Munții Igniș: Din Cicârlău, pe valea Negruți și vârful Șindilitu

Traseu: Cicârlău – valea Negruți – vârful Șindilitu

Obiectiv: circuit din Cicârlău, pe valea Negruți și vârful Șindilitu (584 m altitudine)

Localizare: Maramureș, Cicârlău, Munții Igniș

Itinerar: Baia Mare – Cicârlău – aproximativ 18 km pe E 58

Marcaj turistic: -

Tip traseu: drumeție

Grad dificultate: mediu

Echipament necesar: adecvat anotimpului

Lungime și durata: 14-15 km, 7 ore

Diferență de nivel: 450-500 m

Recomandări: harta Zona turistică Baia Mare-Tăuţii Măgherăuş din proiectul Gutinul turistic

Avertismente: Culmea Grohotului e foarte accidentată cu brecii de Șindileu

Căi de acces: din Cicârlău

Mijloace de locomoție: tren, curse din Baia Mare, autoturism personal

Sugestii de cazare: nu este cazul

Descriere traseu:
Din fața Gării Cicârlău o stradă asfaltată conduce-n centrul localităţii Cicârlău (un adevărat sat maramureșean european), până la monumentul ridicat în memoria sătenilor căzuţi în războaiele mondiale.

De acolo continuăm până ce valea Negruţi apare în dreapta şi de acolo în amontele malului geografic drept al ei. Apar curând caracteristicile acestei localităţi cu tradiţii vini-viticole, pivniţele din piatră demi îngropate, îngrijite, una din ele cu o parte din teascul pentru struguri în faţă. Îndărătul lor se întind vii arăcite, alteori palisate pe spalieri din care nu lipsesc cireşi, vişini şi piersici, alături de pruni, totul pe versanți abrupți. În curţi, tradiţionale cuptoare pentru pâine iar în fața caselor grădini cu flori.

Ne orientăm spre E, suind uşor pe drumul forestier spre cea dintâi confluenţă şi răspântie cu răstignire şi o bancă pentru popas în care, venind dinspre NV, de sub Dealul Pleşilor, arid, stâncos, valea Pleşilor îşi adună puţinele ape cu cele ale văii Negruţi. Până aici atrag atenţia stâncăriile vulcanice aglomerate, brun-negricioase de tip brecii (conform geologi A. Ștefănoiu și D. Iștvan).

După punerea hărţii in situ cu ajutorul busolei continuăm în amontele văii Negruţi. Versantul din stânga, adică cel SE al Dealului Pleşii, e din ce în ce mai abrupt, stâncos-andezitic, iar valea îşi săpă repezişuri în andezite tinere negre și dure. Versantul din stânga e împădurit preponderent cu gorun intercalat cu fag şi carpen, cel din dreapta dominat de fag şi carpen.

Ajungem la următorul loc amenajat pentru popas, cu o ingenioasă captare de izvor şi o fântâniţă amenajată de silvici, alături o masă cu bănci din lemn. Aici există şi castani comestibili plantaţi în urmă cu patru trei decenii, atacaţi de cancerul scoarţei şi în apropiere, un bordei silvic confecționat din bârne acoperit de muşchi (servise probabil ca depozit pentru puieţi şi ca gheţărie). Aici apare şi o zonă restrânsă plantată cu molid. Pe drumul forestier pot apare roci silicioase sângeriu-vişinii, de jasp (conform geologilor D. Iştvan și A. Ştefănoiu). Pâraie modeste, înguste şi abrupte, taie frecvent ambii versanţi afluind în valea Negruţi.

Ajungem la capătul drumului forestier, într-o fostă rampă de afluire-debitare-încărcare a materialului lemnos. Optăm pentru continuarea urcuşului spre (N) obârşia văii (deoarece abordarea spre dreapta culmii ţintă e prea brutală şi solicitantă). Un drum vechi de TAF suie oblic spre culmea din faţă și urmându-l, după 2 ore de la plecare, atingem culmea principală într-o înşeuare acaparată de lăstărişul intercalat cu fagi şi goruni.

Conform hărţii, continuând pe culme la stânga, aproape, e Poiana lui Cardoş şi dincolo de un vârf arid (531 m altitudine), acaparat de goruni, un pâlc de pini, câţiva tei și corni, într-o succesivă şa, Poiana Popii. Niciuna din poieni nu mai există, ele fiind invadate de huci. Privind în urmă (SE) vedem prima oară vârful Şindilitu (584 m) – piramida ascuţită, ţinta a noastră.

Revenim în șa continuând spre N-NE. Curând întâlnim o bornă silvică din bolovani. O potecă suie lejer, de-a coasta, spre Culmea Grohotului. O urmăm o vreme apoi cotim la stânga, în culme dăm de un vechi drum de TAF acaparat de mur și lăstăriş spre N, pădure de gorun intercalat cu fag spre S. Întâlnim borna silvică III/ 92 în zona unde apar primii bolovani rugoşi, negricioşi sau sângeriu-vişinii, cu aspect de grohote, în realitate acestea fiind brecii de Şindileu, geologic reprezentând dacite piroxenice şi dacite fumaroliene de Şindileu (după apropiatul vârf Şindilitu, conform geologilor Ștefănoiu și Iștvan), roci vulcanice erodate în loc, nerulate, nedeplasate adică.

Culmea Grohotului e lungă de mai bine de un kilometru, uşor ascendentă şi din ce în ce mai accidentată din pricina bolovanilor haotici și cea mai spectaculoasă din întregul circuit. La stânga jos, orientată de la N spre SV, curge valea Cicârlău, deoparte şi de alta a acesteia se văd poieni înlănţuite, locul fiind numit Satul Pustiu (acolo fusese Cicârlăul până pe la 1700, după care austriecii au decis să mute vatra satului mai aproape de calea de comunicare Baia Mare – Seini – Satu Mare). În valea Cicârlăului (la obârşii numindu-se Valea Mare), orientându-se de la E spre V, afluieşte mai mica valea Runcului.

De la poienile Dealului cu Spini spre Dealul Popii şi Poiana Fundătura, în jos și la stânga Culmii Grohotului, se desfăşoară o vastă depresiune exploatată forestier după 2000 și acaparată de lăstărişul foioaselor. Asta permite panoramarea spre Dealul Soarelui din Seini, vârful Comşa, Muntele Mic, vârful Triholmuri, Piatra Tisei, Măgura Mare şi Piatra Handal. Deplasarea printre bolovanii de-a valma aruncaţi e anevoiasă. Culmea Grohotului se termină într-un vârf de 625 m altitudine, fără nume pe hărţi şi marcat de stâncării mamelonate şi îngemănate.

Ocolim prin dreapta porţiunea finală a Culmii Grohotului. Poteca descendetă iniţial, pe urmă continuând pe curbă de nivel, dispare iar bolvanii vulcanici (uneori niște uriaşe platoşe andezitice compacte) împânzesc codrul de foioase mai ales în stânga-sus, spre vârful fără nume. Culmea principală e marcată silvic cu două benzi roşii verticale paralele. Coborând spre S atingem o şa largă dinaintea vârfului Şindilitu. Până aici se fac circa 3 ore și jumătate de la debut.

Suim mai întâi prin făget rărit, lăsăm la dreapta un marcaj silvic privat, bandă galben-portocalie, apoi pe culoarul unui vechi drum de TAF, în cele din urmă atacăm vârful Şindilitu printr-o defrişare. Vârful Şindilitu e marcat cu o bornă topo din beton, ilizibilă din pricina muşchilor. Se pot vedea de aici vârfurile Piatra Tisei, Măgura Mare, Pietroasa, Frăsineasa, Bagneu, Ulmoasa, Tocastru, Pleştioare, în urma lor vârful Igniş, vârful Mogoşa, sub noi debutul văii Cuţii apoi la SE peretele andezitic al Pietrei Şoimului şi case din Nistru apoi, mai departe spre SE, Iricăul obturând Baia Mare. Frumoasă e imaginea vârfului fără nume rămas la N, de unde tocmai am venit.

După popas coborâm după hartă şi busolă spre S un picior abrupt, ajungem într-o şa largă, cu lacul Nistru şi valea Nistrului jos-stânga şi un drum de culme, odinioară de căruţe, apoi de TAF. Deplasarea e lejeră prin codrul matur. La un moment dat ajungem la o mică grădiniţă împrejmuită (probabil o fostă pepinieră silvică).

Continuăm pe culmea cu poteca largă, flexată de la S spre SV şi apoi la V-NV. În stânga, jos și departe se vede şoseaua Baia Mare – Satu Mare apoi, din ce în ce mai aproape, sporadice căsuţe şi pivniţe din Cicârlău Vii. Suntem pe Culmea Piclău, într-o pădure de goruni. Un şleau de căruţe se desprinde în dreapta culmii. Mergem însă pe culme, dând peste standuri de vânătoare (ca şi înainte de-a sui pe vârful Şindilitu), apoi de hrănitori pentru cervide.

Coborâm spre V-NV versantul abrupt. În dreapta apare şleaul de căruţe, dedesubt la stânga sunt viile şi căsuţele din Cicârlău Vii, în faţă, cu alură de măgură vulcanică, vârful Piclău ai cărui versanţi SV-V sunt ocupați cu parcele de vii.

Coborâm prin şleaul de căruţe, ajungem la E de vârful Piclău, într-o poieniţă înşeuată, circular înconjurată de loze (Salix cineraea). De aici urmărim meandrele drumeagului ce ajunge sub Piclău, admirând o măgură stâncoasă vestică, cu cruce. La stânga, pe liziera huciului, apar patru gospodării ale străvechilor viticultori precedate de alte loze. Urmează o bifurcaţie.

Drumul continuă la stânga spre alte gospodării viticole străvechi, unele mai noi, o potecă scurtează la dreapta. Apar căsuţele de vacanţă din funduri de pâraie, înconjurate de huci și aproape fiecare măgurice are-n vârf o răstignire sau cruce, drept pavăză ocrotitoare. Trecem prin curtea unui fost conac grofesc străjuit de un molid. Nu peste mult întâlnim un drum pietruit, cu o casă de vacanţă, grădină de legume şi vie nouă în dreapta, la stânga o gospodărie tradiţională, cu casă lungă şi scundă, prispă îngustă suţinută de stâlpi de stejar şi în faţă o şură cu grajd, binişor conservată, din păcate pustie.

Până la mașina rămasă în centru mai sunt circa 3-3,5 km. După un traseu de 7 ore încheiem acest circuit lung de aproximativ 14-15 km.

Alte trasee si atractii turistice:

Munții Igniș: Pe Igniș Vest și vârful Igniș prin valea Șlipului și Culmea Comorilor Munţii Igniş (Cicârlău): Dealul cu Spini – Dealul Purcăreţu – Valea Mare Munții Igniș (Firiza): Valea Vicleanu Mare – Lacul Bodi – vârful Strâmba – Piatra Șoimului – Șaua Dia – Pleștioara – Măgura Băi – Piatra Virgină Munții Igniș (Firiza): De la Lacul Firiza pe Ostra Est, la gladiolele sălbatice