Pages Menu
RssFacebook
Categories Menu

Publicat de la Aug 18, 2016 în Articole noi, Stiri | 0 comentarii

Ieudul încearcă să atragă turiști și din rândul amatorilor de sport

Ieudul încearcă să atragă turiști și din rândul amatorilor de sport

Pentru al unsprezecelea an la rând, comuna maramureșeană Ieud găzduiește Maratonul Ursoii, competiția de alergare care reunește iubitorii acestui sport într-o zonă pitorească de pe Valea Izei. Ieudul are deja o tradiție în domeniu, reușind astfel să promoveze această parte a Maramureșului nu doar prin arhitectură, port popular sau tradiții și obiceiuri, ci și prin frumusețea peisajelor naturale.

Evenimentul sportiv va avea loc sâmbătă, 20 august 2016, în localitate, pe traseul devenit deja cunoscut: Primăria Ieud – Izvorul Ursoii – Primăria Ieud. Sportivii amatori care vor să participe în competiție mai pot să se înscrie la fața locului, înainte de start. Taxa este în valoare de 50 de lei, suma colectată de la participanți urmând să fie utilizată în scopuri caritabile.

Maratonul Ursoii a devenit o competiție de alergare tot mai cunoscută, fiind organizat an de an în prima sâmbătă de după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, în aceeași perioadă în care are loc și întâlnirea dintre fiii satului Ieud. Cursa se desfășoară pe un traseu mixt cu o lungime de 21 de kilometri, având o dificultate medie.

Întrecerea sportivă este atractivă pentru concurenți atât din punct de vedere al traseului, cât și pentru premiile puse în joc. Astfel, primii trei alergători, în ordinea sosirii la linia de start, vor primi premii în bani, diplome de participare și tricouri. Deținătorul celui mai bun timp din concurs va primi 200 de euro, concurentul de pe locul al II-lea va primi 100 de euro, iar participantul care se va clasa pe locul al III-lea va fi recompensat cu 50 de euro.

Și în acest an, Maratonul Ursoii este organizat de inițiatorul competiției sportive, ieudeanul Vasile Dunca Boboiog, împreună cu mai mulți colaboratori și cu sprijinul sponsorilor.

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Pin It on Pinterest

Share This