Creasta Cocoșului: Primăvara la Peștera Pintii, vârful Secătura, Laba de Iepure, Creasta Cocoșului și Tăurile Chendroaie
Ruta 20 din 21 aprilie 2014; A doua zi de Paști – cu Max Moroianu, Iuliana & eu
Plec din Baia Mare la 8 dimineața având stabilită întâlnirea cu Max & Iuliana (care făcuseră Paștele în Breb) pentru ora 9,30. Nicio grabă. Admir o veveriță zbughind-o peste șosea, florile de pe rambleul DN 18, totemurile dăltuite-n trunchiuri vânjoase, amplasate pe marginea șoselei și la vechea păstrăvărie, Piatra Ecoului, Biserica Vlaicului, perspectivele spre cabana, lacul și vârful Mogoșa. Ajung mult prea devreme așa că trec de Pasul Gutâi suind la stânga pe un con abrupt de dejecții aluvionare spre Peștera Pintii, trec pe lângă portalul scund al unei mici grote aflată pe un plan inferior NE. De fraier nu mi-am luat bețele de trekking, lăsându-le în portbagaj. Să-mi fie învățătură de minte! Noroc cu bocancii cu talpa Vibram profilat-aderentă, altfel… Două mici placaje mâzgălite infantil cu albastru menționează Peștera lui Pintea și Izvorul lui Pintea (Haiducu) doar că știam de vreo 5 decenii că izvorul fusese în dreapta șoselei ce coboară din Pasul Gutâi spre Maramureșu Istoric acompaniid Râușoru și mai apoi, din fostul Crăcești, râu Mara. Admir soarele strălucind deasupra Măgurii și Secăturii, Creasta Cocoșului în umbră, întorc în Pasul Gutâi și imediat apar ortacii tineri bucureșteano-timișoreni. Cu Max făcusem în 2008 – 2 ture serioase în Defileul Lăpușului și alte 2, a câte 25 km fiecare, în Cheile Nerei 2010.
Max scoate o hartă a Gutâiului, nouă și cu crase omisiuni, studiem comparativ panoul cu hartă din marginea parcării și la 9,45, în soare cu cer călătorit de albi-bucălați nori plecăm spre Pârtia Doctorilor – Poiana Boului și Creasta Cocoșului dar… mai neortodox, optăm pentru varianta via vârful Secătura – Laba de Iepure, în final coborând la Tinovul Tăurile Chendroaiei. Traseul e încântător și pentru mine care l-am făcut în toate anotimpurile și de n+1 ori darmite pentru Max & Iuliana aflați aici în premieră. Făgetul abia-nverzește, mestecenii sunt mai frivoli decât oricând, splendidă poteca largă, ritmată de matinalele umbre ale fagilor. Minunată e priveliștea la descinderea în Poiana Boului, zona SV, în dreapta văiugii și Drumului Măriuții, spre Mogoșa, defunctele cariere de neferoase ale E.M. Șuior, unele albastru-verzui-coclite precum statuile turnate-n bronz. Apar Secătura și, în umbră, Creasta Cocoșului. Nici țipenie de turist. Primii apar după ce depășim borna austro-ungară 1802-3 de lângă Drumul Măriuții apoi captarea tehnologică a unui pârâu de sub Secătura SV pentru E.M. Șuior, în timp ce două căprioare ne taie calea după care suim pe un drum înierbat de TAF lăsând la dreapta o turbărie circulară apoi succesive nivații, cu ochi de apă după iernile bogate-n nea, seci acum. Apar ultimele buchete de lușcuțe înflorite – Leucojum vernum – dar și urmele dezastruosului incediu iscat de ciobani sau/și picnicari în preajma Adormirii Maicii Domnului (15 august) 2012. Mai întâi lăstărișul de fag secerat de silvici, jandarmi și pompieri pentru a limita extinderea vâlvătăilor, mai apoi brazda lată de sol pietros împinsă cu lama TAF-ului creând un culoar de siguranță, în final abruptul SV-S stâncos al Secăturii, până în vara 2012 verde din pricina afinișului, ienupărișului, molizilor tineri, azi apocaliptic, ca după o vulcanic-dezastruoasă erupție vulcanică.
Atacăm prin lăstărișul de fag și fagii maturi nearși poteca pastorală ce suie spre Secătura trecem pe lângă un bord/grotă-refugiu pastoral pe vreme rea. Imediat poteca de odinioară dispare, fiind probabil distrusă cu sape, târnăcoape cu ocazia incendiului. Nicio problemă, cunosc ca-n palmă traseul și suim prin cenușă, printre schelete de ienuperi incinerate, spre vârful Secătura. Odinioară urcușul de aici răvășea simțurile prin aromele eterate de rășină de ienuperi, acum… colbul înnecăcios dislocat de bocanci e-nălțat în fuioare de briză.
Stâncăriile sur-argintii, lave andezitice, sunt nude. Impresionează martorii de eroziune, unul aducând capului unui turcaleț înfășurat într-un bogat turban. Perspectivele se lărgesc spre Mogoșa, Cavnic, Poiana Mlejnița, Jgheabu Mic, Jgheabu Mare, vârful Hija, Rotunda, pârtiile de schi din zona Cavnic Roata, Șatra Pintii, Hudin, Țibleș, Gutâiu Mic (Trei Apostoli) și Gutâiu Doamnei. Ciudat oarecum, în solul ars de dogoarea năprasnică a rășinii ienuperilor, cu aspect de teracota pe alocuri, alteori sur ori negru antracit, apar urmele unui cerb traversând spre platoul vulcanic Gutâi – șaua Secătura - Gutâiu Doamnei. Dispariția ienupărișului și a molidișului oferă largi perspective cervidelor, face imposibile ambuscadele lupilor și-ale urșilor dar… lipsește pajiștea, hrana. Mușchii galbeni-aurii apar ca neregulate, întinse, insule pe creștetul Secăturii în zonele expuse N, deasupra Labei de Iepure și-apoi spre Creasta Cocoșului și Gutâiu Doamnei. Există, din fericire, mici insule cu graminee și ienuperi neafectate de incendiu. Cocoșeii (Călugări sau Măseaua ciutei – Erythronium dens canis) înfloresc din solul acoperit de cioate și cenușă. Mai rare sunt Florile Paștelui (Anemone nemorosa) și Brândușele de primăvară (Crocus vernus).
Secatura zona SV-S dupa incendiul devastator
De pe Secătura (pe care ajungem la circa 3 ore de la debutul traseului) se vede în zona vârful Rotunzilor-Săpâncioare fumul uriaș al unui mare incendiu. Alt incediu va apărea la NE de barajul Runcu Tătaru spre după-amiază. Admirăm perspectivele spre Baia Sprie – Mons Medius, iezul de decantare de la Tăuții de Sus, Baia Mare, Ignișul, Poiana Soarelui & Stațiunea Turistică Izvoare, Pietroasa-Țiganu, Pleșca, salba satelor Văi Marei, de la Mara, Desești, Hărnicești spre Sat Șugatag-Giulești… Deviem pe deasupra Labei de Iepure după care tăiem spre NE șaua Secătura – Gutâiu Doamnei îndreptându-ne prin ienupărișul mistuit de foc, mai apoi prin teribil redusa mare de ienuperi, și după 4 ore ajungem pe platoul Creasta Cocoșului.
Sunt nespus de mulți turiști ajunși, unii suiți pe Creasta Cocoșului, mulți picnicărind, alții abia sosind pe poteca SV, pe la cele două izvoare – locul tragicului accident mortal produs de o avalanșă soldată cu 3 victime.
Tinovul Taurile Chendroaiei si Creasta Cocosului
Facem popasul lângă stâncăriile cu marcaje turistice apoi coborâm poteca abrupt-bolovănoasă, mai apoi culmea cu molidiș în dreapta și un ascuns observator pentru avifaună, poposind în final pe Tinovul Tăurile Chendroaiei (platforma V). De-acolo făcem un circuit al inegalelor tăuri, permanent având ca fundal și extraordinar reper Creasta Cocoșului. E cald, a trecut și briza răcoroasă iar în pajiștea uscată mișună șopârlele. Nu vedem nicio viperă comună ori melanică deși vremea le e prielnică iar zona constituie un ideal habitat pentru ele. Încă insectivora Roua cerului (Drosera rotundifolia) nu a apărut pe Mușchiul de turbă - Sphagnum sp. Înfloresc însă Răchițelele și Barba moșului sau Bumbăcărița – Eriophorum sp.- cu pămătufuri albe. Pornim înapoi pe la V-SV de Creasta Cocoșului - Masa Domnilor, Sărita Izvorului Alb și a Secăturii spre Pasul Gutâi, întâlnim turiști venind ori întorcându-se și ei iar într-o baltă puțin afundă dăm cu privirile peste ponta unor tritoni ori batracieni aducând unor funii bej-maronii în care se văd punctiform-negrele ouă. După 16 km și ceva mai bine de 7 ore încheiem circuitul, luându-ne bun rămas, ortacii luând-o spre Breb, eu valsând pe curbele-n ac de păr ale neasemuit de frumosului Gutâi. În Baia Mare e soare, 19 grade C la ora 18, inundații în OT și TR, secetă din toamna 2013 în Maramureș.
