În situl arheologic Podanc din Lăpuș
Traseu: Baia Mare – Târgu Lăpuș – Dămăcușeni – Lăpuș – situl Podanc
Obiectiv: Țara Lăpușului, zona Târgu Lăpuș – Dămăcușeni – Rogoz – Lăpuș, situl arheologic neolitic-necropolar Podanc vestit pentru cele peste 80 de necropole tumulare periodic, sistematic, prospectate verile de către specialiști din țară și de la vestite centre universitare de peste hotare (Canada, Germania, Polonia etc.)
Localizare: Maramureș, Țara Lăpușului, Lăpuș
Itinerar: Baia Mare – Târgu Lăpuș – Dămăcușeni – Lăpuș – zona SV situl Podanc – circa 55 km
Marcaj turistic: -
Tip traseu: cultural – peisagistic – istoric
Grad dificultate: lejer
Echipament necesar:
Lungime și durată: incluzând deplasarea din/ în Baia Mare 4-6 ore
Diferență de nivel: -
Recomandări: e de preferat să faceți deplasarea vara, în perioada funcționării taberelor arheologice, pentru a putea beneficia de îndrumările specialiștilor
Avertismente: -
Căi de acces: din șoseaua Târgu Lăpuș – Lăpuș – Băiuț la dreapta, spre situl arheologic
Mijloace de locomoție: curse Baia Mare – Târgu Lăpuș – Băiuț; autoturism personal; mountainbike
Sugestii de cazare: localnici, pensiuni din Târgu Lăpuș, cort
Descriere traseu:
În situl arheologic Podanc ajungeți mergând spre Lăpuş dinspre Târgu Lăpuş – Rogoz, reperând de departe Casa olandezului, cu o şarpantă roşie de ardezie, construită nu departe de terasa Podanc, puţin mai spre SE, din şoseaua asfaltată parcurgând lejer cei circa 400 m pe un drum de ţară pietruit dar spălat pe alocuri de torente.
De câțiva ani se fac săpături arheologice în situl arheologic Podanc din Lăpuş la tumulul nr. 26 pentru cercetarea sa în totalitate, fiind necesari vreo 2 ani pentru evaluarea în laborator, sistematizarea şi catalogarea preţioaselor descoperiri.
Situl e localizat în Lăpuş, pe terasa Podanc din Valea lui Lazăr, Tinoasa, şi catalogat la nr. 108231.01 din Repertoriul arheologic al României, vizând Neoliticul – Epoca bronzului, perioada sa târzie (ultimele două secole ale mileniului II i.Ch).
Primele săpături în situl necropolar Lăpuş-Podanc, datat in perioada Epocii târzii a Bronzului, s-au făcut încă de pe la 1890. Dr. Carol Kacso de la Muzeul de Istorie și Arheologie din Baia Mare a început însă investigaţiile sistematice în anul 1967. Începând cu anul 2007, lucrările arheologice vizând un proiect comun româno-german, se desfăşoară sub egida şi finaţarea Muzeului de Istorie şi Arheologie Maramureş în colaborare cu Universitatea Ludwig-Maximilians din Munchen, respectiv cu Fundaţia Germană pentru Cercetare.
Se cunoşte faptul că iniţial au existat circa 80 tumului în necropola tumulară datată de la sfârşitul secolului XIV până la începutul secolului XII î.Hr., aceştia fiind dispersaţi pe întinderea a aproximativ 1 km.
În vara 2008 arheologii au descoperit în tumulul nr. 26 un sanctuar legat de ceremonia înmormântării strămoşilor locuitorilor din zonă dar şi a comemorării ritualice a acestora, fapt demonstrat de găsirea a numeroase fragmente ceramice reprezentând resturile vaselor de mâncare şi băutură deliberat sparte de către participanţii la aceste evenimente. Se apreciază că sanctuarul iniţial, rectangular şi ceva mai mic, a fost construit din lemn de stejar, fapt trădat de urmele carbonizate post incendiere iar după vreun secol, din piatră. Arheologii presupun că sanctuarul fusese sprijinit de piloni solizi de lemn care după ceremonie erau extraşi, gropile defuncţilor fiind umplute cu cenuşa rezultată din alte ritualice incinerări precedente (au fost remarcate din acest punct de vedere-folosirea pilonilor de susţinere – similitudini cu ritualurile mortuare dacice datate mult mai târziu ca perioadă).
La prospecțiunile arheologice participă echipe de arheologi, universitari, studenți şi câţiva lăpuşeni, mai ales femei, având sarcini legate de activităţile brute care nu necesită o minimă (cel puţin) calificare de specialitate.
Compararea descoperirilor din acest sanctuar cu antica Troia a survenit odată cu descoperirea aici a unui drum pavat cu piatră de râu, din zona de E a tumulului 26, investigațiile continuându-se pe direcţia anticului drum, descoperindu-se, printre altele, cioburi ale unui mare vas de lut destinat ritualurilor mortuare. Anterior, într-un vas de bronz, au fost descoperite seminţe de plante aflate trimise spre cercetare de laborator (în Heidelberg-Germania dar şi în Canada) dar este de remarcat lipsa în general a resturilor vegetale ca şi a celor animale (schelete, oase) din sit, aceasta datorându-se probabil incinerărilor dar şi alterărilor generate de aciditatea solului.
Se face în paralel şi cercetarea feluritelor granule de polen descoperite în straturile aflate la adâncimi diferite. Prospecţiunile geo-magnetice completează mijloacele actuale de investigare arheologică desfăşurate aici. Unul dintre scopurile cercetării arheologice constă în acela de-a afla despre preocupările băştinaşilor acestor locuri în urmă cu 3400-3200 ani, dacă ei au fost preocupaţi de minerit şi în special de exploatarea cuprului (industrial exploatat şi prelucrat mai târziu în perimetrul minier Băiuţ; acolo, în zona Tăul Negru, cercetările arheologice au scos la iveală preocupările extractiv-miniereşti-metalurgice prezente încă din Epoca Bronzului).
Cu ocazia săpăturilor au fost scoase la iveală porţiuni străvechi de zid, straturi de cenuşă, fragmentele de zid arse şi transformate în bucăţi roşii de ardezie etc. Construcţia marelui sanctuar cu fundaţie de piatră, realizată peste precedentul mai mic şi pe o fundaţie din lemn de stejar, măsoară 25 m lungime şi 11 m lăţime iar destinaţia sa a fost pentru ritualurile funebre conform prof. Carola Metzner Nebelsick. În sit a fost prezent și un specialist german în dendrocronologie.
O problemă reală o constituie faptul că situl nu a fost declarat rezervaţie arheologică, proprietarii terenurilor dorind (şi îndreptăţiţi fiind) să le exploateze agricol, unul dintre ei voind să niveleze câţiva tumuli necropolari cu buldozerul pentru a-şi netezi terenul în scopul unor viitoare exploatații agricole. O astfel de iniţiativă în zone vizând numeroșii tumuli deocamdată neinvestigaţi arheologic ar putea genera inestimabile pierderi arheologic-patrimonial-culturale.
Academicianul Alexandru Vulpe, prezent prima oară în situl arheologic Podanc în anul 1973 şi de mai multe ori după aceea, atrăgea atenţia asupra valorii inestimabile a acestuia, fapt inechivoc demonstrat de extraordinarele descoperiri făcute de-a lungul a cca patru decenii, nu numai românilor ci şi specialiştilor străini, Muzeul de Istorie şi Arheologie Baia Mare deţinând o extrem de bogată colecţie de artefacte prelevate peste ani, unele excepţional reconstituite şi oferite spre vizionare publicului (muzeele de istorie din Bucureşti şi Cluj Napoca putând fi pe drept cuvânt invidioase pentru asta).
Zona lutoasă din sit a permis realizarea unor săpături soldate cu pertinente evaluări stratigrafice, fapt practic imposibil în alte situri care de exemplu sunt amplasate pe un sol accidentat, bolovănos. Conform academicianului Alexandru Vulpe nu e deloc exclus ca acest sit necropolar, estimat ca aparţinând secolelor XIII-XIV î.Ch., să fie unic în România şi printre puţinele descoperite până în prezent în Europa. Acesta mai afirmă că nu se ştie (deocamdată) dacă defuncţii erau înhumaţi ori incineraţi, dar că acest procedeu din urmă era frecvent în acea perioadă istorică iar lipsa oaselor umane s-ar putea datora incinerării cadavrelor.
Senzaţionala descoperire din vara 2010 e reprezentată de această capelă destinată oficierii ritualurilor mortuare, pe de altă parte e remarcabil faptul că în acest sit s-au descoperit până în prezent resturile a peste 10.000 vase arse de lut.
Din situl arheologic Podanc, într-o zi de vară splendidă, se poate panorama spre vârfurile Ţibleş, Hudin, Minghet, Secu, Văratec, Prislop, Şatra Pintii, Dealul Pietriş. Aproape, precedat de siluetele miilor de clăi de fân, apare Lăpuşul iar spre V Rogozul şi Dămăcuşeniul.
În stânga şantierului arheologic focalizat pe tumulul 26, se află un alt mare tumul înierbat (nr. 21), prospectat arheologic anterior şi apoi, la circa 25-30 m şi la NE de acesta, un alt tumul mult mai mare, neprospectat până-n prezent. Din păcate după mai bine de patru decenii de prospectări arheologice efectuate în situl necropolar Podanc lipsa fondurilor, defel modice, necesare a fi alocate unor astfel de cercetări care se-ntind pe perioade de cel puţin câţiva ani, uneori chiar şi peste generaţii duce la imposibilitatea estimării, vagi cel puțin, a datei la care specialiștii vor reuși să descopere aproape toate misterele multimilenare ale acestor locuri, motiv pentru care se apelează în ultimii ani la echipe arheologice mixte (occidental-românești) care vin şi cu finanţările necesare acordate de către fundaţii, institute de cercetare, universităţi de prestigiu etc.
Plecăm spre Baia Mare încărcați de istorie, numeroase dileme şi de minunăția peisajului lăpuşean. Cu siguranță vara și toamna, niciunde-n România, nu poţi vedea-ntr-un loc mii şi mii de clăi de fân şi clenceri precum aici, apoi minunate-s eroziunile sedimentare ce aduc unor faleze multimilenare situate în malul drept al Lăpuşului, către Rogoz.