Pe vremea coasei dintâi, prin Slătioara și pe Valea Izei

Traseul din 21 mai 2015 de Ispas – Înălțarea Domnului (Paștele Cailor) și de Sfinții Impărați Constantin și Elena cu M & A Kelemn și eu

Obiectiv: Maramureșul Istoric abordat dinspre Fisculaș pe Valea Cosăului, Slătioara – situl Papucului doamnei-Cypripedium calceolus, cu retur pe Valea Izei și Valea Marei

Localizare: Maramureșul Istoric, Slătioara

Itinerar: Baia Mare-Cavnic-Pasul Neteda-Călinești-Văleni-Bârsana-Slătioara-Oncești-Vadu Izei-Giulești-Pasul Gutâi-Baia Mare – 180 km

Marcaj turistic: -

Tip traseu: drumeție agro-botanico-turistică

Grad dificultate: ușor

Echipament necesar: lejer, adecvat anotimpului

Lungime și durată: incluzând deplasarea auto 6-7 ore; drumeția propriu-zisă 6-7 km, 3 ore

Diferență de nivel: circa 150 m

Recomandări: de urmărit flora, îndeosebi speciile florale variate incluzând orhidee; în zile de sărbătoare religioasă pot fi admirați sătenii în drum (din)spre biserică sau adunați pe la porțile caselor

Avertismente: zonă cu stână păzită de câini ciobănești și habitat de vipere

Căi de acces: pe Valea Cosăului sau/și pe Valea Izei, apoi în sus pe valea Slătioara

Mijloace de locomoție: autoturism personal; curse de transport în comun

Sugestii de cazare: pensiuni din Bârsana sau la Mănăstirea Bârsana

23 grade C la ora 10,15 când îmi îmbarc colegii de tură (vor fi 32 grade C la soare, în Slătioara, lângă vâltoarea de pe valea omonimă pe la ora 16, și 31 grade C în Baia Mare la ora 18 ). Meteoblue prognozase o furtună cu aversă și descărcări electrice după amiază în jurul orei 15 în Slătioara, din fericire neadeverită, cerul oferindu-ne însă spectaculoasa dezvoltare a cumulonimbușilor amenințători-fotogenici. De mai bine de un deceniu cunoșteam probabil unicul sit maramureșan-din Slătioara- în care habitează cea mai mare și spectaculoasă orhidee – Papucul doamnei – Cypripedium calceolus și de atunci, aproape în fiecare primăvară, uneori și de trei ori în același an, în luna Florarului, am făcut drumeții cu colegii iubitori de peisaje proaspete, flori și rural autentic *(atâta cât a mai rezistat invaziei halucinante a kitschului căpșunistic, începând cu cel devastator, arhitectonic). Și dacă la prima mea descindere, în care am beneficiat de oficiile pertinente de ghid local ale lui badea Hodor și ale fiului acestuia, lector univ. dr. N. Hodor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, am putut admira peste 50 flori minunate și sute de tulpini cu frunze de Papucul doamnei, la fiecare deplasare ulterioară am găsit din ce în ce mai puține deși aveam în vedere perioada înfloririi-în preajma Ispasului (Înălțarea Domnului dar și Paștele Cailor conform tradiției) și ținusem cont dacă primăvara era caldă, secetoasă sau rece și bogată în precipitații.

Pornim din Baia Mare pe cea mai directă abordare spre Slătioara este prin Baia Sprie-Cavnic-Valea Cosăului-Văleni-Bârsana, în plus, această variantă oferă, indiferent de anotimp, o suită de spectacole peisagistice începând cu tangenta NE prin Fisculașul de odinioară și valea superioară a Cavnicului, Piatra Șoimilor, Mogoșa, Gutâiul Doamnei și Trei Apostoli apoi piemonturile V-NV-N ale Munților Lăpușului, continuând cu cele dinspre Culmea Pietrei, Zakarpatya, Munții Maramureșului apoi de pe Valea Cosăului, Valea Izei și valea Slătioara. Din acest motiv, fără vreun indicator cu drum în lucru, optăm pentru ea, regretând însă imediat decizia deoarece chiar ieșind din Baia Sprie spre Șișești se ivesc îngustările șantieristice ale carosabilului DJ 184 apoi blocajele, cu circulația alternativă semnalizată luminos sau de către lucrători iar distracția durează pe întreg parcursul până în Dealul Văleniului, prelungindu-ne tranziția cu aproximativ o oră.

Din Budești în jos, pe Valea Cosăului, apar grupurile de enoriași ieșiți din biserici, de la slujba Înălțării Domnului și sărbătoarea Sfinții Împărați Constantin și Elena apoi, de prin Văleni, specificul maramureșean inconfundabil, în luna mai, spre final, reprezentat de trifoiștile proaspăt cosite, cu iarba abia pălită ridicată la uscat pe clencerii soldățește aliniați, iar de prin Bârsana încolo, pe clenceri și jirezi fotogenice, ne fascină realmente. Statul la cozile drumarilor și prognoza furtunii de la ora 15 fac să nu ne oprim decât în Slătioara, puțin mai sus de școala gimnazială și horincia de pe malul drept geografic al văii Slătioara, la podul de la gura văii Morii. Sub curioasele priviri ale localnicilor sporovăind cu vecinii pe la porțile caselor, multe tradiționale, din lemn, cu tărnațuri discret, dar cu gust artistic, decorate o luăm în amontele văii Morii. Colegii mei se află în premieră aici iar gospodăriile ordonate, prospere, tufe înmiresmate de liliac, merii în floare, trifoiștile parfumate, abia cosite și clencerii riguros aliniați îi încântară imediat.

Spre fundul văii, ținta noastră, pe deasupra magistralei electrice, chiar în zona sitului Papucului doamnei, se dezvoltă rapid, spectaculos dar și amenințător un colosal cumulonimbus și, firesc ultimii decade a Florarului, puterea soarelui și evaporarea masivă generau o atmosferă stânjenitoare ca de saună, pe de altă parte pâcla estompează orizonturile. Fânețele naturale sunt invadate de pufos-globularele semințe de păpădii, flori albastre cerneală și roz-liliachii de amăreală, trecute flori violacee de tătăneasă, pâlcuri de sulimani și margarete iar la trecerea pe lângă gospodării și grajduri, un iz iute și inconfundabil de bălegar proaspăt de grajd ne răvășește nările. Spre surprinderea mea, de această dată nu am descoperit, ca alteori, în luncile fertile și umede specii și varietăți de orhidee. Din fericire am putut însă constata, și aprecia, restaurarea recentă a unei solitare case muntenești de piatră iar după aceea, a unei gospodării cu casă de lemn și șopruri pentru fân cu șarpanta ingenios glisabilă pe verticală în funcție de cantitatea fânului și otăvii depozitate. Într-un Florar anterior ne surprinsese aici un lat covor floral de Sor cu frate dar acum de-abia puturăm vedea dispersate exemplare.

Traversăm valea cu talveg bolovănos-gresos și suim spre situl papucilor. Secarea bălților și eutrofizarea micilor zone umede din pășunea pe care suim spre pâlcurile de aluni îmi par a fi un semn rău. Din pajiște lipsesc banalele specii de orhidee, putem vedea doar câteva tulpini cu frunze vișiniu-leopardin pătate de-ale acestora alături de grupuri mici de flori stelare galben portocalii și câțiva bureți suri, necomestibili. Începem minuțioasa prospectare a sitului papucilor și, cu dificultate, descoperim câteva tulpinițe cu frunze caracteristice dar fără boboci sau inflorescențe. Urmează urcușul direct, abrupt, la poteca de sub magistrala electrică și deplasarea prin rariștea de stejari și tufele mari de alun spre apropiata stână de unde ne întâmpină mirosul aspru-histrionic al târlelor de oi. Tocmai se prepara urda când ajungem la coliba destul de promiscuă. Din fericire, turma de mioare și vitele însoțite de câini ciobănești erau mai departe și nu a trebuit să le suportăm agresivitatea specifică. Coborâm spre sat admirând Muntele lui Șerban – Pop Ivan – Paltinu cu ștrasuri fine de nea apoi Țibleșul și mult mai aproape, impozantă, Măgura Glodului (satul obârșiei Fraților Petreuș). Trecem pe lângă un gard lung și frumos, relativ nou, împletit tradițional din nuiele de alun și protejat pe deasupra cu o cășiță șindriluită, îndărătul acestuia, într-o livadă clasică scăpătata, se ivește o casă de vacanță cu etaj, poate o pensiune, cu arhitectură specifică, ridicată din lobe trainice de lemn și acoperită cu draniță. La stânga, peste nevăzuta de aici vale a Morii, ne atrag atenția ritmurile geometrice ale trifoiștilor abia cosite, șirurile clencerilor sau ale jirezilor, gospodăriile de pe flancul stâng al văii și apoi vatra satului cu biserica. Mai admirăm un pâlc frumos de salcâmi, locația unei foste case trădată doar de narcisele albe ornamentale și o fântână secată, pietruită. Traversăm fânețe naturale, holde de cartofi în curs de răsărire, o livadă cu pruni, trecem pe lângă alte gospodării de o poezie și tihnă patriarhală cu totul aparte după care ajungem la podul gurii văii Morii.

După o zdravănă dușcă de apă răcoritoare, ne îmbarcăm și o luăm până la capătul S al Slătioarei, la vâltoare. Acolo, fiind o zi de mare sărbătoare, nu ne așteptăm să găsim vreun localnic însă dăm peste o femeie ce-și pusese la spălat niște țoale de lână. Inițial nu ne crede că ne aflăm în Slătioara doar mânați fiind de frumusețea florilor dar treptat devine deosebit de volubilă și ne pozează bucuroasă, sperând să postăm imaginile pe Facebook (i-am spus, probabil spre dezolarea totală, că nu se va întâmpla asta, nefiind niște fani ai acestui gen de socializare). Ne luăm rămas bun și coborâm în sat. Mai oprim de două ori pentru a nemuri o casă veche de lemn apoi o gospodărie. Pentru a scăpa de coșmarul rutier dinaintea amiezei decidem să ne întoarcem acasă prin Bârsane-Vadu Izei-Pasul Gutâi. Astfel avem parte de un nevisat spectacol oferit de clenceri, jirezi, articolele artizanale și vestimentare ofertate de localnicii Bârsanei pe la porți, începând dinaintea Mănăstirii Bârsana. Probabil apoteoticul peisaj floral de Florar îl surprindem în lunca din stânga Izei, între Oncești și Vadu Izei, acolo o vastă fâneață naturală fiind imaculată de mii și mii de corole albe de margarete. Spre neplăcuta noastră surpriză, optând pentru această variantă de întoarcere, dăm peste alte blocaje-limitări rutiere pe DN 18, între Vadu Izei și Sat Șugatag dar foarte puțin șicanatoare (gropile de pe Gutâi nu se mai pun la socoteală, ele fac parte din specificul inconfundabil maramureșean probabil).