Pages Menu
RssFacebook
Categories Menu

Publicat de la Jun 26, 2017 în Articole noi, Stiri | 0 comentarii

Zile și nopți de Sânzâiene în Maramureș

Zile și nopți de Sânzâiene în Maramureș

De Sânzâiene, maramureșenii au participat la diverse evenimente legate de sărbătoarea arhaică, dar care s-au suprapus și cu Ziua Iei. În Borșa, Băița de sub Codru, dar și în Baia Mare au avut loc asemenea manifestări.

În tradiția populară se spune că Sânzienele sunt nişte zâne care trăiesc pe câmpurile cu flori, fiind protectoarele naturii şi ale dragostei. Deși sunt bune, Sânzienele se pot mânia atunci când nu sunt sărbătorite, aruncând vijelie și grindină asupra oamenilor, de aici și serbările cu origini păgâne care au loc în 24 iunie.

În această zi, țărăncile din Maramureș obișnuiesc să culeagă plante medicinale, ale căror proprietăți se crede că sunt mai puternice în această perioadă. De asemenea, fetele culeg flori de sânzâiene și împletesc din ele cununi pe care le aruncă pe acoperișul casei, ca să afle când se vor mărita. Se mai spune că cei care poartă aceste cununi pe cap, vor fi feriți de boli și de necaz.

Borșenii celebrează zânele bune de peste 20 de ani în cadrul festivalului „Nopți de Sânzâiene”. Evenimentul a început cu un alai al participanților și o prezentare a portului popular, după care, pe scena din incinta Casei de Cultură Borşa, formații folclorice din Maramureș și județele și-au prezentat programele artistice.

Adevăratul spectacol a avut loc în cursul nopții, când obiceiul locului este să se aprindă făclii și să facă focuri. Seara, feciorii și copiii învârt deasupra capului făcliile pe care și le confecționează dintr-un par uscat care se crapă în 4 și în mijlocul căruia se pune rășină culeasă de pe molizi și brazi. Pentru a se aprinde repede se pun surcele uscate și câlți.

O serbare câmpenească s-a desfășurat de Sânzâiene și în locul numit Huta Băiței de la Băița de sub Codru. Prin manifestare s-a promovat portul popular și tradiții specifice zonei.

La Baia Mare, accentul s-a pus pe marcarea Zilei Universale a Iei în cadrul evenimentului MândrIE maramureșeană, ajuns la editia a III-a. La Muzeul Satului au avut loc discuții despre simbolurile ancestrale ale Maramureșului, concert cu doine și cântece străvechi din Maramureș, iar la finalul acțiunii a fost expusă pe Câmpul Tineretului cea mai mare IE din România.

Mandrie maramureseana - Baia Mare, 2017

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Pin It on Pinterest

Share This