Pages Menu
RssFacebook
Categories Menu

Publicat de la Jan 7, 2016 în Articole noi, Drumetii | 0 comentarii

Țara Lăpușului – Din Ungureni, pe vârful Măgurii

Țara Lăpușului – Din Ungureni, pe vârful Măgurii

Obiectiv: Țara Lăpușului, satul Ungureni de la poalele vârfului Râpelor și vârfului Măgurii (700 m altitudine)

Localizare: Maramureș, Țara Lăpușului, comuna Cupșeni, sat Ungureni (numit odinioară Nemesbudafalva în limba maghiară – adică satul nobilului Buda și Ungerdorf în limba germană)

Itinerar : Baia Mare-Târgu Lăpuș-Rogoz-Libotin-Ungureni- circa 65 km

Tip traseu: drumeție pentru orice anotimp

Grad dificultate: ușor

Echipament necesar: adecvat anotimpului; recomandat bocanci aderenți și bețe de trekking-versanți înclinați, sol clisos și alunecos după averse

Lungime și durată: circa 65 km până în Ungureni; 6-7 ore incluzând deplasarea din Baia Mare în Ungureni și retur (în sezon fără nea)

Diferență de nivel: 300-350 m

Recomandări: harta turistică Defileul Lăpușului 2012
De vizitat pe Dealul Pietriș Poiana Soarelui I și II – expoziție de sculpturi în piatră în aer liber; în Rogoz bisericile de lemn, una inclusă în patrimoniul UNESCO (cea cu capete de mânji la căpriori); biserica de lemn, monument istoric, din Libotin: câte două biserici de lemn, monumente istorice, în Cupșeni și Costeni – la poalele estice ale Șatrei lui Pintea; biserica de lemn, monument istoric, din Ungureni

Avertismente: zone pastorale, ciopoare și turme păzite de câini ciobănești ; returul final pe valea Măgurii este imposibil la topirea zăpezii și după ploi consistente deoarece șleaul de car urmărește riguros albia văii-nu există alt drum, nici poteci pe flancuri

Căi de acces: prin Târgu Lăpuș-Rogoz-Libotin

Mijloace de locomoție: curse Baia Mare-Târgu Lăpuș-Ungureni; autoturism personal; mountainbike

Sugestii de cazare: pensiuni turistice din Târgu Lăpuș; localnici din Ungureni; vara în cort.

În general comunitățile rurale au un pitoresc aparte dacă-s admirate plonjant de pe formele înalte de relief apropiate. Cam de aici a plecat ideea acestui traseu în mintea lui I. Pop Topo. Finalul mohorât-ploios/lapovițos al finalului de noiembrie și debutului lunii decembrie ne-au obligat să amânăm această excursie până în duminica Sfântul Nicolaie. Ocupat fiind cu alte proiecte, din nefericire Ionică Pop Topo nu ne-a putut însoți. Ideea lui fusese să suim din Ungureni pe La Ciulă pe vârful Râpelor (777 m) apoi să facem o traversare spre dreapta a șeii cu pajiște montană de la obârșia modestei văi a Măgurii pentru a ajunge pe vârful Măgurii și-n final în Ungureni-Hoșteze. Astfel, exceptând vârful Râpelor (împădurit cu făget matur) atât la urcare cât și la coborâre am fi beneficiat de niște perspective plonjante minunate spre Ungureni dar și spre Șatra Pintii și La Ciuhă.
Excursia începe… prost. La 8,45 h constat nespus de ”încântat” că m-a lăsat baltă din nou bateria (nouă!) a Fiatului. Oficiile de taxi driver și le asumă colegul D. Pascu dar asta face să plecăm pe la 9,30 din Baia Mare, nu la ora 9 cum am preconizat. Nu ne oprim defel până în Ungureni deoarece e noros și cețos. Ora 10,30 – parcăm lângă ruinele fundației fostei frumoase biserici de piatră din Ungureni, trăznită de două ori apoi demolată (chipurile fiindcă ar fi fost blestemată ?!). Fusese o veritabilă bijuterie seculară în piatră, probabil inclusă patrimoniului Maramureșului.
Traseul e o premieră pentru noi iar norii și ceața joasă ne zădărnicesc orientarea. Noroc cu enoriașele care se-ndreaptă spre biserica ortodoxă nouă. Le întreb de valea Izvorul Mare, de Măgura, vârful Râpelor (toponimii conforme hărții noastre) Treptat, după un conclav consultativ animat se dumiresc ce dorim și ne sugerează să ne conducă spre Ungureni-Hoșteze un simpatic adolescent. Hoșteze e zona cu aspect de luncă umedă cu fâneață din preajma finișului văii Măguri, afluent geografic stâng al văii Ungureniului (râu îi spun localnicele). Mai întâi admirăm printre arinii văii Ungureniului silueta întunecată a bisericuței de lemn, monument istoric apoi o casă și o gospodărie lăpușeană. Valea, de regulă modestă, acum cu un debit mai măricel după numeroasele zile ploioase, e oribil poluată menajer (cu zdrențe, folii și ambalaje de plastic, PET-uri etc.).

Cu rucsaci ușori în spate, aparate foto, bețe de trekking trecem pe lângă fosta biserică de piatră apropiindu-ne de flancul drept geografic al foarte modestei văi Măguri. Niște tineri și deosebit de amabili gospodari localnici, privindu-ne curioși (zona nu e defel una turistică, mă rog, nu e promovată iar cei care ajung accidental pe-aici știu eventual de bisericile de lemn, monumente istorice, ritualurile pascale, Moșii de Primăvară și cam atât iar dacă le-ai spune că prin aprilie-iunie aici înfloresc vreo două specii de orhidee ar zice că ”ești dus cu capul”) ne oferă câteva relații în timp ce negurile acoperă din vârf spre poale vârful Râpelor, La Ciuhă, Măgura (vârful Măgurii nu se vede din Ungureni, fiind mascat de Măgura și situat în plan secund, estic).
Aflăm că valea prin vadul căreia trebuie să trecem pentru a sui Măgura se numește Măgura iar valea Izvoru Mare e dincolo de biserica nouă. Ei nu știu de vârful Râpelor doar de Jgheabu Râpelor -numele accidentat- spectaculos al debutului văii săpat de ape în rocile marnos-gresoase.

Negurile ne determină să nu suim în stânga pe La Ciuhă pe vârful Râpelor ci să suim la dreapta pe versantul Măgurii pentru a ajunge pe vârful Măgurii. Ciopoare mici de oi însoțite de proprietari și câini ciobănești pasc pe fața NV a Măgurii. Impresionează terasările multiseculare specifice nu doar Țării Lăpușului ci și Maramureșului Voievodal (Istoric), fostele holde înguste, care ocupă versanții începând din lunca modestă a văii apoi suind în mari trepte până pe creștetul Măgurii. Nu lipsesc gospodăriile muntenești, fânarele mici, sălașele de vărat construite din bârne de lemn, în unele cazuri tradiționalul acoperiș de draniță distrus de intemperii peste numeroasele decenii, fiind înlocuit cu inestetică tablă sau onduline din azbociment (mai rezistente). Traversarea văii Măgurii prin vad e facilă (debit infim, talveg pietros, gresos-marnos), ceva probleme ne pune versantul clisos-argilos frământat de ongloanele ovinelor și caprinelor în care bocancii ni se încarcă instantaneu cu hălci mari de lut. Ieșim în fâneață continuând să suim pe versant direct, mai apoi pe o potecă costișă, ochim un vâlcel otăvit prin care vrem să accedem la un picior cu arbuști (nu vedem că există acolo și un gard din cabluri de oțel ruginite, anti mistreți și pentru a limita pășunatul oilor și a vitelor). Intrăm mistrețește printre arbuști (păducei, porumbari și măceși agasanți, țepoși) și când speram să ieșim pe piciorul lung, în dosul căruia, spre NE, suie un drum de car/pastoral spre Măgura, ne trezim cu parii gardului în față și portativele dezolante ale celor 5-6 rânduri de cabluri de oțel. Nu se poate trece pe deasupra, gardul fiind destul de înalt, dar nici pe dedesubt. În consecință mai mistrețim o vreme suind pe lângă gard, strașnic înțepați pe mâini și obraji de arbuștii plini de spini, în final ieșim în drumul… argilos-clisos-marnos dar răsuflăm ușurați. Retrospectiv panorama chiar și cețoasă spre Ungureni e frumoasă. În dreapta apare un ciopor măricel de oi păzite de un ciobănesc bălțat roșu-ruginiu cu alb și un puiandru frumușel, timid. Nu sunt agresivi dar precaut, îl duc în lesă pe Pongo.

Abia către ora 12 soarele își face apariția misterioasă, ca la eclipsă, pe deasupra făgetului Măgurii iar după aceea, pe măsura apropierii de prânz și de creștetul Măgurii, negurile se ridică încet iar cerul sur-plumburiu lasă locul petecelor azurii. În urmă, din ce în ce mai departe și miniaturizat, rămâne Ungureniul, spre stânga (N-NV) se deslușesc din ce în ce mai bine haturile cu mărăcini, sălașele de vărat și o turmă mai mare de mioare. Ieșim pe Măgură unde ne sfătuiește un păstor. Acesta ne spune să suim deasupra Măgurii de unde un drum realizat cu buldozerul suie pe vârful Măgurii până la o cabană, face un traverseu la stânga, pe curbă de nivel, trece pe lângă niște stâncării gresoase apoi o ia spre obârșia văii Măgurii, coborând prin stânga acesteia în Ungureni. Ajunși în șa vedem și vârful Râpelor iar la NV, peste valea Măgurii și La Ciuhă, Șatra Pintii profilată printre nebuloase și cu puțină nea recent depusă pe versantul estic împădurit și prin dantelatele-i poieni. Depășim șaua suind spre E-SE. Apare soarele. E cald, cu siguranță la soare sunt minim 8-10 grade C. În dreapta șeii, sub noi, e un fânar destul de nou cu acoperiș din tablă galvanizată, mai sus și la stânga o gospodărie muntenească locuită. Curând, de pe vârful Măgurii, vedem la SE Hudinul în nori și Țibleșul nins și învăluit binișor în ceață. Sub linia electrică de înaltă tensiune din zona SE a vârfului Măgurii (spre hotarul Băiuțului) e o gospodărie muntenească locuită iar lângă noi un frumos și bine conservat sălaș tradițional de vărat construit din bârne și șindriluit. Drumul argilos trasat cu buldozerul suie prin dosul său, trece pe lângă o căsuță tradițională lăpușeană, ține spre N curba de nivel (pe direcția vârfului Râpelor), pe deasupra blocurilor gresoase după care o ia în jos pe malul stâng al văii Măgurii și în final direct prin talvegul acesteia, o ramificație suind spre NV-V pe La Ciuhă, înlesnind astfel accesul proprietarilor la fânețe și sălașele de vărat.
Deoarece drumul peste vârful Măgurii e extrem de argilos-clisos îl abandonăm luând-o prin pajiște la stânga, vizând o fostă gospodărie muntenească, azi o ruină dar pereții din gresii cioplite migălos ai grajdului păstrându-se incredibil de bine. Niste meri clasici dar sălbăticiți debordează de povara merelor galbene și mărunte. Le vor consuma bucuroase păsările cerului în primele zile de iarnă, Acum atmosfera pare a prevesti sosirea primăverii, nicidecum iarna și Crăciunul. Facem un scurt popas apoi coborâm pe lângă fântânița fostei gospodării spre valea Măgurii, admirând un sălaș de vărat cu încăperea pentru familia păstorului, o șură mică și un grajd alipit acestora, zidit din piatră. Mai spre N, la poalele vârfului Râpelor, pe malul stâng al incipientei văi a Măgurii, e o gospodărie muntenească destul de nouă, împrejmuită cu garduri împotriva mistreților și a altor sălbăticiuni. De acolo prindem drumul din stânga văii Morii, pitoresc dar extrem de mâlos-clisos după ploile recente, coborând pe el și admirând în dreapta zona pastorală La Ciuhă, la stânga un alt sălaș solitar cu un mic saivan lăpușean scund (pentru cel mult vreo sută de mioare). Finalul traseului e direct prin albia văii Măgurii, cu mici praguri marnos-gresoase și repezișuri, alteori cu bolovani alunecoși și mici marmite. Ieșim din vale aproximativ pe unde am suit spre Măgura, tăiem lunca umedă și pe parcurs admirăm pentru ultima dată biserica nouă aflată acum în soare și oglindită într-o baltă și biserica de lemn, monument istoric apoi, după ce ne lepădăm hălcile de argilă noroioasă de pe bocanci, ne îmbarcăm și plecăm spre casă. La ora 15, în plin soare primăvăratic, nicidecum de decembrie, ajungem acasă.

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Pin It on Pinterest

Share This