Din Vărai, primăvara devreme, pe Prisnelu Vălișoarei și Prisnelu Văraiului

Traseul din 29 martie 2015 – cu N & N Fănățan & eu

Obiectiv: din Țara Chioarului în Vărai *(toponimie derivată din maghiarul var aj –poalele cetății, cu referire probabil la fostul castru roman menționat în secolul II d.Ch. pe platoul Prisnelului Vălișoarei); Prisnelu Vălișoarei (661 m), Vălișoara (fostă Valea Rea), Prisnelu Văraiului (631 m); prospectarea stadiului vegetativ al florei specifice Podișului Someșan calcaros, îndeosebi al varietăților de Iris pumila și Iris graminea alături de Arum maculatum-rodul pământului, o rudă a calelor care vegetează în Maramureș și pe calcarele Prislopului sub Dealul Toporu dar și Galanthus nivalis-ghiocei, Allium ursini-leurdă, Corydalis cava-brebenei albi și roșii-ciclamen, Scilla bifolia-viorele, Viola odorata-toporași, foarte numeroase exemplare de Helleborus purpurascens-spânz, Euphorbia sp.-lapte câinesc, cocoșei – măseaua ciutei sau călugări-Erythronium dens canis, albăstrele-Hepatica nobilis etc.

Localizare: Maramureș, Podișul Someșan, Vărai

Itinerar: Baia Mare-Șomcuta Mare-Valea Chioarului-Vărai-aproximativ 45 km*** după reabilitarea (pietruirea) drumului din Vărai pe Valea Caselor-Gura Văii Rea-Vălișoara, cel puțin până în Gura Văii Rera se poate merge cu orice autoturism (opțional, se reduce astfel o oră de mers pe jos în traseu)

Marcaj turistic: pe culmea Prisnelului Vălișoarei – șaua Tămâiță – Valea Caselor apare (pe alocuri) un marcaj pseudoturistic bandă albastră, neîngrijit, care nu este standard

Tip traseu: drumeție în circuit

Grad dificultate: ușor

Echipament necesar: adecvat anotimpului; neapărat bocanci aderenți, utile bețele de trekking la pasajele pe limbile de grohote de la SV-V ale Prisnelului Vălișoarei

Lungime și durată: circa 14 km, 4 ore (se adaugă aproximativ 1 oră și 30 de minute -2 ore pentru accesul tur-retur spre Baia Mare

Diferență de nivel: vreo 400 m

Recomandări: de efectuat în perioada final martie si debutul lui aprilie sau toamna, la final de septembrie și octombrie, pentru a surprinsde mirificele pasteluri autumnale

Avertismente: cuesta calcaroasă V-NV (aproape verticală) a Prisnelului Vălișoarei e deosebit de friabilă post tectonizare și alterările exogene multimilenare – nu încercați s-o escaladați și nu vă expuneți pe buza sa superioară – risc de accidentare gravă

Căi de acces: din Valea Chioarului prin Vărai; din Buciumi prin Fericea sau de la S, din Sălaj-valea Someșului-Letca, în amontele văii Purcărețului până în Vălișoara

Mijloace de locomoție: curse interurbane; autoturism personal; mountainbike

Sugestii de cazare: cort

Burniță discontinuă sâmbătă, o temperatură maximă de 10 grade C. Burniță duminică dimineața, cer acoperit și neguri joase. Aparent, o duminică turistic ratată. Stabilim împreună cu Nelu F. să vedem dacă nu cumva după ora 10 dimineața burnița se va opri. Plecăm abia la 12,10 din Baia Mare spre Șomcuta Mare. Cer mohorât. Peisaj tern, exceptând corcodușii aflați în curs de înflorire și sălciile plânse, verzi-crud-gălbui. Mici turme de oi cu drăgălași miei albi, oacheși, negri pana corbului, pasc cuminți la intrarea în Vărai.
Parchez pe la confluența văii Bâz, cu obârșia aproape de Purcăreț, cu valea Caselor, lângă Căminul Cultural, ne luăm bețele de trekking, rucsacii ușori și pornim în amontele văii Caselor, cu prim obiectiv șaua de la Gura văii Rea (circa 1 oră de mers). Valea are albia modestă dar crunt poluată cu borhot fiert, puturos, provenit după fiertul horincii. Depășim horincia și valăul de adăpare a vitelor din zona V a Văraiului, ambele rămân la stânga, în dreapta o cruce neagră de andezit cu un Christ crucificat, bronz-auriu. Mai apoi o răstignire cu cruce de lemn. În fânețele livezilor apar din start sute de buchețele de ciuboțica cucului, pâlcuri cam trecute de albăstrele, numeroase flori de spânz dar și verzi covoare de priboi (Vinca minor) care vor înflori în circa 2 săptămâni. Remarcăm drumul pietruit, cilindrat, circulabil cu orice autoturism deocamdată dar, oricum, mașina noastră e rămasă tot mai departe-n urmă.

Abandonăm drumul și o luăm pe un șleau de car apoi prin livezile de pruni cu doline aliniate aproximativ N-S (paralele cu valea Caselor aflată ceva mai spre E), majoritatea pline cu resturi vegetale, gunoaie menajere, lăstăriș, arbuști. Începe să sufle un vânt cu rafale reci. Înainte și la dreapta de-abia deslușim Cornul Pleșii. Sunt foarte frumoase ritmurile cromatice ale parcelelor înguste, ogorâte, gunoiate, grăpate și plantate cu cartofi, altele semănate cu grâu de toamnă. Treptat deslușim traseul drumului reabilitat care face o voltă amplă ascendentă spre NV, apropiindu-se de șaua Gura văii Rea. De acolo drumul coboară mai abrupt, trece pe lângă Pădurea Școlii și Fântâna de Sub Stan care-s în dreapta. Sute de corni înfloriți înviorează huciul deasupra căruia se conturează treptat peretele calcaros, pluristratificat (SV) al Prisnelului Văraiului, la V ivindu-se turla argintie a bisericii din Vălișoara și un cimitir restrâns. Acolo unde drumul cu traseu nou, pe alocuri, suie spre Vălișoara, îl abandonăm și suim direct prin pajiștea recent aprinsă, continuând să urcăm costiș, depășim o zonă accidentată, cu vechi alunecări de teren, din partea S-SV a Prisnelului Vălișoarei, după 1 oră și 45 de minute de la start ajungem sub cuesta V a acestuia. Pentru a ajunge în zona NV, la locația în care am admirat la 10 aprilie 2014 o zonă circulară cu diametrul de doar 40 cm în care au înflorit câteva scunde exemplare de Iris pumila – albastre cerneală, trebuie să evităm prin stânga grohotele dar mai ales aparent impenetrabilul hățiș de măceși, porumbari, corni, muri, peri sălbatici, păducei, totul înlănțuit haotic, dezolant, de lianele exuberant-șerpești ale curpenilor. Caut o variantă pastorală diferită celei din primăvara anului precedent, nu e bună dar descopăr o zonă necunoscută mie cu săbiuțe verzi argintii –frunze abia mijite de de Iris pumila, lungi de 2-5 cm, nici urmă de flori ori boboci.

Coborâm mai spre V și dăm de o potecă de oi, mistreți, căprioare și, pe alocuri de-a bușilea, adesea agățat în haosul dens și țepos, ies la valul grohotos al pajiștii invadată de licheni și mușchi verzi gălbui, printre bolovani fracturați, ocru-suri. Imediat mă aflu la locul unde am admirat în debutului lui aprilie 2014, la doar 2 zile după profesorul A. Medve din Năpradea, și alături de colegii mei A & M Kelemen și M. Gheție, superbele flori albastre-indigo de Iris pumila. Aici săbiuțele frunzelor nu au decât 1,5-3 cm lungime iar înflorirea se va produce în jur de 10-15 aprilie abia. Vântul nu mai bate (ne și protejează Prisnelul Vălișoarei).
Facem un scurt popas apoi ne întoarcem pe o potecă ceva mai accesibilă, trecem pe lângă un păr sălbatic impozant la poalele căruia remarc numeroase frunze de Arum maculatum, flori de Scilla bifolia, Helleborus purpurascens și Corydalis cava roz-ciclamen, trec pe sub izvorul- fântâniță cu numeroase urme de căprioare după care ieșim la N de Vălișoara, treptat vizibilă după degajarea lentă a nebuloaselor. Suim pe un picior cu potecă pastorală abrupt-grohotoasă, ieșind în mici serpentine la borna de beton de pe platoul Prisnelului Vălișoarei, pe locația fostului fort, sau castru roman, din sec. II d.Ch. La S e satul Vălișoara, departe, la stânga valea Purcărețului, satul Purcăreț, la N satul maramureșean Fericea, la NV se remarcă meandrele râului Someș și o parte din satul maramureșean Chelința. La SV Platoul Carstic Cozla, în neguri zona Traniș-Năpradea-Cheud, binișor conturate la V dealurile împădurite din dreapta Somelului – Dealul Morii, Dealul Mare și Prisaca. De acum ținem spre E culmea degajată de vreo 2-3 ani de tufele de arbuști, în pădurea de foioase apar numeroși brebenei, călugări ciclamen și albi, viorele, rodul pământului, ajbăstrele, ghiocei și numeroase frunze îngust-lanceolate de Iris graminea (care vor înflori – timp de 4-5 zile doar – probabil în prima parte a lunii mai), pe versantul NE numeroase leurde și uscate, din toamnă, inflorescențe de Bănuții lui Iuda.

Coborâm în șaua Tămâiță. Apare, efemer, soarele în timp ce suim Prisnelul Văraiului (culmea vestică), iese pe creștetul acestuia. Fiind destul de târziu nu mai continuăm coborârea lejeră spre Gura Stânii – la situl cu fosile marine (scoici, melci îndeosebi, detritus litoral cimentat) – ci o luăm direct spre șaua Gura văii Rea, ocolind niște ogoare și o mică, nenorocită și neavenită aici, plantație de brad. Mai avem de parcurs, ca-ntr-o plimbare de după-amiază, lejeră, pajiștea cu numeroși pruni pentru a da în drumul văii Caselor pe care ajungem la mașină. Totul a durat aproximativ 4 ore. A fost fain și interesant chiar dacă pentru a redescoperi minunatele flori de Iris pumila va trebui să ne întoarcem aici prin 12-15 aprilie iar pentru Iris graminea, abia prin decada întâia a lunii mai. Pentru Nelu & Nicoleta F. aceasta a reprezentat un nou traseu în premieră.