Cu mocănița pe Vaser, la Paltinu

Traseu: Gara CFF Vişeu de Sus – Stația Paltinu

Obiectiv: comunităţi munteneşti aflate de la gura râului Vaser înspre amonte, din lunca acestuia sau ivite pe versanţii împăduriţi cu foioase intercalate cu conifere; activităţile agricole munteneşti tradiţionale alături de cele specifice exploatării lemnului; amatorii de pescuit sportiv pot să de delecteze în sezonul legal cu pescuitul la păstrăv, lipan, lostriță, clean; se poate face rafting coborând pe Vaser cu caiacele sau bărcile de cauciuc; zona e ideală pentru pasionații de ciupercărit , frăguțe, zmeură, mure și afine.
La stânele din flancurile tradițional pastorale ale Vaserului se poate găsi jintiţă, caş, urdă proaspătă, balmoş ori bulz copt în spuză; de menţionat borvizurile din Valea Scradei, Şuligu (cu o splendidă depunere de travertin) şi Mihoaia, foarte aproape de staţia CFF Făina

Localizare: Maramureș, Parcul Natural Munții Maramureșului – Valea Vaserului – Vișeu de Sus

Itinerar: Baia Mare – Sighetu Marmației – Dealul Hera – Vişeu de Sus – Gara CFF – 131 km

Marcaj turistic: -

Tip traseu: excursie cu mocănița

Grad dificultate: -

Echipament necesar: adecvat anotimpului

Lungime și durată: o zi

Diferență de nivel: -

Recomandări: harta turistică Valea Vaserului; parcurgerea crestei Munţilor Maramureşului pe frontiera româno-ucraineană, începând dinspre Şuligu, continuând spre NE-E, trecând pe la Baltag, în final ajungând în Munţii Zâmbroslave şi Ţibău, putând continua spre Obcinele Bucovinei. (astfel de trasee trebuiesc precedate de obţinerea avizelor legale de la Poliţia de Frontieră); de avut în vedere traseele turistice din Valea Vaserului spre interior, pe valea Novicior ori valea Măcârlău spre vârful Ţiganu, Toroiaga, Lucăciasa (acolo există din vara 2008 un refugiu alpin realizat de către Administrația Parcul Natural Munţii Maramureşului); traseul realizabil din staţia Bardău spre vârful Bardău sau Pietrosul Maramureşului (1850 m altitudine), acolo putând fi văzut un tău alpin şi-n apropiere, spre vârful Băiţa, un altul, la final coborându-se pe valea Bardiu în Poienile de Sub Munte sau, traversând vârful Grohot-Bucovinca-Pecealu se poate coborâ pe valea Coşnea şi pe lângă Cabana Silvică Coşnea în Poienile de sub Munte.

Avertismente: habitat de vipere comune și melanice; în luna mai, mocăniţa pleacă din Gara CFF Vişeu de Sus la ora 9 dimineața spre popasul Paltinu (21,6 km, circa 2 ore) şi revine la ora 15 (cu condiţia lipsei unor eventuale incidente pe linia ferată veche, slab întreţinută); pe stâncăriile calcaroase ale Comanului Mare şi Mic înfloresc vara florile de colţ -floarea reginei, Leontopodium alpinum.

Căi de acces: din Vișeu de Sus

Mijloace de locomoție: curse Baia Mare-Vieșu de Sus: autoturism personal; de la Stația CFF Vișeu de Sus pe Vaser- mocănița sau drezina

Sugestii de cazare: pensiuni agroturistice

Descriere traseu:
Plecăm din Baia Mare, trecem prin Pasul Gutâi, ne îndreptăm spre Sighetu Marmaţiei şi-apoi spre Dealul Hera de unde panorama oferă vederii spre NV a Mănăstirii Izvorul Tămăduirii, valea râului Vişeu, la N-NE alpinele culmi ale Muntelui lui Şerban, Muntelui Pop Ivan, vârful Paltinu iar la E, peste vatra Petrovei, împădurit, trapezul inconfundabil al Greabănului. Spre SE apare Ţibleşul în timp ce spre V se arată Gutâiul şi Creasta Cocoşului. Un panou informativ Vaser, cu hartă, e amplasat lângă DN 18 în cumpăna apelor Dealului Hera. Deplasarea continuă prin lunca râului Vişeu. Traversăm marile comunităţi rurale ale localităților Petrova şi Leordina. Dincolo de Vişeu de Jos apare Pietrosul Rodnei iar după o afundă înşeuare, în dreapta sa, vârfurile Buhăiescu Mare şi Buhăiescu Mic urmate de vârful Rebra.

Trebuie să ajungem la Gara CFF Vişeu de Sus pentru a cumpăra biletele pentru trenulețul tras de batrânele mocănițe, Helvetica sau Bavaria.
Ne îmbarcăm în mocăniţa, majoritatea pasagerilor- de regulă turiști autohtoni și străini, preferând vagonul deschis în locul vagoanelor prevăzute cu ferestre şi, pentru zilele reci, cu nişte godin-uri alimentate cu lemn.

Mocăniţa pufăie apoi un şuierat acut anunţă manevrele pregătitoare de plecare după care garnitura se îndreaptă în amontele malului stâng al Vaserului, râul, afluent drept al râului Vișeu, făcându-şi apariţia puțin mai târziu. Până acolo admirăm gospodăriile specifice comunităţii de ţipţeri şi români din capătul NE al Vişeului de Sus, zona Valea Peştilor şi pe urmă Valea Scradei. Curând, odată ce valea se îngustează și apar versanţii dominaţi de pădurile regenerate după defrişările de după 1990, dar și gospodăiile munteneşti solitare.
Un vechi drum pietruit acompaniază malul drept al Vaserului spre amonte. Puţini ştiu că pe el mersese odinioară la vânătoare de cerbi, urşi, mistreţi dar şi cocoşi de ieruncă sau cocoşi de munte regele Carol al II-lea care avusese o cabană la Făina (31 km). Azi circulă pe el care trase de boi sau cai, autospeciale cu remorcă pentru transport buşteni, TAF-uri şi autoturisme. Vaserul are o lungime de 62 km, formându-se prin confluarea văii Izvorul Boului cu valea Munceii Albi, el având un debit mai mare decât râul Vişeu în care afluieşte în oraşul Vişeu de Sus. Ţipţerii au fost cei care i-au amenajat cursul construind haituri cu stăvilare, folosind apoi forţa apei pentru transportul economic al lemnului exploatat de către ei în amonte.

Ţipţerii îşi trag numele de la germanul zipser, adică german originar din comitatul Zips care aparţinuse odinioară Regatului Ungariei, teritoriu aflat azi în Slovacia. Imigrarea ţipţerilor în Maramureş a debutat în 1776, ea extinzându-se prin 1805 în Ducatul Bucovinei (nuclee de ţipţeri s-au consolidat în Fundul Moldovei, botezat Luisenthal) în 1808 în Prisaca Dornei, pe-atunci numită Eisenau. În 1809 alte valuri de ţipţeri au ajuns în Dragoşa şi Valea Stânei iar lângă Valea Putnei colonia lor se numise Karlsberg. Ultimele locaţii au fost ocupate (până în 1829) de ţipţeri în Bucovina la Solca (Solka) şi Voivodeasa (Fuersenthal). Din nefericire, în 1940, o parte dintre ţipţeri s-au repatriat apoi, după război, puţini dintre ei s-au mai întors pe Valea Vaserului şi în Bucovina. Au plecat apoi chiar înainte de 1989 mai ales ţipţerii tineri, capabili de muncă, stabilindu-se în Germania, exodul lor masiv producându-se însă începând după 1990. Ţipţeri au fost numiţi prin extensie şi etnicii germani imigraţi din Austria Superioară (satele Gmunden, Bad Ischl, Bad Goisern şi Ebensee) stabiliţi pe Wassertal, adică pe Valea Vaserului, cu toţii folosind un dialect specific săsesc. Preocupările de abili muncitori forestieri, plutaşi, constructori de infrastructură rutieră şi cale ferată precum şi de poduri şi tunele, lăcătuşi-mecanici, au fost parţial transmise altor locuitori din zona Vişeu de Sus. Ţipţerii au adus în Maramureş şi Bucovina rasele de vaci uşor adaptate zonelor de munte, Pinzgau (bălţate roşu cu alb sau negru cu alb, această varietate din urmă numindu-se Vaca de Dorna) şi Schwyz (1881), cea care a dat naştere, prin metisarea cu rasele locale primitive Mocăniţa şi Sura de stepă, şi după o îndelugată activitate de selecţie şi ameliorare, Brunei de Maramureş.

Până la viitura catastrofală din luna iulie 2007 care a distrus în mare măsură terasamentul căii ferate forestiere dar şi podurile, mocăniţa ducea turiştii 31 km, până la staţia Făina, acolo unde erau amenajate cabane de lemn dar şi una zidită, putând oferi găzduire turiştilor. Garniturile trase de mocăniţă, destinate transportului materialului lemnos, suiau însă mai sus de Făina, până la staţia Comanu adică 43,5 km). Datorită activităţilor de prospectare geologică, exploatarea minieră a neferoaselor dar şi a activităţilor forestiere, înainte de 1989 au apărut căi rutiere de acces dinspre Baia Borşa, în amontele văii Burloaia, ajungând pe Vaser la Ivăşcoaia. De menţionat şi faptul că apariţia performantelor TAF-uri, dorinţa IFET Maramureş, după 1989 a numeroşilor privaţi, de-a spori productivitatea exploatării forestiere, cu toată declararea Munţilor Maramureşului, inclusiv a Văii Vaserului parc natural-arie naturală protejată, au făcut ca în doar două decenii peisagistica acestui bazin hidro-silvic să se schimbe radical prin apariţia unui păienjeniş de drumuri de TAF pe toţi versanţii.

Azi mocăniţa plimbă turiştii pe Vaser numai până la locul de popas numit Paltin, trecând prin Valea Scradei, Novăţ, imediat după aceea, înspre amonte, către Cozia şi Novicior, valea luând aspectul de defileu şi pe urmă, pe scurte, dar deosebit de sălbatice şi pitoreşti porţiuni, forma unor adevărate chei. În amintirea împărătesei austriece Sissy, la Făina, ţipţerii au construit o capelă de lemn unde, în fiecare an la 8 septembrie, de Sfânta Maria Mică (Naşterea Maicii Domnului), ţipţerii rămaşi în ţară, alături de cei emigraţi în Germania, realizează un pios pelerinaj. Ajunşi la Paltin turiştii coboară din vagoane, înşirându-se la mesele cu bănci solide amenajate din buşteni de brad despicaţi. În zonă a fost marcat turistic cu punct roşu un scurt circuit turistic situat pe malul stâng geografic al Vaserului, suind la punctul de belvedere de pe creştetul unei stâncării după care revine în Paltin. Deocamdată, din raţiuni comerciale, de durată de deplasare şi legate de securitatea turiştilor, mocăniţa nu ajunge la Făina şi din acest motiv turiştii nu trec prin cele 3 tunele, din care unul mai lung, toate aflate în amonte de Platin, spre Bardău, până la staţia Botizu. Odinioară, din firul principal al căii ferate forestiere ce acompaniază Vaserul, erau bine înteţinute şi utilizate (numai pentru transportul lemnului) liniile ferate înguste adiacente de pe Novăţ, Novicior, Valea Babii-Ştevioara. Pitoreştile construcţii ţipţereşti limitrofe căii ferate forestiere, înşirate în staţiile Novăţ, Glimboaca, Cozia, Novicior, Bardău, Botizu, Şuligu, Făina, Lostun, Miraj, Măcârlău, Gura Ştevioara, Valea Babei, Gligan, Ivăşcoaia şi-n fine, Coman, s-au distrus în cea mai mare parte în ultimele 3-4 decenii, ca şi fosta păstrăvărie de la Făina, în locul lor rămânând ruinele. Deocamdată legenda văii Vaserului bate de departe realitatea iar Mama Natura, ori zeii, merită toate laudele pentru pitorescul ei aparte.