Reportaje

Logolda, cascada Văii de pe Izvor și Piatra Mălnașului din Cavnic, în noiembrie

Publicat de Lucian Petru Goja la Nov 17, 2014 în Reportaje turistice | 0 comentarii

Ruta 55 din 16 noiembrie 2014 cu D. Pascu & eu
Vineri 13! Trâmbițez invitația pentru o tură sâmbăta, pe vârful Gutâi sau la o parțială premieră de la Ochiul Groapei spre Fața Groapelor – Drumul Mașchii (dorind să văd niște stâncării dolomitice verticale neremarcate anterior, ascunse fiind de codrul de foioase). Ideea era că începând de marți, 18 noiembrie A.N.M. anunță sosirea zilelor mohorât-ploioase (care bântuie de 2-3 săptămâni Europa de vest dar și sudul țării. Percutează doar Mișu G., în rest liniște.
Sâmbătă dimineață mohorâtă pe la 7-8 apoi un turbat cer galben-auriu în suave degradeuri mă răvășește, blestemându-mă în cazul în care aș rata o astfel de zi nemaipomenit de turistică. Am treabă în livada și pe lângă orătăniile din gospodărie dar… îl zgândăresc pe Mișu, sugerându-i o tură după ora 12. E indisponibil dar… D. Pascu renunță la grădinărit în Cicârlău pentru o ușcheală la Cavnic (nu mai suise la Piatra Mălnașului din urmă cu vreo cinci decenii pe când fusese proaspăt repartizat ca inginer minier în Cavnic, locuind în gazdă în Handalul de Sus).

Plecăm la 11,30 (după ce-mi termin repriza muncilor rustice nesfârșite și solicitante dar… în aer curat, sâc!). Soare. Senin. Temperatura 15 grade C. Savurăm peisajul atât de cunoscut și de drag, mereu altul parcă datorită anotimpurilor, norilor, soarelui, luminii.

Oprim la intrarea în Dănești și descoperim o variantă nouă de abordare de la V spre E a culmii stâncoase a Dealului Teiului cu retur prin Cheile Dănești și valea Izvoru Bulzului. Oprim apoi la SV de Piatra Roșie din Șurdești, scăldată în soare și armonios pus în valoare de făgetul ruginiu din preajmă. Mai oprim pentru o retrospectivă a Pietrei Roșii-zona Peștera lui Pintea, în dreptul podului peste râul Cavnic și a drumului fost tehnologic spre Tăul Răchițelei – Izvoarele (Bloaja). Mestecenii din preajma unei solitare căsuțe bătrâne de-abia mai au câțiva bănuți galben aurii. Se lucrează-n draci la cariere și MHC-urile de pe râul Cavnic (aproape rămas fără apă). Deh, sunt foarte tentante pentru strategicii investitori certificatele verzi! Cât despre independența energetică, energia verde… sau protejarea mediului?!

În față și spre dreapta sus apar cele patru cocoașe ale Dealului Hija iar vizavi, spre NV, scăldat în soare, platoul vulcanic Gutâi, de la Secătura spre Gutâiul Doamnei – vârful Gutâi – Gutâiul Mic. Curând intrăm în Cavnic, descoperind în dreapta sus, la poalele V –SV ale Hijei, dincolo de fostele gospodării minierești modeste dar ordonate, o culme cheală de unde, poate la iarnă, într-o zi senin-geroasă, vom putea admira dintr-o inedită perspectivă Pietrele Șoimului și vârful Mogoșa.
Ocolim centrul civic suind spre Handalu de Jos și-n continuare spre Handalu de Sus. Sunt 10 grade C, mai toată ziua șoseaua e-n umbră și umedă iar panta pune probleme la primele înghețuri nocturne. Înainte de bifurcația de La Roată spre Băiuț, respectiv către Pasul Neteda. Apare cimitirul în stânga și un drum pietruit care trece pe lângă Logolda (dar asta vom afla abia mai târziu) ieșind din nou în DJ 184 la S de Hotelul Restaurant Roata. După două volte mari ies din asfalt la stânga, sub hotel (fostul sediu al Sectorului IPEG Maramureș din Cavnic). Parchez pe foasta mare haldă de steril aferentă minei de prospectare geologică Cotreanță. Mergem să căutăm obârșia Văii de pe Izvor, orientându-ne spre V. Avem o primă panoramă descendent-stânga spre Handalurile Cavnicului, vârful Mogoșa și culoarul silvic al fostului funicular care transportase minereurile neferoase din Băiuț prin Cavnic la Flotația Baia Sprie. Ajungem sub versant, cu taluzul abrupt al haldei orientat spre SV, făget și versant stâncos în dreapta, molidiș pe culmea din stânga ce coboară spre Logolda. Coborâm, ajutați de bocancii aderenți și bețele de trekking direct pe fața haldei, fină sus, grohotos-instabilă spre bază, acolo unde de sub steril izvorăsc trei fuioare firave de ape subterane poluate. Deplasarea e îngreunată de molizii rari, numeroasele loze și doborâturile de vânt iar după ce auzim șuvoiul cascadei sub noi și la dreapta încercăm apropierea de flancul său stâng. Alunecările spurcate de versant pe rocile andezitice exogen alterate au creat râpe inaccesibile. Ne orientăm în consecință spre talvegul mâlos-clisos, în final deplasându-ne spre baza cascadei pe sub coroanele molizilor.

Magnific șuvoiul abundent și vijelios al cascadei își aruncă de la vreo 25 m înălțime apele adunate-n galeria minieră abandonată cu gura frumos armată cu bolțari de beton. Cascada Văii de pe Izvor e scăldat-n soarele violent al amiezii. Coborâm auzind vocile unor turiști, care pleacă până ajungem acolo. În timp ce căutam variate perspective foto spre splendida cascadă, dinspre Logolda mai apar alți 4 turiști/ciupercari (temperaturile ridicate din finalul lui octombrie până la 15 noimbrie au făcut ca-n molidișurile intercalate cu făget și zade, pe covoarele umed-moi de mușchi și de sub pătura protectoare a frunzișului uscat să răsară bureți și colonii de creasta cocoșului, unele impresionante).
Urmăm de sub cascadă poteca ce suie spre stânga, în câteva trepte, ieșim la un drum tehnologic minier înierbat, aferent odinioară Logoldei. Curând apare o bifurcație. Suim înainteși la stânga și ieșim la niște blocuri foste miniere, nu la ruinele de piatră ale fostei flotații și topitorii de aur.
Revenim la bifurcația apropiată și o luăm la dreapta (cu Valea de pe Izvor în dreapta și cascadă strălucind în urmă). Imediat, pe sub ramurile plânse ale molizilor maturi, apar zidurile NV-V ale Logoldei. Colosală construcția. Impresionată trăinicia construcției și măiestria zidirii din piatră anedizitică, cu arcade de cărămidă în bază. Admirăm aproape circular Logolda, revoltați fiind realmente de faptul că deși trecuserăm cu probleme de serviciu dar și turistice, de sute de ori, pe lângă cascadă și topitoria de aur aflate la 150-250 m de DJ 184 nu le-am vizitat niciodată (imagini cu Logolda am văzut la TV locale și pe Internet).
Ieșim de la Logolda spre blocurile de locuințe de lângă cimitir, dăm în drumul pietruit și suim pe el spre DJ 184 și-n final la parcarea de sub Hotelul Restaurant Roata.

Ne îmbarcăm, întorc și cobor spre Capolna (capelă) din Handalu de Sus. Oprim însă pentru a trage un foto-cadru spre Piatra Mălnașului înconjurată de molidișul verde din care isbucnesc aurii flăcări de zade nedespuiate de efemera lor cetină fină. Suim spre dreapta, pe lângă un refugiu/stație de autobuz cu o veche și sumară hartă turistică a Cavnicului. Personal urc probabil a patra oară la monumentalul fost geizer (o făcusem anterior cu Papa, Jancsi M., M. Gheție, o dată iarna, pe omăt nu prea vârtos) ale cărui ape hidrotermale au depus milenar mineralele pietrificate, formând un bulz aproape cubic înconjurat la SV-V-N de grohote sure cu fine depuneri filoniene și cristale strălucind în soare. Ținem drumul tehnologic costiș (spre fostul puț de la V de Piatra Mălnașului) admirând panorama SV a Handalurilor, retrospectiva E spre pârtia de schi Roata și Dealul Hija spre SE. Traversăm valea Șișca – un pârâiaș mic admirând la dreapta-n sus molidișul vast cu creștet galben portocaliu înflăcărat de zade, înainte –dreapta versantul E-SE al Pietrei Mălnașului cu huci de fag, molidiș și zade aflate după-amiaza în umbră.
De regulă am urcat direct versantul spre Piatra Mălnașului, pe poteca îngust-abruptă șerpuit strecurată prin vegetația arboricolă aparent impenetrabilă. Acum decidem să ținem drumul, admirând în dreapta un platou cu două porți de fotbal dar mai ales un mesteacăn contorsionat de ani și vitregiile naturii și un șir de carpeni cu coroane punckist ciufulite. Mai apoi apre o căbănuță pe malul stâng al văii Șișca (pe lângă ea ne vom întoarce). Caut pe molizii din stânga drumului pietros larg atipicul marcaj turistic triunghi roșu. Nu apare. Ne întâlnim cu un căvnicar ieșit la plimbare cu doi sipatici fox terrieri prietenoși. Are într-o mână o uriașă creasta cocoșului (burete coral). Din drumul tehnologic se desprind la dreapta-n sus două drumuri de TAF. Îl urmăm spre E pe al doilea, cu aspect de alee de parc prin molidiș. După vreo câteva zeci de metri își schimbă direcția spre N-NV-acolo apare triunghiul roșu. Apar și cuarțitele hidrotermale apoi grohotele siliocioase sur-argintii cu clinchet sticlos-zglobiu de clopoței atunci când bocancii derapează. Pe alocuri covorul înalt și verde de afiniș denudat de frunziș și insulele mai restrânse de merișor cu frunziș verde lucios fixeazăp grohotele. Apar avanposturile stâncoase S-SV, cu belvederi, ale Pietrei Mălnașului. Ne îndreptăm spre ele ocolindu-le-n urcare la stânga, pe grohotele din ce în ce mai prezente. Impresionează aici cuarțitele hidrotermale cu straturi răsturnate, aleveolările invadate de coloniile de licheni galben citrin, cei suri-negricioși apar sub formă de rozetepe rocile desprinseși devenite instabil-accidentate grohotișuri.
Lăsăm în dreapta două stâncării pitorești apoi în față apare Piatra Mălnașului-abruptul stâncos S înalt probabil de vreo 12-15 m și lat de vreo 45-55 m, cu o fumarolă ca o grotă cu portal circular larg de 70-80 cm în bază-zona SE.
Prin stânga Pietrei Mălnașului se văd stâncăriile abruptului S al Gutâiului Doamnei. La V de Piatra Mălnașului apar câteva grămezi de piatră concasată folosită odinioară la consolidarea puțului de prospectare din zonă. În zona NV a Pietrei Mălnașului atrag privirile câteva ascuțite stânci verticale ce amintesc de coada unui stegozaur iar la stânga acestora un megalit semănând unei uriașe țestoase suspendate pe bolovani uriași-ca o arcadă cu portal scund. Suim pe grohotele instabile din dreapta acestor spectaculoși martori multimilenari de eroziune și ajungem pe Piatra Mălnașului 961 m altitudine (zona N) unde apare o potecuță ce urcă pieziș prin afinișul scund pe creștetul stâncos aproape neted de unde panoramăm circular. De aici peisajul e superb spre Roata, vârful Bolchiș, Hija, serpentinele drumului spre Pasul Rodunda-Poarta de Fier-Strâmbu Băiuț acompaniate de magistrala electrică, Handalurile Cavnicului, apendicele acestora suind pe micuțele văi S-SE, Pietrele Șoimului, Mogoșa, Dealul Racoș și apoi la NV-N vârful Secătura – Gutâiul Doamnei – Gutâi – Gutăiul Mic, Rupturi și Cotreanța la NE-E. O bisericuță aflată pe malul stâng al văii Cavnic într-un molidiș cu zade sporește farmecul plonjantelor perspective împreună cu una spre același flanc al văii dar la stânga văii Hofului unde, deasupra câtorva gospodării spre lizieră apar niște bizare valuri de pământ realizând un caroiaj pătrățos înierbat – zona pare a fi fost odinioară (poate pe la 1700 când aici au sosit colonii de nemți atrași de bogatele zăcăminte aurifere) locația unor vechi zone de locuit (azi fânață).

Coborâm pe la E de Piatra Mălnașului, pe poteca îngustă cu afiniș dintre făgetul din zona N-NE-E și molidișul cu zade din zona SE-S, trecem pe lângă o dolină mare (rezultată prin surparea unei galerii miniere subterane), ieșim la un drum vechi de car. Schimbăm direcția coborând spre NE-E, traversăm prin talveg valea Șișca, ieșim în drumul pietruit ce o acompaniază prin stânga și pe care-l urmăm la vale lăsând imediat în stânga căbănuța apoi șirul de carpeni și platoul cu porți de fotbal, apoi dăm în drumul tehnologic pe care am urcat.

Ne îmbarcăm și coborâm spre biserica romano-catolică Sfânta Varvara. O luăm spre centrul Cavnicului și ne îndreptăm prin Fisculaș spre Baia Sprie. Oprim pentru ultima oară pentru a admira depresiunea scăldată-n soarele după-amiezii a multisecularului orășel minier de la poalele Gutâiului și-ale Ignișului, admirăm bisericile semețe, capela Calvaria, Dealul Minei (Mons Medius) și sus în dreapta, pe culmea ce leagă Pasul Gutâi de Igniș Est trecând prin Șaua Iezuri, stâncăriile andezitice vericale -ca un zid- ale Scutului Mare.

La ora 16 ajungem în Baia Mare însorită, cu temperaturi de 16 grade C (doar 10 grade C fuseseră în Handalurile Cavnicului), bucuroși de excursia cu două premiere (cascada de pe Izvor și Logolda).

Defileul Lăpușului: Din Peteritea la Strâmtori, Bisericuță și Ochiul Gropiței

Publicat de Lucian Petru Goja la Nov 12, 2014 în Reportaje turistice | 0 comentarii

Ruta 54 din 11 noiembrie 2014 cu D. Pascu, M & A Kelemen, M. Gheție și eu

Marți, 11 noiembrie 2014, ora 7,30 h dimineața. Temperatura 3 grade C, senin, șanse de soare și creșterea acesteia până la 17 grade C în Baia Mare. Plecarea e stabilită abia pentru ora 9 dimineața, mizând pe o splendidă și văratică, total atipică, zi de noiembrie. Deoarece cu doar două zile-n urmă umblasem cu D. Pascu prin Țara Lăpușului le propun colegilor abordarea prin Baia Sprie – Fisculaș – Șurdești – Făurești – Lăschia – Vad. E o vagă pâclă dar e soare și fumuri albe vagi se ridică de la casele din Șurdești și Plopiș spre azurul celest de necuprins. Opresc în Șurdești pentru panorame spre Mogoșa, Arșița, Piatra Roșie dar îndeosebi spre bisericile UNESCO Șurdești și Plopiș, mai apoi pentru a nemuri un gorun mare din Făurești și pentru a vizita nespus de frumoasa și armonioasa biserică de lemn din Lăschia, recent restaurată.
Continuăm spre Copalnic Mănăștur și remarcăm oarecum triști, că doar în două zile galben-auriul, alteori bronz-auriul strălucitor al codrului Culmii Preluca s-a transformat într-un brun-ruginiu mat, tern, doar cierșii sălbatici sângerii, teii și mestecenii galbeni punctând fotogenic versanții nordici dinspre Rușor și Măgureni.

Înainte de intrarea în Cernești ne încântă sălciile mărețe, încă verzi-gălbui, de pe valea Bloaja, o casă veche și perspectiva spre abruptul V al Șatrei Pintii. Traversăm Dealul Pietriș, coborâm spre Târgu Lăpuș – Răzoare apoi continuăm spre Vălenii Lăpușului – Ponorâta – Peteritea. Depistăm debutul drumului auto forestier care acompaniază în aval – spre N – valea Hija și, la ora 11 ne începem traseul trecând pe lângă cele câteva gospodării. Curând apar bolovanii calcaroși, straturile de calcare, probabil eocene, mici dezveliri grohotoase în care caut fără succes fosile marine de scoici, viermi, melci, arici de mare etc.
Lăsăm pe stânga locul de popas-bairam al vânătorilor (cu mențiunea privat/acces interzis), în dreapta, în lunca îngustă, un pavilion pentru serbări populare/câmpenești, luăm aminte la variantele de TAF ce suie la stânga spre versanții E-NE ai vârfului Hijii iar acolo unde drumul forestier suie la stânga, valea Hija continuând spre înainte, ținem drumul. După vreo jumătate de oră de la plecare ajungem la rariștea-belvedere spre Bisericuță și Strâmtori și încă după o jumătate de oră în Strâmtori, la gura văii Hija, vizavi de Bisericuță.
E soare și cald pe malul stâng al Lăpușului în aval de insulă iar râul are apele împuținate bronz-aurii. Nu zăbovim prea mult, suim iar la drumul forestier continuând pe el spre V, luăm aminte la numeroșii bureți necomestibil răsăriți de sub cald-umeda plapumă groasă a frunzișului de fag care a început să putrezească, răspândind acel reavăn-răvășitor iz de pădure. E răcoare pe versantul N pe care ne deplasăm și vedem locurile de împușcare-excavare a traseului drumului auto-forestier, apoi spurcatele vâlcele torențiale abrupte și afunde orientate spre malul stâng al Lăpușului în zona Ochiul Gropiței sau Fața Gropiței. Deși făgetul, lozele, carpenii, cireșii sălbatici și-au scuturat în bună parte frunzișul, gospodăriile și biserica din Groape se văd nesatisfăcător în dreapta (noroc totuși că forestierii nu au ras total pădurea – aria naturală protejată Defileul Lăpușului vizând o foarte limitată zonă de pe flancurile râului, în rest se taie fagi maturi și acum).

Până la belvederea stâncoasă spre Gropița și Dâmbul Pulii traseul constituie o premieră pentru noi toți, de acolo însă Mișu cu mine am parcurs cu ceva ani în urmă traseul dinspre Dealul Hotarului pe la Custura Vimei iar eu, mai înainte, alături de R&V Moroianu, V. Gănescu, I. Pop Topo și Brena, am făcut traseul Dealul Hotarului – Custura Vimei – Piatra Corbului – Gura Vimei – biserica de lemn, monument istoric din Vima Mică – Peteritea. Chiar dacă făgetul și-a lepădat în două zile hlamida înflăcărat stacojie soarele după-amiezei ne oferă o panoramă grozavă spre Dâmbu Pulii – Groape, parcursul și gura văii Branișea Mică dar îndeosebi spre acel ochi liniștit cu mal stâncos abrupt, verde smarald.
Ne facem scurtul popas după care, conștienți că după trecerea la ora de iarnă, în noiembrie la ora 16 apune rapid și se lasă-ntunericul, o luăm din loc atacând direct spre S-SE apoi spre SV drumul de TAF curând trifurcat. Este prima porțiune de urcuș mai susținut, scurt, ieșind pe culme și apoi la drumul-alee superbă către SE, acoperit gros cu frunziș policrom foșnitor.
Ne derutează, scurtă vreme, numeroasele drumuri de car/TAF ivite-n prima, poiană dar spiritul de orientare ne îndreaptă corect spre varianta coborâtoare, cu praguri calcaroase, spre a doua, mai mare, poiană de unde am văzut Culmea și Râpa Vimei.

Nu peste mult, savurând cireșii sălbatici înflăcărați luându-se la întrecere cu fagii rari galben-portocalii sau aurii, traversăm gospodăria izolată, odinioară amplasată, excelent dotată pentru tradiționalele activități legate de zootehnie și pomicultură. Aici ne dedulcim cu struguri stafidiți de brumele din finișul lui octombrie apoi continuăm spre Dealul Hotarului. Fumuri diafane suie din partea de E a bisericii din Peteritea învăluind-o magic. Bătrânii își încălzesc oasele reumatice stând meditativ așezați pe scaune înaintea porților monumentale de șuri frumos decorate.
Ne îmbarcăm și plecăm spre Târgu Lapuș, pe dealurile cu doline dintre Vălenii Lăpușului și Răzoare. Mai oprim să fotografiem o turmă de mioare, drept creștinească răsplată, unul din cei patru păstori mioritici, vrea să-mi spargă parbrizul cu o piatră și mă face să trec prin emoții nedorite. Ratăm extraordinarul apus de soare pe deasupra codrilor din Cărbunari însă reușim un cadru pastoral final la traversarea șesului Dumbrăviței.
Cu acest circuit reușim să ne mai eliminăm o pată albă turistică din Defileul Lăpușului, întrebându-ne totuși câte trasee sau variante inedite de abordare necunoscute de noi mai există pe flancurile sale. Sănătoși să fim, treptat le va veni și lor rândul!

Alte trasee si atractii turistice:

Din Groape pe Dâmbul Groapelor La Piatră și-apoi la Ochiul Gropiței Defileul Lăpușului (Remecioara): Biserica Naşterea Preacuratei – Roşia – Balta Neagră În Defileul Lăpușului, din Copalnic la Bolovanul Pintii și Pietrele Șoimului La Stana Dracului din Defileul Lăpușului

Toamna târziu prin Țara Lăpușului

Publicat de Lucian Petru Goja la Nov 10, 2014 în Reportaje turistice | 0 comentarii

Ruta 53 din 9 noiembrie 2014 cu D. Pascu și eu

Dornic de o zbugheală turistică sun goarna, chemând ipotetic interesații de o nouă aventură. Percutează doar D. Pascu care vrea însă ceva lejer, interesant, cât mai pitoresc și fotogenic dar nu prea solicitant. Îl iau la ora 8,30 dimineața și plecăm spre Țara Lăpușului. Sunt 7 grade C, cer parțial acoperit, neguri iar prognoza anunță cer noros, mohorât în zona vizată după ora 11. De-abia trecem Dealul Groșilor și-ncepem vânătoarea foto, fascinați fiind de policromia autumnală, fumurile leneșe. Continuăm prin Cărbunari și suim dealul, pentru a coborî imediat spre Berința. Tragem a doua serie de panorame spre vatra satului, Igniș, Dealul Crucii, Mogoșa, platoul Vulcanic Gutâi. Oprim și între Copalnic Mănăștur-Rușor-Cernești deoarece Culmea Preluca-Dealul Florilor ni se par irezistibile la orele dimineții. Arar se întâmplă precum acum ca vatra localităților Cufoaia și Borcut să nu fie invadate de fotogenicele plapume alb-dense de neguri. În schimb magia lor se răsfrânge asupra orașului Tg. Lăpuș și mai departe, spre Răzoare-Rohia-Dămăcușeni-Suciu de Jos, vârful Minghet-Hudin-Țibleș.

Propun ad hoc o deviere prin Borcut spre cheile săpate multimilenar între Dealul Pietriș și Dealul Cornilor, dinspre Inău către Borcut, de modesta vale a Teiului, în aval numită valea Borcutului, afluind în valea Dobric în Târgu Lăpuș. Admirăm scene pastorale, holde de porumb cu sute de bostani verzi ori aurii, făgeturile cu insule de molizi, zade, mesteceni și cireși sălbatici apoi ajungem deasupra cascadei, nu mai înaltă de 5-7 m, înclinată, cu fuior de apă despletit în Y. Pentru a o vizita din albie coborâm prudenți malul accidentat stâng apoi ne deplasăm prin talvegul foarte accidentat către baza cascadei. Spectacolul e de excepție mai ales după topirea zăpezii și perioade ploioase. Aproape, în amonte da cascadă, cheile se lărgesc și apare cariera de calcare marmoreene cu straturi răsturnate, pe alocuri aproape verticale, în dreapta și un fel de pavilion-scenă pentru serbări câmpenesc-folclorice vizavi. Întoarcem spre Borcut –Târgu Lăpuș apoi o luăm la stânga spre str. Morii, pe la fosta Moară de foc și defunctul Complex de vaci de lapte spre Dumbrava. Intrarea în sat e înspre înainte dar vrem să ajungem inițial în Dobricu Lăpușului și o luăm la dreapta. Curând, înainte de podul peste valea Dobricu, apare o bifurcația.

La stânga, fără indicator rutier, suie drumul spre Stoiceni. Splendidă vale Dobricu dar mai ales lunca cu numeroase garduri electrice și vite scoase la pășunat. Sunt deja 16 grade C iar la prânz vor fi 21 grade C la umbră (25 la soare). Biserica nouă și Intrarea în biserică se văd în față și la dreapta iar Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril pe un delușor din stânga. Decidem să vizităm mai întâi satul admirându-i gospodăriile, multe tradiționale și apoi panorama N spre Șatra Pintii apoi coborâm la biserica ortodoxă de lemn și-n final la cea greco-catolică, curios priviți de enoriașii revărsați cu colaci de la biserica mare, nouă. În cimitirele mici mai pâlpâie candelele aprinse pe mormintele înflorate în seara de 8 noiembrie de Sfinții Arhangheli Mihail șiu Gavril. Vite, vițeluși, iepe, mânji, turme de oi animă pajiștile otăvite în timp ce codrii de fag cu galben aurii mesteceni și plopi plus cireși sălbatici sângerii sunt treptat scăldate-n soarele fierbinte, văratic. Ne resemnăm neputând vizita bisericile monumente istorice în interior, descoperind o particularitate, cuierele aflate pe peretele S , acolo unde atârnă și toacele din lemn melodios de paltin. La biserica Sfinții Arhangheli impresionează dantelăria cadrului de stejar al ușii masive dar și o frescă și o cruce pictată din dreapta acesteia.

Plecăm spre Stoiceni. La intrarea în sat ne întâmpină o frumoasă pădure de plopi, goruni, molizi și pini. Fosta stație de îmbuteliere a apei minerale e la stânga drumului, la dreapta, pe Poidrei, bisericuța ridicată după 1989 în timp ce cea veche, monument istoric, apare la stânga sus, precedată de drumeagul pietruit ce suie prin Cotolbana la niște gospodării izolate. Sub ea e cea zidită, nouă, cu turle argintii. Le vizităm după ce admirâm mai întâi gospodăriile cocoțate pe dealuri sau pe malurile micii văi. Deja e foarte cald, nu doar pentru o zi de 9 noiembrie și, din fericire pentru noi, norii sunt rari și pur decorativi.

Din Stoiceni o luăm spre Toamna târziu prin Țara Lăpușului, admirând case tradiționale, timpane cu ornamentații traforate cu simboluri solare, întrebându-ne dacă proprietarii acestora le cunosc sau nu, sensul, trecem prin fața bisericii noi și ieșim pe drumul spre Mănăstirii Șatra până la ultima casă cumpărată-amenajată ca atelier-de un sculptor. În timp ce arunc o privire în cuetea dezordonat-neîngrijită, cu lespezi de gresii, unele de sute de kile, prese, mașini-unele de așchiere dezafectate, descoper o amforă de inspirație elenă antică alături de mâncata de vremi roată a unei defuncte râșnițe. Casa e pustie, altminteri am fi fost bucuroși să vedem ce plăsmuiri artistice vechi/noi ascunde. Vizităm biserica de lemn, cu șarpanta și clopotnița oribil acoperite cu tablă vopsită roșu-vișiniu, admirându-i ferestrele arcuite, stâlpii prispei și anul ridicării-1860-dăltuit deasupra ușii.

Gata. Cam asta fu. Plecăm spre Târgu Lăpuș contrariați fiind de faptul că-n vastele spații admirate 6 ore nu am văzut măcar un iepure, vulpe, fazan, potârniche, căprioară deși zonele ar fi niște habitate ideale (fără vânători în exces și braconieri cu duiumul, în plus respectându-se legile privind fauna cinegetică). Surpriză însă. Coborând pentru ultime cadre pe dealurile văii Morii auzim inconfundabilul lătrat sinistru al unui nevăzut căprior, mai întâi foarte aproape, dintr-o limbă de păpuriș. Realizăm că ciobăneștii de la turmele apropiate sunt de vină, l-au simțit și haituit, nelăsându-ne vreo șansă de-al surprinde în specifica-i fălnicie.

Nu mai opresc până-n Baia Mare decât pe Dealul Cărbunarilor, în dreptul unor tineri cireși sălbatici înfrățiți și cu frunzișul incandescent.
A câta oară am vizitat oare acum Țara Lăpușului cu sentimentul proaspăt al unei prime, inimaginabile, vizite și de câte ori îmi va mai fi dat să o admir candid-inocent-avid ca prima oară?

Alte trasee si atractii turistice:

Țara Lăpușului Țara Lăpușului: Coroieni – Drăghia – Dealul Mare Țara Lăpușului, la început de iarnă Din Berchezoaia pe râul Lăpuș în jos, la Biserica Vacilor

În Munții Lăpușului, pe vârful Sâva

Publicat de Lucian Petru Goja la Oct 31, 2014 în Reportaje turistice | 0 comentarii

Traseul 51 din duminica Sfântului Dumitru – 26 octombrie 2014 cu N & A Kelemen, M.Gheție & eu – după nocturna trecere la ora de iarnă

Cod galben de lapovițe și ninsori pentru SV-S țării, ger de până la -15 grade C în E, -7 grade C în Defileul Lăpușului și doar -2, grade C în Baia Mare și Budești, soare, cu maxima urcând după-amiaza până la 13 grade C conform prognozei Meteoblue și ANM. Îmi arunc buzduganul, sau nada, așteptând să văd ce peștișori-drumeți vor mușca. Percutează M & A Kelemen și M. Gheție. Îi îmbarc la ora 8 și plecăm spre Budești savurând, a câta oară oare? pitorescul Fisculaș.

Ne oprim în zona E a Șurdeștiului și admirăm în prim plan o casă tradițională și-n fundal Piatra Roșie poleită de soare. Sunt doar 0 grade C pe Valea Cavnicului iar în Handalul Cavnicului, suind spre Roata și zonele cu pârtii de schi, se ivesc pe carosabil extrem de parșivele capcane rutiere-limbile de gheață. Evident, autoritățile locale/drumarii nu s-au gândit să trateze acel circa 1 km de asfalt abrupt cu antiderapant iar un plonjeu în valea Cavnic e la îndemâna oricărui șofer grăbit/necunoscător al locurilor. Frigul a adus cu sine seninul și infinita parcă posibilitate de panoramare, lipsind vaporii în suspensie, iar primii care ne lasă gură cască sunt Munții Maramureșului iar la stânga lor Zakarpatya, înșelători de aproape și, spre mirarea noastră fără prima pudră de nea, scăldați în soare, cu alb-lăptoase căușe dense de neguri.
Vizităm biserica Budești-Susani doar la exterior, preotul greco-catolic slujind la primă oră în Breb, abia după 9,30 aici. O mai admirasem prin 2008 în interior, apreciind prospețimea frescelor biblice cu har pictate, dar speram s-o facem și de această dată. Nu puteam aștepta ca vițelul la poarta nouă 1 oră și jumătate în frigul din țintirim deoarece ne-am bulversa proiectul turistic și în consecință o luăm spre Gura Râielor în timp ce harnicii enoriași apar pe la porți îndreptându-se spre locașurile de cult.

Oprim la o punte peste Râul Mare tumultuos, cu ape spumos-smarald apoi la Gura Râielor ochii-mi cad pe miile de mere pădurețe așternute de brumă-n covor lat de mai bine de un metru pe iarba otăvită. Deasupra, adesea admirata de noi căsoaie de vărat din bârne de lemn patinate de decenii.

Ne luăm rucsacii, bețele de trekking, unii colegi și mănușile de lână și traversăm peste pod Râul Mare apoi prin platforma cu bolovani andezitici, marne și bușteni de molid. Superbe sunt aflorimentele de gheață stoarse de ger din solul umed, minunată e abstracta grafică a bălților înghețate nocturn dar și plăcile de marne în care, absolut întâmplător, ochii-mi cad pe fosila pietrificată a unui triton. Suim direct pe versantul N al Sâvei și chiar din start trebuie să privim de o mulțime de ori retrospectiv spre extraordinar de atractiv-fotogenica fostă caldeiră vulcanică Gruiu Lupului-Corha (pe care am suit în câteva rânduri cu A. Ștefănoiu, M. Gheție, J. Moldovan, Papa, M & A Kelemen, D. Pascu) doarece pe măsură ce câștigam altitudine perspectiva se lărgește cuprinzând Chiucera, vârful Pietrei, Stânișoara, zona Grohote – Piatra Pintiuț apoi vârful Sermetieș. Ne surprind secularele terase ale Sâvei lăsate pradă din perioada socialist-CAP-istă și apoi după loviluția din 1989 pradă zmeurișului, tufelor de mur, arinișurilor dense perie iar mai sus fostele fânațe se umpleau de mușuroaiele acaparate de tufele de afin și merișoare. Abundă varietățile de ghebe, congelate cele de pe liziere și din câmp deschis, bureții albi-bej, pălăria șarpelui/piciorul căprioarei-Macrolepiota sp. dar spre surprinderea mea descopăr și o ciupercă sepia –Chlatrus arcerii sau Anthurus arceri – cu carnale brațe roșii coral pistruiate cu negru. Ultima oară admirasem câteva exemplare din această specie în Brusturi Sălaj, pe Valea Agrijului. Înșelător suișul Sâvei, cu vreo trei imprevizibile vârfuri de surmontat până la cel de 903 m altitudine. Urcușul nu e foarte solicitant iar panorama circulară, pe o vreme bună, e deplin răsplătitoare mai ales pentru cei precum noi care hălăduiseră anterior pe toate culmile și vârfurile admirând de acolo creștetul rotunjit-chilug al Sâvei, ultima oară cu doar 2 saptămâni în urmă, în circuitul Mănăstirea Roșia – vârful Sermetieș – Păltinișu – Piatra Tulburi – Pietrele Onciului – Roșia. Apare turma de mioare și capre păstorită de cunoștința noastră Călinuț Gheorghe din Budești, nr. 633 și un ortac – ajutor de-al său. Curând ne simt și se năpustesc amenințători asupra noastră cei 8 câini ciobănești, unii carpatini, mai puțini mioritici, excelent întreținuți, determinați să ne zboare fulgii. În timp ce-i nemurim foto strig ciobanul care nu pregetă să se apropie. Oricum tardiv fiindcă simțind gravitatea situației M. Kelemen scoate din rucsac câțiva pumni de pelete canine iar hămesiții voinici patrupezi amușină după ele fericiți prin iarba brumată, înaltă. Ajunge și Călinuț și se bucură de revedere, arâtându-ne la V de valea Sâva staulul și căsoaia stânei sale apoi dialogăm despre Sâva, toponimii, poteca spre culmea principală a Munților Lăpușului. Între timp descopăr în pajiște locul de înoptare, cu specific găinaț, a potârnichilor. Călinuț ne spune că urși nu a văzut în zonă dar lupii nu se dau în lături să-i atace turma ziua-n amiaza mare. Nu a văzut de mult, de la stâna de vărat din Poposeală, ciute și cerbi dar nici țapi și căprioare, mistreții însă i-au încolțit doi câini sfâșiindu-i grav costo-abdominal.

Îi urăm o iarnă ușoară și miei mulți și vioi la primăvară apoi suim pe vârful Sâva în timp ce meteorologicul prognozat soare face vertiginos loc acaparanților nori alb-suri apoi cenușii. Păcat, ratăm astfel splendidele pasteluri ale făgeturilor intercalate cu molidișuri întunecate. Coborâm un picior custuros estic, cu o seacă văiugă la stânga iar mai departe, spre E-NE-Râul Mare cu rare gospodării muntenești, deasupra lor un perete andezitic înconjurat de făget apoi nesfârșita zonă Grohote teribil excavată în căutarea andezitelor funerare. Spre S vedem măgurile Munților Lăpușului separate de pajiști alpine ocru-bej. Pe sub rarii molizi, în iarba uscată înaltă de peste o jumătate de metru, apar pitorești exemplare solitare sau în grupuri de Amanita muscaria-toxice, halucinogene. Unii coboară în șaua estică, eu direct spre nivația umedă cu discontinuu luciu restrâns de apă și vegetație specifică, o ocolesc prin stânga după care ne regrupăm.
Abia a trecut de ora 11, frigul s-a-nmuiat dar dispariția soarelui dincolo de nori… Ciupercărim fără șansă pe la poalele tinerilor ori maturilor molizi, realizând că budeștenii culegători fuseseră anterior pe-acolo, dovadă speciile de ciuperci necomestibile vandalizate. O luăm spre o poiană descendentă, scurmată de hoardele de mistreți, cu clăi de fân și o căbănuță mică, pustie. Aici pare a fi Raiul ciupercilor și al bureților răsăriți din covorul de frunze ruginii sau mușchii groși-umed-catifelați. Am putea traversa valea Jireapănului să ieșim în drumul forestier dar preferăm deplasarea prin îngusta-i luncă din dreapta, căutând ciuperci, M & A Kelemen găsind vreo trei hribi apoi o mulțime de roșcovi-Lactarius deliciosus și primele exemplare comestibile de vinețică-Lepista nuda/ Clitocybe nuda.

Traversăm prin vad, pe bolovanii glazurați cu pelicule fine de gheață, valea Jireapănului apoi o luăm la vale oprindu-ne la o suită de praguri, bulboane, șuvoaie, șampanizări, între timp ciupercărind. Dau peste o mare colonie de vinețici la gura văii Prindelui apoi pe malul drept al văii Jireapănului spre care trecem sărind, revenirea fiind mai cu cântec fiindcă malul drept e sub nivelul celui stâng. Găsim soluția și sprijinul reciproc după care admirăm și mai spectaculoasa vale Sâva datorită reapariției soarelui ce ne încălzește (deși termometrul Fiat-ului avea să-mi arate că sunt doar 3 grade C).

Popasul îl facem pe valea Sâva, mal stâng, la o rampă forestieră – desfătându-ne-n soare, savurând formele glaciare atârnânde pe ramurile submerse ale arinilor, ferigile încă nearse de brumă și rădăcinile arinilor.
Ne întoarcem la mașină și plecăm spre Budești. Mai oprim la câteva case de vacanță reprezentative, în stil tradițional, dar îndeosebi la gospodăriile autentice apoi suim spre Pasul Neteda, panoramând de adio spre Corha-Gruiul Lupului-Sermetieș. Sunt 5 grade C în Cavnic după-amiaza și 10 în Baia Mare dar soare, nu lapoviță și ninsoare precum la sudiști.

Alte trasee si atractii turistice:

Munții Lăpușului (Pasul Neteda): De La Cruce, pe la Făgădău Pintii și la turbăria Taul Negru În Munții Lăpușului, la Făgădău Pintii și turbăria Tăul Negru Munții Lăpușului (Budești): Mănăstirea Roșia – vârful Sermetieș – Păltiniș – Roșia Munții Lăpușului: La biserica Sfântul Nicolae din Budești Susani și pe vârful Sâva

Din Târgu Lăpuș, pe Piatra Pintii din Rohia

Publicat de Lucian Petru Goja la Oct 28, 2014 în Reportaje turistice | 0 comentarii

Traseul turistic 50 din 19 octombrie 2014 cu D. Pascu, M. Gheție & eu

Semilună ca o seceră și o temperatură de numai 2 grade C dimineata la ora 7 în Baia Mare, 4 grade la ora 8 când plecăm spre Târgu Lăpuș și doar 1 grad C și groasă brumă în buricul Țării Lăpușului dar senin, cu o mare compactă de neguri lăptoase întinsă de la Minghet – Hudin – Țibleș spre Dealul Pietriș – Culmea Breze – Culmea Vimei și înghesuindu-se-n vălătuci spre debutul Defileului Lăpușului din Răzoare. Clasică oprire pentru foto shoting după trecerea cumpenei apelor Dealului Pietriș apoi pe fostul aeroport utilitar dintre Borcut – Cufoaia pentru a admira o turmă de mioare poleită de razele timide ale soarelui. Traversăm Tg. Lăpuș apoi podul peste râul Lăpuș din fața Primăriei, deviem la stânga (din drumul spre Rohia – Boiereni, respectiv Cășeiu-Dej) spre Stadion- suind ușor spre Stația Meteo – reper o antenă-releu înaltă vopsită în roșu-alb.

Căutăm din start ivirea marcajului turistic cruce albastră din amontele văii Nireșului spre Mănăstirea Sfânta Ana Rohia dar deși ținem valea vreo 3-3,6 km acesta nu apare niciunde. Un lăpușean amabil aflat la ciupercărit pe această vale ne spune că crucea albastră apare abia de la răstignirea de unde poteca suie pe piciorul din dreapta apoi coboară la sfântul lăcaș. Ne întoarcem spre Stația Meteo după care intrăm la dreapta spre parcarea Lacului Lighet (vezi Bs I/965 din stânga porții metalice) învăluit în magicele neguri matinale superb violate de razele soarelui. E frig și umed, pustiu în zonă, exceptând ciupercarii lăpușeni plecați după hribi, unii întorcându-se deja cu delicioasele lor trofee. Ne îmbarcăm apoi ne întoarcem în oraș și schimbăm direcția spre Rohia. Versantul cu trovanți de dinaintea fostei rampe de colectare a gunoaielor menajere (cică închisă) e-n umbră dimineața și-n consecință ne oprim din nou abia cân ajungem la refugiul de deasupra zonei N-NV a Rohiei – fascinați fiind de această dată de extraordinara magie a negurilor spre Boiereni – Dealul Ursului – Fântânele.

Intrăm în Rohia și o luăm la dreapta, spre Pensiunea Maria și Fântânele – admirând de-acolo valea Ursului, dealul omonim, râpa grezoasă cu trovanți, turlele celor două biserici și școala gimnazială apoi, fiindcă trebuie să găsim un tânăr localnic căruia nu-i știm numele și nici adresa dar avem o fotografia de-a sa făcută în urmă cu 2-3 ani de prietenul montaniard-cartograf băimărean I. Pop-Topo, pe care trebuie să i-o înmânăm împreună cu o hartă Defileul Lăpușului, mergem la fosta biserică greco-catolică cu monumentul eroilor spre care se îndreaptă cei dintâi enoriași. Scot și le arat fotografia. Eșec din partea unor locuitori vârstnici din Rohia apoi unul imi spune că e vorba de Mihai care locuiește aproape de podul văii Bloaja împreună cu bunica sa. Al treilea chestionat și tânăra-i soție îmi spun că cel din imaginea de lingă Piatra Pintii se numește Mihai Petruț și îmi sugerează cum să ajung la el. Întorc și de la pod fac dreapta 100 m pe ulița pietruită dau de bunicuța ieșit-n curtea străjuită de un frumos și lățos ciobănesc carpatin alb-negru, cu două mâțe tărcat sure solarizându-se și toaletându-se cu sârg în timp ce progeniturile lor tigrat sure, niște mici și mlădioase ghemotoace, se hârjonesc fără grijă în fața ușii grajdului. Salut bunicuța, îi spun că-l căutăm pe Mihai iar ea ne spune că abia s-a-ntors de la o nuntă, neapucând nici măcar să se culce, apoi îl strigă și acesta apare elegant ca un mire. Îi spun despre ce-i vorba și îi dau fotografia plus harta. Rămâne instantaneu perplex de uimire și deosebita bucurie apoi îl pun în legătură telefonică cu autorul imaginii-cel căruia-i fusese pertinent ghid local spre Piatra Pintii. Ne invită în casă, îl refuzăm solicitându-i doar câteva informații apoi, amabil și plin de solicitudine, ni se oferă drept ghid conducându-ne spre Piatra Pintii pe valea Dobrului, dând dovadă de un indiscutabil talent de driver pentru un ad hoc improvizat Camel Trophy imprevizibil, pe drumul forestier, apoi de car/TAF cu afunde șleauri argilos-noroioase și teribil de alunecoase, ulterior pe un versant din ce în ce mai povârnit unde șuntează largile volte năclăite de noroiul clisos.

Ne lasă la sălașul de vărat de unde, traversăm piciorul NE încântați de cântările bisericești auzite dinspre Mănăstitrea Rohia de parcă am fi fost în curtea bisericii și nu la câteva sute de metri distanță în linie dreapta, coborâm costiș spre izvorul captat în pârâu, suim de-acolo spre apropiata șa a Poniței lui Marian și-n final la stânga, în circa 25 minute poposim la Piatra Pintii. La despărțire Mihai Petruț se oferă să ne aștepte pentru a ne duce-n Rohia, la curtea de la gura văii Dobrului unde-mi parcasem mașina. Îl asigur că nu e nevoie și că dorim să facem returul pe o variantă diferită.

Coborând de la Piatra Pintii aflăm de la un ciupercar cu ATV că amabilul Mihai avusese niște probleme la întoarcerea în sat, derapând pe versantul umed-argilos și necesitând sprijinul unui tractorist pentru asigurare-tractare. Noi suim din Ponița lui Marian pe Dealul Observatorului după care coborâm pe piciorul NE cu șleau de car tăiat prin mestecăniș, dând într-o poieniță din care am coborât la dreapta spre poteca ce acompaniază-n aval un pârâu fără nume, la final cursul acestuia coincizând cu traseul potecii, din fericire apa fiind puțin afundă iar albia de cel un metru lățime. Am ieșit în lunca îngustă a văii Bloaja, lată de vreo 2-2,5 maxim 3 m, afundă de un lat bun de palmă, cel mult 30-40 cm în unele bulboane dar netraversabilă cu bocancii de tură.
În consecință ne deplasăm în amontele malului său geografic stâng sperând să ajungem la podul de la gura văii Dobrului dar… lunca se termină și atunci ne întoarcem spre puntea–grindă de oțel profil I. O traversăm după care mergem prin lunca malului drept amonte al văii Bloaja admirând ogrăzile, micile porumbiști cu sute de bostani aurii, ieșind la podul văii Dobrului.
Ne îmbarcăm și plecăm spre Boiereni, admirând la bifurcația șoselei spre Cășeiu cireada de vaci și bivoli alături de o turmă de mioare rumegând pe malul văii. Urmeză încântătoarea revedere (pentru Mișu & mine) a localutății pitorești Boiereni, o premieră pentru Dinu P. Vizităm exteriorul bisericii Sfântul Nicolae din locația La Greci, după care trecem valea peste o altă punte-grindă de oțel și suim la biserica Sfinții Arhangheli – cu extraordinara și nevisata șansă de a o admira pe îndelete și-n interior.

Urmăm drumul înapoi în Rohia și-apoi spre Fântânele. Aici din nou Mișu și eu suntem a doua oară (după o inubliabilă tură autumnală făcută împreună cu M & A Kelemen din Vălenii Lăpușului) iar colegul nostru în premieră. Ne impresionează pe toți deopotrivă terasele otăvite de un incredibil verde-crud, punctate de ararele siluete ale cailor și vitelor scoase la păscut dar și o văiugă cu gospodării autentic tradiționale lăpușene, peste ele noua biserică, zidită, făloasă, și-n dreapta cea modestă de lemn, Sfânta Maria – devenită o lamentabilă bătaie de joc, prin spoirea sa în roșu-ruginiu.

Corolarul acestui de neuitat vreodată periplu lăpușean ni l-a oferit dinamica norilor albi împrăștiați ca un bizar evantai pe cerul azuriu.
Imediat după ora 16 intrăm în Baia Mare iar termometrul Fiat-ului arăta 16 grade C dar începând de marți până vineri sunt prognozate ploi și răcirea vremii. Firesc în apropierea urâciosului noiembrie melancolic și trist bacovian.

Alte trasee si atractii turistice:

Țara Lăpușului Țara Lăpușului: Pe Piatra Pintii din Rohia Țara Lăpușului: Coroieni – Drăghia – Dealul Mare Țara Lăpușului: Borcut – Inău – Șatra lui Pintea

În Munții Lăpușului, pe vârful Sermetieș

Publicat de Lucian Petru Goja la Oct 28, 2014 în Reportaje turistice | 0 comentarii

Ruta 49 din 12 octombrie 2014 cu J. Moldovan, M & A Kelemen, M. Gheție & eu

Lună plină. Cer senin. 10 grade C (la finalul turei 23 de grade în Baia Mare – ora 17). Superbe sunt pastelurile autumnale desfășurate rulând după ora 7,30 dimineața prin Fisculaș spre Cavnic și-apoi, peste Pasul Neteda, spre Budești-Mănăstirea Roșia. Oprim pentru a savura soarele mângâind tandru Trei Apostoli – vârful Gutâi – Măgura Budeștiului apoi cireșii însângerați parcă.

Parchez în dreapta porții-clopotniță a Mănăstirii Roșia ridicată după 1990, indiscutabil cu o armonioasă arhitectură neo maramureșano-bucovineană și care a mistuit cu certitudine câteva hectare de molid, fără a ține cont de uriașul și ingeniosul zid de sprijin din bușteni de molid din malul dreapt al văii Roșia dar… ce nu fac popii și cuvioșii stareți în sprijinul ortodoxiei?! Pe la ora 9 dimineața ne luăm rucsacii și pornim în amontele văii Roșia, lăsăm la dreapta pitoreasca haldă de steril treptat înghițită de pastelurile calde ale toamnei și suim brutal pe șleaul din stânga până în culme. Asta ne scoate rapid sudoarea… purificându-ne. În continuare deplasarea spre vârful Sermetieș e agreabilă și lejeră, oferindu-ne panorame spre Păltinișu – Piatra Tulburi și Pietrele Onciului dar și spre Dosul Prislopului și pajiștea alpină a Prislopului de pe culmea principală a Munților Lăpușului (parcursă odinioară de mine cu Jancsi dinspre Văratic spre Pasul Neteda-La Cruce, dormind o noapte în cort). Pentru Mișu & mine prima parte a traseului, de la mănăstire până pe vârful Sermetieș N, nu e o premieră – îl făcusem odinioară într-un precoce final de iarnă și în condiții sado-masochiste, cu nea groasă de 70-100 cm și troiene de peste 3 m în abruptul N-NV, la final, coborând pe unde suiserăm, nevenindu-ne să credem că o făcuserăm. Pentru soții Kelemen și Jancsi traseul acesta reprezintă o premieră deplină iar pentru Mișiu & mine porțiunea vârful Sermetieș N – Păltinișu – Piatra Tulburi – Pietrele Onciului – valea Izvorul Negru e o premieră. Trebuie să menționez însă că eu mai suisem o dată, pe vremea zmeurei, de la Mănăstirea Roșia spre plantația NV a Sermetieșului apoi, de-a lungul ultimului sfert de veac tălpuisem (alături de diferiți colegi de ture, începând cu Papa, Jancsi, A. Ștefănoiu, M. Gheție, I. Pop-Topo, D. Iștvan, M & A Kelemen, D. Pascu, C. Kacso, I.Pop-Comisaru și alții) de nenumărate ori traseele spre Văratic – Piatra Văratecului, vârful Secu, Valea Sasului, Glod – Scărișoara – Păltinișu – vârful Văraticului, Corha-Guiul Lupului – Chicera – vârful Pietrei – Grohote – Piatra Pintiuț – Măgura Roșia, valea Jereapănului – vârful Neteda – Prislop, Piatra Totoșului – valea Prindelui, Pasul Neteda-Măgura Mare – Tăul Negru, sau/si în continuare pe la Zgleamănu spre Prisaca la Piatra Prislopului, Băiuț – valea Izvorul Negru, Băiuț – valea Tocilei Văratec – Secu, Poiana Botizei – Secu, Șaua Secu – Văratic – Borcutu din Dosu Secului… și asta în toate anotimpurile, adunând sute de km de marș solicitant dar și pe deplin răsplătitor.

Ne-a contrariat în prima parte a traseului ivirea izolată a două marcaje turistice bandă albastră, necontinuând în nicio direcție – banda roșie marcând corect, din păcate discontinuu și derutant pe unele porțiuni, culmea principală a Munților Lăpușului-de fapt continuând dinspre Trei Apostoli Gutâi spre E-SE. Dacă anterior am putut sui cu M. Gheție prin plantația-desetul scund al versantului NV al Sermetieșului, azi puieții și răsăririle spontane au 4-5 m înălțime și împreună cu celelalte specii invazive fac impenetrabilă zona, motiv pentru care sugerez deplasarea pe picior, prin codrul de fag-molid-scoruși sălbatici evitând frecventele doborâturi de vânt, la final atacând direct abruptul SV stâncos, traversând molidișul cu afiniș înalt și groasă cuvertură de mușchi. Ajunși la perete și primele două bârloguri de urs colegii suie pe custură și la turn. Fiindcă știam că nu se poate merge cap-coadă pe vârful Sermetieș (spinarea custuroasă) din cauza fracturii netraversabile și deoarece suisem/coborâsem cu firești emoții de-acolo iarna-pe stânca cu gheață-am renunțat, preferând să prospectez pereții nordici și să panoramez spre platoul Gutâi – Igniș – Pleșca, Grohote, Măgura Roșiei… După întoarcerea ortacilor continuăm să ne deplasăm pe la baza peretelui accidentat, înalt de 8-15 m, ferestruit de vâlcele seci cu săritori și bârloguri de urși în bază, ulterior suind la dreapta în șa. Aici colegii fac un scurt popas în timp ce eu parcurg custura stâncoasă, trec prin strâmtoare și pe lângă un alt bârlog de urs, ies deasupra fracturii, pe o stâncă-belvedere suspendată, admirând de-acolo versantul N al Văratecului și la dreapta lui Dosul Prislopului și Prislopul, dedesubt, peretele S-SE accidentat înalt de circa 5-8 m, cu alte grote-vizuini.
După regrupare continuăm pe creastă, sau prin dreapta ei atunci când stâncile și prăpăstiile ne obligă la evitarea lor, ajungând la capătul stâncos extrem N al Semetieșului de unde, după o aproape circulară panoramă, speriind un curios Moș Martin pitit la stânga custurii, în afinișul din molidiș, acesta zbughind-o precipitat, coborâm repede (maxim 25-30 minute) dar prudenți spre Șaua Sermetieș – Păltinișul – ajungând la un drum de TAF – legătura spre Valea Sasului, respectiv vârful Păltinișului – vârful Văraticului – vârful Pietrei înainte și spre stânga. Din poiniță-șa admirăm retrospectiv stânca Sermetieșului pe care abia o părăsiserăm apoi, urmărim drumul, inițial costiș apoi de culme, dă de acoperișul de draniță al fostei căsoaie de stână. E minunată această zonă cu molidiș rar și pajiște, toamna cu aurii-însângerați fagi pe liziere (amintind de zona Padiș-Vărășoaia din Munții Bihorului).

Coborâm spre „moderna stână” (dezordonat-nongospodăreasca cu colibă și strunga pentru muls din folie de plastic – (acum pustie) de lângă șaua Păltinișului – vârful Văraticului – cu izvor-fântâniță betonată de unde se vede creștetul NE al Pietrei Tulburi. Ne orientăm spre aceasta, după un traverseu pe deasupra ei și pe la una din obârșiile din grohote vulcanice a văii Izvorul Negru poposind pentru prânz în pajiștea de la S de vârful Văraticului (cu o pitorească, veche, căsoaie de stână din bârne și cu șarpantă drănițată tradițional), plajă, cura de merișoare și afine. Continuăm pe o culme îngust-descendetă și ajungem deasupra Pietrelor Onciului – la neckul vulcanic cu cruce neagră de fier. Am renunțat repede la varianta continuării prin dreapta, spre Grohote-Măgura Roșiei sau pe piciorul S abrupt și acoperit de pădurea densă de foioase și rari molizi, optând pentru varianta din stânga, de asemenea foarte abruptă-stâncoasă la început, înierbat-împădurită apoi, ieșind în poiana din dreapta zonei superioare a văii Izvorul Negru plină de pălăria șarpelui/piciorul căprioarei – Macrolepiota sp.
Urmăm coborârea pe poteca pastorală care acompaniază în aval, spre Roșia, lăsând în dreapta Măgura Roșiei și pajiștile cu alte zeci de pălării ale șarpelui după ce am trecut pe lângă o fostă sondă de prospectare geologică și o captare de izvor în scop exploratorgeologic-minier. Finalul văii Izvorul Negru e modest dar frumos mulțumită talvegului andezitic stratificat prin răcirea lavelor vulcanice. La stânga apare un grajd, în fața lui staulul pentru oi și capre (posibil sector zoo al Mănăstirii Roșia), mai jos dar tot la stânga văii o cochetă casă de vacanță etajată. Ieșim la Roșia, adică la confluența văii Izvorul Negru cu valea Roșia după vreo 6 ore și 15 minute – 7 ore de la debutul circuitului inedit după care se poate admira Mănăstirea Roșie beneficiind dupa-amiază de binecuvântarea soarelui și, după îmbarcare (la ora 15,15) în drum spre buricul Budeștiului, minunatele gospodării muntenești, sălașele pentru animale, Râul Mare umbrit de arinim mai apoi Cosăul și la stânga sus – contre jour – zvelta siluetă a bisericii de lemn, monument istoric – Budești Susani. În timpul urcușului din Budești spre Pasul Neteda pentru a ajunge-n Cavnic merită oprit de câteva ori pentru a vedea la NE-E Corha – Gruiul Lupului – Chicera – vârful Pietrei – Văraticului – Păltinișu apoi la dreapta lor poienile superbe ale valea Izvorul Negru și Sermetieșul, în continuare vârful Văratec, Neteda, în prim plan central, sur-argintie – Piatra Totoșului dar până la toate acestea, acum toamna, roșiile flăcări ale cireșilor sălbatici, galben-aurii paltini, pruni și mesteceni, verzii tonici arini… turmele de mioare ieșite în țarini cu păstorii rotofei dregându-și mlădioasele glasuri cu Mona (alcool sanitar în plate PET-uri de 300-500 ml).

Alte trasee si atractii turistice:

Munții Lăpușului (Budești): Mănăstirea Roșia – vârful Sermetieș – Păltiniș – Roșia Munții Lăpușului (Băiuț): Pe vârful Văratec și la Tăul Văratecului Munții Lăpușului (Băiuț): Pe vârful Văratec, Piatra Văratecului și Piatra Țâncului În Munții Lăpușului, pe vârful Sâva

La Stana Dracului din Defileul Lăpușului

Publicat de Lucian Petru Goja la Oct 27, 2014 în Reportaje turistice | 0 comentarii

Ruta 48 din 7 octombrie 2014 cu D. Pascu, M. Gheție & eu

Prognoză meteo cu cer acoperit, nicio amenințare cu precipitații, temperaturi maxime 15-16 grade C. Plecăm spre Tg. Lăpuș abia pe la ora 11 (sunt 15 grade C în Baia Mare). Dincolo de Dealul Pietriș atmosfera e destul de tern-cenușiu-pâcloasă și totuși ne putem delecta admirând pastelurile toamnei în Cufoaia, Borcut, spre Șatra Pintii. Continuăm spre Răzoare – Vălenii Lăpușului – Ponorâta (regatul rromilor și-ndeosebi al numeroșilor lor copii, frumușei dar neîngrijiți, jucându-se prin fața caselor, unii trăgând caii de hățuri pe lângă asfalt). Oprim abia în Dealul Hotarului pentru circulara panoramare peste valea Jugastrului către Preluca Nouă, Aspra, Dâmbul Pițigăii, Dealul Paltinu, Preluca Veche, o bucățică din Groape, Șatra Pintii, vârfurile Minghet – Hudin – Țibleș, aproape, peste înguste tarlale cu sperietori de ciori pitorești și huciul policrom, spre Peteritea și zvelta-i bisercă de lemn apoi către Culmea Vimei, Vima Mică. Nu ne mai oprim până deasupra Sălniței, la răstignire și indicatorul rutier apoi în fâneața din dreapta în care colegii mei adună vreo 25-30 delicioase Macrolepiota sp. – ciuperci piciorul căprioarei sau pălăria șarpelui. Nu lipsesc nici ciupercile de bălegar – Agaricus campestris. Coborâm în Sălnița de Sus. Prin colțul din stânga-sus al acesteia debutează drumul pietruit ce duce pe sub Dealul Capul Podului în Dumbrăvicioara, zona NV a Sălniței de Jos, trecând pe la Izvorul Lupului. Noi urmărim descendent drumul, pe lângă capelă și salba heleșteelor, spre Sălnița de Jos dar la crucea de piatră din bifurcația spre pod – Dealul Corbului suim la stânga, spre biserică, mai avansăm pe ulița îngustă câteva sute de metri după care parchez într-o curte, chiar sub spectaculoasa șură invadată de vița de vie hibridă de roșcă și nova.

Ne luăm rucsacii și continuăm pe uliță spre gospodăria lui Crinu (care în 2011 ne-a sfătuit cum să ajungem pe la Casa Butășenii La Mese și apoi până pe malul râului Lăpuș). Ajungem la ora 13 însă el e plecat de dimineața cu treburi în Dealul Corbului iar soția sa nu prea știe toponimiile & locurile. Ne indică totuși Poiana Mesteacănului pe flancul SE al Dumbrăvicioarei și Poiana Lupului după care ne spune că după ce o să ajungem la banca de la Casa Butășenii s-o luăm la dreapta pentru a ajunge la Stana Dracului (incorect, pe acolo ajungeam din nou pe Custura Mesei).

La ora 13,50 ajungem în poienița Casa Butășenii și decidem să continuăm în sus și spre stânga, cu linia electrică pe stâlpi de lemn acompaniind drumul de car, uneori depărtându-se puțin prin pădurea de foioase din stânga. Prunii-s aurii, mestecenii încă verzi, un cer- Quercus ceri -roșu portocaliu, gorunii verzi tonic, fagii galben-aurii. Mai apoi, pe liziera invadată de mesteceni tineri, porumbari, muri, ferigi uscate și ruginii după primele brume, se ivește un falnic arbore portocaliu-sângeriu impresionant-scoruș sălbatic- Sorbus torminalis cu fructe mici, piriforme. Urmează o poiană după care drumul coboară în șaua largă ce precede gospodăria lui Cristea de la Pădure. Suim spre șura, spalierul cu viță de vie, stupii și casa mare a acestuia. Astfel, în sfârșit, am norocul de-al întâlni și vedea în carne și oase pe badea Grigore -77 de ani- de care auzisem cu ani în urmă de la Marin din Deal (Costea Marin din Dealul Corbului) cu ocazia excursiilor făcute acolo la Ghețar, La Colac, cascada La Vâltori de pe valea Porcului, La Șură, Cetatea din Dealul Corbului – Staulul de Piatră, valea Stânjerilor, valea Rea, Sorin din Deal, Peștera Bursucilor din Dealul lui Dănilă… Apare și lelea Mărie, soția lui Badea Grigore. Sunt fericiți să dea ochii cu turiști băimăreni iar noi profităm din plinde rara ocazie pentru a ne informa asupra toponimiilor și a traseului de urmat spre Stana Dracului. Spre bucuria noastră Cristea de la Pădure decide să ne însoțească până acolo. E subțirel, uscat, ridat, trudit și cu șalele chinuite de lombosciatica ce-l ține aplecat într-o parte dar mintea-i merge brici și, fiind născut-crescut-trăit o viață-ntreagă în aceste locuri, ne oferă o mulțime de pertinente și deosebit de interesante informații. E bucuros să constate că la rându-ne cunoaștem bine Defileul Lăpușului iar dialogul se-ncheagă firesc și nespus de agreabil. Fără de el nu am fi aflat că Dealul Blaghii (Dumbrăvicioara pe hartă) și Dumbrăveaua Blaghii vin de la numele proprietarului de odinioară-un bogat avocat băimărean, apoi nu am fi știut că înșeuata Poiană a lui Nicolici precede de la S spre N platoul de deasupra Stanei Dracului și că cealaltă mare poiană de la SE se numește Poiana lui Pricop. Badea Grigore și lelea Mărie Cristea locuiesc cu familia fiului lor și țin vaci, oi, porci, păsări de curte, au tractor, utilaje agricole diverse, cultivă porumb și cartofi și își coc pâinea tradițional, cumpărându-și (rar) din Sălnița de Jos doar zahăr, ulei și sare printr-un fel de barter cu fructe.

La ora 14,30 ajungem pe Stana Dracului și în scurtul popas îi ofer lui badea Grigore curmale iar D. Pascu stafide. Le ia circumspect, necunoscându-le, uitându-se la noi pentru a vedea în ce fel le folosim. Îl îmbiu cu cafea dar consideră că e un moft, ca fumatul și mă refuză decent, zâmbindu-ne înțelept. Deși locuind izolat badea Grigore nu e defel rupt de cotidian, ascultând frcvent radioul și mai puțin urmărind programul TVR1 (atâta cât îl lasă noianul de treburi gospodărești de zi cu zi). Ni se plânge de marile stricăciuni și pagube produse de turmele de mistreți. Pe aici viezurii nu prea le-au dat de furcă. Cerbi și ciute-s puține, în schimb sunt căprioare. Nu a mai vzăut de mult iepuri sălbatici. Cică puștile de vânătoare au fost ridicate de la sălnițeni de către autorități. Ne impresionează prin modestia, sinceritatea, bonomia și temperata-i jovialitate iar la întoarcere și la despărțirea din Poiana lui Pricop, el luând-o-n dreapta spre casă, noi coborând spre Casa Butășenii și-apoi la Crinu, ne îmbie fără urmă de diplomatică ipocrizie să-l vizităm și altădată, ori de câte ori vom dori.
Ne îmbarcăm pe la ora 17 întorcându-ne prin Sălnița de Sus și apoi prin Vima Mică spre Tg. Lăpuș – Baia Mare.

Frumusețea după-amiezei însorite și calde, norii călătorind în nesfârșit alungite și bucălate armade eterice, panoramele spre Dealul Corbului, Piatra Ciutei, Custura Cetățelei, Piatra Cerbului, Culmea Vimei, o mare cireadă de vaci păscând pe terasele dintre Vima Mică și Peteritea, apoi o turmă de mioare dintre Văleni și Răzoare, la final magia crepusculului în zona Cărbunari – Dumbrăvița – Groși ne fac să ne mai oprim uneori pentru a completa bogata captură foto iar pe la ora 18,30 ajungem la casele noastre fericiți că am mai deslușit, în premieră pentru noi, tainele unui alt colț de rai lăpușean.

Alte trasee si atractii turistice:

Defileul Lăpușului: Din Sălnița, la Stana Dracului Defileul Lăpușului (Buteasa Pod): La Cetatea Chioarului pe la gura văii Grajdului Prin Defileul Lăpușului și Țara Chioarului, la Balta Dosului și pe Dâmbu Izvorului Sălnița – Defileul Lăpușului – La Mese

Din Pasul Neteda, La Mlăci, și-apoi pe Trei Apostoli și vârful Gutâi

Publicat de Lucian Petru Goja la Oct 9, 2014 în Reportaje turistice | 0 comentarii

Traseul 47 din 1 octombrie 2014 de Acoperământul Maicii Domnului – cu Mișu Gheție & eu

După declinarea interesului pentru acest traseu de către unii colegi de drumeție, exceptându-l pe Mișu Gheție, inițial inclin s-o lăsăm baltă pentru altă dată apoi, remarcând pe Meteoblue tendința de schimbare rapidă a vremii, sosirea ploilor urmate de frig, îmi amintesc că odată, înainte 1989, am făcut acest traseu aproximativ la fel cu fostul meu coleg de serviciu Zoli Farkas iar mai apoi, după 1990, împreună cu M & L Orosan (plecați în Canada și stabiliți după vreo 7 ani, în final, în amărâta Elveție).

Îi dau OK-ul telefonic lui Mișu stabilind întâlnirea și plecarea dimineța la ora 8 pentru a evita răcoarea umedă și neguroasă a dimineții. Temperatura 8 grade C, cer variabil, subit acoperit de nori la ora 9,05 când, ne luăm rucsacii de tură și bețele de trekking și pornim de la gura drumului forestier spre La Mlăci, încântați de pastelurile autumnale incipiente și… teribil oripilați de gunoaiele felurite, multe lepădate cu saci de rafie sintetică cu tot, doze de bere și energizante, PET-uri felurite, poluând mizerabil flancurile carosabilului hârtopos și cu bolovănișuri proeminente sau mari bălți pe alocuri. În lipsa acestor martori ai civilizației mioritice de secol XXI ne mulțumim să admirăm veritabila expoziție de sute de Amanita muscaria (roșii punctate cu alb) ivite pe rambleuri sau pe la poalele plantației de molid.

Traversăm primul fir al văii Mlăci apoi lăsăm în stânga saivanul bătrân, din bârne, de La Mlăci. În scurt timp o poiană se ivește sub drum în dreapta și apoi, pe aceeași parte a drumului, o cabană de lemn neterminată. Aici curge peste drum al doilea braț al văii Mlăci superioare și trebuia să-mi amintesc să suim pe malul său stâng geografic spre turbăria circulară de la poalele N ale celor Trei Apostoli dar după vreo 25-27 de ani în care am făcut sute de alte trasee… Lăsăm imediat pe stânga marea defrișare după care facem volta dreapta, aproape-n unghi drept, a drumului iar în față și la stânga se ivesc primii doi Apostoli iar în continuarea lor spre NV zona premergătoare vârfului Gutâi. Aici m-am lămurit și decid să suim direct stânga, nu pe drumul de TAF bolovănos, cu resturi de ramuri și fir mocirlos de apă (pe care ne vom întoarce la finalul acestei ture), ci pe versantul cu cioate de fag invadate de colonii de felurite ghebe, multe necomestibile, apoi cu lăstăriș agasant și resturi de coroane de fagi lăsate de forestieri de-a valma.

Ieșim la drumul de TAF SE-NE și dăm de H-ul silvic roșu. Ne deplasăm la stânga pe acest drum până la culmea apropiată orientată către NV și parcursă de un drum ascendent de TAF care ne scoate destul de repede la liziera turbăriei trigemene. După ce o prospectăm temeinic ne deplasăm spre V, ajungând la răzlețele grohote andezitice mari apoi la culoarul grohotos pe care ăncepem să suim, la început prin stânga lui apoi prin zona sa centrală, foarte accidentat-periculoasă, rugându-ne zeilor să ne ferească de vreo entorsă/ luxație… că la vreo fractură nici nu cutezam să ne gândim. Amirăm turnul din stânga, sfinxul cu profil sever-geometric și profund bărbătesc din dreapta, după care ieșim deasupra custurilor sure formate prin răcirea lavelor vulcanice. Aici rucsacul nărăvaș al lui Mișu i-a jucat o nesărată farsă, alunecând câțiva metri în jos pe versantul haotic în timp ce eu suiam pe spinarea stâncilor pentru a surprinde splendid pastelata autumnal panoramă spre poiana Cioncașului, Măgura Budeștiului și Valea Cosăului, la stânga vârful Gutâi.

Înnorarea aduce cu sine briza răcoroasă dar… ultimul hei rup consistent, până în șaua dintre Apostolii I și II, ne încălzește peste așteptări. Evident, nu era nici dracu pe Trei Apostoli în afara noastră (și a drujbașilor secerând ecologic falnicii fagi de la poalele lor nordice) și după un scurt popas, tragerea sufletelor și rehidratare, ne continuăm tura spre Apostolii II și III. Impresionant e afinișul sângeriu. Delicioase afinile stafidite consumate împreună cu savuroasele, dulci-acrișoarele și mult mai bogat prezente, fructe de merișoare.
Coborâm acrobatic de pe Apostolul III, nu prin înșeuarea SV, panoramând spre Handalul Cavnicului, Hija, Șatra Pintii, Cavnic dar îndeosebi spre culmea principală E-V a Gutâiului. O jumătate de ceas de popas și foto ne permiem pe vârful Gutâi. Nu este frig deloc și în afara unei pâcle la orizont vremea este una excelentă pentru drumeții montane.

Revenim pe potecă pe direcția Trei Apostoli o vreme apoi o luăm la stânga-înainte pentru ca după un pasaj sado-masochist de circa 100 m, în care am străbătut ienupărișul virgin și fără vreo firavă urmă de potecă, nici de sălbăticiuni măcar, ajungem la liziera foiaselor apoi coborâm lejer prin făget la poiana Cioncașului.

Suind spre Trei Apostoli am găsit niște hribe mari pe care i le-am oferit lui Mișu. La coborârea mai dau peste alte câteva pe care le-am păstrat iar Mișu și-a umplut traista din belșugul silvatic impresionant de ghebe.

Poposim la turbăria rotundă după care, la o răspântie de trei variante de TAF, optăm pentru cea care ne scoate prin stânga marii defrișări La Mlăci (ora 15,10). De acolo ținem drumul forestier spre DJ 184 iar la ora 15,45 ne încheiem drumeția. La ora 16,45 ajungem în Baia Mare și după câteva ceasuri frontul atmosferic prognozat aduce cu sine ploaia.

Suind dimineața culoarul de avalanșe grohotos spre Trei Apostoli (o premieră pentru Mișu, cea de-a treia distracție perversă pentru mine, l-am comparat ca dificultate cu similare zone alpine –de ex. urcușul direct, fără potecă, de la Stația Meteo Iezeru Pietrosului pe Piatra Albă pentru a ajunge pe Corhele Pietrosului și vârful Pietrosul Rodnei doar că acolo vezi pe ce calci și unde-ți pui piciorul dar la N de Trei Apostoli nu! Pe acest tronson dificil am remarcat câteva exemplare de ciupercuțe albastre – liliachii din specia Lycaria amethistina-comestibile – pe care mi le arătase toamna, dar cu mulți ani în urmă, regretatul geolog-coleg de ture – Dumitru Iștvan lângă turbăria Tăul Negru din Munții Lăpușului dar și câteva ghebe albe de molid pe care același enciclopedic geolog-turist mi le arătase altădată deasupra cascadei superioare a văii Sturului, pe sub Piatra Holmului din Munții Igniș. Cât despre faună… am admirat în excursia de azi un corb croncănind sinistru, ca la Apocalipsă, pe stâncăriile culmii principale a Gutâiului, câteva gaițe, pițigoi și niște mititele ciocănitori vioaie, albăstrii dorsal. Of memoria! Uitasem de micuța, alba, molie înțepenită de roua rece a nopții pe vegetația turbăriei trigemene.

Alte trasee si atractii turistice:

Munții Gutâi: Din Pasul Neteda, La Mlăci, pe Trei Apostoli și vârful Gutâi

În Defileul Lăpușului, din Dâmbu Pițigăi, prin Săhelbe, cu retur prin Sălhuța

Publicat de Lucian Petru Goja la Sep 30, 2014 în Reportaje turistice | 0 comentarii

Traseul 46 din 25 septembrie 2014 cu D. Pascu, M & A Kelemen, M. Gheție și eu

Metoda, alegerea și programarea destinațiilor turistice constituie regula de bază a turismului dintotdeauna și asta mai ales atunci când urmează să efectuezi un traseu într-o zonă în general cunoscută și în prealabil deja străbătută pe anumite trasee, printre ele rămânând însă destule altele inedite, capabile de a-ți oferi nesperate și agreabile, surprize.

Parcurgând (în urmă cu circa un sfert de veac) Defileul Lăpușului în aval mal geografic drept și apoi în turele realizate prin Aspra – Scărița Asprei – valea Gâdelui – Românești *(cu Papa, Jancsi M., I. Pop Topo & trupa Moroianu & V. Gănescu din București, mai apoi cu M & A Kelemen și M. Gheție) ajunsesem pe malul Lăpușului și parcursesem de regulă, exceptând perioadele din preajma Floriilor și Paștelui când apele acestuia, după topirea zăpezii, cresc cu până la 2,5-3 m, zona aflată la S de răzlețul cătun Săhelbe, ocazii în care traversasem cursurile inferioare ale văii Pițigăi, valea Sălhuța și valea Mestecenilor, ambele cu spectaculoase praguri și cascade-n trepte de pe sălbaticele lor stâncării șistos cristaline, foarte aproape de vărsarea lor în râu, mai apoi valea Băița, însă nu ajunsesem vreodată mai la N, spre unele gospodării, nici atunci când plonjarea stâncilor în talvegul accidentat cu afunde bulboane ne obligase la abandonarea potecii pentru a depăși numeroasele obstacole de acest fel prin succesive bucle cu abrupte suișuri pe culmi urmate de revenirea, o vreme, la abia conturata potecă. Asta a facut ca abia în această toamnă să intreprind alături de D. Pascu, M & A Kelemen, M. Gheție drumețiile în premieră din Dâmbul Pițigăi – Săhelbe – Custura – Balta Dosului – Țipou – gura văii Băița – Dâmbul Izvorului – Codru Butesei, apoi Codru Butesei – Bolovanul Pintii – Pietrele Corbului și de această dată Dâmbul Pițigăii – La Halauă – Săhelbe – La Cruce – Cărarea Mestecenilor – Casa Elvețianului – Vadu Boiului – Sălhuța – Dâmbul Huții și cu circa o lună înaintea acestora, Peteritea – Dealul Hotarului – În Luncă – valea Jugastrului – La Cântătoare de pe malul geografic stâng al Lăpușului.

La sunatul goarnei turistice și propunerea turei percutează de această dată mai toți ortacii convocați iar în 25 septembrie ora 7 dimineața rașchetez cu sârg de pe parbriz și lunetă cea dintâi gheață consistentă a toamnei 2014 după care, rulând spre locurile de îmbarcare ale ortacilor, constat că temperatura e de doar 2 grade C. Nu pot rata răsăritul soarelui deasupra Băii Mari (surprins în scurta-mi oprire lângă Gold Plaza) și poleirea împuținatelor ape ale râului Săsar deși abia cu 48 ore înainte aversele băimărene de ploaie au părut a tempera cât de cât seceta lungă a acestui an.

La ora 8, îmbarcați și polemizând pasional și în vervă (ca de regulă), rulăm către Copalnic. Meteoblue anunțase o minimă de 5 grade C și o maximă diurnă de 16 grade pentru zona Aspra, cu cer acoperit. Din fericire pentru noi, după ora 9,15 când voi parca în livada din fața bisericii greco-catolioce de lemn din Dâmbul Pițigăii, se înseninează treptat apoi soarele ne oferă peste zi ideale condiții foto-turistice și o temperatură deplin agreabilă. Anterior ne-am oprit puțin în Zapodie pentru a revedea tradiționala gospodărie prelucană tradițională, cu casa lungă și tărnaț îngust cu artă și discreție traforat plus cele două șuri cu grajduri acoperite cu groase, patinate de vremi și decenii, cușme bretonate de goz (paie). Aproape de aceasta tronează solitarul, uriaș și acum doldora de țepoase gube, castan comestibil. Peste intuibilul doar (de către cunoscătorii locurilor) Defileu al Lăpușului apăru deodată marea alb-lăptoasă de neguri de deasupra Văii Someșului – zona Rus – Ileanda – Bizușa – Răstoci – Cormeniș – Letca iar spre stânga biserica cu turle argintii din Preluca Nouă.

Pe Dâmbul Pițigăi, briza dimineții și cele doar 5 grade C ne atrag atenția că suntem în plină toamnă, unii dintre noi regretă omiterea mănușilor subțiri din echipamentul turistic. Aici începe mica și frumoasa noastră premieră. Coborâm prin fața bisericii, de la răspântie (stânga Aspra, dreapta Săhelbe) la dreapta, pe La Halauă, foarte curând lăsăm la stânga un drum îngust, lutos-pietruit, traversăm făgetul cu mesteceni pe liziere și descinde-n Dâmbul Huții la cele vreo trei gospodării răzlețite. Pe acest drum ne vom întoarcem de la râul Lăpuș pe Dâmbul Pițigăi. Continuăm printre holde cu porumb și livezi de pruni pe varianta pietruită, înainte-dreapta. Curând, în stânga, într-o livadă cu fânață, se ivește un spalier-boltă de vie hibridă doborâtă de rafalele brutale de vânt din 12 septembrie 2014 și sub ea ruinele șurii tradiționale cu doar jumătate din cușma de goz. Acolo unde drumul se bifurcă din nou (535 m conform hărții), varianta din dreapta continuă spre SV prin Săhelbe spre Custura, cea din stânga coboară la S prin Săhelbe spre gospodăria lui Butuza Ion, mai apoi spre La Cruce (353 m conform hărții), gospodăria Trezucăi Florean și în final spre Casa Elvețianului, o luăm la stânga la stânga.

După o scurtă porțiune de drum decupată prin codru, apoi printre holdele subzistențiale și livezile de pruni, am ajuns la gospodăria lui Butuza Ion (76 de ani) și fiului acestuia unde, înafara porții șurii, migălos-extraordinar decorată în stil chiorean autentic și a unei vechi șuri cu goz, ne impresionă neo-kitchosul lor gard confecționat din lețuri de brad iar în capătul superior al fiecărui leț fiind înfiptă o doză de bere, per total, cu siguranță, putând număra peste 450-500 doze, acestea la un loc trădând consecvența și dibăcia bravilor localnici ca și pasiunea omenește împărțită între doar vreo două mărci din auria licoare bahică. Doze golite de bere, musai din aceleași preferate mărci, fuseseră atârnate de meticuloșii gospodari și pe firele gardului electric ce-mprejmuiește (contra devastatorilor mistreți) apropiata holdă cu porumb și bostani porcești. Un covor gros de mere aurii s-a așternut sub pomul din fața intrării spre șura veche, noua căsuță de vară și casa mare. De aici începe Cărarea Mestecenilor din care, pe alocuri, se desprind variante nepietruite la stânga, spre valea Sălhuța, ori la dreapta, spre valea Mestecenilor.

După un ceas de la start ajungem La Cuce unde întâlnim vechea noastră cunoștință din tura Săhelbe – Custura – Balta Dosului, gospodarul tractorist Dănuț de la Săcătură (Șovre Dănuț), pe colegul acestuia, un mai tânăr ajutor de-al lor din Aspra și pe văduva Trezuca Florean. Aceștia o ajută pe lelea Trezuca să-și pregătească lemne de foc pentru apropiata iarnă. La gospodăria Trezucăi Florean ne atrage atenția mai întâi un frumos cuptor pentru pâine, lopata și cociorva acestuia iar sub mica șarpantă a sa în două ape, o duzină de tepși (tăvi, din limba maghiară) pentru copt pită, colaci și cozonaci. Fără excepție, izolații mai mereu locuitori din Săhelbe, precum cei din Aspra, Codru Butesei ori Dealul Corbului, se bucură nespus de întâlnirea turiștilor străini, aceștia fiind însă extrem de rari, pur accidentali, și-i îmbie cu de-ale casei, de la tradiționala horincă la o felie de cozonac cu brânză sau caș proaspăt de capră și oaie. Suntem invitați în casă unde, spre marea noastră bucurie, dăm cu privirile de un bătrân și frumos ornamentat credenț (dulap-vitrină, din limba maghiară) de bucătărie și o alăturată laiță cu spătar și ladă dedesubt iar în tărnațul susținut de stâlpi din lemn de arin, cu simț artistic dăltuiți de defunctu-i recent soț, atârnate la îndemână funduri rotunde de lemn și diferite tigăi. Desăvârșite opere rustice de artă ni s-au părut a fi poarta șurii și ușa grajdului Trezucăi Florean, acestea fiind realizate de asemenea de către soțul ei trecut de tânăr (luna mai 2014) la cele veșnice. Ne luăm rămas bun de la toți cei prezenți, urmărind în continuare Cărarea Mestecenilor. Imediat zărim satul Prislop, Dealul Ciocoi și Deaul Stânii din flancul drept al văii Prislopului, după micul timetieu (cimitir din limba maghiară) apare o altă trifurcare. Noi ținem varianta cea mai bătută și pietruită binișor cu macadam andezitic sur-albăstriu, spre următoarea gospodărie destul de recent restaurată de către localnicul pensionat după 37 ani lucrați în Baia Mare, acesta renunțând fără umbră de regret la forfota urbei din zona Gării – Baia Mare pentru tihna patriarhală (adică istovitoarele îndeletniciri zoo-gospoădărești cotidiene din Săhelbe). Îi admirăm, pe lângă gospodăria dotată cu toate cele trebuincioase vieții active de laic pustnic, casa cu mușcate roșii la fereastră și un jucăuș câine roșcat-ruginiu care, din când în când, spre fascinația și amuzamentul nostru, sare acrobatic circa 1,5-2 m, până la crăcanele unui dud, de parcă ar fi fost stârnit de vreo neavenită mâță. De la capătul ogrăzii acestuia și nelipsitul, mic, cimitir cu răstigniri din stejar vedem acoperișul roșu, de țiglă nouă, al Casei Elvețianului.

Coborâm la Casa Elvețianului, însoțiți de simpaticul câine circar-roșcovan, nevizitată de către proprietar (conform spuselor celui din urmă gospodar de pe Cărarea Mestecenilor din Săhelbe) de doi ani, de fapt o frumoasă cabană neterminată, cu o arhitectură tipic alpină, construită din bușteni groși-rotunzi de molid pe o trainică fundație de beton și amplasată într-o scăpătată livadă cu fânață pe o terasă superioară a malului drept al Lăpușului. De aici coboară spre râul Lăpuș, în scurte și abrupte serpentine, vechiul și probabil destul de curând reamenajatul drum de car spre Vadu Boiului (de la gura văii Boiului aflată vizavi, pe malul geografic stâng al Lăpușului). Versantul de la S de Casa Elvețianului e foarte abrupt, cu fâneață naturală acaparată de fagi, mesteceni și pitorești flăcări verzi-argintii de ienuperi, tăiat de un destul de recent jgheab torențial spălat de violentele scurgeri temporare de ape pluviale și mai la SE de un pârâu la fel de abrupt, bolovănos-accidentat, cu un efemer firicel de apă. Coborâm pe acest drum șistos-cristalin, înierbat pe alocuri, și auzim molcoma acum curgere a Lăpușului iar spre amonte se conturează Defileul Lăpușului și modestul culoar rectiliniu (orientat de la obârșia S spre gura N al văii Boiului).
De la capătul drumului de car, înierbat în zona râului Lăpuș, acesta continuă o vreme în amontele malului drept, trece pe la un loc pescăresc de popas, deasupra acestuia ne atrage atenția o impresionantă scurgere de grohote șistos-cristaline abrupt-accidentate și drapate cu mușchi. Doar cu o seară înainte de tură colegii noștri M & A Kelemen, pasionați pescari amatori, îmi atrăseseră atenția că după aversele strașnice din 23-24 septembrie soldate cu brusca creștere a nivelului apelor acestuia (constataseră ei la 24 septembrie în zona pod-baraj Vital S.A. de la Cătălina) nu ar fi exclus să nu putem atinge talvegul Lăpușului la Vadu Boiului. Spre surpriza lor în primul rând, dar și a noastră, a celorlalți, râul Lăpuș părea acum la fel de modest și împuținat de ape ca și în lunga perioadă secetoasă dinainte, doar buștenii, crengile și casnicele mizerii felurite, antrenate de scurta viitură apoi eșuate pe stâncăriile malurilor sau ale celor din albia cu praguri, trădau consecințele ultimelor ploi de la munte.

Deoarece ne atingem după 2 ore și 15 minute de la debut cel dintâi obiectiv turistic, facem la Vadu Boiului un scurt popas, soarele generos și temperatura crescândă ne obligă să ne despuiem de unele haine înainte de-a ne continua deplasarea în amontele râului Lăpuș, scurtă vreme pe drumul înierbat de la Vadu Boiului apoi printre stânci și bolovani, spre flancul geografic drept al văii Sălhuța – aproape de gura ei. Depășim valea Sălhuța și imediat după aceea, în urcuș alert, prima stâncărie ivită plonjantă-n Lăpuș, ieșind deasupra ei la o belvedere. Poteca pescărească o ia de aici paralel cu râul Lăpuș, trecând pe deasupra acestuia la circa 35-45 m și pe sub două stâncării după care apare – pe direcția N-S – cursul abrupt-accidentat al unui pârâu venind dinspre Săhelbe prin Sălhuța. După traversarea acestuia poteca veche și cam neumblată dispare. La stânga, pe versantul abrupt, se ivesc stâncării de varii mărimi, unele acoperite de feriguțe, mușchi și licheni. Suim către ele -N- unii le depășim prin dreapta, alții prin stânga, cu toții ieșim la capătul unei culmi împădurite debutând în Dâmbul Huții – Sălhuța, într-un loc cu urme destul de recente de exploatare silvică a făgetului matur. De aici continuă în sus culoarul unui drum de car/ tractor tăind un lăstăriș de fag și apoi mestecănișul tânăr.
Drumul iese într-o fâneață cu picturale mestecănișuri și deoarece nu poate continua direct spre N-NE, culmea fiind tăiată aici de cursul inferior al văii Pițigăi, o ia în unghi obtuz la stânga spre NV-N , spre Sălhuța și apoi Dâmbul Pițigăi. Mai întâi, la stânga lui, în mestecăniș, apare o gospodărie pustie de lemn cu un mic solar iar foarte aproape dar ceva mai sus se ivesc două construcții trainice din bârne de lemn, posibil casă și grajd, neterminate, pustii. De aici, pe deasupra construcțiilor specifice de Chioar și a cursului superior al văii Pițigăi, modest, împădurit cu făget matur și tineri mesteceni, se văd gospodăriile din Dâmbul Huții și o foarte mică parte din argintia suliță a bisericii din Dâmbul Pițigăi.
Urmărim ascendent drumul, ieșim repede la o casă de piatră construită migălos din bolovani șistos-cristalini, aceasta având spre E două tradiționale șuri cu grajduri acoperite cu goz, o dependință și un spalier de viță de vie încărcat de rod doborâte de vijelia din 12 septembrie 2014. De aici până la ultima, și cel puțin aparent prospera, gospodărie din Dâmbul Huții cu casa binișor mascată către E-SE de vița de vie întinsă pe tradiționalul lugoj (spalier, din limba maghiară) și horincia aflată în toiul fierberii borhotului de prune, nu mai e decât o aruncătură de băț. Împreună cu D. Pascu îi cunoscusem gazda în tura noastră din 12 septembrie 2014, pe Custura la Balta Dosului – Țipou când aceasta, împreună cu Dănuț de la Săcătură ne duseseră cu tractorul vreo 500 m din traseul prin Săhelbe dar mai ales ne oferiseră o mulțime de informații privind această minunată parte din Defileul Lăpușului. Ne luăm rămas bun și de la acesta după ce am fost tradițional invitați la o horincă proaspătă (nedând curs) și după traversarea colțului de făget matur ieșim pe drumul lutos cu șleauri recent spălate torențial La Halauă și solitara, impresionanta, gospodărie de la poalele S ale Dâmbului Pițigăi și a bisericii greco-catolice la ora 14,45 , adică după 5 ore și 30 de minute de la start.

Ne îmbarcăm pe Dâmbul Pițigăi și o luăm spre Baia Mare pe la Tiemetieu Rușilor – Dealul cel Mare – Zapodie – valea Domoșa – Copalnic, la ora 15,30 poposind pe la casele noastre bucuroși că am deslușit încă una dintre foarte numeroasele și deosebit de pitoreștile taine de foarte puțini cunoscute temeinic ale Defileului Lăpușului.

Alte trasee si atractii turistice:

Defileul Lăpușului: Din Dâmbu Pițigăi prin Săhelbe cu retur prin Sălhuța La Halauă Prin Defileul Lăpușului și Țara Chioarului, la Balta Dosului și pe Dâmbu Izvorului Din Dealul Pițigăi prin Săhelbe, pe Custura, la Balta Dosului și pe Dâmbu Izvorului La Stana Dracului din Defileul Lăpușului

Din Borșa Fântâna în Rezervația Științifică Piatra Rea

Publicat de Lucian Petru Goja la Sep 30, 2014 în Reportaje turistice | 0 comentarii

Traseul 45 din 18 septembrie 2014 cu D. Pascu, soții Kelemen & eu

Cu gândul la Papa, cel care ne-a dus prima oară prin 1960-1961 (pe mine și fratele meu Alex) la Piatra Rea pentru a ne arăta florile de colț dar și la nepotul Radu pe care l-am introdus la rându-mi în acel mirific univers botanic alpin la doar 7 anișori și jumătate (vezi Ruta 29 din 25 iulie 2012 cu D. Pascu, R. Todea și Brena)

Schimbare turistică de locație și decor după trei ture realizate în Defileul Lăpușului, una în flacul geografic stâng-zona Peteritea – Vima Mică, două pe cel drept, zona Săhelbe și Codru Butesei. O abordare diferită a Pietrei Rea dar și o vizitarea în premieră (de către noi) a celor două biserici de lemn, monumente istorice de secol XVII din Săliștea de Sus la final. Senin dar o temperatură de doar 5 grade C dimineața la ora 6 când plecăm spre Borșa. Iminent, spectaculos, răsărit admirat dincolo de Pasul Neteda, pe deasupra Măgurei Mari, Corhei, Chicerei, Stânișoarei și a Sermetieșului din Munții Lăpușului. Scurtă oprire pe Valea Cosăului la o vâltoare, horincie și frumosul eleșteu privat. Răsărit de soare surprins din cumpăna apelor Dealului Văleniului. Impresionant de modest cursul Izei la Bârsana după un an secetos și cald. Frumoase, ca de obicei, jirezile și clăile de fân din lunca Izei. Pitorești bisericile, îndeosebi cele de lemn, monumente istorice ori relativ noi, din Rozavlea, Bogdan Vodă, Dragomirești aflate în apropierea șoselei. Frumoase și atelajele cu cai înstruțați la căpestre cu ciucuri mari de melană roșie, purtând în căruță țăranii plecați dis de dimineață după fân ori la scos cartofi. Doar 4 grade C pe Valea Izei. Frumoase și panoramele din Dragomirești către Țibleș, mai apoi cele spre Munții Rodnei și mai târziu spre Munții Maramureșului. Neguros Pietrosul și Puzdrele la 8,30 dimineața – temperatura de 5 grade doar, cu toata că soarele-și intrase-n drepturi.

Umblu-n Borșa – Munții Rodnei de pe la 10 ani, adică de mai bine de 54 de ani dar pare-se că mereu mai e o șansă de-a descoperi câte ceva din „ospitalitatea românească”. Acum de exemplu, parcând la 9 dimineața pe malul stâng al văii Cimpoiasa, pe la ultimele gospodării din Borșa Fântâna, un mahmur borșan în chiloți și tricou spunându-mi colocvial/ la pertu (glumind, crezuserăm cu toții) nu mi-ai adus țigara la cafea. Apoi se apropie de poartă și, arțăgos –du-te ie-mi un pachet de țigări, îți dau io banii, că de nu nu… nu parchezi aici, e teren privat, de firmă! Mi-a sărit muștarul, doar parcasem adesea acolo fără nicio problemă, locul fiind larg, neblocând accesul cuiva iar acum?! Am insistat să credem că mârlanul e șugubăț dar nu, deveni agresiv. Cu greu m-am abținut să nu-l bag în… maternele-i origini (ca pe cucernicul călugăr de la Schitul Poșaga – Muntele Mare ce ne lăsase/ admirase odinioară instalându-ne corturile – eram cu Papa și Jancsi – descărcând tot calabalâcul, urmând ca dimineața să suim în Scărița – Belioara – Sesu Craiului, când terminaserăm și ne pregăteam de cina ne strigă ca locația le aparține iar camparea e interzisă!). Nedorind un dialog necivilizat, gândindu-mă că boul ar fi în stare să-mi vandalizeze mașina, am întors și parcat la obârșia văii Fântâna… cu moralul ridicat de acest, cretin, eveniment matinal.

Ne luăm rucsacii ușori, bețele de trekking și o luăm sus, spre borvizul La Păcură în vreme ce o localnică-și scote, în melodios clinchet de cinghilei și talăngi vitele la pășune. După doar 20 minute de la start gustăm puțin din excelentul borviz după care coborâm în valea Cimpoiasa, suind spre obârșa ei de la confluența Văi Rea cu valea Păltiniș. Păltinișul e scăldat în soare, Cimpoieșul, Piatra Rea și Râpa Piatra Rea în umbră și neguri. Pe sub molizi au apărut exemplare bătrâne de ciuperci din speciile Lactarius deliciosus alături de Amanita muscaria, Macrolepiota sp. și rare Boletus edulis invadate de viermi. Ne impresionează destul de numeroasele și frumoasele margarete dar e clar că toamna s-a instalat binișor, dovadă nu doar fagii galben-aurii punctând versanții abrupți, defrișați barbar după 1989, aflați în spontanră regenerare.

Pentru a nu dubla, pe cât posibil, o parte din traseu dar și pentru a revedea inferioara cascadă a văii Păltiniș (cea mare aflându-se sub stâna mutare de la SV de Cimpoieș) propun continuarea pe valea Păltinișu și de la frumoasă ștergare alb-înspumată de apă la stânga-n sus. Pe potecă apărură crotinele măslinii și urmele ongloanelor oilor și caprelor necoborâte, conform tradiției de la stâna de pe Valea Rea la 10 septembrie sau de Înălțarea Sfintei Cruci.

Fără grabă, încălziți de soare inițial apoi zgribulind pe Valea Rea 1 oră și 30 de minute de parcus lejer și admirabil ajungem la poalele obiectivului propus după care începem urcușul spre Biserica Pietrei Rea. Soarele săltă pe la 11 pe deasupra turnurilor alb-sure ale Pietrei Rea, Râpa Pietrei Rea și Piatra Rândunelelor rămânând în continuare în umbră, în soare e Păltinișu și creștetul Cimpoieșului. Dăm peste exemplare rare de flori albastre de omagi, în rest sutele de tulpini ale acestora erau pline de semințe uscate iar urzicile, stimulate de activitățile pastorale, exuberante dar și păscute parțial de hrăpărețele capre. Nu găsim, ca alteori, flori de colț în grohotișul inferior iar speciile prezente în lunile de vară, numeroase, variate, spectaculoase, lipsesc acum, multe dintre ele fiind uscate, doar frunzele zimțate ale ciulinilor galben pal, feriguțele, limba cerbului. Nici urmă de zdrențuit-parfumatele garofițe barba ungurului, ici acolo câte o Campanula glomerata, omagi albaștri și alții galben pal. Deshidratate exemplare de specii cactacee – cu frunze cărnoase de regulă, de Saxifraga sp. și Sempervivum sp. Florile de colț – Leontopidium alpinum se ivesc pe brânele înguste, cu smocuri de graminee aproape uscate, ca după brumă. Sunt trecute binișor, arare cele neînflorite și neajunse în faza seminceră, așadar le lipsesc florile propriu-zise, ocru-galbene-aurii ca niște mici perle dar asta nu le făcea defel mai puțin imprseionante.

Soarele scaldă treptat turla calcaroasă a Bisericii după care săltă feeric-orbitor peste turnul mare al Pietrei Rea. Un chip de sfinx grobian îmi atrage atenția, ca niciodată până acum, pe creștetul Bisericii Piatra Rea. Nu suim spre Podul Cailor ci după depășiea Bisericii o cotim la stânga spre o șa acaparată de molidiș dens, tânăr, spontan, agresiv datorită ramurilor uscate. Suisem odinioară cu fratele meu Alex spre creștetul Bisericii Pietrei Rea – pe atunci molizii erau mici, de-o șchioapă. Continuu pe versantul abrupt-cu vâlcea seacă, din zona NV-N ajung la poteca unui urs de unde văd un mic turn stâncos ascuțit, însorit, și pe lângă acesta o parte din Borșa Fântâna după care renunț, întorcându-mă la colegi. La coborâre eu o țin riguros pe lângă Biserică și, în final, pentru a beneficia de o perspectivă completă dar și inedită a Bisericii, o țin la vale direct pe grohotele sure, instabile, apoi intru în molidiș. Dificil dar… a meritat.

Ne regrupăm pe malul drept al Văi Rea, sub Piatra Rea, în pajiștea scundă decorată de sprințare părăluțe – Bellis perenis alb-roz. Aici ne facem popasul, bucurându-ne de soare și ziua turistică de excepție. Coborâm pe Valea Rea și apoi pe valea Cimpoiasa abia pe la ora 14, după îmbarcare plecăm spre Săliștea de Sus. Temperatura a ajuns la 19-21 grade C.

Mă bucur nespus că după sute de treceri prin Săliștea de Sus fără a vedea cele două biserici de lemn de secol XVII cu hramul Sfântul Nicolae, una a Bâlenilor, cealaltă, din Gruiu Rusului, a Nistoreștilor, să ajung la ele alături de colegii de drumeții turistice și să le admirăm împreună zveltețea, proporționalitatea, armonia, ingenios-migăloasa artă a îmbinărilor cu cuie de lemn cu capete înflorate.

O dulce toropeală ne-aprins apoi pe toți, în drumul pe Valea Izei spre Bârsana-Cavnic-Baia Mare. Pe parcurs luăm aminte la motocicliștii străini, cu bidivii puternici încărcați de ordonate bagaje, luncile cu clenceri, jirezi și clăi de fân, țăranii scoțându-și cartofii, constatând că, pe nesimțite, pastelurile încipiente ale toamnei secetoase acaparează pădurile. Mai oprim doar în centrul localității Călineștiu, privirile fiindu-ne atrase de două septuagenare surori, una din ele torcând tradițional lână albă țurcană pentru țesut pănură ori celebre cergi albe, ori înflorate, maramureșene.

Povestea se încheie pe la ora 18 în însorit-secetoasa Baia Mare în timp ce deja (iar) mă bântuia viermele turistic al investigării Defileului Lăpușului – flanc drep – zona Casei Elvețianului – dinspre Săhelbe către Aspra.
ANM a anunțat un weekend ploios, inițial pentru sâmbătă-duminică, curând schimbat, din păcate, ținând cont de nimicitoarea secetă maramureșeană 2013/2014 pentru duminică-luni dar… după cum au evoluat lucrurile-n vara asta mă tem că nu ne va ferici aversa și-n acest caz depinde doar de cheful/ interesul colegilor de ture dacă proiectul se va împlini-n curând ori puțin mai târziu.