Reportaje
Masivul Igniş: De la Mănăstirea Sfânta Maria, la Grota Mare, în Poiana lui Otto
Ne intâlnin la ora 9 dimineata. Umed. Cețos. Temperatura de circa 5-6 grade C (vor fi la final 11 grade C cu toată lipsa soarelui peste zi şi nebulozității generale). Nefiresc de cald pentru prima zi după Bobotează, de Sfantul Ioan. Au înflorit câțiva ghiocei în grădina casei părinteşti. Pe la vecini au înflorit primulele galben-pal (ciuboțica cucului).
Debut de traseu în Baia Mare, Câmpia Tineretului. Ora 9,15, pornim din apropierea Stadionului, continuăm pe str. Stibinei, str. Plaiului apoi în dreapta, suind pe drumul abrupt, betonat, către Mănăstirea greco-catolică Sfânta Maria. În dreapta e un vâlcel sec, invadat de mizerii casnice şi un deset de sângeri şi lăstari sălbăticiți de prun care s-au substituit ordonatelor livezi şi vii de odinioară.
Manastirea greco-catolica Sfanta Maria Baia Mare
Intrăm pe poarta mănăstirii după care urmăm poteca-n trepte a Drumului Crucii. Admirăm succesiv cele 14 cruci de lemn-opriri ritualice dar în special artisticele lucrări metaloplastice-basoreliefuri biblice legate de martiriului lui Iisus Christos pe Via Dolorosa (o lucrare a fost vandalizată din păcate). Ajungem la biserică, după ea e o grotă-capelă dedicată fecioarei Maria şi imediat un paraclis de vară. O mare cruce, iluminată feeric nocturn, e la stânga. De lângă ea o superbă belvedere spre Baia Mare zona E a oraşului şi Centrului Vechi. Sub cruce, o mică vie tradițională/îngrijită şi vreo trei terasări cu scopuri agro-horticole, la fel îngrijite, aparținând mănăstirii.
Suim pe lângă paraclis, toacă, lăsăm în dreapta o mulțime de boci de gorun (pentru şederea enoriaşilor sosiți la marile sărbători religioase din sezonul cald. Atacăm spre V, de la lizieră, versantul împădurit-accidentat, admirând rocile vulcanice bogat mineralizate, pinii spontani şi panorama urbei în urmă. Ajungem pe un picior orientat din varful Dealului Crucii spre SV, parcurs de o potecă abruptă, acum drapată cu frunziş gros şi uscat de gorun. Încep să apară arborii arşi la un deceniu din urmă cu vreo două decenii dar şi tinerii mesteceni lăstăriți consecutiv dezastrului. Surprind frumoasele îmbinări de rădăcini de goruni cu rocile vulcanice, numeroasele pernițe de muşchi pregătiți de sporificare, urmele dese de mistreți, mai rar de căprioare şi extrem de rare cele ale iepurilor sălbatici. Nu vedem decât gaițe.
Ora 10,20, lăsăm la stânga potecii o primă excavare-dolină, vechi abataj minier multisecular invadat de hățiş de mur, poposim pe Dealul Crucii - grohotos. Ne amintim că până prin 1965 aici a existat o mare cruce roşie stalinistă, vizibilă hăt de departe. Acum pe versantul S e plasată o crude de brad înaltă de 4-5 m. Scurt foto-popas urmat de continuarea pe culmea NV-N cu goruni, unii uscați/arşi, şi tineri mesteceni, cu rare doline-abataje străvechi la stânga, din ce în ce mai prezente în dreapta, afunde, pe alocuri îngemănate, apoi un puț în a cărui hău stâncos s-a blocat trunchiul uscat al unui gorun. Depăşim şaua prin care trece Falia tectonică Bogdan Vodă şi suim uşor spre un vârf bolovănos – accidentat la stânga, cu belvedere spre Iricău – varful Fericii – Tocastru – Pleştioara. La NE, printre coroanele gorunilor, copleşit de nebuloase, de-abia răsare vârful Igniş.
Ora 10,45 (1 oră şi 15 minute de la debut) ajungem la Bs II/203 Bis de la care coborâm sinuos versantul NE-E al Dealului Crucii. Imediat apare gura stâncoasă a unei galerii seculare, sub ea, aproape, un abataj elipsoidal cu alură de puț afund, la NE de acesta un fel de abataj-tranşee stâncoasă, neregulată, afundă de la 5 la 15-25 m. Vreau să îndepărtez din cadru un lăstar uscat de castan şi rămân fără un băț de trekking, acesta căzând, cu stranii sunete metalice, spre fundul văgăunii la vreo 45 m dedesubt. Acolo va rămâne, fiind posibil descoperit odată de nişte speo-minieri pasionați ai genului. Zonele – teribil de riscante – sunt parțial împrejmuite cu garduri de sârmă ghimpată. Le ocolim prin NE-E-SE, şi ajungem deasupra peretelui în U al Grotei Mari, mai facem o voltă stânga după care dăm în drumul de car care trece pe lângă trei socluri de beton ale unei foste sonde geologice, depăşeşte o mică şa lăsând în hur alte tranşei/foste abataje filoniene de suprafață, suie uşor spre S. Pe un bolovan din dreapta apare o pată de vopsea albastră, neregulată. O potecuță bolovănoasă suie spre V, intrând între brațele în U inegal al peretelui Grotei Mari.
E ora 11,10. Au trecut aproape 2 ore de la start. Tectonizarea intensă, instabilitatea rocilor, friabilitatea lor, galeria de acces foarte scundă şi îngustă care obligă la târât câțiva metri peste planşeul colțos-bolovănos pentru a accede în sala mare nu prea îmbie pe unii dintre noi (mai ales după decenii de experiențe ca inginer minier şi dezolant de multe exemple în care desprinderea copturilor, prăbuşirea galeriilor s-au soldat cu grave accidente, multe mortale chiar).Ne rezumăm să admirăm zona de acces apoi eu intru în galerie de-a buşilea. Nevrând să fac pe nebunul renunț deşi visam la nişte cadre foto beton. Altădată! Revenind la potecă suim la stânga în culme, spre făgetul matur, splendid, intercalat cu monumentali goruni, cioate, castani comestibili, mulți prăbuşiți, în putrefacție extrem de lentă.
Dealul Crucii – Grota Mare
Deplasarea continuă pe culmea Dealului Crucii spre N, prin pădurea de goruni şi tineri mesteceni. Traversăm o şa prin care trece Falia tectonică Bogdan Vodă care ajunge departe pe Valea Izei. După şa apar la stânga doline/pâlnii – foste abataje filoniene de suprafață. Cele mai mari, uneori alăturate, gurile de aerisire ale Grotei Mari şi puțurile afunde se află însă în dreapta culmii, pe versantul împădurit-accidentat E-NE.
Vedere de pe Dealul Crucii, Baia Mare
Ajungem pe Dealul Crucii vârful N – reper Bs II/203 Bis. De aici panoramăm larg spre V-N-NE către varful Iricău, Elena, Ferigii, Tocastru, Pleştioara, Ostra. Pentru a vizita abatajele-puțurile Grota Mare, de la borna silvică deplasarea o facem coborând cu maxima prudență pe versantul E. Vestigiile miniere apar imediat, ele fiind situate pe diferite niveluri de altitudine ale versantului împădurit. În baza versantului, orientată de la N spre S, e valea Amadeia iar în flancul stâng superior al acesteia se vede o zonă mare argiloasă excavată, de culoare ocru-ruginie, aducând unei halde de steril. Abatajele, puțurile, galeriile multiseculare ale Dealului Crucii au fost la un moment dat protejate cu garduri din sârmă ghimpată, azi acestea fiind în cea mai mare parte distruse iar riscul derapării, prăbuşirii şi accidentării grave, mortale chiar, e iminent. Este recomandabilă deplasarea cât mai largă în zona acestora.
Intersectăm drumul de car ce suie oblic din valea Amadeia prin fața Grotei Mari în culmea N a Dealului Crucii. Coborând puțin spre SE pe acesta se poate ajunge la blocurile de beton ale unei foste sonde de prospectare geologică, o mică şa iar apoi în dreapta (V) suie uşor poteca grohotoasă – aproximativ 20 m- spre intrarea în Grota Mare (Nagy Verem inițial, în limba maghiară). O pată neregulată de vopsea amplasată la stânga potecii, pe un bolovan, poate constitui un util reper. La gura grotei se vede un stâlp de lemn cu o tablă menționând riscul căderii de roci iar la stânga şi deasupra intrării există o plăcuță din inox a Clubului de Speologie Montana din Baia Mare.
Intrarea în Grota Mare se face prin baza peretelui în formă de U cu brațe inegale, teribil tectonizat şi extrem de instabil, pe care se desluşeşte marginea filonului aurifer.
Circa 8-10 m trebuie parcurşi târâş prin galeria accidentată, parțial blocată imediat după debut cu un bolovan de pe planşeu, pentru a ajunge în sala mare – de forma unui clopot imens - prin tavanul căreia, prin vechile puțuri-hornuri destinate evacuării fumului – se infiltrează lumina zilei. Planşeul este neregulat şi extrem de bolovănos – grohotos. Nu este recomandabil să vizitaţi Grota Mare şi galeriile nerconsolidate ale acesteia fără un ghid speolog/minier, este obligatorie dotarea cu cască de protecție şi surse de iluminat. Chiar şi avându-le riscul desprinderii copturilor (rocilor instabile) din tavan-pereți şi de accidentare gravă este unul iminent.
Valea Sfântul Ioan
Revenim la poteca din fața Grotei Mari care în urcuşul pe valea Amadeia trece prin fața străvechiului Tunel de apă (folosită la maşina hidraulică care evacua apa infiltrată în galerii spre valea Sf. Ioan) şi urmărind-o ascendent pe direcția NV se ajunge pe culme. Aici poteca e înlocuită de un drum de TAF ascendent. Atenție la pâlniile afunde ivite postsurpări de galerii şi infiltrări de ape, care apar în câteva rânduri chiar pe poteca largă (marcată cu fâşii de plastic alb-roşii de către moto şi mountainbickeri). Ajungem la o trifurcație spre NE-N-NV (varianta N ducând spre varful Strâmba, varianta NE spre Valea Amadeia-obârşii şi-n continuare spre zona superioară a Văii Vicleanu Mare). Continuăm pe varianta NV uşor descendentă spre o apropiată şa mocirloasă (tăiată de apele unui incipient pârâu ce ajunge-n Valea Sfântul Ioan).
Imediat drumul de TAF suie spre NV, traversează o pădure de foioase cu numeroase doborâturi, apoi face o voltă largă la dreapta (NE) continuând pe curbă de nivel spre baza SV a Vârful Strâmba *(reper – pe un picior V-NV al acestuia se ivesc coniferele plantate cu decenii în urmă). După voltă, pe stânga şi sub drum, se vede un cireş sălbatic şi un apropiat molid solitar înalt. Imediat după aceştia din drumul de TAF se desprinde spre V – către obârşia Văii Sfântul Ioan, o culme parțial exploatată forestier. O coborâm cu prudență şi ajungem în Valea Sfântul Ioan la Bs II/ 191. Aici confluează dinspre NE-N-NV trei drumuri de TAF şi tot atâtea pâraie care formează imediat Valea Sfântul Ioan.
Panoramă cu heleșteele și Valea Sfântul Ioan, Baia Mare
Poiana lui Otto
Zona e marcată de câțiva molizi şi pini negri (habitat de râs, mistreți, cervide, lupi, dovadă abundența amprentelor palmare şi plantare ale acestora). Continuăm deplasarea pe drumul ascendent NV-V ajungându-se la cca 300 m E de Poiana lui Otto, pe poteca largă şi la marcajele turistice cruce galbenă, bandă albastră şi Bs I/170. Până aici sunt necesare circa 3 ore – 3 ore şi 30 de minute de la debut.
De aici urmărim poteca şi marcajele spre SV, mai apoi spre S, lăsăm la stânga o poiană împrejmuită cu sârmă ghimpată, ca un mare buzunar înfundat, cu o fostă livadă, castani comestibili şi-n jur pădurea matură de goruni şi fagi, apoi pe dreapta apare o imensă vilă cu piscină exterioară amplasată sub un ghistiniş secular, în mare parte exploatat silvic recent.
Poteca suie de aici uşor la stânga, trece pe lângă un alt abataj spectaculos de suprafață după care spre NV, în amontele vaii Sfântul Ioan, se ivesc trei heleştee relativ recent amenajate, Cariera Sfantul Ioan e mai puțin mai jos de ele, cu o cascadă-evantai în flancul stâng format din andezite bazaltoiode, în unele zone cu aspect de pereți cu coloane uşor oblice. Dealul Crucii spre profilează pe deasupra Carierei Sfântul Ioan, către E, la dreapta sa ivindu-se coşul de fum al fostei Phoenix/ Cuprom S.A. Atenție deosebită, trebuie evitată expunerea pe terasele înguste din flancul V al Carierei Sfântul Ioan- instabile, surpabile – risc de prăbuşire 80-150 m în prăpastie!
Pe poteca largă din zona V a Carierei Sfântul Ioan apar alte câteva borne silvice (nenumerotate in 7 ianuarie 2014) dar în capătul SV apare Bs II/202 Bis. Oricum poteca e marcată turistic şi conduce treptat spre liziera gorunetului şi castanilor de pe Dealul Florii. La dreapta apare un vâlcel larg cu gospodării modeste înconjurate de mici vii şi livezi, mai jos tronează vilele, care mai de care mai mari, fantezist-ostentative iar imediat sub ele Cimitirul Dealul Florilor şi fostul Teatru de Vară – de ani de zile devenit sediu al Muzeului de Etnografie şi Artă Populară Baia Mare. Puțin la stânga-sus de acesta începe zona cu case tradiționale maramureşene şi biserica de lemn – exponate în aer liber ale acestei instituții – iar pe un stâlp din stânga aleei apare marcajul turistic triunghi roşu care duce la E în Splaiul Republicii iar de-acolo, la stânga în sus, spre Uzina de Apă – Valea Vicleanu Mare şi Lacul Bodi Ferneziu.
Ora 11,50 – trecem pe lângă alte socluri de beton ale unei sonde geologice. Imediat apare trifurcarea spre NE-N-NV. Ținem varianta uşor descendentă NV. Adesea trecem pe lângă insule sporadice de cârmâz-Phytolacca sp. cu ciorchini de fructe negre antracit. Depăşim un versant copleşit de doborâturile de vânt apoi suim peste firul unui izvor. Drumul de TAF face o curbă dreapta continuând pe curbă de nivel. Imediat după cireşul şi molidul singuratic, ca o lumânare înaltă de vreo 15 m, la ora 12,10 prindem descendent V o potecă ce duce în circa 300 m pe valea Sfântul Ioan la obârşie. Aici apar dinspre NE-N-NV trei drumuri de TAF, fiecare cu un fir de apă, cel mai mare venind din N. Probabil molidul doborât şi abandonat cu cetina bogată pe drumul N (spre varful Strâmba) constituie locația ideala pentru ambuscada unui râs, dovadă urmele proaspete şi rotunde de felină mare printre numeroasele de mistreți adulți, godaci şi cervide. Pe un arbore apare înscrisă cu roşu şi galben Bs II/191.
Suim pe drumul din stânga -NV- în culme și ajungem la poteca marcată cu cruce galbenă şi bandă albastră, pe un fag fiind amplasată şi Bs I/170. S-a făcut ora 12,40 şi privind spre V-SV se deschide Poiana lui Otto cu o solitară, mare, gospodărie păzită de trei dulăi vigilenți. De aici o luăm pe marcaje către S. La un moment dat poteca marcată cruce galbenă şi bandă albastră pe care coborâm e intersectată de un marcaj turistic mai nou bandă roşie ce duce spre N. Imediat ocolim prin dreapta o poiană cu fostă livadă şi fânață, dând în urcuş de alte trei socluri de beton ale unei sonde de prospectare, lâsând în dreapta H-ul silvic halben-roşu care coboară spre valea Usturoi.
Poiana lui Otto
Poteca ne conduce descendent spre Dealul Florilor, vilele noi, înghesuite şi gospodăriile modeste din livezi şi cu mici vii de deasupra Cimitirului Dealul Florilor şi a Muzeului Etnografic. Coborârea se accelerează pe poteca clisos-alunecoasă. Un vechi izvor rămâne la stânga, sub bătrâni castani. Dăm repede într-o stradelă abruptă şi betonată, cu livezi bătrâne şi alunecări de teren la stânga, ieşindu-se pe la colțul vestic al Muzeului Etnografic în aer liber. Aici remarcăm triunghiul roşu spre Lacul Bodi via Splaiul Republicii şi-n amontele vaii Vicleanu Mare.
Circuitul turistic se închide după 5-5 ore şi jumătate şi aproximativ 11-12 km parcurşi tot în Câmpia Tineretului, lăsând la stânga Stadionul FC Baia Mare iar în dreapta Liceul de Artă şi Monumentul Soldatului Necunoscut.
Alte trasee si atractii turistice:
Debutul anului turistic 2014: Balta lui Pocol – Casa Tâlharilor – Târgu Ciorilor – Băița – Casa memorială Ion Șiugariu
Se merge cu autobuzul nr. 5 în cartierul Valea Borcutului și se coboară la stația Frumușaua. Se continuă pe drumul spre Castel circa 60-70 m, după care se abandonează asfaltul și se suie la stânga, pe un vechi drum înierbat de car spre N, spre Cimitirul Reformat și Ghistinișul lui Hindly Lajos. În continuare se urcă pe un șleau de car la Balta lui Pocol (30 minute până aici). În drum, se trece pe lângă o solitară tisa, după care se apucă pe o potecă de pe culmea împădurită, la E-SE de Balta lui Pocol, spre șaua dintre Dealul Mănăstirea (la V) și Poprad (la E), trecând pe la platforma cu ștuțul unei foste sondeze a IPEG Maramures.
Cu circa 150 m înainte de ajungerea în șa, la stânga, apar pinii silvatici printre goruni și stâncăriile aglomerat vulcanice ruiniforme, ocru-ruginii, de la Casa Tâlharilor (1 oră de la start). Se traversează direct spre V un vâlcel sec, ajungându-se la doi megaliți formați din brecii. De acolo se face deplasarea pe sub Casa Tâlharilor cu stâncăriile găunoase și spectaculoase (unele grote reprezentând azi vizuine de sălbăticiuni), printre pini, goruni, doborâturi de vânt.
Se ajunge la grota cea mai mare (vestică) cu tavanul parțial prăbușit, iar de aici se suie costiș dreapta după care se coboară lejer poteca culmii până la pinii Întorsurii (1,5 ore de la plecare). Sub Întorsură, pe direcția SV, este o veche galerie de mină redeschisă de IPEG Maramureș după 1990 și apoi abandonată, vizitabilă cu prudență. Atenție: Risc surpare tavan!
Casa Tâlharilor – Târgu Ciorilor - Băița – Casa memorială Ion Șiugariu
De acolo drumul duce spre S (stânga) la Balta lui Pocol, la V, pe culme, spre Picsa Babi, iar către N coboară drumul forestier spre Târgu Ciorilor, având în stânga valea Frumușaua, în dreapta fostul Făget. În fosta poiană Târgu Ciorilor se traversează lunca umedă și incipientul curs modest al valea Frumușaua, străjuită de arini bătrâni. Se trece prin plantația matură de conifere, unde, într-un mic luminiș, se află o frumoasă cabană din bârne de molid, neterminată dar și neînchisă, bună de adăpost pe vreme rea. Se continuă deplasarea prin stânga cabanei în sus, pe drumul de TAF, până în culmea ce suie la NE către Vârful lui Dan. Din culme se ține drumul de car/TAF descendent spre stânga, ajungându-se la o fântâniță colmatată, imediat după aceea la o fântână cu roată și lanț și gospodăriile modeste de pe versantul N abrupt, cu fânață și livadă, ale Dealului Lunci.
De pe acest versant se deschide o panoramă superbă spre Băița, vatra satului, Piatra Handalului din Nistru, vârful Paltinu, Pietroasa și Țiganu, respectiv Vârful lui Dan. În final se coboară de pe Dealul Lunci pe drumul nr. 81 de sub coastă – spre Casa Memorială a Poetului -gazetar Ion Șiugariu (1916-1945) – și de-acolo în continuare pe șleaul afund al acestuia, ajungându-se în flancul stâng al văii Băița la indicatorul str. 81, vizavi de Podul Dealul Mare și la circa 40 m NV de stația de autobuz Ion Șiugariu (3,5 ore ore de la debutul excursiei și circa 9-10 km parcurși pe fosta cale de acces către Baia Mare a locuitorilor foștului sătuc muncitoresc-minier al Băiței).
În cea de-a doua zi a lui 2014, data la care s-a organizat drumeția, temperatură nocturnă a fost în jur de 0 grade C, iar cea diurnă de 5-6 grade.
La Casa Tâlharilor de pe Dealul Mănăstirii cu traversare din Valea Borcutului în Băița
Ratasem de puțin, vine vorba, tura dorită – solitară sau cu Brena în lipsa amatorilor – pe Dealul Crucii, la Marea Grotă – din cea dintâi zi a anului, în primul rând deoarece din zori și până la prânz cerul fusese total acoperit, rece, umed, urâcios bacovian. Pentru 2 ianuarie 2014 le propusesem ortacilor consacrați repetarea, cu o mică variantă suplimentară constând în vizitarea Casei Tâlharilor de pe Dealul Mănăstirii, traversarea din Valea Borcutului în Băița. Au percutat doi tineri dascăli de la Colegiul Tehnic A. Saligny -R. Borșa – matematician (nu-l știam dinainte) și prietenul său N. Fănățan – fizician-informatician, de la Colegiul N. Titulescu (cu care făcusem un circuit în Munții Rodnei – vârful Puzdre și la finele verii 2013, când am organizat o ieșire în Țara Lăpușului, la Râpa Vimei și Custura Cetățelei). Ceilalți colegi… ioc interes.
Baia Mare - Ghistinișul lui Hindly Lajos
Ținem drumul către Castel, traversăm podul peste valea Frumușaua, mai continuăm puțin spre NE, după care abandonăm asfaltul suind la stânga (printre fosta casă a familiei Șomcutan la stânga și fostul cămin pentru copii si casa familiei Bălaj în dreapta) urmărind vechiul drum de car, azi înierbat, spre trei foste gospodării lăturalnice, două din ele dispărute în ultimii ani. Vizăm ieșirea în multisecularul Ghistiniș al lui Hindly Lajos (arboret de castani comestibili monumentali) trecând prin cimitirul reformat.
Tradiționalele mici vii cu soiuri de viță de vie hibridă de deasupra fostei case a lui Labos Erno, lăsate neîngrijite, au fost și ele grabnic înghițite de pocireșii (pruni spontani) dens lăstăriți, porumbari și sângeri. De fapt, prăpădul a-nceput imediat după colectivizare, atunci s-au prăpădit în Valea Borcutului viile cu viță nobilă și clasicele livezi cu pomi fructiferi care aparținuseră familiei Mureșan, Ghiriti, Iațica, Chiș Erika
Un huci sălbatic-impenetrabil a acaparat după 1989 micuțul cimitir reformat , uriașii tei și mai vânjoșii și bătrânii castani comestibili de-abia mai fiind vizibili în acea junglă. Din fericire cineva a iertuit (curățat) recent zona SV, degajând parțial vechea pajiște. În dreapta, pitorești dar sub pragul sărăciei și aparent gata de prăbușire, două vechi căsuțe minierești. Una aparținuse odinioară familiei artificierului Hindly Lajos. Spre E apare frumoasa, veche plantație de pini silvatici și-n continuare Ghistinișul lui Roman, pe liziera gorunetului. La V, pe un mic mamelon, cei mai bătrâni castani comestibili din zonă iar dincolo de el și spre Frumușaua, fosta Poiana Boțului (unde locuise învățătorul Boț, contemporan al lui Alexiu Pocol, azi cu câteva noi case și vile). Un drum de car, imediat luând forma unui afund șleau amintind de o pârtie de bob, flancat pe malurile înalte de poteci înguste, suie spre apropiata Balta lui Pocol.
La Balta lui Pocol
Ajungem în zona SV după doar 30 minute de la plecare. De mai bine de un an luciul neregulat, mărișor, smoliu-antracit datorită taninului în exces, specific unei active turbării, a dispărut, apărând un fel de mic heleșteu dreptunghiular al cărui scop e inexplicabil fiindcă în astfel de ape nu pot habita specii piscicole, doar broaștele pe care borcutenii le capturau odinioară, în debut de martie ademenindu-le serile cu lumina lămpilor de carbid și a felinarelor pentru a le lua delicioșii craci –pui de baltă.
Castani bătrâni alături de numeroși tineri, cu toții afectați de cancerul scoarței mor în picioare, alții au fost prăvăliți de furtuni, ca și o parte din cireșii plantați prin anii 1965-1970 de către silvici cu scopul testării capacității de adaptare și a vitezei de creștere a unor specii nobile de foioase și rășinoase maidegrabă întâlnite la noi în parcurile dendrologice ca arbori ornamentali. Un singur exemplar frumos de tisa atrage atenția în partea SE a Bălții lui Pocol.
De la Balta lui Pocol am putea continua pe drumul de car/TAF înainte, suind ușor, ajungând după vreo 300-350 m la Întorsură. Preferăm să admirăm tisa, apoi să continuăm la stânga-n sus pe poteca veche a culmii, cu goruni pe versanții sudici și frumoși fagi pe cei nordici. Imediat, privind peste Balta lui Pocol spre NV, se vede creștetul Țighierului iar în dreapta, spre SE, biserica lui Pocol, azi ortodoxă, și drumul care acompaniază spre fostele colonii muncitorești și Mina Sofia Valea Borcutului.
Balta lui Pocol – Casa Tâlharilor
Pe potecă apar cuarțitele hidrotermale dure, o vreme exploatate și prelucrate pentru a fi folosite la zdrobirea minereurilor aurifere și argintifere, mai târziu pentru pavele (piatră cubică destinată pavajelor clasice). Urcușul e scurtă vreme alert apoi poteca traversează un mic platou pe care se vede ștuțul unei foste sondeze ce aparținuse IPEG Maramures. De aici coboară la stânga, spre Balta lui Pocol, vechi drumuri de car. În față și spre stânga, printre goruni și fagi maturi, apar treptat pinii spontani de pe abruptul sudic stâncos al Dealului Mănăstirea, cu Casa Tâlharilor.
Drumul/poteca noastră ( folosit azi de către hoții de fier vechi din fostele galerii ale E.M. Aurum de pe Dealul Poprad) iese în șaua largă dintre Dealul Mănăstirii la stânga și Dealul Poprad la dreapta, dar îl abandonăm acolo unde începe să urce mai abrupt, deplasându-ne în unghi drept spre stânga, depășind un vâlcel puțin afund și apoi, succesiv, trei foste șanțuri de propsectare geologică în care abundă cuarțitele filoniene și aglomeratele vulcanice ruiniforme de tip brecii, impresionante prin cromatica datorată oxizilor, de la verzi-coclit-albăstrii la ruginii, ocru, maronii, sângeriu-vișinii alteori. Doi megaliți agolmerați vulcanici cu aspect de vechi zid de cetate medievală rămân la stânga (SE).
La Casa Tâlharilor
Se pot vedea aici alveolări, erodări bizare, grote de diferite mărimi, uneori etajate, alteori dezvoltate în fisurile/diaclazele de sorginte tectonică.
Într-una etajată din zona E sălășluise pe când eram copil o familie de lupi (pe-atunci Dealul Mănăstirii abunda de veverițe, iepuri, căprioare, ciute, vânătorii și braconierii fiind rari și cu respect față de lege ). Grotele cresc în mărime și spectaculozitate, inclusiv cea cromatică, spre capătul V al peretelui aglomerat vulcanic. Pinii de la baza stâncăriilor împreună cu cei piperniciți de pe stâncării și la fel de chinuiții de vicisitudini goruni sporesc sălbăticia și frumusețea Casei Tâlharilor. De aici se vede varful Iricău, respectiv iazul de decantare de la Bozânta Mică, Cartierul Valea Borcutului, zona Berăriei și Podgorii și foarte puțin din zona SV a Băii Mari și satul Săsar.
Suind ușor versantul spre NV se vizitează grota izolată al cărei tavan s-a prăbușit parțial în urmă cu peste două-trei decenii, constituind însă în continuare un loc atractiv pentru puținii cunoscători ai acestei frumoase locații și amatori de picnicuri în stil haiducesc.
De menționat că din punct de vedere geologic și al aspectului peisagistic general, Casa Tâlharilor seamănă rocilor (breciilor) Pietrei Virgine, Țighierului, Terebeșcăi, Dealul Cetății lui Liszibona Gelert, Dealul Cetății Seini și Pietrei Handalului din Nistru.
Prin anii 1990 galeria a fost redeschisă cu scop prospectiv geologic, după crahul minieritului rămânând abandonată, cu un strat mic de apă pe planșeu dar suficient de poluator al izvorului Picsa Babi aflat la circa 300 m NV aval, în flancul stâng geografic al vaii Frumușaua, sub stâncăriile SE ale Țighierului.
Coborâm la gura minei, intrăm puțin în galeria inundată parțial în care se văd câteva foste bandaje – armături din beton – alături de o anvelopă de camion uzată. Revenim la Întorsură (ora 11,20 și 1,45 ore de la plecare) continuând spre N pe vechiul drum de car (ulterior auto-forestier) care traversează vechiul Făget – azi dominat de cărpinișul oportunist destul de tânăr, cu limbi negricioase de grohote în dreapta mai apoi cu râpa nudă, ocru-gălbuie a unui fost abataj prospectiv geologic.
De la Targul Ciorilor în Băița
Marcajul mountainbickerilor e completat cu fâșii alb-roșii de polietilenă atârnate în ramuri. Înainte de-a intra în fosta luncă umedă a Târgului Ciorilor de la obârșia vaii Frumușaua, pe un pin negru din dreapta, înscris cu alb, apare simbolul silvic 26/I. Arini bătrâni și robuști flanchează sinuosul debut modest al vaii Frumușaua iar spre N impresionează plantația matură de conifere. Îndărătul e, într-un mic luminiș și pe liziera făgetului de la poalele SE ale Varfului lui Dan se află o frumoasă cabană de vânătoare construită cu modestie și bun gust din bârne groase de molid. Nu e terminată, n-are nici (la fel ca în precedentul an) ușă și ferestre dar ar prinde bine de refugiu pe vreme rea.
Iată-ne ajunși în Băița Lunci, la un grup de modeste gospodării minierești risipite în livada de pruni și meri bătrâni. Versantul N al Dealului Lunci e abrupt, pajiștea sa fiind discontinuu drapată cu neaua depusă în prima decadă a lui decembrie 2013. O extraordinară panoramă se deschide de aici spre vatra Băiței și bisericile sale, custura aglomerat-vulcanică pe care se află capela Calvaria, Piatra Handalului din Nistru, grupate spre N-NE vârful Paltinu, Pietroasa-1200 m, Țiganu, apoi vârful Tufei-717 m și Tocastru-872 m, respectiv vârful Tarnița 464 m și Galbena-541 m la NV.
La Casa Memorială Ion Șiugariu
Abandonăm (eronat) capătul superior al străzii .81 pe care vom admira mai târziu Casa Memorială a poetului-gazetar Ion Șiugariu (1916-1945) coborând puțin pe o potecă, trecând pe lângă o veche casă minierească spoită-n albastru pal, lăsând în dreapta o cochetă și nouă, posibilă căbănuță de vacanță construită din bârne de molid, ajungând la alte gospodării minierești vechi, cu prispe înguste și spalieri sau bolți cu viță de vie hibridă. Un localnic ne oferă amabil informații după care revenim suind Dealul Lunci până la drum după care coborâm lejer la Casa memorială Ion Șugariu. E ora 12,40 și au trecut aproape 3 ore de la debutul turei.
Coborâm pe str. 81, de fapt un îngust și afund șleau abrupt și bolovănos de car de pe taluzurile căruia tocmai au fost defrișate vechile garduri vii de carpeni, urmând probabil modernizarea uliței. La ora 12,55 poposim la indicatorul Strada 81 de pe malul stâng al vaii Băița, aproape de Podul Dealul Mare.
Stația de autobuz Ion Șiugariu e la nici 30 m stânga, pe malul văii Băița. Puțin mai jos, la gura str. 79, atrage atenția o troiță iar la picioarele lui Iisus imboldul “nu înjura”. E pentru prima oară când remarc așa ceva la o troiță.
La 13,10 h suntem îmbarcați și foarte curios priviți de către numeroșii călători îmbrăcați în straie sărbătorești iar după 20 minute suntem ajunși în Baia Mare, visând cu ochii deschiși la cea de-a doua tură a lui 2014.