Defileul râului Cavnic: Din Coaș, La Zugău și Împreunarea Râurilor
Traseu: Valea Caselor – valea Sclipoda – vârful Sclipodi – poiana Sclipodi – La Zugău – Împreunarea Râurilor
Obiectiv: zona rurală Coaș-Valea Caselor, izvoare cu ape minerale sulfuros-saline-slab carbogazoase, Poiana Sclipodi, râul Cavnic La Zugău și puntea spre Întrerâuri, Împreunarea Râurilor (Cavnic-Lăpuș); locații agreate de pescarii amatori la clean, scobar, mreană
Localizare: Maramureș, Coaș, defileul râului Cavnic
Itinerar: Baia Mare – Săcălășeni – Coaș – circa 18 km
Marcaj turistic: -
Tip traseu: circuit agroturistic
Grad dificultate: ușor vara, mediu în condiții hibernale dacă neaua e abundentă
Echipament necesar: adecvat anotimpului
Lungime și durată: 5-6 ore, 10-12 km
Diferența de nivel: cica 450 m
Recomandări: harta turistică Defileul Lăpușului
Avertismente: traseu dificil și riscant iarna în zona La Zugău – puntea spre Întrerâuri – Împreunarea Râurilor datorită înghețării condensului pe grohote și stâncări – risc major de accidentare; vara zonă cu vipere comune – Vipera berus
Căi de acces: din Coaș, pe Valea Caselor
Mijloace de locomoție: curse Baia Mare – Coaș, mountainbike, autoturism personal
Sugestii de cazare: cort, localnici sau pensiuni din Remecioara
Descriere traseu:
Plecăm spre Coaş (15 km sud de Baia Mare, atestat documentar din 1560 ca parte din Voievodatul lui Luca din Remetea, alături de Remetea Chioarului, Curtuiuşul Mic, Coruia şi Săcălăşeni).
Lăsăm în dreapta noua biserică ortodoxă Sfânta Treime şi Primăria iar la stânga, în dreptul răspântiei de drumuri spre Curtuiuş, Copalnic şi Întrerâuri, rămâne superba biserică monument istoric din lemn ctitorită pe la 1730, de-acolo orientându-ne în dreapta, spre valea Caselor.
Abandonăm asfaltul și coborâm la stânga, pe un drum pietruit, la modesta vale, pe care o suim în amontele ei. În stânga drumului (şi pe malul stâng al Văii Caselor, observăm ştuţul unei foste sonde a I.P.E.G. Maramureş care la forajul prospectiv dăduse peste un insignifiant zăcământ de cărbune brun, sare şi ape minerale sulfuroase şi carbogazoase folosite empiric în cure interne dar şi băi de către localnici (precum apa minerală extrasă printr-un alt ştuţ de sondă de pe aceeaşi vale dar forată ceva mai înspre amonte – în Coaş, pe o altă vale, există şi azi izvoare minerale folosite de săteni în cure externe, antireumatismale, acolo fiind de multă vreme amenajate băi cu vane şi cazan pentru încălzirea apei tămăduitoare). Poposim la apa minerală, pulsând ritmic, iar la biserica monument istoric abia la finalul excursiei.
Casele sunt rare, gospodăriile frumos şi riguros organizate, cu toate cele de trebuinţă. Ajungem în dreptul ultimei gospodării de pe Valea Caselor unde ne atrage atenţia curtea rectangulară, casa trainică sprijinindu-şi tărnaţul umbrit de ghirlande de viţă de vie pe stâlpi de stejar, pe alocuri dubli. În faţa ei, la drum, se află coteţele pentru găini şi porci, odinioară aici era şi horincia, la dreapta grajdul continuând cu şura apoi un şopron în care e pitit cuptorul pentru copt pâine cu o mulţime de ustensile necesare exploatării acestuia, de la lopată la cociorvă dar mai ales o suită de tăvi, vase şi forme din tablă pentru copt mielul umplut, pasca de Paşti şi cozonacii, toate atârnând pe pereţii din scândură. De aici mergem în amontele tot mai firavei văi cu malurile umbrite de o mulţime de corni, aluni, păducei, carpeni, sângeri…
Depăşim o zonă mocirloasă. În dreapta şi-n sus duce o variantă pietruită de drum forestier. În faţă (spre S) dăm de drumul auto-forestier excelent amenajat şi pietruit prin 2006-2007 cu fonduri SAPARD). O bornă indică km 0 iar un panou informează că e vorba de drumul forestier valea Sclipova (aceasta nefiind unica toponimie cu rezonanţă cehă din zonă). E vorba de fapt de o amplă conexiune auto-forestieră ce duce spre Poiana Sclipodi şi de acolo la V, către Remecioara, la E spre Întrerâuri iar la N, ocolind prin dreapta vârful Sclipodi, spre mai anterior amenajatul drum auto larg, pietruit, Coaş-pod peste râul Cavnic – sat Întrerâuri (9 km circa) din inima Ţării Chioarului (racordat la drumul SAPARD Copalnic – valea Domoşa – Copalnic Deal – Preluca Nouă – Aspra – Codrul Butesei – pod peste râul Lăpuş – Ciolt – Buteasa şi Şomcuta Mare).
Continuăm pe drum sau putem să trecem peste vale la stânga (E) pentru a da de un şleau de căruţe care conduce printr-o succesiune de poieni, mai apoi prin gorunet şi stejăriş matur, în culme, spre vârful Sclipodi şi poiana omonimă. O luăm la stânga-n sus și dăm repede de un vechi şleau de căruţă străjuit de un huci dens dominat de aluni, corni şi păducei.
Drumul continuă mai sus cu o potecă pastorală ce duce către o fostă colibă. Poiana continuă spre culme dar poteca bătută de oi şi capre de-abia se vede vara din luxuriantele lanuri de ferigi. Ajungem la gorunetul matur în dreptul bornei silvice IV/90, dăm de drumul auto-forestier ce suie dinspre Remecioara sau/şi Coaş și traversăm Poiana Sclipodi. Privind spre NV vedem o mică parte din Coaş, Măgura Coaşului cu o râpă stâncoasă bej-sură şi-ndărăt o altă râpă cu roci sedimentare ocru-bej iar deasupra unei culmi orientată aproximativ S-N, un creştet golaş cu belvedere.
Ne aflăm la aproximativ 1,5-2 km N de vârful Sclipodi şi poiana omonimă spre care ne îndreptăm după un scurt popas. Folosim vechea potecă pastorală, evităm drumul forestier – mai lung. În curând vedem spre E cheliosul vârf Copalnic Deal şi casele sale răzleţite spre Preluca Nouă, mai apoi cele din satul Întrerâuri dar şi o gospodărie solitară aflată în aval mal drept de fosta punte suspendată pe cabluri înlocuită prin 2003-2004 cu podul de beton ce trece râul Cavnic pe la tradiţionala tabără a junilor artişti plastici de la Liceul de Artă din Baia Mare și suie spre sătucul Întrerâuri.
O plantaţie matură de pini aflată spre SV confirmă că suntem pe direcţia bună. (în lunile iulie – august – septembrie, prin rariştile de goruni de-aici pot fi culese vestitele și delicioasele ciuperci Amanita caesarea portocalii – bureţi crăieşti – ce-ntrec în gust şi savoare orice alte ciuperci comestibile). Drumul forestier coboară niţel spre o largă înşeuare apoi, ocolind prin SE modestul vârful Sclipodi împădurit cu goruni, ajunge-n poiana Sclipodi, vastă şi neregulată, punctată cu tineri pini negri, în rest păşune şi tufe de mur. În colţul de V al poienii, la lizieră, apare un loc de popas cu copertină, masă şi bănci amenajat de către pădurari dar şi borna silvică IV/99.
După alt scurt popas continuăm puţin pe drumul către Remecioara (amenajat pe traseul fostului drum de căruţe de pe culmea sinuoasă). Imediat apare o ramificaţie ce coboară la stânga, spre râul Cavnic – la o gospodărie izolată, cea cu fosta moară de apă din malul drept al acestuia.
În dreptul bornei silvice IV/111 apare o altă bifurcaţie; drumul forestier pietruit suie spre V, către culmea ce duce în Remecioara iar spre SE se desprindea o potecă, o alta o ia spre râul Cavnic orientându-se către SV. Aceasta din urmă debutează chiar în curbă, la un podeţ de beton, acompaniind în curând în aval un pârâu aproape sec, cu albia placată cu şisturi cristaline dispuse în praguri, mici bulboane.
Poteca, blocată pe alocuri cu doborâturi de vânt, urmăreşte în aval pe malul stâng acest pârâu. Atenţie, după circa 200 m chiar în potecă dăm de unicul izvor cu apă potabilă din zonă! Poteca continuă întâlnind un alt vâlcel accidentat ce apare din stânga. Terenul devine şistos-cristalin-accidentat dar poteca traversează lejer vâlcelele, scoţându-ne pe malul greografic drept al râului Cavnic la circa 30 m amonte de puntea suspendată pe cabluri de La Zugău (toponim derivând din limba maghiară, zugas însemnând vuiet).
Aceasta constituise foarte multă vreme unica variantă de legătură dintre Coaş şi sătucul chiorean Întrerâuri. Coborâm la albia Cavnicului străjuită de aproape continue platoşe şistos-cristaline, înclinate la 15-30 grade, pe malul drept şi cu pereţi verticali discontinui, uneori ca nişte diedri înalţi de 5-10 m, pe cel stâng. Revenim la potecă de la puntea destul de şubredă, continuăm cel mult 100 m aval de La Zugău și poposim pe mica plajă nisipoasă a estuarului râului Cavnic la confluenţa cu râul Lăpuş, adică la Împreunarea Răurilor.
Traversăm albia accidentată, rapidă, violentă după topirea zăpezii și averse, poposind în amonte de impresionantul pinten stâncos ce constituie debutul culmii împădurite cu foioase ce duce spre Berchezoaia.
Lăpuşul intră maiestuos, după o pitorească flexare, în Impreunarea Râurilor, urmează apoi un cot SV-V; malul stâng al Lăpuşului scurgându-şi apele ceva mai calde şi aproape dublate spre Balta Neagră, e stâncos, cu aspect de pereţi discontinui în timp ce malul drept e de asemenea stâncos dar precum nişte imense platoşe sau cuirase. Atenţie deosebită la vipere, frecvent întâlnite în zonă!
Revenim la gura râului Cavnic apoi o luăm înapoi, traversăm vâlcelele stâncoase (atenţie pe vreme ploioasă sau iarna când sunt ascunse de nea sau/şi placate cu gheaţă!), după puntea de La Zugău, suim la stânga și ajungem la drumul Remecioarei, borna silvică IV/111 şi-n Poiana Sclipodi, la locul amenajat pentru popas. De aici nu mai continuăm pe drumul pe care venisem dinspre N ci urmăm drumul auto-forestier cu serpentine ce coboară la stânga, intersectând practic fostele şleauri de căruţă spre Coaş. Codrul de stejari şi goruni, ca şi desetul de sângeri, corni şi carpeni de pe flacurile drumului protejează vara de soare.
În curând ajungem la panoul rutier de la km 0 al drumului văii Sclipova și apoi în Valea Caselor de unde coborâm spre buricul satului, oprind la borvizul sulfuros şi în final la biserica de lemn, monument istoric.
