De la Muzeul Florean, la Tăul lui Țuli
Traseul din 22 august 2015 cu D. Pascu, Radu & Darius T., Pongo & eu
Obiectiv: Dealul Pietriș-Muzeul Florean din Poiana Soarelui I și II, lucrările de sculptură în calcar, marmură, andezit ori mixte (cu metal) realizate în anuale tabere organizate după anul 2000; Tăul lui Țuli
Localizare: Maramureș, Țara Lăpușului, Dealul Pietriș și Târgu Lăpuș, zona E
Itinerar: Baia Mare-Groși-Copalnic Mănăștur-Cernești-Dealul Pietriș-deviere circa 2 km în dreapta, pe un drum auto-forestier facil accesibil; retur la șoseaua Baia Mare-Târgu Lăpuș pentru continuarea spre Târgu Lăpuș-Dămăcușeni-ieșire la dreapta (spre Dămăcușeni) pe un drum agricol- aproximativ 1 km- până la Tăul lui Țuli-zona V- vreo 52 km total/sens
Marcaj turistic: -
Tip traseu: cultural-peisagistic, de agrement și pescuit sportiv
Grad dificultate: -
Echipament necesar: lejer, estival
Lungime și durată: incluzând deplasarea din/ în Baia Mare circa 4-5 ore
Diferență de nivel: -
Recomandări: Harta turistică Defileul Lăpușului 2012
a) pe Dealul Pietriș, aproape de Poiana Soarelui, e o zonă dolinară pretabilă explorărilor speologice;
b) din Poiana Soarelui I, trecând prin Poiana Soarelui II, continuând apoi spre SV-V pe la poalele N ale Culmii Preluca, se ajunge la valea Babei și o cascadă frumoasă (la topirea zăpezii) aflată la poalele Pietrei lui Avram (un turn dolomitic fotogenic);
c) Continuând de la Cascada Babei spre S, în amontele pârâului omonim și apoi pe culmea cu mestecănișuri și vaste poieni aride, cu grohotișuri dolomitice, se poate ajunge la Fereastra lui Pintea-o frumoasă arcadă dolomitică de unde se deschide o spectaculoasă panoramă plonjantă spre Copalnic Mănăștur dar si spre Valea Cavnicului, Șatra lui Pintea;
d) de la Tăul lui Țuli se pot vizita cu ușurință biserica transilvană din Dămăcușeni, bisericile de lemn din Rogoz (cea cu capete de căluți fiind inclusă patrimoniului UNESCO), mai departe biserica de lemn, Monument istoric din Libotin, bisericile de lemn din Cupșeni și Costeni-câte 2;
e) de asemenea, de la Tăul lui Țuli, se poate vizita situl arheologic Podanc din Lăpuș, tăurile Zâmbrișa, Mănăstirea Râoaia și ceva mai departe, Poiana Botizei, borvizul pulsatil la interval de 15 minute aproximativ. De acolo, pentru a nu mai reveni în Baia Mare prin Târgu Lăpuș, se poate continua spre Strâmbu-Băiuț-Pasul Rotunda-Cavnic-Baia Sprie.
Un astfel de circuit este recomandabil părinților cu copii, bunicilor cu nepoței, putându-le stârni interesul, gustul și respectul pentru artă, cultură și natură
Avertismente : -
Căi de acces: din Baia Mare prin Dealul Pietriș – Tg.Lăpuș sau deosebit de pitoresc dar mai pe ocolite, prin Baia Sprie-Cavnic-Strâmbu Băiuț-Târgu Lăpuș
Mijloace de locomoție: curse Baia Mare-Cernești-Târgu Lăpuș; autoturism personal; mountainbike
Sugestii de cazare: pensiuni agroturistice din zona Târgu Lăpuș; cort
Drastică răcorire a vremii după toridele zile din debutul și mijlocul lui august, din păcate seceta perpetuând, temperatura matinală situându-se în preajma a doar 16 grade C, ca-n octombrie (21 grade C temperatura la ora 13, intrând în Baia Mare).
Plecăm la ora 8,30 dimineața spre Târgu Lăpuș. Cer noros, tern-cenușiu. Au apărut deja primele pasteluri ce prevestesc sosirea toamnei. Suim pe Dealul Pietriș și foarte curând în dreapta se desprinde din asfalt un drum auto-forestier recent reabilitat cu macadam dolomitic. Un indicator arată 2 km până în Poiana Soarelui-Muzeul Florean (cu bizara mențiune interzis circulației publice?! Dar cum pot altfel ajunge acolo vizitatorii Muzeului Florean? Halal stil & interes pentru promo cultural-turistic!). Un copil șezând gânditor pe soclul brut de piatră invită la meditație. Din fața acestei emblematice lucrări o luăm spre cele două, îngemănate, Poieni ale Soarelui. Remarcăm imediat pe flancurile drumului decupat prin tânăra pădure de foioase (fag și carpen) numeroase doline, unele mari și afunde (prospectate speologic în anii din urmă de către membrii Clubului de Speologie Montana din Baia Mare). Dincolo de apropiata cumpănă a apelor coborâm ușor spre limita SV a primei poieni, cea în care au avut loc, câțiva ani la rând, primele tabere anuale de sculptură organizate de către Victor Florean în colaborare cu U.A.P. Baia Mare. O vom vizita abia la întoarcere.
Deocamdată suim lejer spre Poiana Soarelui II. În dreapta drumului pietruit, care continuă spre SE, în locul solitarei gospodării de altădată, e-n construcție una nouă cu arhitectură modernă. Poiana e aproximativ orientată N-S, în partea de S, aparent recent, fiind amenajată o mare platformă pavată cu andezite, unele șlefuite oglindă, toate provenind de la C.M.C. Cărbunar S.R.L. (administrată de către Victor Florean, cel care le-a oferit sculptorilor materia primă necesară). Vizităm exponatele de sculptură contemporană (înafara nepoților de 5 și aproape 11 ani, Darius și Radu, care se află în premieră aici și zburdă cel puțin la fel de exuberanți și fericiți precum Beagle-ul tricolor Pongo noi, ceilalți, am mai vizitat Muzeul Florean în câteva rânduri, odată chiar la vernisarea lucrărilor realizate într-o tabără estivală de sculptură). Treptat anii își pun amprenta și patina asupra lucrărilor, unele blocuri mai friabile fisurându-se, erodându-se, ruinându-se iremediabil, altele fiind afectate de praf și intemperii. După ce parcurgem întegral această zonă, a amplei și interesantei expoziții de sculptură în aer liber, ne întoarcem la prima poiană, vizitând și acolo minuțios lucrările. Din păcate căbănuța din marginea poienii, cea în care locuise o vreme un paznic, alteori sculptori, în perioada taberelor, e lăsată-n paragină și agresată de vizitatori/intrușii neaveniți. Nu-i picior de turist, înafara noastră, în cele două frumoase poieni dar… nu lipsesc piedicile lor în calea uitării (hârtii, pungi și pahare de plastic, PET-uri, pachete de țigări) chit că aici orice vizitator minim educat se poate simți ca-ntr-un vast și sacru sanctuar al artei).
Ne îmbarcăm și plecăm spre cumpăna apelor Dealului Pietriș de unde, admirând la stânga culoarul afund și sălbatic al Văii Tieiului, Dealul Ursoaia și satul Borcut, mai departe cețoasele culmi ale Minghetului, Hudinului și Țibleșului, mai apoi ale Culmii Breze-Aluniș, spre înainte – vatra orașului Târgu Lăpuș iar înainte și la dreapta debutul Defileului Lăpușului din zona Răzoare, în continuare valea și satul Cufoaia, deasupra lor Culmea Preluca, coborâm spre inima Țării Lăpușului (realmente un târg înnoit, de secol XXI) intens animată de mulțimea automotorizată a celor plecați de ani de zile la muncă în Spania, Italia, Franța, Portugalia, Anglia etc. și întorși în august ca să-și petreacă vacanțele pe nostalgicele plaiuri natale.
Nu ne oprim decât pe malul vestic al Tăului lui Țuli, modesta ca întindere dar nespus de pitoreasca amenajare hidrotehnică situată pe cursul unei mici văi, inițial având un scop pastoral (adăparea ciurdelor de vaci, bivoli și a turmelor de oi și capre care pășunează la poalele codrului de fag apropiat). Aici gunoaiele menajere sunt uitate pe malurile lacului și pe la poalele arinilor, dar și prin păpuriș, de pescarii amatori, păstori, turiștii veniți la scăldat. În zona SV, pe un deal, e stâna cu câțiva cași proaspeți atârnați la scurs. Locul e apropiat, minunat, nespus de liniștit, nu e vreme de plajă și scăldat dar e numai bună pentru excursii. Cu toate acestea e pustiu și aici, precum în Poienile Soarelui de pe Dealul Pietriș. Spre N domină Șatra lui Pintea iar în dreapta sa, culmea Munților Lăpușului, aceasta izbucnind sub formă de uriașe măguri pe vârful Minghet, vârful Hudin și-n final pe Țibleș. Nicio rață sălbatică și nicio lișiță nu tulbură oglinda tăului precum de atâtea alteori. Niciun pescar nu-și aruncă nada și momeala pentru a stârni vreun caras ori vreun crăpcean. Cu toate acestea ai putea sta aici ore-n șir pentru a admira jocurile și strălucirile mirifice ale apei, valurile mărunte alergate de blânda briza a dimineții, siluetele papurei artistic oglindite-n apă, imensele buchete de flori galben-portocalii, cu autumnale miresme nobile de crizanteme, de pe la marginile îngustelor miriști rămase după treieratul grâului.
Ne îmbarcăm după ce admirăm pe-ndelete această mică bijuterie lacustră ceaușistă (și după ce reflectăm obiectiv/trist la faptul că după 1989, înafara ultra distructivelor MHC-uri de pe văile și râurile de munte, în România nu a fost realizată nicio amenajare hidrotehnică cu scop zoo-pastoral, hidro-electric și de agrement iar cele realizate după 1960-1965 au fost lăsate de izbeliște) ne întoarcem spre Baia Mare, de-această dată admirăm dintr-o diametral opusă perspectivă peisajele excepționale și trecem prin Cernești, nuntașii ieșiți cu mic, cu mare, la tradiționala fotografie de grup pe treptele Primăriei.