Pages Menu
RssFacebook
Categories Menu

Publicat de la Jul 9, 2014 în Drumetii, Obiective turistice, Trasee turistice | 1 comentariu

Muzeul Pipaș Maramureș

Muzeul Pipaș Maramureș

Traseu: Baia Mare – Sighetu Marmației – Tisa

Obiectiv: Muzeul Pipaș Maramureș – colecția familiei Pipaș din satul Tisa, de artă meșteșugărească, populară, icoane, vestimentație, broderii, sculptură, artă plastică

Localizare: Maramureșul Istoric, sat Tisa

Itinerar: Baia Mare – Sighetu Marmației – Tisa – circa 75 km

Marcaj turistic: -

Tip traseu: turism cultural

Grad dificultate: -

Echipament necesar: lejer, stradal

Lungime și durată: incluzând deplasarea din/ în Baia Mare circa 5-6 ore

Diferență de nivel: -

Recomandări: vizitați satul Tisa

Avertismente: -

Căi de acces: prin Cămara-Sighetu Marmației

Mijloace de locomoție: curse Baia Mare – Sighetu Marmașiei – Vișeu de Sus sau Borșa; autoturism personal

Sugestii de cazare: hoteluri și pensiuni limitrofe Sighetului Marmației

Descriere traseu:
Imediat ce intrăm în satul Tisa cotim la stânga pe o stradelă asfaltată. La circa 300 m spre N-NV curge Tisa în timp ce dincolo de străjuitele-i maluri, de monumentale sălcii şi arini, se văd periferiile Slatinei ucrainiene cu case şi gospodării disimulate-n livezi. Conacul familiei Szaploncai (cu origini atestate de pe la 1300 şi numele maghiarizat din moroşenescul Săpânţan, conform spuselor Mariei Pipaş), edificat pe la 1800, apare imediat în stânga stradelei, fiind înconjurat de un pâlc restrâns de arbori decorativi printre care şi pini roşii, respectiv de un gard viu lăbărţat spre SE, deasupra unui modest pârâu. Fostul conac aparţine Şcolii Generale al comunei Boiu Mare dar nu e exclus ca acesta să devină locaţia de drept cuvenită pentru expunerea decentă a bogatelor colecţii ale familiei Pipaş.

În curând oprim la Muzeul Pipaș Maramureș (poarta casei-muzeu). Colecția Muzeului Pipaș, extraordinar de variată și bogată, a fost realizată de către distinsa familie a celor doi vestiţi învăţători, reputaţi colecţionari cunoscuţi în ţară dar şi peste hotare (ambii dispăruți în 2013).

Ajungem în faţa gardului înalt şi-a porţii de lemn admirăm ingenioasa sonerie burghezo-moşierească cu măciulie albă de porţelan şi un lung fir agitator, hazlie dar eficientă, apoi accedem în curtea îngrijită şi umbrită de o impresionantă magnolia, remarcând câteva sculpturi – un cap de femeie, o rubicondă femeie şezând și sugerând fecunditatea ori pe Mama Terra, un portret al lui Eminescu, toate din piatră şi un stilizat pitic, paznic al grădinii, sumar dăltuit în lemn, deasupra acestuia, protejate de un şopron-verandă, un portret de ţigancă şi o mască dăltuite-n lemn cărora li se adăuga o relativ recentă sculptură modernă în lemn.

Casa – muzeu Pipaș a aparținut Mariei şi lui Nicolaie Pipaş, fiului acestora Valentin şi norei lor, prof. plasticiană Ileana Pipaș (singura rămasă-n viață). În şopronul din curte, amenajat în stil rustic, se află articole valoroase de mobilier țărănesc alături de tradițional-maramureșene obiecte de uz casnic şi decorativ ustice, unelte, cergi, opaiţe străvechi…

Realizăm curând că ne aşteaptă un veritabil asalt informativ – estetic – emoţional şi că puterea de receptare – încântare la tot pasul ne va fi serios pusă la încercare. Mai întâi aflăm despre Szaploncai Jozsef, Miklos, Zoltan (străbunic, tată şi fiu) ultimul vlăstar al familiei emigrând în 1945 la Budapesta şi că rude de sânge ale lor purtaseră autentice nume moroşeneşti precum Stan ori Bilaşcu.

Sculpturile văzute în tranzitarea din şopron până la prispa casei mari, umbrită de o pergolă de viţă de vie, aparţin lui Oscar Han, Vasile Bledea, Vera Barkoci (Femeie odihnindu-se), Ady, Vida Geza (o stilizată bufniţă). Portretul sculptat în lemn al pictorului Aurel Ciupe pare a evalua vizitatorii casei mari.

Ceramica neglazurată vine din Săcel, de la străbunii meşteri olari ai familiei Tănase Cocean care scoteau argila grasă din afundele puţuri de 8-12 m. Blide ceramice şi din porţelan decorează partea superioară a pereţilor. O masă rustică multifuncţională, patinată de veacuri, tronează în centrul şopronului ascunzând neștiutorilor funcţiile ei multiple și nebănuite, de la cea de tăblie de masă pentru servit, la aceea de tablă pentru frământat aluatul şi sucitul păturei ori numai bună pentru tranşat carnea iar de desubt un mare puiuţ destinat depozitării unor articole necesare-n bucătărie. O presă pentru pure de cartofi stă alături de ciururi de lemn, rame compartimentate şi bogat ornamentate din lemn pentru fotografii de epocă.

Alte două rame rustic, bogat, ornamentate cu un basorelief floral şi cu simbolistica măstilor populare, atrag aici atenţia. Un mare găvan brun-roşcat, provenind de la vreo stână tradiţională de oi, închide un colţ precedat de miţoase cergi vopsite prin autentic-tradiţionale tehnici, cu pigmenţi vegetali ce-şi menţin peste secole prospeţimea şi puritatea. Ceşti şi linguri din lemn, accesorii rustice pentru torsul lânei, fusuri şi furci de tors, superbe scaune trainice vechi, discret dar ingenios, şi cu un deosebit simţ artistic pictate, stau în şopron ori pe prispă acoperite de mici carpete ţesute-n război din lână ţurcană.

Primăvara devreme ograda pare semănată cu mii de brândușe albastre liliachii și albe. De acolo se suie pe scara de fier forjat la etajul casei tinerilor Pipaş (Valentin și Ileana). De pe un perete ne priveşte histrionic un personaj apocaliptic imaginat de inegalabilul Marcel Chirnoagă şi realizat în tehnica frescei murale pe un fond alb desăvârşit în timp ce pe un alt perete, diametral opus şi lung de vreo 7-8 m, înalt de vreo trei, tronează un impresionant – tumultuos Sf. Gheorghe alergându-şi focosul bidiviu în timp ce-și împlântă suliţa în imensul balaur, totul realizat în celeste tonuri de curcubeu.

La etaj apare o săliţă alungită cu peretele din dreapta integral ocupat de ciclul Apocalipsa, o extraordinară lucrare grafică monumentală a lui Marcel Chirnoagă completată cu lucrări caricatural-satirice la adresa iepocii de aur şi odioaselor sale specimene conducătoare, tembel – incult – imbecil – obtuze. Genul satiric-caricatural, rafinat dar caustic, e aplicat şi postrevoluţionarei (decembrie 1989) faune politice autohtone. În manieră satirică, autopersiflantă, de diavol neastâmpărat, e realizat şi autoportretul-desen al maestrului Chirnoagă trimiţând într-un fel la fel de talentat-inventivul Salvador Dali.

Aici mai pot fi admirate valoroase lucrări de grafică, schiţe, desene ori studii ale reputaţilor Vasile Kazar, Paul Erdos, St. Dimitrescu, V. Pop Negreşteanu, G. Apostu, S. Ilfoveanu, I. Irimescu… şi portretele soţilor Pipaş realizate de artiştii cărora peste decenii, aceștia le-au fost adesea ospitaliere gazde şi mai ales sârguincioşi învăţăcei. Din creaţiile grafice ale lui Vasile Kazar de reținut cele trei mari cicluri ale acestuia: Pita de mălai, Obiceiuri din Maramureş şi Arătări la Curtea Veche.

O nebănuită uşă se deschide apoi spre fantasticul univers al dantelelor, măiestrelor broderii migăloase, majoritatea manuale, articolelor vestimentare destinate-n epocă femeilor, de la rochii la bluze de o eleganţă şi graţie desăvârşită, până la nişte cocheţi indispensabili femeieşti fără tur, cu broderie albă sub genunchi. Unele broderii din fir de mătase, borangic, fir de argint, aur sau oţel sunt panotate pe suporţi din plută înrămaţi.

De-acum privirile aleargă curioase de la o poşetă turcească migălos brodată şi ornată cu paiete, la dantelăria prinţesei Irina Sturdza (dăruită familiei Pipaş pentru completarea colecţiei personale) apoi la heraldica sultanului Soliman brodată pe un capăt de flamură bej-pal, datată 1848, broderia spaniolă sofisticată, frecvent realizată pe un suport metalic ca şi nişte imensele şaluri brodate cu fir de argint şi modele geometrice sau orientale constituie alte remarcabile piese de rezistenţă…. până când din nebănuite cutii şi sertăraşe sunt scoase la iveală benzile late brodate-n Germania, Ţările de Jos, Franţa înainte de 1809, data apariţiei gherghefului mecanic după care se poate deja vorbi de tehnica dantelei semi-manuale, spre exemplu cea de Bruxelles.

Vedem în continuare o dantelă neagră de Chantilly, rochia albă de bal decorată cu dantelă de Bruxelles, o rochie de mireasă a familiei Ioan Mihali de Apşa, bluze de damă dantelate, bluze decorate cu dantelă cu ciocănele, o ultrafină dantelă veneţiană, broderii realizate în modul feston sau punct de butonieră, un file lucrat cu igliţele în maniera broderiei veneţiene de către cele două verişoare, rămase nemăritate în veci, provenite de la familia Ioan Mihali de Apşa, o eşarfă spaniolă cu ciocănele pe fond mozaicat provenind de la cetatea Hust, o eşarfă neagră cu fir de argint şi model decorativ geometric, diferit pe cele două feţe… apoi câteva tablouri ale lui Traian şi Mircea Hrişcă, fotografii de epocă cu rame brodate etc. Nu trebuie omise cele câteva umbreluţe albe brodate, cu artistice mânere din lemn patinat, destinate pentru plimbare-n soare sau superbul evantai brodat, panotat pe un fundal de purpură.

Coborâm în curte și intrăm în casa mare unde ne simţim dintr-o dată precum nişte umili pitici în Ţara lui Guliver. Sculpturi în lemn, piatră, marmură şi bronz, icoane pe sticlă cu o evidentă sorginte ortodox-bizantină, monumentale icoane, imense, pictate pe lemn în maniera postrenascentistă, o impresionantă Punerea în mormânt pictată pe lemn patinat de secole, mici icoane pictate pe lemn amintind de Peter Bruegel, peisaje, portrete, naturi moarte şi-un nesfârşit carusel de foarte mari nume ale plasticii româneşti dintre care pot fi amintite, într-o ordine pur aleatorie, Ion Irimescu, Nicolaie Apostol, Viorel Nimigean, Oscar Han, Margareta Sterian, Corneliu Baba, Sorin Ilfoveanu, Alexandru Ciucurencu, Vasile Grigore, Nicolae Tonitza, Theodor Amann, Octav Băncilă, Mihai Bandac, Mircea Bochiş, Theodor Pallady, Cornel Medrea, Ion Pacea, Gheorghe Petraşcu, Horia Bernea , Bilţiu Dăncuş Traian, Ion Popescu Negreni, Francis Şirato, Vasile Pop Negreşteanu, Ion Popescu Negreni, Aurel Popp, Joszef Balla, Arthur Verona, Antonia Csikos, Constantin Piliuţă… la care se adaugă colecţia numismatică, jilţuri superb sculptate-n basorelief și aparţinând unor demnitari militari români… inestimabilele piese din colecţiile de porţelanuri de Bohemia, Meissen ori altele provenind de la vestiţi meşteri maghiari. La toate acestea mai sunt de adăugat cele peste 1000 fotografii de epocă, de o mulţime de înscrisuri şi originale documente de epocă, presa inter sau postbelică.

Multe din piesele variatelor colecţii fuseseră cumpărate din zona Sighetului, numeroase aparţinuseră emigranţilor evrei plecaţi în Israel, altele, la fel de multe, fuseseră descoperite şi achiziţionate de prin gospodăriile ţărăneşti autentice de Dincolo de Deal, adică din Maramureşul Istoric, o bună parte însă reprezentau donaţii din ţară sau din străinătate ale celor care aflaseră despre îndeletnicirile cultural-artistic-istorice ale familiei Pipaş iar câţiva dintre aceştia chiar îi vizitaseră şi nu doar o singură dată. Grafică, sculptură, pictură contemporană primiseră-n dar soţii Pipaş de la plasticienii care locuiseră în vacanţe scurte sau mai lungi, an de an, indiferent de anotimp, la ei. Nu lipseau nici donaţiile venite din Extremul Orient, Spania…

Probabil la un moment dat vizitatorul captivat și copleșit de toate acele minunății se-ntreabă retoric oare cât valorează colecţiile familiei Pipaş? Probabil e imposibil de estimat fiindcă o operă de artă adevărată/ unicat, rustică sau cultă, reprezintă cu adevărat inestimabile valori cultural-patrimoniale.

În timp ce conacul familiei Szaploncai stă rece, inutil şi gol, la nu mai mult de 150-200 m de reşedinţa (de fapt modestă şi neâncăpătoare) familiei Pipaş, colecţiile de o enormă valoare patrimonială ale acesteia stau înghesuite, panotate pe două, sau chiar trei, rânduri pe pereţi, pitite-n splendide şifoniere, sertare, cutii ori expuse pe prispe sau, după limitatele puteri financiare, aşezate-n exterioare şoproane, cufere, lăzi de zestre…

La plecare ne întrebăm dacă nu cumva omisesem ceva precum, de exemplu, superbele coliere moroşeneşti migălos înşirate din mărgele pictate pe sticlă ori bogatele salbe şi şiraguri de mărgele pentru mirese făcute din corali.

1 comentariu

  1. Foarte dragut. Noi am fost recent acolo si dupa ce am sunat la usa, o doamna “draguta” ne-a spuns foarte sec ca muzeul este “privat si inchis vizitatorilor”. Interesant, nu-i asa? Si chiar dorisem sa-l vedem. Asa ca, daca e cineva sa bata drumul pana acolo numai pentru asta, ii sugerez sa se gandeasca de trei ori inainte. Pentru mine personal a fost o mare dezamagire!

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Pin It on Pinterest

Share This