De la biserica UNESCO din Plopiș, pe vârful Măgurița
Obiectiv: biserica de lemn din Plopiș – Fisculaș, monument istoric UNESCO ridicat în perioada 1796-1798; vârful Măgurița – 613 m- abordat dinspre N, în amontele văii Izvoru Poieni
Localizare: Maramureș, vechiul Fisculaș, comuna Șișești, sat Plopiș
Itinerar: Baia Mare – Baia Sprie – Dănești – Șurdești – Plopiș – 30 km
Marcaj turistic: -
Tip traseu: drumeție pentru orice anotimp
Grad dificultate: lejer și iarna dacă neaua e ușoară și nu depășește 20-25 cm grosime
Echipament necesar: adecvat anotimpului; bocanci aderenti; recomandabile bețele de trekking pentru traversările de 4-5 ori prin vad a văii Izvoru Poieni și la urcușul final dinspre NE pe Măgurița unde panta se accentuează
Lungime și durată: circa 3-3 ore și 30 de minute, 6 km (neinclusă deplasarea din/în Baia Mare-total general 4 ore și 30 de minute – 5 ore)
Diferență de nivel: 250-300 m
Recomandări: harta turistică Defileul Lăpușului 2012
Avertismente: vara zone pastorale cu stâne și câini; habitat de cervide, mistreți și lupi
Căi de acces: în Plopiș se poate ajunge prin Baia Sprie-Șurdești sau dinspre Copalnic Mănăștur via Făurești, în amontele râului Cavnic
Mijloace de locomoție: curse din Baia Mare; autoturism personal; mountainbike
Sugestii de cazare: -
Îmi zgândăresc telefonic doi ortaci de tură. Percutează doar D. Pascu și… mereu disponibilul Pongo. Ne întâlnim la ora 11,45 și plecăm către Baia Sprie-Dănești-Șurdești-Plopiș. De câteva săptămâni visam cu ochii deschiși la acest traseu în care, după vizitarea bisericii de lemn din Plopiș inclusă patrimoniului UNESCO, urma să suim pe Măgurița pentru a panorama de-acolo spre cele patru zări. Ar fi fost pentru D. Pascu și mine a doua abordare a Măguriței și o premieră pentru novicele Pongo. Prima abordare o făcusem cu D. Pascu, M.Gheție și Brena- labradorița mea retriever, dinspre Trestia însă *(cu acces auto din Baia Mare prin Copalnic Mănăștur-Cernești-Fânațe, atunci coborârea de pe Măgurița spre S ne-a dus până la Capela Eroilor din Primul Război Mondial).
Zăpada acoperă în strat subțire întreg peisajul începând dinspre Baia Sprie dar șoseaua e curată, inclusiv cea îngustă din Plopiș. Zonele cu ghețuș apar abia în sat, la apropierea de biserica de lemn cu o suplețe și armonie desăvârșită. Aici sunt –6 grade C. Vizităm biserica doar din exterior, pe toate flancurile, apoi suim pe un delușor din N acesteia pentru a panorama de-acolo spre satul Șurdești și biserica de lemn UNESCO, biserica nouă cu turle argintii, vârful Igniș, vârful Mogoșa, Arșița, Munții Gutâi.
Ne îmbarcăm și întoarcem spre zona SV a Plopișului. Continuăm la stânga, pe asfaltul îngust, până în capătul E-SE al satului. Lumea ne privește curioasă văzându-ne bețele de trekking, întrebându-ne unde ne sunt schiurile ori…parapantele. După ce admirăm câteva case, grajduri și șuri tradiționale, ciopoare de oi țurcane rumegând în micile staule din ogrăzi, parcăm într-o curte și cu rucsaci ușori în spinare pornim spre Măgurița, realizând că mai întâi trebuie să coborâm într-o luncă apoi să traversăm o zonă de făget. Doi localnici amabili ne sfătuiesc să urmăm o potecă în serpentine ce ne va conduce în Luncă, la vadul și puntea peste valea Znidi, de acolo putând continua în amontele afluentului SE al acesteie, valea Izvoru Poieni sau, de la solitara gospodărie din Luncă să ținem în sus un vechi șleau de car, ambele variante scoțându-ne în baza versantului N a Măguriței.
E cam târziu, ziua scurtă, iar noi apreciem că am avea nevoie de cca 2-2 ore și 30 de minute până pe vârf. Localnicii ne asigurară însă că ne sunt suficiente doar 1 oră și 30 de minute pentru asta. O luăm puțin pe drum în sus apoi la dreapta-n jos prin livada cu fâneață decorată de clăile de fân, descindem pe o fostă mălăină de porumb apoi la vadul văii Znidi – parțial captiv ghețurilor insuficient de groase, spongioase pe alocuri, motiv pentru care traversăm valea pe puntea îngustă (un profil U de oțel placat cu gheață, fără balustradă, adrenalinic adică).
Ajungem pe malul stâng și dăm peste un loc de afluire a fagilor uriași trași cu TAF-ul pentru a deveni apoi meteri pentru foc. La nici 100 m în amontele văii Znidi e solitara, bine înstărita, gospodărie. În loc să suim pe șleaul de car din apropierea gospodăriei solitare optăm pentru deplasarea prin lunca îngustă, apoi pe drumul de car ce șerpuiește vreo 1,5-2 km în amontele văii Izvoru Poieni. Meandrele acesteia ne obligă la traversarea de vreo patru ori prin vadul înghețat, alunecos.
Ajungem astfel în Poiană, la comarnicul unei stâne pustii rămas la stânga. Valea se îngustează imediat ce intrăm în pădurea matură, frumoasă, de fag cu urme recente de doborâturi și crengi abandonate alandala și la un moment dat în dreapta apare bazinul din beton al unei captări de apă. Treptat ne apropiem de versantul N, terasat, cu subzistențiale ogoare și holde, al Măguriței. Drumul de car se pierde treptat. Spre E, nu foarte departe, apăre Runcu (pe acolo am fost în finalul iernii 2014/15 cu M&A Kelemen și M. Gheție suind dinspre Trestia la stâncăriile – Piatra Runcului- din apropierea Bulbucului) și la dreapta acestuia Șatra Pintii – versantul V – argintată de chiciură. Nu o luăm spre șa ci direct peste haturile teraselor, traversând drumul auto-forestier ce vine din Trestia pe sub Runcu, orientându-se peste culmea și Dealul Măguricea – 580 m altitudine – către flancul geografic stâng al râului Cavnic și-n final spre Făurești. În ultima parte a trebuit să ne furișăm printre arbuștii țepoși și tufele de mur pentru a poposi (după 1 oră și 30 de minute de la debut) pe vârful Măguriței marcat de trei bolovani andezitici, constatând că parul de lemn, cu o flamură pe care l-am găsit pe viscol și vizibilitate precară la prima noastră drumeție, a dispărut.
Ultima parte o parcurgem suind prin umbră, vânt tăios și înghețat, ajunși pe vârf apare soarele iar la picioarele noastre, spre E-SE-S apăre ca-n basme Trestia, în buricul ei biserica zidită dar cu o ascuțită turlă în stilul bisericilor maramureșene de lemn. Câțiva cumulonimbuși albi bucălați decorează fotogenic azurul celest dar dinspre SV-V-NV suie amenințător un front aducător de ninsori. După ce ne destrăbălăm fotografic, admirând din alte perspective Ignișul, Fisculașul, Mogoșa, Arșița, Gutâiul, Hija, Trestia iar spre S minunatele dealuri rotunjite, cu fânațe sau cu holde și ogoare albe și cu o grafică picturală aparte, la ora 15 decidem s-o luăm cât mai direct pe versantul N spre valea Izvoru Poieni și de-acolo spre Poiana, Luncă și puntea peste valea Znidi. Doar 40 de minute ne-au trebuit să ajungem la mașină și să plecăm spre Baia Mare.
