Închiderea anului turistic 2015 în Țara Lăpușului
Traseul din 30 decembrie cu D.Pascu, M & A Kelemen, I Pop Topo, N & N Fănățan, Pongo & eu
Traseu: Din Cupșeni prin valea Peștilor pe vârful Lozei (643 m), Vârfu Dealului și Fundătura (561 m), la Piatră
Obiectiv: Țara Lăpușului, satul Cupșeni – reședință comunală, culmea cu poieni dintre Ungureni și Cupșeni, valea Izvorul Șetri, aflorimentele grezoase stratificate de la Piatră, arhitectură lăpușeană tradițională, activități agro-zootehnice specifice zonei montane de la poalele Șatrei Pintii, bisericile de lemn, monumente istorice Sfinții Arhangheli-1778 și Sfântul Ilie-1773 (după unii de prin 1600) din Cupșeni
Localizare: Maramureș, Țara Lăpușului, satul Cupșeni
Itinerar: Baia Mare – Târgu Lăpuș – Rogoz – Libotin – Cupșeni – circa 70 km
Marcaj turistic: nu există; pe valea Izvoru Șetri marcaj albastru pentru mountainbike spre Șatra Pintii
Tip traseu: drumeție în circuit
Grad dificultate: ușor-mediu
Echipament necesar: adecvat anotimpului; neapărat bocanci și bețe de trekking-pantă mare din valea Peștilor pe Dosu Dealului- vârful Lozei
Lungime și durată: 4 ore și 30 de minute – 5 ore, 10 km conform GPS (de adăugat câte 1-1 oră și 30 de minute pe sens pentru deplasarea din/în Baia Mare – total general 7-8 ore)
Diferență de nivel: circa 300 m
Recomandări: harta turistică Defileul Lăpușului 2012. De vizitat în zonă cele 2 biserici de lemn, monumente istorice, una din ele UNESCO, aflate în Rogoz, biserica de lemn din Libotin, cele 2 biserici de lemn din Costeni-ambele monumente istorice și cea din Ungureni, de asemenea monument istoric
Avertismente: zone pastorale, turme cu câini ciobănești; zonă cu cervide, mistreți
Căi de acces: din Baia Mare via Târgu Lăpuș-Dămăcușeni-Rogoz-Libotin (șosea asfaltată)
Mijloace de locomoție: curse Baia Mare – Târgu Lăpuș apoi locale spre Cupșeni; autoturism; mountainbike
Sugestii de cazare: pensiuni din Târgu Lăpuș; gospodării țărănești; vara în cort sau în căsoaiele muntenești de vărat
După o suită aparent nesfârsită de zile ploios-cețoase terne în Baia Mare a sosit gerul și odată cu el luna plină iar peste zi soarele strălucitor dar cu dinți și vântul aspru, tăios. De Sfântul Nicolaie, la 6 decembrie 2015 pe o vreme cețoasă, în final nițel însorită, prospectasem din Ungureni împreună cu D. Pascu, M. Gheție și Pongo, Dealul Măgura – vârful Măgurii cu retur pe sub vârful Râpei și valea Măgurii. Atunci mi-a încolțit în minte ideea de a admira cât mai curând posibil, de pe culmea împădurită cu făget și salbe de poieni, localitățile Ungureni spre E-SE și Cupșeni la S-SV. Prima tentativă am ratat-o din pricina spondilozei dorso-cervicală reacutizată subit. A doua, reușită, considerată deosebit de agreabilă de către echipa noastră atipic extinsă, urmează să aibă loc miercuri, 30 decembrie, adică de Ziua Republicii (abdicării regelui Mihai în 1947) sărbătorită până în 1989, ora 9 a.m.
Temperatura este de -8 C dimineața apoi peste zi, mulțumită strălucirii soarelui, aceasta crește la -4 C și în final până la -2 C. Vântul, un crivăț veritabil dar fără viscol, va sufla violent imediat după ora 10, treptat rafalele sale crescând în intensitate. Deoarece suntem 7 plus Pongo plecăm din Baia Mare cu două autoturisme spre Cupșeni, oficiile de taxi driver revenindu-i lui D. Pascu și mie. Climatizor torcând la maxim, geamuri aburite și prompt înghețate, soare, la un moment dat în dreapta șoselei o cumătră vulpe defel sperioasă. Oprim doar coborând Dealul Pietriș pentru o panoramă a depresiunii Tg. Lăpuș, cu neguri rarefiat-lăptoase de această dată, dar și spre vârful Hudin și splendida piramidă trigemenă a Țibleșului albită de nea. Nu ne mai oprim apoi decât la intrarea în Cupșeni, pentru a fotografia case de lemn specificele construite din bârne de lemn termoizolate prin lipirea cu un amestec de lut cu paie și pleavă, în final paralelele benzi fiind spoite în albastru celest (lucru valabil și pentru grajduri și șuri), acoperișurile tradiționale fiind din paie patinate de vremi. Mai oprim apoi la biserica de lemn Sfinții Arhangheli – monument istoric: Nu mai urcăm cei circa 150-200 m până la biserica de lemn, monument istoric cu hramul Sfântul Ilie (admirată de noi adesea anterior, excepție N & N Fănățan).
Ne îmbarcăm din nou și continuăm până la Primăria Cupșeni unde am parcăm. De-acolo, privind către E, peste culmea dealului cu un releu GSM, se văd Hudinul și Țibleșul iar la stânga lor, în plan mai apropiat, vârful ăgurii și vârful Râpei din Ungureni. Nu departe de releul GSM, spre stânga (N) identificăm Fundătura iar un localnic amabil ne indică stratificările grezoase fotogenice de la Piatră, mai apoi Vârfu Dealului.
Suntem pe valea Izvoru Șetri iar briza dimineții antrenează dinspre munte aerul înghețat al nopții. Curând se pornește să sufle vântul iar pe drumul pietruit se perindă pe lângă noi ștrafurile trase de cai încărcate dimineața devreme cu fân adus în sat pentru a fi depozitat în podurile grajdurilor și ale șurilor. Ne luăm rucsacii ușori, bețele de trekking și acompaniind către amonte valea Izvorul Șetri cu un spectaculos talveg ca o covată de marne sur-vinete, din păcate hiperpoluat menajer. Ne îndreptăm treptat spre partea de N a localității Cupșeni având drept prim obiectiv ajungerea, după un parcurs de circa 4-5 km, la gura văii Peștilor (afluent geografic stâng al văii Izvoru Șetri). Din curțile cu porțile larg deschisă ne iau primire (datorită curiosului Pongo mai ales) jovialii câini. Casele tradiționale lăpușene din bârne de lemn s-au împuținat foarte alarmant și în Cupșeni, fiind înlocuite după 1989 cu cele noi, etajate, ridicate din BCA și cărămidă, cu ferestre termopan și balustrade inox, strident spoite. În curtea unei vile mari ne atrage atenția o capelă relativ nouă construită în inconfundabilul stil arhitectonic ortodox elen, cu două fresce de inspirație biblică flancând stâlpii de la intrare. Nici vorbă ca somptuoasa vilă etajată, strălucind de balustradele sale inox să fi fost vreo casă parohială. Un trecător ne spune că proprietarul acesteia lucrase în Grecia câțiva ani după 1989 și, dacă i-a dat mâna, și-a ridicat și un lăcaș de rugă privat – exclusivist în imensul odor din fața casei. No comment!
Scrutând atent după puținul autentic și specific arhitectural tradițional descoperim pitorești ciopoare de găini, mâțe stând la soare pe prispe, grupuri mici de oi rumegând în staulele din ogrăzi, la corciuia (ieslea din rude de lemn și scândură de brad).
Un tractoraș ca de jucărie, tractând după el o tileguță monoax încărcată cu dulapi de brad iasă dintr-o curte și ane ajunge din urmă imediat după ce depășim o bifurcație de drum (o varianta suie la stânga-NV, cea mai circulată-cu panou info silvic- urmărește în amonte valea Izvoru Șetri), curând apoi proprietarul oprește lângă noi și ne invită să ne îmbarcăm în Mocănița lui. Hâtrul și amabilul nostru transportator (preț de vreo 3 km) fusese Cureu Ioan din Cupșeni nr. 195, fiul fostului pietrar vestit. Se duce la gura văii Peștilor unde-și amenajase un grajd cu șură și o mică locuință pentru vărat. Acolo locuia cu soția în sezonul pastoral, valorificându-și producția de lapte. De la el aflăm câteva toponimii dar și despre variantele de acces spre Șatra Pintii, Mănăstirea și Schitul Șatra. El ne spune că în sat valea Izvoru Șetri era numit de cupșenari râul Șetri, apoi că pășunea din culmea în care aveam să suim acompaniind drumul de car/TAF pe lângă valea Peștilor se numește Dosu Dealului iar vârful împădurit cu făget de la N , aproape de aceasta, vârful Lozei (pe hartă e trecută doar cota de altitudine 643 m, nu și numele).Tractorașul în 2 timpi botezat Mocănița din Cupșeni părea uneori să-și dea duhul deși drumul forestier era aproape linear și, din fericire pentru fesele și coapsele noastre, destul de bine întreținut, astfel tileguța cu dulapi de brad nescuturându-ne prea tare dar stând crispat așezați pe scânduri și nemișcându-ne simțind mai abitir gerul și rafalele înghețate de vânt. Apropiindu-ne de gura văii Peștilor la stânga (flancul geografic drept al văii Izvoru Șetri) între liziera făgetului și lunca văii bolovănoase apar câteva gospodării și căsoaie muntenești de vărat, unele cu mici saivane. La traversarea văii Izvoru Șetri doar colegele noastre rămăseseră în tileguța aprig hurducăită, noi ceilalți traversând albia înghețată pășind precauți pe un șir perfid de bolovani alunecoși, din fericire fără derapaje-n apă.
Cureu Ioan își parchează Mocănița în fața căsoaiei pe care ne-o prezintă apoi nespus de mândru de el. Avea și de ce, demonstrându-ne că e un gospodar responsabil, îndemânatic și harnic. Aici ne dă relații referitoare la direcția și calea de abordat de către noi dar pentru a fi sigur că nu vom greși ne acompaniază câteva sute de metri pe drumul de car/TAF ce suie spre E, traverseză valea Peștilor continuând de acolo cu un vechi șleau îngust și abrupt cu largi serpentine. Aici ne luăm rămas bun de la el. Noi suim pe șleau și după câteva sute de metri ieșim într-o poiana acaparată cu ferigă, având sus la stânga vârful Lozei iar în față pășunea și culmea Dosu Dealului tăiată oblic spre dreapta-ascendent de un drum de car/TAF. Îl urmăm în timp ce crivățul uscat (fără nea) se pornește să bântuie nemilos șfichiuindu-ne și obligându-ne să ne punem glugile hanoracelor și mănușile, cu toate acestea pătrunzându-ne, zgribulindu-ne.
O vreme suim direct apoi ajungem pe culmea largă de unde privind la stânga vedem culmea principală a Munților Lăpușului cu molidișuri tinere intercalate făgeturilor. La dreapta este culmea spre vârful Dealului cu mici înșeuări și șerpuiri care nu pun însă nicio problemă de orientare. Nu după multă vreme spre V-NV se ivește impresionanta Șatră a Pintii și Cornu Șetri iar la stânga-jos (E-SE), pe vale, localitatea Ungureni. Crivățul mușcând făgetul vuiește realmente iar rafalele înghețate ne șfichiuiau năprasnic gâturile și obrajii. Am parcurs astfel culmea lungă cu câteva înșeuări admirând din perspective diferite la stânga (NE-E) vârful Văratec, vârful Secu, Hudinu, Măgura Porcului, Țibleșul, vârful Râpei și vârful Măgurii, Ungureni-ul-vatra satului și sălașele de vărat de pe versanți iar la dreapta (de la NV spre SV-S) Șatra Pintii, Cupșeni-ul, departe Culmea Brezei.
Popasul de prânz îl facem ceva mai târziu pe Fundătura, imediat după ce trei căprioare aproape dau peste noi stârnindu-l pe Pongo. Ne așezăm sub culme, fiind precar protejați de tufele de porumbari și păducei dar și de o coamă înaltă, ocru-bej, de spice de graminee aproape culcate la sol de rafalele bezmetice de vânt. Spre SV-V numeroasele terase ale Cupșeni-ului conturează o indescriptibil de fermecătoare grafică în delicate pasteluri verzi-brun. După popas urmează coborârea oblică pe versantul abrupt, cu frecvente urme de alunecări și terasări înguste, parcurse de drumuri de car, ajungând la Piatră, cea mai mare și nordică din cele trei locații cu impresionante stratificări de gresii. În pajiște tronează blocuri grezoase de diferite mărimi, unele fiind prăvălite spontan din versantul vertical, altele extrase odinioară de către localnici pentru a fi folosite în fundațiile tradiționalelor lor case și grajduri, abandonate însă din cine știe ce motive. De la Piatră am coborât Sub Poiană apoi în lunca din stânga văii Izvoru Șetri în locul numit Pe Zăvoaie. După traversarea pe un pod de beton a văii Izvoru Șetri mergem circa 1-1,5 km pentru a ne încheia tura, îmbarcați în autoturismele proprii și plecând spre Baia Mare bucuroși de cele văzute în acest traseu realizat în premieră de către noi toți.