Pages Menu
RssFacebook
Categories Menu

Publicat de la Sep 16, 2016 în Articole noi, Stiri | 0 comentarii

Valea Izei și Dealul Solovan au fost incluse pe lista ariilor de protecție specială avifaunistică

Valea Izei și Dealul Solovan au fost incluse pe lista ariilor de protecție specială avifaunistică

Zona care cuprinde Valea Izei și Dealul Solovan a fost declarată arie de protecție specială avifaunistică și va fi inclusă în rețeaua ecologică europeană Natura 2000, alături de alte zone, în urma unei hotărâri de Guvern ce a fost adoptată în 14 septembrie 2016. Acest lucru va contribui, în principal, la conservarea speciilor de păsări de interes comunitar. În plus, va da posibilitatea ca aceste arii să fie luate în administrare și să fie accesate fonduri europene pentru conservarea lor.

Valea Izei și Dealul Solovan alcătuiau până în prezent o arie protejată, fiind declarat sit de importanță comunitară încă din anul 2007. Situl reprezintă o zonă naturală încadrată în bioregiunea alpină și continentală a munților și Depresiunii Maramureșului, ce conservă habitate naturale și protejează specii importante din fauna, ihtiofauna și flora Maramureșului. Astfel, situl cuprinde mamifere precum ursul brun și vidra de râu, amfibieni, pești, nevertebrate, trei specii de cărăbuși, dar și păduri de foioase, păduri de conifere, păduri de amestec, păduri în tranziție, pajiști, pășuni sau terenuri cultivate.

Alături de Valea Izei și Dealul Solovan, au fost incluse pe lista ariilor de protecție specială avifaunistică și alte zone, precum Râul Prut, Piatra Craiului, Defileul Crișului Alb sau Lunca Buzăului. În total, 23 de noi situri din România devin arii naturale protejate în cadrul rețelei ecologice europene Natura 2000 și sunt declarate arii de protecție specială avifaunistică în urma adoptării hotărârii de Guvern.

Datele publicate la sfârşitul lunii ianuarie 2016 de către Societatea Ornitologică Română (SOR) arată că România deţinea, în urmă cu un an, 1.486 de arii naturale protejate, în creştere cu 156,6% faţă de anul 1990. Cifrele mai arată că, la finalul anului 2015, pe plan naţional existau 13 parcuri naţionale şi 15 parcuri naturale. În plus, Reţeaua Natura 2000 din România cuprindea 383 de Situri de Importanţă Comunitară (SCI), respectiv 148 de Situri de Protecţie Avifaunistică (SPA).

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Pin It on Pinterest

Share This