Munții Maramureșului: Din Crasna via Paltinu pe Muntele lui Șerban și Pop Ivan

Ruta 33 din 05 iulie 2014 cu Jancsi Moldovan (a împlinit 78 ani pe 3 iulie), M. & D. Mariș & eu

După turele din Parcul Natural Munții Maramureșului: Farcău – Lacul Vinderel – Mihailecu – Stânișoara – Smereka, Parcul Național Munții Rodnei: Șaua Știol – Picioru Oncului – Gărgălău și Zănoaga Iezerului – Piatra Albă – Corhele Pietrosului – Pietrosu Rodnei, urmate de Parcul Natural Munții Maramureșului: Cearcănu – Podu Cearcănului – valea Cercănel a venit, iată, vremea abordării Muntelui lui Șerban și Pop Ivan, toate traseele constituind premiere pentru o parte din colegi și variante de recidive pentru Jancsi și mine, asta nescăzând cu nimic interesul pentru ele și nici bucuria de-a revedea dragi locuri, admirate în varii anotimpuri, cu mereu altfel de robe botanice spectaculoase.

Ne trezim înainte de 4. Sunt 13 grade C în Baia Mare dar se anunță 28 peste zi. Plecăm spre Crasna la ora 5. Răsăritul feeric al soarelui deasupra Munților Maramureșului, în speță al Muntelui lui Șerban și Pop Ivan, îl admirăm imediat după ce trecem prin Pasul Gutâi, având în dreapta, în umbră, Secătura și Creasta Cocoșului. Oprim în culmea Dealului Hera, pentru a imortaliza alb-lăptoasele neguri ce obturează ca o mare orizontul spre Leordina – Petrova – Bistra, lăsând vederii creștetele Polonincăi, Muntelui lui Șerban – Pop Ivan, Paltinu, Tomnatic și Grebăn, mai la dreapta le Pietrosul Rodnei și apoi a Țibleșului.

Din Petrova facem stânga, trecem pe lângă o zonă lacustră, habitat al avifaunei variate, traversăm râul Vișeu și continuăm prin Crasna și-n continuare în amontele văii omonime. Oprim la staulele de vite din lunca bolovănoasă a văii, cu căsoaie de vărat, aproape de Paltinu, cu o primă belvedere spre Muntele lui Șerban și cu Poloninca la stânga.

Parcăm și ne echipăm cu rucsaci ușori de tură și bețe de trekking iar la ora 8 debutează suișului lung și solicitant, de 7 ore, pe Culmea Muntelui lui Șerban spre vârful Pop Ivan. Minunate sunt perspectivele în amontele văii Tomnatec – pe traseul marcat cu triunghi roșu spre Poiana narciselor Tomnatic – Săhleanu dar și spre Paltinu, obâșia văii Crasna, către stână, turmele de oi și vite ieșind din staule, mergând spre pășune, cu cete de câini ciobănești vigilenți dar și un simpatic măgăruș dormitând, precum parlamentarii, în picioare, sub mângâierea tandră a soarelui. Pe când suim prin pășune spre liziera făgetului (de circa 30 de ani) soarele începe a să ardă nemilos, motiv pentru care căutăm umbra din dreapta. Sărăcăcioasă flora, rare florile, comparativ cu exuberanța admirată cu o săptămână în urmă suind din Borșa Fântâna spre Preluca Mărului – Gruiul Lung – Cearcănu și-apoi coborând peste Podu Cearcănului și pe valea Cercănel. Cimbrișor, margarete, insule cu pedicuță, fluturi, eterate, îmbătătoare miresme emanate de temperatura crescândă și binefăcătoarea adiere a brizei. Apoi umbra codrului, poteca-șleau de car cu iuți miresme histrionice, de turme, mai ales de țapi, dar și de cai.

Întâlnim doi ucrainieni din Crasna coborând cu Blondu și Blonduța, doi metiși semigrei, pe samar, parte din calabalâcul stânei de pe Muntele Șerban. Motivul? Pajiștea a-mbătrânit, nu e defel lactogenă, urmând a fi valorificată de sterpe și miei și o ciurdă de vițele și tăurași. Oile cu lapte și caprele coboară pentru 2-3 săptămâni pe valea Cransei, la o pășune crudă, suculentă, capabilă să le asigure realizarea obligației de 10 kg caș/proprietar.

Nikonul D 5100, fidel, excelent până acum, îmi dă erori și refuză funcționarea. Adrenalina-mi suie vertiginos la gândul că voi rata frumusețile alpine ale traseului.

Continuăm suișul, ajungem la izvorul cu ciurgău unde ne completăm rezervele de apă, bem pe săturate apoi continuăm spre liziera superioară marcată cu fagi colosali – unul imens frânt, prăbușit în pajiștea în care apar bolovani și stâncării sporadice. Nu mai avem umbră de-acum până după-amiază după ora 17, circulăm în plin soare, cu arare rafale de briză răcoritoare. Polonica și Claia par foarte aproape dar… suim din greu, ocolind căsoaiele stânei de pe Muntele lui Șerban peste stâncăriile din stânga. Stâna pare pustie dar un cioban cu un prunc pasc turma de oi sterpe sub Claia. Lângă un valău cu aducțiune de apă de izvor pulsândă e un frumos tăuraș brez, cu fruntea jumătate neagră, cealaltă albă. Se ia după noi, mugind plictisit. Câțiva murgi și roibi caută umbra celei de-a doua căsoaie. Pe culme pasc, privindu-ne nătâng-curioși, vieți și vițele de 6-12-18 luni, metiși de Brună de Maramureș. Spre stânga-n sus se desprinde o potecă spre obârșia unui pârâu, locul unde campasem cu cortul odinioară, înaintea unei spectaculoase furtuni după care, în lumina lunii, am ascultat tânguitorul cânt al tulnicelor dinspre stâna de pe Poloninca.

Nikonul pare kaput iar eu ma simt olog, frustrat. Colegii îmi oferă amaili un Canon compact – trag cadre cu el, îndoindu-mă teribil de ceea ce ar putea ieși, în primul rând necunoscând defel scula. Parcă-n bătaie de joc panoramele sunt din ce în ce mai grozave ca și subiectele foto zoo-pastorale. Asta e!

Suim mereu, pe poteca lutos-pietroasă ce taie pajiștea dominată de graminee, florile, înafară de cimbrișor, ienuperi, apoi jnepeni, fiind rare. Ciobanul ne spune, ca și cei ce coborâseră cu samarele pe cai, că în zonă bântuie lupii și mistreții dar nu au văzut nicio urmă de urs. Înafară de brumărițe de munte, fâse, gaițe, corbi și vinderei ioc faună alpină deși unii inventariază an de ani impresionante efective din varii specii.

După 4 ceasuri ocolim prin dreapta Claia. Înainte și la stânga se desfășoară Muntele lui Șerban, creasta sinuos-spectaculoasă și înșelătoare, nevăzându-se aproape de niciunde în plenara-i desfășurare și măreție, spre E versanții abrupți, de un incredibil tonic verde, coborând, printre picioare stâncoase, cu o veritabilă alură făgărășană, spre flancul drept al văii Crasna (străbătută în urmă cu câțiva ani spre amonte, zona cheilor și cascadele spectaculoase, înalte de 5-8 m, trecând printr-un depozit gros de nea tasată multianual, cu alură de ghețar), spre N-NE amfiteatrul verde-tonic-vast al Muntelui lui Șerban continuă cu Muntele Pop Ivan, mai departe, spre dreapta, Culmea Pop Ivan coboară spre Șaua Platinu apoi Culmea Plaiului. Peste Șaua Paltinu, provocatoare, vârfurile Farcău și Mihailecu iar la dreapta acestuia Bardăul, rotunjit-aplatizat.

Încerc Nikonul și… acum funcționează dar între timp mi s-a dus elanul și încrederea. Trag foarte rezervat cadre. Din (ne)fericire în afară de campanule alpine, scunde, păroase, câteva Saxifraga paniculata înviorând stâncăriile Clăii, covoare de Melampirum sp. cu flori galben-portocalii, merișor înflorit, rare, stelar-liliachii, flori de Scorzonera sp. și vreo rudă de-a mușețelului nu prea sunt multe de văzut. Decid să suim la stânga, peste pragurile stâncoase, spre șaua Clăii – vârful lui Șerban pentru a recupera niste cadre foto ratate. Departe se văd Leordina, Petrova, Dragomirești, Ieud, puțin din Botiza și Poienile Izei, mai aproape Crasna și, la NV de Poloninca, o localitate ucraineană, cu cariere deasupra.

Atingem frontiera la Bf 359 și, de-acolo-n acolo, facem lungul, incredibil de sinuosul, parcurs al Muntelui lui Șerban de-a lungul frontierei. La un moment dat depășim fractura stâncoasă Strunga. Aici, în dreapta -E- coboară paralele picioare stâncoase impresionante, cu poteci pastorale incredibil de ingenios strecurate printre acele prăpăstii. De data asta nu mai există stâna dedesubt, de pe la obârșia văii Criva dar s-a pășunat în zonă. Treptat vedem derularea culmii – potecii – frontierei, arar stâlpii bornelor (întregi, vopsiți, îngrijiți și cu stemă galvanizată cei ucrainieni, frânți, dărâmați, încovoiați cei românești) apar din jnepenișul atotcuprinzător, uneori îi remarcăm abia aflându-ne lângă ei. Soarele arde nemilos iar jnepenișul ne agresează obrajii, brațele. Ieșim din jnepeniș la baza SV a amfiteatrului Pop Ivan, admirăm un altfel de verde crud ireal de tonic-saturat datorat exuberantelor graminee, în potecă, mai ales pe sub tufele de ienuperi debordând de fructe aromate, necoapte, apare găinațul găinușelor de munte și apoi, succesiv, alergarea precipitată ori zborul razant a două femele spre Ucraina. Dejecțiile sunt foarte frecvente în această zonă Bf 363-364, dovadă că turiștii/polițiștii de frontieră și traficanții clandestini circulă rar pe-acolo.

Cu greu, din pricina oboselii treptat acumulate și a căldurii, după 7 ceasuri ajungem la panoul info turistic ceh – profesionist, estetic, excelent și apoi pe vârful Pop Ivan, cu flamură ucraineană deși el e situat româno-ucrainean. Panoramele impresionante-s cele nordice, spre continuarea frontierei, spre vârful Hoverla dar și spre Farcău – Mihailec – Bardău – Munții Rodnei – Țibleș – Gutâi.

Coborâm pe bada roșie cehă, pe lângă borna ucraineană de frontieră (fără număr și stemă) admirăm clopoțeii, întârziatul rododendron din căldările nordice ucrainiene ele lui Pop Ivan și-n prima șa, după 7 ore și 30 de minute de la plecare, la 15,30, facem popasul de prânz. Cu toate că fiecare a avut destulă apă, suc, cafea, banane… musli cu fructe, stafide, căldura, oboseala și setea fac ca mâncatul merindei să fie anevoios la-nceput. Stăm 30 minunte, timp în care le arat ortacilor lungul passing oblic descendet pe care-l avem de făcut peste versanții gros acoperiți de graminee, ienuperi, cu ascunse diabolic grohote ce pot într-o clipă produce o entorsă ori luxație, realmente fatală aici. Apoi plecăm, nu înainte de-a scruta spre E custura spectaculoasă, de munte serios, făgărășan, a Culmii Pop Ivan și spre SV-V Muntele lui Șerban pe care, treptat, umbrele după-amiezii își fac apariția valorând, generând contraste și volume.

Începe calvarul coborârii spre, multă vreme nevăzuta, căsoaia stânei. Jancsi și eu știm ce avem de pătimit până acolo și, îndeosebi, de-acolo-n jos până la accidentatul talveg al văii Frumușeaua. Spre stânga, peste obârșia văii Pop Ivan, se vede, din ce în ce mai ca-n palmă, stâna de pe versantul V al Culmii Plaiului iar la dreapta, peste obârșia văii Criva, fuioarele pâraielor și vâlcelelor abrupte separând stâncăriile estice ale Muntelui lui Șerban.

După un ceas de la popas dăm pe culmea descendentă, cu potecă bolovănoasă-n serpentine, către căsoaia stânei. Orbitoare-s bucățile de tablă galvanizată smulse de pe dranița acoperișului și azvârlite spre NV de furtună. Pustietate. Sper doar să-mi amintesc debutul potecii abrupt-descendente de-aici pe piciorul stâncos-împădurit cu fag, molid, mai jos și cu rari brazi. Memoria vizuală, și nu numai, nu mă trădează și pe liziera SV, printre cleanțuri șistos-cristaline, dau de poteca șerpuindă, de mult neumblată, acoperită cu frunziș uscat, vreascuri, flancată de oițe verzi-albăstrii tinere, mai multe bătrâne și viermănoase. Trecem printr-un afiniș debordând de delicioase fructe dar… e riscant să-ți bagi degetele în habitatul viperelor și,oricum, s-a făcut foarte târziu. Pe alocuri serpentinele potecii nu se mai văd dar rețin că trebuie să coborâm fidel pe picior, spre custura accidentată până acolo unde aceasta prezintă un perete vertical iar continuarea pe culme e impracticabilă. Tatonez și, după un amplu zigzag, dau de continuarea potecii și ieșirea pe malul drept al abia născutei văi Frumușeaua.

Oboseala, durerile articulare, suprasolicitarea genunchilor, pasajele mai cu cântec, obligă la prudență maximă colegii. Îi aștept la vale, căutând un izvor, descoperindu-l curând la stânga văii. Tocmai epuizaserăm proviziile de apă. De aici încolo valea ne încântă cu șuvoaiele, repezișurile, pragurile, marmitele sale dar și cu impresionante blocaje natural realizate de câte-un colosal fag doborât de bătrânețe și vijelii. Urmează șicanele traversărilor prin vad, alteori peste incert-instabilele punți pastorale, vederea gurii văii Criva și răscolirea de către mine a unor extraordinare, unice, amintiri, vederea unei cascade șiroind în draperie, precum celebra de pe cursul văii Beușnița – Cheile Nerei, aici pe șisturi cristaline (acolo pe depuneri de travertin drapate gros cu mușchi), trecerea pe lângă carierele de gnaise din care fusese prelevată piatra la amenajarea drumului auto-forestier de pe valea Frumușeaua, integral spălat de viituri până aproape de Paltinu.

12 ore. Gata. Sau aproape gata de fapt doarece mai avem de mers circa 300 m până la mașină, admirând spre SV-V cerul extraordinar, treptat, invadat de hoardele pitoreștilor nori. 22 km tălpuiți. Tălpi parcă arzânde. Ori violent șfichiuite de cârcei. Ne schimbăm tricourile, plasăm bagajele, ne îmbarcăm și plecăm, în jos, pe Crasna. Admirăm din mers mioarele ieșite la păscutul de porneală, caii semigrei, localnicii la strânsul fânului, rațele sălbatice de pe balta Petrovei, mai apoi, retrospectiv N, Muntele lui Șerban și Pop Ivan, Țibleșul suind Dealul Hera. Peste tot nunți, nuntași, iminent apus de soare, câteva, răzlețe, picături de ploaie și-apoi, în buricu Sighetului, binemeritata înghețată pe băț. Alte nunți pe Valea Marei, valsul pe buclele-n ac de păr ale Gutâiului, coborârea spre Baia Sprie – Baia Mare în plină noapte.

Ora 23, mă despărțesc de o parte din colegi, apoi o iau pe Valea Borcutului. Jancsi mai are de mers până-n Satu Mare. Și o întrebare firească pentru niște incurabili turiști – oare ce traseu urmează? cel de azi fiind cel mai lung/dificil până acum din cele 33 realizate de mine deja în 2014. Om trăi și om videa, vorba maramureșeanului, sănătoși să fim (pe cât se poate).

Alte trasee si atractii turistice:

Munții Maramureșului (Crasna): Pe Muntele lui Șerban și Pop Ivan Parcul Natural Munţii Maramureşului: Pe vârful Zâmbroslava Mică și vârful Zâmbroslava Mare Parcul Natural Munţii Maramureşului: Din Repedea în Poiana Narciselor și pe vârful Tomnatec Parcul Natural Munții Maramureșului (Poienile de Sub Munte): Coșnea – Stânișoara – vârful Mihailec – Vârtopu Mare – Luhei