Reportaje

De Sfântul Gheorghe, în Defileul Lăpușului

Publicat de Lucian Petru Goja la Apr 30, 2015 în Reportaje turistice | 0 comentarii

Traseul din 23 aprilie 2015 – Sfântul Gheorghe – cu M & A Kelemen și eu

Obiectiv: Defileul Lăpușului primăvara, la înfloritul pomilor; zona Codru Butesii; Mesteceni – Doștior – Balta din Frunți – Pietrele Șoimului – Bolovanu Pintii

Localizare: Maramureș, Defileul Lăpușului, Codru Butesii

Itinerar: Baia Mare-Remetea Chioarului-Ciolt-Buteasa Râu-În Mesteceni – 44 km

Marcaj turistic: -

Tip traseu: drumeție în circuit

Grad dificultate: mediu

Echipament necesar: adecvat anotimpului; neapărat bocanci aderenți și bețe de trekking – versanți abrupți și accidentați

Lungime și durată: 5 ore total – incluzând deplasarea din/ în Baia Mare, drumeția propriu-zisă 3-3 ore și 30 de minute (8-9 km)

Diferență de nivel: circa 300 m

Recomandări: harta turistică Defileul Lăpușului

Avertismente: coborârea din poiana La Sireu spre albia râului Lăpuș în zona În Frunți – fosta locație, până la inundațiile din 1970, a Morii lui Nico din Frunți, apoi urcușul spre Pietrele Șoimului de la Balta din Frunți (vizavi aflându-se gura Văi lui Boilă) se face pe versanți stâncoși extrem de abrupți, alunecoși după precipitații și îngheț; atenție la expunerea pe stâncăriile cu belvedere-risc de cădere și accidentare gravă

Căi de acces: din Ciolt prin Pustă la Buteasa Râu și-n continuare în sus, către Codru Butesei – zona în Mesteceni; e posibilă și abordarea dinspre Copalnic, în amontele văii Domoșa, prin Copalnic Deal – Preluca Nouă și apoi în jos, pe lângă Tiemetieu Rușilor în Codru Butesei – trecând pe lângă biserica de lemn, ajungând În Mesteceni

Mijloace de locomoție: autoturism personal; mountainbike

Sugestii de cazare: cort; pensiuni turistice din Remetea Chioarului-Șomcuta Mare

După Paști 2015 au urmat îngrijorătoare zile foarte reci, cu temperaturi nocturne negative și brume, asta în condițiile în care cireșii, prunii, perii și magnoliile înfloriseră deja. În comparație cu primăvara 2014, una foarte caldă, secetoasă, aceasta se dovedește a fi rece și întârziată cu cel puțin 14 zile.
În dimineața sărbătoririi Sfântul Mucenic Gheorghe, bruma groasă îmi argintase parbrizul și ferestrele autoturismului iar la ora 8 termometrul acestuia indică doar 2 grade C. E soare, prognoza ANM estimează aproximativ 17 grade C în jurul orei 14 și nicio șansă de precipitații.

Îmbarc colegii la ora 9 și pornesc spre Săcălășeni – Remetea Chioarului – Șomcuta Mare – Ciolt. Prunii, cireșii, vișinii, perii în floare par a fi mii de buchete de mirese împrăștiate de-o parte și de cealaltă a șoselei. Niciunde căprioare și fazani, ori stârci cenușii, pe care-i admiram adesea traversând o parte din lunca Lăpușului. Înfloresc păpădiile în fânețele intens fertilizate cu bălegar de grajd. Tonurile de verde au devenit extrem de variate și practic indescriptibile iar grădinile abundă de lalele, narcise, zambile dar cel mai violent impact vizual îl generează tufele sângerii de gutui japonez.

Suim din Ciolt pe Pustă (reper o casă solitară chioreană modestă, spoită-n ultramarin, pitită într-o livadă densă de pruni), traversăm zona aridă calcaroasă și după ce coborâm în șaua largă care precede urcușul final către Buteasa, coborâm la stânga, pe drumul pietruit, spre Buteasa Râu-Vadu Lupului, având în dreapta modesta dar sălbatica vale Cărbunăriștea. Nu poți descrie acest parcurs decât cu impresia că te afli în fața unui nesfârșit buchet proaspăt și alb, asortat cu variate tonuri delicat – pastelate de verde.

Oprim puțin dincolo de râul Lăpuș, pentru a admira tumultoasa curgere a apelor verzui după care continuăm spre Codru Butesei – În Mesteceni, cu o porțiune de drum pietruit spălat pluvial și cu pantă foarte accentuată. Treptat panorama devine circulară, peste mestecenii tineri, cireșii și perii sălbatici în floare, fagii abia înfrunzind, stejarii solitari, falnici, remarcăm vârful Ciolt, Dealul Colnice, Dealul Cetății Chioarului, Buteasa, o parte din Întrerâuri. Admirăm apoi, la stânga drumului, o fostă casă chioreană cu acoperiș de draniță, abandonată, folosită azi ca șopru pentru baloții cilindrici, uriași, de fân. Continuăm cu autoturismul câteva sute de metri, ușor descendent, în stânga apare o gospodărie mare și cu tot felul de mijloace de transport și utilaje agricole. De la proprietarul amabil luăm câteva relații referitoare la toponimii și traseul pe care intenționam să-l facem (eu a doua oară după ce în 1 decembrie 2012 am suit din albia râului Lăpuș – locația În Frunți, alături de D. Pascu, M. Gheție și V. Moroșan, ajungând În Mesteceni și apoi la autoturismul rămas la Buteasa Râu; A & M Kelemen sunt în premieră pe acest parcurs din prima parte a circuitului dar am fost împreună în toamna timpurie a lui 2014 la Bolovanu Pintii și Pietrele Șoimului). Gospodarul ne-a spus că amenajase cu buldozerul o parte din vechiul drum de car ce cobora odinioară În Mesteceni, acompaniind un pârâu accidentat, traversând poienița Droștior, mai apoi La Sireu -cu izvor pastoral la baza unui solitar fag gros- pentru a ajunge În Frunți, la fosta Moara lui Nico (spulberată de viitura de pe râul Lăpuș la inundațiile catastrofale din 1970). După capătul drumului nivelat urmează o scurtă porțiune îngustă din vechiul drum apoi poteca dispare imediat în aval de izvor. Până aici, din stânga, vreo 2-3 pâraie/torente accidentate curg pe versantul împădurit cu foioase. De sub izvor se conturează două torente, unul scurt afluind celui abrupt-accidentat lung și cu albia bolovănoasă și praguri înalte, în cele din urmă intrând în râul Lăpuș-malul geografic drept. Privind spre SV-V, peste albia Lăpușului care acum, datorită pragului traversat și debitului consistent, auzim vuind de departe, apar stâncăriile șistos cristaline verticale aferente Butesei – În Frunți.

O vreme coboarâm prin dreapta pârâului-torent apoi, pentru a evita o zonă finală extrem de abruptă și stâncoasă, traversăm torentul continuând oblic-descendent pe malul său stâng. Ajungem în albia bolovănoasă largă a râului Lăpuș, la circa 50-150 m în amonte de gemenele stâncării În Frunți, respectiv la aproximativ 50 m în aval de gura foarte sălbatică/accidentat stâncoasă a Văi lui Boilă *(pe care am coborâm și la final am suit, venind din Buteasa, în urmă cu vreo 3 ani împreună cu M & A & A Kelemen, S. Codrean) și Balta din Frunți – o zonă frumoasă largă de acalmie a apelor râului. Prospectăm foto scrupuloși zona, impresionantă mulțumită apelor verzui și cu valuri alb înspumate, dar și a șisturilor cristaline, micașisturilor și calcarelor metamorfice intens rulate și șlefuite multimilenar, apoi continuăm pe la belvederile stâncoase de pe malul drept al Bălții din Frunți, în cele din urmă, fiind obligați de stâncăriile inexpugnabile care plonjează pe versantul abrupt până în albie, începem lungul și abrupt-solicitantul urcuș prin codrul de foioase, în final ieșind pe un picior SV-V cu praguri, lespezi și grinzi stâncoase deasupra Pietrelor Șoimului. De aici avem superbe priveliști spre Berchezoaia, Dealul Colnice, defileul scurt, dar sălbatic-afund, al Văii lui Boilă și îndeosebi asupra minunatului în orice anotimp, larg amfiteatru -E-NE- al Butesei dar și mai spre SE, către Dealul Plopiș și versantul său împădurit orientat spre Săhelbe – locația peșterii Curtea Căpitanului.

Suim pe culmea E a Pietrelor Șoimului și curând, la stânga, într-un vâlcel cu mestecăniș tânăr, străjuit de un minunat păr sălbatic înflorit, apăru Bolovanu Pinti – un gogoloi calcaro-marmorean aproape rotund și imens, inexplicabil aflat acolo unde rocile sunt reprezentate de șisturi cristaline și micașisturi. Ne-am delectat cu alte perspective spre În Frunți și Buteasa apoi cu colosalele umbre ale coroanelor stejarilor masivi, răzleți, panorama spre biserica de lemn din Codru Butesei – monument istoric, la dreapta ei, mai sus, destul de noua biserică de lemn din Dealul Pițigăi după care suim pe un drum de car din Dosu Codrului, ieșind curând la o gospodărie mare, ordonată. De aici încolo urmăm către Prihod, printre livezile dominate de pruni în floare, drumul pietruit îngust care face legătura cu cel principal care leagă Buteasa Râu de Codru Butesei – Preluca Nouă. Ajungem în drumul principal și o luăm în jos, spre stânga (SV-S) savurând din plin magica punere-n scenă a Primăverii 2015 – capricioasă dar, în sfârșit, înveșmântată în straie sărbătorești.

Îmbarcați, plecăm prin Ciolt spre Baia Mare, oprindu-ne puțin în drumul spre Săcălășeni pentru a nemuri un extraordinar covor galben portocaliu de păpădii abia înflorite. Din tardivele ninsori abundente căzute pe creștetele pleșuve ale Pietroasei, Ignișului, Mogoșei și Gutâiului se mai văd doar alb-imaculate, înguste, gulere iar în Baia Mare temperatura ajunsese după ora 14 la 18 grade C.

Lacul Albastru și lacul de la E de Mons Medius

Publicat de Lucian Petru Goja la Apr 22, 2015 în Articole noi, Reportaje turistice | 0 comentarii

Traseul din 14 aprilie 2015 cu Mișu Gheție si eu (al doilea lac o premieră pentru noi)

Mulțumiri lui Ionică Pop-Topo pentru dirijarea telefonică, altfel cu siguranță nu descopeream această bijuterie lacustră aflată la vreo 300 m NE de sediul administrativ al defunctei Explotări Miniere Baia Sprie

Obiectiv: Baia Sprie, Lacul Albastru, Mons Medius (730 m) – abruptul S-SE-E, lacul de la E de Dealul Minei

Localizare: Maramureș, Baia Sprie, Munții Igniș – Dealul Minei

Itinerar: Baia Mare – Baia Sprie – circa 15 km

Marcaj turistic: punct roșu, apoi și cruce roșie, spre final cruce albastră (nu există marcaj turistic de la platforma fostei Mine Screper – de explorare geologică – până la lacul puțin cunoscut, nevalorificat turistic, de la NE de sediul Exploatării Miniere Baia Sprie)

Tip traseu: drumeție în circuit

Grad dificultate: adecvat anotimpului; pentru abordarea teraselor fostei exploatări în carieră a zăcămintelor neferoase din zona S-SE-E aMons Medius neapărat trebuiesc bocanci aderenți și bețe de trekking – teren foarte accidentat, torente, ravene și grohote ale vechilor halde de steril

Echipament necesar: adecvat anotimpului; pentru abordarea teraselor fostei exploatări în carieră a zăcămintelor neferoase din zona S-SE-E a Mons Medius neapărat trebuiesc bocanci aderenți și bețe de trekking-teren foarte accidentat, torente, ravene și grohote ale vechilor halde de steril

Lungime și durată: circa 3 ore în varianta descrisă mai jos și 8-9 km (de adăugat timpul necesar deplasării din/în Baia Mare 30-40 minute)

Diferență de nivel: circa 300 m

Recomandări: harta zona turistică Baia Sprie-Șișești-Baia Mare vest din seria Gutinul turistic 2005

Avertismente: nu intrați în abatajele de suprafață, nici în galeriile de mină vechi, gurile de aeraj, puțurile neînchise – risc de surpare a rocilor tectonizate și împușcate și de blocare în subteran sau/și de gravă accidentare; nu vă scăldați în cele două lacuri nici vara – pericol de hidrocuție

Căi de acces: din centrul orașului Baia Sprie, prin spatele bisericii romano-catolice (spre N) pe strada marcată turistic cu punct roșu; există alte variante de abordare dinspre Microraion Vest – pe valea Borcutului și apoi pe lângă Mina Boului, filonul Vâna Boului și Filonul Principal, respectiv pe lângă Capela Calvaria, pe marcaj turistic cruce albastră sau cruce galbenă

Mijloace de locomoție: autobuzul urban nr. 8, Baia Mare-Baia Sprie; autoturism personal; mountainbike

Sugestii de cazare: pensiuni din Baia Mare, Baia Sprie, Cabana Mogoșa, Stațiunea Turistică Șuior

În urmă probabil cu 8-10 ani, împreună cu D. Iștvan, I. Pop Topo, J. Moldovan, am făcut iarna un traseu în circuit pornind din Baia Sprie, suind în amontele văii Tulbure la Piatra Albă, cu retur pe Mons Medius – Abatajul Leppen-Mina Cucu, Puțul Poni-Lacul Albastru, la întoarcere trecând în premieră (pentru Jancsi și mine) pe la vreo trei tăuri puțin afunde, neregulate, de alunecare a versantului & nivale, aliniate aproximativ de la V spre E în dreapta drumului-fost tehnologic minier, azi marcat turistic cu cruce albastră, între Lacul Albastru – pe la Mina Screper, pe direcția Explotării Miniere Baia Sprie. În urmă cu câteva zile doar, I. Pop-Topo mi-a trimis câteva imagini cu Lacul Albastru dar și cu un alt lac frumos, cu ape smarald, confundat de mine cu unul din cele trei anterior menționate, în realitate fiind însă vorba de unul necunoscut de mine și Mișu G., aflat la circa 300 m NE de fostele clădiri administrative ale Explotării Miniere Baia Sprie, respectiv la vreo 450 m NE de platforma fostei Mine Screper. Am intenționat să vizitez acel lac în cea de-a doua zi de Sfintele Paști, cu Nicoleta & Nelu F. Însă… luni am făcut o scurtă plimbare prin Valea Borcutului, răscolindu-mi nostalgic locuri și amintiri ale copilăriei (ocazie pentru a-l antrena pe Pongo, neastâmpăratul mic Beagle de 4 luni și jumătate, la mersul în lesă).

În noaptea de luni/marți, după o scurtă aversă (benefică) temperatura scade cu circa 10 grade C, la ora 7 dimineața aceasta fiind de doar 2-3 grade C. E senin, o vreme superbă. La invitația lansată de mine cam în pripă percutează doar Mișu G. Plecăm spre Baia Sprie abia la ora 10, admirând înflorirea corcodușilor și cireșilor la S de Dealul Bulat și înverzirea tinerilor mesteceni în timp ce, în preajma Pietrei Corbului, carpenii și fagii dominați de goruni abia mijesc într-un delicat veșmânt proaspăt, verde crud.

După ce lăsăm în dreapta Primăria Baia Sprie o cotim la stânga-n sus (din DN 18 Baia Mare-Sighetu Marmației) pe o stradă abruptă, la început pavată, apoi asfaltată-marcată turistic cu punct roșu. Parcăm la o intersecție în Y, iar de acolo suim la stânga. La întoarcere vom coborî pe lângă Capela Calvaria, pe brațul stradelei din dreapta). Baia Sprie se conturează tot mai mult pe măsură ce ne apropiem de liziera gorunetului unde abia au mai rămas câțiva uriași, multiseculari, castani comestibili loviți de molima cancerul scoarței. Soare generos dar și o briză rece, șfichiuitoare. Auzim glasuri de drumeți-picnicari în fața noastră, spre Lacul Albastru, dar și suind din urmă spre trainicele mese cu bănci din bușteni din preajma vetrelor de foc amenajate de administrația locală (locație dotată cu panouri info turistice). Imediat se aud motoare duduind dinspre Exploatarea Minieră Baia Sprie, suind spre vârful Mons Medius. Nu erau ATV-uri ci motociclete enduro, destinate pentru dirt track (Baia Sprie are câțiva pasionași și talentați tineri motobikeri, pe unii i-am întâlnit cu vreo 3-4 ani în urmă suind pe Culmea Gorganelor spre vârful Țibleș).

O luăm spre E de la Lacul Albastru, spre platoul Minei Screper (cu două guri de galerii zidite și văruite), vizând vizitarea celor trei lacuri nivale situate în gorunetul din dreapta drumului. Probabil le-am căutat mult prea spre E-NE, dincolo de Mina Screper, traversând un curs de pârâu care drenează apele izvoarelor ivite dintre roci pe terasele carierei de minereuri neferoase de la E-SE de vârful Mons Medius înspre apropiatul mal geografic drept al văii Tulbure, apropiindu-ne astfel până la circa 150 m de clădirile fostei Exploatări Miniere Baia Sprie.
Căutam mereu oglinzi lacustre pe versantul din dreapta, la stânga având versantul denudat, grohotos după prăvălirea enormelor cantități de steril ocru-sur-vinețiu. Motobikerii coborau prudenți de pe vârf, spre SV, folosind poteci înguste și abrupte, unele folosite de localnici la trasul lemnelor de foc. L-am apelat pe Topo, informându-l unde ne aflăm, cerându-i să ne orienteze spre lacul vizat, necunoscut de noi. Datorită unor omenești confuzii suim spre N, pe lângă un torent afund, accidentat-reper o țeavă cu apă tehnologic-minieră spartă și cu evantai de apă mai sus, și pini silvatici spontani spre NV-V. Vâlcelul se ramifică, un braț aproape sec, orientat spre NV, ajunge până aproape de zidul de beton al fostului rostogol de deasupra platformei Minei Screper.

Suim pe vâlcelul torențial N, cu apă, având în dreapta- jos clădirile Exploatării Miniere Baia Sprie, la dreapta o zonă accidentată cu pâlc de pini silvatici iar în față și sus un vârf aproape pleșuv peste care, departe, se văd stâncăriile Scutului Mare din Munții Gutâi (culmea principală care leagă Pasul Gutâi de Igniș Est – marcaj turistic vechi, bandă roșie). E evident că în aceste locuri nu poate exista o cuvetă cu lac. Îl apelez din nou pe Topo și… în continuare am persistat cu toții în confuzie, coborând pe unde am suit apoi efectuând un traverseu costiș spre V, spre zona superioară, în final către platoul Minei Screper și circa 250 m NV de acesta-întâlnind motobikerii aflați în coborâre de pe Mons Medius pe la SE. Tatonare, ioc luciu de apă, alt apel telefonic, de această dată Topo trimițându-ne înapoi spre sediul Exploatării Miniere Baia Sprie iar imediat după traversarea pârâiașului, la dreapta-n sus pe un drum pietros – la stânga acestuia ivindu-se pe alocuri o groasă țeavă pentru apă, parțial doar îngropată (diametrul circa 200 mm).

Ajungem deasupra – la N – de sediul Exploatării Miniere Baia Sprie, fostul drum tehnologic suie cu un braț scurt spre E, altul lung și cu aspect de șleau afund, cu malurile din steril caolinizat, bej-sur-albăstriu, orientându-se la stânga, către N. Mișu verifică brațul scurt, eu pe cel ce suie alert spre o terasă restrânsă dincolo de care, într-o cuvetă puțin adâncă, descopăr frumoasa oglindă verde smarald a lacului căutat. Două șanțuri au fost recent săpate la SE de lac. La început am crezut că șanturile au fost făcute pentru a-l drena și-n final seca, apoi mi-am dat seama că hoții de fier vechi dezgropat și furat conducta de apă pe o lungime de vreo 8-10 m.

Lacul fără nume pare a avea cam aceeași suprafață cu Lacul Albastru și e aproape rotund. Malurile SV-S-SE sunt joase, acaparate de codru și huci, malul V-NV suie în pantă ușoară și e acaparat de huci. Malul N e abrupt, stâncos, lăsând impresia că acolo s-au efectuat odinioară lucrări de excavare și exploatare minieră, dovadă în plus o gură de galerie minieră parțial obturată cu anrocament ocru-ruginiu. În zona NE, deasupra lacului, în codrul de fag, atrage atenția un fel de mare bazin metalic de acumulare tehnologică a apei. Oglinda lacului lasă vederii destule ramuri și trunchiuri de arbori. Probabil că originea lacului să fie una antropică, apele acumulându-se din colectările subterane după ce anterior zona S a fost blocată cu steril. Lacul își drenează preaplinul printr-un pârâiaș orientat SE, spre malul drept al văii Tulbure. Am căutat mai bine de un ceas, total aiurea, lacul acesta necunoscut nouă, suind-traversând terasele și torentele SE-E ale Mons Medius de la V la E și apoi invers, pe un diferit nivel, dar în cele din urmă ne-am bucurat că am insistat și după ce ne-am pus de acord cu Topo, am reușit să-l găsim și admirăm. Probabil că acesta e la fel de frumos precum foarte cunoscutul și asaltatul Lac Albastru situat la vreo 1000-1500 m –V.

De la lac coborâm spre platforma/drumul pietruit, mai apoi pavat cu andezit cubic, ce duce de la Exploatarea Minieră Baia Sprie, în urcuș ușor, către V, spre Mina Screper. apoi ținem o vreme marcajul cruce albastră. Acolo unde poteca marcată turistic cu cruce albastră o ia la dreapta, noi cotim la stânga, coborând spre liziera gorunetului acompaniată de un fost drum de car înierbat. În urmă se văd Secătura-Gutâiu Doamnei și Gutâiul Mic, apoi vârful Ascuțit (Ciontolanul) și vârful Mogoșa, la stânga-jos zona E a orașului Baia Sprie, în dreapta o poiană cu livadă și o amărâtă casă bătrână de vacanță (spoită… cândva în verde) deasupra acesteia, către N, abruptele denudări ale Mons Medius. Nu peste mult drumul începe să coboare spre V, ivindu-se Capela Calvaria. În drepta apare o bornă silvică marcată pe un bolovan și pe un gorun și vizavi de aceasta marcajul turistic cruce galbenă plus poteca ce trece pe sub o veche linie electrică de înaltă tensiune (dezafectată). De aici în vreo 15 minute ajungem la mașină apoi în alte vreo 20 minute, acasă, în Baia Mare, cu încă o minunată enigmă turistică elucidată.

Din Lucăcești în Rezervația Bavna și Pe Tău, la stârcii cenușii și lalelele pestrițe

Publicat de Lucian Petru Goja la Apr 16, 2015 în Articole noi, Reportaje turistice | 0 comentarii

Obiectiv: Lucăcești, Rezervația Bavna de stejari pedunculați (Quercus robur) din Pădurea Cogna, colonia de stârci cenușii- Ardea cinerea, la înfloritul lușcuțelor- Leucojum vernum, Anemone ranunculoides- paștiță galbenă, breabăn- Dentaria glandulosa, Anemone nemorosa- paștițe albe, viorelelor- Scilla bifolia, Crocus vernus- brândușă de primăvară, leurdei -Allium ursini, Isopyrum thalictroides – găinușelor, Primula vulgaris- ciuboțica cucului, călugărilor (cocoșei, măseaua ciutei)- Erythronium dens canis, Viola odorata-toporașilor, Pulmonaria officinalis- mierea ursului, Ranunculus ficaria- untișorului, cepei ciorii- Muscari comosum și după debutul fructificării lozelor- Salix cinerea. Fosta zonă lacustră Pe Tău din zona SE a Pădurii Cogna, spre Mireșu Mare (azi secată, cuprinsă într-o vastă exploatare forestieră din urmă cu circa 3 ani, recent plantată cu puieți de stejar. Cursul mijlociu-inferior al văii Măriușa.

Localizare: Maramureș, pădurea de stejar dintre satele Fersig-Lucăcești-Mireșu Mare-Tulghieș (flancul drept al râului Someș)

Itinerar: Baia Mare-Lăpușel-Mogoșești-Dăneștii Chioarului-Lucăcești-Rezervația Bavna-circa 36 km

Marcaj turistic: -

Tip traseu: drumeție în circuit

Grad dificultate: ușor

Echipament necesar: adecvat anotimpului; utile bețele de trekking și cizmele de cauciuc pentru traversarea albiei văii Măriușa și a zonele inundate (apă freatică la suprafață, băltind pe alocuri)

Lungime și durată: incluzând deplasarea din/ în Baia Mare 4 ore și jumătate – 5 ore; drumeția propriu-zisă poate fi estimată la circa 10-12 km/ 3 ore

Diferență de nivel: nesemnificativă – pădure de stejar aproape plană

Recomandări: pentru a surprinde stârcii cenușii cuibărind și înfloritul lalelelor pestrițe, de realizat primăvara (25 martie -15 aprilie)

Avertismente: atenție la traversarea canalului nou – a albiei schimbată, excavată linear – a văii Măriușa mai ales după ierni/ primăveri foarte bogate în precipitații-zone mâloase, afunde; habitat de cervide, vulpi, viezuri, mistreți, iepuri, fazani

Căi de acces: din Lucăcești spre E – repere o stână, fântâna cu cumpănă și apoi 2 panouri info de la intrarea în Rezervația de stejari pedunculați-lângă colonia de stârci (și oportunist-concurențiale stâncuțe- Corvus monedula)

Mijloace de locomoție: curse Baia Mare – Mogoșești – Mireșu Mare; mountainbike; autoturism personal; tren personal Baia Mare – Fersig – Mireșu Mare

1 grad C. Cer acoperit la ora 8 dimineața când îmi culeg colegii de pe la locurile de îmbarcare prestabilite. Traversăm o zonă cu o pâclă ieșind din Recea, traversând râul Lăpuș spre Lăpușel. 0 grade C, briză rece, în pășunea Lucăceștiului, lângă stână și cumpăna fântânii cu valauă de beton pentru adăpare, vara, a ciurdelor de cornute. Dinspre Mireșu Mare apar în zbor grațios primii stârci cenușii purtând rămurele în ciocuri. E perioada reevaluării cuiburilor și a dragostei nestăvilite, procreative. Nu lipsesc impertinentele stăncuțe care cuibăresc în vecinătatea stârcilor, șicanându-i, furându-le ouăle mari, turcoaz, apoi, o vreme după eclozare, și puii incapabili să se apere. Un panou info de la intarea în rezervație e-ntr-o rână (îl vor îndrepta/ consolida Mișu și John Comisaru, la întoarcere; deh ”doar din câteva zeci mii euro storși europenește” pentru un eco-proiect, ONG-ul custode nu și-a permis sa fixeze temeinic stâlpul, nu-i așa?!). Începem foto-vânătoarea grațioaselor dar și fragilelor păsări cu un smoc de pene pe creștet și alte pene părând a curge ca o neîngrijită barbă monahală pe gâtul suplu, arcuit în zbor. Realmente aici s-ar putea petrece ore-n șir, de revelație dumnezeiască. Iarba de sub cuiburi e albă – văruită – din pricina dejecțiilor. Urzicile cresc exuberante pe sub stejarii pedunculați maiestuoși, alături de lușcuțe, untișor, anemone, ceapa ciorii, mierea ursului, leurdă…

Ne orientăm spre zona N-NE a rezervației, acolo unde, prima oară în urmă cu vreun deceniu (alături de D. Iștvan, A. Ștefănoiu, I. Pop -Topo, A. Portase) am admirat în pădurea afectată de stratul freatic aflat la suprafață, cu întinse zone inundate sau/și mâloase, numeroase lalele pestrițe. Ca un făcut, la fel precum foarte recent, în Pădurea Fersig, la E de Sub Dii, nu găsim niciuna deși periem scrupulos zona. Traversăm o poiană umedă cu tufe mari de loză înverzind, remarcând săbiuțele verzi-argintii ale frunzelor lanceolate de Iris pseudacorus (vor înflori în prima jumătate a lunii mai). Nicio lalea pestriță însă. Traversăm prin vad valea Măriușa, o acompaniem apoi o vreme pe lângă cursul linear cu aspect de canal de desecare.

Ajungem în altă poiană umedă cu mohor și rogoz uscat plus frecvente frunze de iriși iar Ionică Topo descoperă prima lalea pestriță. Periem din nou, scrupuloși, zona dar… degeaba. De aici John Comisaru (care a copilărit în Mireșu Mare, bătând adesea Pădurea Cogna alături de tatăl său) preia oficiile de ghid, conducându-ne spre o zonă lacustră odinioară (un fost habitat de avifaună, inclusiv de Anas platyrhynchos-rața sălbatică mare ) numittă de localnici Pe Tău. Pentru asta prindem linia (culoarul silvic) orientată spre SE, ieșind într-o zonă amplu exploatată forestier în urmă cu 2-3 ani, conform unui cărăuș care ne oferă pertinente relații privind lalelele pestrițe din aceste locuri apropiate Cabanei Marianei). Mai întâi descoperim în dreapta drumului hârtopos-băltos-înierbat o holdă cu lușcuțe și printre ele, vreo 4 exemplare de lalele pestrițe. Căutăm lalele pestrițe și printre gramineele exuberante, uscate, de pe fundul fostului tău dar nu descoperim decât alte insule de lușcuțe. Cărăușul o ia ulterior la SE de fostul tău și spre stânga, prin plantația de stejari instituită probabil în primăvara lui 2014, depășind acrobatic șirurile lungi, mari și late de tufe de alun, păducel, lemn câinesc, plop tremurător etc, retezate cu drujba. Aici descoperim o suită de locații cu câte 1-2 lalele pestrițe tonice, frumoase, întrebându-ne câte dintre ele nu vor mai răsări în veci, fiind total copleșite de grămezile nesfârșite de arbuști drujbăliți din care țiganii mai adună o vreme araci pentru fasole și roșii, marea lor majoritate urmând să se usuce, putrezească și-n final să se asimileze solului… peste vreun deceniu. Cărăușul ne mai spune că dincolo de podul CFR de peste valea Măriușa (zonă în care la retragerea trupelor germane din vara 1944 acestea și-au aruncat în aer o mare garnitură de tren, cu echipamente de război și muniție, pentru a nu cădea în mâna rușilor) în flancul geografic drept al acesteia, a văzut în urmă cu doar o zi, la dreapta liniei forestiere și pe o adâncime de circa 30 m, foarte numeroase lalele pestrițe. Îl privim cam circumspecți deoarece doar cu un ceas în urmă umblaserăm pe-acolo fără a vedea nicio lalea pestriță. Deși suntem 4, răzlețiți în pădurea de stejar și deosebit de atenți la orice inflorescență, nu găsim nicio lalea pestriță. De acolo o tăiem, prin vad, peste valea Măriușa, orientându-ne către colonia de stârci cenușii și încheindu-ne circuitul mulțumiți de cele văzute, lângă fântâna cu cumpănă. Cu această ocazie, după anuale vizite primăvăratice în Rezervația Bavna – Pădurea Cogna, iată că am ajuns și în zona Pe Tău, necunoscută mie, lui Mișu și Ionică -Topo și nevizitată de John Comisaru din vremea copilăriei sale.

Soarele se ivește efemer în câteva, scurte, reprize dar era totuși rece și, spre deosebire de alte primăveri, de această dată porumbarii și păduceii sunt abia vag îmbobociți iar corcodușii și prunii din Lucăcești mai au probabil nevoie de mai mult de o decadă pentru a-nflori. Se lucrează însă de zor în marile solarii, atât de frecvente aici, ca și în Mireșu Mare, Dăneștii Chioarului, Pribilești (la recoltarea cepei verzi și a salatei, plantarea răsadurilor de legume).

CITEȘTE SI:

PAȘTE ÎN MARAMUREȘ – Duminica de Paște în Desești

Publicat de Lucian Petru Goja la Apr 15, 2015 în Articole noi, Reportaje turistice | 0 comentarii

Obiectiv: biserica de lemn, monument istoric UNESCO, cu hramul Sfânta Paraschiva, ridicată în 1770, cu picturi murale interioare extraordinare, excelent conservate; asistarea la liturghia pascală urmată de tradiționala sfințire a coșurilor din nuiele conținând bucate de Paște acoperite cu ștergare albe sau minunat brodate cu motive florale policrome; de admirat arhitectura maramureșeană tradițională, porțile din stejar masiv, păstrăvăriile din Mara

Localizare: Maramureșul Istoric, Desești

Itinerar: Baia Mare – Baia Sprie – Mara – Desești – 52 km

Marcaj turistic: -

Tip traseu: drumeție cultural-religioasă

Grad dificultate: -

Echipament necesar: decent, adecvat momentului

Lungime și durată: 52 km, aproximativ 5-6 ore, incluzând deplasarea din/ în Baia Mare

Diferență de nivel: -

Recomandări: vizitarea micului muzeul privat al satului din Desești și noua biserică de lemn, greco-catolică, de lânga DN 18-în centrul satului; de vizitat în iunie, la înfloritul căldărușelor, bulbucilor de munte, lăcrămioarelor și orhideelor, vizitând Rezervația naturală Iezeru Mare și Culmea Pietrei; de cuplat cu o drumeție la Piatra Tisei din Mara și Tăul cu Bote; de vizitat biserica în perioada sărbătorii Adormirea Maicii Domnului -15 august- când parohia ordodoxă Desești organizează Tabăra Anuală de Arte împreună cu artiști plastici maramureșeni aparținând UAP- vernisarea lucrărilor efectuate de artiști consacrați dar și de copii are loc în țintirimul bisericii; de vizitat, prin satul Mara, viitoarea acumulare din amontele barajului hidrotehnic Runcu-Tătaru și Cheile Tătarului; din satul Mara, în amontele văii Hopșia, se poate ajunge la Rezervația naturală-turbăria Tăurile Chendroaiei și, în continuare, la Rezervația geologică Creasta Cocoșului

Avertismente: vara în pajiști și huciuri habitează viperele comune și cele melanice; zone pastorale-atenție la câinii ciobănești

Căi de acces: dinspre Sighetu Marmației via Giulești-Sat Șugatag, din Baia Mare via Budești-Hoteni-Hărnicești, pe DJ 184 sau din Baia Mare pe DN 18-prin Pasul Gutâi-ulterior în avalul văii Râușor, apoi prin satul Mara

Mijloace de locomoție: curse Baia Mare – Pasul Gutâi – Sighetu Marmației; autoturism personal; mountainbike

Sugestii de cazare: pensiuni din Mara și Desești

Nimeni nu s-a arătat interesat până sâmbătă seara dinaintea Învierii Domnului de o evadare turistico-ecumenică pascală spre Maramureșul Istoric dar, duminică dimineața pe la 7,15 mă sună Nelu F. arătându-se, alături de soția sa, interesați să meargă la biserica de lemn, Sfânta Paraschiva, din Desești.

Ne întâlnim la 7,50 și pornim spre Baia Sprie- Pasul Gutâi. Până acolo vedem, în preajma bisericilor ortodoxe și greco-catolice urbane, enoriași purtând coșuri împletite din nuiele în care aveau miel umplut, șuncă fiartă și afumată, pască, cozonac, vin etc. pentru sfințit (unii și legături de ceapă verde). Pustii, deocamdată, troienitele ca iarna pârtii de schi Mogoșa și Șuior. Pe liziere, suind serpentinele DN 18 spre Pasul Gutâii, abundență de albe flori de captalan, mii de Flori ale Paștelui, portocalii flori de podbal, pâlcuri turgescente de calcea calului, carpeni înverzind, loze cu mâțișori tern-șoricii etc. Admirăm apoi în dreapta Piatra Ecoului și Biserica Vlaicului iar la stânga, pe un picior secundar sudic (desprins din creata principală marcată cu bandă roșie care leaga Creasta Cocoșului-Pasul Gutâi – Scutu Mare – Șaua Iezuri – Igniș Est) Turnul Ars-un martor vulcanic spectaculos. Am admirat nou instalata, marea și bogat ornamentata, troiță din stejar amplasată în Pasul Gutâi cam pe-acolo pe unde odinioară susura un vestit izvor al lui Pintea Viteazu. Coborând spre valea Râușor și Mara, imediat în stânga, pe peretele andezitic apare portalul mic, circular, al Peșterii lui Pintea Haiducul în timp ce în dreapta se prezintă platoul vulcanic Gutâi, troienit până spre poale, de la Creasta Cocoșului spre Secătura. Amdmirăm apoi sălbatic-tumultuoasa albie a Râușorului, cu ape verzi smarald, întrebându-ne ce se va întâmpla după aberantele construcții de MHC spre avalul acesteia și-n continuare pe râul Mara, știind că în ultimele decenii, secetoase în Maramureș, debitul lor a fost alarmant de mic în sezonul cald.

Suim, fără a ne mai opri la binecunoscutele case, garduri împletite., Troițe, păstrăvării, la Biserica Sfânta Paraschiva – bine cunoscută nouă și adesea vizitată. Încă nu s-a făcut ora 9 dimineața dar enoriașii, cu mic, cu mare, se îndreaptă spre sfântul locaș purtând tradiționalele coșuri cu bucate și lumânări lungi. Puțini localnicii îmbrăcați în tradiționale straie maramureșene specifice portului de pe Valea Marei. Interesant, admirabil, gestul acestora ca la trecerea prin cimitirul mare, îngrijit, să pună flori și să aprindă lumânări pe mormintele strămoșilor lor, abia apoi suind spre biserică și-n final în țintirimul cu paraclis de vară unde, având în vedere vremea prielnică dar și marea mulțime a credincioșilor va fi oficiată liturghia pascală urmată de sfințirea coșurilor cu bunătăți. Doar puține enoriașe, vârstnice, profund evlavioase, intră acum în superba biserică pentru a îngenunchea și a se ruga în pronaos.

Admirăm, a câta dată oare, minunatele fresce murale atribuite meșterilor zugravi Radu Munteanu și Alexandru Ponehalschi după care ieșim în țintirim pentru a urmări impresionanta slujbă pascală. Daca Biserica Sfânta Paraschiva, cu semeața-i turlă și acoperișul de draniță cu poale duble atrage privirile dinspre toate orizonturile, spre SV, platoul vulcanic Gutâi, acum alb-troienit, strălucind sidefiu pe culmea cu glazură de gheață, apare pe deasupra apropiatelor gospodării din zona fostului/dezafectatului treck îngust al CFF Izvoare-Giulești-Sighetu Marmației pe care se transportase lemnul spre gatere și în final la gara CFR Sighetu Marmației. Sute de bârdușe, alături de galben-pal ciuboțici ale cucului înviorează pajiștea umedă a țintirimului împrejmuit cu un modest dar frumos gard de lemn.
Cu siguranță enoriașele vârstnice alături de minunațele cocoane în straie maramureșene, alături de bărbații maturi, sobru, elegant, tradițional îmbrăcați, oferă nu doar în astfel de prilejuri farmecul, specificul definitoriu, acestor străvechi locuri. Vânăm așadar, cu fografică acribie, acest gen de enoriași, în paralel descoperind pe chipurile străinilor turiști vârstnici, dar nu numai, de regulă femei cu foto-telefoane, tablete, aparate foto, camere video, surpriza și enorma bucurie de-a asista la un astfel de sacru, grandios, sobru, moment. Acum lumânările sunt aprinse doar pe mormintele celor dragi, dispăruți, ci frumos aliniate, zvelte, pâlpâinde, alături de coșurile învelite în ștergurile țesute și migălos brodate alb pe alb sau policrom, în case.

Drumul spre Baia Mare îl facem în sens invers, tot prin Mara, în amontele Râușorului În Baia Mare, la marile biserici, sute de enoriași așteaptă pe trotuare încheierea slujbelor religioase amplificate, revărsate din puternicele difuzoare. Nu doar asta ne face să credităm sacrul modest-neostentativ-rustic autentic din preajma arhitectonicelor bijuterii-bisericile de lemn ale Maramureșului Istoric în detrimentul ultramediatizării comercial-teatralizat urbane.

CITEȘTE ȘI:

De Bunavestire, în Țara Codrului, căutând lalele pestrițe

Publicat de Lucian Petru Goja la Apr 1, 2015 în Reportaje turistice | 0 comentarii

Traseul turistic din 24-25 martie 2015 cu Mișu Gheție si eu

Obiectiv: ritualurile laice (păgâne) rurale, ancestrale, legate de Bunavestire în Țara Codrului – zona Ardusat – Buzești – Tămaia – Rodina; sit-ul botanic La Mociri din Rodina, comuna Ardusat, în care înfloresc lalele pestrițe-Frittilaria meleagris

Localizare: Maramureș, Țara Codrului, Rodina – lunca văii Sălăjel, flanc geografic stâng – La Mociri

Itinerar: Baia Mare – Hideaga – Buzești – Gârdani – Rodina – circa 50 km

Marcaj turistic: -

Tip traseu: drumeție etno-culturală și botanică

Grad dificultate: ușor

Echipament necesar: lejer, adecvat primăverii

Lungime și durată: incluzând deplasarea din/în Baia Mare 3 ore și jumătate – 4 ore

Diferență de nivel: -

Recomandări: de realizat în perioada Bunavestire – Florii – Paște

Avertismente: -

Căi de acces: pe șoseaua Baia Mare-Ardusat-Ariniș-Cehu Silvaniei

Mijloace de locomoție: curse interurbane Baia Mare-Ariniș; autoturism personal; mountainbike

Sugestii de cazare: -

În cald-însorita după-amiaza zilei de marți l-am scos pe Pongo, Beagle-ul tricolor de aproape 4 luni (viitorul partener de ture montane) în fâneața cu sute de toporași albaștri, suav parfumați. Apoi în seara dinaintea Buneivestiri am adunat vreascurile și vegetația uscată din livadă iar la lăsarea întunericului, pe la ora 19, am aprins tradiționalul foc menit, conform datinei și legendelor din vremi imemoriale, să alunge lighioanele, duhurile rele și molimele din preajma gospodăriei. Marți, pe la ora 17 au fost (la soare) 19 grade C dar, încet, se lăsă răcoarea nopții. Semiluna, o subțire seceră, răsări pe deasupra gorunetului (dinspre Apa Sărată).

Mă trezesc miercuri la ora 4,30 dimineața, înainte de a suna deșteptătorul, îngrijorat fiind ca nu cumva să mă ia somnul și să nu respect ora întâlnirii-5,30 – agreată cu M. Gheție, singurul care a dat OK la invitația efectuării turei de Bunavestire 2015. Sunt doar 2-3 grade C în Baia Mare la ora 5 dimineața. Nu remarc nici un foc /fum tradițional până în buricul urbei de unde îl iau pe Mișu. Nu vedem așa ceva nici traversând pe rând, fără de grabă, Recea, Lăpușel, Hideaga. Oprim după podul peste râul Someș pe când mijesc zorile de zi, savurând efemeritatea magnifică a clipei. La apropierea de Buzești-Tămaia, un fum alb, mai apoi vârtos, negricios (probabil de la vreun foc ațâțat cu o anvelopă auto) se prelinge din dosul bisericii de lemn, monument istoric recent restaurat, din Buzești. Ne bucurăm fiindcă asta denotă că nu am ratat tradiția strămoșească. Suim deasupra bisericii zidite și a celei de lemn, și întâlnim un localnic care și-a aprins focul protector și ne povestește, privindu-ne curios (firesc, e doar abia trecut de ora 6 dimineța) despre trăznetul care a despicat odinioară sfântul lăcaș, incendiindu-l.

Coborâm la șoseaua spre Fărcașa, oprindu-ne însă pentru a admira iminentul răsărit splendid de soare, dar și un alt foc, mai mult afumând, din Tămaia. Cele mai multe focuri/fumuri, care aduc și un val gros de neguri lăptoase cu pregnant iz de fum plutind pe deasupra orizontului V-NV îndeosebi, pe-acolo pe unde fuseseră până la naționalizare domeniul și cripta grofului, sunt în Gârdani. Aici mai poți admira câte o veche casă și șură codrenești printre majoritarele case și vile noi. Soarele, ca un disc incandescent, ne fascinează de la stânga șoselei, pe deasupra nevăzutului râu Someș.

Continuăm spre Rodina. Un frumos fazan mascul o zbughește peste asfalt, abia reușind să-l rețin în memoria cardului foto. Al doilea e de asemenea la stânga șoselei, chiar la intrarea în Rodina, departe însă, în pajiștea de un tonic verde crud. Apare primul cuib de berze. Pustiu precum în toți anii din urmă. În al doilea, tot de pe stânga drumului, aproape de fântâna satului, cu cumpănă și valău pentru adăparea ciurdelor de vite, cuibărește o barză. De-abia i se vede capul și ciocul roșu-portocaliu. Virez stânga pe ulița pietruită ce o ia către La Mociri. Prunii și corcodușii abia-și arată mugurii (în Baia Mare, prunii ornamentali și corcodușii stimulați de căldura reflectată de blocuri, încep să înflorească). Sălciile, socii, de-abia au început să înmugurească. Asta mi se pare a fi ca un semn rău/ de alarmă fiindcă, cam de fiecare dată când vizitasem, începând de vreun deceniu în urmă, situl La Mociri, cu lalele pestrițe-Frittilaria meleagris, corcodușii erau gata de înflorit sau deplin înfloriți, precum calcea calului în mocirla de la fântâna cu cumpănă, pe sub sălciile de pe marginea uliței vedeam galben-portocalii floricele stelare de ceapa ciorii și imediat după traversarea podului (tub gros de azbociment) canalului colector, pentru a ajunge în fâneața cu exces de umiditate (de ani de zile drenată, asanată, apoi fertilizată și arată, în consecință arealul lalelelor pestrițe reducându-se deja cu circa 45%), la stânga drumului sinuos de car erau înflorite anemonele-Floarea Paștelui. Sunt 0 grade C pe la ora 7 dimineța în Rodina, asta după ce bruma argintase nocturn pajiștea. Speram totuși că vom găsi măcar câteva lalele pestrițe înflorite (în 7 martie 2014, la finalul turei sălăjene din Brusturi, alături de A & M Kelemen, admiraserăm câteva exemplare apoi, după vreo 2-3 săptămâni, trecuserăm din nou pe La Mociri cu D. Pascu, N & N Fănățan, după vizitarea prealabilă a locațiilor cu lalele pestrițe – lipsă- din Fersig-La Dii, respectiv Rezervația Bavna – de stejari pedunculați, cu o frumoasă și animată colonie de stârci perturbați de oportunistele, sute, de stăncuțe; la cea de-a doua trecere prin sit lalelele pestrițe fuseseră numeroase dar extrem de mici, trecute și ofilite în bună parte datorită radicalei schimbări a umidității și PH-ului solului după drenare-desecare dar și consecutiv fertilizărilor organice a solelor etc.). Surpriză… tristă de-această dată! Dacă până la instalarea drenurilor și realizarea canalelor colectoare excesiva umiditate a solului descurajase proprietarii, aceștia utilizând solele numai ca fânețe naturale, ulterior acestea au început să fie bogat fertilizate, desțelenite și cultivate, în principal cu porumb. O vreme, la S de canalul principal, adică în lunca din flancul geografic stâng al văii Sălăjel, deși treptat desecată/uscată, destinația terenurilor rămăsese în continuare de fâneață naturală, primăvara, imediat după topirea puținei zăpezi, proprietarii incendiind vegetația uscată, asta fără a afecta însă (prea mult) lalelele pestrițe. Acum, chiar și dincolo de canalul colector, dăm în dreapta drumului peste o mare, rectangulară solă ogorâtă, o alta fertilizată cu bălegar de grajd așteptând intrarea plugului iar spre stânga, o porumbiște rămasă din toamna lui 2014 cu cocenii nerecoltați. Dezastru! Aratul, erbicidatul și prășitul culturilor distrug pe vechi arealul tradițional al acestor frumoase, și destul de rare în țara noastră, flori extrem de timpurii. Am investigat minuțios fâneața din stânga drumului de car, acolo unde primăvara trecută descoperiserăm sute de exemplare. Acum nu am găsit nicio floare deși am prospectat și printre mohorul și costreia uscată, acestea protejând corolele lalelelor pestrițe de nopțile geroase cu brume.

Decidem să plecăm spre casă și atunci, într-o zonă în care niciodată anterior eu nu văzusem lalele pestrițe, Mișu a descoperit una frumoasă, două sfrijite și un boboc pergamentos, uscat. Deh, era ceva, însemna că nu veniserăm tocmai degeaba La Mociri! Continuăm să investigăm cu atenție acea bandă cu arbuști și stejari de șes tineri, descoperind alte câteva exemplare printre bălăriile uscate și lăstăriș apoi o luăm-o înapoi, spre NV, pe direcția unui loc privat de popas amenajat de proprietarul terenului în urmă cu vreo doi ani, în fâneața neatinsă de lucrările agricole și incendiile de primăvară descoperind ici și colo mai bine de vreo două duzine de lalele pestrițe, extrem de rare cele cu corole mari, tonic pigmentate, viguroase. Nci un uliu, fazan. căprior sau iepure sălbatic nu ne încântară ca-n alte primăveri cu ivirea lor.
Trecem și pe lângă zona mică acaparată de anemonele abia îmbobocite după care ne îmbarcăm și pornim spre Baia Mare (8,30 aproximativ). Cuibul cu berze e acum animat de verva dragostei și grija păsărilor pentru perpetuarea speciei. Nu am ratat ocazia de-a admira aceste modeste, frumoase și fidele locurilor de cuibărit, mari păsări migratoare.

Pe la ora 9 temperatura urcă de la 7 la 10 grade C iar pentru Baia Mare se anunță 20 grade C după-amiaza.

Visul nostru, al iubitorilor pătimași ai naturii, ai lalelelor pestrițe în acest caz (dar și La Dii – Fersig) ca situl La Mociri din Rodina să fie declarat arie naturală protejată se dovedea a fi unul etern utopic, cei legal indrituiți să facă asta rămânând nesimțiți și imperturbabili în privința distrugerii programatice a acestora (pasionați /interesați, știu ei de ce, de avizarea distrugerii cursurilor de ape prin amenajarea a puzderie de microhidrocentrale – chit că industria energofagă intrase-n colaps dupa 1990, cu largul aport al venal-corupților guvernanți, iar supermarket-urile și mallurile ”investitorilor occidentali strategici” erau incapabile să consume și ceea ce se producea în hidrocentrale și termocentrale fără MHC-uri, eoliene și câmpurile fotovoltaice, importante fiind de fapt dubioasele certificate verzi suportate la facturare de către populația fraieră!)

CITESTE ȘI:

Defileul Lăpușului: Din Vadu Lupului pe valea Custurii, în Codru Butesei și la Buteasa Râu

Publicat de Lucian Petru Goja la Mar 27, 2015 în Reportaje turistice | 0 comentarii

Traseul 22 martie 2015 cu D. Pascu, M. Gheție, R. Borșa, N. & N. Fănățan și eu

Obiectiv: Defileul Lăpușului între Buteasa – Codru Butesei – Cetatea Chioarului; Vadu Lupului și afluentul văii Custurii – geografic drept- al râului Lăpuș – Custura; Codru Butesei – Buteasa Râu

Localizare: Maramureș, Țara Chioarului, Codru Butesei

Itinerar: Baia Mare-Remetea Chioarului-Berchez-Ciolt-Buteasa Râu – 44 km

Marcaj turistic: -

Tip traseu: drumeție în circuit

Grad dificultate: ușor spre mediu

Echipament necesar: adecvat anotimpului; neapărat bocanci și bețe de trekking

Lungime și durată: 4 ore și 30 de minute – 5 ore și 30 de minute (de adăugat timpul pentru deplasarea auto din/în Baia Mare – aproximativ 45 minute/sens)

Diferență de nivel: circa 250 m

Recomandări: harta turistică Defileul Lăpușului; aval de pod Buteasa Râu, pe malul stâng, există o hartă mare a Defileului Lăpușului

Avertismente: deplasarea din aval în amontele văii Custurii se face prin albia extrem de accidentată a acesteia, uneori, în cazul unor blocaje după viituri, marmite afunde sau săritori, pe un mal ori celălalt; talvegul bolovănos, compact pe lungimi considerabile, e format din șisturi cristaline, micașisturi și calcare metamorfice (marmoreene), extrem de alunecoase dacă sunt umede și periculoase când sunt acoperite cu pojghiță de gheață sau nea; de avut în vedere și cele 6 zone de blocare a albiei cu aluviuni, ramuri, trunchiuri de arbori adunate de torente și viituri; la ieșirea în zona de obârșie a văii Custurii, pe Dealul Custura, se trece prin pajiști cu activități pastorale – atenție la câinii ciobănești

Căi de acces: dinspre Ciolt la Buteasa Râu sau din Copalnic, în amontele văii Domoșa, trecând prin Copalnic Deal – Preluca Nouă și prin Codru Butesei

Mijloace de locomoție: autoturism personal; mountainbike

Sugestii de cazare: cort

5 grade C, cer parțial acoperit (vor fi 11 grade C și cer noros la încheierea turei, ora 17, în Baia Mare). Plecăm abia după ora 10,30 spre Cătălina-Berchez-Ciolt-Buteasa Râu. Ne deplasăm ca melcul prin zona târgului auto de lângă Satu Nou de Jos asaltat de numeroși gură cască, ofertanți și mult mai rari cumpărători. Coborâm dinspre Dealul Cioltului acompaniind către aval valea Cărbunăriștea, ajungând la Buteasa Râu. Traversăm podul peste râul Lăpuș, tragem câteva cadre cu apele de smarald ale acestuia apoi parcăm aproape de Vadu Lupului marcat de o gospodărie solitară (de pe malul drept al râului Lăpuș). Ne luăm rucsacii, continuăm în avalul Lăpușului, pe un drum de car care cotește (în amplu arc de cerc) spre dreapta, și ne conduce spre două case de vacanță cochete, una de la gura văii Custurii, cu debarcader. Pe malul stâng rămâne frumoasa, izolata, gospodărie mare a lui Ionuc Moroșan și gura văii Grajdurilor (foste ale Cetății Chioarului) cu cristale de granați.

Pe la ora 12 începem deplasarea în amontele văii Custurii, remarcând la stânga, în timp ce suim în serpentine și acompaniind apoi pe sus valea accidentată, un drum de TAF. Imediat apar pragurile, șuvoaiele-fuioare, șipotele și marmitele cu ape cristaline iar pe versanții povârniți, frecvent bolovănoși sau stâncoși, se ivesc verzi-lucioasele feriguțe dulci-limba boului, flori galben portocalii de podbal, frunze de albăstrele (Hepatica nobilis). După circa 100 m, în dreapta, într-o stâncărie șistos cristalină drapată cu mușchi, apare gura unei mine de prospectare geologică, parțial surpată după putrezirea armăturilor de lemn. Valea suie ușor, de la V către E, pe alocuri fiind rectilinie, alteori cu mici, accidentate, meandre, primind *(dinspre SE-S) doar doi afluenți modești, accidentați. Frecvent întâlnim doborâturi de vânt, mai apoi de drujbă, acestea aflându-se pe maluri sau legându-le, ca niște naturale, precare, punți. Nu există nicio potecă, nici măcar de sălbăticiuni (deși nu lipsesc amprentele căprioarelor și ale mistreților) și nici marcaje silvice.
Orientarea constă în suișul atent, continuu, pe firul principal iar acolo unde blocajele/ marmitele/ strâmtorile nu pot fi depășite direct prin albie, se suie-traversează pe un mal ori pe celălalt. Nu recomandăm acest traseu iarna, când neaua /gheața ascund bolovanii și porțiunile întinse și afunde cu apă mascate de frunzișul uscat. Pragurile, săritorile, marmitele văii Custurii sunt cele mai pitorești, cu un plus considerabil pentru o scurtă îngustare cu aspect de miniaturale chei, depășibilă doar pe malul din dreapta. După circa 2 ore de la debut și parcurgerea a 3-4 km în amontele văii Custurii ieșim la dreapta din talveg, suim spre o pașiște împrejmuită cu gard de sârmă ghimpată și un soliotar pin silvatic spontan folosit de mistreți, după băile de nămol, pentru scărpinat înmiresmarea robei cu rășină-un antiparazitar extern-eco-natur. Chiar pe la începutul traseului, spre stânga sus și pe liziera făgetului, ne atrage atenția un uriaș ienupăr verde întunecat. Acum, pe versanți, înfloresc și brebenei ciclamen alături de pâlcuri mici, albe, de găinușe (acestea seamănă considerabil cu anemonele/ Floarea Paștelui).

Facem un scurt popas în care spre NV-N admirăm cele mai mărginașe gospodării aferente cătunului Întrerâuri iar la V, dealul abrupt-împădurit cu goruni și sute de corni abia înfloriți pe care se află vestigiile medievalei Cetăți a Chioarului, distrusă prin canonada (după 1700) artileriei armatei austriace pentru a nu cădea pradă în mâna versatililor nobili unguri. Peste Dealul Cetății se vede Dealul Colnice, dintre Berchezoaia și Roșia, marcat cu o baliză topo iar la dreapta acestuia, Pădurea Mesig coborând spre Zugău și Împreunarea Râurilor (Lăpuș & Cavnic).
Suim costiș Custura, trecem pe lângă mesteceni tineri și admirăm un măr solitar invadat de colonii verzi de vâsc, prin pajiștea arsă de incendiile de primăvară menite să distrugă gramineele uscate, prindem un drum de car/TAF care taie culmea cu pădure de fag și rari, impresionanți, stejari vânjoși apoi coborâm spre Codru Butesei, la drumul pietruit, bine întreținut. De acolo mai avem circa 4 km (poate chiar 5 km) până la Vadu Lupului și mașinile parcate. Pe parcurs admirăm gospodăriile rare, remarcând metodica demolare a grajdurilor, șurilor, găbănașelor (pătule pentru cerale, din limba maghiară) dar și a caselor strămoșești, tradiționale zonei, construite din bârne de lemn apoi lipite cu lut și spoite în albastru ultramarin, cu cușme superbe de paie drept acoperișuri. Ele conferiseră zonei, până în urmă cu doar 4-5 ani, începând de la Copalnic Deal, Dealu Corbului și Preluci, la Întrerâuri, Aspra, Săhelne, Codru Butesei, acel specific tradițional pitoresc și inconfundabil aducând, oarecum, doar gospodăriilor tradiționale din Țara Moților-Munții Apuseni. În consecință, de-acum nimic nu mai distinge/farmecă (arhitectural-specific-tradițional) aceste locuri dominate de făgeturi, gorunete, fânețe denivelate, mestecănișuri și nesfârșite livezi, îndeosebi de pruni, prin care mișună adesea godaci metiși Durock, Marele Alb etc. și mai nou, conform fițelor eco-bio de după 1989, și din primitiva rasă Mangalița cu păr alb-sur, cârlionțat (și carnea fără colesterol, ciuciu!).

Din zona Mesteceni, apoi de pe Prihod, privind la stânga și spre înainte peste albia abia dor intuibilă a Lăpușului, se vede o parte din satul Buteasa. Mai apoi, cunoscând bine locurile și nedorind să batem pedestru curbele largi ale drumului auto pietruit, atacăm direct prin huci și codrul de foioase două scurtături povârnite, pe la ora 16,15 ne încheiem frumosul circuit admirând câteva, rare, brândușe de primăvară și mai ales râul Lăpuș de un ireal verde cristalin. Pentru colegii mei traseul acesta a reprezentat o premieră. Pentru mine însă o reluare (primăvara) a traseului aproximativ la fel realizat în urmă cu vreo 8-10 ani, toamna, pe vremea ghebelor de fag, alături de regretatul D. Iștvan, V. Moroșan, I. Pop-Topo, A. Portase și A. Ștefănoiu.
De remarcat că extrem de rar sunt accesibile, prin albie, văile abrupte și accidentate care afluiesc în râul Lăpuș, valea Custurii fiind probabil una din cele mai frumoase și abordabilă dintre ele (prin comparație de exemplu cu valea Dosului, valea lui Boilă, valea Băița etc). Opțional, în partea a doua a acestui circuit, coborând prin Codru Butesei se poate face o scurtă deviere la stânga pentru a vizita Bolovanu Pintii și Pietrele Șiomului, ulterior revenind la drumul principal pe care se continuă spre Buteasa Râu.

Cavnic – Pășunea Gaidoș – Grădina Regelui – Stanul Herștiol – Stâlpul Tătarilor

Publicat de Lucian Petru Goja la Mar 23, 2015 în Reportaje turistice | 1 comentariu

Traseul turistic din 18 martie 2015 cu M. & A. Kelemen și eu

Obiectiv: versantul V al vârfului Hija, din flancul geografic stâng al râul Cavnic; panorama V către Pietrele Șoimului din Cavnic; Dealul Băilor – Pășunea Gaidoș; Grădina Regelui de la N de Valea cu Scradă; neck-ul andezitic Stanul Herștiol (cunoscut localnicilor din Cavnic, zona La Abur, drept Stanu lui Pop Nicolae); Stâlpul Tătarilor ridicat de locuitorii Cavnicului în 1736 în amintirea respingerii ultimei năvăliri tătare dinspre Maramureșu Istoric în 1717

Localizare: Maramureș, Cavnic

Itinerar: Baia Mare – Baia Sprie – Cavnic (până la capătul inferior vestic al str. Perilor) – 34 km

Marcaj turistic: -

Tip traseu: drumeție montană în circuit

Grad dificultate: ușor

Echipament necesar: adecvat anotimpului (bocanci aderenți, bețe de trekking)

Lungime și durată: 3 ore și 30 de minute – 4 ore; circa 8 km

Diferență de nivel: circa 300-350 m

Recomandări: harta Cavnicul turistic – 2014

Avertismente: zone pastorale, două stâne la NV de Hija, în sezonul de pășunat atenție la câinii ciobănești; habitat de urși și vipere

Căi de acces: pe DJ 184 Baia Mare – Baia Sprie – Budești – Sighetu Marmației

Mijloace de locomoție: autobuze Baia Mare –Cavnic; mountainbicke; autoturism personal

Sugestii de cazare: pensiuni turistice din orașul Cavnic

-6 grade C dimineața în Baia Mare; cer parțial noros apoi senin; rafale de vânt treptat intensificate spre după-amiază. Pornim din Baia Mare la ora 9 deoarece expunerea E-SE a Pietrelor Șoimului impune, pentru admirarea lor de pe Dealul Băilor și Pășunea Gaidoș, abordarea traseului în prima parte a dimineții. Intrarea S a Cavnicului, pe lângă căsuța bătrânească spoit-n albastru, oferă o panoramă incitantă la NE- spre vârful Hija – împădurit- de fapt cu vreo patru cocoașe, vârfuri separate de șei mici dar mai ales la N, către platoul vulcanic Gutâi, de la vârful Secătura – Gutâiul Doamnei – vârful Gutâi la Trei Apostoli (Gutâiul Mic). Depășim vestitul izvor de pe dreapta șoselei, cotidian asaltat nu doar de localnici, și ajunși în dreptul unei foste cariere de andezite (la stânga DJ 184 – unde se aduna odinioară concentratul de minereu neferos provenit de la flotație), spre dreapta suie alert strada Perilor.

Abandonăm mașina, ne luăm rucsacii ușori și urmărim ascendent, către S, strada Perilor, fascinați fiind din start de miile de sulițe ale brândușelor din fânețele și ogrăzile de pe flancurile acesteia. Apoi, pe zonele de alunecări, umede, apar primele colonii galben-portocalii de calcea calului alături de rozetele florilor de podbal. În curtea unui localnic a-nflorit un splendid exemplar, ca un bogat buchet liliachiu, de piperul lupului-Daphne mezereum (sau liliac sălbatic). Localnicul ne spune că l-a scos odinioară de pe Dealul Băilor și ne asigură că vom găsi neapărat astfel de arbuști minunați în pajiștea cu masive alunecări de versant. Nu vom găsi niciunul fiindcă, peste tot în apropierea comunităților, aceștia sunt scoși cu sapa/cazmaua și transplantați, cu scop decorativ, în grădini. Ne vor încânta însă mestecenii numeroși, mulți tineri, alții bătrâni, vânjoși și cu forme bizare. Am putea ajunge ușor pe creștetul Pășunii Gaidoș suind oblic spre NE dar astfel am rata o parte din panoramă, spre Piatra Tisei, Pietrele Șoimului și mai apoi spre culoarul pârâului Higea continuând cu cel al văii Albe, respectiv spre creștetul împădurit al Dealului Bolchiș.
Alunecările solului argilos pe substratul vulcanic (andezitic) au scos la iveală numeroase izvoare și zone mlăștinoase aferente acestora printre care însă ne putem strecura lejer. Vizăm spre înainte-dreapta un picior cu mesteceni maturi, orientat SV-NE, pe care accedem ușor, retro-panoramând spre Cavnic, Pietrele Șoimului, vârful Mogoșa- versantul său E-SE, Gutâi – abruptul S al acestuia iar spre SV Cariera de minereuri neferoase a defunctei Exploatări Miniere Șuior.

La ora 10,45 atingem platoul superior al Pășunii Gaidoș după ce anterior ne-am extaziat în fața versanților V-SV ai acesteia împânziți cu sulițele miilor de brânduse de primăvară ițite din pajiște sau covorul gros, ocru-ruginiu, de ferigi uscate. Panorama spre Mogoșa-Cariera EM Șuior și platoul vulcanic Gutai se extinde de acum. Încep să apară treptat Handalul de Jos, Măgura *(cu uriașe platoșe stâncoase spre SE) iar la baza Gutâiului Mic, spre dreapta, partea superioară a mai noii pârtii de schi aiurea concepută și aberant finanțată (are expunere S iar neaua se topește rapid dar vorba neroadă a unui funcționar al Primăriei Cavnic – pârtia nu coboară de la N spre S ci suie de la S către N – no coment!) – coborând spre La Icoană.
Executăm o traversare a Pășunii Gaidoș prin zona sa superioară, pe direcția S-N, depășind astfel firele modeste ale câtorva pâraie ivite dintre grohote și care afluiesc curând în Valea cu Scradă. Un iepure sălbatic o tulește sperios, dispărând în făgetul intercalat cu mestecăniș. În rest nu vedem nicio sălbăticiune. După ce inventariem fanteziile numeroase de gheață ale Văii cu Scradă o luăm în coborâre ușoară NV și ajungem la poalele Grădinii Regelui (un fel de parc dendrologic de pe vremea împăratului Franz Josef) cu zade și pini silvatici multiseculari, colosali (se pare că anterior au existat numeroase astfel de exemplare dar, peste ani, au căzut pradă exploatării forestiere). De precizat că similare exemplare uriașe/impresionante de zade pot fi admirate probabil doar în Ceahlău, suind de la Izvoru Muntelui spre Cabana Dochia, pe așa numita Poliță cu Crini. De aici am putea coborî repede și facil spre V, ajungând în Cavnic- zona centrală.

Deoarece dorim să continuăm spre N și să ajungem în final la Stâlpul Tătarilor din cartierul Handalul de Jos, prindem spre dreapta o potecuță pastorală care ocolește pe curbă de nivel Grădina Regelui (pe la SV-V ) apoi dăm de un drum de car ce suie ușor spre NE. Astfel vedem alte zade uriașe și pini, adică ceea ce a mai scăpat, deocamdată, de rapacele drujbe ecologice postloviluționare. Drumul de car continuă către E, spre zona V a Hijei. Noi o luăm spre N, pe o variantă de potecă largă desprinsă la stânga, traversăm o poieniță cu nea puțină și o zadă solitară imensă după care ajungem într-o poiană mai largă, neregulată, cu o colibă de stână și staule din lese în partea SV și o stână mare, cu căsoaie și acareturi spre N, aproape de o captare de apă potabilă și un pârâiaș. La stânga, prin făget, apar case și gospodării ale Handalului de Jos iar spre NE o parte din Stanul Herștiol (conform hărții Cavnicul turistic, toponimie cu o inechivocă origine germană, probabil de după 1700 când mineritul neferos a cunoscut un avânt aici, ca și în Budești-Jereapăn, Băiuț, Nistru, Băița etc.)

O stradă pietruită îngustă, din zona La Abur, ocolește stâncăria vulcanică sur-negricioasă pe la SV-V-NV. Conform localnicilor septuagenari, foști mineri sau lucrători la flotație, aflăm că toponimia La Abur s-ar datora faptului că prin roca vulcanică tectonizat-grohotoasă de aici se degajă mereu aerul cald subteran care împiedică fixarea și persistența zăpezii iarna. O potecă-n serpentine coboară abrupt la stânga, spre DJ 184 acompaniat de râul Cavnic aflat aici aproape de obârșie.Vizavi e Spitalul de Psihiatrie Cavnic și spectaculoasa Măgura cu cuirasele uriașe de andezite aproape verticale acoperind o bună parte din versantul E-SE.
Preferăm să coborâm pe un drum betonat- strada Mihai Eminescu, iar de la șosea mai avem de mers spre S, în avalul Cavnicului, circa 250-300 m până la Stâlpul Tătarilor. Admirăm albia accidentat-bolovănoasă pitorească, de n-ar fi poluarea menajeră teribilă, oripilantă, Măgura și Gutâiul. Spre V, de pe malul drept al Cavnicului, suie o uliță scurtă, înclinată, ce duce la un fel de clopotniță de lemn, în dreapta ei, dincolo de o platformă circulară de beton (ca un helioport) atrăgând atenția niște ruine de piatră ale unei case mari. Zidul și arhitectura acesteia seamănă flagrant ruinelor Logoldei – vestita cianurație și topitorie de aur situată în Handalul de Sus, La Roata. Deocamdată nu știm cui a servit clopotnița și această clădire (posibil administrativ minieră după 1850-1900).

Coborâm la șosea unde mai admirăm niște grozave, vuind înspumate, repezișuri de ape cristaline cu superbe reflexe de smarald, cutremurându-ne realmente abundenta și varietatea obiectelor/deșeurilor menajere poluante apoi poposim la panoul informativ de lângă Stâlpul Tătarilor. De acolo până la mașină mai avem 2,5 km de mers prin Handalul de Jos și apoi prin zona centrală a Cavnicului. La ora 14 ne încheiem acest circuit pitoresc, o premieră pentru noi, în Baia Mare temperatura fiind de 10 grade C, soare și vânt.

În Munții Gutâi, la ghiocei, lușcuțe și brândușe

Publicat de Lucian Petru Goja la Mar 17, 2015 în Reportaje turistice | 0 comentarii

Circuit în Munții Gutâi din Stațiunea Turistică Șuior – Poiana Șuior – Drumul Măriuții – Pășunea Honearuș (982 m) – valea Săsar
Traseul din 15 03 2015 cu M & A Kelemen și eu

Obiectiv: descoperirea florilor primăverii în Poiana Șuior, pe lângă Drumul Măriuții și-n Pășunea Honearuș apoi coborând spre flancul drept al văii Săsar

Localizare: Maramureș, Munții Gutâi, Baia Sprie-la N de Stațiunea Turistică Șuior, la S de Culmea Borzaș, respectiv la V-SV de fosta Carieră de zăcăminte neferoase a Explotării Miniere Șuior

Itinerar: Baia Mare-Baia Sprie- parcarea de pe valea Săsar a Stațiunii Turistice Șuior- circa 18 km

Marcaj turistic: bandă albastră pe Drumul Măriuții spre Poiana Boului – respectiv Poiana Șuior- DN 18 Gutâi; triunghi roșu din Poiana Boului prin Pășunea Honearuș, apoi prin flancul stâng al văii Buda până la Cabana și Lacul Mogoșa (Bodi Baia Sprie)

Tip traseu: drumeție în circuit

Grad dificultate: ușor

Echipament necesar: adecvat anotimpului; utile bețele de trekking

Lungime și durată: aproximativ 3-3 ore și 30 de minute, la care se adaugă deplasarea din /în
Baia Mare

Diferența de nivel: circa 300-350 m

Recomandări: harta Zona turistică Baia Sprie – Șișești – Baia Mare Vest din seria Gutinul turistic 2005; preferabil mult mai completa și detaliata harta Cavnicul turistic- 2014

Avertismente: habitat de mistreți, cervide și urși, vara și pentru vipere comune și melanice; zonă cu 2 stâne apărate de numeroși câini ciobănești, una situată în zona inferioară a Poienii Șuior, cealaltă, superioară, în Pășunea Honearuș, aproape de micul lac artificial pe lângă care suie drumul forestier dinspre E.M. Șuior spre Poiana Boului – Tăurile Chendroaiei

Căi de acces: din șoseaua Baia Sprie – Stațiunea Turistică Șuior și închisă după anul 2000 E.M. Șuior

Mijloace de locomoție: autoturism personal; mountainbike; microbuze Baia Mare –Cabana Mogoșa-Stațiunea Turistică Șuior

Sugestii de cazare: Cabana Mogoșa, Stațiunea Turistică Șuior

2 grade C, o dimineață umedă cu cer parțial acoperit (la finalul turei temperatura va urca până la 12 grade C în Baia Mare). Ne întâlnim la ora 10 și plecăm spre Baia Sprie-Șuior. Parcăm pe malul drept al văii Săsar, sub Stațiunea Turistică Șuior, respectiv la N de telescaun plecare pe pârtiile de pe versantul N al Mogoșei. Vizavi, pe liziera făgetului, e o clădire cu două niveluri, construită din cărămidă, deocamdată în roșu, la V de ea o părăginită, fostă probabil clădire administrativ-minieră.

Ne luăm rucsacii ușori și bețele de trekking și suim direct prin făget, admirând numeroasele și bizarele ciuperci stelare (asemănătoare stelelor de mare) acum vidate de spori, și numeroasele sulițe albastre-violacee ale brândușelor de primăvară. Curând dăm în pajiștea alpină a Poienii Șuior – zona inferioară-S-SV. La stânga, mai departe, afluiește dinspre N în valea Săsar modesta valea Coveții. La dreapta suie un drum de car/TAF și se aude curgând valea Buda, de asemenea un afluent N al văii Săsar, avându-și obârșia în păraiele cu albii grohotos-andezitice izvorâte dinspre Culmea Borzaș, Pârtia Doctorilor, Poiana Boului și Pășunea Honearuș. Pe măsură ce suim prin pajiștea abia degajată de nea ni se deschide o tot mai cuprinzătoare panoramică S-SV spre vârful Mogoșa, Stațiunea Turistică Șuior, traseul telescaunului și cele trei culoare albe ale pârtiilor de schi pe care se schiază încă excelent iar la dreapta, în codrul de foioase, Cabana Mogoșa (telescaunul acesteia și prima pârtie de schi a vârfului Mogoșa N nu se văd din pricina pădurii mature dominată de fag). Imediat trecem pe lângă soclul unei foste sonde de prospectare geologică ce aparținuse IPEG Maramureș apoi se lasă în stânga o stână cu acareturi specifice, parte din ele cam răvășite de abia trecuta iarnă. Brândușele abia își ițesc miile de sulițe liliachii din pajiștea umed-ternă. În 2-3 zile însă ele vor oferi turiștilor un extraordinar covor floral indescriptibil… dacă nu vor reveni gerurile nocturne și zăpezile mieilor.

Suim versantul abrupt, înierbat, punctat cu bolovani răzleți andezitici, ne apropiem de un pâlc de molizi falnici la poalele cărora ne așteaptă gingași ghiocei-Galanthus nivalis – cu picături cristaline, ca niște nocturn eșuate diamante pe săbiuțele frunzelor verzi. Unii-s solitari, alții împrăștiați în pajiștea pe care s-a așternut o cuvertură proaspăt-tonic verde de cetină și rămurele de brad alături de conurile vidate de semințe (lucrătura veverițelor în căutarea hranei). Dăm și peste mici buchețele de clopoței muți de ghiocei, imaculați, suav parfumați. În dreapta sus, relativ aproape, apare albul creștet stâncos al vârfului Secătura și mai departe, peste o parte din terasele fostei Cariere de neferoase a Exploatării Miniere Șuior se vede cel mai estic dintre cei Trei Apostoli (Gutâiul Mic). Până aici am descoperit și numeroase părăluțe-Bellis perenis- în stadiul de bobocei cât niște perle, de culoare alb și roz.

Efectuăm un traverseu costiș spre NE-E, vizând atingerea unei largi zone depresionare umede acaparată de mii și mii de lușcuțe-Leucojum vernum. Acolo, necunoscând situl mai restrâns și îndepărtat de drumul de car/TAF al ghioceilor (din fericire!) au ajuns deja două tinere și un tânăr drumeț însoțiți de un frumos Doberman negru. Printre miile de lușcuțe încep să apară numeroase brândușe de primăvară-Crocus vernus- protejate de stratul gros, termoizolant, de ferigi uscate. Din păcate nu toți turiștii pășesc grijulii prin această adevărată grădină a Raiului, dovadă numeroasele flori călcate mârlănește în picioare. Descoperim apoi izvorașul care alimentează zona umedă, cu suprafața de circa 100×75 m, posibil mai extinsă, dar și urme recente ale trecerii mistreților.

Fiindcă e devreme, ortacii mei, ghizi de această dată, îmi propun să ne continuăm urcușul prin zona NE-E a Poienii Șuior trecând pe sub linia electrică de înaltă tensiune care, acompaniind o vreme bună Drumul Măriuții, suie spre Poiana Boului continuând pe sub Secătura și Creasta Cocoșului, traversând Rezervația de turbărie Tăurile Chendroaiei, coborând în Maramureșul Istoric via Breb-Ocna Șugatag.

De acum ținem spre dreapta un drum lejer de TAF pe taluzul căruia înfloresc brândușe de primăvară, majoritatea albastre-liliachi, mult mai rare fiind cele alb imaculate. Pe un fag gros apare marcajul silvic Bs 59 bis apoi, la câțiva metri doar, pe un alt fag, alături de marcaje silvice, marcajul turistic bandă albastră pe care-l urmăm traversând succesiv câteva restrânse depozite de nea și niște pâraie zglobii, afluente ale văii Buda. Urmează un suiș lejer și poposirea, după vreo 1 oră și 30 de minute de la debut, în poienița cu refugiu turistic de lângă Drumul Măriuții (din fericire nedevastat, un excelent adăpost mai ales vara, pe vreme rea, dotat cu două băncuțe șubrede și o măsuță; cu saci de dormit și izolir se poate înnopta excelent aici în sezonul cald; nu există sursă de încălzire). După un scurt popas urmărim spre E Drumul Măriuții, coborând în vadul unui fir al văii Buda pe malul stâng al căreia se vede un stâlp cu vechi marcaje turistice, banda albastră indicând spre NE 2-2 ore și 30 de minute Creasta Cocoșului, la SV 2 ore și 30 de minute Baia Sprie iar săgeata cu triunghi roșu, orientată spre S, indicând 1-1 oră și 30 de minute Lacul Bodi-Cabana Mogoșa. Marcajul e ruginit și vandalizat dar încă foarte util pentru orientare. În apropiere, pe un fag gros din zona V-SV a Pășunii Honearuș, se văd marcajele bandă albastră care acompaniază Drumul Măriuții și triunghi roșu, pe care-l vom urma în avalul văii Buda, cu praguri și repezișuri sporovăitoare, cristaline. Din vad spre N , la doar câțiva zeci de metri, ne atrage atenția o mică zonă umedă în care au înflorit mii de lușcuțe.
Ținem triunghiul roșu, tăind costiș Pășunea Honearuș punctată de fagi tineri, carpeni și mesteceni. De aici suim spre NE circa 300 m am ajunge la niște mici cabane, micul lac de agrement Șuior și stâna funcțională (după 10 mai până prin 10 septembrie) respectiv la drumul pietruit ce suie prin incinta Exploatarea Minieră Șuior ducând spre Poiana Boului, trecând pe sub Refugiul Salvamont aflat pe liziera S a unei vechi plantații de molid-continuând spre Tăurile Chendroaiei… Tăul Morărenilor.
După vreo 300 m de traversare spre SE-S a pășunii ocru-bej, mustind de neaua abia topită și încă cu câteva depozite de nea sub care încep să înflorească miile de lușcuțe și brândușe (triunghiul roșu fiind amplasat pe bolovani, apoi pe uriași fagi solitari), intrăm în făgetul tânăr în care ne atrag atenția colosalii fagi lăsați drept seminceri. Solul e pietros și, spre supriza și bucuria noastră, descoperim câțiva ghiocei solitari, ulterior buchete și mănunchiuri și, treptat, faptul că întreg versantul SE e acaparat de un covor întins de ghiocei, numeroși abia îmbobociți.

După ce ne destrăbălăm fotografic o luăm la vale pe versantul domol, descinzând într-o poiană măricică, în față și spre dreapta zărindu-se mereu pârtiile de schi ale vârfului Mogoșa aferente Stațiunii Turistice Șuior. Reintrăm în făget, marcajul continuă pe un drum de car/TAF. Îl urmăm, ieșind deasupra zidului de sprijin înalt, din beton, al drumului tehnologic ce suie spre Exploatarea Minieră Șuior închisa de ceva ani. Coborâm pe drum, lăsăm în dreapta confluența văii Săsar cu valea Buda apoi ajungem la parcarea unde ne îmbarcăm plecând spre Baia Mare cu tolba foto debordând de minunate peisaje și gingașe flori. (Nu abordasem niciodată până azi traseul spre N-Poiana Șuior – către Drumul Măriuții și nici nu știusem de Refugiul Turistic amplasat după anul 2000 însă, pe când fusesem elev la Liceul Gheorghe Șincai -1963-1967 – suisem o dată cu Papa și fratele meu Alex pe traseul marcat cu triunghi roșu către Poiana Boului – Creasta Cocoșului, după ce am înnoptat precar în podul unei dependințe amărâte a vechii Cabane Mogoșa).

In memoriam Brena – Montaniarda necuvântătoare zburdă prin Câmpiile Elizee

Publicat de Lucian Petru Goja la Mar 16, 2015 în Reportaje turistice | 2 comentarii

Brena – un deosebit de îndrăgit Labrador Retriever cunoscut din rubricile de turism.

Brena, adusă de mine în 2001 la 4 luni și jumătate de la o canisă din Arad drept cadou de Sfântul Nicolae pentru Anca (fiica mea cea mai mică), murdară, neîngrijită, duhnind a miesme de padoc neigienic, sperioasă (posibil brutalizată de stăpânii care vedeau în căței drăgălași doar banul, așa cum silvicii nu văd semeția unui arbore ci doar cheresteaua) avea să trăiască fericită, iubită necondiționat, alături de noi până la împlinirea a 12,8 ani. Anca s-a ocupat de perioada de dresaj, Zoia de latura pragmatic-gospodărească, eu de introducerea în fascinanta lume a turismului montan.
Prima tură a fost pentru Brena pe la 6 luni, în doi, doar cu mine, pe vârful Ostra, suind brutala pantă a versantului E, dinspre Lacul Firiza, pe o nea înghețată de peste 45 cm grosime, ea derapând mereu la vale pe crusta groasă și lucioasă în care nu-și putea înfige ghearele, asta speriind-o, făcând-o să schelălăie cerând ajutor. După nu multă vreme, suiam cu Brena și Mișu G. pe o nea mult mai mare, de 65-70 cm grosime, pe valea Șlipului – Culmea Comorilor – Igniș Vest – vârful Igniș (dincolo de Ticlăzău zăpada depășind 80-100 cm), la 1 Decembrie de Ziua României, coborârea, cu risc major de avalanșă făcând-o pe la Fântâna Neamțului-Borcut Groape-Limpedea.

Au urmat 12 ani de turism consecvent în care Brena, m-a însoțit fidelă, mereu, alături de ortacii mânați de aceeși pasiune pentru natură. Au fost în medie 62-65 trasee/an în care noi, drumeții, realizam circa 1200 km /an dar ea, alergând mereu înainte, înapoi, verificând echipa, asigurându-se că nimeni nu lipsește, amușinând pasionată după urmele sălbăticiunilor, făcea 2-3 trasee de fapt. Astfel am umblat împreună în Munții Gutâi, Igniș, Lăpușului, Rodnei, Maramureșului, Țibleș, defileul Lăpușului, Munții Codrului, Strâmtorile Țicăului, Podișul Someșan, pe văile sălbatice, absolut inedite, extrem de puțin cunoscute, cu spectaculoase formațiuni în gresii și calcare sălăjene, au urmat trasee în Munții Pădurea Craiului, Bihor, Trascău, Metaliferi, Cheile Turzii, Cheile Borzești, Râpa Roșie-Sebeș, Cetățile Ponorului, Cheile Runcului, Pociovaliștei, Rezervația Scărița-Belioara, Huda lui Papară, Piatra Secuiului-Colții Trascăului, Cetatea Colțești, Munții Călimani… Am dormit cu ea în cort, știind că nimic nu se putea apropia la 250-300 m distanță fără să fi fost avertizat. Brena, socializând de mică cu tot felul de rase de câini, inclusivi mari, de pază și apărare, ba chiar și de luptă, avea să ne fie eternă pavăză la trecerea prin zone pastorale și pe lângă stânele păzite de numeroși, strașnici câini ciobănești, fiind rar, accidental, agresată de aceștia (de neuitat episodul nefericit de la stâna din vârful Rabla – La Frigider – Parcul Național Munții Rodnei).

Brena era liantul nostru, generatorul bunei dispoziții, uitării efortului de depus pentru atingerea, adesea dificilelor, noastre obiective apoi, în egală măsură, atrăgea magnetic cu chipu-i frumos și privirea blajină a ochilor săi negri camerele foto și video. Poza realmente, fascinându-ne.

Se spune că 1 an de viață de om ar echivala cu 7 pentru câini iar uzura, oboseala, artritele, bolile de tot felul nu ocolesc nici viețuitoarele. Evident conștientizăm asta însă, precum în cazul oricărei ființe apropiate, dragi, nu putem admite că-ntr-o bună zi… și astfel, din nefericire pentru sărmana Brena, tura de adio, avea să fie la 10 martie 2015 (spre Creaca-Lupoaia-Sălaj) a doua zi, la 11 marie 2015, ora 12, trecând pe alte tărâmuri pentru a alerga de-atunci zvăpăiată și fericită prin Câmpiile Elizee celeste, precum făcuse odinioară printre miile de brândușe de pe Piatra Iepii, platoul Gutâi, Igniș, pe versanții Farcăului și Mihailecului din zona Lacului Vinderel, printre lalelele pestrițe de la Bavna-Fersig și Mociri-Rodina, anemonele narcisiforme ale Arcerului din Țibleș, glisând pe burtă, ca urșii polari, pe versanții înzăpeziți, scăldându-se nebunatică în iezere, lacuri, tăuri, râuri, bălți, gudurându-se, dând din coada-cârmă neîntrerupt, pozându-ne ca nimeni alta.

Prin 15 februarie 2015, căutând împreună cele dintâi brândușe la Apa Sărată, făcea scurte deplasări apoi, chinuită de artroză, se așeza pe frunzișul cu iz reavăn de iminentă primăvară. Ulterior lucrurile se agravaseră brutal și ireversibil, cea mai cruntă și invazivă maladie umană afectându-i organele interne, făcând-o să sufere cumplit pe cea care mi-a oferit (și nu doar mie) atâta dragoste, onestitate, bucurie.

Adio dragă Brena, cu siguranță nu te voi uita niciodată, iar pentru asta nu va trebui să-mi răsfoiesc bogata arhivă foto în care tu ai fost o veritabilă stea și nici nu va trebui să revăd filmele TV realizate împreună, în care ai fost de fiecare dată eroina principală. Ce dură-i viața asta și ce nemiloși, cu cei buni, zeii! În urmă doar cu câteva zile te hârjoneai de mama focului cu neastâmpărat-drăgălașul Pongo, Beagle-ul tricolor de doar trei luni iar acum…?! La un pas doar de trecerea ireversibilă a Styxului, mângâiată drăgăstos de Ancuța, ca de atâtea mii de ori anterior, acum pentru cea din urmă oară, ai început să dai fericită, cu cele din urmă tale puteri, din coadă, rupându-m inima. Somn ușor Brena, nimeni nu a fost, și nici nu va fi vreodată, ceea ce ai fost tu pentru mine! Bun rămas Brena, turista devotată, impecabilă și incapabilă de ipocrizie. Noapte bună !

Pe Țighier, în luna lui Mărțișor

Publicat de Lucian Petru Goja la Mar 10, 2015 în Reportaje turistice | 0 comentarii

Traseul din 7 martie 2015 cu D. Pascu, N. Fănățan & eu

Obiectiv: stâncăriile aglomerat vulcanice (brecii) pitorești ale Țighierului (475 m altitudine) în debutul primăverii

Localizare: Maramureș, Baia Mare, cartierul Valea Borcutului-Țighier

Itinerar: Baia Mare – Valea Borcutului, strada Frumușaua – 7 km aproximativ

Marcaj turistic: -

Tip traseu: drumeție în circuit

Grad dificultate: mediu (dificil, periculos chiar, iarna)

Echipament necesar: neapărat bocanci aderenți și bețe de trekking

Lungime și durată: 4-5 ore (la care se adaugă deplasarea din/în Baia Mare)

Diferență de nivel: circa 200-250 m

Recomandări: harta zona turistică Baia Mare -Tăuții Măgherăuș din seria Gutinul turistic 2005

Avertismente: versanți abrupți, stâncoși, accidentați, rocă aglomerat vulcanică friabilă alternând cu grohote și vâlcele cu săritori

Căi de acces: din Valea Borcutului pe valea Frumușaua sau pe la Balta lui Pocol – Întorsură – izvorul Picsa babi

Mijloace de locomoție: autobuzul urban nr. 5 până la stația Frumușaua; mountainbike: autoturism personal

Sugestii de cazare: -

-6 grade C, soare generos (codul galben comunicat de ANM – de ninsori viscolite pentru 6-7 martie – ne-a ocolit, din fericire).
Ne întâlnim la 9,30 și plecăm spre valea Frumușaua. Prin grădinițele din fața caselor zâmbesc vioaie primulele, ghioceii sunt cam trecuți dar surpriză, descoperim doi arbuști de Daphne mezereum – Piperul lupului sau Liliac sălbatic -cu puzderie de floricele roz pe rămurele. Casele/ gospodăriile ordonate de pe Frumușaua alternează, din păcate, cu cele revoltător de promiscue iar spre capăt, cu cochete case de vacanță. Depășim zona desființatelor (după 2000) colibe țigănești iar pe flancurile văii Frumușaua, pe la poalele arinilor și carpenilor, apar sprințare brândușe de primăvară. La umbră, bruma nocturnă argintează frunzișul uscat.

O variantă pietruită se desprinde spre ascendent dreapta, către Fântâna și Poiana Boțului (azi fântânița e captată și dotată cu un ștuț-ciurgău). Dinspre E, din Poiana Boțului (cu trei vile construite după 2000), coboară un 4×4 iar din el, un june cu un PET în mână. Își ia apă de băut excelentă de la izvorul nicicând secat. Mă întreb ce ar fi spus bătrânul învățător Boț (de multă vreme ajuns oale și ulcele), care prin anii 1940 putea ajunge la primitoarea-i casă doar pe jos sau cu căruța, înfruntând șleaul afund, lutos-pietros, îngust, dacă ar fi dat în această dimineață cu ochii, la fântâniță, de impozantul SUV nipon.

Continuăm în amontele malului geografic stâng al văii Frumușaua, pe fostul drum auto-forestier (care prin 1960-70 fusese excelent și ducea până la Târgu Ciorilor, azi desfundat) extrem de nămolos în zona unei rampe de afluire și debitare-încărcare a buștenilor. De aici în sus drumul a fost spălat de valea Frumușaua, pe alocuri lățimea sa nedepășind 1/4-1/2 din cea inițială. Cărpinișul oportunist s-a substituit peste ani gorunetului, făgetului și castanilor comestibili iar pe malurile văii domină o vreme arinii debordând acum de mâțișorii brun-violacei. Admirabile rădăcinile, ca niște uriași șerpi sau caracatițe, ale carpenilor, uneori îmbrățișând strașnic blocurile de brecii ocru-sure.

La prima, sau cea de-a doua, variantă de drum de car/TAF abandonăm fostul drum forestier suind lejer la stânga (V-NV), ajungând pe o terasă cu bolovani răzleți, cioate vechi de castani comestibili cu diametrele depășind frecvent 1 m. De aici, privind spre N, începe să se vadă versantul SV abrupt al Țighierului pe care-l suim direct. În dreapta, pe un platou, apare un grup de stânci monumentale, una ca un oblic, masiv și înalt de vreo 7-8 m, obelisc drapat cu mușchi spre nord. O să-l vizităm ceva mai târziu. Prima dată, suim direct până la baza peretelui stâncos discontinuu din pricina vâlcelelor accidentate, ne orientăm spre o stâncă bizară, ca o seceră ocru brună superior, negricioasă în bază, aducând unei leoaice fioroase răcnind amenințător. Deplasarea e dificilă, chiar riscantă, pe versantul abrupt, grohotos-instabil, frecvent mascat de frunzișul gros, mai ales în lipsa bețelor de trekking. În peretele din ce în ce mai compact și înalt – privind de la V spre E – atrag atenția fisuri, diaclaze, grote, vizuini apoi o uriașă diaclază verticală care separă peretele de o stâncă milenar desprinsă prin clivare. Până acolo, deasupra unei brâne înguste, descoperim o grotă-abri și la stânga acesteia o grotă-vizuină activă, cu portalul circular larg de aproximativ 0,8 m. Spre deosebire de anii precedenți nu vedem iepuri, vulpi, căprioare și ciute (nici măcar pițigoi și gaițe). Potecile lor înguste, surmontând acrobatic abruptele vâlcele, mai există însă.
Continuând prin baza peretelui, dincolo de marea diaclază, spre E, se ajunge la aproximativ 20-30 m SV de Turnul acvilelor și Degetul Țighierului. Sărmanele acvile de munte, brun întunecate și cu anvergura aripilor de 2,5-3 m, au fost împușcate de bravii vânători sportivi băimăreni prin 1965, apoi împăiate și expuse în vechea vitrină a AJVPS Baia Mare aflată în zona actualei Piețe Millenium, pe str. Podu Viilor.

Coborâm prudent, oblic, spre drumul de pe valea Frumușaua, continuând în amontele acesteia. În dreapta ne atrag atenția niște stânci negricioase impresionate iar la stânga, sus, apare portalul semicircular al grotei mari a Țighierului. După câteva sute de metri, privind în dreapta, descoperim Picsa babi, un izvor cascadat, scurs în evantai peste un bloc de brecii, odinioară drapat cu mușchi gros. După reactivarea, de către IPEG Maramureș, a galeriei miniere de la Întorsură și scurgerea apelor subterane feruginoase, acide, acestea au poluat izvorul și au nimicit colonia de mușchi, stânca rămânând ulterior nudă iar apa (apreciată de ciupercarii borcuteni) nepotabilă. Vizavi de Picsa babi, pe versantul N abrupt, se conturează o potecă ce suia prin anii 1970 spre platforma unei sondeze de prospectare a IPEG Maramureș și-n continuare, la belvederile estice ale Țighierului.
Urmăm poteca pe piciorul abrupt. Spre stânga (V), pe versantul cu fagi și goruni, se conturează firave poteci de mistreți și cervide. O urmăm pe cea de-a doua pentru ca doar după circa 100 m să ajungem la gura grotei mari. Grota se află în baza unei colosale aglomerări vulcanice în care bolovanii brun negricioși au fost cimentați – în urmă cu vreo 45.000 ani-de cenușa ocru gălbuie, pe alocuri ruginie, alteori coclită, albăstriu verzuie. Câteva vreascuri uscate și o vatră de foc trădează trecerea… cândva pe-aici a unor localnici, posibili braconieri cu lațuri, dar nu numai (turiștii băimăreni prea nu cunosc bijuteria geologico-speo-peisagistică a Țighierului). Grota nu e afundă și situarea ei sub imensul aglomerat vulcanic te face să te întrebi, firesc, câtă vreme va mai rezista bolta rugoasă infiltrării apelor pluviale, variațiilor termice și, eventual, tectonicii, prăbușirea ei putându-se solda cu blocarea/îndiguirea naturală a văii Frumușaua.

E soare și tocmai au început să apară fluturii galbeni citrin (la finele traseului voi admira unul maroniu roșcat, superb). După dregerea cu ceai, cafea și fructe deshidratate, suim alert spre belvederile stâncoase, de-acolo panoramând în avalul văii Frumușaua spre Valea Borcutului, Berărie, Măieriște, Tăuții Măgherăuș, Bozânta Mare și cea Mică, lacurile geometrice ale decantoarelor imense de steril rezultat de la flotații strălucind orbitor-argintii în soarele amiezei, Culmea Preluca, vârful Iricău dar și Strâmtorile Țicăului și vârful Lespezi din Munții Codrului. În dreapta atrage atenția o formațiune aparent ruiniform-medievală. De fapt e vorba de două scurgeri divergente de brecii ce par a fi vestigiile unei fundații, între acestea roca mai moale fiind milenar spălată de ploi și neaua topită.
Continuăm oblic-ascendent spre NV-V, admirând abruptul stâncos și, acum dinspre E, Degetul și Turnul acvilelor. Imediat apare un pin silvatic solitar de deasupra primei belvederi a Țighierului. Aici mai facem un popas pentru a panorama spre Mănăstirea/ Casa Tâlharilor (cu pâlc spontan de pini silvatici iviți printre gorunii dominanți), Balta lui Pocol, cu conifere ornamentale, catalpa, cireși etc. plantate experimental de Romsilva prin 1965-70, creând acolo un mic, dar minunat, parc dendrologic), Borzaș-Iricău, Valea Borcutului – Baia Mare – Mocira – Culmea Preluca, Tăuții Măgherăuș.

Suim în continuare oblic (NV), trecem pe sub două blocuri stâncoase aglomerat-vulcanice colosale. Fiecare cu mici grote în bază și separate de obârșia unui vâlcel abrupt cu săritori orientat spre S, acesta ajungând în malul geografic drept al văii Frumușaua. De aici încolo ținem curba de nivel/ potecile cervidelor, lăsăm în dreapta un perete aglomerat vulcanic ceva mai scund, cu intense alterări exogene, rocile având aici o culoare marmorată variind de la ocru-bej la albastru cobalt, verzui-smarald, brun-roșcat. Culmea Țighierului e în dreapta (N-NV), coborând alert spre flancul stâng al văii Băița la intrarea acesteia spre Tăuții Măgherăuș. Noi coborâm ușor oblic și spre stânga (SV) spre un multisecular arboret de castan comestibil, decimat în doar câteva decenii de cancerul scoarței, și o vie hibridă, tipic arăcită, în dreapta. Fosta căsuță a viticultorilor de odinioară, cu beci pentru butoaie, căzi și putone de stejar pentru adunatul strugurilor cu parfum de ananas dar și unelte, s-a ruinat de câțiva ani iar actualii proprietari au improvizat în loc o colibă de lemn acoperită cu folie de polietilenă. Brândușele abundă în zonă, surprinzătoare sunt cele albe. Proprietarii, aflați la lucrul viei și livezii invadate de huciul oportunist, ne spun că în zonă, prin mai, înfloresc irișii iar prin iunie crinii sălbatici cu cupe florale galbene. Eu le spun că în huciul, dar îndeosebi în fânața, de la S de coliba lor, în preajma Sânzienelor (24 iunie Sfântul Ioan Botezătorul) înfloresc gladiole sălbatice (de revenit atunci pentru a descoperi și admira aceste minunății botanice). Străbatem spre S huciul invadat de Calluna vulgaris-iarbă neagră și acum de numeroși boboci de brândușe de primăvară, admirăm ceea ce a mai rămas din castanii bătrâni de peste o jumătate de mileniu, traversăm o zonă ocupată de vii îngrijite odinioară dar scăpătate după nefasta colectivizare, acum invadate de huci și tufele agresive de muri. Traversăm apoi pe deasupra unei poienițe în care țiganii, evacuați de edil din colonia promiscuă a văii Frumușaua, și-au amenajat, deocamdată, doar două colibe. În dreapta e obârșia modestei văi ce coboară spre Apa Sărată. Pe culmea cu goruni maturi, o potecă largă/drum de car asaltați de vuietul drujbelor ecologice. O urmăm drumeagul până la bifurcarea spre stânga, de acolo continuând pe poteca ce trece pe sub un stâlp metalic al liniei electrice de înaltă tensiune, coborând în Frumușaua. Pe taluzul însorit descoperim primii brebenei- Corydalis cava – ciclamen, primii toporași- Viola odorata și primele viorele- Scilla bifolia.

După 4 ore de la debut, o încântătoare premieră pentru colegul nostru Nelu F., ne încheiem circuitul primăvăratic al vârfului Țighier cu convingerea că vom admira și altădată acest sit deosebit de sălbatic-tentant-adrenalinic și pitoresc.

Pagina 4 din 11« Prima pagină «...345...10...»Ultima pagină »

Reportaje

De Sfântul Gheorghe, în Defileul Lăpușului

Lacul Albastru și lacul de la E de Mons Medius

Din Lucăcești în Rezervația Bavna și Pe Tău, la stârcii cenușii și lalelele pestrițe

PAȘTE ÎN MARAMUREȘ – Duminica de Paște în Desești

De Bunavestire, în Țara Codrului, căutând lalele pestrițe

Defileul Lăpușului: Din Vadu Lupului pe valea Custurii, în Codru Butesei și la Buteasa Râu

Cavnic – Pășunea Gaidoș – Grădina Regelui – Stanul Herștiol – Stâlpul Tătarilor

În Munții Gutâi, la ghiocei, lușcuțe și brândușe

In memoriam Brena – Montaniarda necuvântătoare zburdă prin Câmpiile Elizee

Pe Țighier, în luna lui Mărțișor

Stiri

Partii schi Maramures

Reportaje turistice

Două sate din Maramureș, selectate printre cele mai frumoase așezări rurale din Transilvania

Țara Lăpușului, la bisericile din Poiana Botizii și Lăschia, apoi la lacurile Zâmbrița

Tarife pârtii schi Șuior 2014-2015 – abonamentul de schi costă 80 de lei în weekend

Prințul Charles, nostalgic după Maramureș

Mocănița, Valea Vaserului

Cheile Lăpușului, în obiectiv pentru un eveniment care îmbină utilul cu plăcutul

Programul complet de la Zilele Maramureșului 2018, 8-13 mai

Zilele Maramureșului vor avea loc în perioada 8 – 13 mai 2018

Ambasadorul Japoniei a sărbătorit Paștele în Maramureș, la Desești

Ambulanța pentru Monumente a intervenit în satul Breb

Maramureșul Istoric (Valea Stejarului): Peștera din Dealul Hurgoiu Mare

Până la 37 de ani, un norvegian a vizitat toate țările lumii: România e în topul preferințelor sale

Memorialul Sighet

Borșa a devenit stațiune turistică de rang național, iar comuna Oncești, stațiune locală

Munții Țibleș: Vârful Țibleș și vârful Bran abordate dinspre Zagra – Poienile Zagrei – Suplai

Caută

Navigare rapidă

Publicitate

Facebook

Pin It on Pinterest

Reportaje

Alte trasee si atractii turistice:

Alte trasee si atractii turistice:

Alte trasee si atractii turistice:

Alte trasee si atractii turistice:

Alte trasee si atractii turistice:

Alte trasee si atractii turistice:

Alte trasee si atractii turistice:

Alte trasee si atractii turistice:

Alte trasee si atractii turistice:

Alte trasee si atractii turistice:

Caută

Navigare rapidă

Publicitate

Facebook

Pin It on Pinterest