În Munții Gutâi, la ghiocei, lușcuțe și brândușe
Circuit în Munții Gutâi din Stațiunea Turistică Șuior – Poiana Șuior – Drumul Măriuții – Pășunea Honearuș (982 m) – valea Săsar
Traseul din 15 03 2015 cu M & A Kelemen și eu
Obiectiv: descoperirea florilor primăverii în Poiana Șuior, pe lângă Drumul Măriuții și-n Pășunea Honearuș apoi coborând spre flancul drept al văii Săsar
Localizare: Maramureș, Munții Gutâi, Baia Sprie-la N de Stațiunea Turistică Șuior, la S de Culmea Borzaș, respectiv la V-SV de fosta Carieră de zăcăminte neferoase a Explotării Miniere Șuior
Itinerar: Baia Mare-Baia Sprie- parcarea de pe valea Săsar a Stațiunii Turistice Șuior- circa 18 km
Marcaj turistic: bandă albastră pe Drumul Măriuții spre Poiana Boului – respectiv Poiana Șuior- DN 18 Gutâi; triunghi roșu din Poiana Boului prin Pășunea Honearuș, apoi prin flancul stâng al văii Buda până la Cabana și Lacul Mogoșa (Bodi Baia Sprie)
Tip traseu: drumeție în circuit
Grad dificultate: ușor
Echipament necesar: adecvat anotimpului; utile bețele de trekking
Lungime și durată: aproximativ 3-3 ore și 30 de minute, la care se adaugă deplasarea din /în
Baia Mare
Diferența de nivel: circa 300-350 m
Recomandări: harta Zona turistică Baia Sprie – Șișești – Baia Mare Vest din seria Gutinul turistic 2005; preferabil mult mai completa și detaliata harta Cavnicul turistic- 2014
Avertismente: habitat de mistreți, cervide și urși, vara și pentru vipere comune și melanice; zonă cu 2 stâne apărate de numeroși câini ciobănești, una situată în zona inferioară a Poienii Șuior, cealaltă, superioară, în Pășunea Honearuș, aproape de micul lac artificial pe lângă care suie drumul forestier dinspre E.M. Șuior spre Poiana Boului – Tăurile Chendroaiei
Căi de acces: din șoseaua Baia Sprie – Stațiunea Turistică Șuior și închisă după anul 2000 E.M. Șuior
Mijloace de locomoție: autoturism personal; mountainbike; microbuze Baia Mare –Cabana Mogoșa-Stațiunea Turistică Șuior
Sugestii de cazare: Cabana Mogoșa, Stațiunea Turistică Șuior
2 grade C, o dimineață umedă cu cer parțial acoperit (la finalul turei temperatura va urca până la 12 grade C în Baia Mare). Ne întâlnim la ora 10 și plecăm spre Baia Sprie-Șuior. Parcăm pe malul drept al văii Săsar, sub Stațiunea Turistică Șuior, respectiv la N de telescaun plecare pe pârtiile de pe versantul N al Mogoșei. Vizavi, pe liziera făgetului, e o clădire cu două niveluri, construită din cărămidă, deocamdată în roșu, la V de ea o părăginită, fostă probabil clădire administrativ-minieră.
Ne luăm rucsacii ușori și bețele de trekking și suim direct prin făget, admirând numeroasele și bizarele ciuperci stelare (asemănătoare stelelor de mare) acum vidate de spori, și numeroasele sulițe albastre-violacee ale brândușelor de primăvară. Curând dăm în pajiștea alpină a Poienii Șuior – zona inferioară-S-SV. La stânga, mai departe, afluiește dinspre N în valea Săsar modesta valea Coveții. La dreapta suie un drum de car/TAF și se aude curgând valea Buda, de asemenea un afluent N al văii Săsar, avându-și obârșia în păraiele cu albii grohotos-andezitice izvorâte dinspre Culmea Borzaș, Pârtia Doctorilor, Poiana Boului și Pășunea Honearuș. Pe măsură ce suim prin pajiștea abia degajată de nea ni se deschide o tot mai cuprinzătoare panoramică S-SV spre vârful Mogoșa, Stațiunea Turistică Șuior, traseul telescaunului și cele trei culoare albe ale pârtiilor de schi pe care se schiază încă excelent iar la dreapta, în codrul de foioase, Cabana Mogoșa (telescaunul acesteia și prima pârtie de schi a vârfului Mogoșa N nu se văd din pricina pădurii mature dominată de fag). Imediat trecem pe lângă soclul unei foste sonde de prospectare geologică ce aparținuse IPEG Maramureș apoi se lasă în stânga o stână cu acareturi specifice, parte din ele cam răvășite de abia trecuta iarnă. Brândușele abia își ițesc miile de sulițe liliachii din pajiștea umed-ternă. În 2-3 zile însă ele vor oferi turiștilor un extraordinar covor floral indescriptibil… dacă nu vor reveni gerurile nocturne și zăpezile mieilor.
Suim versantul abrupt, înierbat, punctat cu bolovani răzleți andezitici, ne apropiem de un pâlc de molizi falnici la poalele cărora ne așteaptă gingași ghiocei-Galanthus nivalis – cu picături cristaline, ca niște nocturn eșuate diamante pe săbiuțele frunzelor verzi. Unii-s solitari, alții împrăștiați în pajiștea pe care s-a așternut o cuvertură proaspăt-tonic verde de cetină și rămurele de brad alături de conurile vidate de semințe (lucrătura veverițelor în căutarea hranei). Dăm și peste mici buchețele de clopoței muți de ghiocei, imaculați, suav parfumați. În dreapta sus, relativ aproape, apare albul creștet stâncos al vârfului Secătura și mai departe, peste o parte din terasele fostei Cariere de neferoase a Exploatării Miniere Șuior se vede cel mai estic dintre cei Trei Apostoli (Gutâiul Mic). Până aici am descoperit și numeroase părăluțe-Bellis perenis- în stadiul de bobocei cât niște perle, de culoare alb și roz.
Efectuăm un traverseu costiș spre NE-E, vizând atingerea unei largi zone depresionare umede acaparată de mii și mii de lușcuțe-Leucojum vernum. Acolo, necunoscând situl mai restrâns și îndepărtat de drumul de car/TAF al ghioceilor (din fericire!) au ajuns deja două tinere și un tânăr drumeț însoțiți de un frumos Doberman negru. Printre miile de lușcuțe încep să apară numeroase brândușe de primăvară-Crocus vernus- protejate de stratul gros, termoizolant, de ferigi uscate. Din păcate nu toți turiștii pășesc grijulii prin această adevărată grădină a Raiului, dovadă numeroasele flori călcate mârlănește în picioare. Descoperim apoi izvorașul care alimentează zona umedă, cu suprafața de circa 100×75 m, posibil mai extinsă, dar și urme recente ale trecerii mistreților.
Fiindcă e devreme, ortacii mei, ghizi de această dată, îmi propun să ne continuăm urcușul prin zona NE-E a Poienii Șuior trecând pe sub linia electrică de înaltă tensiune care, acompaniind o vreme bună Drumul Măriuții, suie spre Poiana Boului continuând pe sub Secătura și Creasta Cocoșului, traversând Rezervația de turbărie Tăurile Chendroaiei, coborând în Maramureșul Istoric via Breb-Ocna Șugatag.
De acum ținem spre dreapta un drum lejer de TAF pe taluzul căruia înfloresc brândușe de primăvară, majoritatea albastre-liliachi, mult mai rare fiind cele alb imaculate. Pe un fag gros apare marcajul silvic Bs 59 bis apoi, la câțiva metri doar, pe un alt fag, alături de marcaje silvice, marcajul turistic bandă albastră pe care-l urmăm traversând succesiv câteva restrânse depozite de nea și niște pâraie zglobii, afluente ale văii Buda. Urmează un suiș lejer și poposirea, după vreo 1 oră și 30 de minute de la debut, în poienița cu refugiu turistic de lângă Drumul Măriuții (din fericire nedevastat, un excelent adăpost mai ales vara, pe vreme rea, dotat cu două băncuțe șubrede și o măsuță; cu saci de dormit și izolir se poate înnopta excelent aici în sezonul cald; nu există sursă de încălzire). După un scurt popas urmărim spre E Drumul Măriuții, coborând în vadul unui fir al văii Buda pe malul stâng al căreia se vede un stâlp cu vechi marcaje turistice, banda albastră indicând spre NE 2-2 ore și 30 de minute Creasta Cocoșului, la SV 2 ore și 30 de minute Baia Sprie iar săgeata cu triunghi roșu, orientată spre S, indicând 1-1 oră și 30 de minute Lacul Bodi-Cabana Mogoșa. Marcajul e ruginit și vandalizat dar încă foarte util pentru orientare. În apropiere, pe un fag gros din zona V-SV a Pășunii Honearuș, se văd marcajele bandă albastră care acompaniază Drumul Măriuții și triunghi roșu, pe care-l vom urma în avalul văii Buda, cu praguri și repezișuri sporovăitoare, cristaline. Din vad spre N , la doar câțiva zeci de metri, ne atrage atenția o mică zonă umedă în care au înflorit mii de lușcuțe.
Ținem triunghiul roșu, tăind costiș Pășunea Honearuș punctată de fagi tineri, carpeni și mesteceni. De aici suim spre NE circa 300 m am ajunge la niște mici cabane, micul lac de agrement Șuior și stâna funcțională (după 10 mai până prin 10 septembrie) respectiv la drumul pietruit ce suie prin incinta Exploatarea Minieră Șuior ducând spre Poiana Boului, trecând pe sub Refugiul Salvamont aflat pe liziera S a unei vechi plantații de molid-continuând spre Tăurile Chendroaiei… Tăul Morărenilor.
După vreo 300 m de traversare spre SE-S a pășunii ocru-bej, mustind de neaua abia topită și încă cu câteva depozite de nea sub care încep să înflorească miile de lușcuțe și brândușe (triunghiul roșu fiind amplasat pe bolovani, apoi pe uriași fagi solitari), intrăm în făgetul tânăr în care ne atrag atenția colosalii fagi lăsați drept seminceri. Solul e pietros și, spre supriza și bucuria noastră, descoperim câțiva ghiocei solitari, ulterior buchete și mănunchiuri și, treptat, faptul că întreg versantul SE e acaparat de un covor întins de ghiocei, numeroși abia îmbobociți.
După ce ne destrăbălăm fotografic o luăm la vale pe versantul domol, descinzând într-o poiană măricică, în față și spre dreapta zărindu-se mereu pârtiile de schi ale vârfului Mogoșa aferente Stațiunii Turistice Șuior. Reintrăm în făget, marcajul continuă pe un drum de car/TAF. Îl urmăm, ieșind deasupra zidului de sprijin înalt, din beton, al drumului tehnologic ce suie spre Exploatarea Minieră Șuior închisa de ceva ani. Coborâm pe drum, lăsăm în dreapta confluența văii Săsar cu valea Buda apoi ajungem la parcarea unde ne îmbarcăm plecând spre Baia Mare cu tolba foto debordând de minunate peisaje și gingașe flori. (Nu abordasem niciodată până azi traseul spre N-Poiana Șuior – către Drumul Măriuții și nici nu știusem de Refugiul Turistic amplasat după anul 2000 însă, pe când fusesem elev la Liceul Gheorghe Șincai -1963-1967 – suisem o dată cu Papa și fratele meu Alex pe traseul marcat cu triunghi roșu către Poiana Boului – Creasta Cocoșului, după ce am înnoptat precar în podul unei dependințe amărâte a vechii Cabane Mogoșa).
