Pages Menu
RssFacebook
Categories Menu

Publicat de la Feb 28, 2014 în Drumetii, Trasee turistice | 1 comentariu

Baia Mare (Valea Usturoi ): Pe valea Usturoi în Poiana Pleștioara

Baia Mare (Valea Usturoi ): Pe valea Usturoi în Poiana Pleștioara

Traseu: valea Usturoi – vârful Pleștioara – Șaua Dia – Dealul Florilor – Muzeul Etnografic Baia Mare

Obiectiv: valea Usturoi, Poiana Pleștioara

Localizare: Maramureș, masivul montan Igniș

Itinerar: Baia Mare – Parcul Municipal, valea Usturoi, Poiana Pleștioara, Șaua Dia, Dealul Florilor – Muzeul Etnografic Baia Mare

Marcaj turistic: cruce roșie până pe vârful Pleștioara, cruce galbenă spre Muzeul Etnografic (marcajul turistic este înnoit)

Tip traseu: excursie în circuit

Grad dificultate: moderat

Echipament necesar: turistic adecvat anotimpului

Lungime și durată: aproximativ 8 km, 2 1/2-3 ore suișul până pe vârful Pleștioara în condiții de iarnă, respectiv aproximativ 9 km și 3-3 1/2 ore până la Muzeul Etnografic, în total 17 km și 5 1/2-6 1/2 ore întregul circuit

Diferența de nivel: 580 m în urcare, 570 m în coborâre

Recomandări: harta Gutinul turistic – Zona Baia Mare – Tăuţii Măgherăuş, an 2005, respectiv Harta turistică Baia Mare – Baia Sprie – zona Apşa (Ucraina), an 2009

Avertismente: nu există zone periculoase, atenție vara la câinii ciobănești și urși

Mijloace de locomoție: pe jos începând din Parcul Municipal până la final circuit

Sugestii de cazare: nu este cazul

Descriere traseu:
Plecăm de la Grădina Zoologică, urmărind drumul în amontele văii Usturoi (marcaj cruce roşie, vechi bandă roşie). Apar și alte 2 marcaje, cruce albastră (Parcul Municipal -Tolvaj Denes-Morgău-vârful Elena-vârful Ferigii-vârful Pleştioara), respectiv triunghi albastru (Parcul Municipal-Măgura Băii via Piatra Virgină-vârful Ferigii-vârful Pleştioara-Văratice, încheindu-se în golful Văi Romane-Lacul Firiza).

Câteva podeţe sar valea Usturoi spre E, continuând cu poteci ce duc în trei poieniţe cu colibe, bordeie și căbănuţe. Valea Usturoi prezintă repezişuri apoi două cascade, prima în trepte, a doua în evantai, înainte de-a ajunge la fosta cabană forestieră situată la confluenţa marcată turistic cu punct albastru (în amontele văii, la dreapta spre Poiana Mărului şi-n final în Şaua Dia).

Marcajul cruce roşie continuă la stânga şi în amontele văii Usturoi trecând prin faţa altei cabane spre locul de popas Petofi amenajat cu mese, bănci din buşteni și un refugiu turistic (capacitate 10 turişti).

Drumul forestier face volta stânga suind în versantul drept al văii Usturoi. Traseul continuă spre N urmărind marcajul cruce roşie pe o spinare cu făget intercalat cu molizi, ieşind într-un alt drum auto-forestier. De acolo, privind la dreapta şi-n sus apare o altă zonă cu colibe și bordeie.

Marcajul cruce roşie abadonează vechiul traseu spre Poiana Pleştioara marcat cu bandă roşie, orientându-se spre E-NE, evitând un pârâu accidentat şi zonele mocirloase. Se intră pe drumul forestier spre Şaua Pleştioara, unde întâlnim marcajele cruce albastră şi triunghi albastru ce vin dinspre vârful Ferigii pentru a sui în vârful Pleştioara.

Aici se continuă la dreapta trecând pe lângă un loc de popas, descinzând în Poiana Pleştioara punctată de un pin în partea S și cu mestecăniș în zona E-NE pe direcţia vârful Tocastru.

Pe vârful Pleştioara (803 m altitudine) se caută marcajul vechi bandă galbenă ce coboară la SE spre Şaua Dia, remarcând mai degrabă continuarea noului marcaj triunghi albastru care în curând o ia la stânga prin Văratice spre Valea Romană şi Lacul Firiza. Există şi câteva săgeţi galben-verzui, reflectorizante, care conduc pe vechiul traseu marcat cu bandă galbenă, respectiv pe noul marcaj cruce galbenă până aproape de finalul circuitului.

Imediat sub vârful Pleştioara, pe un versant SE, a fost amplasat un refugiu turistic identic celui de pe valea Usturoi-poienița Petofi. De aici panorama se deschide spre vârful Strâmba, vârful Hija, Lacul Firiza, vârful Igniş, fumoșii molizi din Şaua Dia spre Văratic. În dreapta potecii care parcurge Dealul Văratici prin V apar turbării mocirloase, scăldători pentru mistreţi.

În Şaua Dia apare marcajul turistic punct albastru suind din Văratici pentru a coborî prin Poiana Mărului în valea Usturoi. Ulterior întâlnim un marcaj punct galben ce coboară spre valea Usturoi mai în aval.

Două săgeţi turistice vechi de peste patru decenii se întâlnesc în locul în care se desprinde către NE traseul vârful Strâmba şi Piatra Şoimului (circa 1-1 1/2 ore de mers în urcuş susţinut). Aici apare și marcajul turistic bandă albastră care acompaniază spre Dealul Florilor, pe deasupra flancului drept al Carierei Sfântul Ioan, crucea galbenă.

Spre final, în dreapta potecii de culme, în codrul de goruni intercalaţi cu castani muribunzi se ivește Poiana lui Otto. De acum castanii sunt din ce în ce mai prezenţi. Din stânga (dinspre valea Sfântul Ioan și străvechea carieră de andezite omonimă) suie spre culme un marcaj turistic mai vechi – cruce roşie.

Parcurgem ultimii 3 km din circuit și lăsăm în dreapta o poiană cu o vilă și piscină, mai jos o casă izolată, ieșind pe liziera S. Aici, la stânga potecii, e un izvor cu apă potabilă de la care începe coborârea abruptă spre Cimitirul Reformat şi-n final Muzeul Etnografic.

1 comentariu

  1. as dori sa stiu unde este un izvor in apropierea refugiului turistic de sub varful plestioara.
    Stiam mai demult de un izvor ascuns cum se coboara pe banda albastra, in apropiere de bifurcatia cu stramba, undeva pe dreapta. Acum nu mai gasesc izvorul.

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Pin It on Pinterest

Share This