Din Breb, la Tăul Morărenilor, cu retur pe la casele maramureșene ale Prințului Charles
Traseu turistic 40 din 17 august 2014 cu Janci Moldovan (78) , Dinu Pascu (76) & eu, juniorul (64)
Invariabil și predictibil, iată că au revenit nedoritele probleme legate de trupa turistică – unii sunt plecați în vacanțe, alții au alte proiecte duminicale… și-n consecință, după uzualele mele tatonări și sugestii tentante percuteează D. Pascu si J. Moldovan.
Stabilim să plecăm din Baia Mare la ora 7 dimineața. Temperatura în Valea Borcutului e de doar 10 grade C, 12 grade C printre bloacele urbei dar e senin (imortalizez răsăritul la 6,45 în zona dintre Mărul de Aur și defunctul IPEG Maramureș).
O luăm spre Baia Sprie – Cavnic iar primele opriri le facem abia coborând din Pasul Neteda către Budești, intrând în Maramureșul Istioric. Motiv? Splendidele fluvii de lăptoase neguri de pe Cosău – Valea Izei, câte o căsoaie de vărat, oi și vite ieșind din staule, îndreptându-se către pășuni, mai apoi fascinați fiind de perspectivele, dincolo de Budești, spre Gutâi, Breb, Culmea Pietrei. Neatent sau… furat de peisaj, cu 200 m înainte noua biserică abandonez asfaltul și cotesc la stânga-n sus pe ulița ce duce la proprietatea din Breb a Prințului Charles – tragem niște cadre apoi revin la asfalt continuând până la locul djocurilor din zilele de sărbătoare. Ne luăm rucsacii ușori, bețele de trekking și o luăm în sus pe valea Caselor, oprind la tot pasul fiindcă ba apare o exuberantă floare de balsam hymalaian ba cocoși, găini, cloști cu pui, enoriașe în drum spre biserică, frumoase gospodării, case, șuri, porți monumentale, peri și meri debordând de fructe, impresionante grădini mixte, de legume-zarzavaturi și diferite flori, mai apoi Creasta Cocoșului, vârful Gutâi, Gutâiul Mic, Măgura Budeștiului, caldeira vulcanică Corha – Gruiu Lupului și deasupra lor Chicera, în diferite ipostaze/unghiuri. La tot pasul se ivesc rudele de alun copleșite de povara păstăilor de fasole galben-aurii ori verzi păroase, din care se vor aduna la toamnă boabele albe, mari și untoase. Localnicii de pe la porți ne privesc curioși, crezând că musai suntem străini pentru unii părând a fi canadieni?! Unii ne întreabă de unde venim, la ce pensiune suntem cazați dar aflând că suntem doar banali băimăreni, vecini cum s-ar zice, își afișează subit perplexitatea și dezamăgirea. Nu ezit să-i întreb de toponimii și variante de abordare diferită cu toate că știu locurile ca-n palmă. Mă surprinde faptul că deși am făcut sute de ture și am tălpuit mii de km poteci și drumuri de munte cu Jancsi Moldovan de-a lungul unui sfert de veac el nu s-a nimerit a fi luat parte la niciuna din turele făcute la Tăul Morărenilor, via Breb sau Creasta Cocoșului. Pe de altă parte îl știu ca fiind destul de pasiv la subiecte arhitectonice-rurale-tradiționale sau/ și cele legate de locașe de cult-monumente istorice, țintirimuri, datini, obiceiuri laice sau de sorginte ritualică religioasă, artă plastică etc. Asta îl face să se întrebe ce naiba pot fotografia adesea.
Breb, Maramureș
Aflăm de la un locuitor din Breb de valea Sânătoare (Sunătoarea) care curge paralel cu valea Caselor și dincolo de ea, spre SE, zona Padiș a Brebului. Traversăm Breb Susani și ieșim spre V În Mociră iar de-acolo traversăm succesive huciuri, crânguri, fânațe cu clăi proaspete și parfumate de fân, alteori cu căpițe ce urmează a fi clădite-n clăi ori coborâte cu carula în sat.
Cerul se acoperă treptat cu nori prevestitori de ploaie, atmosfera e răcoroasă dar înăbușitoare din pricina aversei nocturne masive și a evaporării iar asta ne face fleașcă de sudoare tricourile la apropierea de Tăul Morărenilor. Întâlnim o turmă de oi țurcane, câinii ne hămăie strașnic dar nu sunt nici pe departe atât de turbați și tenace precum cel alb-flocos din Mociră care musai voise să ni se dea la joale și să ne sfâșie gacii. Trecem pe la un bazin mare de stocare a apei potabile după care drumul de car pietros-lutos suie trecând pe lângă vreo 3 cămine de control din care răzbate spre suprafață susurul vijeliosul șuvoi nevăzut.
Ieșim la circa 100 m SE de Tăul Morărenilor după care coborâm spre N la lac trecând pe lângă bolovanii andezitici marcați turistic cu cruce roșie. Începe să picure apoi să plouă – repriza I-a – una scurtă și fără consecințe practice în ceea ce ne privește. Pe malurile tăului sunt doi tineri pescari-braconieri la scobari (zic ei), spre SV altul care și-a făcut un focșor menit să-i îndulcească șederea lungă în răcoarea nopții și a dimineții de după ploaie, unul pescuiește/braconează pe malul V. Sunt surprinși să ne vadă și cert nu le place că(-i) fotografiem, dispărând o vreme apoi revenind la ale lor. Pescari înseamnă vetre de foc, mizerii casnice, PET-uri, doze de aluminiu rămase de la bere, hârtii, chiștoace, pachete golite de țigări… vegetație strivită. Păcat! E prima oară că întâlnesc pescari/braconieri la Tăul Morărenilor deși probabil am fost de vreo 10 ori la acest minunat lac de prăbușire-alunecare-blocare a cursului unui mic pârâu, doar zeii știind în ce vremuri geologice s-o fi-ntâmplat asta.
Cam 25-30% din suprafața tăului e invadată de aquaflora invazivă, în rest luciul apei verzui-întunecat în care se scaldă coroanele arinilor, Creasta Cocoșului și vârful Gutâi. Deși nu mai plouă o ușchim rapid înapoi spre Breb. Pe drum găsim plopșori, un pui de hrib și o pălăria șarpelui (piciorul căprioarei) pe care i le ofer lui Jancsi sperând să-și poată face din ele o delicioasă gustare.
Fotografiem mult mai rar acum la întoarcere , margarete, paniculate inflorescențe galbene, lumânărici ale pământului albastre cerneală-Gentiana asclepidaea, o omidă păroasă, fluturi, gâze în căutare frenetică de nectar apoi începe seria II-a a aversei. Constatăm subit că Creasta Cocoșului, vârful Gutâi au dispărut sub cumulonimbușii plumburii, alții atârnă amenințători pe deasupra Culmii Pietrei sau a localității Ocna Șugatag și a Văii Cosăului. Ne punem hanoracele și îi dăm bice la vale. Lumea se întoarce de la biserică. Ploaia se oprește, iese soarele dar temperatura nu urcă peste 18 grade C- din fericire!
Coborâm încântați de cele văzute pe ulița ce ne duce la alte gospodării și porți maramureșene pitorești, autentic-tradiționale (nu lipsesc însă vilele spoite strident, cu ferestre de plastic alb și geamuri termopan, balustrate ori balcoane inox, stâlpișorii de beton sau gips de la terase și balcoane strunjiți parcă, de departe cele mai oribile fiind gardurile turnate floral din beton, ulterior spoite cu lac argintiu pentru sobe care au un aer terifiant-mortuar dar… nu te poți căca-n gustu omului… o zice Micea Dinescu).
Prințul Charles și-a cumpărat în Breb (2003), în urmă cu vreo 10-11 ani, două case de lemn și un hambar din nuiele de alun plus terenul –fâneață cu livadă-după care a dispus restaurarea lor sobră și foarte riguros în spiritul autentic tradițional maramureșean. Acolo se poate intra-n curte pentru a admira arhitectura multiseculară de lemn, esteticul gard împrejmuitor lung, împletit din nuiele de alun și protejat de un coif din draniță iar pentru a vizita interioarele, pe un bilet scris… analfabetic cu pixul e menționat un număr de telefon mobil apelabil la o adică. Pe casa cea mai mare e țintuită o plăcuță albastră cu simbolurile casei regale britanice. Vizavi de această gospodărie, de un bun simt-modestie impresionat, e o alta, probabil din aceeași perioadă și cu o similară stilistică dar pustie și nerestaurată (în Breb Susani o bine conservată și îngrijită casă tradițională cu șură și o mică curte-ogradă cochete sunt oferite spre vânzare la doar 6000 Euro).
Admirăm alte porți de lemn, ferestre și uși periferic, migălos, decorate și vopsite în albastru-alb sau verde-alb, nemurind un hâtru brebenar cu clop moroșenesc, mai apoi o vârstnică cu cămeșe albă de in și cânepă țesută-n casă apoi cusută cu largi și bogate mâneci discret brodate, ajungem la asfalt, aproape de biserica nouă. De aici, lăsându-mi colegii să se odihnească la umbra prunilor, merg să-mi recuperez autoturismul, ne regrupăm și plecăm spre Budești – Pasul Neteda – Cavnic trecând prin cea de-a treia, teribilă de această dată, aversă (fără descărcări electrice, fulgere și tunete sau grindină) ce lasă-n urma ei șuvoaie murdar-lutoase de apă vijelioasă. Apoi Fisculașul e cald, senin și însorit iar în Baia Mare termomentrul indică la ora 14,30 o temperatură agreabilă de doar 25 grade C. Ce să mai zic de tolba foto în care mi s-au adunat din nou peste 280 imagini-martor ale unor teribil de efemere și deplin incerte vremuri?!
Oricând vi se ivește prilejul vizitați Breb-ul și împrejurimile acestuia fiindcă probabil reprezintă una din cele mai autentice, frumoase și reconfortante oaze rurale tradiționale ale Maramureșului și a României, dar nu vă limitați la tradiționalele sarmale, slana afumată cu pită, ceapă și cârnați afumați din greu stropite cu îmbătătoarea horincă deoarece doar pentru asta ar fi mare păcat să faceți atâta amar de drum și să vă pierdeți vremea! Poate apucați s-o faceți mai înainte ca mafia eco-investitoare să-și pună-n tragic-devastatoare operă proiectele de amenajare a MHC-urilor, cu oneroase avize instituționale legale, pe valea Breboaia și, dincolo de deal și Hoteni, pe Valea Marei așa cum deja s-a-ntâmplat pe râul Cavnic și-aiurea!
*Apropo, într-un recent interviu TV local primarul Mihai Ivaszuk din Ocna Șugatag afirmase că l-a întrebat pe un strategic-investitor (a se citi…) cum vrea să amenajeze pe cursul văii Breboaia o MHC din moment ce cursul acesteia e mai tot anul unul infim iar debitul pe măsură, la care i s-a răspuns că importantă e investiția în sine (dar mai ales certificatele verzi generos oferite de stat în detrimentul alegătorilor naivi dar… orbește votantă).
