Din Târgu Lăpuș, pe Piatra Pintii din Rohia
Traseul turistic 50 din 19 octombrie 2014 cu D. Pascu, M. Gheție & eu
Semilună ca o seceră și o temperatură de numai 2 grade C dimineata la ora 7 în Baia Mare, 4 grade la ora 8 când plecăm spre Târgu Lăpuș și doar 1 grad C și groasă brumă în buricul Țării Lăpușului dar senin, cu o mare compactă de neguri lăptoase întinsă de la Minghet – Hudin – Țibleș spre Dealul Pietriș – Culmea Breze – Culmea Vimei și înghesuindu-se-n vălătuci spre debutul Defileului Lăpușului din Răzoare. Clasică oprire pentru foto shoting după trecerea cumpenei apelor Dealului Pietriș apoi pe fostul aeroport utilitar dintre Borcut – Cufoaia pentru a admira o turmă de mioare poleită de razele timide ale soarelui. Traversăm Tg. Lăpuș apoi podul peste râul Lăpuș din fața Primăriei, deviem la stânga (din drumul spre Rohia – Boiereni, respectiv Cășeiu-Dej) spre Stadion- suind ușor spre Stația Meteo – reper o antenă-releu înaltă vopsită în roșu-alb.
Căutăm din start ivirea marcajului turistic cruce albastră din amontele văii Nireșului spre Mănăstirea Sfânta Ana Rohia dar deși ținem valea vreo 3-3,6 km acesta nu apare niciunde. Un lăpușean amabil aflat la ciupercărit pe această vale ne spune că crucea albastră apare abia de la răstignirea de unde poteca suie pe piciorul din dreapta apoi coboară la sfântul lăcaș. Ne întoarcem spre Stația Meteo după care intrăm la dreapta spre parcarea Lacului Lighet (vezi Bs I/965 din stânga porții metalice) învăluit în magicele neguri matinale superb violate de razele soarelui. E frig și umed, pustiu în zonă, exceptând ciupercarii lăpușeni plecați după hribi, unii întorcându-se deja cu delicioasele lor trofee. Ne îmbarcăm apoi ne întoarcem în oraș și schimbăm direcția spre Rohia. Versantul cu trovanți de dinaintea fostei rampe de colectare a gunoaielor menajere (cică închisă) e-n umbră dimineața și-n consecință ne oprim din nou abia cân ajungem la refugiul de deasupra zonei N-NV a Rohiei – fascinați fiind de această dată de extraordinara magie a negurilor spre Boiereni – Dealul Ursului – Fântânele.
Intrăm în Rohia și o luăm la dreapta, spre Pensiunea Maria și Fântânele – admirând de-acolo valea Ursului, dealul omonim, râpa grezoasă cu trovanți, turlele celor două biserici și școala gimnazială apoi, fiindcă trebuie să găsim un tânăr localnic căruia nu-i știm numele și nici adresa dar avem o fotografia de-a sa făcută în urmă cu 2-3 ani de prietenul montaniard-cartograf băimărean I. Pop-Topo, pe care trebuie să i-o înmânăm împreună cu o hartă Defileul Lăpușului, mergem la fosta biserică greco-catolică cu monumentul eroilor spre care se îndreaptă cei dintâi enoriași. Scot și le arat fotografia. Eșec din partea unor locuitori vârstnici din Rohia apoi unul imi spune că e vorba de Mihai care locuiește aproape de podul văii Bloaja împreună cu bunica sa. Al treilea chestionat și tânăra-i soție îmi spun că cel din imaginea de lingă Piatra Pintii se numește Mihai Petruț și îmi sugerează cum să ajung la el. Întorc și de la pod fac dreapta 100 m pe ulița pietruită dau de bunicuța ieșit-n curtea străjuită de un frumos și lățos ciobănesc carpatin alb-negru, cu două mâțe tărcat sure solarizându-se și toaletându-se cu sârg în timp ce progeniturile lor tigrat sure, niște mici și mlădioase ghemotoace, se hârjonesc fără grijă în fața ușii grajdului. Salut bunicuța, îi spun că-l căutăm pe Mihai iar ea ne spune că abia s-a-ntors de la o nuntă, neapucând nici măcar să se culce, apoi îl strigă și acesta apare elegant ca un mire. Îi spun despre ce-i vorba și îi dau fotografia plus harta. Rămâne instantaneu perplex de uimire și deosebita bucurie apoi îl pun în legătură telefonică cu autorul imaginii-cel căruia-i fusese pertinent ghid local spre Piatra Pintii. Ne invită în casă, îl refuzăm solicitându-i doar câteva informații apoi, amabil și plin de solicitudine, ni se oferă drept ghid conducându-ne spre Piatra Pintii pe valea Dobrului, dând dovadă de un indiscutabil talent de driver pentru un ad hoc improvizat Camel Trophy imprevizibil, pe drumul forestier, apoi de car/TAF cu afunde șleauri argilos-noroioase și teribil de alunecoase, ulterior pe un versant din ce în ce mai povârnit unde șuntează largile volte năclăite de noroiul clisos.
Ne lasă la sălașul de vărat de unde, traversăm piciorul NE încântați de cântările bisericești auzite dinspre Mănăstitrea Rohia de parcă am fi fost în curtea bisericii și nu la câteva sute de metri distanță în linie dreapta, coborâm costiș spre izvorul captat în pârâu, suim de-acolo spre apropiata șa a Poniței lui Marian și-n final la stânga, în circa 25 minute poposim la Piatra Pintii. La despărțire Mihai Petruț se oferă să ne aștepte pentru a ne duce-n Rohia, la curtea de la gura văii Dobrului unde-mi parcasem mașina. Îl asigur că nu e nevoie și că dorim să facem returul pe o variantă diferită.
Coborând de la Piatra Pintii aflăm de la un ciupercar cu ATV că amabilul Mihai avusese niște probleme la întoarcerea în sat, derapând pe versantul umed-argilos și necesitând sprijinul unui tractorist pentru asigurare-tractare. Noi suim din Ponița lui Marian pe Dealul Observatorului după care coborâm pe piciorul NE cu șleau de car tăiat prin mestecăniș, dând într-o poieniță din care am coborât la dreapta spre poteca ce acompaniază-n aval un pârâu fără nume, la final cursul acestuia coincizând cu traseul potecii, din fericire apa fiind puțin afundă iar albia de cel un metru lățime. Am ieșit în lunca îngustă a văii Bloaja, lată de vreo 2-2,5 maxim 3 m, afundă de un lat bun de palmă, cel mult 30-40 cm în unele bulboane dar netraversabilă cu bocancii de tură.
În consecință ne deplasăm în amontele malului său geografic stâng sperând să ajungem la podul de la gura văii Dobrului dar… lunca se termină și atunci ne întoarcem spre puntea–grindă de oțel profil I. O traversăm după care mergem prin lunca malului drept amonte al văii Bloaja admirând ogrăzile, micile porumbiști cu sute de bostani aurii, ieșind la podul văii Dobrului.
Ne îmbarcăm și plecăm spre Boiereni, admirând la bifurcația șoselei spre Cășeiu cireada de vaci și bivoli alături de o turmă de mioare rumegând pe malul văii. Urmeză încântătoarea revedere (pentru Mișu & mine) a localutății pitorești Boiereni, o premieră pentru Dinu P. Vizităm exteriorul bisericii Sfântul Nicolae din locația La Greci, după care trecem valea peste o altă punte-grindă de oțel și suim la biserica Sfinții Arhangheli – cu extraordinara și nevisata șansă de a o admira pe îndelete și-n interior.
Urmăm drumul înapoi în Rohia și-apoi spre Fântânele. Aici din nou Mișu și eu suntem a doua oară (după o inubliabilă tură autumnală făcută împreună cu M & A Kelemen din Vălenii Lăpușului) iar colegul nostru în premieră. Ne impresionează pe toți deopotrivă terasele otăvite de un incredibil verde-crud, punctate de ararele siluete ale cailor și vitelor scoase la păscut dar și o văiugă cu gospodării autentic tradiționale lăpușene, peste ele noua biserică, zidită, făloasă, și-n dreapta cea modestă de lemn, Sfânta Maria – devenită o lamentabilă bătaie de joc, prin spoirea sa în roșu-ruginiu.
Corolarul acestui de neuitat vreodată periplu lăpușean ni l-a oferit dinamica norilor albi împrăștiați ca un bizar evantai pe cerul azuriu.
Imediat după ora 16 intrăm în Baia Mare iar termometrul Fiat-ului arăta 16 grade C dar începând de marți până vineri sunt prognozate ploi și răcirea vremii. Firesc în apropierea urâciosului noiembrie melancolic și trist bacovian.
