Maramureșul Istoric (Valea Stejarului): Peștera din Dealul Hurgoiu Mare
Traseu: Valea Stejarului – Dealul Hurgoi – La Tip – vârful Hurgoiul Mic
Obiectiv: Traseu turistic în Maramureșul Istoric la fosta carieră de tufuri vulcanice de Dej, cu bile, Valea Stejarului (odinioară Valea Porcului), reprezentativă pentru arhitectura tradițională maramureșeană, cu o biserică de lemn monument istoric și peștera din Dealul Hurgoiu Mare (33,5 m posibil 45-50 m lungime galerii); zonă cu izvoare minerale sulfuros-carbogazoase utilizate multisecular, empiric, de către localnici în cure balneoterapeutice; la SE de Valea Stejarului se află un sit de cetate dacică și pe aceeași culme cu plantație de conifere mai spre E, ruinele unei cetăți din Evul Mediu – ambele facil accesibile și dinspre Oncești – Valea Izei
Localizare: Maramureș, zona Maramureșul Istoric, Valea Stejarului sat aparținând comunei Vadu Izei
Itinerar: Baia Mare – Pasul Gutâi sau Pasul Neteda – Vadu Izei – Valea Stejarului; asfalt – 68 km
Marcaj turistic: nu există
Tip traseu: speoturism – ecoturism – turism cultural
Grad dificultate: moderat
Echipament necesar: adecvat anotimpului
Lungime și durată: 10 – 12 km, 5 – 6 ore
Diferența de nivel: 300-350 m
Recomandări: neapărat de vizitat meșterul popular din Valea Stejarului, cioplitor de porți maramureșene, troițe, mobilier tradițional, pecetare, Godja Pătru poreclit Pupăză – admirabilă poarta din stejar masiv a casei sale
Avertismente: atenție la cariera de tufuri cu bile, cad pietre, risc accidentare – atenție și la accesul în peștera Dealului Hurgoiu Mare fără ghid, risc blocare, zonă cu vipere
Căi de acces: din Vadu Izei în amonte mal geografic drept al râului Iza apoi cel al văii Stejarului, din sat spre N spre Dealul Hurgoiu Mare
Mijloace de locomoție: autobuz, microbuz Baia Mare – Sighetu Marmatiei sau autoturism propriu
Sugestii de cazare: în cort, pensiuni din Vadu Izei, Valea Stejarului sau la săteni
Descriere traseu:
Mergem din Vadu Izei spre Sighetu Marmației, la podul de fier de peste râul Iza facem dreapta; în dreapta curge Iza, despletită de o insulă alungită; la stânga sus atrag atenția stratificările monoclinale de gresii. Imediat apare confluența Izei cu râul Mara apoi în dreapta se interpune o culme împădurită ce desparte Valea Stejarului de Valea Izei. Atrag atenţia gospodăriile şi porţile maramureşene nu prea vechi, de 25-40 de ani.
Oprim în dreptul unei foste cariere de piatră cu tufuri vulcanice și o particularitate, incluzii de bile rotunde, uneori ovoidale, şlefuite, produse de condensări multimilenare în jurul nucleelor vegetale sau de nevertebrate. La perete ajungem trecând Valea Stejarului prin vadul puțin afund. Bilele sau ouăle de piatră sunt cât cele de găină ori ca de struţ, lăsând vederii pe secțiune concentrice straturi iar central nucleul vegetal sau de nevertebrate. Peretele are înălţimea de mai bine de 40 m, fiind acoperit pe culme cu tufişuri.
Revenim la asfalt și continuăm în amontele văii dar la un prim suiş în rampă, acolo unde spre sud se conturează un vâlcel afluind în malul stâng al văii Stejarului, coborâm la o fântâniţă cu borviz sulfuros cu recente depuneri alb-sure – locul e cunoscut drept apa puturoasă de la Lăpuşna. Un alt borviz sulfuros se află mai sus în Valea Stejarului. O codobatură aurie ne fascinează cu pendulările-i specifice.
Ne reîntoarcem la asfalt avansând spre centrul comunităţii, aproape de şcoală şi o răstignire cu arce rotunjite şi celtice trimiteri, dăltuită-n lemn de către meşterul Pătru Godja Pupăză. De aici, traversăm valea peste un podeţ de beton și suim la biseric nouă din lemn.
Traversăm țintirimul şi tiemetieul (cimitirul) împânzit de cruci, multe frumoase, câteva cu aparente influențe celtice și ajungem la vechea biserică de lemn-monument istoric. În tărnaţul (tinda) bisericii trei coli dactilografiate în engleză, franceză şi română informează asupra istoriei locașului construit în 1630, restaurat prima oară în 1830, cu picturi interioare specifice Comnenilor, tâmplăria lucrată de celebrul meşter dulgher Muntean.
Privind spre NV vedem Dealul Usoi (derivat probabil din Ursoi), în continuare vârful Sărata şi apoi, la obârşia văii Sărata, vârful Soliştea. De cealaltă parte a culmii se află Rona de Jos şi slatinile sale. Nici Coştiui-ul, situat la E, renumit pentru ocnele de sare şi meşterii dulgheri, confecţioneri de butoaie de stejar, nu e departe. Admirăm poarta monumentală a meşterului Pătru Godja Pupăză, cu un frumos basorelief – autoportretul hâtrului meșter reputat în România și peste hotare.
De aici urcăm spre Dealul Hurgoi, ţinta următoare, pe o uliţă îngustă (un şleau clisos-argilos cu frânturi de marne). Trecem printre livezi, ieşim în fânață și de-acolo pe o faţă însorită cu rarişte de salcâmi. La S, dincolo de Valea Stejarului, se înalţă Dealul Măgura, la E Dealul Cetăţui şi apoi, peste valea ce înconjoară ca un şanţ de apărarea cetatea dacică şi pe cea medievală, un picior suie spre culmea V a Dealului Custura.
În vâlcelele din dreapta şi stânga rămân gospodării solitare, case de vărat, ceva mai sus două saivane şi o gospodărie muntenească strajuită de patru molizi. În faţă, spre N, defrişat şi apoi plantat cu zadă, e Dealul Hurgoi cu două vârfuri diferite ca înălţime. Unul E stâncos şi împădurit, ţinta noastră, altul V, mai înalt, cu versantul sudic parcurs de traiectele a trei drumuri de TAF ce par argintii-vinete din cauza tăierii lor în tufuri vulcanice (al patrulea traiect urmează culmea Hurgoiului Mare). Ne apropiem de lizieră.
Un drum de căruţe suie oblic stânga spre culmea marcată de un lanţ de megaliţi conglomerat-gresoşi. La dreapta (E) e o înşeuare numită La Tip (aici ar fi existat o răstignire cu chip-ul, tip-ul lui Hristos). Primăvara pot fi admirate aici albăstrele – Hepatica nobilis, ciuboțica cucului – Primula veris și Primula officinalis dar și flori de spânz – Helleborus purpurascens.
La NV apar Muntele lui Şerban, Pop Ivan, la Petros-ul ucrainean. Spre NE Rona de Sus, Rona de Jos e ceva mai la stânga, dominată de biserica cât o catedrală. Un vâlcel cu succesive valuri de alunecări coboară de sub La Tip şi la E de Hurgoiul Mic spre valea Lilea şi Rona de Sus.
Continuăm costiș spre N și dăm de tufurile vulcanice de Bârsana, sur-verzui, din cauza seladonitului, friabile, stratificate într-un dens foietaj, uneori cu străluciri negre antracit, punctiforme, datorită incluziilor de biotit mică neagră – conform geologului D. Iștvan. Sunt grosiere, trădând faptul că erupţia vulcanică s-a produs relativ aproape. În rocă apar şi lenticulare poncii, proiectile de lavă încinsă intercalate cenuşilor vulcanice și treptat aplatizate datorită presiunii acestora.
Din vârful Hurgoiul Mic (642 m) activitatea tectonică a generat apariţia a cel puţin patru terase distincte orientate spre SE. Aici apar primele găuri-vizuine sub bolovanii imenşi apoi o uliţă de piatră orientată spre E, lungă de 35-45 m, largă de 3-4 m, rod al clivării rocilor care, în diaclaze, ascund nebănuite galerii.
Ajungem la altitudinea de 582 m (conform GPS) şi gura peşterii. Doar cei foarte subțirei pot intra în prima porţiune a galeriei din diaclază, continuând la orizontală 7 m spre V după care urmează un puţ scurt, depăşibil prin ramonaj. Un curent îngheţat vine din peştera care e cea mai mare din Munții Maramureşului dezvoltată în tufuri de Bârsana.
Prospectând terasele din jur descoperim alte intrări îngust – descendente, iar suind pe piciorul stâncos spre vârful Hurgoiul Mic, din terasă în terasă, o lamă de tuf verticală, mai apoi stânci ciudat erodate, cu ilizibile desene lineare. Poposim pe Hurgoiul Mic pentru popas, Vârful Hurgoiul Mare (672 m altitudine) e doar la câteva sute de metri V.
Panoramăm de pe o stâncă a Hurgoiului Mic în plonjeu, sub versantul sudic apar două saivane şi alăturată o gospodărie muntenească strajuită de cei patru molizi. Se coboară spre drumul de TAF admirând pentru ultima oară tufurile de Bârsana cu seladonit, culmile Munţilor Lăpuşului şi la dreapta lor Gutâiul. Ajungem pe înserat în sat.
