Debut de Făurar în Bozânta Mare și la confluența râului Lăpuș cu valea Băița

Traseul turistic din 4 februarie 2015 cu M. Gheție & eu

Obiectiv: Bozânta Mare, Dâmbu Morii- confluența râului Lăpuș cu valea Băița; perspectiva spre Șatra Pintii, Mogoșa, Gutâi, Igniș dinspre lunca Lăpușului

Localizare: Maramureș, Tăuții Măgherăuș- sat Bozânta Mare, lunca din dreapta Lăpușului

Itinerar: Baia Mare-Tăuții Măgherăuș-Bozânta Mare, circa 15-16 km

Marcaj turistic: -

Tip traseu: peisagistic

Grad dificultate: ușor

Echipament necesar: adecvat anotimpului; lunca e mocirloasă după precipitații, sunt recomandate cizmele de cauciuc

Lungime și durată: circa 3 ore, incluzând deplasarea din/ în Baia Mare; drumeția presupune parcurgerea a circa 5 km total

Diferență de nivel: -

Recomandări: harta topo 1 : 25.000 pentru zona Bozânta Mare-Bușag; Google Maps

Avertismente: nu vă expuneți foarte mult deasupra malului drept al râului Lăpuș, datorită viiturilor și spălării există zone suspendate, instabile, cu risc major de prăbușire și înec

Căi de acces: din Tăuții Măgherăuș prin Bozânta Mare

Mijloace de locomoție: autobuz Baia Mare-Bozânta Mare; autoturism personal; mountainbike

Sugestii de cazare: -

O ninsoare scurtă imaculează Baia Mare în noaptea de 2/3 februarie (după Ziua Ursului). Se anunță o ușoară încălzire și precipitații mixte pentru a doua parte a zilei de 4 februarie. Tatonăm câteva target-uri turistice, zonele rurale chiorene Posta, Hovrila-Dealul Toporu – valea Rea – Buciumi dar ne amintim și de dorința de-a vedea (o premieră pentru noi) confluența râului Lăpuș cu valea Băița.
Harta Zona turistică Baia Mare-Tăuții Măgherăuș din seria Gutinul turistic (2005) nu acoperă cursurile inferioare ale văii Băița și Nistru apoi Google Maps se dovedește extrem de lapidară, putând afla doar că din Tăuții Măgherăuș trebuie să urmăm spre SV Strada 62 (indicator rutier la stânga, către Bozânta Mare, din șoseaua Baia Mare-Tăuții Măgherăiuș-Satu Mare) pe la capătul Aeroportului Baia Mare.

Ok, ieșim din șosea pe lângă o biserică apoi asfaltul îngust șerpuiește printre gospodării, traversează zona de balizaj aeroportuar, conducând la podul CFR din zona inferioară a văii Băița (cu malurile pietruite/îndiguite anti viituri). Apare Bozânta Mare, biserica satului din lunca Lăpușului și o răspântie. La NV de biserică e o capelă cu pereți din andezituri sure, cu acoperiș de draniță (vom afla de la un localnic ca e relativ recentă). Mai întâi tragem câteva cadre foto de la podul CFR, având spre NE-E-SE Ignișul, Iricăul și Morgăul, Gutâiul, Mogoșa și Șatra Pintii. Cer acoperit, temperatura circa 2 grade C, soare ivit chiorâș câteva clipe doar, nea aproape invizibilă. Ca și localnicii Bozântei Mici, cu toții retrași prin case, niciunul în curte/ogradă. Practic nu avem pe cine întreba de confluența râului Lăpuș cu valea Băița și pentru o vreme tatonăm intuitiv (corect) spre NV. Apoi, pe strada asfaltată, dăm de două cete de copii care bat mingea. Îi întrebăm de confluență dar… probabil nu știu ce e aia sau…?! Realitatea e că ne sugerează să ne întoarcem spre biserică apoi, la prima bifurcație, de la Dâmbu Morii, să o luăm în dreapta, pe jos, spre râul Lăpuș. Procedăm în consecință, sub Dâmbu Morii remarcând locația fostei mori și, colmatat, greu vizibil, fostul scoc al acesteia.

Lăpușul curge tumultuos, cu ape verziu-maronii, la nicio sută de metri de stradă. Ioc confluență. O luăm prin lunca din dreapta râului străjuit de falnice sălcii, arini și plopi, traversăm un pârâiaș și continuăm pe mal. După vreo 300 m ajungem la un cot cu repeziș. Vizavi se vede zona SE a Bozântei Mici și turla bisericii zidite, spoită în bej cu roșu vișiniu. Insistăm pe malul Lăpușului traversând mici holde. La NE-N se ivește Șindilitu (care are-n poalele SE Lacul Nistru), Măgura Mare și Piatra Tisei de Nistru, Țiganu și Pietroasa iar la NV Dealul Soarelui-Seini (cel cu cariera de andezite și o mare cruce de piatră). Ajungem la un canal de desecare cu malurile invadate de tulpinile de iulișcă uscate, înalte de 2-3 m, agasante, aparent impenetrabile.

Bizar, în toată lunca cu fertile holde subzistențiale, un habitat excelent pentru fazani, potârnichi, căpriori, vulpi, iepuri, nu vedem decât rari corbi, gaițe, vrăbiuțe și uli șorecari. Niciunde confluența. Ne întoarcem spre Dâmbu Morii, ne îmbarcăm și pornim spre NV, tot intuitiv (corect), de această dată remarcăm într-o curte gospodari tăind lemne pentru foc cu drujba. Îi întrebăm de confluența râului Lăpuș-valea Băița. Ne spun să mergem până la capătul asfaltului, la stația de gaz metan, de acolo pe jos, spre NV, pe drumul de car mocirlos, fără a devia defel la stânga (spre râul Lăpuș), după circa 1 km (de fapt vreo 1,5-2) ajungem la confluență. Apare și o simpatică octogenară, foarte curioasă să afle ce căutăm iarna în Bozânta Mare și la acea confluență. E imposibil să o convingem că nu există vreo motivație ocultă, miraculoasă.

Parcăm la mica stație de gaz metan apoi o luăm pe drumul înierbat, cu bălți și mocirlă pe mari porțiuni, apropiindu-ne de zona SV a Bușagului (conform octogenarei era mult mai recomandabil să abordăm confluența vizată din Bușag, în loc de Bozânta Mare). Îmbobocesc plopii tremurători și mâțișorii lozelor alb-sur-catifelați. Bozânta Mică și biserica sa se văd din ce în ce mai aproape, la stânga, peste cursul nevăzut al Lăpușului apoi, mai departe, peste Arieșu de Câmp și enigmaticul Someș, în zona SE a Ardusatului, se vede silueta verde întunecată a arborelui Sequoia giganthea (plantat de contele Degenfeld în urmă cu 250 de ani). Dintr-o mică holdă își ia zborul elegant o egretă. Mai apoi se aude un măcăit de rațe sălbatice. Curând apar stolurile (de câteva duzini fiecare ) de rațe sălbatice. Lăsăm în stânga două mici vii cu araci, în dreapta ogoare și holde înguste cultivate cu grâu separate de porumbari, în față o lizieră îngustă care marchează cursul inferior al văii Băița. Stârnim involuntar un superb bâtlan sur-arbăstriu care o șterge englezește de la confluență în avalul Lăpușului, spre Arieșu de Câmp, alertăm și câteva rațe sălbatice ce pluteau liniștite. Malul drept pe care ne deplasăm e surplombat, marcat de un nuc și câțiva tineri salcâmi. Unul e suspendat aerian, gata să cadă la prima ploaie care va îngreuna solul.

Continuăm spre malul stâng al văii Băița, înalt de 6-7 m, aproape vertical, invadat de bălăriile tubulare, uscate, dense perie, de iulișcă. De sus nu vedem valea Băița și atunci căutăm un loc de coborâre (neinspirați, lăsasem bețele de trekking la mașină, aici ar fi fost utile însă…). Coborâm prudenți printre bălării, ajungem la gura văii Băița, remarcând apele lutos-ruginii ale acesteia amestecându-se plastic cu cele verzui ale Lăpușului. Cârduri de rațe sălbatice, stârnite de ivirea noastră, zboară în largi cercuri pe deasupra luncii. Ne întoarcem pe unde am venit, bucuroși că… după decenii de turism metodic am ajuns, in fine, și la această frumoasă confluență de ape în timp ce soarele scaldă Gutâiul în ceasurile dintâi ale după-amiezii.