Ceramistul maramureșean Daniel Leș, promovat de National Geographic
Un scurt documentar despre activitatea ceramistului maramureșean Daniel Leș, realizat de tânărul videograf Matei Pleșa, le-a atras atenția celor din echipa video de la National Geographic, astfel că aceștia au decis să-l promoveze într-o serie de scurtmetraje puse în scenă de realizatori de film din întreaga lume.
În cele aproape 7 minute ale filmulețului, Daniel Leș povestește despre munca sa de ceramist, despre modul în care modelarea lutului poate servi drept terapie, dar și despre personajele care prind viață în mâinile lui de când a ales să se îndrepte spre ceramica figurativă.
„Eu mă leg de personajele de la țară, din lumea satului foarte mult, pentru că-mi sunt foarte dragi și de meserii care-s demult uitate. Și atunci, le-am transpus în ceramica figurativă și de multe ori copiii se întreabă «Ce reprezintă asta?» și eu trebuie să le explic. Pentru că nu mai vedem un fierar, nu mai vedem un potcovar astăzi, pentru că totul vine pe bandă și vin cu acea lucrare și cu povestea din spatele ei”, explică în documentar ceramistul maramureșean Daniel Leș.
Totodată, ceramistul aduce în discuție frumusețea Maramureșului și bucuriile simple ale vieții, pentru care, în opinia sa, oamenii trebuie să facă doar un lucru: să se oprească din tumultul vieții cotidiene.
„Nu sunt în măsură să dau sfaturi, dar dacă ar fi să dau un sfat celor de lângă mine, le-aș spune un lucru: să se oprească un pic, pentru că atunci când vrei să vezi ce se întâmplă în jurul tău trebuie să te oprești. Alergăm atâta, în stânga, în dreapta, servici, casă, copii, grădiniță, muncă, și nu mai știm cine suntem. Dacă ne-am opri un pic să ne uităm și să ne dăm seama, să realizăm că viața-i scurtă – și nu o spun eu -, dar îți dai seama pe zi ce trece că sunt lucruri mult mai importante care trebuie făcute și le lăsăm deoparte, crezând că mai este timp. Nu știm cât timp mai este. Le-aș sfătui să se oprească și să se îndrepte un pic cu privirea către lucrurile simple, care nu costă mult și care pot să-ți aducă pace în suflet”, spune Daniel Leș.
Documentarul despre Daniel Leș a fost realizat de către Matei Pleșa în cadrul proiectului independent Fascinația Meșteșugului, prin care videograful își propune să promoveze meserii vechi, valori românești, să spună povești de viață și, nu în ultimul rând, să motiveze oamenii. Filmul este subtitrat în limba engleză și a fost selectat de echipa National Geographic pentru a fi promovat public alături de alte filmulețe care tratează teme diverse precum turism, ecologie, sport sau tehnologie.
Filmul poate fi văzut aici:
http://video.nationalgeographic.com/video/short-film-showcase/behind-these-amazing-clay-figures-a-soulful-artist