confiscată de comuniști) și Biserica reformată calvină, alături de acestea și alte bijuterii de arhitectură precum Biserica reformată din Tăuții Măgherăuș impozanta Biserică romano-catolică din Baia Sprie etc.

Aflu doar că băimăreana Biserică reformată calvină (Cod Monument: MM-II-m-A-044) fusese construită în perioada 1792-1809 (fastă din punct de vedere socio-economic-cultutal-arhitectural, și asta multumită exploziei industriei extractive și prelucrătoare miniere). Am vrut s-o vizitez într-o zi de sâmbătă dar am găsit-o închisă, reușind doar să o admir circular, dinspre exterior, considerând că e admirabil integrată urbanisticii de odinioară și, din fericire, și celei din acești ani, adică după restaurarea unei părți consistente din fostul Centru Vechi al urbei. Ca turist pasionat mi-ar fi fost practic imposibil să nu remarc în paralel, din prejma impozantului lăcaș, perspectivele generos deschise spre Dealul Bulat, vârful Mogoșa, Dealul Crucii, Dealul Florilor, Măgura Băii – Piatra Virgină, vârful Ferigii și Pleștioara, acestea la un loc constituind un silvatic brâu protector nord-estic (codri de gorun și fag).

Am aflat apoi, documentându-mă nițel, că în domeniul protestantismului calvin a dezvoltat ideile lui Luther, baza calvinismului fiind axată pe două documente esențiale; Catehismul de la Heidelberg -1563 și A doua confesiune helvetică-1566. Reforma a apărut în Transilvania în prima jumătate a secolului al XVI-lea în rândul credincioșilor maghiari, asta și drept consecință a înfrângerii Ungariei de către Imperiul Otoman în bătălia de la Mohacs -1526. Consecutiv acestui eveniment Transilvania a devenit principat autonom, catolicismul nemaifiind protejat oficial de către autoritățile de stat. Un factor favorizant în propagarea reformei l-a constituit permiterea predicării în limba maternă, spre deosebire de romano-catolicismul care obliga la oficierea slujbelor religioase numai în limba latină. Printre altele, fiind un nepracticant religios, m-a surprins să aflu și că reformații calvini au doar cinci sărbători anuale: Adventul, Crăciunul, Intrarea în Postul Paștelui, Paștele și Rusaliile.

Cu câțiva ani în urmă am vizitat destul de sistematic o suită de biserici evanghelice transilvane din zona Sibiu-Valea Târnavelor-Copșa Mică-Biertan-Sighișoara, apoi unele din Bistrița Năsăud (parte din ele aparținând vechilor cetăți medievale săsești transilvane) dar și din zona SE a județului Satu Mare. De fiecare dată m-a impresionat simplitatea lor, rigoarea și sobrietatea arhitecturii, lipsa opulenței și a ostentației, alături de un ritual religios nesofisticat, direct, lipsit de teatralitatea caracteristică altor culte. Apoi la reformați parcă nu se pedalează atât de excesiv pe Apocalipsă și înfricoșătoarele pedepse ale lumeștilor păcate, slujbele și predicile având un ceva firesc dar și pofund cald deosebit de uman.
Nu am găsit nici un înscris înafara bisericii, referitor la istoricul acesteia, dar speram ca la întoarcerea cu ceva mai multă șansă, după vizitarea interiorului să găsec la casa parohială un pliant, o broșură sau o monografie a acesteia.

Cea de-a doua vizită fu cu noroc și după ce am mai admirat odată măreț-armoniosul edificiu din exterior, descoperind ușa întredeschisă prin care se auzea predica preotesei, am intrat. Fiind o zi din cursul săptămânii enoriașii, îndeosebi femei, nu erau în număr prea mare. Poate dimineața însorită a sporit alături de luminile uriașelor candelabre, luminozitatea lăcașului de cult. Mi-aș fi dorit să aud revărsându-se armonii de Bach și Haendel din tuburile argintii ale orgăi dar… nu fu să fie. O pace și liniște deplină subliniau predica preotesei. O singură flamură urbană străveche, verzuie, era arborată pe peretele nordic iar pe aceasta (în limba maghiară) era înscris Aszonypataka-adică valea femeilor în traducere (denumirea medievală a Băii Mari; în 1391 cetatea l se numise Castellum Rivuli Dominarum iar în 1392 – Civitas de Rivulo Dominarum). Cum slujba se termină, deosebit de amabila preoteasă mi-a oferit un exemplar din A nagybanyai reformatus egyhazkozseg tortenete (istoria cultului reformat băimărean) realizată de către Kadar Miklos la aniversarea a 200 de ani de la sfințirea bisericii (în 2009 ) și în care e menționată și istoria succintă a Băii Mari. Astfel, în 1280 a început înălțarea Bisericii romano-catolice Sfântul Ștefan încheiată în 1387, turnul fiind ridicat în 1468. Prima atestare documentară a Băii Mari – în acele vremi numită Zazarbanya (adică mina Săsar) – e din 1327, adică din perioada domniei regelui Carol Robert de Anjou (1307-1342). Regele Sigismund (1387-1437) anulează în perioada domniei sale drepturile și libertățile acordate orașelor Baia Mare și Baia Sprie. În 1445 cele două orașe miniere intră sub autoritatea lui Iancu de Hunedoara, acesta contribuind la finalizarea construcției Bisericii Sfântul Ștefan și apoi a Turnului Ștefan. În 1458 Baia Mare și Baia Sprie intră în atenția regelui Matia Corvin (1458-1490) care în 1464 întărește privilegiile, printre acestea, în 1469, permițind înălțarea zidurilor de apărare din piatră, ale Cetății Baia Mare. După bătălia pierdută la Mohacs -29 august 1526) Baia Mare intră sub dominația regelui Ioan Zapolya. La sfârșitul secolului XVI Baia Mare și împrejurimile au ajuns sub conducerea familiei Bathory. În secolul XVII orașele au ajuns sub stăpânirea lui Rakoczi Gheorghe I (1631-1648), ulterior sub aceea a lui Rakoczi Gheorghe II (1648-1660). În 1661 generalul Montecucccoli a intrat cu oștile imperiale germane în Baia Mare, după 1664 acestea asigurându-i paza. Un puternic cutremur a zguduit orașul îm 1662 la 26 aprilie, dimineața la ora 7. Iar în 1677 orașul a fost prădat de ardeleni, francezi, polonezi și tătari. În debutul anului 1688, prin generalul Antonio Caraffa – Baia Mare a intrat sub autoritatea Imperiului Habsburgic. În 1759 Baia Mare avea 1392 enoriași reformați, 459 de romano catolici și 90 lutherani. În 1771 greco-catolicii încep construirea catedralei de pe strada Baia Sprie (azi Vasile Lucaciu) iar în 1793, în apropierea ei, începe construirea școlii greco-catolice în care în 1794 învățau 51 de elevi. În 1717 Baia Mare a trecut pe sub invazia tătară, în anii 1719 și 1743 prin episoade de ciumă, în 1811 prin două cutremure puternice iar în 1814 și 1817 prin foamete. În 1805-1809 s-a construit Biserica evanghelică de pe strada Baia Sprie (azi Vasile Lucaciu) pe locul unei alte biserici. În 1852, la 6 august, împăratul Franz Josef a vizitat Baia Mare. În 1869, din inițiativa pictorului Hollosi Simon, se înființează în Baia Mare Colonia Pictorilor

Piatra de temelie a Bisericii reformate calvine-realizată în stil clasic- din Baia Mare-strada Podul Viilor – a fost pusă în 1792 sub conducerea pastorului Kis Mihaly (1786-1806) folosindu-se planurile inginerului Pechy Mihaly (175501819), lucrările întinzându-se pe perioada a 17 ani, cu sprijin financiar din partea nobililor din întreaga Transilvanie. La sfințirea din 1809, la aniversarea Sfântului Ștefan, lucrările nu fuseseră încă încheiate. În 1825 episcopul Budai Isaia, de dincolo de Tisa, a vizitat biserica. Turnul a căpătat forma actuală abia în anul 1836, conform unor situații financiare ale vremii doar zidurile bisericii au costat peste 70.000 de forinți iar numărul enoriașilor se ridica la 1700 de membri. Clopotele au fost turnate în 1814, 1815 și 1847. Orga a fost cumpărată în 1825 de către Diosezegi Sara pe cheltuiala proprie, aceasta fiind mărită și reparată de către budapestanul Orszag Sandor în 1891. Băncile din vechea biserică de lemn din 1717 au fost folosite de către enoriași timp de 267 de ani până în 1984, ele fiind înlocuite cu băncile actuale din lemn de stejar pe vremea pastorului Nagrody Bela. Acesta a înlocuit și vechiul amvon din lemn.
Interesantă este o plimbare în jurul acestei biserici, începând de pe strada Podul Viilor, continuând pe strada Monetăriei către Muzeul de Istorie și Arheologie și în continuare pe stradela medievală Dacia, către Piața Millenium, descoperind arhitectura aparte dar și siluetăa angelică a unui menestrel, apoi o stradelă lată din zona fostei Crame. Odată cu amplele lucrări de reabilitare și restaurare de după 1990, Piața Millenium a căpătat un aer proaspăt și cu un iz artistic-cultural-boem.

Scrupuloasa inventariere admirativă a fațadelor clădirilor, ferestrelor, ușilor, decorațiunilor și a străzilor emergente poate dura ore-n șirm acestora adăugându-li-se cel puțin tot atâtea necesare vizitării bisericilor și Teatrului Municipal. Din nefericire, șocant, vizibil antitetic, printre monumentalele clădiri de epocă de pe str. Podul Viilor apar strident-ternele siluete ale câtorva clădiri socialiste (o casă a sindicatelor și sediul unei fostei asociații copoperatiste). Cu siguranță acestea pot funcționa azi ca niște reverberante mementouri privind incultura, diletantismul și regretabila inițiativă administrativă și constructivă a neaveniților anumitor nefaste epoci de tranziție. În rest… e frumoasă Baia Mare indiferent de anotimp.

La rododendron, în Munții Rodnei

Publicat de Lucian Petru Goja la Jun 17, 2015 în Articole noi, Reportaje turistice | 0 comentarii

Traseul din 7 iunie 2015 cu D. & M. Mariș, G. Cozma, M. Muntean și eu

Obiectiv: valea și lacul Lala Mare (1820 m altitudine) din Parcul Național Munții Rodnei la înflorirea rododendronului (bujorului de munte)

Localizare: Parcul Național Munții Rodnei – județele Maramureș și Bistrița Năsăud

Itinerar: Baia Mare-Cavnic-Văleni-Bârsana-Moisei-Borșa-Pasul Prislop-Gura Lalei de pe Bistrița Aurie-valea Lala inferioară-La Vâltoare -186 km (cu retur prin Borșa-Moisei-Săcel-Bârsana-Vadu Izei-Pasul Gutâi-Baia Sprie)

Marcaj turistic: vechiul marcaj punct albastru corect, standard; cel mai nou e neglijent realizat, inestetic, constând doar într-un punct albastru fără inelul alb împrejur, adică neconform turistic

Tip traseu: drumeție alpină

Grad dificultate: mediu

Echipament necesar: bocanci, hanorac, pantaloni lungi, bețe de trekking, pelerină, apă potabilă (există și izvoare naturale în debutul traseului și în căldarea Lacului Lala Mare – la poalele vârfului Inăuț

Lungime și durată: drumeția propriu-zisă are aproximativ 12 km și 6-7 ore (tur-retur)

Diferență de nivel: circa 850-1000 m

Recomandări: harta turistică Munții Rodnei-Editura Bel Alpin; harta Parcul Național Munții Rodnei realizată de către Administrația Parcul Național Munții Rodnei (se găsește și pe site-ul acesteia)

Avertismente: habitat de vipere, urși, mistreți; zone pastorale – stână cu câini ciobănești; atenție, suind de La Vâltoare spre poiana cu stână din flancul geografic stâng al văii Lala, peste albia acesteie și spre stânga, se vede o fostă căsoaie pastorală în stare de degradare-poteca marcată turistic traversează valea pe o punte șubrezită și continuă în cea mai mare parte pe malul geografic drept al acesteia; daca nu se traversează valea și se continuă în amontele Lalei pe malul geografic stâng, poteca pastorală se termină aproximativ vizavi de fundația/ ruinele refugiului alpin amenajat pe fața N-NV a Muntelui Gaja după anul 2005 de către Administrația Parcul Național Munții Rodnei și măturat de avalanșă în prima iarnă

Căi de acces: din Valea Bistriței Aurii –DN18 –pe la Gura Lala până La Vâltoare-6,6 km drum forestier cu 3 conuri de dejecție post torențială care pun probleme autoturismelor joase; prin Pasul Rotunda (cu 4×4) până în Șaua Gaja (1719 m altitudine)

Mijloace de locomoție: curse Baia Mare-Borșa-Iacobeni-Vatra Dornei până la Gura Lalei; autoturism personal

Sugestii de cazare: pensiuni din Borșa, în Pasul Prislop; cort; la localnicii de pe Bistrița Aurie-zona Șesuri-Rotunda-Cârlibaba

În funcție de durata iernii și sosirea primăverii, în Munții Rodnei, începând de pe la finele lunii mai și în debutul lunii iunie începe înflorirea rododendronului *(smârdar sau bujor de munte) alături de o mare varietate de specii botanice minunate și valoroase, motiv pentru care realizăm an de an escapade alpine pe diferite trasee în acest sezon. De această dată le propun colegilor un traseu aqua-turistic splendid, în amontele văii Lala spre căldarea glaciară a lacului Lala Mare de la poalele Inăuțului și Inăului. Prognoza meteo e ideală- soare, nicio șansă de averse. Starea carosabilului (pe DJ 184 în lucru apoi suind spre Pasul Prislop și în continuare pe DN 18, către Gura Lalei, respectiv la întoarcere spre Pasul Gutâi) e una mizerabilă (cu gropi și praguri afunde inevitabile, adică ”ideale” pentru… distrus autoturismele).

Întâlnirea e stabilită pentru ora 6 dimineața și plecăm spre Borșa-via Cavnic-Valea Izei. Având în vedere lungimea traseului auto (186 km/sens) și pentru a evita la maximum parcurgerea traseului pe un soare puternic nu ne oprim decât în Dealul Văleniului pentru a panorama de-acolo spre Platoul vulcanic Gutâi, Culmea Pietrei, despicătura acesteia pe valea Chei, marea seceră andezitică intruzivă a Pietrei Tisei de la V de Vadu Izei și Șugău, mai aproape către Ocna Șugatag, apoi în Borșa, pentru a nemuri încă o data Pietrosu Rodnei cu căldările sale glaciare încă decorate cu restrânse gulere imaculate de nea, respectiv vârful Puzdre ai cărui versanți sunt deja pigmentați de insulele întinse de rododendron ciclamen. În rest savurăm din autoturism clencerii și jirezile de fân, cuiburile de berze cu pui, tradiționalul arhitectural (enorm de puțin păstrat) din Maramureșu Istoric, începând de pe Valea Cosăului, continuând cu Valea Izei și apoi cea a Vișeului.

La Vâltoare – pe valea inferioară-medie a Lalei- ajungem pe la ora 9,30 iar la 9,45 aproximativ pornim spre lacul Lala Mare savurând din start repezișurile, bulboanele fierbânde, vuietul văii abundente din pricina topirii celor mai de pe urmă depozite de nea de pe versanții Inăuțului, Inăului și ai Crestei Pleșcuței. Răcoare în zonele umbrite de pădurea de rășinoase scăpată de hăcuirea barbară postrevoluționară și pe alocuri spontan regenerată. Sprințare izvoare cristaline și pârâiașe afluiesc în valea Lala din dreapta drumului pietros de TAF/car închis cu o barieră metalică. În dreapta sus, deasupra versanților despuiați de molidiș dar cu o rețea de drumuri de TAF, Munceluțu (1768 m altitudine) apoi vârful Ciungilor (2041 m) de pe Creasta Pleșcuței. Curând în față se ivește piramida vârfului Inăuț-cu depozite subțiri de nea -2222 m altitudine, apoi, în continuarea acestuia spre NE-Muntele Gajei (vârful Gajei 1847 m altitudine) & Șaua Gaja-cu un par de fier și săgeți – indicatoare turistice.

La podul peste valea Lala abandonăm drumul și suim scurt-alert pe poteca pastorală bolovănoasă care iese la tradiționala locație a stânei de sub Tarnița din Ciungi. Stâna era pustie, la întoarcere însă ne vom întâlni cu o mare turmă de vreo 500 de oi și puține capre ce suiau pentru vărat. În pajiștea amplă de pe malul geografic stâng al văii Lala apăre mai întâi o rulotă-colibă apoi o căsoaie de stână trainică, destul de nouă, amplasată într-un lan de agresiv-oportunistă ștevie (Astrantia major) și urzici ce au înlocuit de-alungul vremii, după pășunatul excesiv, pajiștea alpină spontană, deosebit de valoroasă. Remarcăm poteca pastorală largă, aparent circulată și turistic, de pe malul stâng al văii Lala, în loc să traversăm pe puntea șubredă și să continuăm pe marcajul punct albastru, trecând prin fața dărăpănatei foste căsoaie, o urmăm.

Valea Lala curge tumultuoasă, furibundă uneori, alteori cu superbe meandre calme, la stânga noastră. Poteca suia printre molizi și doborâturi rare de vânt, apoi se curmă subit după ce ajungem aproximativ vizavi de dezastrul produs de avalanșa care, în urmă cu mai puțin de un deceniu, a măturat refugiul Administrației Parcului Național Munții Rodnei și o porțiune însemnată de pădure, trunchiurile putrezinde stând încă de-a valma pe malurile și de-a curmezișul văii. Traversăm prudenți zona haotică, suim pe malul geografic drept al Lalei și dăm peste primele tufe înmiresmate de rododendron ciclamen și de marcajul punct albastru care continuă, dublat pe alocuri de panglici albastre de polietilenă agățate în jnepeniș, în amontele Lalei superioare. De pe-aici apăr falnicele exemplare de zâmbri – Pinus cembra – relicte glaciare- îndeosebi pe versantul NV al Muntelui Gajei dar și pe cel E-NE al Pleșcuței, intercalate cu molizi rari, jnepenișului (Pinus mugo), ienupărișului, afinișului. Indiscutabil, spectacolul grandios ni-l oferiră repezișurile, cascadele, marmitele clocotind-înspumate, vuietul văii Lala cu o impresionantă cădere de pantă și deosebit de mare varietate botanică de pe malurile sale accidentate.
Curând apar turiști, adulți dar și copii, un grup măricel din Vișeu de Sus dar și turiști din București, Suceava. Pe poteca ce leagă Șaua Gajei (1719 m altitudine) de lacul Lala Mare vedem mai întâi vreo 3 turiști-schiori apoi câteva grupuri, inclusiv cu copii de 3-10 ani, veniți de prin Vatra Dornei din câte am înțeles. Spectacolul văii Lala superioare se amplifică pe măsură ce ne apropiem de traversarea spre malul drept de unde suișul la căldarea glaciară, vastă, a lacului Lala Mare, devine lejer.

La ora 13,15 poposim pe malul splendidului lac în care se oglindesc albe pete de nea de pe Inăuț dar și bluratele siluete ale câtorva montaniarzi. Odată cu sosirea tot mai numeroșilor turiști pe malurile lacului începu creștinesc-mioritica spălare a picioarelor în undele înghețate din care adineaori am băut apă eco (iar ulterior bio!). Apoi pe malul lacului de la obârșia văii Lala apar PET-urile cu variate licori puse la refrigerat natur. Deh, mârlănia și ecoturismul = două cestiuni paralele!
La poalele Inăuțului o ciurdă de turiști anti natura pasc de zor florile de rododendron, burdușindu-și cu ele plășile de plastic = turism de profit neică! Nu peste multă vreme se ivesc câțiva turiști pe Creasta Pleșcuței dar și două grupuri de câte 5-6 turiști pe vârful Inău, alții suind costiș pe poteca marcată cu punct albastru, de la lacul Lala Mare spre Șaua cu Lac – vârful Inău. Dăm un tur lacului pentru a-l surprinde din toate unghiurile apoi facem plajă mai bine de vreun ceas.

La ora 15,15 o luăm la vale către La Vâltoare, de această dată lumina scoțând la iveală alte, nebănuibile dimineața, frumuseți iar arșița favorizând răspândirea eterat-parfumatelor miresme mixate de jneapăn, ienupăr, rododendron și molizi aflați în debutul înfloririi. Fără a ne grăbi, savurând din plin farmecul zilei și locurilor, în ceva mai puțin de 2 ceasuri ajungem pe platforma fostei rampe de afluire a buștenilor-debitare-sortare-încărcare în autospeciale de La Vâltoare (ora 17). Ne îmbarcăm și o luăm spre Gura Lalei-Pasul Prislop, admirând in passing Inăul, Tomnatecu I, vârful Omului, vârful Clăii, vârful Gărgălău apoi vârful Laptelui, Anieșu Mare, Puzdre și Pietrosu Rodnei iar vizavi/în dreapta, Cearcănu și Podu Cearcănului din Parcul Natural Munții Maramureșului. S-a făcut foarte cald în timp ce ne deplasăm spre casă via Bârsana-Oncești-Pasul Gutâi. Oprim scurt pentru a profita de excelenta apă de izvor de deasupra Bisericii Vlaicului- de lângă un fost canton al drumarilor iar pe la ora 20,30 ajungem în Baia Mare după o primă, grozavă, ieșire la rododendron din vara lui 2015.

Pe vremea coasei dintâi, prin Slătioara și pe Valea Izei

Publicat de Lucian Petru Goja la Jun 10, 2015 în Articole noi, Reportaje turistice | 0 comentarii

Traseul din 21 mai 2015 de Ispas – Înălțarea Domnului (Paștele Cailor) și de Sfinții Impărați Constantin și Elena cu M & A Kelemn și eu

Obiectiv: Maramureșul Istoric abordat dinspre Fisculaș pe Valea Cosăului, Slătioara – situl Papucului doamnei-Cypripedium calceolus, cu retur pe Valea Izei și Valea Marei

Localizare: Maramureșul Istoric, Slătioara

Itinerar: Baia Mare-Cavnic-Pasul Neteda-Călinești-Văleni-Bârsana-Slătioara-Oncești-Vadu Izei-Giulești-Pasul Gutâi-Baia Mare – 180 km

Marcaj turistic: -

Tip traseu: drumeție agro-botanico-turistică

Grad dificultate: ușor

Echipament necesar: lejer, adecvat anotimpului

Lungime și durată: incluzând deplasarea auto 6-7 ore; drumeția propriu-zisă 6-7 km, 3 ore

Diferență de nivel: circa 150 m

Recomandări: de urmărit flora, îndeosebi speciile florale variate incluzând orhidee; în zile de sărbătoare religioasă pot fi admirați sătenii în drum (din)spre biserică sau adunați pe la porțile caselor

Avertismente: zonă cu stână păzită de câini ciobănești și habitat de vipere

Căi de acces: pe Valea Cosăului sau/și pe Valea Izei, apoi în sus pe valea Slătioara

Mijloace de locomoție: autoturism personal; curse de transport în comun

Sugestii de cazare: pensiuni din Bârsana sau la Mănăstirea Bârsana

23 grade C la ora 10,15 când îmi îmbarc colegii de tură (vor fi 32 grade C la soare, în Slătioara, lângă vâltoarea de pe valea omonimă pe la ora 16, și 31 grade C în Baia Mare la ora 18 ). Meteoblue prognozase o furtună cu aversă și descărcări electrice după amiază în jurul orei 15 în Slătioara, din fericire neadeverită, cerul oferindu-ne însă spectaculoasa dezvoltare a cumulonimbușilor amenințători-fotogenici. De mai bine de un deceniu cunoșteam probabil unicul sit maramureșan-din Slătioara- în care habitează cea mai mare și spectaculoasă orhidee – Papucul doamnei – Cypripedium calceolus și de atunci, aproape în fiecare primăvară, uneori și de trei ori în același an, în luna Florarului, am făcut drumeții cu colegii iubitori de peisaje proaspete, flori și rural autentic *(atâta cât a mai rezistat invaziei halucinante a kitschului căpșunistic, începând cu cel devastator, arhitectonic). Și dacă la prima mea descindere, în care am beneficiat de oficiile pertinente de ghid local ale lui badea Hodor și ale fiului acestuia, lector univ. dr. N. Hodor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, am putut admira peste 50 flori minunate și sute de tulpini cu frunze de Papucul doamnei, la fiecare deplasare ulterioară am găsit din ce în ce mai puține deși aveam în vedere perioada înfloririi-în preajma Ispasului (Înălțarea Domnului dar și Paștele Cailor conform tradiției) și ținusem cont dacă primăvara era caldă, secetoasă sau rece și bogată în precipitații.

Pornim din Baia Mare pe cea mai directă abordare spre Slătioara este prin Baia Sprie-Cavnic-Valea Cosăului-Văleni-Bârsana, în plus, această variantă oferă, indiferent de anotimp, o suită de spectacole peisagistice începând cu tangenta NE prin Fisculașul de odinioară și valea superioară a Cavnicului, Piatra Șoimilor, Mogoșa, Gutâiul Doamnei și Trei Apostoli apoi piemonturile V-NV-N ale Munților Lăpușului, continuând cu cele dinspre Culmea Pietrei, Zakarpatya, Munții Maramureșului apoi de pe Valea Cosăului, Valea Izei și valea Slătioara. Din acest motiv, fără vreun indicator cu drum în lucru, optăm pentru ea, regretând însă imediat decizia deoarece chiar ieșind din Baia Sprie spre Șișești se ivesc îngustările șantieristice ale carosabilului DJ 184 apoi blocajele, cu circulația alternativă semnalizată luminos sau de către lucrători iar distracția durează pe întreg parcursul până în Dealul Văleniului, prelungindu-ne tranziția cu aproximativ o oră.

Din Budești în jos, pe Valea Cosăului, apar grupurile de enoriași ieșiți din biserici, de la slujba Înălțării Domnului și sărbătoarea Sfinții Împărați Constantin și Elena apoi, de prin Văleni, specificul maramureșean inconfundabil, în luna mai, spre final, reprezentat de trifoiștile proaspăt cosite, cu iarba abia pălită ridicată la uscat pe clencerii soldățește aliniați, iar de prin Bârsana încolo, pe clenceri și jirezi fotogenice, ne fascină realmente. Statul la cozile drumarilor și prognoza furtunii de la ora 15 fac să nu ne oprim decât în Slătioara, puțin mai sus de școala gimnazială și horincia de pe malul drept geografic al văii Slătioara, la podul de la gura văii Morii. Sub curioasele priviri ale localnicilor sporovăind cu vecinii pe la porțile caselor, multe tradiționale, din lemn, cu tărnațuri discret, dar cu gust artistic, decorate o luăm în amontele văii Morii. Colegii mei se află în premieră aici iar gospodăriile ordonate, prospere, tufe înmiresmate de liliac, merii în floare, trifoiștile parfumate, abia cosite și clencerii riguros aliniați îi încântară imediat.

Spre fundul văii, ținta noastră, pe deasupra magistralei electrice, chiar în zona sitului Papucului doamnei, se dezvoltă rapid, spectaculos dar și amenințător un colosal cumulonimbus și, firesc ultimii decade a Florarului, puterea soarelui și evaporarea masivă generau o atmosferă stânjenitoare ca de saună, pe de altă parte pâcla estompează orizonturile. Fânețele naturale sunt invadate de pufos-globularele semințe de păpădii, flori albastre cerneală și roz-liliachii de amăreală, trecute flori violacee de tătăneasă, pâlcuri de sulimani și margarete iar la trecerea pe lângă gospodării și grajduri, un iz iute și inconfundabil de bălegar proaspăt de grajd ne răvășește nările. Spre surprinderea mea, de această dată nu am descoperit, ca alteori, în luncile fertile și umede specii și varietăți de orhidee. Din fericire am putut însă constata, și aprecia, restaurarea recentă a unei solitare case muntenești de piatră iar după aceea, a unei gospodării cu casă de lemn și șopruri pentru fân cu șarpanta ingenios glisabilă pe verticală în funcție de cantitatea fânului și otăvii depozitate. Într-un Florar anterior ne surprinsese aici un lat covor floral de Sor cu frate dar acum de-abia puturăm vedea dispersate exemplare.

Traversăm valea cu talveg bolovănos-gresos și suim spre situl papucilor. Secarea bălților și eutrofizarea micilor zone umede din pășunea pe care suim spre pâlcurile de aluni îmi par a fi un semn rău. Din pajiște lipsesc banalele specii de orhidee, putem vedea doar câteva tulpini cu frunze vișiniu-leopardin pătate de-ale acestora alături de grupuri mici de flori stelare galben portocalii și câțiva bureți suri, necomestibili. Începem minuțioasa prospectare a sitului papucilor și, cu dificultate, descoperim câteva tulpinițe cu frunze caracteristice dar fără boboci sau inflorescențe. Urmează urcușul direct, abrupt, la poteca de sub magistrala electrică și deplasarea prin rariștea de stejari și tufele mari de alun spre apropiata stână de unde ne întâmpină mirosul aspru-histrionic al târlelor de oi. Tocmai se prepara urda când ajungem la coliba destul de promiscuă. Din fericire, turma de mioare și vitele însoțite de câini ciobănești erau mai departe și nu a trebuit să le suportăm agresivitatea specifică. Coborâm spre sat admirând Muntele lui Șerban – Pop Ivan – Paltinu cu ștrasuri fine de nea apoi Țibleșul și mult mai aproape, impozantă, Măgura Glodului (satul obârșiei Fraților Petreuș). Trecem pe lângă un gard lung și frumos, relativ nou, împletit tradițional din nuiele de alun și protejat pe deasupra cu o cășiță șindriluită, îndărătul acestuia, într-o livadă clasică scăpătata, se ivește o casă de vacanță cu etaj, poate o pensiune, cu arhitectură specifică, ridicată din lobe trainice de lemn și acoperită cu draniță. La stânga, peste nevăzuta de aici vale a Morii, ne atrag atenția ritmurile geometrice ale trifoiștilor abia cosite, șirurile clencerilor sau ale jirezilor, gospodăriile de pe flancul stâng al văii și apoi vatra satului cu biserica. Mai admirăm un pâlc frumos de salcâmi, locația unei foste case trădată doar de narcisele albe ornamentale și o fântână secată, pietruită. Traversăm fânețe naturale, holde de cartofi în curs de răsărire, o livadă cu pruni, trecem pe lângă alte gospodării de o poezie și tihnă patriarhală cu totul aparte după care ajungem la podul gurii văii Morii.

După o zdravănă dușcă de apă răcoritoare, ne îmbarcăm și o luăm până la capătul S al Slătioarei, la vâltoare. Acolo, fiind o zi de mare sărbătoare, nu ne așteptăm să găsim vreun localnic însă dăm peste o femeie ce-și pusese la spălat niște țoale de lână. Inițial nu ne crede că ne aflăm în Slătioara doar mânați fiind de frumusețea florilor dar treptat devine deosebit de volubilă și ne pozează bucuroasă, sperând să postăm imaginile pe Facebook (i-am spus, probabil spre dezolarea totală, că nu se va întâmpla asta, nefiind niște fani ai acestui gen de socializare). Ne luăm rămas bun și coborâm în sat. Mai oprim de două ori pentru a nemuri o casă veche de lemn apoi o gospodărie. Pentru a scăpa de coșmarul rutier dinaintea amiezei decidem să ne întoarcem acasă prin Bârsane-Vadu Izei-Pasul Gutâi. Astfel avem parte de un nevisat spectacol oferit de clenceri, jirezi, articolele artizanale și vestimentare ofertate de localnicii Bârsanei pe la porți, începând dinaintea Mănăstirii Bârsana. Probabil apoteoticul peisaj floral de Florar îl surprindem în lunca din stânga Izei, între Oncești și Vadu Izei, acolo o vastă fâneață naturală fiind imaculată de mii și mii de corole albe de margarete. Spre neplăcuta noastră surpriză, optând pentru această variantă de întoarcere, dăm peste alte blocaje-limitări rutiere pe DN 18, între Vadu Izei și Sat Șugatag dar foarte puțin șicanatoare (gropile de pe Gutâi nu se mai pun la socoteală, ele fac parte din specificul inconfundabil maramureșean probabil).

Cascadele văii Vâlcele – Firiza

Publicat de Lucian Petru Goja la Jun 6, 2015 în Articole noi, Reportaje turistice | 0 comentarii

Traseul din 9 aprilie 2015 cu I. Pop-Topo și eu

Obiectiv: cascadele văii Vâlcele (de pe cursul superior); talvegul cu aflorimente de jasp ale acesteia; poienile din flancul stâng al văii Vâlcele, spre malul geografic drept al Lacului Firiza.
Definiție conform DEX : jasp, (engl.= jasper), rocă sedimentară silicioasă, reprezentând un produs de diageneză și epigeneză a radiolaritelor. Jaspurile sunt silicolite stratiforme, compacte, fin granulare și dure, cu spărtură concoidală sau așchioasă. Sunt formate din calcedonie, cuarț, fragmente de radiolari, impurități argiloase și oxizi de fier și au o culoare variată: roșie, brună, galbenă, verde, roz. Jaspul formează nivele stratigrafice în calcare și depozitele Terigene. O altă definiție jasp (jaspe- fr.) varietate de calcedonie sau de opal ce conține pigmenți de oxizi de fier care îi conferă diferite culori: roșu, galben, brun, verde sau negru. Se deosebesc jaspurile-petre semiprețioase-: opal (varietate feruginoasă de opal), rubanat ( în tufurile porfirice silicioase) și porțelan (în argile, la contactul cu magmele intruzive în curs de consolidare).

Localizare: Maramureș, Munții Igniș, zona Lacului Firiza

Itinerar: Baia Mare-Ferneziu-Cabana Silvică Vâlcele-Firiza-23 km aproximativ

Marcaj turistic: nu există; reper util borna silvică UP III/107 de pe culmea care separă bazinul hidrografic al văii Moldoveanului (SV) de cel al văii Vâlcele (E-NE)

Tip traseu: drumeție în circuit

Grad dificultate: ușor

Echipament necesar: adecvat anotimpului; neapărat bocanci aderenți; utile bețele de trekking pentru coborârea în albia accidentată a văii Vâlcele și la cele două cascade

Lungime și durată: 3-3 ore și 30 de minute incluzând deplasarea din/ în Baia Mare; circuitul propriu-zis necesită circa 2-2 ore și 30 de minute în care se parcurg vreo 8-9 km

Diferență de nivel: 250-300 m

Recomandări: harta zona turistică Baia Mare-Tăuții Măgherăuș din seria Gutinul turistic 2005

Avertismente: atenție la coborârea la cascade pe malurile foarte abrupte, instabil cel stâng al cascadei mari, inferioare, cu marne friabile și bolovani andezitici facil dislocabili; atenție sporită la deplasarea prin talvegul bolovănos blocat cu ramuri, trunchiuri, aluviuni

Căi de acces: din Baia Mare prin Ferneziu până în dreptul Cabanei Silvice Vâlcele (în aval de Pensiunea Căprioara de la coada Lacului Firiza)

Mijloace de locomoție: autobuze locale Baia Mare-Firiza; autoturism personal; mountainbike

Sugestii de cazare: pensiuni dn Firiza sau Baia Mare

Plecăm doar în doi din Baia Mare pe la ora 9. Sunt 6 grade C, cer variabil (soare generos și 13 grade C la finalul traseului-adică o fastă zi de turism montan). Șoseaua înseamnă o catastrofă rutieră în zona Ferneziu-Firiza. Superbe oglindirile matinale, turcoaz-albastre, ale Lacului Firiza. Parchez la stânga Cabanei Silvice Vâlcele, aproape de o vilă. Poarta acesteia e deschisă și din curte ne întâmpină prietenos un frumos brac german sârmos. Ionică P. Topo fixează GPS-ul apoi o luăm spre V-NV pe un drum de car/TAF. Trcem pe lângă gospodării rare, mai sus pe lângă o căprărie (unde în perioada mai-septembrie se poate cumpăra caș proaspăt și urdă). Drumul suie lejer, fiind flancat de carpenii retezați ai unui vechi gard viu apoi la stânga apare o alungită poieniță umbrită de arini în care, prin iunie, înfloresc gladiolele sălbatice. În dreapta, lineară, orientată aproximativ V-E, curge modesta vale Vâlcele. Dincolo de ea, spre NE, se văd vreo 3 răzlețe case muntenești și sute de sperietori pentru mistreți (saci de rafie sintetică & PET-uri) atârnate de ramurile pomilor fructiferi și ale arinilor. Deasupra lor codrul e înviorat de albele siluete, subțiri, ale mestecenilor tineri. Ieșim curând pe o culme-reper BS III. 107 marcată pe un fag și pe un bolovan andezitic. În dreapta e o poiană alungită aproximativ N-S, cu o căsoaie de stână apărută aici în urmă cu vreun an, la V de ea curge modest valea Moldoveanului și se înalță vârful Ostra-825 m altitudine, cu versantul E exploatat forestier la ras, în urmă rămânând martoanele ordonate *(șiruri paralele de ramuri). Sub martoane, la poalele E-SE ale Ostrei, e o poiană cu colibă pastorală, un măr sălbăticit și o cruce de lemn comemorând moartea unor firizeni consecutiv trăznetului (și aici înfloresc vara gladiolele sălbatice).

Continuăm la dreapta, spre N, urmărind șleaul de car/TAF, depășind un huci cu tineri plopi tremurători și carpeni, ieșind în cea de-a doua poiană din flancul stâng al văii Moldoveanului, cu un șopru pentru fân aplasat aproximativ central, și vreo 2 meri sălbăticiți (locație de gladiole sălbatice-afectată în anii în care fâneața e cosită sau păscută de turma de capre). Drumul suie de acum costiș la dreapta, intrând în făget. Îl urmăm. În dreapta începe să se audă curgând valea Vâlcele – foarte modestă în anii/ perioadele secetoase, altfel spectaculoasă. Suim pe drum până într-o zonă de platou din care, privind în dreapta, vedem un vâlcel sec și dincolo de el, spre NE, afunda vale Vâlcele cu două cascade-evantai. Cea superioară, mai mică, apare la doar câțiva metri SE de drumul forestier ce suie din valea Romană pentru a ocoli pe la E poalele vârfului Ostra. A doua, mai mare – înaltă de 10-12 m, e mai înspre aval cu circa 50-60 m. O abordăm pe prima, admirând ștergarul alb-cristalin al apei apoi coborâm prin albie, ținem malul drept pe curbă de nivel ajungând în zona V a cascadei mari scăldată în soare. Coborâm din nou în albie, folosindu-ne tălpile Vibram aderente și bețele de trekking. Apoi suim spre baza cascadei, cu o înspumat-șampanizată marmită. Până acolo avem de surmontat, prudent, praguri aluvionare, bușteni groși și putrezinzi de fag dar și bolovani, printre cei adnezitici, sur-negricioși, ivindu-se unii roșii cărămizii, ocru-portocalii, ocru pal sau gălbui, de jasp (aceste roci silicioase pot fi admirate și pe cursul superior/ incipient al văii Vâlcele, până sub vârful Tocastru – zona E precum și pe pâraiele născute din fosta Poiană a Cocoșului (plantată în urmă cu vreo 5 decenii cu molizi, azi în curs de exploatare forestieră).
În această etapă nu știm încă pe ce vale sunt formate cascadele. Avem impresia că ar putea fi vorba de cursul superior al văii Vălinilor (care în Firiza, aproape de vărsarea în valea omonimă, formează niște scurte și impresionante chei ferestruite prin rocile vulcanice și Cascada Vâltori). Pentru a ne edifica, optăm pentru varianta mai dificilă, cea de deplasare în aval, direct prin albia accidentată iar acolo unde nu e posibil, din cauza malurilor abrupte, pe flancuri. Nici aici nu lipsesc poluanții specifici lucrătorilor forestieri (PET-uri, folii de polietilenă, bidoane de ulei pentru motor, anvelope de TAF/autocamioane etc. – păcat!). Treptat, de pe un mal pe altul, fagii dezrădăcinați par niște inutilizabile, stânjenitoare frecvent, punți. Malurile sunt decorate pe alocuri de florile albe, modeste, de captalani – Petasites album (un deliciu pentru Moș Martin) dar îndeosebi de brebeni sau colțișori ciclamen liliachii – Dentaria glandulosa.

Valea devine nepracticabilă, motiv pentru care ieșim costiș din ea, spre S, deasupra unei prime poieni cu perspectivă spre versanții V-NV ai Ignișului, vârful Ostra fiind mereu în dreapta noastră. La stânga se conturează un pârâiaș în timp ce valea Vâlcele o ia aici mult în dreapta. Între pârâiaș și valea Vâlcele e o altă poiană orientată aproximativ NV-SE, cu pruni, clăi de fân protejate de cervide cu garduri scunde, sute de sperietori pentru mistreți, posibil și pentru urșii amatori toamna de fructe diferite. Trei case muntenești se văd aici iar mai apoi, pe măsură ce coborâm spre coada Lacului Firiza, apar casele de vacanță, vilele și o cabană muntenească strașnică, recent ridicată din bârne de molid lăcuite.

Coborâm vreo 300 m pentru a da în șoseaua desfundată Firiza-Ferneziu, cotim dreapta și după alți vreo 200 m ne încheiem circuitul la mașină. Bracul german sârmos, fotogenic, cuminte, prietenos, ne-a însoțit permanent, scăldându-se adesea în vale sau băltoace dar, chiar înainte de finiș, din curtea unei vile-palat postloviluționar năvălește prin poarta deschisă un uriaș ciobănesc carpatin care i se aruncă sălbatic la beregată. Noroc că bracul avea o curea lată și groasă din piele la gât, altfel, până ce proprietarul ciobănescului ar fi intervenit, l-ar fi ucis. Din fericire, bracul sârmos s-a ales doar cu coapsa perforat-sângerândă dar ne întrebam pe cine ar fi atacat ciobănescul carpatin în lipsa bracului sârmos. Pe noi probabil?! În cele din urmă, având în dreapta finalul văii Vâlcele și dincolo de Pensiunea Căprioara din debutul Firizei, valea Vălinilor, suntem pe deplin lămuriți asupra chestiunii – cascadele (admirate de mine prima oară în februarie 2014 alături de M & A Kelemen și D. Pascu) se află pe cursul superior al văii Vâlcele. Îmbarcați, în drum spre casă, admirăm strălucirile feerice ale Lacului Firiza ocolindu-l prin dreapta, fără a mai coborî la el.

Din Vărai, primăvara devreme, pe Prisnelu Vălișoarei și Prisnelu Văraiului

Publicat de Lucian Petru Goja la Jun 1, 2015 în Articole noi, Reportaje turistice | 0 comentarii

Traseul din 29 martie 2015 – cu N & N Fănățan & eu

Obiectiv: din Țara Chioarului în Vărai *(toponimie derivată din maghiarul var aj –poalele cetății, cu referire probabil la fostul castru roman menționat în secolul II d.Ch. pe platoul Prisnelului Vălișoarei); Prisnelu Vălișoarei (661 m), Vălișoara (fostă Valea Rea), Prisnelu Văraiului (631 m); prospectarea stadiului vegetativ al florei specifice Podișului Someșan calcaros, îndeosebi al varietăților de Iris pumila și Iris graminea alături de Arum maculatum-rodul pământului, o rudă a calelor care vegetează în Maramureș și pe calcarele Prislopului sub Dealul Toporu dar și Galanthus nivalis-ghiocei, Allium ursini-leurdă, Corydalis cava-brebenei albi și roșii-ciclamen, Scilla bifolia-viorele, Viola odorata-toporași, foarte numeroase exemplare de Helleborus purpurascens-spânz, Euphorbia sp.-lapte câinesc, cocoșei – măseaua ciutei sau călugări-Erythronium dens canis, albăstrele-Hepatica nobilis etc.

Localizare: Maramureș, Podișul Someșan, Vărai

Itinerar: Baia Mare-Șomcuta Mare-Valea Chioarului-Vărai-aproximativ 45 km*** după reabilitarea (pietruirea) drumului din Vărai pe Valea Caselor-Gura Văii Rea-Vălișoara, cel puțin până în Gura Văii Rera se poate merge cu orice autoturism (opțional, se reduce astfel o oră de mers pe jos în traseu)

Marcaj turistic: pe culmea Prisnelului Vălișoarei – șaua Tămâiță – Valea Caselor apare (pe alocuri) un marcaj pseudoturistic bandă albastră, neîngrijit, care nu este standard

Tip traseu: drumeție în circuit

Grad dificultate: ușor

Echipament necesar: adecvat anotimpului; neapărat bocanci aderenți, utile bețele de trekking la pasajele pe limbile de grohote de la SV-V ale Prisnelului Vălișoarei

Lungime și durată: circa 14 km, 4 ore (se adaugă aproximativ 1 oră și 30 de minute -2 ore pentru accesul tur-retur spre Baia Mare

Diferență de nivel: vreo 400 m

Recomandări: de efectuat în perioada final martie si debutul lui aprilie sau toamna, la final de septembrie și octombrie, pentru a surprinsde mirificele pasteluri autumnale

Avertismente: cuesta calcaroasă V-NV (aproape verticală) a Prisnelului Vălișoarei e deosebit de friabilă post tectonizare și alterările exogene multimilenare – nu încercați s-o escaladați și nu vă expuneți pe buza sa superioară – risc de accidentare gravă

Căi de acces: din Valea Chioarului prin Vărai; din Buciumi prin Fericea sau de la S, din Sălaj-valea Someșului-Letca, în amontele văii Purcărețului până în Vălișoara

Mijloace de locomoție: curse interurbane; autoturism personal; mountainbike

Sugestii de cazare: cort

Burniță discontinuă sâmbătă, o temperatură maximă de 10 grade C. Burniță duminică dimineața, cer acoperit și neguri joase. Aparent, o duminică turistic ratată. Stabilim împreună cu Nelu F. să vedem dacă nu cumva după ora 10 dimineața burnița se va opri. Plecăm abia la 12,10 din Baia Mare spre Șomcuta Mare. Cer mohorât. Peisaj tern, exceptând corcodușii aflați în curs de înflorire și sălciile plânse, verzi-crud-gălbui. Mici turme de oi cu drăgălași miei albi, oacheși, negri pana corbului, pasc cuminți la intrarea în Vărai.
Parchez pe la confluența văii Bâz, cu obârșia aproape de Purcăreț, cu valea Caselor, lângă Căminul Cultural, ne luăm bețele de trekking, rucsacii ușori și pornim în amontele văii Caselor, cu prim obiectiv șaua de la Gura văii Rea (circa 1 oră de mers). Valea are albia modestă dar crunt poluată cu borhot fiert, puturos, provenit după fiertul horincii. Depășim horincia și valăul de adăpare a vitelor din zona V a Văraiului, ambele rămân la stânga, în dreapta o cruce neagră de andezit cu un Christ crucificat, bronz-auriu. Mai apoi o răstignire cu cruce de lemn. În fânețele livezilor apar din start sute de buchețele de ciuboțica cucului, pâlcuri cam trecute de albăstrele, numeroase flori de spânz dar și verzi covoare de priboi (Vinca minor) care vor înflori în circa 2 săptămâni. Remarcăm drumul pietruit, cilindrat, circulabil cu orice autoturism deocamdată dar, oricum, mașina noastră e rămasă tot mai departe-n urmă.

Abandonăm drumul și o luăm pe un șleau de car apoi prin livezile de pruni cu doline aliniate aproximativ N-S (paralele cu valea Caselor aflată ceva mai spre E), majoritatea pline cu resturi vegetale, gunoaie menajere, lăstăriș, arbuști. Începe să sufle un vânt cu rafale reci. Înainte și la dreapta de-abia deslușim Cornul Pleșii. Sunt foarte frumoase ritmurile cromatice ale parcelelor înguste, ogorâte, gunoiate, grăpate și plantate cu cartofi, altele semănate cu grâu de toamnă. Treptat deslușim traseul drumului reabilitat care face o voltă amplă ascendentă spre NV, apropiindu-se de șaua Gura văii Rea. De acolo drumul coboară mai abrupt, trece pe lângă Pădurea Școlii și Fântâna de Sub Stan care-s în dreapta. Sute de corni înfloriți înviorează huciul deasupra căruia se conturează treptat peretele calcaros, pluristratificat (SV) al Prisnelului Văraiului, la V ivindu-se turla argintie a bisericii din Vălișoara și un cimitir restrâns. Acolo unde drumul cu traseu nou, pe alocuri, suie spre Vălișoara, îl abandonăm și suim direct prin pajiștea recent aprinsă, continuând să urcăm costiș, depășim o zonă accidentată, cu vechi alunecări de teren, din partea S-SV a Prisnelului Vălișoarei, după 1 oră și 45 de minute de la start ajungem sub cuesta V a acestuia. Pentru a ajunge în zona NV, la locația în care am admirat la 10 aprilie 2014 o zonă circulară cu diametrul de doar 40 cm în care au înflorit câteva scunde exemplare de Iris pumila – albastre cerneală, trebuie să evităm prin stânga grohotele dar mai ales aparent impenetrabilul hățiș de măceși, porumbari, corni, muri, peri sălbatici, păducei, totul înlănțuit haotic, dezolant, de lianele exuberant-șerpești ale curpenilor. Caut o variantă pastorală diferită celei din primăvara anului precedent, nu e bună dar descopăr o zonă necunoscută mie cu săbiuțe verzi argintii –frunze abia mijite de de Iris pumila, lungi de 2-5 cm, nici urmă de flori ori boboci.

Coborâm mai spre V și dăm de o potecă de oi, mistreți, căprioare și, pe alocuri de-a bușilea, adesea agățat în haosul dens și țepos, ies la valul grohotos al pajiștii invadată de licheni și mușchi verzi gălbui, printre bolovani fracturați, ocru-suri. Imediat mă aflu la locul unde am admirat în debutului lui aprilie 2014, la doar 2 zile după profesorul A. Medve din Năpradea, și alături de colegii mei A & M Kelemen și M. Gheție, superbele flori albastre-indigo de Iris pumila. Aici săbiuțele frunzelor nu au decât 1,5-3 cm lungime iar înflorirea se va produce în jur de 10-15 aprilie abia. Vântul nu mai bate (ne și protejează Prisnelul Vălișoarei).
Facem un scurt popas apoi ne întoarcem pe o potecă ceva mai accesibilă, trecem pe lângă un păr sălbatic impozant la poalele căruia remarc numeroase frunze de Arum maculatum, flori de Scilla bifolia, Helleborus purpurascens și Corydalis cava roz-ciclamen, trec pe sub izvorul- fântâniță cu numeroase urme de căprioare după care ieșim la N de Vălișoara, treptat vizibilă după degajarea lentă a nebuloaselor. Suim pe un picior cu potecă pastorală abrupt-grohotoasă, ieșind în mici serpentine la borna de beton de pe platoul Prisnelului Vălișoarei, pe locația fostului fort, sau castru roman, din sec. II d.Ch. La S e satul Vălișoara, departe, la stânga valea Purcărețului, satul Purcăreț, la N satul maramureșean Fericea, la NV se remarcă meandrele râului Someș și o parte din satul maramureșean Chelința. La SV Platoul Carstic Cozla, în neguri zona Traniș-Năpradea-Cheud, binișor conturate la V dealurile împădurite din dreapta Somelului – Dealul Morii, Dealul Mare și Prisaca. De acum ținem spre E culmea degajată de vreo 2-3 ani de tufele de arbuști, în pădurea de foioase apar numeroși brebenei, călugări ciclamen și albi, viorele, rodul pământului, ajbăstrele, ghiocei și numeroase frunze îngust-lanceolate de Iris graminea (care vor înflori – timp de 4-5 zile doar – probabil în prima parte a lunii mai), pe versantul NE numeroase leurde și uscate, din toamnă, inflorescențe de Bănuții lui Iuda.

Coborâm în șaua Tămâiță. Apare, efemer, soarele în timp ce suim Prisnelul Văraiului (culmea vestică), iese pe creștetul acestuia. Fiind destul de târziu nu mai continuăm coborârea lejeră spre Gura Stânii – la situl cu fosile marine (scoici, melci îndeosebi, detritus litoral cimentat) – ci o luăm direct spre șaua Gura văii Rea, ocolind niște ogoare și o mică, nenorocită și neavenită aici, plantație de brad. Mai avem de parcurs, ca-ntr-o plimbare de după-amiază, lejeră, pajiștea cu numeroși pruni pentru a da în drumul văii Caselor pe care ajungem la mașină. Totul a durat aproximativ 4 ore. A fost fain și interesant chiar dacă pentru a redescoperi minunatele flori de Iris pumila va trebui să ne întoarcem aici prin 12-15 aprilie iar pentru Iris graminea, abia prin decada întâia a lunii mai. Pentru Nelu & Nicoleta F. aceasta a reprezentat un nou traseu în premieră.

Din Baia Sprie, pe valea Limpedea, la Cabana Virgină și Ereșu Mare

Publicat de Lucian Petru Goja la May 29, 2015 în Reportaje turistice | 0 comentarii

Traseul din 25 aprilie 2015 cu M & A Kelemen, I. Pop-Topo, N & N Fănățan & eu

Obiectiv: valea Limpedea și creasta principală a Gutâiului-zona Scutu Mare (1141 m) – Ereșu Mare; Cabana Virgină; Drumul lui Maurer (pasionat vânător, fost premier în Epoca de Aur), Picioru Lung

Localizare: Maramureș, Munții Gutâi-la V-NV de Pasul Gutâi, Baia Sprie

Itinerar: Baia Mare-Baia Sprie-Pensiunea Limpedea – aproximativ 19 km

Marcaj turistic: doar discontinuu, pe creasta principală, bandă roșie veche de peste 4 decenii; în zona Cabanei Virgine marcaj turistic bandă roșie aleatoriu, non standard; săgeți roșii pe Drumul lui Maurer *(care leagă Cabana Virgină de DN 18 – foarte puțin mai jos de Pasul Gutâi, către Baia Sprie)

Tip traseu: drumeție în circuit

Grad dificultate: mediu

Echipament necesar: adecvat anotimpului; neapărat bocanci aderenți; foarte utile bețele de trekking îndeosebi la coborârea pe porțiunile abrupte și accidentate ale Piciorului Lung, spre flancul stâng al văii Limpedea

Lungime și durată: 8-9 ore, circa 16-18 km

Diferență de nivel: aproximativ 600 m

Recomandări: harta turistică Baia Sprie-Șișești din seria Gutinul turistic 2005; preferabilă harta turistică Baia Mare-Baia Sprie-zona Apșa (Ucraina)

Avertismente: habitat de urși, mistreți, cervide și vipere

Căi de acces: din Baia Sprie, zona E, vizavi de Ciontolan, pe drumul auto-forestier ce suie în amontele văii Limpedea până într-o șa de la NV de Scutu Mare, în continuare pe culmea principală, aproximativ pe direcția E-SE iar de pe Ereșu Mare la S-SV

Mijloace de locomoție: autobuzul urban nr. 8 – Baia Mare-fosta Flotație Baia Sprie; autoturism personal; mountainbike

Sugestii de cazare: pensiuni turistice din Baia Mare sau din Baia Sprie; Cabana Mogoșa; Stațiunea Turistică Șuior

6 grade C dimineata la 8 în Baia Mare apoi, datorită soarelui strălucitor, 13 grade C în Baia Sprie (vor fi 26 grade C după-amiaza la ora 16,30 în Baia Mare, la încheierea turei).

Din rațiuni de incapacitate autoturism N & N Fănățan se deplasează cu autobuzul nr. 8 și ne așteaptă la Pensiunea Limpedea din Baia Sprie. Pornim împreună din parcarea pensiunii, în amontele văii Limpedea, pe la 8,30, traversăm valea prin vadul bolovănos îngust, apoi continuăm circa 11 km pe drumul auto-forestier pietruit, cu două zone noroioase spre final. Trecem succesiv peste 5 poduri de beton și vizăm șaua culmii Gutâiului de la NV de Scutu Mare. Valea Limpedea își merită numele, având apele cristaline, repezi, o mare diferență de nivel, praguri, bulboane fierbânde (nu e de mirare că Pensiunea Limpedea, aflată la N de Ciontolan și aproape de DN 18, și-a amenajat pe cursul său inferior câteva bazine pentru păstrăvi). Curând apar grămezile mari de trunchiuri de foioase și molid alături de stivele de meteri destinați ca lemn de foc. Drumul șerpuiește spre N-NE apoi o ia la NV acompaniază spre obârșii afluenții văii Limpedea. Două căprioare o tulesc în codrul tânăr, chiar în prima parte a traseului, ulterior nu mai vedem sălbăticiuni ci doar urme de căprioare, ciute și una de lup. Pe firul văii înfloresc calcea calului, captalani, viorele, podbali, parazitarul cucuruz sau muma pădurii, apoi mai sus, lușcuțele, călugării ciclamen, colțișorii, brebeneii. Făgetul abia a înverzit până la altitudinea de 750-800 m.

După vreo 8-9 km ajungem într-o zonă de parchet forestier cu rampă de afluire-debitare-încărcare în autocamioanele speciale a materialului lemnos (molizi cu trunchiuri groase de peste 1 m și lungi de peste 30 m, fagi seculari…). De aici mai ținem vreo 2 km drumul, spre SV ni se deschid succesive perspective spre Mons Medius (fosta carieră terasată de exploatare a neferoasele de către Exploatării Miniere Baia Sprie), orașul Baia Sprie, vârful Igniș, vârful Frăsineasa – Bagneu – Ulmoasa – Tocastru – Pleștioare, mai apoi spre Mogoșa-cu pârtiile de schi.

După 1 oră și 15 minute de la debut, în dreapta sus se văd pentru prima oară stâncăriile impresionante ale Ereșului Mare – abruptul S-SV. Mons Medius apare, împreună cu zona E-SE a orașului Baia Sprie, la 1 oră și 30 de minute de la debutul traseului. La ora 11,15 (după 2 ore și 45 de minute de la start) abandonăm drumul forestier cu foarte puțin timp înainte de-a ajunge în șa, din dreptul unui fag cu rădăcini fotogenice, suim pe un drum de TAF spre dreapta, ajungem la H-ul silvic roșu, pe culmea principală, având la NV cursul superior al văii Chiuzbaia în zona schitului și dincolo de ea, versanții S-SE ai Ignișului, vârfului Igniș cu relee de comunicații și puține depozite mici de nea. Până aici bornele silvice au lipsit cu desăvârșire. Aici apare însă Bs I/185 și pe urmă Bs I/160, Bs I/184. De aici continuăm pe poteca/drumul de TAF de culme principală. Zărim cu greu pe fagii bătrâni vechiul marcaj turistic bandă roșie. Tot de pe-aici (aproximativ 950-1000 m altitudine) apar brândușele, călugării iar lușcuțele acoperă versanții sub forma unor întinse limbi verzi strălucitoare. Vedem în dreapta culmii și o dublă scăldătoare de mistreți. Scurt timp poteca largă urmărește ascendent versantul SV apoi trece pe versantul NE unde apare neaua nu mai groasă de un lat de palmă, grea și umedă. La NE, aproape, se văd stâncăriile Pietrei Rea și mult mai departe, albiți de nea, Munții Rodnei (zona vârfului Bătrâna-Pietrosu Rodnei).

Poteca podită cu nea ocolește prin N-NE Scutu Mare, traversând pe curbă de nivel un făget rar, apoi zone cu lăstăriș de fag și insule de molizi plantați în urmă cu peste trei-patru decenii. Spre E, prin pădure, apare Creasta Cocoșului, mai apoi, în dreapta ei, Secătura Gutâiului. Ajungem într-o șa largă aflată între Scutu Mare și Ereșu Mare, o potecă vânătorească se desprinde la dreapta (SV). Cabana Virgină e la nicio sută de metri sub culme, lângă un izvor-fântâniță ingenios protejată cu lobe de fag. Sub trainicul adăpost cinegetic construit din bârne, dotat cu un godin, două priciuri suprapuse și saltele groase/elastice-puse pe cant în conservare, ușa deschisă fiind dublată de un grilaj solid din fier beton, se mai văd un valău și o fostă hrănitoare pentru hoiturile destinate ademenirii urșilor. Se spune că acest refugiu cinegetic ar fi fost amenajat pentru Ion Gheorghe Maurer – fostul premier al Marelui Cârmaci Nicolae Ceaușescu, iubitul nostru conducător. O potecă fusese pe-atunci ingenios trasată dinspre DN 18 –botezată Drumul lui Maurer – ajungând la Cabana Virgină după traversarea costiș-ascendentă a minunatului făget.

E ora 12 – adică s-au scurs 3 ore și 30 de minute de la plecarea de la Pensiunea Limpedea. E soare dar adie o briză rece. Facem un scurt popas după care dăm de dubiosul marcaj turistic non standard-bandă roșie, în timp ce suim spre SE pe Ereșu Mare, deasupra platoșelor de lave andezitice și a coloanelor sur-argintii. Nu mai vedem marcajul de-aici încolo. Pe Ereșu Mare mai facem un scurt popas în care panoramăm spre Scutu Mare, vârful Igniș, Mons Medius, Baia Sprie, spectaculosul bazinet hidrografic (vast) al văii Limpedea și apoi spre Baia Mare – iazurile de decantare a sterilului de la flotațiile neferoaselor. Drumul lui Maurer – plantat și treptat acaparat de huci, se mai conturează spre SE. Două culmi se desprind dincolo de Ereșu Mare din cea principală. Una apropiată, scurtă, SV-V și o alta lungă-Picioru Lung -S-SV, pe care vom coborî spre flancul stâng inferior al văii Limpedea. Mai întâi din culme o luăm pe un drum abrupt-grohotos ce ne scoate într-o șa din care, privind înapoi (N-NE) admirăm stâncăriile Ereșului Mare iar la V-NV turnurile andezitice ale Scutului Mare. Efectuăm un traverseu spre stânga – E-SE – peste un torent grohotos, urmărind Drumul lui Maurer până pe Picioru Lung. Din acest moment ținem riguros-descendet Picioru Lung, pe alocuri marcat de bolovani andezitici, ulterior de aglomerate vulcanice de tip brecii. Treptat, la stânga culmii, se conturează un povârniș abrupt și terase situate la 30-50-80 m mai jos, aferente flancului geografic drept al văii Frăsinet. Imediat după coborârea de pe Ereșu Mare apare Bs I/195 apoi, pe Picioru Lung, Bs II/16, II/11 iar în zona unei vaste exploatații silvice, situate una lângă alta, Bs II/7 și Bs I/199 bis, mai jos Bs I/199.

Intrăm într-o zonă abruptă, bolovănoasă, cu numeroase doborâturi de vânt, în care deplasarea e dificilă, continuăm orientându-ne treptat către dreapta, apropiindu-ne astfel de versantul geografic stâng, foarte abrupt, al văii Limpedea pe care, prudenți, folosim la maxim bețele de trekking și coborâm la drumul forestier pe care am urcat dimineața. Mai aveam de mers circa 1,5 km pentru a ne încheia circuitul la Pensiunea Limpedea. Pe parcurs admirăm spectacolul apelor însorite ale văii Limpedea de soarele generos al după-amiezii. Personal am parcurs în două rânduri culmea principală dintre Pasul Gutâi-Șaua Iezuri-Igniș Est, finalizând prin Groapele Chiuzbăi – Cariera Tău Roșu la Rezervația Limpedea din Ferneziu (cu Papa, Jancsi M, Emil M. și fiicele sale) apoi iarna, pe o nea groasă și cu crustă periculoasă de gheață, porțiunea de creastă dintre Pasul Gutâi și impresionantul Turn Ars (cu Mitică I. și Ionică P.-Topo) dar niciodată nu am realizat circuitul de azi. Exceptându-l pe Ionică P. Topo, acest circuit spectaculos a constituit o frumoasă premieră pentru noi toți ceilalți iar ziua fusese una ideală, însorită apoi cu cerul treptat invadat de colosali cumulo-nimbuși fotogenici spre Maramureșu Istoric.

În Munții Gutâi, pe Turnu Ars

Publicat de Lucian Petru Goja la May 18, 2015 în Articole noi, Reportaje turistice | 0 comentarii

Traseul din 6 mai 2015 cu M & A Kelemen, I. Pop-Topo și eu

Obiectiv: în Munții Gutâi, abordând Turnu Ars, un spectaculos martor de eroziune piroclastic (roci aglomerate vulcanice de tip brecii) suind din DN 18 pe valea Frăsinet-reper Bs II/ 23, apoi pe valea Săcădaș- cu cascadă și repezișuri, trecând pe la un lac colmatat, azi cu aspect de turbărie, ieșind la un pândar de urși-cabană vânătorească (aflat la N de o coamă stâncoasă colosală, glisată și blocată pe versant, în șaua dintre valea Săcădaș la NV și valea Frăsinet superioară la E); de aici traseul suie constant și susținut pe o culme N , ajungând la Poteca lui Maurer- 1072 m alt; reper o cruce albastră pe un molid. În continuare traseul o ia la dreapta, costiș, pe Poteca lui Maurer – cinegetică (care leagă DN 18 – imediat sub Pasul Gutâi SV, de Cabana Virgină aflată în șaua dintre vârful Ereșu Mare și vârful Scutu Mare), ulterior coborând pe o culme abruptă marcată de aflorimente de roci piroclastice, Turnu Ars fiind cea mai reprezentativă formațiune; de aici, spre E-SE se aude/și vede circulația auto de pe DN 18 în zona Piatra Ecoului și sub Biserica Vlaicului; se coboară pe culmea cu aspect stâncos-custuros, mai apoi în avalul văii Turnu Ars, ieșind în DN 18 la 789 m altitudine. Pentru a ajunge în debutul traseului (581 m altitudine) se poate urmări descendent DN 18 – pe direcția Baia Sprie sau, preferabil pentru cunoscători, scurtcircuita serpentinele acestuia, în zona fostului Canton al drumarilor apărând marcajul turistic bandă albastră care leagă Baia Sprie-fosta Flotație de minereuri neferoase, cu Poiana-Păstrăvăria Șuior – Drumu Măriuții-Poiana Boului – traseu care continuă apoi spre Creasta Cocoșului); de la fostul Canton al drumarilor banda albastră o ia o vreme pe sub linia electrică de înaltă tensiune după care scurtcircuitează în continuare curbele DN 18 înainte de-a ieși la bifurcația acestuia (înspre stânga către Cabana /Lacul Mogoșa și Stațiunea Turistică Șuior, înainte și în jos către Baia Sprie)

Localizare: Maramureș, Baia Sprie, Munții Gutâi – versant S

Itinerar: Baia Mare-Baia Sprie-DN 18 – până la valea Frăsinet inferioară și drumul de car ce suie spre pândarul urșilor-27 km

Marcaj turistic: nu există, dar la întoarcere, după ieșirea de pe firul văii Turnu Ars în DN 18, apare marcajul turistic bandă albastră Baia Sprie-Poiana Șuior-Drumu Măriuții

Tip traseu: circuit montan

Grad dificultate: mediu spre dificil datorită pantei mari și a zonelor accidentate

Echipament necesar: adecvat anotimpului; obligatoriu bocanci aderenți și bețe de trekking; de la pândarul de urși în sus, spre vârful Frăsinet -923 m altitudine- și apoi la Poteca lui Maurer – culmea are porțiuni în care panta depășește 45-55 grade

Lungime și durată: 10-12 km, 5 ore și 30 de minute-6 ore

Diferență de nivel: 491 m

Recomandări: harta Zona turistică Baia Sprie Șișești din seria Gutinul turistic 2005; Harta turistică Baia Mare – Apșa (Ucraina) – amândouă fiind însă depășite, necesitând grabnice actualizări și corecții de poziționări și toponimii

Avertismente: habitat de urși, mistreți, cervide și vipere

Căi de acces: din Baia Sprie pe DN 18

Mijloace de locomoție: curse de autobuze-microbuze Baia Mare-Sighetu Marmației; autoturism personal

Sugestii de cazare: la Cabana Mogoșa sau Stațiunea Turistică Șuior; pensiuni din Baia Sprie, Baia Mare sau hoteluri din aceste orașe

Ne întâlnim și plecăm din Baia Mare către Baia Sprie-Gutâi la ora 9. Sunt 16 grade și umiditate atmosferică excesivă. Depășim bifurcația DN 18 spre Mogoșa-Stațiunea Turistică Șuior, facem volta mare stânga apoi la dreapta, oprind într-o parcare largă din dreapta DN 18 (de ani de zile afectată de alunecările de teren). La stânga șoselei, pe un arin, apare marcajul turistic bandă albastră și mai jos de el, valea Frăsinet acompaniată prin pădurea de foioase de un drum de car orientat spre NV. Valea e în stânga drumului și pe malul ei drept se vede o veche captare de apă potabilă (în 1905 au fost captate în zona valea Sărmașu Mare-valea Frăsineasa-Păstrăvăria Poiana Șuior trei izvoare abundente).

Mergem în amontele văii Frăsinet (remarcăm, la stânga, pe un fag, Bs II/23 marcată cu roșu). Ajungem la o bifurcație de văi. Cea NV – valea Săcădaș, fiind mai abundentă, la NE conturându-se ca un rectiliniu pârâiaș zglobiu, cu o mare cădere de pantă, valea Frăsinet. Curând, între acestea, se conturează un piept de deal stâncos-împădurit cu făget matur (la N de acesta e pândarul urșilor dar dinspre S nu se vede nimic). Pentru a ajunge la pândar/ cabana cinegetică se poate opta pentru ocolirea costișă prin dreapta a pieptului stâncos-împădurit dar, preferabil pentru plusul de pitoresc, să se continue pe malul greografic stâng al văii Săcădaș care impresionează prin albia grohotos-vulcanică abruptă, cu mici cascade și repezișuri. Pe acest mal există un drum de car ce iese deasupra cascadelor. De remarcat că un drum paralel de car suie și pe malul geografic drept al văii Săcădaș.

O vreme continuăm prin albia grohotoasă sau pe unul din maluri, ieșind (după circa 30 minute de la start) la un platou cu un fost lac de alunecare pozitionat pe firul văii Săcădaș. Lacul, cu o formă aproape rotundă și un diametru de vreo 40-50 m, are luciu de apă doar pe margini, zona centrală fiind ceva mai înaltă, ca la o turbărie, acum invadată de vegetația proaspătă, exuberantă, verde-crud. La vreo 100 m E de lac, într-o șa împădurită ce separă cursurile văii Săcădaș și valea Frăsinet, apare cocheta cabană cinegetică în formă de A, cu acoperiș drănițit. La V de ea, între doi fagi maturi, se vede cablul gros de oțel pe care erau odinioară atârnate stârvurile de cai, vaci, adică momelile urșilor ademeniți în zonă pentru vânătoarea sportivă – cu carabina cu lunetă, din fereastra cabanei, adică de la cel mult 35-45 m distanță și ferit de orice risc. Curat murdar etic cinegetic! Sub cablu atrag atenția numeroase oase lungi, vânjoase, alb-descărnate de jivine și vremi iar pe timpanul estic al pândarului sunt agățate două cranii de cal și de vită. La S de cabană e abruptul andezitic stâncos ce pare un neck vulcanic orientat aproximativ E-V, ca o uriașă seceră, și o potecă umblată adesea de mistreți.

După un scurt popas decidem să suim direct, spre N, pe culmea abruptă ce ajunge în culmea principală a Gutâiul aproape de Coasta Crișului dar la V de ea, trecând prin Frăsinet. Zonele de suiș alert, pe alocuri lutos-umede-alunecoase, alternează cu cele în care se impune depășirea doborâturilor de vânt, ocolirea unor țancuri sau platoșe stâncoase. Constatăm astfel că stânca impresionantă de la S de pândar nu e de fapt un neck vulcanic ci rezultatul unei colosale desprinderi din versant urmată de prăvălirea la vale a rocilor – vreo 250-300 m – în urmă cu cine știe câte mii de ani. Facem un scurt popas deoarece soarele e din ce în ce mai fierbinte, umiditatea sporită iar coroanele fagilor de-abia înverzesc, neasigurând umbra, ca vara. Panoramăm (peste intuibila doar DN 18) spre un picior V al Mogoșei apoi continuăm să suim din greu. După 1 oră și 30 de minute de la plecare atingem 923 m altitudine pe Frăsinet și după un alt, scurt popas și periodic necesara rehidratare ne continuăm urcușul pe piciorul mult mai abrupt și accidentat decât Picioru Lung aflat ceva mai la V, peste valea Săcădaș superioară. Din fericire, la un moment dat, suișurile solicitante alternează cu scurte porțiuni de culme lejeră unde putem să ne tragem sufletul pentru a continua. Nu există de fapt o potecă turistică ci doar de sălbăticiuni și eventual folosită vara și toamna de către ciupercari. Apar molizii rari sau dispuși în mici pâlcuri iar spre E, poate la vreun km, se vede releul GSM din Pasul Gutâi și mai departe, creștetul vârfului Secătura și Trei Apostoli (Gutâiu Mic) la dreapta lui.

După 2 ore și 15 minute de la debutul turei intersectăm Poteca lui Maurer care traversează culmea – altitudine 1072 m și o cruce albastră pe un molid. Culmea principală- 1127 m altitudine- dintre Coasta Crișului și Comărnicel e foarte aproape dar ceva mai la N , dar nu are niciun sens să suim până acolo deoarece Turnu Ars se află pe un picior aflat mai la E și la o cotă inferioară de altitudine. După un alt scurt popas o luăm la dreapta pe Poteca lui Maurer care trece pe deasupra obârșiei văii Turnu Ars. Ajungem pe culmea desprinsă spre S din Coasta Crișului, abandonăm Poteca lui Maurer care traversează spre E obârșia văii Coasta Crișului, și coborâm pe picior la dreapta. Apar bolovani andezitici apoi megaliți din brecii-aglomerate vulcanice (cu aspect de ruine de cetăți medievale) la stânga și la dreapta culmii care se prezintă din ce în ce mai abruptă și îngustă. La stânga (E-NE), destul de aproape, se văd grohotele obârșiei văii Coasta Crișului apoi versantul dinspre aceasta devine foarte abrupt-împădurit-accidentat și inaccesibil.

La ora 12,40, după 3,10 ore de la start, vedem în față, pe culme, capătul N al Turnului Ars iar prin stânga acestuia serpentinele DN 18 din zona Pietrei Ecolului și de sub Biserica Vlaicului, mai departe, spre SE, vârful Mogoșa, cu mici petece de nea pe pârtiile până la 1 mai schiabile. Facem un meritat popas de prânz după ce ocolim pe la V Turnu Ars (care privit de-acolo pare ca un imens biscuit stâncos-rugos-brun negricios format din pietre și bolovani cimentate de cenușa vulcanică). Admirat de la S, Turnu Ars aduce unei uriașe ciuperci pe deasupra căreia se vede culmea principală a Munților Gutâi aferentă Coastei Crișului.

După popas coborâm riguros pe piciorul foarte accidentat-stâncos, în unele locuri fiind obligați la scurte pasaje pe curbe vestice de nivel. După o vreme, sub noi, se vede asfaltul DN 18 (la SV de carieră-Piatra Ecoului) dar relieful sălbatic nu ne permite coborârea directă, impunând varianta V-SV pe versant, spre malul stâng geografic al modestei, dar pitoreștii, văii Turnu Ars. Admirând pâlcuri de captalani, nu mă uita, rotungioare, urzici moarte galbene și mai apoi de opaiță roșie, ajungem la un vechi pod peste valea Turnu Ars, aflat chiar lângă DN 18. Ne aflăm la 789 m altitudine iar mașina a rămas mult la vale, pe serpentinele Gutâiului -la 581 m altitudine. Traficul intens de pe DN 18, agresivitatea șoferilor care taie curbele, riscul real de-a fi accidentați de neghiobia unora dar și căldura mare a după-amiezii ne fac să apelăm la scurtăturile care scurtcircuitează repetat serpentinele șoselei, la ora 14,45, adică după mai bine de 5 ceasuri de la debut, ajungem la mașină, și plecăm spre Baia Sprie. Temperatura a suit la 27 grade C, 28 grade C în Baia Mare dar ANM anunță 24 ore de vreme cu turbulențe serioase, precipitații abundente și fenomene electrice. Esențial e că ne-am realizat spectaculosul, deși destul de dificilul, traseu întocmai așa cum ne-am dorit, remarcând faptul că nebuneștile averse și temperaturi ale zilelor din urmă au declanșat și inegalabila înflorire a molizilor.

În Hoteni, la Tânjaua de pe Mara 2015

Publicat de Lucian Petru Goja la May 11, 2015 în Articole noi, Reportaje turistice | 0 comentarii

Traseu turistic din 10 mai 2015 cu D. Pascu și eu

Obiectiv: Valea Marei, sărbătorirea celui mai harnic gospodar din Hoteni -Tânjaua de pe Mara: datini, obiceiuri și tradiții laice ancestrale în Mara

Localizare: Maramureșu Istoric, Valea Marei, Hoteni (comuna Ocna Șugatag)

Itinerar: Baia Mare-Pasul Gutâi-Desești-Hărnicești-Hoteni-Breb-Budești-Pasul Neteda-Cavnic-Baia Sprie-Baia Mare-114 km

Marcaj turistic: -

Tip traseu: eveniment etnofolcloric tradițional

Grad dificultate: -

Echipament necesar: -

Lungime și durată: -

Diferență de nivel: -

Recomandări: -

Avertismente: -

Căi de acces: în Hoteni prin Pasul Gutâi, Pasul Neteda sau dinspre Sighetu Marmației

Mijloace de locomoție: curse Baia Mare-Sighetu Marmației; autoturism personal, mountainbike

Sugestii de cazare: Pensiunea Maramureș din Hoteni, pensiuni de pe Valea Marei și Valea Cosăului

ANM anunță sâmbătă, prin mass media, o avertizare meteo pentru duminică, 10 mai, vreme instabilă cu averse, descărcări electrice și rafale de vânt după ora 15, iar asta ne anulează tentativa realizării unui traseu din Groape, via valea Jidovoaia-Biserica lui Spiridon spre Pietriceaua și Igniș Est.

Duminică dimineața răcoare, soare, cer superb – 12 grade C. Imediat după ora 7 le transmit prin email ortacilor o invitație alternativă, etno-folcloric-turistică, la Tânjaua de pe Mara. O fac în două cazuri și telefonic dar se arată interesat doar Dinu P. (cu care nu mai fusesem în ture de la cea de pe valea Custurii-Buteasa Râu-Codru Butesei). Plecăm la ora 8,30 cu gândul ca în Hoteni să surprindem afluirea localnicilor în straie tradiționale și a turiștilor străini spre gospodăria lui Hotea Vasile, poreclit Marin din Deal, din Hoteni nr. 87 și a soției sale, Anuța.

Prima oprire o facem imediat după traversarea podului peste râul Mara, între Hărnicești și Hoteni. Admirăm cursul văii cu albia accidentată și apele verzi smarald, cu creste cristalin-șampanizate, întrebându-ne ce va urma după realizarea MHC-urilor pe cursul superior al acesteia (retorica, similară, întrebare ne-o punem și după prânz, trecând din Hoteni în Breb și îndreptându-ne în amontele modestelor văi a Caselor și valea Breboaia pe care urmează să se amplaseze-demențial/iresponsabil-alte MHC-uri).
Ne șochează pe malul drept al Marei o troiță cu un Iisus neo-ortodox, lasciv, contorsionat într-o senzuală mișcare de lambada, capetele crucii purtate-n spate părând niște diabolice coarne, în ansamblu o imagine stupidă care a invadat întreg Maramureșul după 1990, înlocuind vechile reprezentări tradiționale răstignirii, specifice locului.

O frumoasă perspectivă se deschide de lângă râu spre platoul vulcanic Gutâi, versanții săi N-E, de la Creasta Cocoșului spre vârful Gutâi, Gutâiu Mic (Trei Apostoli) dar și către satele Hărnicești și Desești dominate de Culmea Pietrei. Oprim apoi la o gospodărie modestă, tradițională dar cu un iz de poveste a locului. Continuăm spre centrul satului Hoteni (situat de fapt între Valea Marei și Valea Cosăului) întrebând localnicii aflați în drum spre biserica de lemn, monument istoric cu hramul Sfinții Arhangheli, unde locuiește gospodarul harnic care a ieșit primul cu plugul în țarină în această primăvară. Suntem îndrumați pe a doua stradă la dreapta, cea care suie către biserică după care continuă spre Breb din zona SE a Hoteniului, lăsând aproape (în stânga) rezervația naturală Tăurile Hoteni și un tinov.

Fericitul sărbătorit din acest an, Hotea Vasile, zis Marin din Deal, locuiește la a doua casă dincolo de biserică, în dreapta asfaltului îngust. Abia a trecut de ora 9,30 și înafara gazdei, tradițional îmbrăcată în cioareci de postav, cu cămeșă albă, din pânză de in și cânepă țesută-n casă apoi migălos brodată, pieptar negru, clop și încălțat cu opinci de gumă trase peste albele obiele de lână, la o masă în curte stau primii sosiți, oficialități locale și câțiva prieteni. Mai numeroși sunt deocamdată foto-video reporterii. Aflăm că sărbătoarea va începe abia pe la ora 10-10,30. Profităm de ocazie pentru a admira în apropiere câteva case tradiționale, șuri, grajduri, războaie de țesut adăpostite pe prispele cu ingenioase și artistice îmbinări de lemn, grupuri de femei frumos îmbrăcate, socializând tradițional. Curând, dintr-un jipan baban, coboară ceterașul, zongorașul și dobașul-sufletul petrecerii. Gazda îi întâmpină cu un păhărel de horincă și pancove rumene. Încep să sosească numeroșii turiști străini (de regulă vârstnici dar cu o bucurie sinceră și nestavilită revărsată pe chipuri) și mai puțini români. Sosesc și câteva tinere, frumoase, cochete, dar costumele lor au foarte puțin din specificul inconfundabil al locurilor și mult mai pregnant din moroșenescul kitchos-neo oșenesc, lucru mai greu sesizabil de către necunoscător, iar în picioare pantofi, saboți ori sandale cu tocuri înalte). O inconfundabilă pată de culoare tradițională aduc trei copii (coconi) frumușei-care se vor integra flăcăilor purtători ai tânjelelor-niște juguri înstruțate cu tineri mesteceni verzi și multicolore panglici de hârtie. Pe vremuri, atunci când Tânjaua de pe Mara se serba chiar pe râul Mara, în vadul dintre Giulești-Mănăstirea, erau înșiruite două duzini de tânjele după care era trasă tileguța pe care ședea gospodarul sărbătorit, apoi numărul lor s-a redus treptat la 12 iar azi am numărat 4-5 tânjele vioi înstruțate, un aprig vătaf dotat cu un bici încercând, cu greu, să-i strunească pe frumoșii flăcăi, focoși ca niște bidivii, purtând pe umeri jugurile. Inedită a fost și apariția micuței Alexandra, cocoana cu straie tradiționale și opincuțe de piele. Și ce știință a statului în poză, ca de veritabilă divă, mai avea la doar cei 5-6 anișori ai săi!

Curtea sărbătoritului se umple treptat iar lelea Anuța alerga din bucătărie în curte și casa mare, ajutată fiind de două femei, să îmbie invitații cu sărmăluțe cu pită albă coaptă acasă, pe vatră, pancove dolofane, plăcinte cu brânză și prăjituri iar badea Vasile le toarnă horincă în pahare purtătorilor tânjelei, dar nu numai. La un moment dat curtea gospodarului nu mai poate să-i încapă pe toți oaspeții și o parte dintre aceștia așteaptă în stradă plecarea alaiului vesel, prin fața bisericii, spre valea Dărasca unde urmează spălarea obrajilor sărbătoritului în undele reci, un ritual purificator precreștin moștenit de pe vremea romanilor.
Decidem să ne întoarcem în Baia Mare prin Breb, cu siguranță unul din cele mai frumoase sate ale României, admirând panoramele spre Gutâi și piemonturile NV-N ale Munților Lăpușului, holdele înguste, fânețele terasate invadate de floriile portocalii de păpădii, arinișurile cu sălașe de vărat dintre Breb și Budești. Norii albi-bucălați sunt treptat înlocuiți de cei masivi, plumburii, prevestitori de ploaie. Asta nu ne împiedică însă să admirăm în continuare câteva case, șuri, grajduri, tufe de liliac, sângerii tufe de gutui japonez, clasici meri în floare, aducând unor frivole rochițe roz de balerine…

Pe Prisnelu Văraiului și Prisnelu Vălișoarei la sit-urile cu iriși

Publicat de Lucian Petru Goja la May 6, 2015 în Reportaje turistice | 0 comentarii

Traseul din 16 aprilie 2015 cu M & A Kelemen, I. Pop-Topo si eu

Obiectiv: satul Vărai din Țara Chioarului, de pe hotarul SV al județului Maramureș spre zona NE a județului Sălaj; Prisnelu Văraiului (631 m) și Prisnelu Vălișoarei (661 m)-reprospectare – după doar 18 zile – a stadiului vegetativ al florei specifice Podișului Someșean calcaros, îndeosebi al varietăților de Iris pumila – galben-bej și albastru liliachiu și Iris graminea alături de Arum maculatum- rodul pământului, Allium ursini – leurdă, Corydalis cava-brebenei albi și roșii-ciclamen, Viola odorata- toporași si Viola jooi- tămâioare, Helleborus purpurascens- spânz-acum în faza de fructificare, Euphorbia epithymoides.-lapte câinesc, întârziatele albăstrele-Hepatica nobilis, Anemone ranunculoides – paștița galbenă, Lathyrus vernus-pupeze, o specie leguminoasă timpurie, Mercurialis perennis-brei-în faza de dezvoltare a semințelor, o brasicacee albă, modestă, delicată-Thlaspi sp.-punguliță, Symphytum tuberosum- tătăneasa de pădure cu flori galben-bej ca niște minusculi degetari, Lamium purpureum- urzici moarte cu flori roșii, smocurile de graminee timpuriu înspicate precum Stipa filiformis dar și a două specii botanice calcarofile neidentificate deocamdată, una aducând oarecum gladiolelor, o alta agreând grohotele însorite pe deasupra cărora își arcuiește tulpina cu frunze ca de plop tremurător etc.

Localizare: Maramureș, Podișul Someșean, Vărai & Vălișoara – Sălaj

Itinerar: Baia Mare-Șomcuta Mare-Valea Chioarului-Vărai- gura văii Rea-50 km *** după reabilitarea (pietruirea) drumului din Vărai pe Valea Caselor- gura văii Rea-Vălișoara, cel puțin până în gura văii Rea se poate merge prudent aproape cu orice autoturism (se scurtează astfel traseul cu o oră de mers/sens)

Marcaj turistic: pe fața S și culmea Prisnelului Văraiului, apoi prin șaua Tămâiță și-n continuare pe culmea Prisnelului Vălișoarei, apare aleatoriu un marcaj non standardizat turistic -bandă albastră-filetant și neîngrijit

Tip traseu: drumeție în circuit

Grad dificultate: ușor

Echipament necesar: adecvat anotimpului; neapărat bocanci aderenți, utile bețele de trekking la pasajele de pe limbile cu grohote de la SV-V ale Prisnelului Vălișoarei

Lungime și durată: circa 8 km, 3-3 ore și 30 de minute -de adăugat 1 oră și 30 de minute -2 ore pentru accesul auto tur-retur (din)spre Baia Mare

Diferență de nivel: circa 400 m

Recomandări: pentru înflorirea Iris pumila de efectuat în perioada 10-20 aprilie, eventual toamna, pentru pastelurile extraordinare

Avertismente: cuesta calcaroasă V-NV (aproape verticală) a Prisnelului Vălișoarei e deosebit de friabilă post tectonizare și alterările exogene multimilenare soldate cu surări de versant-nu încercați s-o escaladați și nu vă expuneți pe buza sa superioară-risc de accidentare gravă

Căi de acces: in Valea Chioarului prin Vărai; din Buciumi prin Fericea sau de la S, din Sălaj-valea Someșului-Letca, în amontele văii Purcărețului până în Vălișoara

Mijloace de locomoție: curse interurbane; autoturism personal; mountainbike

Sugestii de cazare: cort

[Show slideshow]

8 grade C dimineața în Baia Mare, soare, senin după seara precedentă în care abia au căzut câțiva stropi răzleți de ploaie. Plecăm la ora 8 dimineța din Baia Mare spre Șomcuta Mare. Traversăm localitățile cu corcoduși, pruni, cireși, peri, magnolii, gutui japonezi în plină înflorire, cu lalele policrome, narcise portocalii, galbene sau albe, decorând grădinițele din fața caselor îngrijite. Cert, acum e primăvară! Dar… meteorologii anunță pentru debutul săptămânii următoare averse și o bruscă scădere a temp. Nu mai parchez pe la confluența văii Bâz, cu obârșia aproape de Purcăreț, cu valea Caselor, lângă Căminul Cultural, ci continui în sus pe drumul reabilitat (pietruit), pe alocuri cu băltiri mâloase ori șleauri riscante, având în dreapta valea Caselor, parcând curând în șaua de la gura văii Rea La dreapta domină trapezoidală siluetă, aridă pe versanții S-SV, a Cornului Pleșii. Sub aceasta, mai către S, acum par mai verzi și mult mai pitorești parcelele înguste semănate cu grâu. Din șaua gura văii Rea drumul coboară prelung, trece pe lângă Pădurea Școlii și Fântâna de sub Stan care rămân în dreapta. Decidem ca din șa să suim direct spre N, vizând Prisnelu Văraiului, trecând printre parcele recent arate. Constatăm astfel că multisecularele terenuri puțin fertile dar lucrate odinioară pe curbă de nivel, invadate de măceși și porumbari după nenorocita colectivizare, sunt treptat reconsiderate și muncite sârguincios de către proprietarii lor din Vărai, chit că stratul de sol fertil, de deasupra grohotelor calcaroase aride, nu are mai mult de un lat de palmă grosime.

Peretele calcaros (SV) al Prisnelului Văraiului rămâne la stânga noastră, la V ivindu-se în soare turla bisericii din Vălișoara și un cimitir. De pe culmea Prisnelului Văraiului admirăm sub noi obârșia văii Rea apoi, mai departe, un mai vechi, mic, heleșteu. Valea curge mai apoi pe lângă satul Purcăreț (care se vede sus și în stânga) către Letca și malul drept al râului Someș. Un alt heleșteu, mai mare și cu un dig semicircular, e în dreapta văii Rea, aproape de Vălișoara. Înfloresc porumbarii iar sutele de săbiuțe de Iris graminea au acum 15-30 cm lungime dar nu au apărut bobocii (vor înflori timp de circa 3 zile prin debut de mai). Coborâm pe fostul drum de car, custuros-calcaros, foarte accidentat, La Tămâiță, în șaua ce precede suișul pe Prisnelu Vălișoarei dinspre E. Leurda a îmbobocit, ghioceii și călugării fructifică, au mai rămas câteva albăstrele iar brebeneii ciclamen și albi sunt în etapa seminceră. Nu remarc nicio diferență vegetativă semnificativă în evoluția rodului pământului în schimb constat că pețiolurile cilindrice ale unor neștiute de mine flori calcarofile, care de Floriile romano-catolice avuseseră talia de doar 8-12 cm, au crescut până la 25-45 cm iar bobocul lung, oarecum asemănător gladiolelor, atinge, 6-10 cm. Fagii timpurii (oarzeni) de pe abrupul N al Prisnelului Vălișoarei ne încântă cu bogatul lor frunziș verde gălbui, crud. Panoramăm la N spre Fericea scăldată în soare, la V spre Cheud-bucla râului Someș gata să intre în Strâmtorile Țicăului și dincolo de el, spre Benesat. La SV platoul carstic Cozla domină orizontul și-n dreapta acestuia se vede puțin din Năpradea. Vălișoara e la S. După un scurt popas lângă borna topo de beton a Prisnelului Vălișoarei (de pe locul unui fost punct roman de observare, poate chiar un mic castru) o luăm pe liziera V-SV, prindem o potecă abruptă ce coboară într-o șa și-n final în Vălișoara.

Cineva mă apelează telefonic…. telefonul e-n rucsac și până să ajung la el apelantul se lasă păgubaș dar acest apel a fost unul realmente magic. În ce fel? Păi reintroducându-mi telefonul în rucsac privirile-mi sunt bizar atrase spre stânga și, pe versantul foarte abrupt, lutos-grohotos, printre măceși, păducei, porumbari, descopăr câteva duzine de Iris pumila scunzi (maxim 6-10 cm), de culoare galben-pal spre bej, de o delicatețe și frumusețe indescriptibilă. Ortacii mei au coborât pe lângă mine câteva zeci de metri fără să remarce minunăția de iriși. Îi strig și le spun să se întoarcă și-n acel moment descopăr mai la vale o brână fracturată cu o colonie mai mare, și mai grupată, de Iris pumila, aceștia însă au câteva exemplare ciupite de nocturnele brume. Suntem surprinși, încântați. Ocolesc strâns către dreapta (NV) printre arbuștii agasanți și peste grohotele calcaroase cu clinchet sticlos la derapare. Vizez un mic sit în care la 29 martie 2015 am descoperit un circular locșor, cu diametrul de vreo 40 cm, cu frunze de iriși. Acum au înflorit irișii galben-pal-bej. Pătrund și mai spre NV și printre limbile ostile de grohote răsar alte câteva zeci de Iris pumila. Nu cred că cineva care nu a văzut așa ceva își poate imagina că dintre niște ascuțite pietre calcaroase pot răsări astfel de flori cu forme exuberante, cu zone aproape albe pe petalele cu mici perișori (cu rol în polenizarea de către găze). Acum știu că pentru a ajunge în zona V a cuestei abrupte a Prisnelului Vălișoarei, la micul sit cu Iris pumila albaștri cerneală și irizații liliachii, trebuie să coborâm spre V, pe versantul abrupt, cu alunecări, evitând, pe cât posibil, limbile groase cu arbuști agresivi, trecând pe la un modest izvor pastoral apoi pe sub poalele unui colosal păr sălbatic. De aici avem de înfruntat hățișul obraznic, asezonat diabolic cu lianele curpenilor, pe traseul unui fost… odinioară drum de car, ieșind pieptiș la V de abruptul calcaros spectaculos al Prisnelului Vălișoarei.
E o premieră (la acești iriși) pentru I. Pop Topo acest parcurs, nu și pentru M & A Kelemen cu care am ajuns prima oară la Iris pumila la 10 aprilie 2014, pe o vreme urâcioasă, după nopți cu brume care au distrus parțial delicatele înflorescențe). De această dată blidul săbiuțelor verzi ale frunzelor nu are mai mult de 6 flori albastre cerneală impecabile și doi boboci cu irizații liliachiu-sidefii. S-a făcut foarte cald, soarele arde efectiv, făgeturile, mestecănișurile, crângurile cu plopi albi tremurători sunt înveșmântate în verde crud, proaspăt, ulii exploatează măieștri termicele iar dinspre Fericea suie răzlețită o turmă de mioare trădată de talăngi și clopoței.

Facem un scurt popas după care o luăm spre șaua gurii văii Rea aflată la circa 1,5 km. În acest scop mergem pe sub liziera SV-S a Prisnelului Vălișoarei și-n continuare oblic-descendent peste fâneața incendiată în luna martie. Acum pajiștea renăscută e de un verde ireal, un mixt între verde biliard, verde fistic și verde brotăcel. Ajungem la un ciurgău cu valău, apa acestuia fiind călduță și invadată de filante alge. Ieșim la drumul ce leagă Vălișoara de Vărai și-l suim moleșiți de soarele aparent văratic. Din gura văii Rea identificăm Șatra Pintii, Minghetul, Hudinul și, vag, datorită negurilor generate de masiva evaporare diurnă, creștetul vârfului Țibleș. Ne îmbarcăm și coborâm pe drumul pietruit în Vărai, continuând bucuroși de cele văzute, dar și nițel toropiți de căldurea nefirească, spre Baia Mare.

Pagina 3 din 11« Prima pagină «...234...10...»Ultima pagină »

Reportaje

În fânețele cu gladiole sălbatice de sub vârful Ostra

Turist în Baia Mare

La rododendron, în Munții Rodnei

Pe vremea coasei dintâi, prin Slătioara și pe Valea Izei

Cascadele văii Vâlcele – Firiza

Din Vărai, primăvara devreme, pe Prisnelu Vălișoarei și Prisnelu Văraiului

Din Baia Sprie, pe valea Limpedea, la Cabana Virgină și Ereșu Mare

În Munții Gutâi, pe Turnu Ars

În Hoteni, la Tânjaua de pe Mara 2015

Pe Prisnelu Văraiului și Prisnelu Vălișoarei la sit-urile cu iriși

Stiri

Partii schi Maramures

Reportaje turistice

Două sate din Maramureș, selectate printre cele mai frumoase așezări rurale din Transilvania

Țara Lăpușului, la bisericile din Poiana Botizii și Lăschia, apoi la lacurile Zâmbrița

Tarife pârtii schi Șuior 2014-2015 – abonamentul de schi costă 80 de lei în weekend

Prințul Charles, nostalgic după Maramureș

Mocănița, Valea Vaserului

Cheile Lăpușului, în obiectiv pentru un eveniment care îmbină utilul cu plăcutul

Programul complet de la Zilele Maramureșului 2018, 8-13 mai

Zilele Maramureșului vor avea loc în perioada 8 – 13 mai 2018

Ambasadorul Japoniei a sărbătorit Paștele în Maramureș, la Desești

Ambulanța pentru Monumente a intervenit în satul Breb

Parcul Național Munții Rodnei: Picioru Oncului – vârful Gărgălău – Tăul Știol

122 de capre negre au fost numărate în Parcul Rodnei toamna aceasta

Muzeul de Mineralogie Baia Mare

Parcul Național Munții Rodnei: Valea Rea – Șaua Galațului – vârful Puzdre – vârful Negoescu Mic

Concertele de la Sărbătoarea Castanelor 2017 au loc în următoarele două weekenduri

Caută

Navigare rapidă

Publicitate

Facebook

Pin It on Pinterest

Reportaje

Alte trasee si atractii turistice:

Alte trasee si atractii turistice:

Alte trasee si atractii turistice:

Alte trasee si atractii turistice:

Alte trasee si atractii turistice:

Alte trasee si atractii turistice:

Alte trasee si atractii turistice:

Alte trasee si atractii turistice:

Alte trasee si atractii turistice:

Alte trasee si atractii turistice:

Caută

Navigare rapidă

Publicitate

Facebook

Pin It on Pinterest