Pages Menu
RssFacebook
Categories Menu

Publicat de la Oct 16, 2015 în Articole noi, Drumetii | 0 comentarii

Din Valea Neagră pe vârful Breze

Din Valea Neagră pe vârful Breze

Traseul din 15 octombrie 2015 – Ziua internațională a spălatului pe mâini (după ce manânci)
Cu D. Pascu, M. Gheție, I. Pop Topo, T. Ghineț, Pongo & eu

Obiectiv: Valea Neagră, Borvizul de pe valea Trestia, Stâncile Brezei și vârful Breze (1253 m altitudine)

Localizare: Maramureș, Masivul Igniș, Valea Neagrăs

Itinerar: Baia Mare-Firiza-Valea Neagră-gura văii Trestia- 33 km

Marcaj turistic: doar în a doua parte, coborând de pe vârful Breze spre SE circa 300 m – triunghi roșu; de avut în vedere Bs V/42 la confluența Văii Negre cu valea Trestia – 796 m altitudine – în debutul traseului și Bs V/41 în zona Borvizului Trestia, respectiv H-ul silvic la NE de Stâncile Brezei până pe vârful Breze

Tip traseu: drumeție

Grad dificultate: mediu

Echipament necesar: adecvat anotimpului (neapărat bocanci, hanorac, bețe de trekking- traseul se derulează pe talvegul accidentat al văii Trestia în debut și final apoi e o zonă cu pantă foarte accentuată la urcușul spre vârful Breze pe un vâlcel dintre Stâncile Brezei

Lungime și durată: 5 ore și 30 de minute – 6 ore; circa 11-12 km (total 7-8 ore incluzând deplasarea din/în Baia Mare în sezonul fără zăpadă)

Diferență de nivel: 457 m conform hărții turistice

Recomandări: Harta turistică –Tourist Map-Karta Baia Mare-Baia Sprie-zona Apșa (Ucraina) ; Scara 1 : 50.000

Avertismente: zona Stâncile Brezei- vârful Breze - Pietrele Lucii constituie un habitat de urși, cervide, mistreți, vara și vipere comune; de făcut traseul în echipe de minim 3-4 turiști

Căi de acces: din Baia Mare pe lângă Lacul Firiza – satul Firiza , apoi în sus pe Valea Neagră, pe drumul către Stațiunea Turistică Izvoare

Mijloace de locomoție: microbuze turistice Baia Mare-Stațiunea Turistică Izvoare; autoturism personal

Sugestii de cazare: pensiuni turistice din Firiza, Stațiunea Turistică Izvoare, Baia Mare

Am făcut în urmă cu puțin timp (16 septembrie 2015) cu I. Pop Topo și Pongo – Beagle-ul meu tricolor un traseu turistic autumnal plecând din apropierea Stațiunii Turistice Izvoare, de La Cruce, spre Pietrele Brezei- vârful Breze- Pietrele Lucii dar, din pricina unor șicane medicale, am ratat tura ulterioară spre Stâncile Brezei via Valea Neagră. Ionică lansează provocarea, abordarea Stâncilor Brezei din Valea Neagră, suind pe valea Trestia și apoi pe afluentul V al acesteia, valea Surupa, lăsând aproape, spre stânga, Preluca lui Macovei și imediat după aceea o mică poieniță, de acolo suind pe un versant din ce în ce mai abrupt, grohotos pe urmă stâncos, din baza S a Stâncilor Brezei, ținta finală constituind-o vârful Breze. Rămâne doar să prindem fereastra de vreme fără precipitații și să constituim echipa.

La o zi după Sfânta Cuvioasa Paraschiva termometrul arătă 9 grade C la ora 7,30 în Baia Mare, cerul fiind plumburiu și cu trei orbite ciclopice prin care soarele-și lansează razele argintii sub forma unor feerice flashuri ca ale unui submarin). Vor fi 19 grade C după ora 15, la finalul excursiei, în Baia Mare. Întâlnirea, îmbarcarea și plecarea spre Firiza era fixată pentru ora 8,30. Ploile, nu foarte numeroase și nici abundente, par să fi reușit să refacă nivelul lacului Firiza. Din păcate se lucrează de foarte multă vreme în zona Ferneziu-Firiza-la alimentarea cu apă și rețeaua de canalizare. În consecință carosabilul e distrus și în unele zone se circulă alternativ pe o jumătate de șosea. După traversarea cartierului Firiza, suim pe Valea Neagră, lăsăm în dreapta șoselei două izvoare cu apă potabilă mereu asaltate de băimărenii amatori de apă plată gratuită (din păcate aceștia sunt incapabili să mențină curățenia în preajma izvoarelor), trecem pe lângă cele două MHC-uri inventariind nostalgici-triști fostele numeroase locuri mici de picnic și plajă de pe flancurile văii de munte, de câțiva ani deja devastate de instalarea conductei mari de apă care deservește cele două instalații hidroelectrice, în mare parte blocate cu bolovani andezitici, invadate de bălării.

Pe stânga apare drumul forestier către amontele văii Rostoșuica. Ne continuăm deplasarea pe drumul îngust flancat de pădurea tânără aflată în curs de pastelare autumnală, în dreapta jos rămâne finalul tunelului amenajat cu scopul transferării apei din viitoarea acumulare Runcu-Tătaru în Lacul Firiza. Trecem de fosta carieră mică de andezite, și imediat după aceea vedem la stânga, in passing, cascada de pe Valea Neagră. În dreptul Bs V/ 42, acolo unde valea Trestia se varsă-n malul drept geografic al Văii Negre, abandonăm asfaltul și parcăm lângă gura văii Trestia.

S-a facut ora 9,30 și de aici ne luăm rucsacii de tură, bețele de trekking și admirând numeroase exemplare fotogenice de Amanita muscaria desprinse parcă din cărțile de povești, frunzele de plop tremurător diamantate de picăturile ploii nocturne și grosul covor galben-auriu de flori de paltin și fag, urmărim înspre amonte valea Trestia pe potecă, mai apoi vechiul drum tehnologic de acces spre zonele de prospectare geologică (miniere și cu sondeze). Urmează pasajul prudent direct prin talvegul accidentat, remarcând vestigiile unei foste aducțiuni tehnologice de apă prin tuburi largi de azbociment dislocate de torente și viituri. Mai apoi o fundație prăbușită. Ieșim din albie și parcurgem o vreme poteca ce ne va conduce la vechea platformă a sondei geologice pentru prospectări prin ștuțul căreia ieșise la lumină decenii la rând un borviz cristalin, carbogazos-acidulat, extrem de apreciat de firizeni și băimăreni. Nu poți rata borvizul, care nu mai iese prin ștuțul sondei ci bolborosește în balta restrânsă de la baza soclului de beton, deoarece la apropierea de acesta valea Trestia e teribil poluată cu tot felul de PET-uri. Aici facem un scurt popas după care Ionică propune să suim la Stâncile Brezei urmărind firul NV (principal) al văii Trestia (la retur urmând să coborâm pe cel secundar din dreapta sau pe o culme împădurită.

Urmărim valea spre obârșii, uneori ieșim pe malurile abrupte frecvent blocate cu doborâturi de vânt umede, deosebit de alunecoase. Primul hrib -Boletus edulis- apare la poalele trunchiului putred al unui mesteacăn, al doilea, îngemănat, la traversarea unui vâlcel. Îi culegem deși scopul nostru nu este de a ciupercări. Apar curând și primele ghebe pistruiate, de fag dar. În general, nu se poate vorbi de o abundență de ciuperci în acest an în Maramureș, seceta lungă și arșița verii fiind de vină. Ajungem într-un luminiș cu doborâturi de vânt după care abandonăm valea, ieșim la stânga într-un drum de TAF pe care îl urmărim vreo 200-300 m spre S, până pe un platou unde molizii se intercalează cu fagii maturi. Aici, privind spre S-SV printre arbori, apare Preluca lui Macovei însorită iar la N de ea una mai mică.
De acum înainte vom sui prin pădure pe direcția N, pe un versant larg, vremelnic dominat de molizi maturi. Aici apar alți hribi, unii bătrâni și ciuguliți de scarabei și limacși dar și aflorimentele andezitice, grohotele. Panta se accentuează repejor iar printre fagii mari și scunzii molizi tineri și denși începem să întrevedem Stâncile Brezei care formează un pitoresc lanț întrerupt uneori de vâlcele seci cu săritori, orientat pe aliniamentul E-V aproximativ și lung de circa 250-300 m, posibil chiar mai mult. Trebuie să ajungem printre stânci pe culme iar în acest scop exploatăm culoarul unui vâlcel accesibil și o potecă a sălbăticiunilor. Dacă stâncăriile andezitice sur-argintii dinspre V nu depășesc probabil 15-25-35 m înălțime, cele din capătul V deasupra cărora, în vreo trei locuri de grandioasă belvedere, ajungem după 2 ore de la startul excursiei, depășesc cu siguranță 80-100 m înălțime. Soarele dispare iar cerul e cenușiu-întunecat, cu toate acestea vasta panoramă deschisă de pe Stâncile Brezei spre NE-E-S-SV ne lăsară să vedem platoul vulcanic Gutâi, Stațiunea Turistică Izvoare cu Poiana Soarelui și bisericuța alb-argintie, vârful Mogoșa și vârful Igniș apoi versanții N-NV, împăduriți-văluriți, ai acestuia coborând către Valea Neagră. Sosesc rafalele reci și umede de vânt iar dinspre valea Sturului ajung până la noi strașnicile bubuieli ale dinamitării rocilor vulcanice din Cariera Stur. Aici, pe culme, prin frunzișul de fag, cetina de molid și scunzii afini apăr alți hribi frumoși, bej maronii, alții mai negricioși dar cu pulpa albă, cărnoasă. Ieșim într-o vastă defrișare din partea V a vârfului Breze în care apărură câteva mici colonii de ghebe. O ținem în sus și spre dreapta (NE) prin pădurea de molizi cu doborâturi, și ieșim după 2 ore și 30 de minute de la debut la H-ul silvic roșu. Aici ajunge venind dinspre E – de La Cruce – vechea potecă turistică invadată de lăstăriș de fag, marcată demult cu triunghi roșu-greu vizibil.

Facem un mic popas. Ne aflăm într-o zonă acaparată de mănunchiurile de fagi maturi îngemănați cu un gros covor de târsă verde-uscată la poale, H-ul silvic roșu conducând spre Pietrele Brezei și către vârful Breze. Spre N făgetul continuă cu plantația destul de tânără ne însoțesc până pe vârful Brezei atins la 3 ore de la start. Nimic nu mai amintește acolo de baliza topo ca un observator de lemn. De fapt balizele topo-observator, extrem de frecvente și utile în orientare prin anii 1955-1965, putreziseră și se prăbușiseră de-a lungul deceniilor deoarece nimeni nu le mai reparase ori înnoise. Asezați pe aflorimentul andezitic restrâns al vârfului Breze, înconjurați de fagi și tineri molizi, cu picioarele afundate în grosul covor de târsă, facem popasul pentru masă.

După vreo jumătate de ceas coborâm lejer spre Pietrele Brezei și fagii gemeni de unde o cotim la stânga, continuând circa 300-400 m pe triunghiul roșu și poteca turistică aflată pe curbă de nivel, abia deslușibilă, situâdu-ne astfel la poalele S ale vârfului Breze. Într-o zonă cu grohote, la stânga sus, apar printre arbori un solitar turn stâncos fotogenic înalt de vreo 8 m dar dificil accesibil. Ajungem în zona cu poteca degajată de lăstărișul de fag, o abandonăm și ne orientăm la dreapta în jos spre debutul unei culmi, urmărind-o spre S prin codru, ciupercărind. La un moment dat la dreapta se conturează obârșia firului mai modest, SE, al văii Trestia. Nu coborâm imediat în firul văii ci continuăm pe culme până aceasta se avântă în urcuș susținut spre un mamelon împădurit. Acolo, pe lângă valea din dreapta, sinuoasă și foarte bine conturată, apare una mai modestă în stânga culmii, strașnic blocată cu doborâturi de vânt. Ionică și Tavi suie din șa pe mamelon și apoi țin culmea spre S, coborând în valea Trestia aproape de vărsarea sa în Valea Neagră. Dinu P., Mișu, Pongo & eu coborâm spre Borvizul Trestia pe valea din dreapta, cu zone abrupte și accidentate, mici repezișuri și albia grohotoasă, dăm peste platforma spălată de torente a unei bocșerii pentru mangal apoi de vreo două mici halde de steril provenind cu siguranță de la galerii miniere de prospectare geologică.

De la borviz în jos o ținem lejer pe potecă, o vreme pe vechiul drum și la final prin albia cu bolovani umezi, alunecoși. După aproape 6 ore de la debut ne îmbarcăm și plecăm spre Firiza-Baia Mare, încântați de traseul frumos parcurs într-o prietenoasă zi de toamnă.

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Pin It on Pinterest

Share This