Pages Menu
RssFacebook
Categories Menu

Publicat de la Nov 27, 2014 în Drumetii, Trasee turistice | 0 comentarii

Din Cicârlău în Poiana cu Spini

Din Cicârlău în Poiana cu Spini

Traseu: Cicârlău – Valea Mare – Picioru Nucuțu – valea Runcu – vâlceaua Plopat – Poiana cu Spini

Obiectiv: zona fostă minieră Cicârlău – botezat odinioară Nagysikárló, atestat documentar din 1407, aparţinând, alături de Cetatea Seini, zonei feudale a Medieşului Aurit situată pe malul drept al Someşului; Rezervaţia naturală „Rozeta de piatră” din localitatea Ilba s-a constituit ca arie naturală protejată prin Legea 5/2000 privind aprobarea Planului de Amenajarea Teritoriului Naţional – secţiunea III-a zone protejate şi se se află în satul Ilba, comuna Cicârlău având suprafaţa de 0,5 ha. Nu trebuie neglijate manifestările cultural-artistice din Cicârlău precum Festivalul Literar „Vasile Lucaciu” ce se desfăşoară o dată la 2 ani şi festivalul naţional de folclor „Alină-te dor, alină” iniţiat şi organizat de către interpretul de muzică populară Nicolae Sabău.

Localizare: Maramureș, Cicârlău, Munții Igniș

Itinerar: Baia Mare – Cicârlău – circa 15 km

Marcaj turistic: -

Tip traseu: drumeție în circuit; speo-minierit (doar cu ghid speo-minier temeinic cunoscător al locurilor și echipament adecvat-salopetă, cască, sursă de iluminat); turism auto-extrem

Grad dificultate: mediu

Echipament necesar: adecvat anotimpului

Lungime și durată: 6-7 ore în total

Diferență de nivel: circa 350-400 m

Recomandări: harta topo 1:25000 aferentă zonei

Avertismente: nu intrați în vechi lucrări/abataje/galerii și puțuri miniere – dsrisc major de accidentare sau/și blocare în subteran

Căi de acces: din șoseaua Baia Mare – Seini – Satu Mare prin Cicârlău

Mijloace de locomoție: curse Baia Mare Cicârlău – Seini; autoturism personal

Sugestii de cazare: nu este cazul

Descriere traseu:
Pornim din Baia Mare spre Tăuții Măgherăuș-Cicârlău. Din centrul comunei ne angajaăm în amontele Văii Mari pe drumul tehnologic minier şi forestier ce suie spre confluenţa văii Izvorul Nucuţu cu valea Baltoşa dar şi în continuare spre culme, lăsând la stânga cabana Nucuţu, continuând pe deasupra ei spre N spre Poiana Sălhij, o altă variantă orientându-se spre E-SE şi după traversarea şeii Ouţu coborând spre Nistru in avalul văii Boncatei. Pe parcurs admirăm albia Văii Mari, cu andezite intens rulate şi şlefuite, cornii (Cornus mas) iar pe versanţii sudici, primăvara devreme, insulele de Floarea Paştelui (Anemone nemorosa), flori portocalii de calcea calului (Caltha palustris, Caltha lacta) în zonele mocirloase, flori de podbal (Tussilago farfara) de pe marginea drumului, taluzurile şi vechile halde miniere, lozele (Salix caprea) cu mâţişorii catifelaţi, policrome flori de mierea ursului (Pulmonaria officinalis), albastre viorele (Scilla bifolia), captalan (Petasites hybridus) etc. Tradiţionalele case din Cicârlău cu prispe înguste şi timpanele frumos traforate-n motive florale sau dantelării geometrice se împuţinează pe zi ce trece, lăsând locul noilor construcţii stilistic inexpresive.

Bornele silvice acompaniază Valea Mare înspre amonte, altele se remarcă la confluenţa cu văile şi pâraiele afluind acesteia. Nu lipsesc nici galeriile miniere, vechi sau ceva mai recente şi care fuseseră prospectate geologic de către I.P.E.G. Maramureş. În cel puţin trei locaţii depăşim zone de afluire-debitare-încărcare a materialului lemnos extras cu dificultate, cu ajutorul atelajelor trase de cai, de pe versanţi şi văi.

Depăşim ultimele gospodării și mergem spre amonte prin lunca cu locaţii picnăreşti. Într-un loc apare o masă trainică cu două rânduri solide de bănci confecţionate din buşteni de molid despicaţi în două cu drujba. În apropiere dăm peste o gospodărie solitară cu un mic heleşteu, dezafectat, poate din pricina atacului vidrelor. Proprietarul creşte vaci Bălţate Româneşti, porci, un cal și păsări de curte. Pe măsură ce suim, depăşim două bariere silvice acum deschise și lăsăm la stânga valea Baba Griga, cu obârşia pe flancul estic al Dealului Porcăreţ (conform hărţii topo sau Purcăreţu conform localnicilor), vâlceaua Şteampului, valea Geroldy, cu o veche galerie minieră omonimă, vâlceaua cu Joampă (joampă însemnând puţ în limbajul argotic minieresc). În dreapta rămâne vâlceaua Plopat pe care vom sui mai târziu, valea Runcu şi câteva pâraie modeste. Tot în dreapta râmân fundaţiile fostelor acareturi aferente cabanei administrative ale I.P.E.G. Maramureş.

Traseul propriu-zis începe de pe platforma haldei galeriei miniere Venera situată la cota +440 m şi chiar la baza Piciorului Nucuţ, adică acolo unde conflueză Izvorul Nucuţu dinspre N cu valea Baltoşa venind dinspre E depăşind zona a nouă alte galerii miniere cu halde de steril aferente. Numele galeriei miniere Venera ar proveni de la prenumele unei geoloage care a efectuat prospecţiuni în acel perimetru prin anii 1960. De remarcat aici borna silvică III/ 59, aplasată puţin la stânga şi deasupra intrării în galeria Venera, închisă ecologic, pe banii Băii Mari şi deschisă gratuit din iniţiativa hoţilor de fier vechi. Obârşia Văii Mari a fost inițial ingenios drenată printr-un parcurs betonat care avea scopul de-a împiedica levigarea şi antrenarea-n talveg a haldelor mari de steril poluant din zonă. Taluzurile acestora au fost aranjate şi prevăzute iniţial dar nu şi acum, cu garduri scunde împletite din nuiele iar pe lângă asta au fost plantaţi puieţi de molid care nu prea agreează solul acid, feruginos de minereu şi andezite alterate.

La întoarcere coborâm pe Piciorul Nucuţu, adică pe deasupra galeriei Venera. Continuăm pe drumul fost tehnologic-miner, azi auto-forestier, lăsând la dreapta valea Baltoşa şi două mari halde. Drumul face o mare voltă ascendentă dreapta-stânga, la un moment dat poziţionându-ne deasupra altor halde miniere aflate spre vest. Mai apoi la stânga drumului care continuă spre culme, se ivește şarpanta nouă a cabanei Nucuţu iar la câţiva metri mai spre sud o mai veche cruce mare de lemn cu răstignire. Un horhoi, adică o pâlnie cu diametrul de circa 8-10 m şi afundă de vreo 6-7 m, se află la est de cabană şi probabil reprezintă o fostă gură de aeraj minier prăbuşită. Primăvara înviorează aici zona călugării sau măseaua ciutei (Erithronium dens canis), în jurul cabanei e un hăţiş de mur şi soci tineri care acaparează malurile pârâiaşului născut din apele izvorului ieşind din vulcanicele grohote negricioase.

Revenim la drum și ajungem la o mare intersecţie din care privind spre SE, vedem Dealul Ouţu, împădurit cu foioase, la stânga lui o şa largă prin care trece ramura din dreapta a continuării drumului care la final va descinde-n avalul văii Boncatei în Nistru. Urmăm varianta descendentă, care cotește după vreo 60-75 m spre NV, ce ne conduce spre o largă zonă de belvedere, spre culmea descinsă din Sălhij spre vârful Aluniş spre stânga şi spre capătul văii Căpitanului din Ilba Handal. Aici, pe un fag apare borna silvică III/60. Din dreptul ei debutează spre S Piciorul Nucuţu şi o largă potecă pe care, coborâm lejer și după circa 50 m ajungem pe platforma cabanei Nucuţu. Aceasta e construită într-un stil deosebit de agreabil, din bolţari de BCA cu o prispă spre est, şarpantă trainică din ţiglă roşie. Precedenta cabană Nucuţu fusese construită din bârne de molid dar incendiată de către picnicarii cheflii (înaintea aceleia, pe aceeaşi locaţie, pare-se că existase o alta).

Facem aici un scurt popas și admirăm molizii din jurul cabanei (probabil de vânătoare), și remacăm de altfel în întreaga zonă numeroase hrănitoare pentru cervide. După popas coborâm pe Piciorul Nucuţu, dăm peste succesive şanţuri geologice succesive de prospectare ale Filonului 110 de către I.P.E.G. Maramureş, dispuse de-a curmezişul culmii și afunde de cel mult 1,2-1,5 m și cam tot atât de largi.

La un moment dat ajungem la o gură de aeraj acoperită cu placă de beton şi prevăzută cu burlan de aerare protejat cu o pâlnie de tablă galvanizată amintind de un mic clop oşenesc. După ce depășim zona cu doborâturi în care se văd câteva exemplare de castan comestibil (Castanea sativa) Piciorul Nucuţu oferă o descendent-abruptă, dar excelentă, potecă largă de vreun metru, pe alocuri flancată de bolovani hidrocuarţitici ori andezitici, negricioşi. La un moment dat poteca pare blocată de o fundație solidă de beton ce constituise amplasamentul sondei I.P.E.G. nr. 516, de prospectare la peste 1000 m adâncime (conform geologului D. Iştvan).

Coborâm la gura minei Venera şi după îmbarcare plecăm în avalul Văii Mari, ne oprim pentru a admira flori, repezişuri, vechi galerii miniere transformate de cicârlăuani în gropi de gunoi. Depășim rampele de afluire a buştenilor şi încărcare a lemnelor de foc făcute meteri după care o luăm peste Valea Mare la stânga, suim pe auto-forestierul drum ce acompaniază-n amonte vâlceaua Plopat, apropiindu-ne de pepinierele silvice Goruni 2 şi Goruni 1. În perimetrul acesteia din urmă e un loc frumos de popas cu o modestă căbănuţă. În cărpinişul apropiat pot fi văzute primăvara devreme exemplare roz de cucuruz sau muma pădurii (Lathrea squamaria) alături de anemone şi viorele.

Urmăm drumul pietruit odinioară dar neîntreţinut, spălat de torente şi averse, prezentând zone mocirloase, alteori ravene dificil surmontabile, oprim într-o poiană largă de unde putem panorama spre vârful Arşiţa dar mai ales spre mai apropiata Culme Grohot marcată de câteva stâncării negricioase. Revenim pe unde am urcat spre Valea Mare iar odată ajunși, din dreptul carierei Grohot suim la dreapta spre o altă, veche şi empirică, fostă carieră de andezite.

Ne îndreptăm suind astfel de-a coasta spre Poiana Olariului şi Satul Pustiu, fosta vatră a localității Cicârlău, luând aminte la un aliniament de arbori seculari-castani sălbatici (Aesculus hippocastanus) plantaţi în scop ormanental de către vreuna din nobilele, sau cel puţin bine înstăritele, familii care locuiseră cu secole-n urmă în locația actualului Sat Pustiu. Oprim pentru a apanorama spre E-SE către cariera Grohot şi marea Pădure Şindilitu, de foioase tinere, iar în pajiştea poienii lăbărţate, numită de către localnici Pinzerii-Lomuri înfloresc primăvara toporaşi albi (Viola odorata). Ceea ce impresionează acolo sunt fagii monumentali şi carpeni izolați și cu mari coroane rotunde alături de peri sălbatici. În zonă se află Tăul dintre Arini şi Tăul cu Pipirig (vezi harta topo L 34-11) iar în Poiana Curătura Ghiurchii un iaz mare, triunghiular, şi unul mult mai mic, amenajate pe cursul unui pârâu cu scopul asigurării necesarului pastoral de apă pentru turmele de oi din zonă. Un nou şi trainic saivan, plus dependinţele necesare, totul înconjurat de un gard solid cu plasă de fier, sunt construite după anul 2000 aici din resurse financiare oferite de către UE.

Urmăm până la capăt fostul drum pastoral spre Poiana din Dealul cu Spini, depăşind mari zone acaparate de ferigă, obârşii de pâraie invadate de sute de exemplare de luşcuţe înflorite, o zonă tăiată-n andezite, accidentată şi dublată de o periculoasă zonă mocirloasă. De sus, din Poiana Dealului cu Spini, putem vedea spre est vârful Pietrei Handalului (784 m), în plan îndepărtat şi la stânga lui Păltinişul (de sub vârful Pietroasa) apoi, în alt plan, Ouţu şi vârful Arşiţa şi la stânga acestuia, ca un con ascuţit şi împădurit, Muntele Mic.

Nu se mai poate merge spre NV-V fiindcă drumul forestier se termină, continuând cu unul mocirlos-băltos de căruţă şi TAF. Revenim în Poiana Curătura Ghiurchii de unde, peste cele două iazuri şi frumosul pâlc mare de arini maturi, admirăm culmea şi vârful ascuţit a Dealului Piscuiatu (454 m) ivită spre V-NV după care plecăm spre Baia Mare.

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Pin It on Pinterest

Share This