Pages Menu
RssFacebook
Categories Menu

Publicat de la Apr 24, 2015 în Articole noi, Stiri | 0 comentarii

Film despre Cimitirul Vesel din Săpânța realizat de o scriitoare americană și un regizor italian

Film despre Cimitirul Vesel din Săpânța realizat de o scriitoare americană și un regizor italian

Un film despre Cimitirul Vesel din Săpânța a fost realizat de o scriitoare americană și un regizor italian, cei doi fiind fascinați de faptul că într-o mică așezare a lumii cineva s-a gândit să celebreze viața printre morți.

Cei doi călătoresc în lumea întreagă și fac publicitate locurilor vizitate pe site-urile de turism, dar și pe site-ul lor, special creat pentru a împărtăși cu pasionații de călătorii sfaturi utile și impresii din locurile prin care au trecut.

Alături de destinații precum statul american Montana, Oslo, Amsterdam sau Istanbul, pe lista destinațiilor promovate de cei doi se numără și câteva locuri din România, printre care și un obiectiv turistic din Maramureș: Cimitirul Vesel din Săpânța.

În urmă cu aproape un an, Melony Candea și Armando Costantino au ajuns în România, unde au petrecut câteva luni. După ce au vizitat Constanța, Delta Dunării și București, și-au propus să ajungă și în Transilvania și, nu în ultimul rând, în Maramureș.

Străinii au vizitat municipiul Baia Mare și satele maramureșene, după care au ajuns la Cimitirul Vesel din Săpânța. Obiectivul turistic i-a impresionat atât de tare, încât cei doi au montat un scurt filmuleț în care prezintă povestea Cimitirului Vesel din Săpânța, dar și modul în care sunt realizate crucile atât de faimoase în întreaga lume.

Cimitirul Vesel din Săpânța, Melony și Armando

Cimitirul Vesel din Săpânța, Melony și Armando

În România, cele mai fascinante lucruri li s-au părut simplitatea vieții la țară și ospitalitatea oamenilor pe care i-au întâlnit de-a lungul călătoriei pe care au făcut-o de la sud la nord. În urma vizitei pe care au făcut-o în țara noastră, Melony și Armando au realizat un top ce include șapte destinații care merită văzute. Printre ele se află și Cimitirul Vesel din Săpânța, despre care ei spun că este un loc „original si sincer”.

Călătoria celor doi a început în urmă cu trei ani, din Cehia, când s-au hotărât să pornească în aventura vieții lor. Pe lista țărilor pe care le-au vizitat până în prezent se află România, Grecia, Turcia, Olanda, Austria, Belgia, Norvegia, Polonia, Bulgaria sau Statele Unite ale Americii.

Filmulețul care promovează Cimitirul Vesel din Săpânța poate fi vizionat aici

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Pin It on Pinterest

Share This