Din Maramureșul Istoric în Țara Lăpușului
Traseul din 5 noiembrie 2015 cu M. Gheție, I. Pop Topo & eu
Obiectiv: În tranzit către Maramureșul Istoric și Valea Izei puteți admira Fisculașul, Valea Cosăului, Văleni, apoi Bârsana, Strâmtura, Rozavlea cu satul Sâlța, Poienile Izei (biserica de lemn UNESCO – Sfânta Paraschiva, Botiza (borcutul de pe Valea Sasului, izvoarele minerale de la Băile Botiza și biserica de lemn, monument istoric); peisaje, arhitectură tradițională, activități agro-pastorale; valea Băița-Pasul Didi-Valea Minghetului cu Drumul Crucii, Casa de Piatră și la final Țara Lăpușului, începând din Groșii Țibleșulu, trecând prin Suciuri și Târgu Lăpuș spre Dealul Pietriș și-n continuare, prin Copalnic Mănăștur în Baia Mare; panoramând către Bârsana, Poienile Izei, Botiza, Munții Lăpușului, Munții Maramureșului, Munții Rodnei și Munții Țibleș.
Localizare: Maramureș, Maramureșul Istoric, Fisculaș, Valea Cosăului, Valea Izei-Bârsana, Poienile Izei, Botiza, Valea Minghetului -Groșii Țibleșului-Țara Lăpușului
Itinerar: Baia Mare – Cavnic-Budești (55 km) – Sârbi – Călinești – Văleni – Bârsana (75 km)- Rozavlea – Sâlsa-Poienile Izei-Botiza – valea Băița – Pasul Didi – Groșii Țibleșului – Târgu Lăpuș- Baia Mare – circa 225 km total (în funcție de obiectivele vizitate)
Marcaj turistic: triunghi roșu din Poienile Izei în Botiza prin Glivei și pe lângă Mănăstirea Botiza; cruce albastră din Botiza pe valea Sasului către vârful Văratec din Munții Lăpușului; bandă galbenă, din Valea Minghetului spre Tarnița Hudieșului; aici apare și punct albastru-în circuit-din Groșii Țibleșului pe vârful Minghet – Casa de Piatră; în Groșii Țibleșului, la confluența Văii Minghetului cu valea Bradu apar marcajele turistice bandă galbenă spre Tarnița Hudieșului prin Valea Minghetului-valea Arieșului – Curțile Jizilor 5 ore și 30 de minute – 6 ore, respectiv bandă albastră pe valea Bradu-Cabana Țibleș-Refugiul Arcer-7 ore (de acolo pe vârful Arcer se mai fac pe marcaj punct albastru 1 oră și 30 minute – 2 ore și cam tot atâta pe bandă albastră, pe la obârșia văii Izvorul Rău în șaua dintre vârful Arcer-vârful Țibleș )
Tip traseu: circuit autoturistic cu posibilități de realizare a unor trasee montane marcate
Grad dificultate: -
Echipament necesar: lejer, adecvat scopului și anotimpului
Lungime și durată: circa 8-10 ore, în funcție de numărul obiectivelor vizitate
Diferență de nivel: -
Recomandări: de vizitat bisericile de lemn UNESCO din Șurdești, Plopiș, Budești Josani, Muzeul Mineritului, Logolda și cascada de pe valea Izvor din Cavnic, bisericile de lemn, monumente istorice, din Budești Susani precum și din Sârbi Josani și Susani, Călinești Căieni și Susani, Mănăstirea Roșia Budești, instalațiile hidraulice tradiționale și horinciile de pe Valea Cosăului (mori, vâltori), meșterii populari (clopari, opincari, cojocari, torcătoare, țesătoare, croitorese, drănițari, cioplitori de porți și troițe maramureșene, fierari-potcovari-rotari), Mănăstirea Bârsana, biserica de lemn UNESCO-Bârsana, bisericile de lemn, monumente istorice, din Strâmtura, Rozavlea și Șieu dar și noile biserici de lemn construite în stil maramureșean tradițional, biserica UNESCO Sfânta Cuvioasa Paraschiva din Poienile Izei, biserica de lemn, monument istoric, din Botiza, borcutul de pe Valea Sasului, Băile Botiza, Drumul Crucii de pe Valea Minghetului până în Pasul Didi, Casa de Piatră – un deosebit martor grezos de eroziune
Avertismente: DJ 184 în zona Cavnic are porțiuni în lucru, atenție la denivelări; drumul montan (asfaltat, cu o lungime de 23 km) din Botiza pe valea Băița (numită eronat râul Bârsana) spre Pasul Didi (care separă spre V Munții Lăpușului cu vârful Minghet de Munții Țibleș la E, cu vârful Hudin, coborând pe Valea Minghetului spre Groșii Țibleșului (din Țara Lăpușului) poate deveni impracticabil în condiții de iarnă cu depunere de gheață pe carosabil și căderi abundente de zăpadă
Căi de acces: din DJ 184 Cavnic-Călinești-Văleni -Bârsana; în continuare în amontele Văii Izei prin Strâmtura-Rozavlea-deviere peste Iza la dreapta, în Sâlța (4 km), revenire în Rozavlea și continuare către Șieu-Poienile Izei, traversare prin Glivei în Valea Sasului din Botiza; coborâre pe valea Botiza în centrul satului, la biserica de lemn monument istoric, Căminul Cultural în curs de reamenajare și biserica nouă, zidită iar de acolo în sus pe valea Băița spre Pasul Didi-Groșii Țibleșului-Târgu Lăpuș-Cernești-Baia Mare. Circuitul autoturistic poate fi efectuat și invers, plecând din Baia Mare spre Țara Lăpușului -Valea Minghetului-Pasul Didi-Botiza-Poienile Izei-Șieu-Rozavlea-Bârsana-Văleni-Cavnic (ori din Bârsana prin Oncești-Vadu Izei-Giulești-Valea Marei-Pasul Gutâi-Baia Sprie)
Mijloace de locomoție: autoturism personal; mountainbike
Sugestii de cazare: pensiuni agroturistice de pe Valea Cosăului, Valea Izei, Mănăstirea Bârsana, pensiuni din Poienile Izei, Botiza, Groșii Țibleșului, Târgu Lăpuș; vara cort sau în gospodăriile rustice tradiționale
-2 grade C dimineața la ora 8 când mă pregătesc de plecare, soare, senin, cer albastru cu o imensă geană portocalie la răsărit, brumă groasă. Îmbarc cei doi colegi la ora 9,30 și o luăm către Cavnic-Pasul Neteda-Valea Cosăului-Văleni-Bârsana. De data asta nu opresc decât intrând spre Bârsana pentru câteva peisaje autumnale înflăcărate, unul cu Bârsana și drumul pitoresc prin Bradova, râul Iza în amonte de pod, cu promontoriul eruptiv împădurit Văivodca părând a sta de-a curmezișul cursului secătuit de lunga secetă 2015. Din Bârsana continuăm spre Rozavlea. Remarcăm două poduri, destul de noi, peste râul Iza făcând legătura spre mici comunități rurale aparținând de Rozavlea-sat reședință comunală. Frumoase sunt terasele din flancurile Izei, clăile și jirezile ori mai rarii jupi de coceni de porumb. Ieșind din Rozavlea spre Șieu apare indicatorul rutier spre Sâlța-sat înființat după 1990, parte a Rozavlei-4 km la dreapta, traversând râul Iza. De acolo panoramăm spre lunca Izei și terase cu pâlcuri de pini și mai rar molizi, în rest codrul dominat de făgeturi, de astă dată înflăcărate, punctate de galben-portocalii mesteceni solitari, alteori dispuși în minunate pâlcuri (78 km din Baia Mare-neumblată de Mișu și mine deși am circulat foarte des pe Valea Izei).
Ca și în cazul Văii Muntelui-valea Trestia și valea Poienilor din Bârsana, în Sâlța cu greu mai găsești vechi gospodării autentic tradiționale, biserica de lemn e nouă și nearmonioasă, acoperită cu tablă galvanizată și cu o monumentală neo-poartă opulent-arogantă oribil lăcuită. În schimb panorama SE din Sâlța spre Cornu Dumbrăvii este cu totul excepțională. La întoarcere din Sâlța (ora 12,30) spre podul de peste Iza, lunca Izei și o zveltă, ceva mai nouă, biserică de lemn din Rozavlea ne încântă. Continuăm spre Șieu oprind la biserica de lemn ridicată în 1760, precedată de o frumoasă poartă monumentală. Din nefericire nu doar aici în Șieu ci în general în Maramureș și România, mulțimea cablurilor și a sârmelor de tot felul, alături de stâlpii de beton inadecvat amplasați spurcă execrabil situl istoric-cultural. Continuăm spre Poienile Izei și ne oprim la o biserică nouă de lemn din Șieu ridicată în preajma anului 2007, cu o monumentală neo-poartă maramureșeană de stejar decorată printre altele cu un lanț gros și lung cioplit măiestru în lemn. Aceleași cabluri, sârme și droade pângăresc estetica rurală de ansamblu. Mai sus de biserică e o casă tradițională, mai apoi spre Poienile Izei alte câteva, nu multe, alături de șopruri pentru fân, jirezi numeroase cu otava de trifoi tonic verde abia pusă la uscat, toate așezate pe valea Poienilor, între Zăvoaie și Sub Arșiță.
Intrând în Poienile Izei satul pare a se prosterna la picioarele călătorului, dominat fiind spre S de vârful Scărișoara iar la stânga acestuia de vârful Sermetieș (din Munții Lăpușului) în timp ce spre SV-V tronează cu splendide și numeroase terase Măgura Glodului. De aici încep să se vadă releele Văratecului (se văd și mai bine de pe Valea Sasului din Botiza). În Poienile Izei (118 km din Baia Mare), aproape de buricul satului, un indicator rutier arată spre dreapta drumul către Slătioara. Noi continuăm înainte și descendent spre biserica greco-catolică UNESCO-1632 – Sfânta Cuvioasa Paraschiva. După vizitarea ei o luăm în sus și la stânga, doar încă puțină vreme pe asfalt apoi pe un drum pietruit cu puține serpentine continuând spre valea Fântânii, trecând prin livezile din Glivei. De acolo panoramăm spre vatra satului, Măgura Glodului, vârful Scărișoara și vârful Sermetieș. Depășim alte terase și culmea plană cu holde subzistențiale și fânețe cu trifoi, lăsăm la stânga un grajd solitar cu șopru tradițional, Ionică dă peste niște delicioase mere Popești galben-aurii pistruiate pe care le savurăm bucuroși. Panorama se lărgește de la culmea și piemonturile nordice ale Munților Lăpușului spre Munții Rodnei după care, coborând în Botiza, către Valea Sasului, la stânga apare Mănăstirea Bârsana ridicătă după 1990. Trecem pe lângă o pensiune agroturistică ordonată și îmbietoare apoi odată ajunși în Valea Sasului deviem puțin la dreapta și în sus, până la borcut. De această dată îl găsim frumos și igienic amenajat cu o alee și un pavilion protector cochet.
Coborâm pe Valea Sasului spre Băile Botiza marcate azi de o pensiune agroturistică relativ nouă dar inestetică. Aici, în malul drept al văii, se vede un știubei de stejar în care e captat un izvor mineral salin. Un altul e în curtea pensiunii, pur decorativ fiindcă apa minerală carbogazos-salin-sulfuroasă e de fapt într-o fântână îngrijit amenajată. Aici (ora 14,30) pe malul Văii Sasului facem un scurt popas de prânz după care vizităm biserica de lemn, monument istoric din Botiza, adusă din Vișeu de Jos în 1699. Noua biserică zidită, imensă, opulentă și construită în istoricul sit strivește realmente armoniosul vechi lăcaș (ca în cazul bisericii de lemn din Bogdan Vodă de exemplu). De fapt haosul arhitectonic și avântul neo-constructiv botizan pare a fi de nestăvilit. Tocmai se modernizează Căminul Cultural (șarpanta de lemn pare a fi împrumutat neostilul maramureșeano-bucovinean de la Mănăstirea Bârsana; de fapt și acolo construcțiile noi, imense, mai nou din cărămidă, par a contura inechivoc setea de venituri turistico-ecumenice) iar în partea de E a bisericii monument istoric, în țintirim, agresând secularul cimitir, a apărut în ultima vreme o gospodărie nouă. De remarcat că în dreapta bisericii, la poalele unui prun, noile morminte din andezit, marmură, piatră artificială, beton, majoritatea strident-kitchoase, nu au făcut să dispară multiseculara cruce dăltuită în basorelief în gresia moale, cu Iisus răstignit, la picioarele sale fiind probabil reprezentați Adam și Eva, nucleu primordial al umanității. Un panou info-turistic cu hartă e-n buricul Botizei (121 km până aici de la startul băimărean; ora 15,15 iar apusul dă iama peste culmile Munților Lăpușului).
De aici ne îndreptăm în amontele văii Botiza (cu afluenții S-SV valea Băița-valea Secu și valea Sasului), suind spre Pasul Didi. La stânga, curând, în valea Băița afluiește valea Plăiușului. O bornă kilometrică indică aici 23 km până în Groșii Țibleșului. Suind pe asfaltul cu volte ample admirăm versanții înflăcărați de amurgul toamnei, galben portocaliile candele ale numeroșilor mesteceni contrastând complementar cu verdele întunecat ale molidișurilor. În față domină orizontul vârfului Hâja, la stâga lui, cu pajiște muntenească, Muncelu. Din păcate pădurea tânără care flanchează drumul nu permite spectaculoase panoramări E-NE. În flancul drept al văii Băița apar stratificări de gresii. De fapt și talvegul văii e constituit din bolovani grezoși (ca și întreg cursul Văii Minghetului de altfel). În dreapta se desprinde un drum forestier care acompaniază-n amonte valea Urzicari (conform spuselor unui tânăr și amabil pădurar întâlnit acolo în pragul serii). În Pasul Didi atrag atenția două inestetice răstigniri ale lui Iisus pictat pe tabla ruginită, un loc de popas silvic și capela care marchează cea de-a 15 oprire, finală-cea a Învierii, din Drumul Crucii care debutează în Groșii Țibleșului, suind aici (cota de altitudine 985 m conform GPS) pe Valea Minghetului. La stânga, mai jos, apare valea Arieșului pe care suie traseul turistic spre șaua Hudieș-Hudin.
Coborâm pe valea Minghetului și inițial credem că avem în dreapta șoselei heleșteul unei păstrăvării. Nici vorbă! E lacul mic de acumulare a unei microhidrocentrale de pe Valea Minghetului, următoarea e mult mai în aval, în apropierea sa existând vreo trei heleștee mici, rectangulare, pe lângă care suie circa 150 m drumul de car ce trece pe lângă Casa de Piatră. Mai jos de MHC amonte, spre stânga șoselei, atrage atenția un loc de popas cu pavilon drănițit pe lângă care suie spre Gârdăcioaia (cu un pândar de urși) un drum silvic. Aici apare marcajul turistic bandă galbenă, din Valea Minghetului spre Tarnița Hudieșului și punct albastru-în circuit-din Groșii Țibleșului pe vârful Minghet-Casa de Piatră.
Ionică P. Topo ne conduce la minunata Casă de Piatră aflată în dreapta Văii Minghetului, accesibilă în circa 10 minute de la heleștee în sus, urând un drum lutos de car. Formațiunea e de fapt o uriașă ciupercă asimetrică erodată din gresii, cu mușchi și afiniș pe creștet, desprinsă din versantul NV, cu numeroși bolovani urași și grohote în zona SV-V, la poalele unor molizi și ale fagilor. Pentru Mișu si mine această vizită în premieră la Casa de Piatră valoreză cât o cireașă pe tort. Eu umblasem de numeroase ori pe traseul Botiza-Pasul Didi-Valea Minghetului-Târgu Lăpuș prin anii 1974-1975 când, în calitate de medic veterinar-fermier achiziționam junici și vaci Brune de Maramureș din Maramureșul Istoric (Valea Izei, Ruscova-Repedea-Poienile de Sub Munte) în vederea populării Fermei de Vaci Târgu Lăpuș, pentru Mișu traversarea din Botiza pe valea Băița și valea Minghetului în Țara Lăpușului constituind o minunată premieră).
După ce admirăm Casa de Piatră și vânăm pasionați oglindirile apusului în micile heleștee coborâm spre Groșii Țibleșului, ajungem la ora 16,30 la confluența văii Minghetului cu valea Bradu (145 km de la debutul circuitului în Baia Mare). Pe un stâlp de beton apar două săgeți indicatoare turistic: bandă galbenă spre Tarnița Hudieșului prin valea Minghetului-valea Arieșului-Curțile Jizilor 5 ore și 30 de minute -6 ore, respectiv bandă albastră pe valea Bradu-Cabana Țibleș-Refugiul Arcer – 7 ore (de acolo pe vârful Arcer se mai fac pe marcaj punct albastru, 1 oră și 30 de minute -2 ore și cam tot atâta pe bandă albastră, pe la obârșia văii Izvorul Rău). Temperatura e de 7 grade C, Țibleșul scăldat în lumina blândă ca de sacră candelă crepusculară, făgeturile roșii sângerii, doar pe Podirei, coborând către Lăpuș, pinii silvatici plantați pe lunga terasă din stânga văii Țibleșului sunt verzi întunecați. Ziua se mistuie vertiginos, orizontul spre Culmea Breaza și Târgu Lăpuș virează din galben-portocaliu în sângeriu apoi în roșu copt iar fumurile leneșe plutesc fantomatic de-a curmezișul Suciurilor, o biserică zidită, cu turla ascuțit-transilvanică, pare a fi supendată pe canavaua cerului de firele ca de păianjen ale haoticelor cabluri electrice și de telefonie apoi de deasupra Pășunii Tecioaia (pe unde primăvara trec în pasaj nagâții și berzele negre) surprindem ultimele scăpărări feerice ale serii deasupra localităților Dămăcușeni, Târgu Lăpuș și debutului Defileului Lăpușului în Răzoare.
Gata, s-a terminat cu foto-cinegetica turistică, noaptea învăluind totul mai înainte de ora 18,30 când ne încheiem circuitul de neuitat.
