Munții Igniș: Ignișul de la N spre V
Traseu: Valea Neagră - Stațiunea Turistică Izvoare – Poiana Soarelui – vârful Igniș
Obiectiv: Firiza, Valea Neagră, Stațiunea Turistică Izvoare – Poiana Soarelui – vârful Igniș parcurs de la N spre SE-V, căutarea peșterii din blocurile andezitice semnalată de către Pandi Tomi şi Traian Minghiraş – speolog la Clubul Montana din Baia Mare – de pe Igniş S
Localizare: Maramureș, Munții Igniș
Itinerar: Baia Mare – Firiza – Poiana Soarelui – Izvoare – circa 35 km
Marcaj turistic: parțial – triunghi roșu
Tip traseu: drumeție alpină
Grad dificultate: mediu
Echipament necesar: adecvat anotimpului
Lungime și durată: 7-8 ore incluzând deplasarea auto în/din Poiana Soarelui-Izvoare; drumeția turistică în circuit alpin se face în circa 5-6 ore parcurgând aproximativ 12 km
Diferență de nivel: circa 400-450 m
Recomandări: harta zona turistică Baia Sprie-Șișești-Baia Mare vest din seria Gutinul turistic 2005
Avertismente: stâne cu câini ciobănești; habitat de urși și vipere comune și melanice
Căi de acces: din Baia Mare prin Firiza-Valea Neagră sau suind din Maramureșul Istoric pe DN 18 virând la dreapta cu circa 4-5 km înainte de Pasul Gutâi – 11 km pe drum auto forestier până în Poiana Soarelui-Izvoare
Mijloace de locomoție: microbuze Baia Mare – Stațiunea Turistică Izvoare; autoturism personal
Sugestii de cazare: pensiuni, cabane și hoteluri din Poiana Soarelui-Izvoare; cort.
Descriere traseu:
Plecăm din Baia Mare și oprim lângă lacul de acumulare Firiza în dreptul Popasului Căprioara. Departe şi-n dreapta barajului se profilează vârful Hija. Continuăm deplasarea prin Firiza, oprind pentru a admira casele tradiționale ca de poveşti, cu prispa susţinută de stâlpi de stejar vopsiţi şi pereţii spoiți cu motive florale pe un fond albastru ultramarin, alteori galben-portocaliu. Deviem apoi la dreapta, în amontele Văii Negre. Merită să opriți în dreptul fostei mici cariere de andezite pentru a admira cascada cu şuvoaiele de apă despletite ale Văii Negre.
Continuăm spre Poiana Soarelui-Staţiunea Turistică Izvoare. Aici ne luăm rucsacii uşori, beţele de trekking şi pornim spre vârful Igniş. Curând zona umedă – Turbăria Vlăşinescu – rămâne la stânga iar peste culmea împădurită apare platoul vulcanic Gutâi, dimineața devreme aflat în umbră. Ne deplasăm multă vreme pe drumul auto-forestier care acompaniază înspre amonte valea Vlăşinescu, ieşind deasupra stânei tradiţionale Moroşenescu aflată puţin la N de Vârful lui Ilie (1198 m). Se poate abandona drumul forestier suind în dreapta pe un drum de TAF şi de-acolo la poteca cu marcaj turistic vechi bandă albastră, mai recent triunghi roşu, ce leagă Groapele Chiuzbăii trecând pe la Biserica lui Spiridon şi vârful Ciontolan-Arşiţa, de Staţiunea Izvoare – zona La Cruce.
Ne apropiem de Stâna Moroşenescu după care ieșim pe liziera făgetului. În dreapta (N) apar treptat bolvanii şi megaliţii andezitici sur-argintii pluristratificaţi, unii dintre ei monumentali, iar pe micul vârf cu o citadelă andezitică, refugiul alpin în stare bună. Calcea calului-Caltha palustris şi stirigoaiele-Veratrum album acapareaza primăvara izvoarele ivite din grohote pentru a da naştere pâraielor ce afluiesc apoi în valea Vlăşinescu. Făgetul matur e binișor rărit în preajma Stânei Moroşenescu. Trecem pe la megaliţi, fieful urşilor atraşi în sezonul pastoral de prezenta turmelor de oi şi capre (aici pe doi fagi apare triunghiul roşu turistic ce duce spre Staţiunea Izvoare iar spre S în Groapele Chiuzbăii), apoi pe la refugiul alpin protejat spre N de meterezele stâncoase nu mai înalte de 4-7 m, spectaculoase. În pajişte se ivesc primăvara degetăruţi (Soldanella hungarica). De pe citadela de piatră din dosul refugiului, privind spre V, pe la Bourişte şi ruginăturile care adăpostiseră instalaţiile teleski-ului, vedem releele de pe vârful Igniş (1307 m).
După un scurt popas o tăiem direct prin pajiştea punctată de andezitele golaşe ori drapate cu tufe verzi-sângerii de afin şi merişoare, spre liziera sudică a platoului alpin (acolo e-n construcție o cabană privată deși Ignișul e declarat Sit Natura 2000), intersectând drumul pietruit ce face legătura cu releele de pe vârf. Imediat sub noi şi în dreapta apare spinarea ascuţită a vârfului Arșița (Ciontolanului) iar dincolo de ea culoarul văii Plopilor şi apoi a văii Jidovoaia, mai spre SV culoarul împăduritei văi Limpedea. Deocamdată casele din Chiuzbaia şi Groape de-abia se văd în schimb putem admira turnurile argintii ale bisericii din Chiuzbaia, vârful Chiuzu, Poca, Măgura, Blidarului, Dealul Roşu şi Dealul Bulat. Sub noi, câţiva molizi maturi intercalaţi făgetului marchează debutul potecii care acompaniază pe la poale, de la E la V, abruptul sudic stâncos al Ignişului pe care izvoarele modeste de pe platou realizează diafane cascade (5-6 la număr, splendide în final de iarnă când par nişte şiraguri de perle şi diamante decorând stâncăriile vulcanice). Acea potecă e marcată non turistic cu pătrat albastru şi conduce spre poteca traseului Groape-Izvorul Neamţului-vârful Igniş marcată cu punct albastru, după care continuă pe curbă de nivel spre Rezervaţia geologică Lespezi, ajungând în poieniţa de la baza Culmii Comorilor.
Ne deplasăm de la E spre V pe liziera sudică a platoului alpin Igniş urmărind vechi poteci pastorale invadate de părul porcului (Nardus stricta), rare tufe de ienupăr iar primăvara devreme degetăruţi, călugări (cocoşei sau măsaua ciutei), portocalii inflorescenţe de drob (Cytisus sp.). Traversăm succesiv cursurile câtorva izvoare şi pârâiaşe cu apă cristalină, unul cu tradiţional valău pentru adăpare scobit în trunchiul unui molid. Vara trebuie să fim foarte atenți pe Igniș la posibila ivire a viperelor. Frecvente sunt şopârlele cu flancurile verzi (Lacerta agilis).
Un abrupt stâncos alungit de la N spre S, fracţionat pe alocuri, ce pare un zid medieval, ne aţine calea-poate fi traversat cu prudență pe o îngustă brână. Imediat după aceea Baia Mare şi apendicele său, cartierul Ferneziu, apar spre SV, la S Chiuzbaia şi cătunul Groape iar aproape, dar spre V, îşi fac apariţia etajate plăcinte andezitice, unele ca nişte turnuri. Trecem pe deasupra lor apropiindu-ne de Sfinxul wagnerian de origine vulcanică al Chiuzbăii. Sub el, stâncăriile capătă amploare iar vâlcelele şi săritorile devin inaccesibile, cel puţin aparent.
În dreapta şi-n sus, tot mai aproape, e vârful Igniş dominat de albul bulb imens al releului meteo amplasat după 1990. Treptat apare şi creştetul piramidal, etajat, al Pietrei Dracului, Ciontolanul rămânând în urmă şi la stânga. Apar apoi Şatra Pintii, Ţibleşul, Mogoşa şi platoul vulcanic Gutâi. Acolo unde departe, sub noi, lângă un pâlc de molizi, se vede refugiul Clubului de Speologie Montana din Baia Mare din zona Rezervaţiei Fosiliere, adică de fostul observator cinegetic/pândar pentru urşi, coborâm din poteca lizierei spre baza turnurilor, citadelelor şi a contraforţilor andezitici impresionanţi, pentru a vizita grota cartată de Toni Minghiraș (aceasta însumând 32 m galerii dezvoltate în diaclazele rezultate post tectonizare intensă). În acest scop se coboară circa 150-200 m pe versanţii stâncoşi, înierbaţi, cu brâne şi blocaţi cu doborâturi de vânt. Facem un scurt popas după care suim la poteca ce trece pe lângă Turbanul turcului, continuând de-acolo în dreapta şi-n sus spre vârful Igniş sau la stânga în jos spre Izvorul Neamţului şi apoi pe marcajul turistic punct albastru, în Groape, Cariera Tăul Roşu, Cariera Limpedea, Ferneziu.
De pe vârful Igniș coborâm la spectaculoasele stâncării ale Ignişului Vest si avem panorame spre Ferneziu-Baia Mare, vârful Hijuţ-Hija-Strâmba-Pleştioara, Ostra, Tocastru şi mai departe, Bagneu, Frăsineasa, Ţiganu, Pietroasa, poienile Romanelor, Pleştioarei, Şeituri-Urzicii-Jolob… De pe Igniș Vest se vede dosul Turnului lui Pintea şi Ticlăzăul (fierul de călcat din limba maghiară) de la capătul traseului ce suie pe sub barajul Berdu în amontele văii Şlipului şi apoi pe Culmea Comorilor, ieșind pe vârful Igniş. Ne întoarcem pe vârful Igniş și continuăm spre E pe drumul alpin pietruit ce coboară spre Moroşenescu-Igniş Est-Staţiunea Turistică Izvoare iar de-acolo, ne îmbarcăm spre Baia Mare.
Conform geologulului Geza Konicska masivul Igniș are o istorie zbuciumata. In creastă aflorează curgeri de lave de andezite cu hornblendă. Acestea repauzează pe curgeri de andezite bazaltoide (în Rezervaţia Lespezi). La rândul lor acestea stau pe lave ale andezitelor piroxenice sub care sunt stive groase de 100-150 m de andezite piroxenice-cuarţifere deja afectate de hidrometamorfism si care se pot vedea peste tot în jurul Ignişului: Valea Neagră la confluenţa cu Firiza, Valea Băii (unde sunt galerii şi foraje în care s-au prospectat mineralizaţii aurifere), SE Ignis etc. Aceste depozite stau pe piroclastite de toate felurile, ce au grosimi de zeci de metri şi care au în bază tufuri fine (ignimbrite). Urmează sub ele un sedimentar Panonian-Sarmatian şi în bază de tot, e flişul Paleogen. Şi probabil pentru ca geologia Ignişului să fie şi mai complicată, toate depozitele amintite sunt străpunse de dyke-uri, apofize andezit-microdioritice, neck-uri (fostele coşuri ale vulcanilor, vezi Măgura Chiuzbăii, Poca etc). Așadar în vârf se pot vedea andezite cu hornblendă şi piroxeni care stau pe andezite bazaltoide ce se văd în Rezervaţia geologică Lespezi. În completare același reputat geolog băimărean Geza Konicska (care a făcut prospecțiuni geologice și în America de Sud) afirmă că pe lângă toate acestea mai este şi o tectonică foarte complicată deoarece masivul Igniș s-a ridicat pe fracturi-falii regionale si locale.
