În Defileul Lăpușului, din Copalnic la Bolovanul Pintii și Pietrele Șoimului
Traseu turistic 44 din 14 septembrie 2014 de Înălțarea Sfintei Cruci – cu D. Pascu, A & M Kelemen & eu
În 30 august 2014 ,împreună cu M & A Kelemen, am realizat (în premieră pentru noi, la sugestia lui I. Pop – Topo) traseul din Defileul Lăpușului, flancul stâng, dinspre Peteritea prin Dealul Hotarului și valea Jugastrului, La Cântătoare. Vineri , 12 septembrie 2014 am efectuat cu D. Pascu un deosebit de frumos circuit reprezentând o altă premieră pentru noi, din Dâmbu Pițigăi prin Săhelbe și pe Custură la Balta Dosului – Țipou – gura văii Băița – Dealului Bobului – Dâmbu Izvorului – Codru Butesei. Cu această ocazie, deși aveam intenția de-a trage duminică o fugă până în Parcul Național Munții Rodnei la Biserica Pietrei Rea – paradisul florilor de colț, descopăr că în Defileul Lăpușului, flanc drept, în aval de circuitul abia realizat, există obiectivele Bolovanul Pintii și Pietrele Șoimului neabordate încă de către noi, vin cu propunerea să le vizităm în duminica Înălțării Sfintei Cruci – ortacii D. Pascu și soții Kelemen percutând prompt.
Stabilim întâlnirea, îmbarcare și plecarea la 6,40 dimineața, de această dată via Copalnic și-n continuare pe valea Domoșa (evitând astfel urcarea pe lunga și accentuata pantă de pe drumul pietruit-reparat recent dar cu zone spălate de ploi – dintre Buteasa Râu – Vadu Lupului – Codru Butesei – Tiemetieu Rușilor – Copalnic Deal, lăsând-o pentru întoarcere, în coborâre).
Temperatura 14 grade C la ora 6,30 dimineața și, contrar prognozei meteo, cerul neacoperit, aproape senin, cu Luna-n descreștere iar peste zi temperatura va urca la 25 grade C în Dosu Codrului (cu toată briza accentuată) și 28 grade C în Baia Mare.
Oprim în Sălcii – Copalnic, pe malul drept al râului Cavnic, pentru a admira de-acolo răsăritul soarelui apoi pe pod, șocați de nivelul drastic redus al Cavnicului și imediat după aceea, după gura văii Domoșa, la deosebit de frumoasa biserică ctitorită în 1735, cu turla ascuțită dublu bulbucată acoperită cu draniță, destul de recent, inspirat și armonios restaurată spre deosebire de similare locașe de cult –monumente istorice – de care parohii și arhitecții și-au bătut efectiv joc. Urmează urcușul valsant pe serpentinele strâns-abrupte ale văii Domoșa și tristețea vederii unei mari grămezi de lemne și moloz acolo unde existase până în primăvara lui 2013 o bijuterie arhitectonică reprezentată de casa chioreană/ prelucană tradițională spoită-n albastru ultramarin a familiei Bărbos din Copalnic Deal iar vizavi, o altă căsuță modestă, tot a lor și aceea demolată, în locul ei fiind ridicată o casă absolut banală, e drept că nu la fel de vomitiv-strident-kitchoasă precum vila-bar de vizavi și ceva mai la SE și spoită-n ciclamen-liliachiu european.
Oprim apoi în zona S-SV a Dealului cel Mare și admirăm un solitar castan comestibil plin de fructe iar în dreapta drumului pietruit-colbuit o tradițională, impresionantă, gospodărie de Preluci pustie (locuise acolo până în urmă cu 2-3 ani o sărmană bătrână). Nu mai oprim până-n Dâmbu Pițigăi decât la șurile cu grajduri tradiționale acoperite cu cușme de goz (paie de grâu patinate de secole probabil). Revenim la drumul spre Codru Butesei și după ce trecem de biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril și școala I-VIII, în care conform Laviniei Andreica din clasa a V-a și a fratelui ei, Laviniu din clasa a VIII-a clasele gimnaziale V-VI-VII studiază simultan, uneori alăturându-li-se și cei dintr-a VIII-a (neexistând în total decât vreo 35-38 elevi). Abandonam drumul principal și deviem la stânga spre Dosu Codrului.
Aici, la intersecție, parcăm și ne începem drumeția propriu-zisă spre Bolovanul Pintii și Pietrele Șoimului. E imposibil ca trecând prin nesfârșite livezi de pruni peneghei ori bistrițeni, mai rari fiind cei cu prune grase-dulci dar aderente la sâmbure, să nu ciugulești din delicioasele poame, unele în curs de stafidire după anul teribil de secetos și cald. Gospodăriile nu sunt în această zonă decât vreo 4-5 la număr, trei relativ grupate iar ale 2 izolate dar ordonate și prospere, cu tractor și utilaje agricole second hand achiziționate după 1989. Garduri electrice delimitează arealele de pășunat pentru Bălțatele Românești, adesea ele fiind amplasate și ca pavăză contra distructiv-agresivelor escapade ale mistreților și bursucilor (după spusele simpaticului Laviniu – maestru al Internetului pe telefonul mobil – în zonă neexistând rețea). Imediat apar stejarii solitari impozanți, cu siguranță cu toții depășind minim un secol și cu coroane simetrice verzi întunecate.
Drumul pietruit continuă cu unul lutos, pe alocuri cu mici șleauri, flancat aproape continuu de măceși debordând de rubiniu-mărgelatul, bogat, rod alternând cu tufele agresive de mur. Culmea coboară treptat, de la ultima gospodărie rămasă-n dreapta, spre SV-V , zona Runcu Comnilei aflându-se la stânga-n jos, spre flancul drept al Lăpușului. O holdă de porumb în dreapta, alta de cartofi în continuare apoi livada de pruni și debutul vâlcelului, sec la obârșie, pe care se ivește alb-surul Bolovan al lui Pintea – de marmură. Vom ajunge la el doar la întoarcere, acum ținem culmea și tatonăm versantul de la SE la SV pe care curând se ivesc Pietrele Șoimului, mai mici și modeste în zona E și din ce în ce mai semețe și pitorești către capătul V. Defileul Lăpușului e dedesubt, auzindu-se curgerea râului (cu debitul 35-40 % din cel normal, seceta maramureșeană și îndeosebi cea din Țara Prelucilor și Țara Chioarului, din ultimul deceniu spunându-și evident cuvântul).
Dincolo de râul Lăpuș, după un sfert de veac de turism prospectiv-sistematic efectuat în Defileul Lăpușului, identificăm, din amonte către aval, locuri cel puțin odată tălpuite cu ortacii fideli precum Dealul Plopiș, Dealul Stinghi, valea Dosului, Valea lui Boilă, stâncăria verticală În Frunți, Cariera de marmură, Vârful Coastei și mai departe Berchezoaia – Dealul Colnice – Pădurea Mesig (pe unde am umblat cu nicio lună-n urmă dar și anterior, suind dinspre Biserica Vacii – Zugău – Împreunături) apoi stâncăriile ocru-ruginii de deasupra Bisericii Vacilor, dealul Cetății Chioarului…
De acum încolo fiecare din noi își caută propriul parcurs pe/ sub/ printre stânci și peste vâlcelele cu spurcate săritori dar și pe suspendatele aerian belvederi, căutând ineditul, particularul, sălbăticia, cadrul foto ideal.
Ne deplasăm astfel de la SE spre SV-V, în final ajungând pe piciorul abrupt ce coboară în uriașe trepte, mai apoi prin pădure, spre Doștior și la râul Lăpuș. Abia după aceea descoperim la NV-N de picior și spre valea Căldărușa drumul de car/ TAF pe care cei din Dosu Codrului își trag în sus, cu nespusă greutate, lemnele de foc. De la intersecție/ mașină până aici am făcut extrem de lejer un ceas. Cam tot atât vom face și la retur dar mai întâi, beneficiind de soare, locul și priveliștea minunată, facem un scurt popas în care, precum de obicei, rememorăm dragi impresii turistice. Întorcându-ne vom abandona culmea, vom coborî printr-o limbă de tânăr mestecăniș și uitându-ne după ciuperci spre vâlceaua cu mlăștinoasă adăpătoare pentru vite după care vom sui la Bolovanul Pintii și-n final spre culmea nordică apropiată, cu alți monumentali stejari, de unde se poate panorama către Baia Mare dar și spre Cornu Pleșii -P risnelurile Văraiului și Vălișoarei, platoul carstic Cozla (SJ). Dealul Toporu cu Râpa dintre Prislop și Hovrila precum și Buteasa se văd de aici panoramic iar o perspectivă plonjantă oferă vederii gospodăriile puține de la Buteasa Râu spre La Ziduri și-n debutul amontelui văii Cărbunăriștii.
Ne dedulcim cu delicioase prune bistrițene, admirăm covorul albastru întunecat de prune penegheie doborâte de rafalele vântului de vineri, alte covoare de mere aurii sau verzi-roșcate vărgate așternute-n fâneața recent cosită dintâi apoi ne îmbarcăm și plecăm spre Vadu Lupului – Dealul Ciolt, mai sus de versantul ocru-ruginiu argilo-marno-calcaros bucurându-ne de întâlnirea familiei de pasionați drumeți, geologul Geza Konicska alături de soția sa-medic. Ei coboară la râul Lăpuș pe valea Cărbunăriștii culegând coarne și măceșe pentru cele mai grozave dulcețuri tradiționale. După un lung, interesant și mai ales instructiv-agreabil schimb de impresii noi o luăm spre Baia Mare admirând în Remetea Chioarului enoriașele întorcându-se de la sfințirea unei noi troițe, unele dintre ele cu tradiționale veșminte chiorene și câteva cu unele maramureșene, de peste deal.
Nu puteam să nu ne întrebăm retorica dacă epuizasem de această dată premierele noastre turistice din flancurile sălbatice ale Defileului Lăpușului (42 km lungime aproximativ din Răzoare în Remecioara – Roșia) dar nu ne permitem astfel de hazardări, fiind deplin convinși că mai există încă suficiente destinații neabordate de noi, lăsându-le poate pentru vreo 2-3 săptămâni mai înspre toamnă, atunci când cireșii și perii sălbatici, alături de făgeturi, vor părea a fi luat foc iar mestecenii își vor tremura frivoli bănuții galben-aurii ai frunzelor dar ce, parcă iarna, pe nea și-n zile cu soare și chiciură, nu-i o minunăție această zonă a Prelucilor și a Țării Chioarului? Nu crezi? Haide, vino și vezi!
