Fisculaş (Şurdeşti): Pe Bulbucul Mic și Mare, la Piatra Roșie, Peștera lui Pintea Viteazul şi cascadele din canionul văii Secăturii
Ruta 8 din 8 februarie 2014 cu N. & N. Fănățan, R. Borșa, Brena şi eu
Iarnă de Făurar… vine vorba. Temperatura 6 C, cer acoperit, minime șanse de ploaie. Ne întâlnim și plecăm spre Șurdești la 9,30 dimineţa. 25 km – asfalt, circulație redusă. Revederea la nicio săptîmână a intrării SV în Cheile Dănești, pe valea Izvorul Bulzului, Mândra Vedere, Mogoșa, Arșița…
Vizităm în Șurdești Bulbucul Mic, suind pe treptele de beton cu balustradă inox la cruce. La retur admirăm frumoasele ciopoare de găini și cocoși bățoși, ușile șurilor, casa verde-tradițională Fisculașului de odinioară. Coborâm spre Bulbucul Mare, oripilați de gunoaiele menajere aruncate în zona NV a acestuia, la intrarea în peștera mare. Vizităm grota V, suim pe creștetul bulbucului cu circulară belvedere trecând pe la gura scundă-dublă a grotei estice, nu vizităm peștera NV din pricina mizeriei din preajmă. Trecem pe la un păr invadat fotogenic de iederă, panoramăm spre Piatra Roșie pe deasupra unor gospodării și a unui staul cu oi așteptând fătarea mieilor dintâi apoi ieșim la ulița recent asfaltată, ca și altele din străvechiul Șurdești. În pajiște au înflorit timde exemplare de Veronica sp. rozalii dar îndeosebi numeroase părăluțe – Bellis perenis.
Retur la mașină. DJ 184. Oprim la o frumoasă, bătrână, șură cu grajd tipic chioreană, cu cușmă de paie drept acoperiș. De acolo, privind spre pereții aglomerat vulcanici ai Pietrei Roșii ne atrage atenția șuvoiul ocru-ruginiu consecutiv drenării unui torent printr-un semicircular portal de peștere neștiută acolo. Ajuns acasă am informat speologii de la Montana Baia Mare, în speță pe ing. Toni Minghiraș, sperând ca în scurt timp să prospecteze cavitatea veche dar poate vremelnic colmatată și recent destupată, cu colegii săi.
Lăsăm Fiatul Albea într-o livadă cu fânață de la E de Piatra Roșie. Ne luăm rucsacii, bețele de trekking (eu, ceilalți nu au și au omis să-mi solicite, mare păcat!). Suim abruptul scurt, accidentat, spre Peștera lui Pintea Viteazul, precedați de un simpatic iepure sălbatic. O vizităm, facem un scurt popas după care continuăm urcușul la cele două belvederi-țancuri vulcanice andezitice, apoi ieșim deasupra tricolorului. De aici schimbăm direcția şi ne deplasăm spre NVşi dăm în drumul pietruit-lutos Șurdești – Dealul Crucii. Tam-nesam apare crucea roșie pe un fag. Apoi nu-i niciunde o gramadă de vreme.
Lăsăm la stânga o gospodărie prosperă, cu trei acareturi, locuită poate doar din primăvară până –toamna, la dreaptavedem o stână cu căsoaie de iernat, staule, clăi de fân. Ținem în urcuș lejer varianta din stânga ce ne scoate pe la S de Dealul Crucii, trecând pe lângă un fag bătrân cu marcaje cruce roșie și cruce albastră. Frumoși sunt fagiimonumentali disipați în vasta și neregulata pajiște din care proprietarii au adunat și clădit bolovanii –brecii- în stive sau lungi garduri de piatră-mejde de hotar. Lăsăm la stânga o căsoaie construită sub Dealul Crucii după 2000 și drumul ce coboară pe sub linia electrică spre Izvorul Bulzului – Cheile Dănești – Dănești. Continuăm pe drumul pietros-lutos ocru-gălbui spre NE-E, spre Poiana Secăturii. Crucea roșie o ia la stânga în sus spre Arșița-Mogoșa, crucea albastră pe care o urmăm apare pe fagii rari, bolovani, mai apoi pe megaliții aglomerat vulcanici. Constat că în ultimii 2 ani au apărut colibe pastorale, căsoaie de vărat, chiar și cabane-refugii private noi la NV de Poiana Secăturii.
Decolmatăm un izvor născut din grohote, umplut de frunzișul fagilor despuiați toamna trecută, panoramăm la N spre Arșița, la E apare vârful Tisa, de peste râul Cavnic, la SE o mai veche, frumoasă și mare căsoaie de vărat din bârne de lemn cu acoperiș de draniță. Pentru mine zona nu prea mai are secrete, indiferent de anotimp dar e o premieră pentru colegii de drumeție. Impresionanți megaliții aglomerat vulcanici mai ales dacă îi compari cu fagii maturi cocoțați oportuniști deasupră-le. Deși locație e numită de ciobani Poiana Secăturii, cel puțin în finalul iernii numeroase izvoare apar de sub urașele blocuri stâncoase ruiniforme, drenându-se spre valea Secăturii.
Abandonăm crucea albastră care o ia spre Pietrele Șoimului și cele 4-5 cascade spectaculoase ale acestora, şi urmărim în aval valea Secăturii până deasupra canionului șerpuind în cascade – voaluri de la NV spre E-SE-SV-SE . Începe din nou să picure dar… grota țintă, de fapt printre ultimele noastre obiective vizate, e la circa 200 m SE. Mă bucură surpriza și încântarea colegilor. Pauză de ceai. Continuare spre E, peste o limbă-alunecare de teren spre canion. Admir un fag cu rădăcini teribile-reper excelent. Îl ocolim prin stânga după care coborâm o parșivă zonă abruptă, accidentată, cu cleanțuri stâncoase și ramuri de fag decojite, umede, alunecoase ascunse de grosul frunziș uscat de fag. Aici bețele de trekking își arată pe deplin rostul dar dacă nu-s… e bun și un toiag trainic. O alunecare-prăvălire pe versant până în malul stâng/accidentat-cascadat al văii Secăturii ar insemna aproximativ 70-85 m și un dezastru pentru nefericita victimă.
Ajungem cu bine la bulbucul înalt de circa 20-25 m, aglomerat vulcanic, cu o grotă probabil antropică (dăltuită cu țâncușul și ciocanul de către neinspirații căvnicari, căutători de aur). Formațiunea e splendidă și pe deasupra un excelent refugiu în caz de intemperii. Popas. Eu prospectez versantul stâng al văii Secăturii – bulbucii îngemănați NV, descoperind în baza unuia începutul, ca un mic abri, al unei timpuriui abandonate galerii de mină. Revin. Picură. Plecăm pe poteca pastorală firavă, mai degrabă de sălbăticiuni. La buza abruptă SE remarc spre dreapta și în sus (NV) ștegarea diafană a unei cascade lungi de circa 10-15 m, înclinată la 30-35 grade, invizibilă de deasupra canionului. Schimb direcția coborând spre ea. Nu regret deși traseul e foarte abrupt-accidentat. Mă urmează și colegii, încântați. Dăm în talvegul blocat în cascade stâncoase uriașe de aglomeratele vulcanice-brecii-ruiniforme. Între ele praguri, cascade, șiroiri cristaline, susur primăvăratic.
Ieșim la stâna din Vrănicioara, de-acolo la șoseaua Baia Mare – Cavnic. Picură. Trafic mai intens, spre-dinspre Cavnic.
De-acum tălpuim lejer 2,5-3 km pe lângă frumosul dar spurcatul de gunoaie menajere, ambalaje etc. râu Cavnic.
5 ore şi 30 de minute, vreo 12 km – vreme acceptabilă chiar dacă soarele a apărut chior, ca la eclipsă, în vreo două rînduri. Nea? Pete doar deși cu ani în urmă în Cavnic, ca și în Băiuț, Firiza-Valea Neagră și Blidari ninsorile neviscolite așternuseră nu o dată chiar și 2,5-3 m de zăpadă.
