De la Casa Memorială Misztotfalusi Kis Miklos din Tăuții Măgherăus, la confluența râului Lăpuș cu râul Someș

Traseu turistic din 16 ianuarie 2015 cu D. Pascu, M. Gheție & eu

Obiectiv: Biserica reformată (calvină) din secolul XIV, cu turla adăugată la 1893; Casa Memorială și expoziția permanentă dedicată memoriei tipografului Totfalusi Kis Miklos (1650-1702), primul tipograf din Transilvania de NV (născut în Tăuții Măgherăuș unde face și primii pași în educație; continuă școala în Făgăraș, pleacă la vârsta de treizeci de ani în Olanda și ucenicește ca tipograf în Amsterdam. Întors în Cluj Napoca contribule la tipărirea celor dintâi cărți românești și la progresul tehnicilor tipografice. Între anii 1684-1686 a tipărit exemplarul corectat al bibliei maghiare, Biblia Aurie. Casa vechii parohii reformate -de la S de biserică- adăpostește din 1991 Muzeul memorial Misztotfalusi Kis Miklos (1650-1702) în care sunt expuse cărți, modele de alfabete în diferite limbi pentru tipar, gravuri, piese tipografice, portrete în desen, litografii de epocă, un portret-medalion al tipografului (adresa Tăuții Măgherăuș Str. 1, Nr. 221). Foarte aproape, puțin mai spre V, se află Muzeul Satului care prezintă o ( veche de peste 300 de ani) gospodărie ţărănească originară din Bozânta compusă din casa cu trei încăperi, colniţă, şură și grajd (în interiorul lor pot fi văzute obiecte şi unelte din zona Tăuții Măgherăuș). Ultim obiectiv turistic confluența râului Lăpuș cu râul Someș din Merișor

Localizare: Maramureș, Tăuții Măgherăuș-Merișor (în lunca din malul drept al Someșului)

Itinerar: Baia Mare – Tăuții Măgherăuș – Bușag – Merișor – 17 km

Marcaj turistic: -

Tip traseu: drumeție peisagistic-istoric-culturală

Grad dificultate: lejer

Echipament necesar: lejer, adecvat anotimpului

Lungime și durată: circa 3 ore incluzând deplasarea auto din/în Baia Mare

Diferență de nivel: lejer, adecvat anotimpului

Recomandări: de vizitat localitățile multiseculare Nistru și Băița aparținând orașului Tăuții Măgherăuș, recunoscute pentru activitățile extractive și prelucrătoare ale minereurilor neferoase (în principal aurifere și argintifere)

Avertismente: -

Căi de acces: prin Tăuții Măgherăuș

Mijloace de locomoție: autobuzul nr. 6 Baia Mare – Tăuții Măgherăuș; curse Baia Mare – Merișor; autoturism personal; mountainbike

Sugestii de cazare: prin Tăuții Măgherăuș

6 grade C, cer parțial acoperit la ora 12 când plecăm din Baia Mare spre Tăuții Măgherăuș pentru a vizita (paradoxal!) în premieră (deși am trecut de-a lungul a peste cinci decenii de sute de ori pe lângă ele) biserica reformată, vechea casă parohială reformată și Muzeul Satului. Biserica e închisă (firesc, ținând cont de vandali, infractori) și o admirăm inițial doar din exterior. Închisă e și Casa Memorială Misztotfalusi Kis Miklos de vizavi, la fel și apropiatul Muzeu al Satului. Ne întoarcem spre mașină admirând gardul de piatră ce-nconjoară biserica, șarpanta din draniță de pe deasupra acestuia, ferestrele mari, gotice, contraforții solizi de piatră din zona navei și a capătului estic al splendidului edificiu ecumenic. La întoarcere vom afla de la extraordinar de amabilul și plin de solicitudine, tânăr, preot paroh reformat Ecsedi Arpad că în forma primară biserica fusese mai mică, dezvoltându-se etapizat, și că turnul a fost ridicat abia la 1893, adică după aproape cinci secole de la punerea pietrei de temelie. Mișu G. îl apelă telefonic pe părintele Ecsedi A. care-i spuse că peste aproximativ 1 oră și 30 de minute ne va sta la dispoziție și ne va prezenta atât casa memorială cât și lăcașul bisericesc în care slujește (în plus, acesta oficiază și la biserica reformată din cartierul băimărean Valea Borcutului unde am copilărit).

O luăm spre Bușag-Merișor. Neaua de circa 35-40 cm grosime din cele două reprize ale acestei ierni capricioase, până în prezent, ierni aproape că a fost mistuită de zilele incredibil de calde (4-6 grade C diurn, -1, 0 grade C nocturn) de dupa gerul Bobotezei (-19, -20 grade C). Intrăm în Merișor, după ce traversăm Bușagul, ne abandonăm Fiat-ul și o luăm la stânga (SV-V ) pe un drum pietruit, apoi înierbat, ce duce la staulul și coliba unei stâne pustii și, nițel mai departe, spre confluența râului Lăpuș cu râul Someș. Scopul e să surprindem avifauna hrănindu-se pe malurile celor mai importante râuri din această parte a Maramureșului. Un iepure o zbughește speriat din firavul stufăriș răvășit de ploi și vânt. Apoi, la orizont, apar primele rațe sălbatice săgetând cerul binișor acaparat de nori, soarele ivindu-se uneori printre zdrențele alb-pufoase ale acestora. Peste abia zăritul curs final al Lăpușului marcat de sălcii apar turlele bisericilor din Bozânta Mare, Bozânta Mică, Arieșu de Câmp în timp ce diametral opus, peste Merișor, se conturează culmile împădurite cu foioase dintre Băița-Nistru-Cicârlău-Ilba (neregulate, albite de nea, poiana de pe Dealului cu Spini și Poiana Purcărețu). Spre E, atunci când soarele scapără mai viguros, se vede calota albă a Ignișului, negurosul platou vulcanic al Gutâiului și-n dreapta acestuia, calota varfului Mogoșa-cețos. Ieșim la circa 150 m aval de confluența celor două râuri în timp ce o briză obraznică, înghețată, ne șfichiuește mâinile, obrajii, cefele. Eșuate pe malurile Someșului, minuscule banchize sticloase de gheață. Arareori se vede câte una săltând ritmic pe deasupra valurilor Someșului. Stoluri mari de rațe sălbatice săgetează pe deasupra sălciilor, câteva zeci, sute poate, se hrănesc plutind chiar la confluență apoi, descoperindu-ne, se-nalță măcăind speriate, descriind ample volte pe deasupra luncii Someșului. Nici urmă, ca altădată, de cormorani, stârci, egrete, pescăruși. Atunci când soarele scapă printre scuturile norilor, poleiește în bronz auriuri mărunt văluritele unde ale râurilor confluate.
Suim pe malul drept al Lăpușului pentru a beneficia de o diferită perspectivă asupra zonei deosebit de pitorești apoi ne deplasăm în amontele digului protejat ingenios contra eroziunii cu o plasă de oțel *(anti viituri devastatoare). Descoperim astfel, peste râul Lăpușul aflat la final, o turmă măricică de mioare țurcane sibiene aflate-n transhumanță, păscând pe limba luncii dintre brațele celor două râuri. Ne întoarcem apoi în Merișor, la mașină, simțindu-ne destul de circumspect priviți de către un băimărean care și-a făcut pe-aici, în urmă cu doar vreo patru ani, o casă de locuit. În rest Merișorul pare deplin pustiu (făcând abstracție de câini).

O luăm spre Tăuții Măgherăuș. Parcăm în curtea dintre mai noua casă parohială, monument de arhitectură ridicat în 1950, și fosta casă parohială devenită muzeu-Casa Memorială Misztotfalusi Kis Miklos. Preotul Ecsedi Arpad, cu familia, apare curând și ne întreabă ce dorim după care face oficiile de ghid destoinic, pasionat, surprinzându-ne cu relatările privind viața și activitatea reputatului pionier tipograf transilvan școlit în Olanda secolului XVII, dându-ne pertinente relații privind felurile piese de colecție expuse după care ne conduce în splendida biserică, impresionantă din exterior dar cu totul deosebită după ce-i treci pragul. Ne surprinde armonia desăvârșită, albul de ansamblu, imaculat, degajând puritate și sacralitate, perfect armonizat tâmplăriei din lemn a băncilor, balconului corului și al orgii. Aflăm printre altele că, în funcție de numărul enoriașilor din Tăuții Măgherăuș, această biserică a fost folosită și de către credincioșii romano-catolici vremelnic, asta explicând apariția unor detalii de arhitectură (precum o absidă pentru ritualice obiecte de cult care nu sunt folosite în ritualurile liturgice reformat-calvine). Atrag atenția micul amvon, orga, balconul coriștilor, paralelele șiruri de bănci ale naosului.
Biserica a fost frumos, responsabil și cu bun gust, restaurată după 1991 (preotul Ecsedi Arpad ne spune că deja șarpanta se degradase într-atâta încât apa pluvială penetrase bolta și pereții iar apa freatică agresase prin fundația de piatră partea inferioară a zidurilor).

Mulțumindu-i preotului Ecsedi Arpad pentru expozeu și deosebita amabilitate am sperat să putem vizita la final și Muzeul Satului de peste drum de biserică insă… nu ne-am incadrat în programul acestuia și-n consecință plcăm spre casă întrebându-ne retoric cine oare știe când o să-i vină rândul?!

Zilele calde, însorite, nefirești pentru cea de-a doua decadă a lui ianuarie, au stârnit ghioceii din curtea casei mele părintești făcându-i să-și scoată la iveală alb-sfioasele căpșoare, nu prea mult însă, fiind gata să se replieze prompt la prima răzvrătire a iernii, doar mai e tare mult până la Mărțișor (dar plopii albi, tremurători, din lunca Someșului la Merișor ne răsfățaseră deja cu catifelații lor mâțișori albi-rozalii pufoși).