Defileul Lăpușului: De la Cetatea Chioarului la Biserica Vacilor

Traseu: Berchezoaia – Cetatea Chioarului – Defileul Lăpușului – Biserica Vacilor

Obiectiv: Berchezoaia, vestigiile Cetății Chioarului, Defileul Lăpușului – Biserica Vacilor

Localizare: Maramureș, Defileul Lăpușului, Berchezoaia

Itinerar: Baia Mare – Remetea Chioarului – Berchezoaia – circa 25 km

Marcaj turistic: -

Tip traseu: drumeție istorico-turistică

Grad dificultate: lejer

Echipament necesar: adecvat anotimpului

Lungime și durată: 4-5 ore, 12-14 km

Diferență de nivel: circa 250 m

Recomandări: harta turistică Defileul Lăpușului

Avertismente: risc de accidentare în zona Cetății Chioarului – pante abrupte, bolovănoase

Căi de acces: din Berchezoaia sau de la Buteasa Pod

Mijloace de locomoție: curse Baia Mare spre Berchezoaia; autoturism personal; mountainbike

Sugestii de cazare: cort; localnici.

Descriere traseu:
Plecăm din Baia Mare spre Berchezoaia şi Cetatea Chioarului via Remetea Chioarului. Din Berchezoaia, la prima ramificaţie, ţinem dreapta, suind uşor spre culmea calcaroasă plantată cu pin roşu. De-aici se poate abandonam maşina luând-o spre Cetatea Chioarului aflată în extremitatea izolat E-SE a localității Berchezoaia pe un drum colateral de căruţă. Din Berchezoaia însă a fost amenajat drumul pietruit, cu fonduri SAPARD, asta permiţând apropierea de obiectiv cu circa 2-3 km.

Apar câteva gospodării izolate. Parcăm la ultima gospodărie din stânga, bine organizată şi ordonată. De-acolo drumul e mai îngust, cu zone mâlos-argiloase şi o trifurcaţie. O variantă suie la dreapta spre o culme cu pajişte şi o scăpătată livadă clasică dispusă pe largi terase, în faţă, imediat descendent şi lăsând în stânga, într-o altă livadă întinsă dar la fel scăpătată, un mic cimitir, e calea pe care trebuie s-o urmăm pentru a ne atinge obiectivul propus. Spre stânga coboară o altă uliţă, mai degrabă un drum argilos de căruţe, spre râul Lăpuș, până Pe Şes. Pe acolo va trebui să mergem pentru a ajunge în lunca Lăpuşului la Biserica Vacilor.

Pornim la drum, după topirea zăpezii și averse. Noroiul argilos ne obligă să ne deplasăm prin livada neîngrijită de meri. Trecem de cimitir şi în curând, de pe un fel de promontoriu calcaros acoperit de buruienile uscate, putem panorama spre E-SE, admirând la dreapta Dealul Colnic dintre Ciolt şi Buteasa, cu relee, la stânga lui Buteasa ascunsă printre livezi, jos râul Lăpuș şi podul de legătură către Codrul Butesei, la stânga acestuia Întrerâuri, în plan mai apropiat, cu trei inegale vârfuri cu huci unite de-o culme orientată aproximativ NE-SV, locaţia Cetăţii Chioarului, sub noi, de-o parte şi de alta a drumului, câteva gospodării tradiţionale, majoritatea abandonate. Coborâm la drum, continuând spre E. Ne oprim pentru a admira vestigiile civilizaţiei chiorene gata să apună definitiv, pe stânga uliţei o altă gospodărie cu veranda casei spoită-n albastru ultramarin, tradiţional. Ieşim în câmp. La stânga se desprind vâlcele paralele afunde acaparate de huci, toate afluind spre malul stâng al Lăpuşului, imediat în aval de Dealul Cetăţii Chioarului. Departe, dincolo de nevăzutul de-aici râu Lăpuș, în hotarul ţinând de Întrerâuri, răsar izolate căsoaie de vărat. Una pitorească, cu pereţii albi se iveşte şi-n dreapta (S) la liziera făgetului tânăr ce suie spre Dealul Colnic. Coame de deal cu plantaţii de pin se intercalează dominantelor foioase reprezentate de tinere făgeturi pe versanţii nordici, goruni pe cei sudici. Şerpuim la stânga înşeuatei culmi lungi a cetăţii. Continuăm spre poarta vestică a Cetății Chioarului, trecând peste captări de izvoare ce taie medievala cale de acces înierbată. La stânga, tot mai aproape, se aude Lăpuşul parcurgând într-o amplă buclă de la E-SE spre N-NV una din cele mai accidentate zone a defileului, spălând astfel poalele cetăţii.

Intrăm în Cetatea Chioarului – sit medieval, având la stânga, construită din piatră (şisturi cristaline şi calcare prinse cu mortar de var) camera de gardă, neprofesionist restaurată şi pângărită cu grafitti de către vizitatori. În dreapta se remarcă vestigiile porţii principale de acces, la stânga, spre E, un afund şanţ de apărare. Ne aflăm la poalele unui accidentat vârf de deal, cu ziduri de piatră în zona SE-E, pe alocuri cu înguste lăcaşuri de tragere pentru oștenii de odinioară, aferente încăperilor a căror boltite tavane din piatră şi cărămidă arsă s-au cam prăbuşit după teribila canonadă austriacă de pe la 1700 care avusese drept scop distrugerea din temelii a acestui veritabil cuib de vulturi. Vedem râul Lăpuș la un moment dat, undeva sub noi, mai jos cu vreo 150 m, apoi suim spre vârf, dând de contraforţi de piatră, vestigii de încăperi, spălări pluviale care trădează încăperi aflate-n subsol, mai apoi fragmente de ziduri nordice, bucăţi mari de calcare şi gresii ornamentale sculptate.

Coborâm în şanţul vestic de apărare afund urmând tradiţionala potecă-n serpentine şi cu trepte de piatră, dând cu privirile de un perete şistos-cristalin aflat în apropierea fostei camere de gardă. Continuăm pe culmea orientată spre SV, dăm de alte vestigii, fragmente de zid, metereze din piatră, piatră cu ornamentaţii geometrice sau înscrisuri latine. Al doilea vârf ne oferă vestigiile altor mari încăperi, cu subsoluri cu tavanele parţial prăbuşite, ferestre cu semicirculare arcade din piatră şi cărămidă, ziduri şi contraforţi, un alt fund de inexpugnabil şanţ de apărare, apoi un lung şi înalt perete şistos-cristalin, ziduri sudice intacte sau fracturate de tectonică și alunecări. Astfel reușim să avem o imagine, cât de cât concludentă, asupra întinderii, mărimii şi importanţei strategico-economice a Cetăţii Chioarului. Coborâm în şanţul de apărare, suim spre SV continuăm pe culme după ce am inventariat ultimul mare zid. De pe vârful chelios, panorama e vastă.

Circuitul până la Cetatea Chioarului ia mai bine de 2 ore și jumătate iar odată ajunşi la gospodăria unde am parcat maşina o luăm la dreapta-n jos (N-NV) pe uliţa şerpuindă care conduce în aproximativ 3 km spre râul Lăpuș. Traversăm mai întâi o zonă cu livezi clasice, pe alocuri întreţinute. După aceea ajungem la două gopodării ordonate şi prospere aflate de-o parte şi de alta a uliţei. Cea din dreapta aparține septuagenarei Iulica Mărincaş. Vizavi locuiește un bătrân. De la aceștia pot fi luate relații privind drumul de urmat spre râul Lăpuș şi Biserica Vacilor, locul fiind extrem de apreciat de pescari şi picnicari. Un vâlcel din ce în ce mai afund e la stânga, continuând cu un pârâu firav care și-a săpat albia în rocile sedimentare agilos-marnoase iar spre final în durele şisturi cristaline. La dreapta pârâului coboară un vechi drum de căruţe devenit mai apoi un larg drum de TAF decupat în făgetul matur intercalat cu paltini. Dincolo de pârâu, spre V-NV se văd aflorimente sedimentare galben-ocru, continuate pe malul geografic stâng al Lăpuşului cu stâncării şistos-cristaline dispuse în trepte. La poalele lor, dincolo de albia accidentat-cascadată a unui alt pârâu, spre lunca pitorească şi nespus de verde-crudă, o să dăm de Biserica Vacilor.

Coborârea la albia Lăpuşului e sinonimă cu o agreabilă plimbare-n serpentine descendente, la capătul drumului (care trece prin albia puţin afundă spre celălalt mal aparţinând de Întrerâuri) poposim într-o luncă cu aspect de estuar în care descoperim o veche gospopdărie, casa, locuită doar vara de o bătrână, având şarpanta nouă, de ardezie. Un alt pârâu firav curge aici venind dinspre Berchezoaia (S) spre N. Lăpuşul, curge dinspre Dealul Cetăţii Chioarului, descătuşat din corsetul malurilor stâncoase înalte, se lărgeşte o vreme. Un imens bloc din şisturi cristaline apare în mijlocul argintiului curs de apă, în aval blocurile şi stâncăriile aranjându-se către maluri, pe alocuri obligând apele să se strecoare prin albia astfel îngustată şi nespus de pitorească. Urmăm malul stâng spre aval, acum chiar pe bolovanii din şisturi cristaline şi micaşisturi, cu exemplare oglinzi de fricţiune pe falii (conform geolog A. Ștefănoiu) netede la palpare dacă le mângâi pe direcţia de clivare, aspre, rugoase, dacă faci gestul cu palma în direcţia opusă.

O potecă îngustă acompaniază de-acum malul pe versant, la circa 2-3 m înălţime (raportat la nivelul obișnuit al apei) practicabilă în perioadele de primăvară, pe la topirea zăpezii şi viituri. Malul stâng, împădurit cu foioase, devine apoi din ce în ce mai arid, stâncos, verticalizat, impresionant, fiind tăiat de la SV către NE de un pârâu obligat de relief la săritori şi minicascade. Malul drept al râului Lăpuș e de asemenea stâncos însă mult mai scund şi mai accesibil. Dincolo de firul pârâului, pe mal, începe lunca largă de 10-25 m, cu megaliţi spre albie, la stânga ivindu-se verticalele în trepte ale Bisericii Vacilor, nişte şisturi cristaline ocru-ruginii stratificate şi tectonizate, având în bază o infimă cavernă ce o fi stat la baza ingenioasei toponimii, lunca fiind ani de-a rândul locul de adăpare şi odihnă a ciurdelor de vite, mai apoi o apreciată destinație pescărească şi picnicăresc-turistică, fapt trădat de urmele corturilor, vetre de foc. Un şir de arini acompaniază malul stâng, delimitând astel lunca alungită câteva sute de metri şi treptat îngustată.

Returul spre mașină îl facem pe traseul de la coborâre în circa vreo 11/4 ore oră și minute.