În Defileul Lăpușului, din Dâmbu Pițigăi, prin Săhelbe, cu retur prin Sălhuța
Traseul 46 din 25 septembrie 2014 cu D. Pascu, M & A Kelemen, M. Gheție și eu
Metoda, alegerea și programarea destinațiilor turistice constituie regula de bază a turismului dintotdeauna și asta mai ales atunci când urmează să efectuezi un traseu într-o zonă în general cunoscută și în prealabil deja străbătută pe anumite trasee, printre ele rămânând însă destule altele inedite, capabile de a-ți oferi nesperate și agreabile, surprize.
Parcurgând (în urmă cu circa un sfert de veac) Defileul Lăpușului în aval mal geografic drept și apoi în turele realizate prin Aspra – Scărița Asprei – valea Gâdelui – Românești *(cu Papa, Jancsi M., I. Pop Topo & trupa Moroianu & V. Gănescu din București, mai apoi cu M & A Kelemen și M. Gheție) ajunsesem pe malul Lăpușului și parcursesem de regulă, exceptând perioadele din preajma Floriilor și Paștelui când apele acestuia, după topirea zăpezii, cresc cu până la 2,5-3 m, zona aflată la S de răzlețul cătun Săhelbe, ocazii în care traversasem cursurile inferioare ale văii Pițigăi, valea Sălhuța și valea Mestecenilor, ambele cu spectaculoase praguri și cascade-n trepte de pe sălbaticele lor stâncării șistos cristaline, foarte aproape de vărsarea lor în râu, mai apoi valea Băița, însă nu ajunsesem vreodată mai la N, spre unele gospodării, nici atunci când plonjarea stâncilor în talvegul accidentat cu afunde bulboane ne obligase la abandonarea potecii pentru a depăși numeroasele obstacole de acest fel prin succesive bucle cu abrupte suișuri pe culmi urmate de revenirea, o vreme, la abia conturata potecă. Asta a facut ca abia în această toamnă să intreprind alături de D. Pascu, M & A Kelemen, M. Gheție drumețiile în premieră din Dâmbul Pițigăi – Săhelbe – Custura – Balta Dosului – Țipou – gura văii Băița – Dâmbul Izvorului – Codru Butesei, apoi Codru Butesei – Bolovanul Pintii – Pietrele Corbului și de această dată Dâmbul Pițigăii – La Halauă – Săhelbe – La Cruce – Cărarea Mestecenilor – Casa Elvețianului – Vadu Boiului – Sălhuța – Dâmbul Huții și cu circa o lună înaintea acestora, Peteritea – Dealul Hotarului – În Luncă – valea Jugastrului – La Cântătoare de pe malul geografic stâng al Lăpușului.
La sunatul goarnei turistice și propunerea turei percutează de această dată mai toți ortacii convocați iar în 25 septembrie ora 7 dimineața rașchetez cu sârg de pe parbriz și lunetă cea dintâi gheață consistentă a toamnei 2014 după care, rulând spre locurile de îmbarcare ale ortacilor, constat că temperatura e de doar 2 grade C. Nu pot rata răsăritul soarelui deasupra Băii Mari (surprins în scurta-mi oprire lângă Gold Plaza) și poleirea împuținatelor ape ale râului Săsar deși abia cu 48 ore înainte aversele băimărene de ploaie au părut a tempera cât de cât seceta lungă a acestui an.
La ora 8, îmbarcați și polemizând pasional și în vervă (ca de regulă), rulăm către Copalnic. Meteoblue anunțase o minimă de 5 grade C și o maximă diurnă de 16 grade pentru zona Aspra, cu cer acoperit. Din fericire pentru noi, după ora 9,15 când voi parca în livada din fața bisericii greco-catolioce de lemn din Dâmbul Pițigăii, se înseninează treptat apoi soarele ne oferă peste zi ideale condiții foto-turistice și o temperatură deplin agreabilă. Anterior ne-am oprit puțin în Zapodie pentru a revedea tradiționala gospodărie prelucană tradițională, cu casa lungă și tărnaț îngust cu artă și discreție traforat plus cele două șuri cu grajduri acoperite cu groase, patinate de vremi și decenii, cușme bretonate de goz (paie). Aproape de aceasta tronează solitarul, uriaș și acum doldora de țepoase gube, castan comestibil. Peste intuibilul doar (de către cunoscătorii locurilor) Defileu al Lăpușului apăru deodată marea alb-lăptoasă de neguri de deasupra Văii Someșului – zona Rus – Ileanda – Bizușa – Răstoci – Cormeniș – Letca iar spre stânga biserica cu turle argintii din Preluca Nouă.
Pe Dâmbul Pițigăi, briza dimineții și cele doar 5 grade C ne atrag atenția că suntem în plină toamnă, unii dintre noi regretă omiterea mănușilor subțiri din echipamentul turistic. Aici începe mica și frumoasa noastră premieră. Coborâm prin fața bisericii, de la răspântie (stânga Aspra, dreapta Săhelbe) la dreapta, pe La Halauă, foarte curând lăsăm la stânga un drum îngust, lutos-pietruit, traversăm făgetul cu mesteceni pe liziere și descinde-n Dâmbul Huții la cele vreo trei gospodării răzlețite. Pe acest drum ne vom întoarcem de la râul Lăpuș pe Dâmbul Pițigăi. Continuăm printre holde cu porumb și livezi de pruni pe varianta pietruită, înainte-dreapta. Curând, în stânga, într-o livadă cu fânață, se ivește un spalier-boltă de vie hibridă doborâtă de rafalele brutale de vânt din 12 septembrie 2014 și sub ea ruinele șurii tradiționale cu doar jumătate din cușma de goz. Acolo unde drumul se bifurcă din nou (535 m conform hărții), varianta din dreapta continuă spre SV prin Săhelbe spre Custura, cea din stânga coboară la S prin Săhelbe spre gospodăria lui Butuza Ion, mai apoi spre La Cruce (353 m conform hărții), gospodăria Trezucăi Florean și în final spre Casa Elvețianului, o luăm la stânga la stânga.
După o scurtă porțiune de drum decupată prin codru, apoi printre holdele subzistențiale și livezile de pruni, am ajuns la gospodăria lui Butuza Ion (76 de ani) și fiului acestuia unde, înafara porții șurii, migălos-extraordinar decorată în stil chiorean autentic și a unei vechi șuri cu goz, ne impresionă neo-kitchosul lor gard confecționat din lețuri de brad iar în capătul superior al fiecărui leț fiind înfiptă o doză de bere, per total, cu siguranță, putând număra peste 450-500 doze, acestea la un loc trădând consecvența și dibăcia bravilor localnici ca și pasiunea omenește împărțită între doar vreo două mărci din auria licoare bahică. Doze golite de bere, musai din aceleași preferate mărci, fuseseră atârnate de meticuloșii gospodari și pe firele gardului electric ce-mprejmuiește (contra devastatorilor mistreți) apropiata holdă cu porumb și bostani porcești. Un covor gros de mere aurii s-a așternut sub pomul din fața intrării spre șura veche, noua căsuță de vară și casa mare. De aici începe Cărarea Mestecenilor din care, pe alocuri, se desprind variante nepietruite la stânga, spre valea Sălhuța, ori la dreapta, spre valea Mestecenilor.
După un ceas de la start ajungem La Cuce unde întâlnim vechea noastră cunoștință din tura Săhelbe – Custura – Balta Dosului, gospodarul tractorist Dănuț de la Săcătură (Șovre Dănuț), pe colegul acestuia, un mai tânăr ajutor de-al lor din Aspra și pe văduva Trezuca Florean. Aceștia o ajută pe lelea Trezuca să-și pregătească lemne de foc pentru apropiata iarnă. La gospodăria Trezucăi Florean ne atrage atenția mai întâi un frumos cuptor pentru pâine, lopata și cociorva acestuia iar sub mica șarpantă a sa în două ape, o duzină de tepși (tăvi, din limba maghiară) pentru copt pită, colaci și cozonaci. Fără excepție, izolații mai mereu locuitori din Săhelbe, precum cei din Aspra, Codru Butesei ori Dealul Corbului, se bucură nespus de întâlnirea turiștilor străini, aceștia fiind însă extrem de rari, pur accidentali, și-i îmbie cu de-ale casei, de la tradiționala horincă la o felie de cozonac cu brânză sau caș proaspăt de capră și oaie. Suntem invitați în casă unde, spre marea noastră bucurie, dăm cu privirile de un bătrân și frumos ornamentat credenț (dulap-vitrină, din limba maghiară) de bucătărie și o alăturată laiță cu spătar și ladă dedesubt iar în tărnațul susținut de stâlpi din lemn de arin, cu simț artistic dăltuiți de defunctu-i recent soț, atârnate la îndemână funduri rotunde de lemn și diferite tigăi. Desăvârșite opere rustice de artă ni s-au părut a fi poarta șurii și ușa grajdului Trezucăi Florean, acestea fiind realizate de asemenea de către soțul ei trecut de tânăr (luna mai 2014) la cele veșnice. Ne luăm rămas bun de la toți cei prezenți, urmărind în continuare Cărarea Mestecenilor. Imediat zărim satul Prislop, Dealul Ciocoi și Deaul Stânii din flancul drept al văii Prislopului, după micul timetieu (cimitir din limba maghiară) apare o altă trifurcare. Noi ținem varianta cea mai bătută și pietruită binișor cu macadam andezitic sur-albăstriu, spre următoarea gospodărie destul de recent restaurată de către localnicul pensionat după 37 ani lucrați în Baia Mare, acesta renunțând fără umbră de regret la forfota urbei din zona Gării – Baia Mare pentru tihna patriarhală (adică istovitoarele îndeletniciri zoo-gospoădărești cotidiene din Săhelbe). Îi admirăm, pe lângă gospodăria dotată cu toate cele trebuincioase vieții active de laic pustnic, casa cu mușcate roșii la fereastră și un jucăuș câine roșcat-ruginiu care, din când în când, spre fascinația și amuzamentul nostru, sare acrobatic circa 1,5-2 m, până la crăcanele unui dud, de parcă ar fi fost stârnit de vreo neavenită mâță. De la capătul ogrăzii acestuia și nelipsitul, mic, cimitir cu răstigniri din stejar vedem acoperișul roșu, de țiglă nouă, al Casei Elvețianului.
Coborâm la Casa Elvețianului, însoțiți de simpaticul câine circar-roșcovan, nevizitată de către proprietar (conform spuselor celui din urmă gospodar de pe Cărarea Mestecenilor din Săhelbe) de doi ani, de fapt o frumoasă cabană neterminată, cu o arhitectură tipic alpină, construită din bușteni groși-rotunzi de molid pe o trainică fundație de beton și amplasată într-o scăpătată livadă cu fânață pe o terasă superioară a malului drept al Lăpușului. De aici coboară spre râul Lăpuș, în scurte și abrupte serpentine, vechiul și probabil destul de curând reamenajatul drum de car spre Vadu Boiului (de la gura văii Boiului aflată vizavi, pe malul geografic stâng al Lăpușului). Versantul de la S de Casa Elvețianului e foarte abrupt, cu fâneață naturală acaparată de fagi, mesteceni și pitorești flăcări verzi-argintii de ienuperi, tăiat de un destul de recent jgheab torențial spălat de violentele scurgeri temporare de ape pluviale și mai la SE de un pârâu la fel de abrupt, bolovănos-accidentat, cu un efemer firicel de apă. Coborâm pe acest drum șistos-cristalin, înierbat pe alocuri, și auzim molcoma acum curgere a Lăpușului iar spre amonte se conturează Defileul Lăpușului și modestul culoar rectiliniu (orientat de la obârșia S spre gura N al văii Boiului).
De la capătul drumului de car, înierbat în zona râului Lăpuș, acesta continuă o vreme în amontele malului drept, trece pe la un loc pescăresc de popas, deasupra acestuia ne atrage atenția o impresionantă scurgere de grohote șistos-cristaline abrupt-accidentate și drapate cu mușchi. Doar cu o seară înainte de tură colegii noștri M & A Kelemen, pasionați pescari amatori, îmi atrăseseră atenția că după aversele strașnice din 23-24 septembrie soldate cu brusca creștere a nivelului apelor acestuia (constataseră ei la 24 septembrie în zona pod-baraj Vital S.A. de la Cătălina) nu ar fi exclus să nu putem atinge talvegul Lăpușului la Vadu Boiului. Spre surpriza lor în primul rând, dar și a noastră, a celorlalți, râul Lăpuș părea acum la fel de modest și împuținat de ape ca și în lunga perioadă secetoasă dinainte, doar buștenii, crengile și casnicele mizerii felurite, antrenate de scurta viitură apoi eșuate pe stâncăriile malurilor sau ale celor din albia cu praguri, trădau consecințele ultimelor ploi de la munte.
Deoarece ne atingem după 2 ore și 15 minute de la debut cel dintâi obiectiv turistic, facem la Vadu Boiului un scurt popas, soarele generos și temperatura crescândă ne obligă să ne despuiem de unele haine înainte de-a ne continua deplasarea în amontele râului Lăpuș, scurtă vreme pe drumul înierbat de la Vadu Boiului apoi printre stânci și bolovani, spre flancul geografic drept al văii Sălhuța – aproape de gura ei. Depășim valea Sălhuța și imediat după aceea, în urcuș alert, prima stâncărie ivită plonjantă-n Lăpuș, ieșind deasupra ei la o belvedere. Poteca pescărească o ia de aici paralel cu râul Lăpuș, trecând pe deasupra acestuia la circa 35-45 m și pe sub două stâncării după care apare – pe direcția N-S – cursul abrupt-accidentat al unui pârâu venind dinspre Săhelbe prin Sălhuța. După traversarea acestuia poteca veche și cam neumblată dispare. La stânga, pe versantul abrupt, se ivesc stâncării de varii mărimi, unele acoperite de feriguțe, mușchi și licheni. Suim către ele -N- unii le depășim prin dreapta, alții prin stânga, cu toții ieșim la capătul unei culmi împădurite debutând în Dâmbul Huții – Sălhuța, într-un loc cu urme destul de recente de exploatare silvică a făgetului matur. De aici continuă în sus culoarul unui drum de car/ tractor tăind un lăstăriș de fag și apoi mestecănișul tânăr.
Drumul iese într-o fâneață cu picturale mestecănișuri și deoarece nu poate continua direct spre N-NE, culmea fiind tăiată aici de cursul inferior al văii Pițigăi, o ia în unghi obtuz la stânga spre NV-N , spre Sălhuța și apoi Dâmbul Pițigăi. Mai întâi, la stânga lui, în mestecăniș, apare o gospodărie pustie de lemn cu un mic solar iar foarte aproape dar ceva mai sus se ivesc două construcții trainice din bârne de lemn, posibil casă și grajd, neterminate, pustii. De aici, pe deasupra construcțiilor specifice de Chioar și a cursului superior al văii Pițigăi, modest, împădurit cu făget matur și tineri mesteceni, se văd gospodăriile din Dâmbul Huții și o foarte mică parte din argintia suliță a bisericii din Dâmbul Pițigăi.
Urmărim ascendent drumul, ieșim repede la o casă de piatră construită migălos din bolovani șistos-cristalini, aceasta având spre E două tradiționale șuri cu grajduri acoperite cu goz, o dependință și un spalier de viță de vie încărcat de rod doborâte de vijelia din 12 septembrie 2014. De aici până la ultima, și cel puțin aparent prospera, gospodărie din Dâmbul Huții cu casa binișor mascată către E-SE de vița de vie întinsă pe tradiționalul lugoj (spalier, din limba maghiară) și horincia aflată în toiul fierberii borhotului de prune, nu mai e decât o aruncătură de băț. Împreună cu D. Pascu îi cunoscusem gazda în tura noastră din 12 septembrie 2014, pe Custura la Balta Dosului – Țipou când aceasta, împreună cu Dănuț de la Săcătură ne duseseră cu tractorul vreo 500 m din traseul prin Săhelbe dar mai ales ne oferiseră o mulțime de informații privind această minunată parte din Defileul Lăpușului. Ne luăm rămas bun și de la acesta după ce am fost tradițional invitați la o horincă proaspătă (nedând curs) și după traversarea colțului de făget matur ieșim pe drumul lutos cu șleauri recent spălate torențial La Halauă și solitara, impresionanta, gospodărie de la poalele S ale Dâmbului Pițigăi și a bisericii greco-catolice la ora 14,45 , adică după 5 ore și 30 de minute de la start.
Ne îmbarcăm pe Dâmbul Pițigăi și o luăm spre Baia Mare pe la Tiemetieu Rușilor – Dealul cel Mare – Zapodie – valea Domoșa – Copalnic, la ora 15,30 poposind pe la casele noastre bucuroși că am deslușit încă una dintre foarte numeroasele și deosebit de pitoreștile taine de foarte puțini cunoscute temeinic ale Defileului Lăpușului.
