În căutarea primăverii, din Baia Mare la Apa Sărată și Ardusat
Traseul turistic din 31 ianuarie – 1 februarie 2015, sâmbătă, Brena cu mine, duminică, M. Gheție cu mine
Obiectiv: Iricăul, Gutâiul, Mogoșa, Baia Mare, satele Săsar, Mocira și Recea văzute de pe Dealul Dura; fosta stațiune balneară și de de agrement Apa Sărată; Biserica Lutherană din Baia Mare – str. Lucaciu Vasile, nr. 18 – construită în 1912, având remarcabilul altar pictat de către Iványi Grünwald Béla, reprezentant de seamă al Școlii Băimărene de pictură; râul Someș în aval de podul de la Ardusat; arborele Sequoia giganthea, cu diametrul trunchiului de peste 1,5 m, bătrân de peste două secole și jumătate, plantat de contele Degenfeld lângă conacul și mausoleul familiei *(azi devastate, furate cărămidă cu cărămidă, piatră cu piatră) și nu departe de grajdul mare al nobililor, (construit din piatră și cărămidă) în care odinioară puteau fi lesne adăpostite peste o sută de vite și cai; Arieșu de Câmp și Bozânta Mică de pe malul drept al Someșului, râul Lăpuș în dreptul zonei V a marelui decantor de steril Bozânta Mică, la puntea pe cabluri devastată, adică la circa 200 m aval de confluența râului Săsar cu râul Lăpuș și la vreo 350-400 m aval de podul de fier CFR din Lăpușel
Localizare: depresiunea Băii Mari, Apa Sărată, Baia Mare, lunca râului Someș în zona Ardusat-Arieșu de Câmp-Bozânta Mică, Lăpușel
Itinerar: Baia Mare-Apa Sărată-Biserica Lutherană-Ardusat – 37 km
Marcaj turistic: marcaj mountainbike în zona Tăuții Măgherăuș-Apa Sărată
Tip traseu: peisagistic-cultural
Grad dificultate: lejer
Echipament necesar: lejer, adecvat anotimpului
Lungime și durată: cu autoturism personal, atingând toate obiectivele, incluzând deplasarea din/în Baia Mare 4- 4 ore și 30 de minute – 5 ore
Diferență de nivel: -
Recomandări: de văzut și alte obiective cultural-istorice, laice sau bisericești, din Baia Mare, Tăuții Măgherăuș și Ardusat
Avertismente: în zona Apa Sărată atenție la numeroșii câini de pază și apărare lăsați liberi
Căi de acces: din Baia Mare spre Tăuții Măgherăuș, respectiv din Baia Mare spre Ardusat via Hideaga-Colțirea, cu retur (pentru variație
peisagistică) prin Arieșu de Câmp – Bozânta Mică – Lăpușel
Mijloace de locomoție: autoturism personal; mountainbicke (dar eventual și cu ambarcații mici/ușoare pe râul Săsar dar îndeosebi pe râul Lăpuș și apoi râul Someș – în perioadele în care debitul acestora e consistent – iarna și primăvara sau după zile cu averse deosebite)
Sugestii de cazare: hoteluri și pensiuni din Baia Mare
Prognoză ANM cod galben pentru weekend în 18 județe (nu și pentru NV), averse, lapoviță și ninsoare la munte, intensificări de vânt, rafalele putând depăși pe alocuri 8 î km/h. Le trimit totuși câteva sugestii de trasee și invitații la drumeții ortacilor după ce în prealabil evaluez prognoza pentru Baia Mare/ Jibou pe Meteoblue. Dracu nu pare atât de negru iar ideea zacerii pe lângă casă nu-mi surâde defel. Aștept confirmările de interes începând de vineri. Dorin T. din Năpradea îmi spune că a-nceput vântul și hoarda norilor negri dând năvala dar… dacă mai am ortaci, poate aduna el câțiva gimnaziști cu care să vizităm zona Someș Guruslău-Vădurele-Husia (în Husia nu ajunsesem deocamdată niciodată). Nu mai sună nimeni și-n consecință trec la prozaicele activități de sezon, suitu-n pod, din afumătoare, a tablelor ronz-aurii de slănină, a ciolanelor, șuncii, alături de cârnații deja (treptat) esicați, aturați și delicioși. Sâmbătă dimineața, remarc în grădinița casei părintești ghioceii îmbobociți, mai mari de-o șchioapă, unii înfloriți, cu albele căpșoare ca niște clopoței ce dau să cânte a neverosimilă primăvară, refuz să accept că totuși, e doar 31 ianaurie, și luând-o pe Brena plec spre Apa Sărată, sperând (tembel) că vreo brândușă sau vreo lușcuță își vor fi ițit, în zilele calde din urmă, săbiuțele frunzelor cerate din covorul frunzelor uscate, altele putrezinde pe solul reavăn înmustit de neaua abia topită.
Opresc la intrarea spre fosta Casă a Agronomului de pe Dealul Dura deoarece mă impresionează cerul de deasupra Băii Mari, Săsarului, Mocirei și Recea, mai departe spre Iricău, Igniș, Gutâi, Mogoșa,Culmea Preluca, Strâmtorile Țicăului și Munții Codrului. Apoi mai opresc odată ajuns în dreptul lacului de agrement dinainte de Apa Sărată și imediat îmi atrag atenția tufele de loză cu mii de mâțișori șoricii-albicioși- catifelați, tufele de muri și dezolant de omniprezentele gunoaie menajere.
Cobor la coada lacului înghețat în cea mai mare parte. Cu greu reușesc să prind câteva cadre foto fără PET-uri, gunoaie, ambalaje și moloz provenind de la recentele șantiere de construcții private. Îmi piere pe loc cheful și renunț să mai admir frumoșii arini înșirați spontan pe maluri și încărcați de mii de mâțișori brun-roșcați și negricioase, minuscule, butoiașe florale.
Ies la autoturism și continuu spre Apa Sărată. După doar câteva sute de metri parchez la poalele unui stejar uriaș pe jumătate uscat, decojit, lângă el un restrâns ochi de apă (lăcușor) înghețat, invadat de PET-uri, iar de-acolo, spre fostele clădiri ale modestei stațiuni balneare de interes local (cu băi saline), apar încremenite, dezaxate și invadate de mizerii, frunziș și iarbă fostele trepte ce ajungeau pe platoul care duduia odinioară de muzica fanfarei miniere, cântec, joc și voie bună, tarabe cu mititei, cârnăciori, muștar și bere nu doar de 1 Mai muncitoresc, Ziua minerului și 23 august. Și ce spectacole în aer liber erau pe scena din scândură de brad, cu acoperișul decorat cu ghirlande verzi de ramuri, brigăzile artistice, ansamblurile profesioniste și alea muncitorești, și ce miuțe si partide de volei se încingeau pe platoul rectangular înconjurat de goruni până în pragul nopții ! (eram elev pe-atunci la Școala nr. 7 din Valea Borcutului apoi la Liceul nr. 1-Gheorghe Șincai din Baia Mare). Cu greu traversez, din pricina SUV-urilor negre, drumul îngust, asfaltat, desfundat, pentru a căuta brândușe în liziera huciului din stânga. Nu-s! Cel mai devreme le găsisem pe-aici în jur de 16 februarie, de Sfânta Juliana (sau Ziua CFR-istului în democrația populară și iepoca socialistă).
Revin la drum, traversez albia pârâului aproape sec și o iau pe la SV-S de Popicărie pentru a căuta și-acolo brândușe și lușcuțe… printre maldărele de gunoaie menajere dn pădure. Nu-s flori ! Dar ne simt fioroșii câini de pază și apărare care dau pe loc năvala. Din nou Brena – labradorița retriever – mi-e pavăză fidelă. Trec iar pârâul ca să caut brândușe pe un versant umed și fertil, expus SE. Nimic însă… dau năvala alți câini, și mai fioroși. Ridic privirea și dau de un panou info al Primăriei Tăuții Măgherăuș care avertizează trecătorii asupra gravelor consecințe ale tulburării locatarilor (barosanilor) din zonă. Sub panou zac mormane de jeguri casnice. Insist, strecurându-mă printr-un fost gard viu de carpen, necurățat de un sfert de veac, sălbăticit și inestetic, și ajung în restrânsa zona mlăștinoasă cu sălcii mature, castani comestibili ameliorați, răpuși de cancerul de scoarță (import ceaușist din Italia, după 1965-1970, când castanele ajunseseră la mare căutare pentru piure și export pe DM și $ în Occident). Aici, primăvară de primăvară, înfloreau lușcuțele grupate în câteva mici colonii. Acum nu-s. N-au fost de fapt nici în ultimii 2-3 ani, după ce fuseseră scoase metodic cu sapa și cazmaua de către rromi, bulbii (cepele) fiind vânduți în Piața Izvoarele din Baia Mare (în timp ce nu mai departe decât în Ungaria așa ceva constituie infracțiune și caz penal!).
Stâlpii de beton și gardul din plasă de sârmă ce împrejmuiseră livada cu castani comestibili, coacăzi și afini ai defunctei Stațiuni Pomicole Dura, ca și cei care delimitaseră incinta frumoasei Cabane Silvice Apa Sărată, sunt la pământ, frânți și invadați de mușchi și licheni iar în albia pârâiașului descoperi bizare mostre de gunoaie menajere, nelipsind ecologicele anvelope pentru autocamioane grele. Dezolat, o iau înapoi, ferindu-mă de alte SUV-uri negre antracit, agresive.
Sâmbătă după-amiaza mă sună M. Gheție dar ceilalți ortaci nu dau nici un vag semn de interes. Plec duminică dimineața la ora 9,20 de-acasă. E soare, senin, – 4 grade C iar parbrizul și luneta sunt mat-albe de gheață.
Ne întâlnim la ora 10 și plecăm spre Biserica Lutherană din Baia Mare. Nu-i pășisem vreodată pragul dar o admirasem și fotografiasem adesea. Habar nu aveam ce faină-modestă e pe dinăuntru, ce feerii generează vitraliile și că în altar e o valoroasă pictură a unuia din marii maeștri ai Școlii Băimărene de pictură. O admirăm din exterior apoi, auzind acordurile melodioase de orgă acompaniate de cor, intrăm. Fantastică lume! Albul pereților contrastează armonic policromiei vitraliilor, paralele șiruri de mese cu bănci separate de îngustul culoar central conducând prin navă spre altar. Un frumos candelabru, defel bogat ori ostentativ. Uriașă pictura altarului realizată de către Iványi Grünwald Béla, înfățișându-l pe Iisus și discipolii săi. Blajin, demn, nonteatral preotul înveșmântat în straie sobre, slujind în fața altarului. Impresionant apoi, din nou, intermezzoul orgă-cor și dintr-o dată simt că divinul, celestul, e-acolo, pogorât asupra răzlețililor enoriași, poate nu mai mulți de vreo două duzini, majoritatea vârstnici. Totul e firesc, modest, pur, sacru și fără patos gratuit și circ… ca la alții! Un anvon alb cu florale decorațiuni aurii atrage atenția pe peretele V.
Ieșim din sacrul lăcaș și plecăm spre Ardusat. Ne oprim între Hideaga și Colțirea pentru a admira spre V dealurile Seiniului, Ilbei, Cicârlăului și Nistrului apoi Iricăul, Ignișul, Gutâiul. Mogoșa și Șatra Pintii iar în prim plan, îngustele ogoare și holde subzistențiale, unele semănate cu grâu de toamnă și orz. Visăm cu ochii deschiși la ivirea vreunui fazan dar înafara excesiv de vigilent-circumspecților uli șorecari… De departe, înainte de-a ajunge la Someș și podul de la Ardusat, pe deasupra fostei livezi INTERCOOP Ardusat – lăsată de izbeliște după 1990 apoi tăiată de hoți pentru lemne de foc, apare silueta verde întunecată a solitarului arbore Sequoia giganthea semănând turnului de apă al unei gări, pentru alimentarea pufăitoarelor locomotive cu aburi. Coborâm mai întâi pe malul drept al Someșului, sperând să surprindem stârci, egrete, rațe sălbatice, pescăruși… Speriem o grațioasă păsărică cu penaj alb-negru plutind precum o delicată corăbioară pe undele molcome, verzui. Pe urmă ne dibuiesc, de la vreo trei sute de metri, două elegante egrete albe ce zboară cu largi bătăi de aripi pe deasupra orizontului Arieșului de Câmp având platoul vulcanic Gutâi în fundal. O pâclă umedă disimulează spre E satele de dincolo de Someș și partea V a Arieșului de Câmp.
După plimbarea până la cotul Someșului ne întoarcem la mașină, continuând spre Ardusat-școală și mai noua biserică ortodoxă, mare și cu numeroase turle, amintind de similarele lăcașe ortodox-rusești de cult. După biserică asfaltul se termină dar mai putem merge o vreme la stânga, pe un drum pietruit, până la bazinele de captare a apei potabile unde parchez. Solitarul arbore uriaș, cu scoarța brun-roșcată – Sequoaia giganthea – e la stânga bazinelor iar până acolo nu avem de mers decât vreo 150 de metri prin fâneața argiloasă a livezii scurmată de oi și capre. Soarele apare chiorâș printre nebuloase, pe lângă coroana uriașului de peste 250 de ani, cu cetina destul de despuiată-n creștet, acolo zărindu-se vârfurile ramurilor uscate (la precedenta vizită coroana acestuia fusese admirabilă, intactă, tonic verde). Un corb croncănind macabru-și ia zborul acrobatic din vârful lui. Îi dăm ocol. Parțial distrusul odinioară gărduleț de lemn cu scop de protecție a monumentului naturii lipsește acum. Din fericire cineva a scos cu cleștele, din trunchiul arborelui, cuiele și piroanele de oțel fără rost înfipte. Remarcăm trunchiul văruit în partea inferioară conform unui proletar nărav ecologist (după mai recentele opinii ale specialiștilor în pomicultură și dendrologie văruirea nu scapă arborii/pomii fructiferi de boli și dăunători ci, prin deshidratare, le afectează scoarța și sănătatea). Păcat că ziua fusese însorită doar în primele ore ale dimineții fiindcă acum Ardusatul, copleșit de nori, pare tern, aproape sumbru.
Ne întoarcem la mașină, după ce admirăm spre NE-E Piatra Tisei de Nistru, Paltinu, Pietroasa și Țiganu, ne îmbarcăm și o luăm spre Arieșu de Câmp. Oprim în lunca din dreapta Someșului pentru o retrospectivă, peste Someș, spre Ardusat și impozantul Sequoaia giganthea ce pare acum un tot mai îndepărtat far dintr-un port maritim.
Uimitoare șerpuirea șoselei prin Arieșu de Câmp spre Lăpușel și racordarea acesteia la drumul european Cluj Napoca-Dej-Baia Mare. Sperăm să putem sui pe puntea de peste râul Lăpuș către iazul Decantorului de steril din Bozânta Mică. Dar nu! Hoții de fier vechi au tăiat și furat scara de oțel, în plus, dincolo de eșafodajul de beton armat (aducând a doi uriași A) podelele de lemn ale punții au fost furate și, probabil folosite pentru foc de către aceeași hoți sau pescarii amatori ale căror jeguri menajere zac vraiște pe malurile râului, printre uscatele tulpini cilindrice de iulișcă.
Nici un stârc. Nicio rață. Nici un cormoran. Doar ciori zburând în tandem pe deasupra păduricei de salcâmi plantată cu rol de fixare a solului (sterilului) de pe taluzurile uriașului iaz decantor. Gata, cam asta fu să fie. Plecăm spre Lăpușel, înainte de calea ferată, la stânga și în amonte de apropiata dar rămasă nevăzută confluență a râului Săsar cu râul Lăpuș, apare dantelăria de oțel a podului CFR Lăpușel. Pe câmp sunt numeroase grămezi întunecate de bălegar așteptându-și împrăștierea înaintea arăturii, discuirii și semănării de primăvară. Nicio pasăre. Nicio căprioară. Doar un atelaj tras de cai mistuindu-se la orizont, spre Hideaga.
E noros și sunt 2 grade C când intrăm în Baia Mare mulțumiți de cele văzute în scurta dar interesanta noastră escapadă duminicală.
