De pe Valea Marei, pe Valea Izei și Valea Cosăului
Traseul din 8 august 2015 cu D. Pascu & eu
Obiectiv: Maramureșul voievodal în luna august, Valea Izei, zona Nănești-Bârsana-Budești; arhitectura tradițională; meșteri populari; biserici monumente istorice; Mănăstirea Sfinții 12 Apostoli din Bârsana; obiceiuri rurale de vară
Localizare: Maramureș-Valea Izei-comuna Bârsana și Valea Cosăului – comuna Budești
Itinerar: Baia Mare-Pasul Gutți-Valea Marei-Vadu Izei-Nănești-Bârsana-Văleni-Valea Cosăului-Budești-Cavnic-Baia Mare – circa 170 km
Marcaj turistic: -
Tip traseu: autoturistic; etnocultural
Grad dificultate: -
Echipament necesar: lejer, estival
Lungime și durată: pentru întreg circuitul și obiectivele de avut în vedere aproximativ 10-12 ore
Diferență de nivel: -
Recomandări: nu există o hartă autoturistică pentru întreaga zonă vizată însă pot fi consultate pe traseu panourile informative mari, cu hărți de pe circuitul propus
Avertismente: DJ 184, pe tronsonul Budești – Cavnic – Baia Sprie prezintă zone aflate în curs de reabilitare, cu circulație semaforizată/pe un singur fir; mare parte din șoseaua spre Bârsana, recent asfaltată, prezintă un carosabil excelent; pe DN 18 Gutâi au fost demarate lucrările de reabilitare – zone șantieristice, fără probleme de blocaj/restricții rutiere dar asfaltul cam găunos
Căi de acces: circuitul poate fi făcut prin Pasul Gutâi – DN 18 apoi DJ 186, cu retur prin Pasul Neteda – -DJ 184 sau invers
Mijloace de locomoție: autoturism personal; mountainbike; eventual pentru un grup de turiști de închiriat un microbuz
Sugestii de cazare: la pensiunile turistice de pe Valea Marei, Valea Izei, Valea Cosăului
Dacă nu chiar de sute de ori, atunci cu siguranță măcar de zeci de ori, am circulat turistic, sau în alte scopuri, prin Maramureșul Istoric, înclusiv pe un astfel de circuit și în consecință îmi imaginasem până deunăzi că aș cunoaște binișor locurile, neexistând practic șansa unor cât de mici surprize. Dar cât de mult m-am înșelat aveam să constat cu ocazia acestui circuit în care, în premieră pentru mine și colegul (cu aceeași experiență turistică) când decidem să evadăm din șablonul stereotip al Năneștiului pentru a prospecta zona Văii lui Botiș, de la poalelele Costișului și Ușoiului, apoi din cel al mult mai vestitei Bârsana, suind în Bradova, apoi din Bârsana Susani, în amontele Văii Caselor, ulterior întâlnirea cu meșterul cioplitor de porți maramureșene, troițe, lanțuri și linguri de lemn, Toader Bârsan- Bârsana nr. 451 și cea de mai târziu, de pe Valea Cosăului, cu meșterul făuritor de opinci Opriș Petru din Sârbi, să constituie cireașa de pe tort.
Sâmbătă dimineța cu doar 18 grade C la ora 6,30 în Baia Mare plec, alături de colegul de drumeții Dinu P., spre Baia Sprie-Pasul Gutâi. Facem o scurtă oprire la troița monumentală, relativ recent amplasată în dreapta șoselei. O altă foto-oprire (scurtă) lângă Păstrăvăria Alex din Mara, pentru a admira din nou cascada antropică (cu apa captată departe, din amontele râului Mara). Fiind din start focalizați pe obiective din Nănești-Bârsana nu ne mai oprim până dincolo de Vadu Izei, pe platoul care precede satul Oncești. Ne surprinde și nu prea, debitul mult redus al râului Iza la podul dinspre Nănești dar îndeosebi negurile matinale prin care începu să se contureze zona de V a Năneștiului și silueta bisericii Sfinții Arhangheli. Țăranii își adună de pe jirezi prețiosul fân de lucernă, făcând căpițe, acestea fiind pe urmă duse pe rude spre locul unde aveau să-l încarce în ștrafuri pentru a-l transporta în gospodării. Trecem pe sub o poartă de lemn care marchează întrarea în satul Nănești. În apropiere o troiță bogat ornamentată, în stil caracteristic, respectând simbolistica ancestrală. La stânga șoselei un bărbat cosește lucerna de-a treia în timp ce soția lui sparge brazdele suculente apoi se apucă să suie brazdele jilave (pălite de soare în ziua dinainte) pe clenceri, la uscat. Ne începem foto-vânătoarea de cât mai autentic, tradițional, specific, definitoriu pentru aceste locuri multiseculare, de la gospodării, case, șuri, grajduri vechi la porți, fântâni cu roată și lanț ori, mai rar, cu cumpănă, apoi cununi de ceapă și usturoi puse la uscat pe ruda țărnațului alături de ultimele șiraguri bej-gălbui de păstăi de fasole. Urmează bogat ornamentata troiță (destul de nouă) amplasată lângă drumul pietruit ce suie spre biserica de lemn cu Hramul Sfinții Arhangheli. Aici trăim un real șoc deoarece biserica de lemn fusese neinspirat (recent) tencuită și zugrăvită în alb, ferestrele mici de lemn fuseseră înlocuite cu altele noi, cu geamuri termopan, șarpanta de dranițită lăsase locul celei strident strălucitoare de tablă galvanizată, până și năsălia de lemn fusese înlocuită cu una europeană de secol XXI- de inox. Șocul nostru nu se limită însă la atât deoarece crucile tradiționale au fost înlocuite cu unele de piatră artificială, andezit, turnate sau cioplite romantic în formă de inimă etc. iar mormintele betonate fuseseră placate cu gresie sau faianță, adesea de o calitate îndoielnică, exfoliată după doar o singură iarnă. Astfel aici doar clăile de fân adunat dintre morminte, ridicate în zona estică a bisericii, mai aveau ceva demn și simplu, autentic maramureșan. Altceva ne-a făcut să nu regretăm suitul până la aceasta regretabil pângărită biserică de lemn, panorama grozavă spre lunca Izei-Oncești-Culmea Pietrei, Valea Cheii la V-SV, o alta apropiată, peste un colț S din Nănești, spre un cot al Izei, dincolo de aceasta atrăgând atenția un pitoresc afloriment stâncos și răzlețe gospodării. Cea mai frumoasă priveliște se deschide însă din țintirim spre E, cuprinzând o bună parte din Nănești. Nu eram singurii hăbăuci matinali, pe DJ 186 în Nănești au apărut deja cicloturiștii tineri, străini, și o solitară turistă care trăgea în draci cadre foto cu smartphone-ul. O singură pensiune turistică are Năneștiul dar, din fericire, nu una anostă, nici amplasată în buricul satului ci sus, la vreo 2 km, pe ulița pietruită ce urcă alert pe Valea lui Botiș și-n continuare spre poalele Dealului Costiș. O poartă monumentală nouă de stejar se deschide în fața ei iar aleea placată cu andezit conduce în curtea frumos amenajată, de la utilități pentru picnic la căruța cu jug pentru boi și câteva construcții destinate jocurilor și bucurării copiilor. Pensiunea Valea Brânzei din Nănești e administrată de un tânăr proprietar inspirat, optimist, dornic să își mulțumească oaspeții.
Coborâm în Nănești, îndreptându-ne spre Bârsana. Curând ne atrage atenția în dreapta șoselei o casă veche de lemn, cu acoperiș de draniță, în stil maramureșean. Lipitura cu lut, de etanșeizare a spațiilor dintre bârne, ne-a trimis pe loc cu gândul la casele similare din Țara Lăpușului – Libotin, Cupșeni și Costeni. În față și spre stânga strălucește orbitoare turla acoperită cu tablă a bisericii ortodoxe, zidită în centrul satului (aceasta atrage atenția de departe dacă intri în Bârsana dinspre Văleni, trecând pe la poalele Dealului Cetățuii. La stânga acesteia, pe Dealul Jbâr, apare imediat supla și avântata spre cer suliță neagră drănițită a bisericii de lemn, monument UNESCO, cu hramul Intrarea Maicii Domnului în Biserică.
Un indicator arăta spre stânga la circa 2 km Camping Bradova. Drum îngust, cu pantă mare pe alocuri, asfaltat. Hai să mergem într-acolo! Traversarăm Susani-ul pitoresc al Bârsanei și zona N-NV a Dealului Jbâr, trecem printre gospodării discret pitite-ntre livezi de pomi fructiferi apoi, pe măsură ce câștigam în altitudine, panoramele se lărgesc, de la lunca și râul Iza la piemonturile nordice ale Munților Lăpușului, Munții Țibleș, Munții Maramureșului, Munții Gutâi, mai apoi, la dreapta-n jos, spre fundul muntenesc al Văii Caselor iar la stânga, spre Nănești, Oncești, Culmea Pietrei și Munții Gutâi. Nu oprim însă, curioși fiind să aflăm unde e Campingul Bradova și, mai ales, să aflăm până unde duce asfaltul și ce scop o fi avut amenajarea acestui excelent drum (care sigur poate pune serioase probleme iarna din pricina pantei accentuate, chiar dacă este expus în cea mai mare parte spre S). Suim în volte ample, muți de bucurie și uimire, venindu-ne să ne dăm palme pentru a nu crede că doar visăm, mirându-ne că până acum nu am ajuns niciodată pe aceste plaiuri izbitor de asemănătoare celor din Bucovina. Drumul pare a se curma într-o șa marcată de o troiță și o poartă maramureșană opulentă aflată la intrarea în Campingul Bradova. Sub aceasta, spre SV, o altă poartă nouă străjuia întrarea într-o mare și prosperă gospodărie, cât o pensiune. În zona SE a șeii, la marginea unui mic cimitir umbrit de numeroși pruni apare însă anterior o bisericuță de lemn, modestă, frumoasă, cu dranița acoperișului mătuită de intemperii și decenii. Înafara căsuțelor din camping dăm peste turiști străini campați în corturi, în zona NE a Campingului Bradova, într-o fâneață paradisiac otăvită și înflorită. De acolo Bârsana și fundul Văii Caselor par a fi la picioarele turiștilor. Ne îmbarcăm și suim în continuare pe drumul îngust, asfaltat care atinge cota maximă de altitudine (probabil vreo 1000 m) vârful fiind împădurit, pe alocuri, stâncoase (roci sedimentare). Începe coborâșul spre N iar panorama NE-E spre Munții Maramureșului devine de nedescris. Apar fânețe, pășuni, mici holde cu porumb, cartofi și dovleci și o gospodărie solitară. Tot nu aflăm unde duce drumul. Ne lămurește un localnic (păstor poate) ivit miraculos de niciunde. Acesta ne spune că drumul acesta vizase conectarea Văii Izei din Bârsana, cu satul secular, celebru pentru ocnele de sare Coștiui, apropiat de Rona de Sus – Dealul Hera și Valea Vișeului.
Drumul se înfundă, noi o luăm înapoi, suim în vârf apoi oprim foarte frecvent la coborâre fiindcă nu ne mai săturam să admirăm panorama aproape circulară, descoperind masive și vârfuri pe care alteori le bătuserăm riguros cu bocancul. Soarele dogorește deja nemilos când coborâm în sat și, căutând pensiuni, porți, gospodării maramureșene autentice, o luăm prin Susani spre Valea Caselor. Din fericire aflăm de la un venetic că la circa 2 km în amonte și la stânga drumului, suie niște trepte de beton (omul nu știe să ne spună spre ce dar… suntem curioși). Până acolo ne deplasăm pe drumul îngust, pietruit, flancat de un veritabil tunel vegetal de arbori și arbuști. Un panou de lemn ne informează că vom sui la biserica de lemn cu hramul Schimbarea la Față, lângă el o troiță nouă, tipic greco-catolică. Peste vale, vizavi, un mare grup de case muntenești dispuse pe mici terase. Suim spre biserică pe treptele încinse de soarele nemilos, trecem pe lângă o altă troiță, mai veche, cu un Christ turnat în bronz. În față apare mai întâi o casă (de oaspeți ai parohiei?) nouă din lemn, o cruce-troiță nouă de stejar și biserica de lemn. Diametral opus acesteia, spre S, pe un promontoriu aflat imediat după o înșeuare lungă, cu o masă simplă de scânduri – lungă de vreo 10-12 m (la 6 august se sărbătorise hramul, Schimbarea la Față) ne atrage atenția silueta unei mici bisericuțe, aparent cel puțin multiseculară, de lemn dar lipită cu lut și spoită-n alb, cu acoperișul de draniță, de o modestie care nu impieta cu nimic asupra spiritualității desăvârșite pe care o emana (spre deosebire de imensele neo-hardughii bisericești fără stil, noimă și elementarul simț al proporții și bun gust). Nu am găsit nici un înscris care să ne lămurească asupra acestui ecumenic, mic, edificiu dar nici asupra frumoasei biserici aparent restaurată.
Ne întoarcem în Bârsana pentru a vedea biserica greco-catolică de lemn, parcăm lângă o troiță bogat ornamentată (spurcată oribil de stâlpul de beton alăturat și mățăraia scârboasă a feluritelor sârme și cabluri-lucru deranjat în numeroase situații, nu doar în Bârsana și Maramureș, unde estetica ambientală pare a nu exista). Știu locul, remarc însă lipsa porții mari de lemn care preceda casa destul de nouă, mare, cu aer parohial, cu fațada bogat ornamentată cu lemn în maniera stilistică tradițională maramureșeană. Pe trepte, așezat cu o daltă-n mână și un linguroi abia decupat din lemnul brut, alb și moale, de salcie, un meșter. Intrăm în curte, salut și-i urez spor la lucru! Privirea ageră, umbrită de clopul moroșenesc de paie, mă săgetează în timp ce, aparent țâfnos, îmi spune, de ce tăți care intră în curte îmi doresc spor la lucru și nu la odihnă și distracție? Io de lucru-s sătul până peste cap! E limpede că e șugubăț și-i arunc nu ești mneata celebrul Bârsan Toader din Bârsana, meșteru cioplitor de porți și troițe? Ba io-s ăla, îmi răspunde, da die undie mă cunoști? La stânga casei, sub o copertină de lemn, sunt adăpostite o mulțime de sculpturi de-ale meșterului, printre ele un urs uriaș, maroniu, stând în două picioare, mai încolo altul mai mic, în patru picioare, o mască grotescă, rădăcini bizar torsionate, inspiratoare pentru acest talentat sculptor popular. Dialogul curge agreabil, în stilul hâtru, ceea ce mă face să-l întreb ce mai face prietenul lui din Valea Stejarului, Godja Pătru Pupază, de asemenea un reputat sculptor de porți, troițe, mobilier rustic etc. alături de care a participat la numeroase evenimente expoziții și târguri etno-cultural-artistice din țară și din străinătate. Îmi spune că nu l-a mai văzut de mult dar e bucuros să afle că îl cunosc, și încă foarte bine, în plus că îi apreciez pe amândoi. Ne conduce în parterul casei, la mica sa expoziție de sculptură, de la obiecte artizanale la cele de uz casnic tradițional, basoreliefuri, statuete în stil naiv, obeliscuri inspirate de furca de tors și fus, linguri imense de lemn, lanțuri groase și lungi cu zalele desprinse cu talent din trunchiurile de răchită. Ne atrag atenția niște frumoase opinci de piele și un suman (aduse de săteni pentru ca el să le vândă turistilor străini) dar și sticle de jumătate de litru, pentru horincă, în care meșterul a introdus și îmbinat diferite obiecte miniaturale din gama celor de uz casnic. Apoi ne povestește de Bill Clinton, Monica Lewinsky, Muzeul Smithsonian, de invitația de-a rămâne să lucreaze în USA după ce expusese cu mult succes acolo lucrările sale. Ieșind, ne arată și explică simbolistica arcadei unei porți mici de lemn din care nu lipsește peștele. Ne spune că el e pește după zodie, adică un alunecos prin viață, născut în 29 februarie – în consecință nu are de suportat oaspeți la onomastică decât o dată la patru ani și că are 69 de ani (nu îi arată, fiind vioi, viguros și cu un moral admirabil). Îi spun că și eu sunt tot pește, din Făurar. E bucuros și ne arată un pat masiv, bogat și migălos sculptat în stejar, spunându-ne că e patul fermecat în care dacă se culcă o tânără femeie va da naștere la gemeni, apoi râde șmecherește. Aflăm că poarta mare a casei sale a fost cumpărată și duse la un muzeu, acum fiind în lucru o alta. Urmează vizitarea șoprului spațios din curtea case, dinspre casa parohială greco-catolică, locul în care se nasc marile porți de lemn și troițele dar și elemente constructiv-ornamentale din stejar destinate pentru balcoanele, mansardele și scările unor noi case și vile din sat dar și de la oraș. Îi plac mai ales turiștii australieni și americani, cei mai ahtiați după arta meșterului său dar și dintre cei mai generoși. Printre altele, ne spune că i-a vândut o ursoaică gregarului Gigi Becali, pentru palatul său.
Zăpușala după-amiezii ne torpilează și, cu greu, ne rupem de vraja captivantă a lumii simple, oneste, tranșante și deosebit de fermecătoare a lui Toader Bârsan, ne îndreptăm spre Mănăstirea Bârsana. Nimeni nu pare prea interesat, din sutele de autoturiști din țară și de peste hotare, de cochetul magazin cu produse de artizanat al mănăstirii plasat pe malul drept al râului Iza, sub poalele monahalei așezări re-ctitorită aici începând din 1991-1992. Turiștii suie prin relativ noul spațiu vast de parcare de la intrarea, dinspre Strâmtori, pentru a vizita singuri sau în grupuri, mănăstirea. Alții privesc și mult mai rar cumpără, ii, zadii vărgate, sumane, clopuri, zgărdane din mărgele, păpuși costumate maramureșean etc. de la magazinul unei apropiate pensiuni. În mod cert, Mănăstirea Sfinții 12 Apostoli Bârsana e la fel de vizitată de turiști precum Cimitirul Vesel din Săpânța. Turiștii, mii, uneori zeci de mii, vin aici la hramul mănăstirii care are loc la 30 iunie dar și în curând, la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului – în 15 august.
Am cam epuizat ceea ce ne-a interesat aici (rămânând, din nou, pentru altă dată Valea Muntelui, cu cine mai știe ce grozave surprize) și o luăm spre Văleni-Călinești, adică spre Valea Cosăului. Asfaltul recent turnat pe Dealul Văleniului e excelent iar panorama spre Gutâi, Călinești, Ocna Șugatag, oricând fascinantă) dar arșița naște evaporare, pâclă și… disconfort foto, că de cel termic ce să mai vorbim!? Ne-am mai oprit în Sârbi-nr. 143, la meșterul opincar Opriș Petru, apoi în Budești, la Primărie, Căminul Cultural și noua biserică ortodoxă (stereotip – anostă în comparație cu cele două bijuterii de lemn ale Budeștiului, biserica Sfântul Nicoară din Josani – monument UNESCO, și Sfântul Nicolae din Susani-monument istoric). Urmează să traversăm o lungă zonă în lucru, mai oprim doar la Maramureș Resort, Pensiunea Făgădău și în zona celor două stâne care flanchează DJ 184 la ieșirea S din Budești, acolo fiind recent ridicată o splendidă construcție de lemn care ar putea fi, în viitorul apropiat, un cu totul deosebit han turistic.
Temperatura urcă la 34 grade C iar dogoarea nu scade sub 32 grade C nici traversând Handalu de Sus al Cavnicului. La ora 16 ajungem în cuptorul încins al Băii Mari cu impresii maramureșene de neuitat.
