Munții Rodnei: La rododendron, din Borșa Pietroasa pe Piatra Albă – Corhele Pietrosului și Pietrosu Rodnei cu retur pe la Tăul Iezer

Ruta 30 din 14 iunie 2014 cu M. Gheție, M. & D. Mariș & eu

Prognoză meteo destul de bună pentru 14 iunie în zona vârfu Pietrosu Rodnei – o aversă la ora 15 (care se va adeveri deplin, din fericire stropindu-ne doar câțiva picuri răzleți). Ne trezim la 4 dimineata. Trupa se reuneșe la 5 și plecăm spre Cavnic – Valea Cosăului – Valea Izei – Moisei – Borșa Pietroasa. Soare răsare ciclopic-însângerat când traversăm Pasul Neteda. Splendide sunt panoramele spre Muncelu Râios, Momaia, Pietrosu Rodnei și Buhăiescu Mare și Mic, respectiv spre Toroiaga, Lucăciasa, Capra, Măgura, Cearcănu din Munții Maramureșului (acestea din urmă cu nebuloase deasupra). Oribil DN 18 – Moisei – Borșa, găunos-hârtopos. Infectă arhitectura asistematic-urban-haotică a Borșei. Excelent asfaltul îngust de pe lângă valea Pietroasa, spre apendicele Borșa Pietroasa. Surprinzătoare e ivirea bisericii Mănăstirii Borșa Pietroasa, mai apoi a chiliilor aferente, relativ noi (mănăstire ortodoxă de maici). Derutați de noile drumuri, în loc să suim în continuare spre ultimele case de pe Pietroasa, mal stâng al văi, cotim dreapta, suim spre mănăstire apoi, în dosul ei, apare ulița și marcajul bandă albastră spre Stația Meteo Iezer dar… o variantă secundară. Mai mergem circa 1 km cu Logan-ul după care oprim.

La 7,30 dimineața purcedem în tură. Urmărim drumul pietros și dăm de garduri din bârne pe care le traversăm și dăm în fânațe cu bulbuci de munte, margarete și ciulini. Suim cu Pietrosu Rodnei *(Piatra Albă, Zănoaga Iezerului, Picioru Moșului, Zănoaga Mare, Turnu Roșu, Zănoaga Mică și Culmea Hotarului, de la stânga la dreapta), în față. Depășim o poiană mlăștinoasă, cu abia înflorite-albe pămătufuri-bumbăcărițe. Continuăm direct, prin foste locații de gatere ilegaliste și molizi regenerați spontan spre o poiană (defrișare rectangulară) abruptă. Acolo, conștienți că drumul spre Stația meteo Iezer e-n stânga, prindem o potecă, facem un traverseu de 3-400 m, lăsăm în dreapta 2 căbănuțe din bârne (una în construcție) după care ieșim aproape de bariera inutil amplasată de către Administrația Parcului Național Munții Rodnei, eludată porcește de băieții deștepți, în deplin dezinteres al rangerilor & jandarmilor montani. De aici urmărim drumul, evitând scurtăturile, abrupte, solicitante și… profund distructive pentru peisagistică/floră & faună (oricum , ele sunt frecate/devastate de ATV-uri, ca și taluzurile pe alocuri, acolo unde fițoșii fac exerciții de cabrare/întoarcere lăsând în urmă dezastrul, afinișul, florile, molidișul spurcat-asta pe lângă PET-urile și dozele de bere sau/și energizante zvârlite nonșalant pe unde-apucă). Defrișările abuzive, la ras, de după 2000 sunt treptat oblojite de Mama Natura, în locul molizilor instalându-se, accidental, paltinul, de regulă loza, zmeurișul, ferigile, zburătoarele, urzicile. În dreapta sus începe să domine Turnu Roșu (cu stâncării roșii-stacojii la ceasul apusului, altfel ocru-bej), la stânga sa Zănoaga Mare, cu vâlcele încă îngust troienite, deasupra ei Pietrosu Rodnei și fanta-horn către Golgota – Culmea Hotarului.

Corbi, cinteze, pițigoi de munte. Nimic altceva. Apoi, ieșim în golul alpin, după pragurile din nuclee calcaros-metamorfice frecate teribil de bidivii cu mulți cai putere și mugete de reactor, apar primele tufe de rododendron. Spectacolul câștigă rapid în evoluție prin latele și abruptele limbi roșii-ciclamen de rododendron de pe versantul N al Pietrei Albe apoi de pe cel E-SE al Turnului Roșu, mai apoi de pe Picioru Moșului. Inspirată, lăudabilă, inițiativa plantării zâmbrilor în Zănoaga Mare și pe Picioru Moșului după 2005. Fuseseră de-o șchioapă, acum mulți depășesc 1-1,5 m și par viguroși. Le mai trebuie vreo 2 decenii pentru a răsări maiestuoși deasupra jnepenișului, ca-n zona de sub Lacul Lala Mare. Avem rezerve de apă, nu ne facem provizii la izvor. Cotim stânga, suim spre parapeți, în dreapta lăsăm crucea și fotografia celor 5 victime borșene ale avalanșei (gurile rele spuneau la vremea accidentului tragic că aceștia braconau pentru baștanii instituționali ai Borșei – trist, păcat, oricum). După dimineața invadată de nebuloase, mai ales pe deasupra Munților Maramureșului și traiectul Vaserului, soarele-și intră în drepturi iar versanții invadați de nesfârșiții boscheți cu rododendron sunt extraordinari, dând impresia că ne aflăm în Paradis.

La ora 11 poposim în curtea Stației meteo Iezer. Ne întâmpină prietenul meu – de peste 2 decenii – meteorologul de serviciu Danci Istrate din Borșa Pietroasa, poreclit Tiucu. Acesta, conform tradiției, ne îmbie să-i trecem pragul apoi, deoarece ne grăbim, ne servește cu ceai băut la botu calului, tăifăsuind pe trepte. Îl întreb de prognoza zilei. Ne spune că vor fi nebuloase și cel mult stropi de ploaie. Îi spun de traseul preconizat – cunoscător, profesionist, ne spune să avem în vedere 5 ore – absolut corectă estimarea. Îl mai întreb de capre negre. Îmi spune că nu a văzut niciuna de 2-3 luni dar că există marmote. Le vom și auzi țipând peste zi. Ne luăm rămas bun la ora 11,30. Plecăm spre Piatra Albă – piciorul NV pe care-l suim spre potecă apoi, cu valea Pietroasa la stânga și cu Stația Meteo-ndărăt, începem urcușul susținut, din ce în ce mai solicitant, brutal, printre mușchi, salcii alpine pitice, rododendroni, oițe, degetăruți… ocolim stâncării inaccesibile, traversăm instabile, sunând sticlos, grohote, vizând marea insulă de nea groasă, tasată, apoi, mult deasupra acesteia, în dreaptul capătului superior al pereților stâncoși, ultimele două depozite, mai mici, de nea. Pentru mine e cea de-a treia, ori a patra, parcurgere a acestui extraordinar de generos, prin adrenalină – pitoresc, traseu neortodox de abordare a Pietrosului dar o premieră pentru M. & D . Mariș și M. Gheție. E firesc prin urmare ca, necunoscând traseul, ce anume drăgălășenii urmează, să apară îndoieli, emoții, chiar și puțină teamă de incapacitate de surmontare a unor porțiuni mai expuse, accidentate. Cunosc traseul, ii cunosc și pe colegi și, fără a forța nota, nu am nicio clipă de îndoială privind capacitatea lor de-al parcurge, și am dreptate. Cu efort firesc, după 1,30 ore de la ieșirea din curtea Stației Meteo Iezer, poposim pe Piatra Albă scăldată-n soare. Mișu e la circa 150-200 m în urmă și-l pilotez să abordeze vâlcelul din stânga stâncăriilor – variantă mai scurtă și mai convenabilă. Priveliștea de sus e fantastică – în primul rând datorită rododendronului care acoperă aproape integral versanții și culmile, apoi datorită nebuloaselor fotogenice, panoramei aparent infinite. Ne șochează vederea ilegalului amenajat de câțiva ani drum alpin din Tarnița la Cruce spre zănoaga Tăurilor Buhăiescu, cu o variantă lungă, rectilinie,descendentă pe Picioru Buhăiescului Mic, spre o mai nouă locație de stână. Se vede acolo un SUV, altul parcat lângă Obârșia Rebrei iar în curtea Stației Meteo ajung, unele după altele, alte 4 autoturisme 4×4, unul dintre ele al unui șerpaș mafiot borșean care face cărăușie turistică. Nu peste mult se mai aud ATV-uri urlând prin valea Buhăescu, spre stână și tăuri. Auto-turiștii ajunși la Stația meteo se aliniază mai apoi, plimbându-se spre Iezeru Pietrosului, unii din ei încumetându-se spre primele serpentine ale potecii suinde spre parul de fier, La Mejdă, doar câțiva vizând vârful Pietrosu. Li se adaugă turiști veritabili, excelent echipați, unii având drept obiectiv continuarea pe creasta principală (marcaj bandă roșie) a Munților Rodnei, către Tarnița la Cruce, Tău la Cărți (Fântâna lui Râțifoi), Tarnița Bârsanului și Negoiesei, Șaua Puzdre – Gărgălău – vârful Omului -Tranița lui Putredu, vârful Inău… Îi vom întâlni pe majoritatea după ce, vom sui printre nivații, ponoare cu nea și galerii de marmote (fără picior de capră neagră, câteva crotine relativ recente remarcăm doar în urcușul pe vârful Pietrei Albe). O luăm în dreapta spre Iezeru Pietrosului și înainte spre Umăru Pietrei Albe, apoi depășim Corhele Pietrosului, când pe custura stâncoasă (periculoasă, alunecoasă, în caz de ploaie) când pe dedesubt, peste grohote, pe alocuri instabile. Admirăm de la un moment dat Tăul Buhăiescu 4, cel mai mic și decalat față de 1-2-3 spre S, apoi Buhăiescu 2 – circular, cel mai mare și adânc, Tăul Buhăiescu 3 și abia la urmă Tăul Buhăiescu 1, ascuns privirilor de grohote. Aproape de asaltul final al accidentatelor Corhe ale Pietrosului vedem toate cele 4 tăuri și, deasupra lor spre SV, Curmătura Pietrosului.

La ora 15, după ce remarcasem la stânga custurii Corhelor Pietrosului un țarc pătrat de piatră înalt de aproximativ 60-70 cm, larg de 2,5 m – loc de refugiu pentru cort și, aproape de acesta, o precară grotă – posibil refugiu la ananghie meteo, privirile ne sunt captivate de grandioasa panoramă plonjantă la dreapta, spre Zănoaga Iezerului, Tăul Iezer, Picioru Moșului și, treptat, retrospectiva colosală a Umărului-culmii și a vârfului Pietrei Albe, poposim, prin năvălitoare și nebune neguri, la parul de fier sau La Mejdă. De aici începe coborârea lejeră, lungă, alertă prin căldarea glaciară, admirând imensitatea nesfârșită a rododendronului, oițele albe cu dosul petalelor sur-albăstrii, cupele gențienelor, turiștii și plimbăreții picnicari, Stația meteo Iezer.

La ora 16,30 îl revedem pe Tiucu, meteorologul, luându-ne bun rămas, plecăm repejor spre Borșa Pietroasa. Popasul de prânz (tardiv) îl facem la gura Zănoagei Mari, aproape de izvor, de acolo, la ora 16,50 pornim mai departe, la vale, fidel pe serpentinele drumului, descoperim o vilă-pensiune aproape terminată la limita N a Parcului Național Munții Rodnei, întâlnim SUV-iști și chiar mopediști gălăgioși scremând gălăgios-afumător la deal, spre Zănoaga Iezerului, lăsăm în dreapta SUV-ul Salvamont parcat într-o fânață privată, la poalele molizilor. Drumul nu ne scoate la Loganul parcat dimineața pe un drum pietruit paralel, dincolo de o mică culme, deasupra mănăstirii, pentru a ajunge la el fiind nevoiți să facem o buclă de circa 2 km.

2 autocare cu turiști ecumenici suiseră, incredibil! până aproape de Mănăstirea Borșa Pietroasa, cu ghid legal, popă ortodox, conform prescripțiilor irefutabile ale BOR și IPS Daniel. Când am ajuns la finalul circuitului (ora 19, după 11,30 ore de marș și aproximativ 20-22 km luați în tălpile bocancilor), admirăm retrospectiv, în soarele amurgind feeric, Piatra Albă – Pietrosu Rodnei, respectiv Măgura, Lucăciasa, Toroiaga și Borșa alungit-răzlețită dinspre Moisei spre centru, cu cartiere spre Baia Borșa, Borșa Poiana, Borșa Repedea și Borșa Fântâna. Un grup mare de turiști, creștin ortodocși, ies din mănăstire, coboară pe sub salcâmii abia-nfloriți la autocare, ne privesc curios-circumspecți, întrebându-ne-ntr-o doară, strict pentru plăcerea dialogului, cât s-ar face până la zăpezile din depozitele Zănoagei Mari.

Îmbarcați, după huzurul unei înghețate, o ușchim peste Dealul Moiseiului și Valea Izei – Bârsana – Văleni – Valea Cosăului spre Baia Mare, ajungem acasă la ora 22, adică după 17 ceasuri minunate.

Alte trasee si atractii turistice:

Munții Rodnei: Tura la rododendron și gențiene în Parcul Național Munții Rodnei prin Pasul Prislop – Șaua Stiol – vârful Oncului, vârful Gărgălău – Tăul Știol Munții Rodnei (Borșa): Pe Pietrosu Rodnei Parcul Național Munții Rodnei: Pasul Prislop – Șaua Stiol – vârful Oncului – vârful Gărgălău – Tăul Știol Parcul Național Munții Rodnei: Borșa – Picioru Moșului – Pietrosu Rodnei