De Paște, în Breb, la Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril și la Tăurile Hoteni

Mă trezesc la 3,30. Admir printre norii tenebroși luna la ora 4 dimineața în timp ce surprind (la casa părintească) murmurul păsăretului abia trezit în crângurile și nucii din preajmă și aud cârâitul strident al cocoșilor fazani dinspre liziera gorunetului, peste Valea Borcutului. Sunt 11 grade C dimineța la 7,30 în Baia Mare. Cer variabil, treptat înseninat. Minunat verdele crud al codrilor în jurul Băii Mari și traversând un colț al fostului Fisculaș din perioada austro-ungară. Abia înfrunzesc făgeturile Cavnicului intercalate cu verzi întunecatele insule plantate cu molid. Liniște pascală. Arari trecători merg, ori ven deja, de la biserică, purtând în mâini coșurile cu pască, miel umplut, cozonac, o sticlă de vin roșu (de)sfințit. După Pasul Neteda admir în stânga Gutâiul Mic, vârful Gutâi (1443 m), Măgura Budeștiului, în față depresiunea Văii Cosăului, în dreapta vârful Făgădău Pintii, Măgura Mare, Măgura Mică, Piatra Totoșului, Corha, Gruiu Lupului și Chicera. Pe stânga rămâne un staul și șandramaua destul de promiscuă a unei stâne eco de capre, cu iezii măricei (scăpați de cuțit și sacrificiul de Paște) zburdând fericiți. Mai jos, în dreapta, e comarnicul și staulul, la fel de promiscuu, al unei mici stâne de oi păzită de o haită de dulăi ce nu pregetă să mă atace, spre mândria baciului și-a păcurarului ce abia terminaseră mulsul de dimineață. Peste stână, departe spre E, căciula împădurită a Sermetieșului și-n dreapta ei, parțial chelios, Văratecul cu relee de comunicații. Spre NE Muntele lui Șerban, Pop Ivan – cu văiugi podite cu nea, Paltinu și Tomnatecu. Valea Oanța curge-n dreapta șoselei, cu case de vacanță modeste, altele cochete, unele etajate, posibile viitoare pensiuni recent construite pe malul stâng printre tinerii arini. Apare-n stânga simbolul Maramureșului Istoric – Creasta Cocoșului dar cerul e siniliu iar făgetul de la E-NE de ea tern, abia înfrunzind ici și acolo. Puține-s petele de nea pe versantul cu molizi scunzi și afiniș dintre vârful Gutâi și Creasta Cocoșului, acestea punctând vâlcelele abrupte.

Traversez zona NV a comunei Budești admirând tot mai puțin rămasele gospodării tradiționale dar mai ales terasele acaparate de fânațe invadate acum de portocalii păpădii, mii, scăldate-n soarele mieros și tandru al dimineții. De-acum platoul vulcanic Gutâi e admirabil dintr-o diferită perspectivă. Apare spre NV și Culmea Pietrei. Un iepuroi aleargă-n sinuoase copci spre vatra satului Breb. Îmi zic fericit: iată pascalul iepuraș îndrăgit de copiii din lumea-ntreagă și consacrat de nemții reformați pe la 1590, chiar există, deci minunile-s posibile! Sper să se oprească pentru a-l lua-n obiectiv. Dar nu, aleargă, taie asfaltul îngust pe care cobor în Breb-ul însorit, proaspăt-primăvăratic.

Pensiunile din Breb apar curând. Ca și panourile info, harta turistică-proiecte europene. O bătrână zveltă și mândră, cu pâslari negri ucrainieni înalți, fustă și cojoc negru precum basmaua ce-i acoperă părul sur, purtând coșul cu bunătăți din care nu lipsește lumânarea lungă și groasă, se-ndreaptă spre biserică. Trec pe lângă ea și îngân cuvenitul Christos a-nviat! Adevărat a-nviat!, îmi răspunde privindu-mă curioasă. Trei tineri străini apar de la o gazdă. Merg și ei la biserică. Nu știu la care, poate la cea mare albă, cu turle argintii gemene, relativ nou zidită, cea care apare curând la dreapta drumului. Tufele roșii sângerii de gutui japonezi din fața caselor par a simboliza sacrificiul Lui din urmă cu mai bine de două milenii. Enoriașii îndreptându-se cu coșurile pascale la sfințit se-nmulțesc.

E ora 8,45 iar Sfânta Liturghie începe la 9. Cea a Învierii Domnului fusese oficiată la ambele biserici la miezul nopții. Apare un tată cu coconul lui, frumos îmbrăcați moroșenește. Dau să-i nemuresc fotografic dar băiatul își acoperă obrajii cu palmele (precum țâfnosul meu nepot Radu când îl apucă năbădăile). Opresc și blajin îl întreb de ce face asta, fiind frumușel și aparte ca ținută pentru un curios străin. Îmbufnat îmi bolmojește că nu-i place să fie fotografiat. Să fie de vină refuzul adulării ancestrale a chipului cioplit?

Sui nițel apoi fac volta dreapta pentru a coborî spre Biserica de lemn Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril de pe Valea Caselor. În drum admir câteva exemplare case de lemn cu tărnațuri mari frumos ornamentate. Parchez. Urc pe o potecă din flancul N al bisericii și minune! În iarba rouată apare un proaspăt buchet de alb-roze Flori ale Paștelui (Anemone nemorosa). Am fost de multe ori aici, admirând armonia arhitectonică a bisericii sub a cărei șarpantă actuală e cea veche, inițială, niciodată însă nu am putut-o vizita, nimerind-o încuiată. Bat colopotele. Dar nu aici ci la cealaltă ortodoxă și au un timbru pițigăiat ce-mi amintește de acela al unuia dintre clopotele bisericilor din Lăzarea (Hunedoara) și de tura cu Papa în Ceahlău. Pe lespezile de piatră pentru pomeniri și sfințiri din fața bisericii, umbrite de un falnic tuia, sunt așezate deja câteva coșuri învelite cu albe șterguri migălos brodate ton în ton ori cu motive florale tradiționale. Nu lipsesc cele kitchos-ostentative, cu varii înscrisuri, care mai de care mai vârtos creștine și deliberat parcă ostentative. Impresionează de departe cele alb imaculate prin puritatea lor și modestia desăvârșită. Enoriașii se înmulțesc. Apar solitari sau în mici grupuri turiștii străini, cu foto-săpuniere, DSRL-uri profi, iPAD-uri. Mă pomenesc salutat de țărani cu un bonjour. Îi salut, dezămâgindu-i probabil, pe românește. Atunci îmi zâmbesc sfios, pocăiți.

Cer acordul popii pentru a trage câteva cadre din biserica cu fresce murale în mare parte distruse, cu sute de icoane dublate de șterguri moroșenești tradiționale. Îmi atrage atenția că de mă fâțâi în timpul oficierii slujbei pune clopotarii să mă dea afară. Ies, evident nu îmi trecuse prin minte să-i disturb ritualul pascal sacru. Urmăresc sosirea enoriașilor, luând aminte la despletirea șirului lor în fața porții de lemn șubrede, ortodocșii continuând pe uliță spre biserica nouă, greco-catolicii trecând pe sub poarta de stejar cu șarpanta drănițată. Nu lipsesc paparudele, junele țărănci urbanizate și înveșmântate parțial tradițional, pensate, fardate hollywoodian, cu toace de 12-14 cm, bașca unele purtând în mâini și sandale de schimb împletite din curele subțiri de piele. Zâmbesc americănește, mimând jenant pudoarea, dorind de fapt nebunește ieșirea-n relief, mediatizarea artistică. Vârstânicii de ambele sexe impresionează prin sobrietatea și smerenia lor. O diferită, sacră-ntr-un fel, frumusețe oferă mamele cu cocoanele și coconii lor. Aceștia chiar că au chipuri drăgălașe de îngeri.

Aștept terminarea slujbei și a predicii pascale pentru a surprinde sfințirea coșercilor cu bucate și binecuvântarea asistenței de către preot apoi o iau spre Tinovul și Tăurile Hoteni declarate arie naturală protejată, fost habitat al brebilor, biberilor ori castorilor până la finele secolului XIX. Valea Caselor pare pustie acum când sătenii-s duși la biserici. Norii cenușii învăluie Gutâiul și de-abia se distinge caldeira vulcanică, stâncăriile de sub vârful Gutâi și cele mai pregnante, E-NE-N ale Crestei Cocoșului recurbate ca o seceră. Înfloresc merii clasici în Hoteni aducând unor buchete de mirese suav-roz. Se scutură cireșii. Abundă gutuii japonezi alături de niște arbuști cu flori mici, dense, portocalii. O tai la dreapte, printr-o fânață, spre tăul lung, orientat NE-SV. Șoc! Abia de mai are apă smolie, bogată-n tanin, pe fund. În preajmă huci iertuit (defrișat) poate cu bani UE prin APIA, vetre de foc, grămezi de loză, arini, pruni – ca într-o europeană arie naturală protejată! Lipsă fostul panou info din prejma pasarelei de molid-azi putredă-ruptă, amenajată odinioară peste tinov. Se văd însă gunoaiele menajere, pet-urile cărate în marginea tinovului ca la groapa de gunoi. Par vechi dar… ce or fi căutând acolo?! Admir fluturii albi, galbeni, puțini maronii și insulele frivole de Flori ale Paștelui o iau spre tăul cel mare, NE. O gârliță dolofană, albastru-negru-alb-gulerată-și ia greoi zborul de pe luciul bituminos, impresionist-pointilist din pricina miilor de petale de cireși. Surpriză din nou. Malul N-NV al Tăului Hoteni e recent defrișat la ras, poate tot cu fondurile UE și APIA – halal arie naturală protejată! Returnez pe malul Tăurilor Hoteni, surprinzând o nebunatică veveriță neagră gulerată cu alb apoi urc în Fiat și plec prin Hoteni – Hărnicești – Desești – Mara spre Pasul Gutâi – Baia Mare. Opresc doar pentru a mai nemuri odată platoul Gutâi dinspre V. La 12,40 în soare, cu temperatură de 19 grade C, ajung la casa părintească.