Muntii Igniș: Desești – Culmea Pietrei – Iezeru Mare
Traseu: Desești - Culmea Pietrei – rezervația naturală Iezeru Mare – vârful Pietrei
Obiectiv: surprinderea exploziei florale în zona Gutâi – fânațele Deseștiului – Culmea Pietrei – rezervația naturală Iezeru Mare
Localizare: Maramureș, Desești, Munții Igniș – Culmea Pietrei
Itinerar: Baia Mare – Pasul Gutâi – Desești – circa 52 km
Marcaj turistic: triunghi roșu – confuz uneori; scurtă vreme marcaj cruce albastră, la coborârea de pe vârful Pietrei
Tip traseu: drumeție
Grad dificultate: mediu
Echipament necesar: adecvat anotimpului
Lungime și durată: 6 ore si 30 de minute – 7 ore; 15-16 km
Diferenta de nivel: circa 400-450 m
Recomandări: harta zona turistică Budești – Desești – Ocna Șugatag din ciclul Gutinul turistic, an 2005
Avertismente: habitat de vipere comune și melanice
Căi de acces: din Desești pe lângă biserica UNESCO
Mijloace de locomoție: curse autobuz Baia Mare – Sighetu Marmației; autoturism personal; mountainbike
Sugestii de cazare: cort, localnici, pensiuni
Descriere traseu:
Plecăm din Baia Mare, traversăm Gutâiul coborând serpentinele ce acompaniază valea Râuşor (rezultată din confluența văilor Izvorul Negru cu Izvorul Alb iar la intrarea în localitatea Mara prin afluirea văii Hopşia), eronat considerat de unii ca fiind râul Mara (aceasta vine de fapt dinspre Runcu – Tătaru confluând dinspre stânga văii Râuşorului, în centrul satului Mara).
Parcăm la magazinul sătesc din Deseşti apoi o luăm spre uliţa ce suie către monumentul Unesco, Biserica de lemn Sfânta Paraschiva – Deseşti. Marcajul turistic triunghi roşu suie pe uliţă trecând pe sub podul de beton al fostului schtrek CFF – Izvoare – Sighetu Marmaţiei, lăsând biserica-n dreapta.
Bulbucii de munte (Trollius europaeus) îşi fac deja apariţia pe sub ferestrele caselor, tot mai puţine cele cu adevărat tradiţionale, alături de bujori şi varietăţi de crini imperiali. Curând ne surprind și încântă superbele flori de căldăruşe (Aquilegia vulgaris) sălbatice, cu corole albastre cerneală, alături de mutaţii genetice cultivate şi-apoi sălbăticite, având inflorescenţe liliachii, roz suav, albe, mov. Le remarcăm şi admirăm o vreme și pe taluzuri dar mai ales într-o fânaţă cu livadă din dosul bisericii Sfânta Paraschiva (localnicii le-au adaptat, cultivându-le nu doar ca plante ornamentale în grădiniţele caselor ci şi în ţintirim, pe morminte, la fel cum au făcut-o aici cu bulbucii de munte). Privim spre SV și putem admira din diferite perspective platoul vulcanic Gutâi, începând de la Creasta Cocoşului spre vârful Gutâi şi Trei Apostoli.
La finele primăverii în zona Deseşti – Hărniceşti – Sat Şugatag, la SE-E de Culmea Pietrei, în fânaţe pot fi văzute gladiole sălbatice (Gladiolus imbricatus, Gladiolus palustris) cu flori mici, ciclamen.
Salcâmii albi, socii (Sambucus nigra) în floare emană valuri înmiresmate de parfumuri purtate de briză. A început să înflorească şi smântânica (rezeda), nu mai înaltă de-un lat de palmă dar extraordinar odorizată, amintind de sânziene. Covoare galben portocalii de floare broştească (Ranunculus acris) se intercalează cu delicate floarea cucului (Lychnis flos-cuculi), roz pal, în zonele umede iar în cele dintâi turbării acaparate de rogoz se văd pămătufuri alb-scămoşate, ca de bumbac, de barba moşului sau bumbăcăriţă (Eriophorum gracile, Eriophorum vaginatum). Aici vegetează și câteva specii de orhidee, de la cele bej-gălbui, untul vacii (Orchis pauster), la cele vişinii-violacee punctate – poroinic (Dactylorhiza maculata) sau altele mai intens pigmentate vişiniu-liliachii (Orchis morio).
Floricele azurii de nu mă uita (Myosothis silvatica) completează primăvăratica acuarelă. Ceva mai târziu aici vor apărea alte câteva specii de orhidee. Lizierele huciului de stejar intercalat cu arini şi mesteceni, precum şi micile luminişuri dintre frecventele tufe de alun, aparţin tricolorelor covoare de sor cu frate (Melampyrum bihariense), frunzele fiind verzi, pseudoflorile albastre în creştet, de fapt acestea sunt frunze modificate cromatic şi adevăratele inflorescenţe ca nişte miniaturale gura leului, portocalii, frecvent cu irizaţii sângerii, dispuse mai jos pe rahis, la subsioara frunzelor.
Zăvoaiele, huciurile, luminişurile traversate de şleauri tradiţionale de căruţe pot deruta în orientare chiar şi pe un foarte abil cunoscător al zonei, respectarea traseului marcat este nu doar din acest motiv recomandabilă. Marcajul (completat cu săgeţi acolo unde apar schimbări de direcţie) se orientează constant înspre N, ne obligă la surmontarea a vreo trei-patru praguri de altitudine diferită şi depăşirea succesivă a cinci terase. În final putem admira în faţă martorii andezitici de eroziune ai Culmii Pietrei cu aspect de coloane verticale punctând pădurea de foioase din jur, câteodată cu pereţi şi diedrii spectaculoşi incitând la escaladă.
Triunghiul roşu, repetat marcat pe doi bolovani aflaţi la stânga drumului pietros de căruţe, indică locul de unde începem să tăiem oblic şi-n sus Culmea Pietrei pentru a ajunge pe terasa superioară, şi-n cele din urmă la rezervația naturală Iezeru Mare. Această porţiune de traseu traversează un codru de făget intercalat cu tei şi paltini, unele exemplare depăşind 1,5 m diametru, impresionând prin forma şi robusteţea lor, dar şi cu arbuşti, de la măceşi cu flori intens colorate, aproape liliachii, la tufele de coroniță cu inflorescenţe albe, mici, răspândind un parfum dulce-amărui, ca de migdale. Valea Iezerului, bolovănoasă dar modestă (spre aval numită, pe harta Gutinul turistic secţiunea Deseşti, Zăvoare, poate corect ar fi Zăvoaie) curge în stânga drumului, avându-şi originea în Iezerul Mare, la NE şi la circa 1,5 – 2 km mai sus.
După 2 ore și 45 de minute de la debut ieșim deasupra Culmii Pietrei, în fâneaţa punctată cu sute de marghile (muşuroaie mari, de regulă acaparate de graminee şi tufe de afin), orhidee şi rari bulbuci de munte, cu mestecăniş în dreapta, spre culmea împădurită în care apar frecvent plopi tremurători. Un izvor se ivește în dreapta, cu apele provenite din turbărie, filtrate circa 1 km prin sol şi vegetaţia specifică (costreie, rogoz, muşchi, calcea calului etc.).
La un moment dat un drum superficial de căruţe (cu marcaj turistic triunghi roşu) se desprinde spre stânga pentru a continua pe la N de vârful Frăsinei (1053 m) peste culme, spre Cheile Tătarului. Aici continuăm la dreapta şi în sus prin zona depresionară umedă spre NE-E, având la dreapta Culmea Pietrei.
După puţin mai bine de 3 ore de la plecare atingem rezervația naturală Iezeru Mare (limita S-SE) - arie naturală protejată – cu exuberante, toxice, stirigoaie (Veratrum album) în zona SV şi-apoi, acoperind integral cele 12 ha ale rezervaţiei cu un tipic aspect de blid cu fundul în sus, mii de barba moşului/bumbăcăriţă, de regulă prezentându-se în smocuri splendide cu aspect de buchete mari, arareori solitare, ivite din muşchiul gros de turbărie (Sphagnum sp.) împreună cu afinişul de turbărie, planta insectivoră roua cerului (Drosera rotundifolia), răchiţelele cu floricele mici roz intens, adesea ciclamen, arinul şi salcia pitică de turbărie. Ne deplasăm spre centrul turbăriei Iezeru Mare și ajungem la ochiul de apă neregulat și întunecat animat de brize. Admirăm de aici Gutâiul, Ignişul, Pleşca, lanţul vestic al Munţilor Lăpuşului, Culmea Pietrei continuând spre Piatra Vulpii – Piatra Neagră, Piatra Iepii, Poiana Brustani…
De la rezervația naturală Iezeru Mare o luăm la dreapta -E, și suim pe vârful Pietrei (1058 m – marcat cu cruce albastră traseul de coborâre pe un fost drum pastoral practicat de localnicii din Sat Şugatatg, Hoteni, Hărniceşti, via Culmea Pietrei, spre Valea Brazilor – Pleşca – Cheile Tătarului – Săpâncioare). Admirăm mestecenii, plopi tremurători şi violete cu inflorescenţe mari, catifelate după care poposim o jumătate de ceas la răstignirea de pe vârful Pietrei. De aici urmăm marcajul cruce albastră spre E, ieşim pe prima terasă de sub Culmea Pietrei unde dăm peste lăcrămioare (Convalaria majalis).
Marcajul turistic dublat de săgeţi la schimbarea direcţiei (dar neprezent pe harta Gutinul turistic-secţiunea Deseşti fiindcă aceasta a fost tipărită în 2005 iar marcarea traseului s-a făcut în 2008) continuă spre Sat Şugatag, motiv pentru care-l abandonăm, și ne deplasăm oblic în jos şi spre dreapta, admirând abruptul împădurit E-SE-S al Culmii Pietrei şi succesivele stâncării andezitice care-i sporesc pitorescul. În pajişte se ivesc pseudoirişi (Sisyridium angustifolium) cu floricele albastre ce aduc genţienelor, având zona centrală intens portocalie (staminele şi pistilul).
Trebuie să mergem riguros la dreapta, pe la poalele Culmii Pietrei până ce întâlnim triunghiul roşu și apoi pentru a-l urma în coborâre spre Deseşti, în sens invers de această dată. Altfel, luând-o oblic în jos printre alunişuri, mestecănişuri ori crângurile de stejar cu clăi de fân şi colibe tradiţionale de stâne, nu se mai ajunge la valea Iezerului ci la o modestă vale din stânga acesteia (adică mai înspre NE), la un moment dat cu o mică şi frumoasă plantaţie de zadă (Larix decidua) pe malul său drept abrupt, traversând o zonă cu megaliţi andezitici plaţi, având în faţă platoul vulcanic Gutâi, zona Creasta Cocoşului şi poiana largă cu saivan de la vestul acesteia.
După circa 2 ore de la abandonarea vârfului Pietrei ajungem la primele gospodării din Desești aflate la limita vestică a localităţii, adică spre hotarul satului Mara. De aici, urmăm o uliţă pietruită, din ce în ce mai largă, coborâm circa 30 de minute prin stânga bisericii Sfânta Paraschiva în Deseşti și ne încheiem circuitul care a însemnat în total 6 ore şi 30 de minute și circa 15 km.
Plecăm spre Baia Mare via Pasul Gutâi, oprim la circa 5 km înainte de finalul serpentinelor DN18 pentru a admira într-o locație restrânsă crinii de pădure.
