Pasionați de alergare din Maramureș s-au întrecut la Maratonul Ursoii 2017
Maramureșeni care au o pasiune comună pentru alergare s-au întâlnit în weekend, la Ieud, unde a avut loc a 12-a ediția a Maratonului Ursoii.
La finalul celor 21 de kilometri parcurși pe traseul semimaratonului ce urcă Valea Ursoaia, lăpușeanul Artur Miklos și-a mai trecut în palmares un titlu. Pe locul 2 s-a clasat sigheteanul Daniel Murczko, iar podiumul a fost completat de băimăreanul Petre Mitru. Câștigătorii au împărțit premii în valoare de 350 de euro, dar fiecare participant care a trecut linia de sosire a primit din partea organizatorilor tricoul oficial al Maratonului Ursoii și diplome.
Pentru prima dată în istoria competiției, s-a întocmit un clasament feminin, prima poziție fiind ocupată de Nicoleta Sasu, iar următoarele de Ligia Rebeca Salaci și Irina Gherheș. Participantele au fost premiate de către sponsorul Sandwich House Baia Mare, locul 1 fiind recompensat cu 150 de euro, locul 2, cu 100, iar 3, cu 50 de euro.
De plăcere și pentru că au existat doritori, pe traseul semimaratonului s-a desfășurat și o cursă de biciclete. Pentru ediția din 2018, organizatorii Maratonului Ursoii și-au propus să organizeze un cros pentru copii, dar și o întrecere de alergare sau de biciclete dedicată familiilor și celor cu mai puțin antrenament.
Ieud este singura localitate rurală din Maramureș care găzduiește o competiție de alergare pe medie distanță și nu de azi, de ieri, ci din 2005, când asemenea întreceri nu erau încă la modă.
Din pasiune pentru sport și din dorința de a-i determina și pe alții să facă mișcare în aer liber, în urmă cu 12 ani, Vasile Dunca a organizat în comuna natală un concurs de alergare. An după an, acesta și-a urmat planul cu îndârjire și a atras în el prieteni și consăteni.
Sponsorul ediției 2017 a fost Sandwich House Baia Mare, iar parteneri, Asociația ProMaramureș, Primăria Ieud și Refresh Media Transilvania.
Mulțumim participanților și tuturor susținătorilor!
Clasament Maratonul Ursoii 2017
Feminin
1. Nicoleta Sasu (1h 45′ 36”)
2. Ligia Rebeca Salaci (2h 00′ 55”)
3. Irina Gherheș (2h 29′ 07”)
Masculin
1. Artur Miklos (1h 15′ 12”)
2. Daniel Murczko (1h 23′ 37”)
3. Petre Mitru (1h 24′ 10”)
4. Octavian Ștețca (1h 34’ 27’’)
5. Marius Vălean (1h 37’ 04’’)
6. Sergiu Maliș (2h 06’ 05’’)
7. Marcel Fodor (2h 29’ 07’’)