Pe Prisnelu Văraiului și Prisnelu Vălișoarei la sit-urile cu iriși
Traseul din 16 aprilie 2015 cu M & A Kelemen, I. Pop-Topo si eu
Obiectiv: satul Vărai din Țara Chioarului, de pe hotarul SV al județului Maramureș spre zona NE a județului Sălaj; Prisnelu Văraiului (631 m) și Prisnelu Vălișoarei (661 m)-reprospectare – după doar 18 zile – a stadiului vegetativ al florei specifice Podișului Someșean calcaros, îndeosebi al varietăților de Iris pumila – galben-bej și albastru liliachiu și Iris graminea alături de Arum maculatum- rodul pământului, Allium ursini – leurdă, Corydalis cava-brebenei albi și roșii-ciclamen, Viola odorata- toporași si Viola jooi- tămâioare, Helleborus purpurascens- spânz-acum în faza de fructificare, Euphorbia epithymoides.-lapte câinesc, întârziatele albăstrele-Hepatica nobilis, Anemone ranunculoides – paștița galbenă, Lathyrus vernus-pupeze, o specie leguminoasă timpurie, Mercurialis perennis-brei-în faza de dezvoltare a semințelor, o brasicacee albă, modestă, delicată-Thlaspi sp.-punguliță, Symphytum tuberosum- tătăneasa de pădure cu flori galben-bej ca niște minusculi degetari, Lamium purpureum- urzici moarte cu flori roșii, smocurile de graminee timpuriu înspicate precum Stipa filiformis dar și a două specii botanice calcarofile neidentificate deocamdată, una aducând oarecum gladiolelor, o alta agreând grohotele însorite pe deasupra cărora își arcuiește tulpina cu frunze ca de plop tremurător etc.
Localizare: Maramureș, Podișul Someșean, Vărai & Vălișoara – Sălaj
Itinerar: Baia Mare-Șomcuta Mare-Valea Chioarului-Vărai- gura văii Rea-50 km *** după reabilitarea (pietruirea) drumului din Vărai pe Valea Caselor- gura văii Rea-Vălișoara, cel puțin până în gura văii Rea se poate merge prudent aproape cu orice autoturism (se scurtează astfel traseul cu o oră de mers/sens)
Marcaj turistic: pe fața S și culmea Prisnelului Văraiului, apoi prin șaua Tămâiță și-n continuare pe culmea Prisnelului Vălișoarei, apare aleatoriu un marcaj non standardizat turistic -bandă albastră-filetant și neîngrijit
Tip traseu: drumeție în circuit
Grad dificultate: ușor
Echipament necesar: adecvat anotimpului; neapărat bocanci aderenți, utile bețele de trekking la pasajele de pe limbile cu grohote de la SV-V ale Prisnelului Vălișoarei
Lungime și durată: circa 8 km, 3-3 ore și 30 de minute -de adăugat 1 oră și 30 de minute -2 ore pentru accesul auto tur-retur (din)spre Baia Mare
Diferență de nivel: circa 400 m
Recomandări: pentru înflorirea Iris pumila de efectuat în perioada 10-20 aprilie, eventual toamna, pentru pastelurile extraordinare
Avertismente: cuesta calcaroasă V-NV (aproape verticală) a Prisnelului Vălișoarei e deosebit de friabilă post tectonizare și alterările exogene multimilenare soldate cu surări de versant-nu încercați s-o escaladați și nu vă expuneți pe buza sa superioară-risc de accidentare gravă
Căi de acces: in Valea Chioarului prin Vărai; din Buciumi prin Fericea sau de la S, din Sălaj-valea Someșului-Letca, în amontele văii Purcărețului până în Vălișoara
Mijloace de locomoție: curse interurbane; autoturism personal; mountainbike
Sugestii de cazare: cort
8 grade C dimineața în Baia Mare, soare, senin după seara precedentă în care abia au căzut câțiva stropi răzleți de ploaie. Plecăm la ora 8 dimineța din Baia Mare spre Șomcuta Mare. Traversăm localitățile cu corcoduși, pruni, cireși, peri, magnolii, gutui japonezi în plină înflorire, cu lalele policrome, narcise portocalii, galbene sau albe, decorând grădinițele din fața caselor îngrijite. Cert, acum e primăvară! Dar… meteorologii anunță pentru debutul săptămânii următoare averse și o bruscă scădere a temp. Nu mai parchez pe la confluența văii Bâz, cu obârșia aproape de Purcăreț, cu valea Caselor, lângă Căminul Cultural, ci continui în sus pe drumul reabilitat (pietruit), pe alocuri cu băltiri mâloase ori șleauri riscante, având în dreapta valea Caselor, parcând curând în șaua de la gura văii Rea La dreapta domină trapezoidală siluetă, aridă pe versanții S-SV, a Cornului Pleșii. Sub aceasta, mai către S, acum par mai verzi și mult mai pitorești parcelele înguste semănate cu grâu. Din șaua gura văii Rea drumul coboară prelung, trece pe lângă Pădurea Școlii și Fântâna de sub Stan care rămân în dreapta. Decidem ca din șa să suim direct spre N, vizând Prisnelu Văraiului, trecând printre parcele recent arate. Constatăm astfel că multisecularele terenuri puțin fertile dar lucrate odinioară pe curbă de nivel, invadate de măceși și porumbari după nenorocita colectivizare, sunt treptat reconsiderate și muncite sârguincios de către proprietarii lor din Vărai, chit că stratul de sol fertil, de deasupra grohotelor calcaroase aride, nu are mai mult de un lat de palmă grosime.
Peretele calcaros (SV) al Prisnelului Văraiului rămâne la stânga noastră, la V ivindu-se în soare turla bisericii din Vălișoara și un cimitir. De pe culmea Prisnelului Văraiului admirăm sub noi obârșia văii Rea apoi, mai departe, un mai vechi, mic, heleșteu. Valea curge mai apoi pe lângă satul Purcăreț (care se vede sus și în stânga) către Letca și malul drept al râului Someș. Un alt heleșteu, mai mare și cu un dig semicircular, e în dreapta văii Rea, aproape de Vălișoara. Înfloresc porumbarii iar sutele de săbiuțe de Iris graminea au acum 15-30 cm lungime dar nu au apărut bobocii (vor înflori timp de circa 3 zile prin debut de mai). Coborâm pe fostul drum de car, custuros-calcaros, foarte accidentat, La Tămâiță, în șaua ce precede suișul pe Prisnelu Vălișoarei dinspre E. Leurda a îmbobocit, ghioceii și călugării fructifică, au mai rămas câteva albăstrele iar brebeneii ciclamen și albi sunt în etapa seminceră. Nu remarc nicio diferență vegetativă semnificativă în evoluția rodului pământului în schimb constat că pețiolurile cilindrice ale unor neștiute de mine flori calcarofile, care de Floriile romano-catolice avuseseră talia de doar 8-12 cm, au crescut până la 25-45 cm iar bobocul lung, oarecum asemănător gladiolelor, atinge, 6-10 cm. Fagii timpurii (oarzeni) de pe abrupul N al Prisnelului Vălișoarei ne încântă cu bogatul lor frunziș verde gălbui, crud. Panoramăm la N spre Fericea scăldată în soare, la V spre Cheud-bucla râului Someș gata să intre în Strâmtorile Țicăului și dincolo de el, spre Benesat. La SV platoul carstic Cozla domină orizontul și-n dreapta acestuia se vede puțin din Năpradea. Vălișoara e la S. După un scurt popas lângă borna topo de beton a Prisnelului Vălișoarei (de pe locul unui fost punct roman de observare, poate chiar un mic castru) o luăm pe liziera V-SV, prindem o potecă abruptă ce coboară într-o șa și-n final în Vălișoara.
Cineva mă apelează telefonic…. telefonul e-n rucsac și până să ajung la el apelantul se lasă păgubaș dar acest apel a fost unul realmente magic. În ce fel? Păi reintroducându-mi telefonul în rucsac privirile-mi sunt bizar atrase spre stânga și, pe versantul foarte abrupt, lutos-grohotos, printre măceși, păducei, porumbari, descopăr câteva duzine de Iris pumila scunzi (maxim 6-10 cm), de culoare galben-pal spre bej, de o delicatețe și frumusețe indescriptibilă. Ortacii mei au coborât pe lângă mine câteva zeci de metri fără să remarce minunăția de iriși. Îi strig și le spun să se întoarcă și-n acel moment descopăr mai la vale o brână fracturată cu o colonie mai mare, și mai grupată, de Iris pumila, aceștia însă au câteva exemplare ciupite de nocturnele brume. Suntem surprinși, încântați. Ocolesc strâns către dreapta (NV) printre arbuștii agasanți și peste grohotele calcaroase cu clinchet sticlos la derapare. Vizez un mic sit în care la 29 martie 2015 am descoperit un circular locșor, cu diametrul de vreo 40 cm, cu frunze de iriși. Acum au înflorit irișii galben-pal-bej. Pătrund și mai spre NV și printre limbile ostile de grohote răsar alte câteva zeci de Iris pumila. Nu cred că cineva care nu a văzut așa ceva își poate imagina că dintre niște ascuțite pietre calcaroase pot răsări astfel de flori cu forme exuberante, cu zone aproape albe pe petalele cu mici perișori (cu rol în polenizarea de către găze). Acum știu că pentru a ajunge în zona V a cuestei abrupte a Prisnelului Vălișoarei, la micul sit cu Iris pumila albaștri cerneală și irizații liliachii, trebuie să coborâm spre V, pe versantul abrupt, cu alunecări, evitând, pe cât posibil, limbile groase cu arbuști agresivi, trecând pe la un modest izvor pastoral apoi pe sub poalele unui colosal păr sălbatic. De aici avem de înfruntat hățișul obraznic, asezonat diabolic cu lianele curpenilor, pe traseul unui fost… odinioară drum de car, ieșind pieptiș la V de abruptul calcaros spectaculos al Prisnelului Vălișoarei.
E o premieră (la acești iriși) pentru I. Pop Topo acest parcurs, nu și pentru M & A Kelemen cu care am ajuns prima oară la Iris pumila la 10 aprilie 2014, pe o vreme urâcioasă, după nopți cu brume care au distrus parțial delicatele înflorescențe). De această dată blidul săbiuțelor verzi ale frunzelor nu are mai mult de 6 flori albastre cerneală impecabile și doi boboci cu irizații liliachiu-sidefii. S-a făcut foarte cald, soarele arde efectiv, făgeturile, mestecănișurile, crângurile cu plopi albi tremurători sunt înveșmântate în verde crud, proaspăt, ulii exploatează măieștri termicele iar dinspre Fericea suie răzlețită o turmă de mioare trădată de talăngi și clopoței.
Facem un scurt popas după care o luăm spre șaua gurii văii Rea aflată la circa 1,5 km. În acest scop mergem pe sub liziera SV-S a Prisnelului Vălișoarei și-n continuare oblic-descendent peste fâneața incendiată în luna martie. Acum pajiștea renăscută e de un verde ireal, un mixt între verde biliard, verde fistic și verde brotăcel. Ajungem la un ciurgău cu valău, apa acestuia fiind călduță și invadată de filante alge. Ieșim la drumul ce leagă Vălișoara de Vărai și-l suim moleșiți de soarele aparent văratic. Din gura văii Rea identificăm Șatra Pintii, Minghetul, Hudinul și, vag, datorită negurilor generate de masiva evaporare diurnă, creștetul vârfului Țibleș. Ne îmbarcăm și coborâm pe drumul pietruit în Vărai, continuând bucuroși de cele văzute, dar și nițel toropiți de căldurea nefirească, spre Baia Mare.
