Debutul anului turistic 2014: Balta lui Pocol – Casa Tâlharilor – Târgu Ciorilor – Băița – Casa memorială Ion Șiugariu
Se merge cu autobuzul nr. 5 în cartierul Valea Borcutului și se coboară la stația Frumușaua. Se continuă pe drumul spre Castel circa 60-70 m, după care se abandonează asfaltul și se suie la stânga, pe un vechi drum înierbat de car spre N, spre Cimitirul Reformat și Ghistinișul lui Hindly Lajos. În continuare se urcă pe un șleau de car la Balta lui Pocol (30 minute până aici). În drum, se trece pe lângă o solitară tisa, după care se apucă pe o potecă de pe culmea împădurită, la E-SE de Balta lui Pocol, spre șaua dintre Dealul Mănăstirea (la V) și Poprad (la E), trecând pe la platforma cu ștuțul unei foste sondeze a IPEG Maramures.
Cu circa 150 m înainte de ajungerea în șa, la stânga, apar pinii silvatici printre goruni și stâncăriile aglomerat vulcanice ruiniforme, ocru-ruginii, de la Casa Tâlharilor (1 oră de la start). Se traversează direct spre V un vâlcel sec, ajungându-se la doi megaliți formați din brecii. De acolo se face deplasarea pe sub Casa Tâlharilor cu stâncăriile găunoase și spectaculoase (unele grote reprezentând azi vizuine de sălbăticiuni), printre pini, goruni, doborâturi de vânt.
Se ajunge la grota cea mai mare (vestică) cu tavanul parțial prăbușit, iar de aici se suie costiș dreapta după care se coboară lejer poteca culmii până la pinii Întorsurii (1,5 ore de la plecare). Sub Întorsură, pe direcția SV, este o veche galerie de mină redeschisă de IPEG Maramureș după 1990 și apoi abandonată, vizitabilă cu prudență. Atenție: Risc surpare tavan!
Casa Tâlharilor – Târgu Ciorilor - Băița – Casa memorială Ion Șiugariu
De acolo drumul duce spre S (stânga) la Balta lui Pocol, la V, pe culme, spre Picsa Babi, iar către N coboară drumul forestier spre Târgu Ciorilor, având în stânga valea Frumușaua, în dreapta fostul Făget. În fosta poiană Târgu Ciorilor se traversează lunca umedă și incipientul curs modest al valea Frumușaua, străjuită de arini bătrâni. Se trece prin plantația matură de conifere, unde, într-un mic luminiș, se află o frumoasă cabană din bârne de molid, neterminată dar și neînchisă, bună de adăpost pe vreme rea. Se continuă deplasarea prin stânga cabanei în sus, pe drumul de TAF, până în culmea ce suie la NE către Vârful lui Dan. Din culme se ține drumul de car/TAF descendent spre stânga, ajungându-se la o fântâniță colmatată, imediat după aceea la o fântână cu roată și lanț și gospodăriile modeste de pe versantul N abrupt, cu fânață și livadă, ale Dealului Lunci.
De pe acest versant se deschide o panoramă superbă spre Băița, vatra satului, Piatra Handalului din Nistru, vârful Paltinu, Pietroasa și Țiganu, respectiv Vârful lui Dan. În final se coboară de pe Dealul Lunci pe drumul nr. 81 de sub coastă – spre Casa Memorială a Poetului -gazetar Ion Șiugariu (1916-1945) – și de-acolo în continuare pe șleaul afund al acestuia, ajungându-se în flancul stâng al văii Băița la indicatorul str. 81, vizavi de Podul Dealul Mare și la circa 40 m NV de stația de autobuz Ion Șiugariu (3,5 ore ore de la debutul excursiei și circa 9-10 km parcurși pe fosta cale de acces către Baia Mare a locuitorilor foștului sătuc muncitoresc-minier al Băiței).
În cea de-a doua zi a lui 2014, data la care s-a organizat drumeția, temperatură nocturnă a fost în jur de 0 grade C, iar cea diurnă de 5-6 grade.
La Casa Tâlharilor de pe Dealul Mănăstirii cu traversare din Valea Borcutului în Băița
Ratasem de puțin, vine vorba, tura dorită – solitară sau cu Brena în lipsa amatorilor – pe Dealul Crucii, la Marea Grotă – din cea dintâi zi a anului, în primul rând deoarece din zori și până la prânz cerul fusese total acoperit, rece, umed, urâcios bacovian. Pentru 2 ianuarie 2014 le propusesem ortacilor consacrați repetarea, cu o mică variantă suplimentară constând în vizitarea Casei Tâlharilor de pe Dealul Mănăstirii, traversarea din Valea Borcutului în Băița. Au percutat doi tineri dascăli de la Colegiul Tehnic A. Saligny -R. Borșa – matematician (nu-l știam dinainte) și prietenul său N. Fănățan – fizician-informatician, de la Colegiul N. Titulescu (cu care făcusem un circuit în Munții Rodnei – vârful Puzdre și la finele verii 2013, când am organizat o ieșire în Țara Lăpușului, la Râpa Vimei și Custura Cetățelei). Ceilalți colegi… ioc interes.
Baia Mare - Ghistinișul lui Hindly Lajos
Ținem drumul către Castel, traversăm podul peste valea Frumușaua, mai continuăm puțin spre NE, după care abandonăm asfaltul suind la stânga (printre fosta casă a familiei Șomcutan la stânga și fostul cămin pentru copii si casa familiei Bălaj în dreapta) urmărind vechiul drum de car, azi înierbat, spre trei foste gospodării lăturalnice, două din ele dispărute în ultimii ani. Vizăm ieșirea în multisecularul Ghistiniș al lui Hindly Lajos (arboret de castani comestibili monumentali) trecând prin cimitirul reformat.
Tradiționalele mici vii cu soiuri de viță de vie hibridă de deasupra fostei case a lui Labos Erno, lăsate neîngrijite, au fost și ele grabnic înghițite de pocireșii (pruni spontani) dens lăstăriți, porumbari și sângeri. De fapt, prăpădul a-nceput imediat după colectivizare, atunci s-au prăpădit în Valea Borcutului viile cu viță nobilă și clasicele livezi cu pomi fructiferi care aparținuseră familiei Mureșan, Ghiriti, Iațica, Chiș Erika
Un huci sălbatic-impenetrabil a acaparat după 1989 micuțul cimitir reformat , uriașii tei și mai vânjoșii și bătrânii castani comestibili de-abia mai fiind vizibili în acea junglă. Din fericire cineva a iertuit (curățat) recent zona SV, degajând parțial vechea pajiște. În dreapta, pitorești dar sub pragul sărăciei și aparent gata de prăbușire, două vechi căsuțe minierești. Una aparținuse odinioară familiei artificierului Hindly Lajos. Spre E apare frumoasa, veche plantație de pini silvatici și-n continuare Ghistinișul lui Roman, pe liziera gorunetului. La V, pe un mic mamelon, cei mai bătrâni castani comestibili din zonă iar dincolo de el și spre Frumușaua, fosta Poiana Boțului (unde locuise învățătorul Boț, contemporan al lui Alexiu Pocol, azi cu câteva noi case și vile). Un drum de car, imediat luând forma unui afund șleau amintind de o pârtie de bob, flancat pe malurile înalte de poteci înguste, suie spre apropiata Balta lui Pocol.
La Balta lui Pocol
Ajungem în zona SV după doar 30 minute de la plecare. De mai bine de un an luciul neregulat, mărișor, smoliu-antracit datorită taninului în exces, specific unei active turbării, a dispărut, apărând un fel de mic heleșteu dreptunghiular al cărui scop e inexplicabil fiindcă în astfel de ape nu pot habita specii piscicole, doar broaștele pe care borcutenii le capturau odinioară, în debut de martie ademenindu-le serile cu lumina lămpilor de carbid și a felinarelor pentru a le lua delicioșii craci –pui de baltă.
Castani bătrâni alături de numeroși tineri, cu toții afectați de cancerul scoarței mor în picioare, alții au fost prăvăliți de furtuni, ca și o parte din cireșii plantați prin anii 1965-1970 de către silvici cu scopul testării capacității de adaptare și a vitezei de creștere a unor specii nobile de foioase și rășinoase maidegrabă întâlnite la noi în parcurile dendrologice ca arbori ornamentali. Un singur exemplar frumos de tisa atrage atenția în partea SE a Bălții lui Pocol.
De la Balta lui Pocol am putea continua pe drumul de car/TAF înainte, suind ușor, ajungând după vreo 300-350 m la Întorsură. Preferăm să admirăm tisa, apoi să continuăm la stânga-n sus pe poteca veche a culmii, cu goruni pe versanții sudici și frumoși fagi pe cei nordici. Imediat, privind peste Balta lui Pocol spre NV, se vede creștetul Țighierului iar în dreapta, spre SE, biserica lui Pocol, azi ortodoxă, și drumul care acompaniază spre fostele colonii muncitorești și Mina Sofia Valea Borcutului.
Balta lui Pocol – Casa Tâlharilor
Pe potecă apar cuarțitele hidrotermale dure, o vreme exploatate și prelucrate pentru a fi folosite la zdrobirea minereurilor aurifere și argintifere, mai târziu pentru pavele (piatră cubică destinată pavajelor clasice). Urcușul e scurtă vreme alert apoi poteca traversează un mic platou pe care se vede ștuțul unei foste sondeze ce aparținuse IPEG Maramures. De aici coboară la stânga, spre Balta lui Pocol, vechi drumuri de car. În față și spre stânga, printre goruni și fagi maturi, apar treptat pinii spontani de pe abruptul sudic stâncos al Dealului Mănăstirea, cu Casa Tâlharilor.
Drumul/poteca noastră ( folosit azi de către hoții de fier vechi din fostele galerii ale E.M. Aurum de pe Dealul Poprad) iese în șaua largă dintre Dealul Mănăstirii la stânga și Dealul Poprad la dreapta, dar îl abandonăm acolo unde începe să urce mai abrupt, deplasându-ne în unghi drept spre stânga, depășind un vâlcel puțin afund și apoi, succesiv, trei foste șanțuri de propsectare geologică în care abundă cuarțitele filoniene și aglomeratele vulcanice ruiniforme de tip brecii, impresionante prin cromatica datorată oxizilor, de la verzi-coclit-albăstrii la ruginii, ocru, maronii, sângeriu-vișinii alteori. Doi megaliți agolmerați vulcanici cu aspect de vechi zid de cetate medievală rămân la stânga (SE).
La Casa Tâlharilor
Se pot vedea aici alveolări, erodări bizare, grote de diferite mărimi, uneori etajate, alteori dezvoltate în fisurile/diaclazele de sorginte tectonică.
Într-una etajată din zona E sălășluise pe când eram copil o familie de lupi (pe-atunci Dealul Mănăstirii abunda de veverițe, iepuri, căprioare, ciute, vânătorii și braconierii fiind rari și cu respect față de lege ). Grotele cresc în mărime și spectaculozitate, inclusiv cea cromatică, spre capătul V al peretelui aglomerat vulcanic. Pinii de la baza stâncăriilor împreună cu cei piperniciți de pe stâncării și la fel de chinuiții de vicisitudini goruni sporesc sălbăticia și frumusețea Casei Tâlharilor. De aici se vede varful Iricău, respectiv iazul de decantare de la Bozânta Mică, Cartierul Valea Borcutului, zona Berăriei și Podgorii și foarte puțin din zona SV a Băii Mari și satul Săsar.
Suind ușor versantul spre NV se vizitează grota izolată al cărei tavan s-a prăbușit parțial în urmă cu peste două-trei decenii, constituind însă în continuare un loc atractiv pentru puținii cunoscători ai acestei frumoase locații și amatori de picnicuri în stil haiducesc.
De menționat că din punct de vedere geologic și al aspectului peisagistic general, Casa Tâlharilor seamănă rocilor (breciilor) Pietrei Virgine, Țighierului, Terebeșcăi, Dealul Cetății lui Liszibona Gelert, Dealul Cetății Seini și Pietrei Handalului din Nistru.
Prin anii 1990 galeria a fost redeschisă cu scop prospectiv geologic, după crahul minieritului rămânând abandonată, cu un strat mic de apă pe planșeu dar suficient de poluator al izvorului Picsa Babi aflat la circa 300 m NV aval, în flancul stâng geografic al vaii Frumușaua, sub stâncăriile SE ale Țighierului.
Coborâm la gura minei, intrăm puțin în galeria inundată parțial în care se văd câteva foste bandaje – armături din beton – alături de o anvelopă de camion uzată. Revenim la Întorsură (ora 11,20 și 1,45 ore de la plecare) continuând spre N pe vechiul drum de car (ulterior auto-forestier) care traversează vechiul Făget – azi dominat de cărpinișul oportunist destul de tânăr, cu limbi negricioase de grohote în dreapta mai apoi cu râpa nudă, ocru-gălbuie a unui fost abataj prospectiv geologic.
De la Targul Ciorilor în Băița
Marcajul mountainbickerilor e completat cu fâșii alb-roșii de polietilenă atârnate în ramuri. Înainte de-a intra în fosta luncă umedă a Târgului Ciorilor de la obârșia vaii Frumușaua, pe un pin negru din dreapta, înscris cu alb, apare simbolul silvic 26/I. Arini bătrâni și robuști flanchează sinuosul debut modest al vaii Frumușaua iar spre N impresionează plantația matură de conifere. Îndărătul e, într-un mic luminiș și pe liziera făgetului de la poalele SE ale Varfului lui Dan se află o frumoasă cabană de vânătoare construită cu modestie și bun gust din bârne groase de molid. Nu e terminată, n-are nici (la fel ca în precedentul an) ușă și ferestre dar ar prinde bine de refugiu pe vreme rea.
Iată-ne ajunși în Băița Lunci, la un grup de modeste gospodării minierești risipite în livada de pruni și meri bătrâni. Versantul N al Dealului Lunci e abrupt, pajiștea sa fiind discontinuu drapată cu neaua depusă în prima decadă a lui decembrie 2013. O extraordinară panoramă se deschide de aici spre vatra Băiței și bisericile sale, custura aglomerat-vulcanică pe care se află capela Calvaria, Piatra Handalului din Nistru, grupate spre N-NE vârful Paltinu, Pietroasa-1200 m, Țiganu, apoi vârful Tufei-717 m și Tocastru-872 m, respectiv vârful Tarnița 464 m și Galbena-541 m la NV.
La Casa Memorială Ion Șiugariu
Abandonăm (eronat) capătul superior al străzii .81 pe care vom admira mai târziu Casa Memorială a poetului-gazetar Ion Șiugariu (1916-1945) coborând puțin pe o potecă, trecând pe lângă o veche casă minierească spoită-n albastru pal, lăsând în dreapta o cochetă și nouă, posibilă căbănuță de vacanță construită din bârne de molid, ajungând la alte gospodării minierești vechi, cu prispe înguste și spalieri sau bolți cu viță de vie hibridă. Un localnic ne oferă amabil informații după care revenim suind Dealul Lunci până la drum după care coborâm lejer la Casa memorială Ion Șugariu. E ora 12,40 și au trecut aproape 3 ore de la debutul turei.
Coborâm pe str. 81, de fapt un îngust și afund șleau abrupt și bolovănos de car de pe taluzurile căruia tocmai au fost defrișate vechile garduri vii de carpeni, urmând probabil modernizarea uliței. La ora 12,55 poposim la indicatorul Strada 81 de pe malul stâng al vaii Băița, aproape de Podul Dealul Mare.
Stația de autobuz Ion Șiugariu e la nici 30 m stânga, pe malul văii Băița. Puțin mai jos, la gura str. 79, atrage atenția o troiță iar la picioarele lui Iisus imboldul “nu înjura”. E pentru prima oară când remarc așa ceva la o troiță.
La 13,10 h suntem îmbarcați și foarte curios priviți de către numeroșii călători îmbrăcați în straie sărbătorești iar după 20 minute suntem ajunși în Baia Mare, visând cu ochii deschiși la cea de-a doua tură a lui 2014.
