Pe Prisnelu Văraiului și Prisnelu Vălișoarei la înflorirea irișilor timpurii
Ruta 18 din 10 aprile 2014 cu familia Kelemen, M. Gheție & eu
Secetă prelungită, devans de 2-3 săptămâni a primăverii. Merii, perii și porumbarii au inflorit înaintea Floriilor 2014 (13 aprilie). O ploaie rece in 9 aprilie urmată de coborârea temperaturilor nocturne la 2-3 grade C. Cer tenebros joi dimineața dar spectaculos, 4 grade C la ora 8. Temperatura suie la 7 grade C la ora 10 când ne întâlnim și pornim, via Cătălina – Berchez spre Șomcuta Mare – Buciumi – Vărai. Cărioarele pasc între Cătălina și Săcălășeni în pajiștea cu fânață din dreapta șoselei. Alte 3 după Săcălășeni spre Remetea Chioarului, tot în dreapta șoselei, protejate de câteva sălcii înfrunzite. Prin anii 1960-1970 de 1 Mai abia înfrunzeau mestecenii pe care mulți îi arborau pe la porți înaintea Zilei Internaționale a Muncii. Acum înfruzește grabnic codrul de fag, carpen, goruni.
Ieșim din șoseaua spre Dej – Cluj Napoca, suind ușor spre Vărai (5 km) pe asfaltul îngust. Văraiul pare la înfloritul livezilor o oază sau Paradisul însușii. Parchez sub biserica de lemn, monument istoric, în fața Căminului Cultural, în intersecția cu o troiță dedicată eroilor locurilor. De aici începe tura în amontele Văi Caselor spre șaua Gura Văi Rea și-n continuare spre Vălișoara. Soare, nori fotogenici, 10-12 grade C, proaspăt, superb. Dincolo de horincie ulița pietruită ce suie pe direcția Prisnelului Văraiului la Gura Văi Rea pare ninsă de miile de petale albe de pruni iar cireșii, perii abia înfloriți, merii mai mult îmbobociți și mai frivoli cu petalele lor alb-roz-sângerii par frivoli oarecum. La porți vedem gutui japonezi sângerii și în livezi pasc ciopoare de oi cu miei, cocoși pintenogi, găini rustice, robuste, mâțe leneșe prin curți. La ferestrele caselor gospodine, curățindu-le cu înverșunare înaintea Floriilor și-a Paștilor. Fânațe invadate de mii de părăluțe alb-roz ori floare broștească, păpădii și traista ciobanului iar la poalele gardurilor vii întinse plase de saschiz (priboi – Vinca minor) stelar-albastru dar și spontane, mari, insule de spânz – Helleborus purpurascens în faza de fructificare deja. De pe uliță, privind spre E-NE, ne atrage privirile Cornul Pleșii – 639 m altitudine. De fapt acesta va fi ca o santinelă mereu protejându-ne în dreapta până ce vom trece de șaua Gura Văi Rea. Extraordinară ritmica și cromatica fânațelor, holdelor cu grâu, cartofi, trifoi combinată cu asimetricele haturi, văiugi, viroage invadate de porumbari, cireși și peri sălbatici alb-imaculați acum. Ca o cifozată coloană vertebrală e Valea Caselor pe parcursul căreia firul de apă dispare subteran, în casrturile active, pentru a reapărea de două ori sub forma unor izbucuri. Nici Peștera Vărai nu e departe dar… încă nu a fost să fie să ajung la ea deși în zonă am fost sigur de foarte numeroase ori și în toate anotimpurile.
Rari țărani în câmp, la plantat cartofi, alții la iertuit obraznicele huciuri invadându-le nesfârșitele livezi dominate de pruni. Niciun căprior, vulpe, iepure *(firesc, braconajul la ceas de seară cu jipanu dotat cu proiectoare le-a venit de hac; pe alocuri, la locurile de pândă, rămân drept ciudate urme chiștoacele țigaretelor americane fine, mârlănește deversate din scrumiera SUV-ului în pajiște). În zonele deschise adie o briză rece iar norii se grupează, dispersează, lăsând soarele ori obstruându-l efemer.
După un ceas suntem în șaua Gura Văi Rea – apar puține fosile rare de lamelibranhiate. Coborâm, traversând Pădurea Școlii. În tufe țepoase din dreapta, pe grohote calcaroase expuse SV, vedem frunzele săbiuțelor de iriși, fără boboci, un pâlc de lăcrămioare și apoi din ce în ce mai multă leurdă – Allium ursini, pe alocuri deja înflorită. În dreapta sus și treptat în urmă apare Prisnelu Văraiului cu abruptul stâncos, calcaros eocen, bej-ruginiu – până acolo huci impenetrabil. La stânga acestuia șaua – Tămâiță – spre Prisnelu Vălișoarei (pe acolo ne vom întoarce). În față, spre V, apar biserica și câteva case din Vălișoara înnecate în marea alb-verde a clasicelor livezi. Și aici perii, merii și cireșii sălbatici aduc unor imense buchete de mirese.
Decidem să nu continuăm spre Vălișoara (SJ), o tăiem oblic ascendent prin livezi, alunecări de teren, vechi vetre de case, huciuri, plase de tufe de muri spre Prisnelu Vălișoarei (piciorul SV). Pe parcurs admirăm varietăți de lapte câinesc – Euphorbia sp., toporași, multe mușuroaie mari cu furnici, fragi sălbatici înfloriți, spânz.
După 2 ore de la start ajungem la poteca îngust-abruptă ce suie din Vălișoara pe platoul Prisnelului Vălișoarei, la borna topo de beton amplasată pe locul unui fost tur de observație și apărare roman, pe un picior SV.
Țin legătura telefonic cu profesorul A. Medve din Năpradea care, abia cu 2 zile-n urmă, alături de un grup de gimnaziști din Năpradea, a descoperit sub brâul grohotos calcaros eocen SV-V al Prisnelului Vălișoarei un grup de Iris pumila albaștri liliachii și unul bej gălbui, brumați din păcate – acesta e de fapt obiectivul nostru botanico-turistic esențial. Ne deplasăm spre N aproximativ 150-200 m și la circa 50-75 m SV-V de grohotele și pereții intens tectonizați, friabili, instabili, căutăm poteci pastorale ori de sălbăticiuni prin tufele agresiv-țepoase dense, acaparând îndeosebi vâlcelele, unul cu izvor și firicel de pârâiaș orientat în final spre Fericea – râul Someș. Pe o terasă accidentată, cu vreo duzină de bolovani calcaroși mari și grohote-mprăștiate în pajiștea aridă descoperim colonia de Iris pumila, niciodată întâlnită aici anterior de către noi. Au trecut 2 ore și 30 de minute de la plecare iar abruptul calcaros înălțat fotogenic spre E ne protejează de curenții reci. Panoramăm spre Platoul Carstic Cozla, Fericea, codrii de foioase din zona Năpradea – Cheud – Dealul Mare, Prisaca, Munții Țicăului. Le vom admira mai bine după popas, atunci când vom sui la borna Prisnelului Vălișoarei atacând ascendent-oblic, în final direct, cuesta nordică, abruptă, alunecoasă a acestuia (după ce eu am suit direct pe limba de grohote dur-instabile-riscante a țancurilor V-NV ale acestuia sperând să mai găsesc exemplare de iriși pe taluzul grohotos însorit). Suim cuesta expusă N, folosind la maxim bețele de trekking dar și fagii și păduceii fixați printre blocurile calcaroase alunecoase de la umeda iarbă și mai ales mușchi, admirăm întârziate Primula vulgaris, Hepatica nobilis alături de Hepatica transilvanica, Helleborus purpurascens dar și galben-solare flori zvelte de Doronicum carpaticum părând delicat-miniaturale flori ale soarelui, exuberante și numeroase pâlcuri verzi-gălbui-aurii turgescente de Euphorbia sp. – acestea acaparează apoi lizierele și zonele arid-însorite.
După 3 ore suntem pe Prisnelu Vălișoarei (661 m altitudine), de aici panoramând și spre Stanii Clițului, Lozna, Valea Loznei și Valea Leșului, Mesș, Vlădeasa, Țibleș, Igniș, Mogoșa, Pietroasa. Minunată e primăvara, la N, enclava Fericei și la V Năpradea – meandrele Someșului și dincolo de ele vatra Someș Odorheiului. Un eleșteu se oglindește-n soarele dupa-amiezii la SE de Vălișoara, în dreapta Văi Rea iar Purcărețu abia-și scoate la iveală din livezi câteva gospodării. Aici apare mâzgălitura bandă albastră orientată spre E-NE, trecând prin Tămâiță, suind pe Prisnelu Văraiului, coborând (foarte rar, dificil urmăribili, la Gura Stânii și de-acolo spre SE, pe Valea Caselor, în Vărai).
De acum intrâm în limba estică a platoului Prisnelului Vălișoarei, recent degajat de tufele de arbuști spinoși. O căprioară o taie subit peste culme, coborând vijelios cuesta accidentată, dispărând spre rupturile argiloase ale Fericei. Aici apar sute, mii, de iriși – de fapt săbiuțele frunzelor cu talia de până la 40-45 cm-deocamdată fără boboci și flori, urmând să înflorească probabil în prima jumătate a lunii mai. Pe versantul N calcaros-grohotos, fertil datorită frunzișului putrezit an de an, apar holde de leurdă și între frunzele lor verzi turgescente, crude, zvelte inflorescențe de lopățea sau bănuții lui Iuda - Lunaria rediviva, roz-liliachii suav parfumate. Traversăm șaua Tămâița suind printre porumbari scunzi înfloriți, peri sălbatici și mii de iriși-frunze, poposind pe Prisnelu Văraiului (631 m altitudine). De acolo o ținem pe versantul cu arbuști (odinioară curățați de cei de la IELIP Maramureș) invazivi, și ajungem în Gura Stânii, la poteca pastorală ce coboară spre NV în Fericea, căutând puțin spre N zona de alunecări de teren cu spectaculoase aflorimente de calcare eocene dar mai ales detritus litoral format din mii și mii de exoschelete de scoici, melci marini fosili, cimentați.
S-a făcut ora 15 și de la plecare au trecut 4 ore și 30 de minute. După ce ne extaziem în fața acestor vestigii ale lumii marine preistorice o luăm spre S, către Valea Caselor, printre culturi, prindem un drum de car, intrăm apoi în cel pe care am suit din Vărai, intersectându-l în apropierea răstignirii, pe parcurs luăm relații de la amabilii săteni privin peștera Vărai și izbucurile Văi Caselor. După ce ne încântă găinile, cocoșii făloși, o rață leșească, turla bisericii din Vărai, grădinițle de flori cu zambile dar și asparagus, la ora 16,20, adică la aproape 6 ore de la debut, ne îmbarcăm plecând spre Baia Mare prin Șomcuta Mare. Surpriză, contrar prognozei Meteoblue, după Satulung spre Lăpușel, o ploiță umezește nițel asfaltul și peisajul avid de apă.
O întrebare nu ne dă însă pace – cum vor fi arătând Prisnelu Vălișoarei și Prisnelu Văraiului prin 10-15 mai, la înflorirea miilor de iriși din subspecia deocamdată enigmatică?
