Turist în Baia Mare
O vreme neprielnică, o efemeră indispoziție, un nedorit beteșug pot nărui peste noapte mult visate proiecte turistice. În astfel de ocazii, dar nu numai, nu strică să-ți acutizezi senzorialele capacități și să dai frâu liber fanteziei, încercând să descoperi nespus de aproape, în locuri prin care te-ai preumblat probabil (blazat/indiferent) adesea, constatând că ai risipit inconștient o suită de lucruri nevisate sau eventual, să înțelegi ce văd și gustă satisfăcuți turiști de-aiurea, poposiți tranzitoriu pe meleagurile tale. Un astfel de exercițiu poate constitui și o fericită alternativă, comparativă și la rece, după o vacanță petrecută pe alte meleaguri, din țară sau străinătate
Dacă te plimbi prin Baia Mare, dinspre Piața Izvoarelor-Turnu Măcelarilor *(parte din medievala poartă sudică a cetății Baia Mare – atestată documentar din 1599) spre fostul Centru Vechi-Piața Millenium după 1990 (dominat în perioada democrației populare și iepoca de aur socialistă de insipida statuie-odă ostașului sovietic eliberator) privirile întâlnesc, de-alungul străzii Crișan, siluetele fostului Tribunal, Bisericii ortodoxe Sfântul Nicolae, Turnul Ștefan, Teatrul Municipal, turlele Catedralei romano-catolice și dincolo de piața pietonală, Biserica reformată calvină cu turnul clopotniță roșu cireșiu.
Plimbându-te dinspre Parcul și Stadionul Municipal spre Podul Viilor – adică dinspre poarta nordică a fostei cetăți medievale băimărene (atestată documentar din anul 1469 când regele Matia Corvin a permis ridicarea zidurilor împrejmuitoare de piatră), descoperi cursul râului Săsar îndiguit, vechiul pod relativ recent, estetic și inspirat, restaurat apoi Biserica reformată calvină și, de-alungul străzii Podul Viilor, peste Piața Millenium, turlele Catedralei romano-catolice Sfânta Treime Bisericii ortodoxe Sfântul Nicolae și Turnul Ștefan.
Pentru mine o biserică (monument istoric) are în primul rând o valoare cultural-istoric-parimonială, motiv pentru care mi-am propus ca-n finele lui 2014 și prima parte a lui 2015 să (re)văd istoricele lăcașuri de cult băimărene, de la Biserica reformată lutherană la multiseculara Biserică romano-catolică Sfântul Anton din Piața Mică, Catedrala romano-catolică, Turnul Ștefan, Catedrala ortodoxă română *(fostă greco-catolică, confiscată de comuniști) și Biserica reformată calvină, alături de acestea și alte bijuterii de arhitectură precum Biserica reformată din Tăuții Măgherăuș impozanta Biserică romano-catolică din Baia Sprie etc.
Aflu doar că băimăreana Biserică reformată calvină (Cod Monument: MM-II-m-A-044) fusese construită în perioada 1792-1809 (fastă din punct de vedere socio-economic-cultutal-arhitectural, și asta multumită exploziei industriei extractive și prelucrătoare miniere). Am vrut s-o vizitez într-o zi de sâmbătă dar am găsit-o închisă, reușind doar să o admir circular, dinspre exterior, considerând că e admirabil integrată urbanisticii de odinioară și, din fericire, și celei din acești ani, adică după restaurarea unei părți consistente din fostul Centru Vechi al urbei. Ca turist pasionat mi-ar fi fost practic imposibil să nu remarc în paralel, din prejma impozantului lăcaș, perspectivele generos deschise spre Dealul Bulat, vârful Mogoșa, Dealul Crucii, Dealul Florilor, Măgura Băii – Piatra Virgină, vârful Ferigii și Pleștioara, acestea la un loc constituind un silvatic brâu protector nord-estic (codri de gorun și fag).
Am aflat apoi, documentându-mă nițel, că în domeniul protestantismului calvin a dezvoltat ideile lui Luther, baza calvinismului fiind axată pe două documente esențiale; Catehismul de la Heidelberg -1563 și A doua confesiune helvetică-1566. Reforma a apărut în Transilvania în prima jumătate a secolului al XVI-lea în rândul credincioșilor maghiari, asta și drept consecință a înfrângerii Ungariei de către Imperiul Otoman în bătălia de la Mohacs -1526. Consecutiv acestui eveniment Transilvania a devenit principat autonom, catolicismul nemaifiind protejat oficial de către autoritățile de stat. Un factor favorizant în propagarea reformei l-a constituit permiterea predicării în limba maternă, spre deosebire de romano-catolicismul care obliga la oficierea slujbelor religioase numai în limba latină. Printre altele, fiind un nepracticant religios, m-a surprins să aflu și că reformații calvini au doar cinci sărbători anuale: Adventul, Crăciunul, Intrarea în Postul Paștelui, Paștele și Rusaliile.
Cu câțiva ani în urmă am vizitat destul de sistematic o suită de biserici evanghelice transilvane din zona Sibiu-Valea Târnavelor-Copșa Mică-Biertan-Sighișoara, apoi unele din Bistrița Năsăud (parte din ele aparținând vechilor cetăți medievale săsești transilvane) dar și din zona SE a județului Satu Mare. De fiecare dată m-a impresionat simplitatea lor, rigoarea și sobrietatea arhitecturii, lipsa opulenței și a ostentației, alături de un ritual religios nesofisticat, direct, lipsit de teatralitatea caracteristică altor culte. Apoi la reformați parcă nu se pedalează atât de excesiv pe Apocalipsă și înfricoșătoarele pedepse ale lumeștilor păcate, slujbele și predicile având un ceva firesc dar și pofund cald deosebit de uman.
Nu am găsit nici un înscris înafara bisericii, referitor la istoricul acesteia, dar speram ca la întoarcerea cu ceva mai multă șansă, după vizitarea interiorului să găsec la casa parohială un pliant, o broșură sau o monografie a acesteia.
Cea de-a doua vizită fu cu noroc și după ce am mai admirat odată măreț-armoniosul edificiu din exterior, descoperind ușa întredeschisă prin care se auzea predica preotesei, am intrat. Fiind o zi din cursul săptămânii enoriașii, îndeosebi femei, nu erau în număr prea mare. Poate dimineața însorită a sporit alături de luminile uriașelor candelabre, luminozitatea lăcașului de cult. Mi-aș fi dorit să aud revărsându-se armonii de Bach și Haendel din tuburile argintii ale orgăi dar… nu fu să fie. O pace și liniște deplină subliniau predica preotesei. O singură flamură urbană străveche, verzuie, era arborată pe peretele nordic iar pe aceasta (în limba maghiară) era înscris Aszonypataka-adică valea femeilor în traducere (denumirea medievală a Băii Mari; în 1391 cetatea l se numise Castellum Rivuli Dominarum iar în 1392 – Civitas de Rivulo Dominarum). Cum slujba se termină, deosebit de amabila preoteasă mi-a oferit un exemplar din A nagybanyai reformatus egyhazkozseg tortenete (istoria cultului reformat băimărean) realizată de către Kadar Miklos la aniversarea a 200 de ani de la sfințirea bisericii (în 2009 ) și în care e menționată și istoria succintă a Băii Mari. Astfel, în 1280 a început înălțarea Bisericii romano-catolice Sfântul Ștefan încheiată în 1387, turnul fiind ridicat în 1468. Prima atestare documentară a Băii Mari – în acele vremi numită Zazarbanya (adică mina Săsar) – e din 1327, adică din perioada domniei regelui Carol Robert de Anjou (1307-1342). Regele Sigismund (1387-1437) anulează în perioada domniei sale drepturile și libertățile acordate orașelor Baia Mare și Baia Sprie. În 1445 cele două orașe miniere intră sub autoritatea lui Iancu de Hunedoara, acesta contribuind la finalizarea construcției Bisericii Sfântul Ștefan și apoi a Turnului Ștefan. În 1458 Baia Mare și Baia Sprie intră în atenția regelui Matia Corvin (1458-1490) care în 1464 întărește privilegiile, printre acestea, în 1469, permițind înălțarea zidurilor de apărare din piatră, ale Cetății Baia Mare. După bătălia pierdută la Mohacs -29 august 1526) Baia Mare intră sub dominația regelui Ioan Zapolya. La sfârșitul secolului XVI Baia Mare și împrejurimile au ajuns sub conducerea familiei Bathory. În secolul XVII orașele au ajuns sub stăpânirea lui Rakoczi Gheorghe I (1631-1648), ulterior sub aceea a lui Rakoczi Gheorghe II (1648-1660). În 1661 generalul Montecucccoli a intrat cu oștile imperiale germane în Baia Mare, după 1664 acestea asigurându-i paza. Un puternic cutremur a zguduit orașul îm 1662 la 26 aprilie, dimineața la ora 7. Iar în 1677 orașul a fost prădat de ardeleni, francezi, polonezi și tătari. În debutul anului 1688, prin generalul Antonio Caraffa – Baia Mare a intrat sub autoritatea Imperiului Habsburgic. În 1759 Baia Mare avea 1392 enoriași reformați, 459 de romano catolici și 90 lutherani. În 1771 greco-catolicii încep construirea catedralei de pe strada Baia Sprie (azi Vasile Lucaciu) iar în 1793, în apropierea ei, începe construirea școlii greco-catolice în care în 1794 învățau 51 de elevi. În 1717 Baia Mare a trecut pe sub invazia tătară, în anii 1719 și 1743 prin episoade de ciumă, în 1811 prin două cutremure puternice iar în 1814 și 1817 prin foamete. În 1805-1809 s-a construit Biserica evanghelică de pe strada Baia Sprie (azi Vasile Lucaciu) pe locul unei alte biserici. În 1852, la 6 august, împăratul Franz Josef a vizitat Baia Mare. În 1869, din inițiativa pictorului Hollosi Simon, se înființează în Baia Mare Colonia Pictorilor
Piatra de temelie a Bisericii reformate calvine-realizată în stil clasic- din Baia Mare-strada Podul Viilor – a fost pusă în 1792 sub conducerea pastorului Kis Mihaly (1786-1806) folosindu-se planurile inginerului Pechy Mihaly (175501819), lucrările întinzându-se pe perioada a 17 ani, cu sprijin financiar din partea nobililor din întreaga Transilvanie. La sfințirea din 1809, la aniversarea Sfântului Ștefan, lucrările nu fuseseră încă încheiate. În 1825 episcopul Budai Isaia, de dincolo de Tisa, a vizitat biserica. Turnul a căpătat forma actuală abia în anul 1836, conform unor situații financiare ale vremii doar zidurile bisericii au costat peste 70.000 de forinți iar numărul enoriașilor se ridica la 1700 de membri. Clopotele au fost turnate în 1814, 1815 și 1847. Orga a fost cumpărată în 1825 de către Diosezegi Sara pe cheltuiala proprie, aceasta fiind mărită și reparată de către budapestanul Orszag Sandor în 1891. Băncile din vechea biserică de lemn din 1717 au fost folosite de către enoriași timp de 267 de ani până în 1984, ele fiind înlocuite cu băncile actuale din lemn de stejar pe vremea pastorului Nagrody Bela. Acesta a înlocuit și vechiul amvon din lemn.
Interesantă este o plimbare în jurul acestei biserici, începând de pe strada Podul Viilor, continuând pe strada Monetăriei către Muzeul de Istorie și Arheologie și în continuare pe stradela medievală Dacia, către Piața Millenium, descoperind arhitectura aparte dar și siluetăa angelică a unui menestrel, apoi o stradelă lată din zona fostei Crame. Odată cu amplele lucrări de reabilitare și restaurare de după 1990, Piața Millenium a căpătat un aer proaspăt și cu un iz artistic-cultural-boem.
Scrupuloasa inventariere admirativă a fațadelor clădirilor, ferestrelor, ușilor, decorațiunilor și a străzilor emergente poate dura ore-n șirm acestora adăugându-li-se cel puțin tot atâtea necesare vizitării bisericilor și Teatrului Municipal. Din nefericire, șocant, vizibil antitetic, printre monumentalele clădiri de epocă de pe str. Podul Viilor apar strident-ternele siluete ale câtorva clădiri socialiste (o casă a sindicatelor și sediul unei fostei asociații copoperatiste). Cu siguranță acestea pot funcționa azi ca niște reverberante mementouri privind incultura, diletantismul și regretabila inițiativă administrativă și constructivă a neaveniților anumitor nefaste epoci de tranziție. În rest… e frumoasă Baia Mare indiferent de anotimp.
